ARTA BIZANTINA

ARTA BIZANTINA

Inceputurile artei bizantine-precedata in evolutia ei de arta paleocrestina -si in acelasi timp impunerea ei in formele caracteristice se situeaza in secolul VI, in timpul domniei lui Iustinian. Aflat la granita dintre doua lumi, lumea si arta bizantina se vor dezvolta ca o sinteza a mai multor curente filosofice si artistice, fiecare aducand contributia ei definitorie. Din traditia clasica inca persistenta ca o consecinta a exemplarelor prestigioase de arta care se ofereau vederii, din amintiri de arta elenistica, din tot bagajul oriental venit din Persia sasanida, de la semitii din Asia si de la poporul egiptean, arta constantinopolitana tinde sa formeze un tot organic. ' De la exemplele clasice ii ramane aceea persistenta a atitudinilor nobile si a draperiilor care cad armonios, a stilului si a simplicitatii ce dureaza in arta bizantina mult timp dupa ce aceste calitati disparusera din restul Europei. Curentul oriental venit din provinciile rasaritene ale Imperiului ii trimitea forme si tehnici noi, nevoia de realitate concreta, sensul pentru ceea ce este monumental. Meritul Bizantului a fost ca din elementele orientale si din cele clasice de tip antic si elenistic a format ceva unitar, o sinteza'. Bineinteles ca si noua ideologie crestina si-a pus amprenta definitorie asupra artei bizantine, mai ales prin doctrina opozitiei intre ceresc si pamantesc .De aceea pictura si sculptura bizantina nu aspira sa reproduca modele pamantesti ci sa patrunda in lumea Divinitatii, artistul avea menirea de a accentua contradictia corp- spirit cel din urma avand rolul dominant. Disproportia, pozitiile nefiresti, imobilitatea personajelor devine expresie artistica pornind de la un sens teologic si de la o ideologie etica:'Lumea raului este mobila si schimbatoare, cea a esentelor este imuabila. Cand artistul bizantin reprezenta demoni si oameni pacatosi nu cauta sa-i prezinte in forme statice; dimpotriva- pacea si linistea erau accesoriul nelipsit al sfinteniei ' De aceea, arta bizantina a dispretuit frumsetea formei : basorelieful nu mai reda volumul, ramanand la imagini plate, fara relief, desenul devenise schematic, abstract,cu accent pe jocul de lumini si de culori ce anunta aproprierea de Divin. Totusi in raport cu arta occidentala, caracterizata printr-o mare tensiune emotiva, arta bizantina este mai rationala si mai reflexiva.

De-a lungul istorie sale arta bizantina a cunoscut doua perioade 'de aur': de la inceputul secolului VI, pana catre sfarsitul sec. VII cu momentul culminant: domnia lui Iustinian, iar cea dea douade la finele sec. IX pana la sfarsitul sec.II cand la Constantinopol domnesc imparatii macedonieni. si Comnenii, perioada in care arta bizantina devine ' arta regulatoare a Europei' . Intre aceste doua 'varfuri' exista o perioada de decadenta cauzata de o serie de evenimente interne si externe care au influentat negativ atat evolutia statala, cat si cea artistica bizantina: invaziile slave si persane, extinderea puterii islamice, lupta iconoclasta fiind doar exemplele cele mai elocvente.

Arhitectura.

Prima impresie supreficiala privitoare la arta bizantina este aceea de imobilitate si uniformitate; numai cu greu putandu-se distinge evolutia ei continua, marea ei varietate de forme si culori. Forma cea mai preganta de manifestare a artei bizantine este fara indoiala arhtiectura, si acesta nu numai prin rolul decisiv avut in elaborarea trasaturilor dominante si definitorii ale artei bizantine, dar si din cauta ca inglobeaza si supune toate celelalte forme de manifestare artistica .

