Alimentatia in spitale

Alimentatia in spitale

In spitale zilele sunt lungi. Pentru multi bolnavi masa nu este numai o nevoie, ci si o placere, adesea singura placere care le este permisa. Este destul sa vizitam sufrageria unei sectii sau sa-i urmarim pe bolnavi cum asteapta mancarea, pentru ca sa ne dam seama ce importanta are ora mesei. Este normal, deci, ca sa existe o preocupare, din partea organelor responsabile, pentru organizarea unei alimentatii corespunzatoare, tot asa cum exista preocuparea pentru asigurarea tratamentului medical al bolii.

Daca pentru omul sanatos alimentatia este esentiala in pastrarea fortei de munca, ea este si mai importanta pentru bolnav.

Dietetica isi pastreaza rolul important pe care 1-a avut si pana acum in refacerea organismului suferind. Tratamentul medicamentos sau chirurgical este adesea ineficace, daca nu este insotit de o alimentatie corespunzatoare. De multe ori, acest fapt este ignorat sau subestimat. Minimalizarea de catre medic a rolului curativ, profilactic, psihologic si educativ pe care il are alimentatia unui bolnav se gaseste adesea la originea unor insuccese terapeutice. Monotonia meniurilor, aspectul si calitatea necorespunzatoare a mancarii, nerespectarea orelor de masa, nerespectarea igienei alimentare sau o comportare nepotrivita a personalului de servire constituie unul din principalele motive de iritare si nemultumire a bolnavilor internati intr-un serviciu spitalicesc. La astfel de deficiente contribuie, in mare parte, lipsa de interes pe care o manifesta, pentru dietoterapie, atat conducerea spitalului, cat si conducerea medicala a unor sectii.

In principiu, masa trebuie sa indeplineasca cateva conditii, pentru a fi acceptata de bolnavii internati intr-un spital :

sa fie adaptata, calitativ si cantitativ, procesului terapeutic al bolnavului ;

sa fie variata, in masura posibilului, si sa respecte gustul, placerea si obiceiurile bolnavului ;

sa aiba un aspect cat mai placut si sa fie servita intr-o ambianta care sa-i excite pofta de mancare ;

sa fie servita la temperatura dorita de bolnav.

Regulile citate arata ca alcatuirea meniurilor este o operate delicata, care necesita contributia medicului, administratorului, a dieteticienei, a bucatarului etc.

Meniul unui bolnav in spital se compune, in general, din trei feluri : felul intai este, de obicei, o supa sau o gustare ; felul al doilea este format dintr-o mancare cu carne sau cu legume, iar felul al treilea este un desert.

Dimineata si seara, meniul poate fi mai restrictiv : o gustare cu ceai sau lapte, dimineata, si unul sau doua feluri, seara. Intre mese se dau uneori suplimente formate dintr-un fruct, un pahar cu lapte, branza de vaci etc.

In tara noastra, cele 3 mese principale se servesc, de obicei, dupa orarul urmator : prima masa intre orele 7 si 8 dimineata, masa de pranz intre orele 12 si 14, iar masa de seara intre orele 19 si 20. Suplimentele se servesc in jurul orei 10,30 dimineata.

Este nefiziologic, insa, ca intre orele 20 si 7-8 dimineata bolnavul sa ramana nemancat (in medie 12 ore), mai ales in unele boli ca gastritele, ulcerul gastroduodenal, diabetul zaharat etc. De obicei, neajunsul este suplinit de bolnav prin alimentatia care ii este adusa de acasa, ceea ce nu este totdeauna recomandabil si nici corespunzator.

Alcatuirea unui meniu trebuie sa tina seama de necesitatile in calorii si principii alimentare ale organismului bolnav. Acestea difera de la boala la boala si, adesea, de la bolnav la bolnav.

Valoarea calorica totala a hranei indicata pentru un bolnav obisnuit, internat in spital, variaza intre 2 000 si 2 500 calorii/zi. Se considera ca 2 500 calorii zilnic ar putea fi suficiente pentru majoritatea bolnavilor.

Necesarul proteic pentru un organism sanatos este de 1-1,2 g/kilocorp/zi. Pentru un bolnav sau covalescent acest necesar este de 1,5 g/ kilocorp. Un om sanatos de 70 kg are deci nevoie, zilnic, de 70-85 g proteine, pe cand un bolnav are nevoie de 105 g proteine zilnic. Cel putin jumatate din aceasta cantitate trebuie sa fie de natura animala, bogata in aminoacizi esentiali. Sunt cazuri speciale in care cantitatea de proteine trebuie scazuta la 0,30-0,40 g/kilocorp (insuficienta renala) sau, din contra, crescuta la 2 g/kilocorp (arsi, operati, denutriti etc.).

