Rolul familiei in dezvoltarea copilului intre 0 si 3 ani

ROLUL FAMILIEI IN DEZVOLTAREA COPILULUI INTRE 0 SI 3 ANI

Pentru copil, familia concentreaza primul sau univers afectiv si social. Trasaturile personalitatii copiilor se contureaza in raport cu modelul si natura situationala traita in mod direct si nemijlocit in mediul familial, iar atitudinile parintilor au consecinte durabile asupra personalitatii in formare a copiilor. In general, cei doi parinti, desi implicati egal in procesul de educatie, detin roluri diferite. Mama asigura caldura afectiva iar tatal reprezinta autoritatea. Mama are o functie interioara iar tatal o functie exterioara, ceea ce inseamna ca mama are rolul de a asigura atmosfera intrafamiliala in mod afectiv, iar tatal are un rol important in comunicarea socio-familiala si in respectarea normelor. Ambii parinti asigura sentimentul de confort si securitate al familiei si sunt raspunzatori de situatia copilului in cadrul familiei, de optimizarea vietii de familie, imbinand sau incercand sa imbine atitudinea afectuoasa a mamei cu autoritatea sau exigenta rationala a tatalui.

In caz contrar, o viata de familie in care exista mari diferente de opinii in ce priveste cresterea si educarea copilului, in care nu exista unitate de cerinte si consecventa in atitudini, sau o viata de familie framantata de tensiuni, lipsita de afectiune, cu conflicte ce pot genera acte de opozitie sau chiar de violenta, va duce inevitabil la reactii de inadaptare, frustrari, la stari de dezechilibru afectiv ale copilului.

In familie se constituie sentimentul de apartenenta sociala, deoarece mai tarziu, la gradinita si la scoala este pus doar la incercare, pentru ca familia este in primul rand o institutie sociala fundamentala, este un grup social in care membrii ei sunt legati prin anumite relatii biologice, dar si psiho-morale, economice si juridice, raspunzand unul pentru altul in fata societatii. In societatea actuala, in familie se doresc relatii la baza carora sa stea respectul, egalitatea, toleranta si un climat familial cu valente educative superioare. Viata in familie, valorile care sunt respectate si deci experientele pe care copilul le realizeaza in colectivul familial depind asadar de felul in care parintii isi exercita rolul de educator.

Activitatea educativa din familie ar trebui sa urmareasca intr-o mai mare masura adaptarea si totodata rationalizarea exigentelor, a cerintelor familiale la posibilitatile de intelegere inca din primii ani de viata ai copiilor. Aceste cerinte familiale sunt : dragostea si afectiunea parinteasca, obligatiile, regulile, pretentiile, normele dar si exigentele care se impun copilului si care se exercita asupra lui prin solicitare si interdictie. O conditie esentiala in realizarea la un nivel optim a comunicarii in cadrul familiei este emiterea unor reguli de catre adult, aceasta desfasuraandu-se intr-un climat afectiv de intelegere si incredere reciproca. Independenta de gandire si actiune se formeaza prin intermediul aprecierii si acordarii atentiei, a judecatilor de valoare ale adultilor, iar aprecierile reflecta aptitudinile si capacitatile acestuia. Copilul este deosebit de sensibil la manifestarile de afectiune ale parintilor sai dar si la aprecierile facute in legatura cu posibilitatile sale intelectuale, la situatiile in care nu ar putea fi pretuit si stimat, laudat si apreciat.

In concluzie, actiunea educativa a adultului, respectiv a familiei asupra copilului, facuta cu responsabilitate si intr-un climat afectiv este cea mai buna cale de urmat in formarea personalitatii copilului, in procesul de insusire a unui comportament pozitiv.

Gradinita este prima punte de legatura cu familia, are menirea de a asigura parintilor asistenta de specialitate, informandu-i asupra etapelor de evolutie a copiilor si vine in sprijinul celor care intampina greutati in indeplinirea cu succes a educarii copiilor.

Initierea parintilor in educarea si instruirea copiilor se poate realiza atat in cadrul sedintelor cu parintii dar si in timpul consultatiilor, a discutiilor libere sau prin implicarea si participarea parintilor in cadrul activitatilor cu copiii.

In majoritatea situatiilor familia si gradinita colaboreaza foarte strans pentru a asigura prin eforturi comune o educatie de buna calitate. Sunt, insa, si cazuri in care familia actioneaza uneori din lipsa de informare, alteori nepricepere, ori dezinteres. In loc sa intareasca si sa dezvolte achizitiile din gradinita - in termeni comportamentali ori de cunostinte - parintii destructureaza prin atitudinea lor ceea ce educatoarea construieste zi de zi. De aceea se impune o comunicare continua si de calitate intre educatoare si parinti privind progresele sau dificultatile intampinate de copii, aspectele asupra carora este necesar sa se insiste prin exercitii ori prin exemple pozitive si incurajari. Comunicarea si deschiderea din ambele parti, pentru a sprijini dezvoltarea si buna educatie a copilului, aduc beneficii pe termen lung in dezvoltarea personalitatii acestuia.

Gradinita este primul mediu educativ si socializator de tip organizational pe care il cunoaste copilul. Ea are meritul de a oferi programe instructive si educative stabile si coerente ce permit egalizarea sanselor educationale, oferind acces la integrarea scolara si sociala a copilului. Gradinita trebuie sa creeze premise favorabile pentru realizarea continuitatii invatamantului prescolar cu cel primar. In gradinita se pune accentul pe gandire, imaginatie, memorie si pe educatie.

Aprecierea pregatirii copilului pentru scoala presupune stabilirea nivelului de dezvoltare al copilului astfel : sa dispuna de o stare perfecta de sanatate, de integritate senzoriala si o dezvoltare fizica armonioasa. In caz contrar apare mai frecvent oboseala, agitatia psihomotrica, atentia este instabila, iar capacitatea de mobilizare pentru indeplinirea sarcinilor scolare este mai redusa.

In general, copilul apt pentru scolarizare are o memorie buna atunci cand poate reda cu usurinta si fidelitate continutul unor poezii sau a unor povesti invatate, atunci cand este capabil sa clasifice si sa ordoneze obiecte dupa diferite criterii, cand cunoaste si foloseste corect notiunile de timp si spatiu, cand poate exprima raportul cifrei la cantitate, cand cunoaste cifrele de la 1-20 si literele alfabetului, operand cu acestea. Copilul apt pentru scolarizare prezinta deprinderea de a obseva, de a asculta cerintele adultului si a reactiona corect pe baza acestora, de a raspunde la intrebari dar si de a formula intrebari, de a corecta sau completa raspunsurile colegilor.

In concluzie, adaptarea scolara presupune maturitate intelectuala dar si un anumit grad de maturitate sociala care se refera la insusirea si respectarea unor deprinderi de comportare civilizata in colectiv.

Pregatirea pentru scoala este, deci, o problema complexa care vizeaza investigarea unei game extinse de disponibilitati care asigura reusita startului