Psihologia copilului la varsta prescolara (3-7 ani)

PSIHOLOGIA COPILULUI LA VARSTA PRESCOLARA (3-7 ANI)

Din perspectiva intelectuala acest stadiu a fost caracterizat de J. Piaget ca fiind stadiul ,,preoperational'' sau al ,,inteligentei reprezentative'', in sensul intredependentei ei cu reprezentarile, ca imagini cognitive ale realitatii(1965, p.172).

Datorita dezvoltarii graduale a limbajului si implicit a abilitatii de a gandi in forme simbolice, specifice acestui stadiu sunt gandirea simbolica si preconceptuala. Cele patru concepte, ,,preoperational'', ,,inteligenta reprezentativa'', ,,gandirea simbolica'' si ,,gandire preconceptuala'' sunt relevante pentru surprinderea unor nuante ale acestei dimensiuni.

Comun si semnificativ pentru ceea ce releva aceste concepte este ideea potrivit careia activitatea cognitiva se realizeaza cu ajutorul reprezentarilor sau imaginilor. La aceasta varsta procesarea informatiei se realizeaza cu ajutorul simbolisticii reprezentative sau a gandirii in imagini.Inceputurile semioticii se plaseaza pe la mijlocul intervalului 1-2 ani, cand copilul incepe sa utilizeze semnale sau simbolurile (cuvintele) ca substitute ale lucrurilor.

Saltul ce se produce in aceasta perioada consta in capacitatea copilului de a transpune in expresii verbale o actiune efectuata si de a se elibera astfel de incorsetarea pe care o impuneau actiunile motorii concrete, imediate. Asemenea actiuni motorii sunt substituite prin acte simbolice. Un bat, de exemplu, reprezinta pentru copil un cal; papusa poate reprezenta fie doctorita, fie educatoarea, fie pe altcineva.

Daca pana acum actiunile efectuate nu puteau fi transpuse si in cuvinte, ele derulandu-se doar pe plan motric, acum aceleasi actiuni motrice pot fi exprimate cu ajutorul limbajului.

Sensul intuitiv al gandirii se exprima prin aceea ca ea opereaza cu reprezentari, este cantonata in concret si actual. Daca imaginea perceptiva este strict individuala si legata de obiectul care-i da nastere, reprezentarea ca imagine mintala implica doua elemente noi, desprinderea de obiect si retinerea unor insusiri condensate, respectiv a unor ,,semnificanti'' (trasaturi, caracteristici), diferiti de lucrurile ,,semnificante''.

Realul nu mai este doar o simpla imagine perceptiva (asemanatoare celei din oglinda), el imbogatindu-se in reprezentare cu insusiri noi, rezultate din prelucrarea imaginilor perceptive. Saltul de la perceptie la reprezentare este posibil datorita functiei simbolice pe care o indeplineste limbajul.

Aceste reprezentari cu care opereaza gandirea mai sunt numite si ,,preconcepte'' deoarece imaginile pe care le implica nu sunt o simpla copie a obiectului singular, ci un complex de insusiri ce pot fi atribuite mai multor obiecte de acelasi fel. In termenii teoriei informatiei, imaginile perceptive sunt biti de informatie strict individuali care nu se combina intre ei, fiecarei imagini corespunzandu-i un obiect real, intr-un context dat, in timp ce reprezentarile sunt biti de informatie care se pot combina rezultand o imagine-sinteza care se poate desprinde de obiectul individual ca entitate concreta.

Fixarea sau ,,centrarea'' perceptiva leaga imaginea de obiect in timp ce reprezentarea realizeaza o ,,decentrare'' a imaginii de obiectul singular fara insa a se desprinde bineinteles de lumea reala si a trece intr-un plan mintal propriu-zis. ,,Simbolurile imagistice'', cum le denumeste J.Piaget, sunt elemente ale gandirii preconceptuale sau intuitive care faciliteaza trecerea de la imaginile perceptive la operatiile mintale specifice gandirii conceptuale. Simbolurile lingvistice sau preconceptuale, exprimate cu ajutorul limbajului condenseaza insusiri ale obiectului impreuna cu insusiri ale clasei din care el face parte.

