Aditivi Alimentari - Tartrazina

TARTRAZINA

Introducere

Progresul continuu al societatii umane a dus la o omniprezenta a tehnologiei in toate domeniile. Produsele alimentare sunt si ele obtinute astazi cu ajutorul tehnologiilor si procedeelor moderne, iar cererea tot mai mare care se inregistreaza duce la o supraproductie si o oferta variata din partea producatorilor alimentari. Astfel se face tot posibilul ca alimentele sa aiba succes, sa poata fi conservate pe perioade cat mai lungi, sa aiba culori cat mai atractive, sa fie cat mai bogate in vitamine chiar daca sunt obtinute pe cale artificiala.

Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se intelege orice substanta care, in mod normal, nu este consumata ca aliment in sine si care nu este ingredient alimentar caracteristic avand sau nu o valoare nutritiva si prin a carui adaugare intentionata la produsele alimentare in scopuri tehnologice, in decursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament si ambalare a unor asemenea produse alimentare devine o componenta a acestor produse alimentare.

Aditivii alimentari sunt substante adaugate in alimente pentru pastrarea sau imbunatatirea gustului si aspectului alimentului. Unii aditivi sunt folositi de secole: de exemplu conservarea alimentelor cu otet, prin sarare, cum ar fi sunca, conservarea dulciurilor, sau folosirea dioxidului de sulf in unele vinuri. Odata cu aparitia alimentelor procesate in a doua jumatate a secolului al 20-lea, mult mai multi aditivi au fost introdusi, fie de origine naturala, fie obtinuti pe cale sintetica.

Pentru a reglementa acesti aditivi si pentru a informa consumatorii, fiecarui aditiv ii este atribuit un numar unic. Initial aceste numere au fost "numerele E" folosite in Europa pentru toti aditivii aprobati. Aceasta schema de numerotare a fost adoptata si extinsa de Comitetul Codex Alimentarius pentru identificarea internationala a tuturor aditivilor, indiferent pentru ce scop sunt aprobati.

Numerele E incep cu "E", dar tarile din Europa folosesc numai numarul, indiferent daca aditivul este aprobat in Europa sau nu. De exemplu, acidul acetic este scris E260 pe produsele vandute in Europa, dar este cunoscut simplu, sub numele de aditivul 260 in unele tari. Aditivul 103, alkanet, nu este aprobat pentru folosire in Europa, deci nu are un numar E, desi este aprobat pentru folosire in Noua Zeelanda.

In Statele Unite, Food and Drug Administration a listat aceste numere ca "recunoscute in mod general ca sigure" sau GRAS si sunt listate atat cu rezumatul folosirii lor, cat si cu reglementarea FDA.

Colorantii alimentari

Colorantii alimentari sunt folositi pe o arie mare, deoarece puterea de colorare este mai mare decat a tuturor produselor derivate din cele naturale. Astfel, producatorii de alimente trebuie sa foloseasca cantitati mici de pigmenti.

Colorantii sunt adaugati mancarurilor pentru a improviza culoarea si a reduce culoarea pierduta in procesele ce au loc la temperaturi inalte, in timp colorantii naturali nu sunt stabili la temperaturi ridicate. Astfel, sunt necesari pentru conservarea capsunilor, mazarii.

Colorantii reprezinta combinatii organice, sintetice sau naturale, care au proprietatea de a colora produse alimentare lipsite de culoare, a restabili o culoare sau a potenta o aroma.

Colorantii alimentari trebuie sa indeplineasca anumite conditii fizico-chimice, sa nu fie toxici si sa fie avizati de legislatia sanitara. Acestia pot avea atat surse naturale cat si artificiale.

Dintre colorantii utilizati frecvent in industria alimentara sunt:

Coloranti sintetici, obtinuti prin sinteza chimica, au o putere de colorare mare si sunt mai ieftini decat cei naturali.

