INFLUENTE / PRESIUNI EXERCITATE DE FAMILIE ASUPRA GRADINITEI

Timp:5h 20min

Chiar daca presiunile familiei asupra gradinitei se exercita in modalitati si grade diferite de la o unitate de invatamant la alta si de la un cadru didactic la altul, in ansamblul lor, aceste presiuni se refera la:

— presiuni temporale si spatiale – obliga gradinita la reconsiderari ale orarelor (care trebuie puse in acord cu orarele profesionale ale parintilor, cu nevoile de petrecere a timpului liber, cu nevoile de informare ale parintilor), la redefinirea spatiilor educationale sau la prelungiri ale activitatilor educative in durate si spatii extra-scolare (cadrele didactice discuta cu parintii despre activitatea copilului la iesirea din gradinita: pe strada, la magazin, la o reuniune mondena, la telefon, etc.)

— cresterea complexitatii rolului cadrului didactic: devine partener de dialog pe teme diverse, consilier in probleme psiho-pedagogice sau familiale, asistent social, etc)

— activitatea cadrelor didactice care sub presiunea unor asteptari venite, in mod diferit din partea parintilor, traiesc sentimentul insecuritatii si cauta sa se protejeze limitand „amestecul” parintilor in viata gradinitei .

— reconstructia continua a rolurilor care se negociaza in experienta cotidiana: modificarea conduitei in raport cu un copil anume si familia acestuia, modificarea strategiilor educative generale, ca urmare a reactiilor parintilor.

— aparitia unui nou factor de evaluare si control al activitatii cadrului didactic, determinat de patrunderea parintilor in gradinita, de participarea la activitati didactice. Acestea permit parintilor sa-si exprime opiniile, fapt care poate genera disconfort.

— repunerea in discutie a oportunitatii unor metode si chiar a unor obiective si continuturi didactice.

— largirea permanenta a orizontului informational, pedagogic si cultural ale cadrului didactic, fapt care poate aduce satisfactii, dar si disconfort psihic.

Influentele/presiunile prezentate evidentiaza impactul reciproc al celor doua instante educative, familie si gradinita, ca si ambivalenta sa, care fac ca multiplicarea si diversificarea legaturilor sa fie dorite de toata lumea, dar in acelasi timp, sa genereze tuturor sentimente de insecuritate si sa conduca la strategii de limitare sau chiar de evitare, venite din ambele parti.

Nu se poate vorbi de o educatie familiala fara a lua in considerare raporturile familiei cu unitatea de invatamant, cum nu se poate vorbi despre o educatie fara a tine seama de raporturile gradinitei cu familiile copiilor.

Atelier: Joc exercitiu.

Se lucreaza in grupe de cate doua persoane, fiecare primeste un jeton pe care este prezentata o actiune a copilului si  comportamentul acestuia in timpul actiunii respective. Tinand cont de tipurile de „ familie – tinta” existente:

1.     prezentati cateva reactii ale acestora la comportamentul copiilor.

2.     evidentiati atitudinea ideala a parintelui fata de comportamentul copilului

REPREZENTARI SI ASTEPTARI RECIPROCE

Daca in societatea actuala majoritatea actorilor (factori de decizie politica si administratori, consilieri scolari, cadre didactice, parinti) sunt convinsi de necesitatea unor legaturi stranse intre gradinita si familie, natura acestor legaturi, pozitia si competentele fiecaruia dintre polii implicati reprezinta obiect al controverselor.

In acest sens literatura de specialitate prezinta urmatoarele aspecte:

u.Relatia familie-gradinita se inscrie in ansamblul evolutiilor democratice care implica retragerea partiala a statului ca factor de control si decizie si negocierea intre partile direct implicate. Rezulta o ideologie a deschiderii unitatii de invatamant a cresterii vizibilitatii proceselor pedagogice pentru beneficiarii lor directi. Aceasta ideologie s-a ­dezvoltat in conditiile atragerii copiilor spre frecventarea gradinitei si a vizat, in principal, informarea si formarea parintilor in vederea utilizarii lor ca resurse in politica de egalizare a sanselor in fata scolii. Se recomanda unitatilor de invatamant sa organizeze reuniuni de informare pedagogica a parintilor, sa difuzeze materiale (publicatii, scrisori) in acest scop, sa intalneasca si sa consilieze direct parintii ai caror copii se afla in dificultate, sa permita accesul parintilor in gradinita, in cadrul unor zile ale 'portilor deschise' sau al unor lectii deschise pentru parinti.

v Tipul de raport familie - gradinita este depen­dent de caracteristicile institutiei de invatamant, privita din perspectiva organiza­tionala.