Cantitatea de grasimi nu trebuie sa depaseasca 60-70 g/zi, inclusiv grasimile din alimente (care se socotesc la circa 20 g/zi). Restul de gra­sime poate fi administrata ca grasime unsa pe paine (unt, circa 20-30 g) si ulei adaugat la mancarea gatita sau in salate (circa 20-30 g). Uleiul aduce grasimile nesaturate necesare.

Cantitatea de glucide acopera restul de calorii necesare si variaza, in general, intre 300 si 350 g/zi, atunci cand nu exista interdictii . Glucidele sunt administrate intr-o forma care sa furnizeze si cantitatea necesara de vitamine din grupul B (paine, fainoase, cartofi etc.) si mai putin sub forma de glucide rafinate sau concentrate (zahar, dulciuri etc.).

Din cifrele mentionate reiese ca valorile favorabile unei nutritii rationale in spitale, in calorii si in principii alimentare, sunt repartizate astfel:

- glucide -> 50-55 % din calorii

- proteine -> 15-20 % din calorii

grasimi -> 25-30 % din calorii.

Bineinteles ca aceste proportii raman valabile numai in masura in care boala sau starea de nutritie a bolnavului nu indica o alta proportionalitate.

S-au propus diverse variante care sa grupeze categorii de boli care pot admite acelasi regim. Idealul ar fi ca fiecarui bolnav sa i se poata oferi o alimentatie individualizata, preparata dietetic in raport cu boala de care sufera, ceea ce, insa, este aproape imposibil intr-un spital. Ar fi bine daca s-ar ajunge ca unui bolnav sa i se prezinte o lista cu 2-3 variante ale aceluiasi fel de mancare, din care sa-si aleaga pe cea mai potrivita cu gusturile sale.

Dar, intre aceste doleante si practica intalnita in spitale exista adesea mari diferente. De multe ori, regimul dietetic se rezuma la un meniu obisnuit, dar fara sare. Adesea diferentele intre meniuri sunt minime, chiar acolo unde exista pretentia respectarii unor regimuri. Dieteticiana este obligata sa lupte cu personalul administrativ, necunoscator al problemelor, si cu bucatarii, uneori ignoranti in materie de dietetica, si din pacate exista si medici, uneori buni profesionisti, care subestimeaza valoarea atat profilactica si curativa, cat si psihologica a dieteticii in terapeutica. Adesea, rezultatul acestei lupte, mai ales cand dieteticiana este slaba, sunt meniuri nepotrivite si o alimentatie dietetica ramasa numai pe hartie.

Trebuie mentionat, de asemenea, ca deseori spitalele recurg pentru prepararea hranei la conserve procurate de pe piata, care pot fi foarte bune atunci cand sunt preparate dietetic (sau se dau bolnavilor care nu necesita regim alimentar), dar sunt contraindicate in unele categorii de boli.

Un alt fapt care trebuie luat in discutie este acela ca nu toate spitalele au aceleasi conditii in ceea ce priveste posibilitatile prepararii unui regim alimentar : un spital rural sau dintr-un oras mic nu poate avea aceleasi conditii de diversificare a regimului ca un spital modern dintr-un oras mare sau o clinica universitara. Organizarea standard a meniurilor pe tipul celor 15 genuri de regim propuse de Pevzner nu este deci posibila in toate categoriile de spitale. Pe de alta parte, astazi, insasi conceptia promovata de Pevzner, care sta la baza alcatuirii unora dintre regimuri, nu mai este actuala.

Avand in vedere tocmai aceste greutati, consideram ca alimentatia bolnavilor poate si trebuie sa fie organizata in raport cu posibilitatile spitalului (spital rural, orasenesc, judetean sau clinica universitara), cu posibilitatile si gradul de pregatire al bucatarilor si dieteticienilor. De aceea ne-am propus recomandarea unor tipuri standard de regim, pentru fiecare din cele trei categorii mari de spitale pe care le intalnim in tara noastra :

spitale rurale sau din orase mici ;

spitale de adulti cu mai multe sectii (spitale judetene) ;

spitale mari, cu multe sectii, sau clinici universitare.

Alimentatia intr-un spital rural trebuie sa tina seama ca numarul de sectii si de bolnavi este redus, ca personalul de la bucatarie este de asemenea insuficient si nu totdeauna calificat, ca foarte des dieteticiana este improvizata dintr-o sora cu cunostinte minime de dietetica si de nutritie.

Pentru aceste spitale propunem 5 tipuri de regimuri, care pot asigura o alimentatie corecta pentru majoritatea bolilor :

Regim hidric, hidro-zaharat sau lacto-fainos

Regim de crutare digestiva (complet)

Regim complet, fara sare

Regim hipoglucidic

Regim hipocaloric.