azorubina (carmoisina) E 122 - pulbere rosie, solubila in apa, putin solubila in alcool etilic. Puritatea substantei coloranta activa peste 85%;

tartrazina (galben) E 102 - pulbere oranj, solubila in apa. Puritatea substantei coloranta activa peste 85%;

ponceau 4R (rosu) E 124 - pulbere de culoare rosie, solubila in apa, glicerina si alcool etilic. Puritatea substantei coloranta activa peste 82%;

orange S - sunset yellow (portocaliu) E 110 - pulbere oranj, solubila in apa. Puritatea substantei coloranta activa peste 85%;

quinolina (galben) E 104 - pulbere galbena solubila in apa;

albastru patent (albastru) E 131 - Puritatea substantei coloranta activa peste 85%;

albastru briliant (albastru) E 133 - pulbere solubila in apa. Puritatea substantei coloranta activa peste 85%;

indigotina (albastru) E 132 - pulbere solida solubila in apa si alcool etilic;

green (verde) E 102, E 133 - pulbere solida;

negru briliant BN (negru) E 151 - pulbere solida solubila in alcool etilic. Puritatea substantei coloranta active peste 80%;

brun HT (brun) E 155 - pulbere brun-roscata insolubila in apa;

Coloranti naturali: sunt substantele care se obtin prin extractie din plante, frunze flori (antocianii), sfecla rosie (betaciane), regnul vegetal si animal (carotenoide) s.a.

curcumina (galben) E 100 - pulbere galbena, insolubila in apa. Folosit la margarina, emulsii de grasimi, vin, bitter, gemuri, jeleuri, marmelade, carnati, pateuri, peste;

riboflavina (galben) E 101 - pulbere galben-oranj, solubila in apa si insolubila in alcool;

beta-caroteni (galben-portocaliu) E 160 - suspensie solida, lichida sau emulsie, insolubila in glicerina si propilenglicol. Se foloseste la: bomboane, creme, sucuri de fructe, branzeturi, margarine, cartofi prajiti, uleiuri vegetale;

caramel (brun) E 150 - pulbere si substanta lichida vascoasa, este folosit la patiserie, panificatie, bere, bauturi racoritoare si alcoolice, gemuri, jeleuri, marmelade, carnati, pateuri, peste.

In cantitati extrem de reduse, colorantii contribuie la nuanta coloristica a produselor alimentare. Fara acestea, produsele alimentare ar fi albe sau incolore si ar lipsi atractivitatea prin culoare.

Colorantii pot fi nativi (preexistenti in materiile prime), rezultati din procesele de prelucrare si pastrare, adaugati sau incorporati.

Colorantii nativi se gasesc cu precadere in produsele de origine vegetala, reprezentanti fiind:

coloranti carotinoidici: caroten (culoare portocalie), licopen (culoare rosie), xantofila (culoare galbena); ei se gasesc in morcovi, rosii etc.

coloranti clorofilieni: clorofila a (colorit verde deschis, prazuliu), clorofila b (colorit verde albastru);

coloranti antocianici (antocianine): culoarea variaza de la rosu spre roz - violaceu la albastru inchis; se gasesc in legume frunzoase (culoarea variaza de la verde - galben spre verde - inchis ca urmare a proportiei intre pigmenti), varza rosie. In functie de pH acesti coloranti isi modifica culoarea. De exemplu, zeama de varza rosie prin adaos de bicarbonati de sodiu capata o coloratie albastra, iar prin adaos de acid citric sau acid acetic o coloratie rosu aprins.

Principalii coloranti din carne si produsele din carne sunt hemul din hemoglobina si mioglobina

Colorantii rezultati din procesele tehnologice sunt de doua feluri:

produsi de caramelizare: caramelul (un amestec de caramelan, caramelen, caramelin); prezinta coloratie bruna; acestia se formeaza prin degradarea termica a glucidelor; se prepara si distinct pentru colorarea produselor alimentare; toate produsele de culoare brun contin caramel (berea bruna, berea neagra, unele produse zaharoase);

melanine sau melanoide; prezinta, de asemenea, coloratie bruna in diferite nuante, care se formeaza prin interactiunea dintre zaharurile reducatoare si acizii sau aminoacizii; apar in produsele de panificatie, laptele concentrat (cand nu a fost bine prelucrat).

Colorantii incorporati (adaugati) sunt coloranti extrasi din alte materii prime fata de cele alimentare sau din subproduse, deseuri din industria alimentara, precum si coloranti de sinteza.

Pentru uz alimentar sunt selectati putini coloranti artificiali, dintre cei mai putin periculosi, folositi ocazional. Legislatia noastra accepta urmatorii coloranti: tartrazina (galben) E 102, orange S (portocaliu) E 110, albastru patentat (albastru) E 131, azorubina (rosu) E 122, ponceau 4R (rosu) E 124, indigotina (albastru) E 132, ponceau 6R (rosu) E 126, eritrozina (rosu) E 127, verde acid briliant (verde) E 142, negru briliant BN (negru) E 151.