In secolele IV-V, arhitectura ramane ii cadrele stilistice ale antichitatii clasice tarzii, cu predominanta monumentului religios cu plan longitudinal: basilica cu una, trei sau chiar cinci nave. Exemple mai cunoscute ar fi Santa Maria Maggiore si Santo Paolo fuori le Mura din Roma. Edificiile cu plan central -obicei patrat au dimensiuni mai modeste, ele distingandu-se prin armonia proportiilor, mausoleul Gallei Placidia din Ravenna fiind un bun exemplu in acest sens. Forma basilicala (clasica) este ilustrata -tot la Ravenna- de biserica Santo Appollinare in Classe, iar biserica San Vittale in plan ortogonal reprezinta poate cea mai expresiva capodopera de arta bizantina din perioada amintita. De remarcat de altfel ca in acesta capitala bizantina a Italiei, creatiile arhitectonice rivalizeaza cu cele de la Constantinopol.

Secolul VI aduce schimbari importante: in spiritul evolutiei artistice, planul basilical a fost abandonat, fiind considerat ' ingrat si rigid', in favoarea bisericilor cu plan circular sau octogonal. Apar o serie de inovatii constructive: marginile cupolei rotunde vor fi intinse si prelungite dincolo de coloanele navei centrale asa incat spatiul acoperit de cupola va fi mai intins, sporind impresia de grandoare. Asa se intampla la bisericile Sf.Sergiu si Bacchus din Constantinopol si de San Vitale, cea din urma fiind conceputa ca o nava cu opt fete in jurul unui centru. Pe deasupra arcurilor se ridica cupola. Intre stalpii asezati in unghiurile octogonului sunt arcadele concepute ca niste firide enorme inalte pana la tamburii in doua etaje, printr-un zid curb si transversal ajung colanele de jos de care se sprijina coloanele de la etajul de sus care formeaza tribuna. Din cauza numeroaselor coloane constructia devine mai usoara dand impresia de inaltare spre cer.

Capodopera desavarsita a arhitecturii bizantine este Sf.Sofia sau Biserica Sfintei Intelepciuni din Constantinopol. Refacut de Iustinian (primul edificiu consacrat de Constantin cel Mare in 360 p. Chr. a fost avariat in 404 de un incendiu, restul fiind distrus in 532 in timpul rascoalei Nika), imensul edificiu confirma afirmatai lui Alpatov 'arta bizantina a ajuns in timpul lui Iustinian la deplina maturitate' . Ocupand o suprafata totala de 10.000 metri patrati, fost construit timp de 6 ani de 10.000 lucratori, esplanada pe care s-a construit fiind acoperita cu un ctrat de ciment gros de 20 m. A fost planuita de constructorii ca o parte componenta a palatului imperial si trebuia sa alcatuiasca intocmai ca si sala cupolei din termele romane una din cele mai fastuoase incaperi ale acestui complex. In aceasta se poate regasi cel mai clar ideea dependentei bisericii de Stat. Oriunde in Sf. Sofia: nartex, tirbune, nave laterale exista impresia unor sali luxuoase ale unui palat imperial. Biserica reprezinta cel mai remarcabil exemplu al geniului arhitectonic bizantin; in timp ce exteriorul este simplu, auster, fara fatade ornamentate odata aflat in interiorul cladirii, impresia de forta si grandoare este coplesitoare: intrarea se face printr-o galerie inchisa (nartex) prin noua porti (azi zidite), poarta principala fiind rezervata imparatului si suitei imperiale. Prin cinci porti se intra in al doilea nartex lung de 60 m si din acesta prin alte noua porti in nava centrala, un imens patrulater de 77 X 71,70 m. Deasupra navei mediane, in centrul edificiului se afla cupola, fara tambur cu un diametru de 33 m la o inaltime de 56 m de sol. Cupola este sprijinta prin patru pandantive pe patru arce sustinute de patru stalpi enormi. Arcele din Nord si Sud sunt inchise de un zid pentru a spori rezistenta edificiului, in timp ce arcurile din Est si Vest sunt contrabutante pe doua vaste semicupole care acopera o serie de nise mai mici. Interiorul este luminat de 40 ferestre aflate la baza cupolei .De altfel edificiul a fost imaginat in asa fel incat toate elementele sa conduca vederea spre cupola care o incoroneaza (ca si la Basilica Sf. Petru din Roma). Impresia de 'suspendare'(cupola parca pluteste) a fost marita si prin faptul ca s-au adaugat acele semicupole cu firide. De jos in sus are loc o continua largire de orizont pana la spatiul imens al cupolei. 'Nicaieri nu se poate gasi o asemenea corelatie intre navele laterale si spatiul de sub cupola; privind de aici amploarea dimensiunilor arhitecturale perceptibile se modifica. Dintr-o data te uluieste () impresia de vastitate, de proportii, necomparat cu dimensiunile omului () In nici o alta constructia a Antichitatii nu a fost realizata mai convingator decat la Sf. Sofia senzatia imensitatii universului care se deschide in fata oamenilor' Impodobirea ornamentala trebuia sa acopere arhitectura prin bogatia coloristica si sa atenueze impresia de masivitate. Partea inferioara a peretilor era acoperita cu un placaj de marmura verde, cenusie si roz, astfel alese incat vinisoarele confereau placajului o anumita asemanare cu valurile marii. Ordinele de coloane s-au schimbat radical: in locul antablamentului orizontal, coloanele sunt legate cu arcade arcuite care dau impresia unei miscari arcuite continui, iar pentru a transmite colanei apasarea arcului se adauga capitelului si o abaca solida. Ornamentica,"curgerea colanelor", alternanta de lumina si intuneric de pe peretii laterali, imensitatea cupolei erau toate menite a scoate in evidenta ideea politica de dependeta a bisericii de stat dar si ideologia teologica de cuprindere a intregului Univers atat cel divin cat si cel uman.