Se disting urmatoarele tipuri de familie :

• familia-client al activitatii pedagogice - implica o comunicare unidirectionala, dinspre gradinita catre familie, si limitata la probleme care vizeaza aspecte marginale ale organi­zatiei
• familia-garant - consultata in scopul obtinerii unei informatii de feed-back, fara ca aceasta sa insemne ca organizatia va lua, in mod necesar, in consideratie aceste informatii in luarea deciziilor
• familiile-grup de presiune in raport cu autoritatea de invatamant - care reactioneaza la revendicarile formulate de parinti
• familia-partener la luarea deciziilor in cadrul orga­nizatiilor prescolare

In aceasta relatie sunt utilizate, de regula, doua concepte si anume:

• cooperarea - presupune o negociere intre reprezentantii gradinitei, parinti si prescolari cu privire la mijloacele utilizate pentru atingerea unor obiective elaborate exclusiv de gradinita
• parteneriatul - care implica negocierea obiectivelor insesi.

w Cadrele didactice au opinii diferite cu privire la distributia rolurilor si la legatura gradinita-familie :

— o categorie de cadre didactice considera ca gradinita are sarcina instruirii, iar familia pe aceea a educarii.

— a doua categorie de cadre didactice considera ca gradinita si familia au, in linii mari, aceleasi atributii, ca nu se poate face o distinctie neta intre sarcinile fiecareia.

Dupa parerea unor autori dialogul trebuie sa se poarte in jurul valorilor si practicilor prescolare, fara ca pertinenta acestora sa poata face obiect al negocierii. Cu alte cuvinte, dialogul gradinita-familie are mai mult o 'utilizare simbolica', repre­zentind o modalitate prin care cadrul didactic cauta sa convinga parintii si sa se convinga pe el insusi ca procedurile utilizate sunt corecte, un mijloc de legitimare a acestor proceduri.

x.Cu privire la atitudinile parintilor in relatia cu gradinita s-au evidentiat patru tipuri de raporturi : opozitie, delegare, medie­re si cooperare.

Familiile de tip 'bastion' inregis­treaza cel mai scazut nivel de permeabilitate si de participare in raport cu gradinita (opozitie). In ceea ce priveste categoria socio-profesionala si nivelul studiilor, familiile apartinind categoriilor mijlocii si superioare si cele in care studiile mamei depasesc nivelul invatamintului general obligatoriu au contacte mai frecvente cu aceasta.

In timp ce, pentru familiile de tip 'asociatie', colaborarea rezulta dintr-o orientare generala catre exterior si o conceptie foarte larga cu privire la competentele institutiei.

Familiile de tip 'paralel' apeleaza la cadrele didactice in calitate a acestora de specialisti capabili sa compenseze dezorientarea parintilor in fata ritmului si amplorii schimbarilor contemporane.

Rezulta ca, daca in primul caz este posibila instaurarea unei relatii de cooperare, in cel de-al doilea relatia este asimetrica (delegare). In cazul familiilor 'bastion', reusita integrarii copilului in colectivitate poate fi realizata daca familia isi redirectioneaza atitudinea conservatorista.

Dificultatile unei cooperari sau ale unui parteneriat intre familie si gradinita sunt legate de :

conflictul de interese

redefinire a rolurilor celor doua parti

y.Atitudinea prescolarilor trebuie luata in considerare, deoarece ei constituie, 'cureaua de legatura' intre gradinita si familie, transmitind direct sau indirect mesaje dintr-o parte in cealalta. Copilul este consti­ent de faptul ca reprezinta obiectul unui control dublu asupra caruia el are cu atit mai putina influenta cu cit parintii si dascalii se informeaza reciproc si se inteleg asupra strategiilor.

Cand parintii si dascalii se intilnesc, 'surubul se stringe', actiunile lor lasa putine 'por­tite de scapare', iar copiii o simt.

Atelier :  

1. Se formeaza trei grupe de lucru. Fiecare grupa primeste cate un plic in care este specificat tipul de familie( bastion, asociatie, paralel).

Se cere sa se enumere avantajele si dezavantajele tipologiei fiecarei familii si atitudinea educatorului in atragerea lor in incheierea parteneriatului.

2. Specificati tipurile de familie din care provin copiii din grupa pe care o indrumati in acest moment ; aratati ce atitudine ati adoptat si de ce.