Regula de colorare a produselor alimentare este ca sa fie utilizati numai coloranti admisi legal si acceptati pe plan national si international, sa fie pregatiti inainte de utilizare. Exista domenii nominalizate de utilizare a pigmentilor de sinteza, stabilite prin Normele de igiena si sanatate publica privind alimentele. Colorarea nu se face pentru a masca defectele de calitate sau un fenomen degradativ, ori alterarea produselor. Din punct de vedere legal exista obligatia sa se declare pe etichete sau ambalaje colorantii utilizati si acceptati prin normele igienice sau sanitare.

Descriere

Tartrazina, cunoscuta si sub numele de FD&C Yellow 5, este un colorant produs artificial. Denumirea chimica a acesteia este 5-hidroxi-1-(4-sulfonatofenil)-4-(4-sulfonato-fenilazo)-H-pirazol-3-carboxilat.

Structura chimica a tartrazinei este prezentata in figura de mai jos. Formula chimica este C₁₆H₉N₄Na₃O₉S_2.

Structura spatiala a tartrazinei este prezentata in figura de mai jos:

Tartrazina nu este numai un colorant, ci este un compus complex ce contine multe componente chimice diferite.

Tartrazina este un colorant azoic, derivat din gudronul de huila. Este un colorant foarte folosit in Africa si Suedia pentru colorarea in galben a produselor impreuna cu E 133, Brilliant Blue FCF sau E 142 Verde S.

Istoric al cunoasterii si utilizarii tartrazinei

In 1884, tartrazina a fost unul dintre primii pigmenti sintetici patentati. Astazi, este un aditiv larg folosit in alimente, bauturi, medicamente, suplimente vitaminice, cosmetice, produse de toaleta si alte produse nealimentare.

Proprietati fizice si chimice

Tartrazina este o pudra solida, solubila in apa rece si apa fierbinte. Are greutatea moleculara de 534,37 g/mol.

Culoarea tartrazinei este galben - portocalie.

La temperaturi ridicate se descompune.

Absorbanta maxima in solutie apoasa pe care o are tartrazina este de 427 ± 2 nm.

Toxicitatea tartrazinei

In prezent, pentru ca un colorant sa fie autorizat pentru folosire in industria alimentara, sunt necesare o serie se studii toxicologice si anume: studii de toxicitate acuta, studii biochimice, toxicitatea la termen scurt, toxicitatea la termen lung, studii asupra reproducerii, cancerogenitatea si mutagenitatea si in final observatiile la om.

In vederea protejarii sanatatii consumatorilor, FAO/OMS au introdus notiunea de doza zilnica acceptabila (DZA). Aceasta doza reprezinta cantitatea de colorant ce poate fii ingerata zilnic, prin alimente, de-a lungul intregii vieti fara riscuri.

Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un colorant ideal sunt urmatoarele: sa nu fie toxic si sa nu fie cancerigen la diferite niveluri de utilizare, sa nu contina impuritati toxice; pentru a putea fi folosit, colorantul trebuie sa aiba dispersabilitate si/sau solubilitate adaptate la incorporarea sa in faza apoasa si/sau in faza lipidica din produsul alimentar; sa nu imprime gust si miros particular produsului alimentar in care se incorporeaza; sa fie stabil la lumina atunci cand este introdus in produs si se gaseste sub forma dispersata sau solubilizata, la pH cuprins intre 2 si 8; sa nu fie afectat de temperaturile la care se face tratamentul termic (pasteurizare, fierbere, sterilizare); sa fie stabil in timpul depozitarii produsului alimentar in care s-a introdus; sa nu reactioneze cu urmele de metale si nici cu agentii oxidanti sau reducatori; caracteristicile sa fie identice de la un lot la altul; sa fie disponibili si relativ ieftini, sa fie aprobati prin legislatia sanitara in vigoare.

Dupa rezultatele evaluarii toxicologice, colorantii au fost clasificati in mai multe categorii (FAO/OMS), in functie de specificatiile chimice.

Categoria A cuprinde colorantii acceptati ca aditivi alimentari pentru care s-au fixat doze zilnice admisibile.