Incurajati probabil de rezultatele obtinute prin constructia Sf.Sofia, bizantinii au abordat planuri mai putin indraznete dar cu aceleasi solutii constructive revolutionare: Sf. Irina (sec. VI) este un exemplu tipic. Dotata cu o cupola exterioara, aceasta nu se mai sprijina pe doua ziduri ci pe patru stalpi colosali .

O alta derivatie de la planul circular sunt bisericile in plan de cruce, utilizate tot incepand cu epoca lui Iustinian, premiera (dar si cea mai valoroasa) creatie in acest sens fiind Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, care din pacate a fost distrusa, azi existand doar o "copie" a ei prin Basilica Sf. Marcu din Venetia.

Acestei prime perioade de stralucire urmeaza o epoca de decadenta, in contextul extinderii puterii semilunii pe plan extern si a luptelor iconoclaste din interiorul Imperiului.

A doua epoca de afirmare a artei bizantine, cea care incepe odata cu sec. IX, aduce o serie de schimbari in arhitectura bisericeasca: sub influenta armeana si georgiana devine tot mai frecventa biserica cu plan in cruce greaca (cu laturile egale), greutatea cupolei nu se mai sprijina pe stalpi ci se descarca direct pe peretii laterali prin folosirea a patru bolti in leagan. Concomitent apare si ornamentatia exterioara a bisericilor. Aceasta noua etapa de inflorire este de fapt "continuarea unei dezvoltari intrerupte" . Dinastia Macedonenilor (867-1056) si cea a Comnenilor (1057-1204) reprezinta o perioada interesanta pe plan artistic, intrucat avem de-a face cu o reinterpretare a vechilor valori. Pe plan general insa raman predominante vechile canoane care devin din ce in ce mai rigide.