Cuvintele sunt asociate imaginilor, acestea reprezentand insa un aliaj intre insusirile particulare ale obiectului si cele generale, specifice clasei din care face parte. Conceptualizarea ce se va realiza in stadiile urmatoare reprezinta, de fapt, desprinderea insusirilor generale ale clasei de obiecte si exprimarea lor cu ajutorul ,,notiunilor''.

Gandirea se elibereaza de imaginea perceptiva dar nu este inca notionala sau logica. Este o gandire conceptuala care functioneaza cu ajutorul simbolurilor imagistice, facilitand astfel jonctiunea dintre individual (imaginea perceptiva) si general (notiunea).

O alta trasatura specifica stadiului preoperational este ,,egocentrismul''. Copiii de aceasta varsta sunt centrati asupra propriilor perceptii si asupra propriilor imagini ale situatiei in care se afla. De aceea este dificil pentru el sa inteleaga, de exemplu, ca mana lor dreapta nu este de aceeasi parte cu a celor care se afla cu fata spre ei. Fenomenul are o conotatie intelectuala si nu una relationala (morala) asa cum s-ar putea crede la o privire superficiala.

Diverse procese psihice se afla sub influenta acestui egocentrism. Gandirea este centrata constant in functie de situatia de moment, de unde incapacitatea de a face distinctie intre realitatea obiectiva si cea personala. Lumea si experienta altora nu ar fi altceva decat propria lor viziune. De exemplu, un copil priveste pe fereastra observand un animal, el adreseaza intrebari referitoare la acesta unui adult care insa sta cu spatele la fereastra si nu-l poate vedea, deci nici raspunde.

Cu timpul, copilul reuseste sa se detaseze de propria viziune si sa admita existenta unor puncte de vedere diferite.

Egocentrismul este prezent si in limbajul copilului. El vorbeste cu bucurie despre ceea ce face chiar daca nimeni nu-l asculta. Aceasta se poate intampla cand copilul este singur sau chiar cand se afla intr-un grup de copii, unde fiecare vorbeste fara de fapt a se incropi un dialog sau o conversatie. J. Piaget numeste acest lucru ,,monolog colectiv''.

Dimensiunea afectiva in aceasta perioada se exprima prin imbogatirea si diversificarea starilor afective, prin amplificarea lumii subiective interioare, aspecte care conduc la trezirea sentimentului de personalitate.

Acest sentiment se exprima printr-o ,,atitudine de opozitie'' cum spune Wallon (,,spirit de contrazicere'' si de ,,obraznicie''), cat si printr-o ,,parada a eului'' relevata prin agilitatea corpului; ,,gratie stangace, dar plina de farmec'' care este folosita pentru a atrage atentia si admiratia celor din jur.

Intreaga dezvoltare afectiva este pusa pe seama procesului ,,identificarii''. Este vorba de trairile afective generate de relatiile cu persoanele din apropierea sa. Modelele cele mai apropiate sunt cele parentale, in consecinta, copilul se straduieste sa se identifice cu cei doi parinti, identificarea fiind mai activa cu parintele de acelasi sex. Cercul persoanelor cu care se identifica se largeste incluzand si alte persoane, campul afectiv imbogatindu-se astfel cu noi trairi emotionale. Sursa acestora se afla in contradictia dintre trebuinta de autonomie si interdictiile impuse de adult. Psihologii au numit aceasta contradictie ,,criza de opozitie'' care se exprima printr-un evantai de rivalitati fata de cei mari. Satisfacerea trebuintei de independenta declanseaza conduite afective pozitive si placute (bucurii, satisfactii, placeri) dupa cum blocarea acestei trebuinte genereaza stari emotionale negative (insatisfactii, nemultumiri).

Datorita fenomenului identificarii cat si imitatiei, deosebit de puternica la aceasta varsta, conduitele emotionale, impuse de situatii concrete, se contureaza in functie de asemenea situatii si, ca urmare, devin mai coerente. Datorita imitatiei copilul ,,invata'' sa se bucure de un cadou primit, sa-i fie teama de anumite animale, sa admire un gest oarecare, sa se intristeze in cazul unor intamplari nedorite. Specific este faptul ca in procesul identificarii se preiau nu numai starile afective propriu-zise, ci si expresiile mimice ce le insotesc.

Colectivul de copii pe care il ofera gradinita, constituie o alta sursa generatoare de stari afective. Modelul identificarii devine acum educatoarea, considerata un substitut al mamei.