Categoria B cuprinde colorantii pentru care datele toxicologice nu sunt suficiente pentru a putea clasifica acesti coloranti in categoria A.

Categoria C 1 cuprinde colorantii pentru care datele toxicologice sunt insuficiente pentru evaluarea lor, desi se dispune de un numar important de date privind toxicitatea la termen lung.

Categoria C 2 cuprinde colorantii pentru care datele toxicologice sunt insuficiente pentru evaluarea lor, iar toxicitatea pe termen lung este necunoscuta.

Categoria C 3 cuprinde colorantii pentru care datele toxicologice sunt insuficiente pentru evaluarea lor si care prezinta riscul unor efecte nocive.

Categoria D cuprinde colorantii pentru care nu exista practic date toxicologice.

Categoria E cuprinde colorantii care sunt considerati nocivi si care nu trebuie sa fie introdusi in produsele alimentare.

In general, colorantii folositi in majoritatea tarilor europene apartin categoriilor de toxicitate A, B, C1 sau C2.

Doza zilnica admisi pentru om se obtine prin extrapolarea datelor de la animale la om, folosind un coeficient de siguranta. Aplicarea acestui coeficient este necesara pentru acoperirea diferentelor dintre animale si om, a variatiilor de sensibilitate din cadrul populatiei si a faptului ca numarul de animale este mic in comparatie cu populatia umana ce ar putea fii expusa. Acest coeficient se apreciaza a fii de ordinul zecilor.

Tartrazina provoaca cele mai mari reactii alergice si intoleranta dintre colorantii azoici, in special la persoanele care manifesta o intoleranta la aspirina sau sufera de astm. Simptomele acestor reactii la tartrazina se produc la ingestie sau la expunerea cutanata la o substanta care are in continutul ei tartrazina.

O varietate mare de raspunsuri imunologice au fost atribuite ingestiei de tartrazina, incluzand anxietatea, migrenele, sentiment de sufocare, depresie clinica, pete purpurii pe piele, vedere tulbure, mancarimi, slabiciune generala, valuri de caldura si deranjamente in somn. Unele persoane acuza aceste simptome la tartrazina chiar si la ingerarea unor doze suficient de mici, pana la 72 de ore dupa ingerare. La copiii, atacurile astmatice, tumorile tiroidiene, alterarile cromozomale si hiperactivitatea sunt presupuse a fi rezultatul consumului de produse cu continut de tartrazina.

Mecanismul acestei sensibilitati este obscur si a fost numit pseudoalergie. Intoleranta la tartrazina a fost estimata ca afecteaza aproximativ 360000 de americani, aproximativ 0,12% din totalul populatiei. Conform datelor furnizate de catre FDA, tartrazina cauzeaza urticarie si febra la mai putin de 10000 persoane sau 0,01% din totalul populatiei.

Unele studii au relationat tartrazina cu obezitatea, tulburarea compulsiva si hiperactivitatea la copii. Alte studii au relevat faptul ca atunci cand este folosita in combinatie cu alti aditivi, a fost observata o crestere a nivelului de hiperactivitate la copii.

Nu este clara legatura dintre aceste simptome si consumul de tartrazina. Existenta acestei reactii este bine cunoscuta, dar existenta mai multor efecte extreme ramane o controversa.

Incidenta intolerantei la tartrazina este destul de scazuta si exista multe controverse despre cum tartrazina afecteaza indivizii care manifesta intoleranta la aceasta.

Evitarea totala a tartrazinei este o cale de a face fata sensibilitatii la acest compus, dar au fost facute multe progrese in ceea ce priveste reducerea sensibilitatii la tartrazina la persoanele care manifesta o sensibilitate si la aspirina.

Legislatie, reglementari pe plan international si national referitoarea la utilizarea tartrazinei in procesarea alimentara

Astazi, aditivii si colorantii pentru alimente sunt mai strict studiate, reglementate si monitorizate decat in orice alta perioada a istoriei. FDA are responsabilitatea primara legala pentru determinarea sigurantei lor in utilizare. Pentru a comercializa un aliment sau un aditiv nou (sau inainte de folosirea unui aditiv deja aprobat in alta maniera decat cea deja aprobata), un producator sau un sponsor trebuie prima data sa faca o cerere de aprobare catre FDA. Aceste cereri trebuie sa contina evidente ca substanta este sigura pentru scopurile in care va fi folosita. Ca si rezultat al legislatiei recente, aditivii indirecti au fost aprobati printr-o notificare premarket cerandu-se aceleasi informatii care au fost si pentru cerere.