In timpul dinastiei Macedonenilora luat nastere un nou tip de biserica: "Prototipul" este construit in 881, fiind vorba de asa numita "Biserica Noua"(Nea), zidita in timpul lui Vasile I Macedoneanul. Din nefericire ea nu s-a pastrat dar exista o serie de imitatii rapandite prin toata lumea bizantina si Rusia. Caracteristicile stilului inaugurat de Biserica Noua, sunt atat planul general in cruce greaca, dar mai ales cele cinci cupole, cea mai mare asezata pe locul de incrucisare a bratelor crucii, celelalte -mai mici- in jurul primei in unghiurile patratului. Spatiul interior, imens, este dominat de cupola centrala, acesta fiind punctul cel mai inalt si mai luminos care era despartit de galeriile laterale semiobscure prin coloane usoare, adesea amplasate la mari distante. Cupola este asezata pe un tambur si astfel izolata de restul cladirii. "Biserica ce constituia candva un ansamblu complicat este alcatuita acum din corpuri de constructie si unitati spatiale independente (.) golurile din ziduri, jocurile de lumina si umbra, fasiile de lumina -toate acestea au cedat locul unei mase rigide de ziduri netede si impenetrabile" Are deci loc o schimbare in iconografia epocii prin faptul ca noile tipuri de biserici nu mai "invitau" oamenii la contemplatie ca lacasurile de cult din timpul lui Iustinian, ci la o respectare riguroasa a ceremonialului religios.

In general, arta bizantina a perioadei mijlocii reuneste traditiile constructiv-artistice a Bisericii Sf. Sofia si scoala orientala. Semnificativ este faptul ca incepand din sec. X, decoratia exterioara devine din ce in ce mai bogata: la inceput apar mici arcade oarbe, la care se adauga mai tarziu randuri in zig-zag de caramizi asezate pe muchie, straturi in forma de romburi, alternarea in constructie a zidariei cu piatra sau insertia in tencuiala a unor placi policrome de ceramica smaltuita. Biserica Pantokratorului din sec. XII, este un exemplu elocvent in acest sens: prezentand un pantheon de 10 imparati, Comneni si Paleologi, constructia are cupola, si in general intreaga silueta mult mai elevate, mai suple, fapt subliniat si de absidele poligonale cu doua randuri de nise.

Ulima epoca a arhitecturii bizantine a fost cea inaugurata de dinastia Paleologilor (1281-1453). Desi nu s-a creat un stil arhitectonic grandios, epoca isi aduce contributia proprie prin micile biserici asemanatoare capelelor palatine (cum ar fi Muhliotissa din Constantiopol), sau prin reconditionarea spectaculoasa a unor cladiri mai vechi cum a fost cazul manastirii Chora (azi moscheea Kharie-Djami) care a primit un aspect pitoresc prin adaugarea mai multor capele si coridoare, dar mai ales prin somptuoasa decoratie interioara, cea mai reprezentativa din bisericile de acest tip (in afara de Sf. Sofia). Alte monumente arhitectonice reprezentative ale perioadei se gasesc la Mistra, langa Sparta ("capitala" dinastiei Paleologilor), care se remarca prin impunatoarele lor ziduri de caramida.

Sculptura.

Statutul sculpturii era destul de ambigua in arta bizantina, aparand ca o arta supusa- complementara (secundara) a arhitecturii. Ornamentele sculpturale- reliefuri, capiteluri- erau menite sa mascheze masivitatea cladirilor, dandu-le o nota de dinamism. Motivistica (de inspiratie elenistica) este in general inspirata din lumea vegetala, geometrica dar si combinatii si grupari de fiinte reale si fantastice si, bineinteles simbolistica crestina (cruci, vita de vie, etc). Plastica bizantina propriu-zisa la inceput este exlusiv in serviciul credintei; primele obiecte ce retin atentia in acest context sunt sarcofagele care perzinta din punct de vedere decorational o surprinzatoare si originala combinatie de elemente crestine si pagane (elenistice). Schimbarea radicala apare in sec VI cand, sub influenta Orientului, relieful devine aplatizat, dispare impresia de profunzime si senzatia de volum, preferandu-se contururile fixe si jocul de lumini si umbre. Simbolistica insa se mentine: motivul vitei de vie, "arborele vietii" transformat in forma de cruce si, cel mai caracteristic, imaginea lui Christos alaturi de apostoli. Este vorba de tema "personajelor in firide" sau "in arcade", numele provenind de la faptul ca suprafata sculptata e divizata in firide ca niste colonete, deasupra carora se inalta arcadele sub care se gasesc personajele.

