In definitia sa generala, amabalajul este un material sau obiect realizat din diverse materiale cum ar fi mase plastice, metal, hartie s.a. cu rolul de a cuprinde produsele in timpul depozitarii, manipularii, transportului si vanzarilor acestora.
Ambalarea produselor congelate poate fi efectuata inainte sau dupa congelare, folosind doua tipuri de ambalaje si anume:
ambalaje primare care vin in contact direct cu produsul alimentar;
ambalaje de transport care contin mai multe ambalaje primare.
Ambalajele primare trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
- sa fie inerte fata de produsul ambalat si sa nu degaje in timp mirosuri sau substante toxice care pot face alimentele respective improprii pentru consum;
- sa fie impermeabile la lichide, grasimi, vapori de apa, oxigen, substante volatile (mirosuri) etc. Impermeabilitatea la aceste substante depinde de natura produsului congelat, durata si conditiile de depozitare etc;
penetrabilitate cat mai redusa la lumina (in special la radiatiile ultraviolete si albastre din spectrul luminii). Aceasta conditie trebuie avuta in vedere la ambalarea produselor cu continut sensibil de grasimi si care se vor vinde prin vitrine frigorifice;
- elasticitate, rezistenta mecanica si stabilitate la actiunea umiditatii in conditii normale de productie, transport si desfacere;
- sa aiba rezistenta termica scazuta daca se foloseste ca ambalaj primar inainte de congelare in scopul facilitarii schimbului de caldura produs-mediu de racire;
- sa fie rezistent la condensari repetate atat pe partea produsului ambalat cat si pe partea de contact cu mediul exterior;
- sa aiba comportare satisfacatoare in masina de format-ambalat cat si la imprimare;
sa aiba un coeficient de reflexie ridicat pentru a reduce patrunderile de caldura spre produsul ambalat in cazul expunerii spre vanzare;
sa aiba pret cat mai redus;
- sa aiba aspect comercial cat mai atragator;
Pentru ambalajele de transport care nu au contact direct cu produsele alimentare sunt importante respectarea conditiilor de la punctele a,d,e si i.
Exista o mare diversitate de tipuri de ambalaje pentru produse congelate; forma, capacitatea, grosimea materialelor din care sunt confectionate, modul de fabricare a lor, design-ul etc. sunt determinate de natura produsului si caracteristicile sale. Dintre cele mai uzuale tipuri de ambalaje primare pot fi amintite: pungile obisnuite, pungile termocontractibile care permit ambalarea sub vid, pungile termorezistente care permit decongelarea, incalzirea si chiar fierberea produselor fara indepartarea ambalajului, cutiile si caserolele, acestea din urma fiind folosite, in special, la congelarea preparatelor culinare, permitand totodata si reconvertirea acestora in momentul utilizarii.
Ca ambalaje de transport se utilizeaza cutii mari, lazi, acoperiri textile (in cazul carcaselor de carne congelata), bidoane, saci etc.
Un loc aparte il ocupa containerizarea containerele pentru transportul produselor congelate, care au cunoscut o dezvoltare deosebita ce implica aspecte tehnice si tehnologice speciale.
Ambalajele pentru produse alimentare congelate se confectioneaza din materiale cum ar fi mase plastice (substante chimice formate din macromolecule sau polimeri de provenienta naturala sau produse industriale din gaze naturale, petrol s.a.), materiale metalice si materiale pe baza de celuloza. Deoarece aceste materiale nu sunt chimic pure, ci cuprind pe langa materialul propriu-zis si o serie de alte substante (de exemplu, in cazul maselor plastice, ele cuprind o serie de aditivi cum ar fi plastifianti, stabilizatori, antioxidanti s.a.) este necesar ca, orice material utilizat pentru produse alimentare sa aiba vizele cerute de legislatia in vigoare.
In continuare, se vor mentiona principalele materiale mai des utilizate la confectionarea ambalajelor pentru produse alimentare congelate.