Cand se evalueaza siguranta unei substante, fie cand trebuie aprobata, FDA ia in considerare:

compozitia si proprietatile substantei;

cantitatea care va fi consumata;

efectele imediate sau pe termen lung asupra sanatatii;

diferiti factori de siguranta.

Evaluarea determina un nivel adecvat de folosire care include limita de siguranta bine definita - un factor care permite un grad de nesiguranta asupra nivelelor de consum considerate ca fiind inofensive. Cu alte cuvinte, nivelele de utilizare care obtin aprobarea sunt mult mai joase decat cele care sunt asteptate sa produca reactii adverse.

Datorita limitarilor inerente ale stiintei, FDA nu poate niciodata absolut sigura de absenta oricarui risc al unei substante. De aceea, FDA trebuie sa determine, bazat pe datele existente, daca exista o certitudine rezonabila a absentei riscului pentru consumatori atunci cand este folosit un anume aditiv.

Daca aditivul este aprobat, reglementarile FDA care pot include tipurile de alimente in care poate fi folosit, cantitatea maxima admisa si felul in care trebuie recunoscut pe eticheta produselor. In 1999, procedurile s-au schimbat, astfel ca FDA se consulta astazi cu USDA in timpul revizuirii ingredientelor ce sunt propuse pentru utilizarea in carne si produsele de pasare.

Daca sunt evidente care sugereaza ca un produs poate fi nesigur, sau daca limitele de consum s-au schimbat destul de mult incat sa fie necesara o revizuire, autoritatile federale pot interzice folosirea acelui produs sau pot declansa studii pentru a determina daca poate fi considerat in continuare sigur.

Reglementarile cunoscute sub numele de GMP limiteaza cantitatea de ingrediente folosite in alimente la cantitatea necesara pentru obtinerea efectului dorit.

Datorita intolerantei manifestate de unele persoane la tartrazina, Statele Unite ca prezenta tartrazinei in produse sa fie semnalata pe eticheta produsului respectiv.

FDA a sesizat prezenta tartrazinei nedeclarate in taiteii cu ou chinezesti.

Utilizarea tartrazinei a fost interzisa in Norvegia, Austria si Germania pana cand interdictia a fost ridicata de catre directivele Uniunii Europene.

In Romania, pentru tartrazina, conform ordinului 772/2004 se prevede o doza de 100 mg/kg, singura sau in combinatie cu alti compusi.

Teste calitative si cantitative necesare pentru identificarea si caracterizarea tartrazinei

Solubilitatea: solubila in apa, putin solubila in etanol.

Identificarea potentialului de colorare: colorant puternic.

Pierderile la uscare la 135⁰C: nu mai mult de 15% impreuna cu clor si sulfati, calculate ca si saruri de sodiu.

Materiile insolubile: nu mai mult de 0,2%.

Plumb: nu mia mult de 2 mg/kg. Se determina prin folosirea unei tehnici de absorbtie adecvate specificitatii nivelului.

Materiile colorante auxiliare: nu mai mult de 1%. Se foloseste solvent developator. Inaltimea la care se ridica frontul de solvent este de aproximativ 12 cm.

Componente organice, altele decat materiile colorante: nu mai mult de 0,5% insumand acid 4-hidrazinobenzensulfonic, acid 4-aminobenzensulfonic, acid 5-oxo-1-(4-sulfofenil)-2-pirazolin-3-carboxilic, 4,4´-diazoaminodi (acid benzensulfonic), acid tetrahidroxisuccinic.

Amine primare aromatice nesulfonate: nu mai mult de 0,01% calculate in anilina.

Materii extractibile in eter: nu mai mult de 0,2%.

Metode de analiza

Se determina direct continutul total prin titrarea cu clorura de titan, dupa cum urmeaza:

cantitatea de proba: 0,6 - 0,7 g

substanta tampon: 15 g tartrat de sodiu si hidrogen

cantitatea de materii colorante (D) echivaleaza cu 1,00 ml de TiCl₃ 0,1 N: 13,56 mg.