Sculptura in lemn- atat cat s-a mai pastrat-este plina de reminiscente orientale, remarcabile fiind in acest sens usile Bisericii Sf.Sabina din Roma din sec VI, divizate in panouri pe care sunt sculptate scene religioase, despartite intre ele de un chenar de o mare finete reprezentand o vita cu struguri.

Cat priveste sculptura de mari dimensiuni (monumentala), in secolele IV-VI existau la Constantinopol un numar mare de statui de imparati si imparatese. Celebra era statuia ecvestra a lui Iustinian, plasata pe coloana din piata Augusteion, sau "colosul de la Barletta" statuia de bronz a lui Valentinianus I, inalta de 4,40 m. Insa sculptura in ronde-bosse va disparea aproape complet in Bizant, fiind condamnat la Conciliul de la Niceea (787), pe motiv ca ar fi prea legata de antichitatea pagana. Chiar si dupa perioada iconoclasta, arta statuara nu va mai reveni in atentia artistilor (credinciosii preferau imaginile zugravite) astfel incat sculptura monumentala va disparea, ceea ce va supravietui este arta statuara de mici dimensiuni,in special din fildes. Sculptura era prea materiala si realista pentru a-si gasi loc intr-o arta conceputa sa reprezinte numai prototipuri eterne.

Pictura.Icoanele.

Tehnica picturala in general si fresca in special a fost folosita alaturi de mozaic in decoratia bisericilor, ambele genuri abordand aceleasi teme iconografice. Din pacate frescele bizantine anterioare sec. XIV s-au pierdut aproape complet (cu exceptia catorva de la periferia Imperiului). Cea mai veche fresca bizantina, din sec VIII, este din Castelprio, Lombardia. Frescele trateaza episoade din viata lui Christos cu o naturalete si dezinvoltura mai degraba romana decat bizantina. Prin stilul lor frescele de la Castelprio ies cu totul din cadrul picturii medievale italiote,aceste reprezentari fiind complet independente atat de creatia precedenta cat si de tot ceea ce va urma in plan pictural. De asemenea, interesanta este prezenta amalgamului crestin-oriental: cei trei magi sunt infatisati cu scufia sacerdotilor persani ai cultului lui Ahura-Mazda, corpul lui Lazar in momentul invierii lui este infasurat ca o mumie egipteana,etc. De asemenea este caracteristic faptul ca Dumnezeu-Tatal nu este niciodata reprezentat, Michelangelo fiind primul care Il va reprezenta in Capela Sixtina. Hristos este redat in cateva ipostaze diferite in functie de evenimentele bisericesti: in primele secole figura Lui este blanda, milostiva; in epoca ereziilor si a triumfului bisericii apare ca un luptator, iar dupa Conciliul de la Niceea, care a stabilit dogma unitatii Tatalui si a Fiului intr-o Fiinta Divina atotputernica, figura Lui devine cea a unui suveran al Universului (Pantocrator) amintind de reprezentanul sau pe pamant, de basileus. .Sfantul Duh este reprezentat ori ca un fascicul luminos coborand din cer, sub forma de 'limbi de foc' ori de porumbel. Ingerii, arhanghelii, de obicei sunt reprezentanti inarmati cu spade, imbracati in zale, sau tunici de brocart amintind de uniformele garzii imperiale. Fecioara Maria, mai ales dupaConciliul de la Chalcedon care o reafirma ca Maica Domnului , va fi reprezentata tot mai des, formele iconografice recurente fiind: pe tron ca imparateasa, calauzitoare a drumetilor (Hodightria), tinandu-si Fiul pe genuchi sau in ipostaza de mama alaptandu-si copilul (tema preluata si in iconografia occidentala).