PLURALISMUL  STILURILOR EDUCATIVE

Expresia stil educativ este utilizata intr-un sens relational: ea vizeaza natura si caracteristicile raporturilor familiale in cadrul carora se realizeaza procesul educativ, fiind adesea inlocuita in literatura de specialitate cu termeni ca 'atmosfera familiala', 'climat educativ (familial)', 'tehnici de influenta'.Studiile consacrate acestei teme se organizeaza in jurul a doua axe:

axa autoritate/liberalism sau constrin­ere/permisivitate - sunt utilizati indicatori care reflecta limitele si constrangerile impuse de parinti activitatii copiilor, responsabilitatile atribuite acestora, modul in care este exercitat controlul parental, rigoarea cu care sunt aplicate si controlate regulile etc.

axa dragoste/ostilitate sau atasament/respingere - indicatorii reflecta gradul de angajare a parintilor in activitatea copilului, suportul (ajutorul) pe care i-l ofera, timpul pe care i-l consacra, receptivitatea fata de starile lui emotionale si fata de nevoile sale.

Combinand controlul parental cu suportul parental au rezultat trei modele de actiune parentala:

permisiv - caracterizat prin nive­lul scazut al controlului, putine norme de conduita si putine responsabilitati ii sunt impuse copilului, iar modul in care el raspunde asteptarilor parentale este supus unui control slab. Parintii se straduiesc sa inteleaga si sa raspunda nevoilor copilului.

autoritar - nivel inalt al controlului cu o slaba sustinere a activitatii copilului; acestuia i se impun principii si reguli de conduita inviolabile; autoritatea, traditia, munca, ordinea, disci­plina sunt valorile pe care parintii le transmit sistematic.

autorizat - imbina controlul sistematic cu un nivel inalt al suportului parental. Parintii formuleaza reguli si controleaza respectarea lor, dar nu le impun, ci sunt deschisi la schimburi verbale cu copiii, explicandu-le ratiunile pentru care regula trebuie respectata si situatiile in care ea se aplica si stimuland, totodata, autonomia lor de gandire.

Structura interna a familiei

Studiile efectuate au confirmat ipoteza dependentei stilului educativ de modul de structurare a familiei. Astfel s-au prezentat familii cu structura diferita si caracteristicile acestora in ceea ce priveste stilul educativ.

familii slab structurate - prezinta copilului putine reguli, normele fiind aproape absente;

familii cu structura rigida - pun copilul in fata unor reguli neschimbatoare si a unor norme a caror aplicare nu admite nici o exceptie, au tendinta de a adopta un stil educativ bazat pe controlul parental si supunerea copilului.

familii cu structura supla - furni­zeaza copilului reguli si norme flexibile, aplicabile in functie de situa­tie; lasa copiilor posibilitatea de a-si manifesta initiativa si de a se exprima.

Statutul socio-economic si nivelul cultural al parintilor

Por­nind de la faptul ca unii parinti prefera sa actioneze asupra personalitatii copilului, in timp ce altii actioneaza mai degraba asupra mediului de viata al acestuia, sunt construite patru tehnici de influenta: control, relatie, motivatie si moralizare.

Prin control, parintii urmaresc sa obtina comporta­mentul pe care il doresc de la copil formuland o serie de obligatii si inter­dictii si practicand un sistem de sanctiuni intre care cele materiale detin o pondere importanta.

Tehnicile relationale, se bazeaza pe credinta parintilor ca manifestarile copilului nu sunt decat raspunsuri la conduitele persoanelor cu care el vine in contact.

Prin combinarea tehnicilor de control si de relatie  se obtin patru stiluri influenta: (1) stilul disciplinar (tehnica dominanta: controlul); (2) stilul traditional (tehnica dominanta: relatia); (3) stilul anomic (nici o tehnica nu e utilizata sistematic); (4) stilul charismatic (controlul si relatia sunt imbinate).

Tehnicile de motivare urmaresc sa-l faca pe copil sa constientizeze raportul dintre costurile si beneficiile obtinute dintr-o actiune si, pe aceasta baza, sa renunte la o actiune sau sa accepte o alta.

Tehnicile de moralizare, constau in stimularea sau inhibarea unei conduite a copilului prin apelul la valori deja interiorizate (religioase, morale, estetice etc.) considerate superioare. In general, parintii anchetati apeleaza mai frecvent la tehnici de control si mai rar la tehnici de moralizare.

Atelier :

Exercitiul 1. Pornind de la experienta practica pe care o aveti, prezentati cateva tipuri de relatie parinte – copil completand urmatorul tabel :

STILURI EDUCATIVE SI DEZVOLTAREA COGNITIVA

De regula dezvoltarea cognitiva este corelata cu inteligenta. Nume­rosi autori au aratat ca nivelul Q. I. al mamei permite previziuni cu un grad ridicat de probabilitate in legatura cu inteligenta copiilor. Aceste corelatii au fost explicate prin faptul ca inteligenta mamei este mostenita de copil prin meca­nisme genetice. O serie de cercetari mai recente au schimbat, insa, datele problemei. In prezent psihologii definesc Q.I. ca masura a inteligentei unui individ intr-un moment determinat al evolutiei sale si admit ca ritmurile acestei evolutii sunt diferite de la un individ la altul si de la o etapa la alta in cursul vietii aceluiasi individ, astfel incat, pornind de la un nivel al Q.I. masurat in momentul To, nu se poate face nici o previziune pentru momentul T 1.