Polietilena (PE) este obtinuta din polimerizarea etilenei si poate fi de trei tipuri:
PE de mica densitate (mai mica decat 0,925 kg/dm3), obtinuta la presiuni foarte mari, de 10002000 bar;
PE de densitate medie (0,92160,940 kg/dm3), obtinuta la presiuni mijlocii, de 3550 bar;
PE de inalta densitate (0,9410,965 kg/dm3) obtinuta la presiuni mici, de 810 bar.
Proprietatile mecanice si chimice depind de densitatea PE. Cea mai utilizata este polietilena, de mica densitate, datorita proprietatilor mecanice si a stabilitatii la temperaturi scazute. PE de inalta densitate, avand o rigiditate mai mare, se preteaza la confectionarea ambalajelor utilizate la masini automate de ambalare a produselor.
Polipropilena (PP) are proprietati chimice superioare in comparatie cu polietilena si anume:
- permeabilitate mult mai mica la vapori de apa;
coeficient de contractie mai mare si rigiditate mai mare (indiferent ca este obtinuta prin injectare cu extrudere sau injectare cu suflare), ceea ce o face sa fie utilizata pentru obtinerea foliilor termocontractibile;
stabilitate dimensionala mult mai buna, ceea ce permite obtinerea de ambalaje cu pereti subtiri si a foliilor de grosimi foarte mici;
stabilitate mare la umiditate, ceea ce o face sa fie preferata la realizarea de ambalaje pentru produse in stare lichida.
Policlorura de vinil (PVC) este un amestec de cloruri de vinilin, cu proprietati chimice si fizico-mecanice superioare. Policlorura de vinil utilizata la confectionarea ambalajelor pentru produse alimentare este de tip moale, obtinuta prin adaugare de plastifianti, care-i reduc duritatea si de stabilizatori (stearatul de calciu). Plastificarea PVC-ului cu 25% dibutil-ftalat ii confera o buna rezistenta la atacul bacteriilor si mucegaiurilor.
Folia de PVC este usor termosudabila, stabila la efectele luminii, rezistenta la temperaturi scazute. Poate fi obtinuta ca folie transparenta sau opaca, putandu-se colora prin adaugare de pigmenti.
Hartiile utilizate la ambalarea produselor alimentare congelate sunt hartii, de regula, cu compozitii speciale si acoperite cu straturi de ceruri, parafina sau mase plastice (polietilena, polipropilena, policlorura de vinil s.a.)
Celofanul se foloseste numai cu acoperiri pe o fata sau pe ambele cu diverse lacuri alimentare sau impreuna cu alte materiale de ambalare, alcatuind materiale multistrat.
Cartonul utilizat la confectionarea ambalajelor primare este, de regula, acoperit pe o fata sau pe ambele cu mase plastice, parafina, ceruri sau metale.
La confectionarea ambalajelor de transport se utilizeaza cartonul ondulat sau mucavaua.
Aluminiul se utilizeaza sub forma de folie ca atare sau cu acoperiri cu lacuri alimentare sau mase plastice. Prezinta avantajul de a permite ambalarea produselor cu forme neregulate, prin mularea pe acestea, eliminand golurile de aer dintre ambalaj si produs.
Ambalajele multistrat sunt realizate din cateva folii de materiale diferite, ceea ce confera ambalajului proprietati superioare in raport cu fiecare dintre materialele componente.
Exista diverse tehnologii de realizare a foliilor multistrat prin utilizarea de adezivi (la temperaturi si presiuni ridicate, convenabil alese).
Politica de confidentialitate |
.com | Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
Baltagul – caracterizarea personajelor |
Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
Caracterizarea lui Gavilescu |
Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
Actionare macara |
Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
Turismul pe terra |
Vulcanii Și mediul |
Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
Termeni si conditii |
Contact |
Creeaza si tu |