In ceea e priveste icoanele, daca in primele secole ale crestinismului cultul icoanelor era interzis de Biserica, in sec VI icoana a devenit obiect al cultului. Ca si in cazul mozaicului, accentul cade pe redarea ochilor. Pozitia personajului este intotdeauna frontala, cu o figura alungita, dematerializata redata pe un fond auriu care il rupea si mai mult de realitate, elementele de fundal (plante, munti etc) erau reduse la simple forme geometrice. Atitudinile sunt statice, hieratice, personajele avand o expresie ascetica. Incepand cu secolele XII-XIV acest stil linear, sec este abandonat in favoarea unei tehnici mai degajate fapt observabil mai ales la icoanele hagiografice: in centrul icoanei este redata figura sfantului respectiv iar de jur imprejur scene miniaturale din viata lui. Amanuntele de viata cotidiana, respectarea proportiilor anatomice, maniera mai fireasca de redare confera acestor icoane o frumsete si finete rara.

Mozaicul.

Alpatov considera ca punctele de plecare ale mozaicului bizantin se gasesc in antichitate.'Maestrii greci se folosisera in larga masura de mozaic, in special ca ornament al podelelor. Renoir si impresionistii de mai tarziu erau foarte entuziasmati se mozaicurile bizantine din basilica San Marco' . Spectrul de culori folosit de mozaicurile bizantine era deosbit de bogat ei cunoscand si nuantele de culori ca 'diafanul azuriu celest, albastrul intens sau batand in verde, movul palid rozul si rosul cu luminozitati si saturatii diferite() culorile complementare ale mozaicurilor erau asezate fata in fata asa cum cere ochiul si in acest sens pictura bizantina ( mozaicul- n.n.) corespunde intrucatva naturii umane() nu se compunea din culori fantastice ci din culori care din imbinarea lor, corestpundeau nazuintii firesti a ochiului omenesc catre armonie' . Figura umana era intrucatva canonizata: frontalitatea impreuna cu fixitatea privirii ochilor neobisnuit de mari confera chipului uman o expresie de solemnitate si sacralitate. Interesant faptul ca reprezentarile de profil erau 'rezervate' doar personajelor malefice.

Un al doilea canon se referea la locul de plasare a mozaicurilor in interiorul bisericii: Christos Pantocrator binecuvantandu-si supusii era plasat pe bolta bisericii ori a naosului, Fecioara Maria in abside, cei patru evanghelisti in cele patru pinacluri de la baza cupolei, pe pereti Parintii Bisericii si sfintii; pe peretele interior de la intrare Judecata de Apoi iar in pronaos scene din viata Fecioarei. . Efecte spectaculoase se obtineau si prin contopirea petelor de culoare care conturau personajul cu fondul auriu care transformau suprafata peretilor 'intr-o zona cu licariri tremuratoare". Prin faptul ca cele mai multe mozaicuri erau redate pe suprafetele curbate ale boltilor, scanteierea cuburilor aurii era intesificata. Fondul auriu al mozaicurilor bizantine voia sa intrupeze aceeasi expresie a nemarginirii si a misterului de nepatruns ca si sistemul de semicupole al bisericii Sf. Sofia'

In mod intersant primele capodopere nu apar, asa cum ne-am fi asteptat - la Contantinopol (unde in epoca lui Iustinian mozaicul marilor biserici era pur decorativ) ci la Ravenna, Salonic, Niceea.