Dintre starile emotionale cele mai complexe mentionam asa-zisul ,,sindrom al bomboanei amare'', care exprima starea afectiva generala de rusine aparuta in urma unei recompense nemeritate.

Instabilitatea afectiva este inca prezenta la aceasta varsta. Ea se exprima prin diferite explozii afective, concretizate prin treceri bruste de la o stare pozitiva la una negativa si invers.

Una din formele negative ale conduitei afective la aceasta varsta este negativismul, considerat concomitent ,,o forma de dezadaptare'' si una de ,,inadaptare''. In primul caz, negativismul se exprima printr-un sir de reactii de nesupunere anumitor interdictii sau reguli impuse de parinti sau adulti, in general. Aceasta ca urmare a unei neconcordante intre dorintele copilului, evident exagerate, si limitarile iminente ale posibilitatilor de satisfacere a lor. Cealalta forma, negativismul de inadaptare, se exprima prin dificultatile pe care le intampina copilul in a participa la activitati, altele decat cele din mediul familial. De data aceasta reactiile sunt cele de evitare, de refuz, de indiferenta ostentativa.

De mentionat ca la aceasta varsta se intrezaresc germenii unor emotii si sentimente superioare, morale, estetice si intelectuale. Dintre cele morale, putem mentiona sentimentul datoriei care, presupune recunoasterea unor consemne sau ordine venite din exterior concomitent cu acceptarea lor. Sentimentul respectului ,,compus din afectiune si teama'', afectiunea singura nu ar fi suficienta pentru a determina o obligatie; iar teama singura nu provoaca decat o supunere materiala sau interesata. Tot aici, putem include sentimentul rusinii, care apare in urma mustrarii pentru o fapta ce contravine regulii morale; sentimentul prieteniei, exprimat prin dorinta de a se juca cu alti copii. Sentimentele estetice se exprima prin trairi emotionale pe care i le declanseaza natura, arta si comportamentele umane. Sentimentele intelectuale se manifesta prin curiozitate epistemica, prin bucurii si satisfactii intelectuale, prin indoiala si neliniste in fata unor fenomene necunoscute, prin mirare in contact cu imprevizibilul.

Dimensiunea relationala se inscrie in continuarea celei de mai sus si imbraca unele particularitati distincte. Se constata indeosebi amplificarea independentei comportamentale, expresie a procesului identificarii de sine si a aparitiei sentimentului de personalitate. In plan relational asemenea fenomene se exprima prin asa-zisa ,,criza de opozitie'' fata de adult. Se inregistreaza astfel doua tendinte complementare, relatiile cu adultii sunt dominate uneori de tensiuni, de rivalitati, de gelozii; relatiile cu ceilalti copii sunt dominate de sensibilitate si dorinta de a convietui impreuna cu toate conflictele trecatoare ce se manifesta in aceasta perioada.

Frecventarea gradinitei conduce in mod inevitabil la constituirea colectivelor de copii. Aici se infaptuieste saltul de la o existenta solitara la una colectiva si se pun bazele comportamentului interrelational. Structura formala si informala a acestor colective genereaza un climat psihosocial in care fiecare copil este in acelasi timp ,,spectator'' si ,,actor'' al tuturor intamplarilor ce au loc aici. Pe masura acceptarii si constientizarii unor reguli si norme de comportare, relatiile interpersonale se diversifica si se imbogatesc in continutul lor informational. La aceasta varsta copilul este capabil de fenomenul ,,perceptiei sociale'' a celorlalti parteneri, fapt ce-i permite sa realizeze o selectie in relatiile sale interpersonale si implicit sa-i considere pe unii dintre ei prieteni sau rivali. Sistemul relatiilor interpersonale constituie fondul pe care incep sa se contureze unele trasaturi caracteriale.

Aceasta perioada mai este descrisa in literatura de specialitate ca marcand ,,a doua copilarie'', iar datorita incarcaturii sale simbolistice si a unei emotivitati complexe ca fiind ,,varsta de aur a copilariei'' sau ,,varsta micului faun''(M.Debesse). Fiecare, din aceste sintagme surprinde ceea ce ii este specific copilului la aceasta varsta prin prisma unei ,,dominante'' a personalitatii sale careia ii sunt subsumate celelalte trasaturi.