Sinteza tartrazinei

Utilizari in industria alimentara

Tartrazina se utilizeaza intr-o gama larga de produse alimentare si nealimentare.

In alimente incepand din 1950, , tartrazina s-a adaugat in proportii diferite, in timp ce in prezent exista o tendinta tot mai mare a o evita sau de a o substitui cu substante colorante naturale, cum ar fi anatto, maltul sau betacarotenii.

Tartrazina se foloseste la produse de cofetarie, bauturi racoritoare, praf de budinca, chipsuri, cereale, amestecuri pentru prajituri, aluaturi, pulberi pentru creme, supe instant, sosuri, unele tipuri de orez, inghetate, bomboane, guma de mestecat, martipan, gem, jeleuri, gelatine, marmelade, mustar, iaurt, taitei, salata asortata si amestecuri iuti, diferite tipuri de piure de fructe, gustari de fructe, chipsuri si multe tipuri de mancare ce contin glicerina, lamaie sau miere.

Produsele nealimentare care contin tartrazina sunt: sapunuri, cosmetice, sampoane si alte produse de ingrijire a parului, creme hidratante, creioane si farduri pentru ochi.

Medicamentele in care se utilizeaza tartrazina sunt: vitamine, antacizi, capsule medicinale si retete speciale.

Parte tehnologica

Tartrazina, F.D.&C. Yellow No. 5 (E 102) este un colorant alimentar sintetic, galben, utilizat in industria alimentara si pentru aditivarea mazarei ambalata in conserve. Doza de aditivare recomandata de FAO/OMS si Codexul alimentar este de 100 mg/kg.

Precizati prin raspunsuri si calcule tehnologice adecvate urmatoarele:

Necesarul de tartrazina pentru a procesa 1200 kg de mazare, receptionata cu 5% impuritati mecanice si 90% parte edibila. In cadrul operatiei de curatare se inregistreaza pierderi de 2,5% din partea edibila, iar pe intreg procesul tehnologic pierderile cantitative sunt de 7% din partea edibila. Randamentul de aditivare cu tartrazina este de 98%, iar pierderile de colorant sunt de 1,2%.

Rezolvare

Necesarul de tartrazina

Corectii de impuritati la mazarea receptionata

100 kg mazare .. 5 kg impuritati mecanice 95 kg mazare curata

1200 kg mazare .. x kg impuritati mecanice y kg mazare curata

= 60 kg (impuritati mecanice)

= 1140 kg (mazare curata)

Corectii ale partii edibile din mazarea receptionata

100 kg mazare 90 kg parte edibila 10 kg parte needibila

1140 kg mazare .. a kg parte edibila .. b kg parte needibila

= 1026 kg (parte edibila)

= 114 kg (parte needibila)

Corectii ale pierderii din partea edibila la operatia de curatare

100 kg parte edibila . 2,5 kg se pierd 97,5 kg raman

1026 kg parte edibila ..c kg se pierd ..d kg raman

= 25,65 kg (parte edibila pierduta)

= 1000,35 kg (parte edibila ramasa)

Corectii ale pierderilor din partea edibila pe tot procesul tehnologic

100 kg parte edibila ..7 kg se pierd .93 kg raman

1000,35 kg parte edibila .. e kg se pierd f kg raman

= 70,02 kg (parte edibila pierduta)

= 930,32 kg (parte edibila ramasa)

Necesarul de tartrazina pentru aditivarea a 930,32 kg mazare

1 kg mazare 100 mg tartrazina

930,32 kg mazare .. g mg tartrazina

= 93032 mg = 0,093 kg (tartrazina necesara)

Corectiile de randament la aditivarea mazarei

100 kg tartrazina . 98 kg aditiveaza . 2 kg nu aditiveaza

h kg tartrazina 0,093 kg aditiveaza . i kg nu aditiveaza

= 0,094 kg (tartrazina necesara la randament 98%)

= 0,001 kg (tartrazina care nu aditiveaza)

Corectiile de pierderi tehnologice in tartrazina la procesul de aditivare

100 kg tartrazina . 1,2 kg se pierd . 98,8 kg raman

j kg tartrazina k kg se pierd .. 0,094 kg raman

= 0,095 kg (tartrazina necesara)

= 0,001 kg (tartrazina care se pierde)

Bilantul tabelar al procesul de aditivare a mazarei