Legatura dintre inteligenta mamei si aceea a copilului este mijlo­cita de mediul educativ pe care mama il creeaza pentru copilul sau: mamele cu un Q. I. redus creeaza un mediu familial si social care nu stimuleaza dezvoltarea intelectuala si afectiva a copilului.

Studiile efectuate au aratat ca stilurile liberale, democratice conduc la profituri mai mari in plan cognitiv, stimuland activitatea psihica proprie a copilului; in acelasi timp, insa, orientarea si controlul parental se dovedesc a fi, in egala masura, importante.

Din perspectiva teoriei piagetiene potrivit careia dezvoltarea cognitiva a copilului este favorizata de un mediu care prezinta numerosi stimuli ce conduc la perturbari in sistemul cognitiv existent, dar si regularitati suficiente pentru reechilibrarea sistemului perturbat, unii cercetatori considera ca familiile suplu structurate, care practica un stil educativ ce ofera copiilor posibilitatea de a-si manifesta individualitatea intr-un cadru normativ flexib­il, sunt cele care ofera conditii optime pentru dezvoltarea lor cognitiva.

Cercetarile efectuate prezinta doua tablouri materne construite in functie de performantele cognitive ale copiilor:

- Mamele ai caror copii obtin cele mai bune rezultate ii ajuta pe acestia sa exploreze ei insisi, ii orienteaza mai atent in timpul rezolvarii unei sarcini, ii incurajaza sa evalueze consecintele actiunilor viitoare si sa verifice rezultatele actiunilor deja efectuate, ofera mai multe indicatii si informatii specifice si pertinente, adreseaza mai multe intrebari, ofera un feed-back pozitiv.

- Mamele ai caror copii au performante cognitive mai slabe sunt tentate sa dirijeze si sa controleze mai mult copilul, sa actioneze in locul copilului, sa se exprime la modul imper­ativ, sa formuleze solutii si sa nu ofere posibilitatea optiunii intre mai multe posibilitati, sa orienteze putin copilul in rezolvarea sarcinii, sa ofere mai mult un feed-back negativ.

Literatura de specialitate prezinta o serie de variabile care influenteaza dezvoltarea cognitiva a copiilor si anume:

- caracteristicile familiei ca unitate educativa (structura, coeziune) - inteligenta copi­lului este stimulata atunci cand el vine in contact cu persoane mature; familiile in care exista un numar mai mare de adulti favorizeaza dezvoltarea cognitiva intr-o masura mai mare decat cele in care talia fratriei este mare, iar distanta intre nasterile succesive mica.

- nivelul coeziunii familiale, in special acordul/dezacordul intre parinti in legatura cu problemele legate de copil - copiii care traiesc intr-un nediu caracterizat prin dezacord rezultat de obicei dintr-o atitudine super­protectoare a mamei (nivel inalt al afectiunii, nivel scazut al exigentei fata de performantele copilului, interventie si control continue, substituire a activitatii personale a copilului) si o atitudine prea autoritara a tatalui (nivel inalt al exigentei, atitudine critica, absenta manifestarilor afective) au difi­cultati in dezvoltare.

Copiii cei mai flexibili din punctul de vedere al inteli­gentei au, dimpotriva, o mama care intervine moderat si care ii dirijaza putin, in timp ce tatal este foarte prezent verbal si foarte cald; in general, el are o atitudine moderat toleranta, adopta norme suple, iar interventia sa activa in privinta copilului se situeaza la nivel mediu.

Exercitiul 1. Analizati urmatorul studiu de caz, prezentand factorii de risc intern si extern ce pot fi corelati acestei situatii. Subliniati atitudinea cadrului didactic fata de situatia prezentata.

„Eliza este o fetita de cinci ani. Inca din prima zi de gradinita a venit singura. Acest lucru s-a repetat, justificarea ei fiind apropierea domiciliului de sediul gradinitei.

Fetita vine zilnic cu parul nepieptanat, prins in doua codite care arata perioada indelungata de cand sunt facute. Copiii o privesc uimiti. Ea reactioneaza cu un zambet

binevoitor, dar care mascheaza framantarile ei interioare, incercand astfel sa-si stapaneasca lacrimile.”

Exercitiul 2. Descrieti pe scurt imaginile prezentate si specificati factorii de risc intern si extern ce pot fi corelati comportamentelor prezentate.

Nota: Se lucreaza pe grupuri cu imagini distincte