Chiar si cele doua edificii principale din Constantinopol, construite in timpul lui Iustinian , Sfintii Apostoli si Haga Sofia, erau initial lipsite de elemente figurative. In cupola Sf. Sofia nu era plasat decat crucea imensa ce domina intreg spatiul. Celelalte mozaicuri nu aveau decat un caracter pur ornamental de parca cele doua biserici deja se supuneau programului iconoclastic. Iustin al II-lea(565-578) este cel care a ordonat introducerea de elemente figurative in biserica Sfintii Apostoli, elemente care redau un amplu ciclu evanghelic, bazat pe cele doua naturi -divina si umana a lui Christos.

Mozaicurile bisericii San Vitale din Ravenna constituie un exemplu rar de arta bizantina laica. Portretele lui Iustinian si Teodora cu suitele lor reprezinta o opera de o originalitate si expresivitate rar intalnita in Evul Mediu european. Desi imparatul este redat mai idealizat cu o privire fixa, intunecata si autoritara, restul figurilor sunt redate mai realist de la figura de ascet cu privire fanatica a unui calugar, figura obeza a unui curtean si terminand cu figurile soldatilor din garda. Personajele desi sunt in pozitie statica prezinta un dinamism interior subliniat de usoara intoarcere intr-o parte a corpurilor Se remarca acuitatea reprezentarilor, necrutatoare cu nimc mai prejos decat in arta portretistica romana, amintind intrucatva de stilui ironic-incisiv al lui Procopius din Cezareea in a sa "Istorie secreta". Merita de observat lipsa unui suport, personajele plutind ca niste creaturi imateriale. Mozaicul din Ravenna reprezinta un exemplu specific de portret aulic, insasi subiectul abordat oferind mozicarilor oportunitatea de a desfasura o bogata paleta coloristica de un mare rafinament si pretioase solutii coloristice. Cele patru figuri centrale- Iustinian, Theodora, generalul Belizarie (care in 540 a cucerit Ravenna de la ostrogoti), si arhiepiscopul Maximianus (cel care in 547 a sfintit biserica)- sunt redate cu deosebita finete, figurile lor fiind alcatuite din cuburi mai mici-sunt exclelente prin profunzimea caracterizarii, unite in ciuda trasaturilor individuale, prin austeritatea expresiei.

Mozaicurile din Niceea, prezentand in marea lor majoritate arhangeli se remarca prin supletea formelor, vioiciune si gratie, prezentand o furmusete spiritualizata care este in opozitie violenta cu portretele groaie si carnale ale antichitatii tarzii. Corpurile arhangelilor imbracate in brocart ca soldatii din garda imperiala, sunt putin expresive chiar rigide, fiind in contrast cu expresiile faciale, vii si insufletite,"maestrul din Niceea urmarind sa realizeze idealul clasic,dar nu atat prin frumusetea trupului cat mai ales a chipului ca purtator al expresiei spirituale", remarca Alpatov

Dupa perioada iconoclasta in secolele XI-XII se ajunge la faza de apogeu a mozaicului bizantin. Insa au loc o serie de schimbari: figurile devin mai intunecate, mai severe, gama cromatica devine compacta si saturata prin folosirea unui violent joc de umbre si lumini. Compozitiile devin mult mai clare personajele mai libere fara disproportia rigid- simetrica a figurilor, dar dimensiunile lor variaza in functie de importanta lor: Isus si Fecioara au dimensiunile cele mai mari, urmati de apostoli, sfinti etc.

Epoca Paleologilor aduce o ultima mare afirmare a mozaicurilor: in biserica Chora (Kharie-Djami) sunt redate o serie de mozaicuri cu vietile lui Isus si a Fecioarei dar si reprezentari de sfinti. Figurile sunt gratioase cu o impresie de fragilitate, peisajul si arhitectura avand un caracter de basm, ritmul este subtil echilibrat iar culorile sunt delicat nuantate.78 Insa incepand cu sec XII, fresca incepe sa inlocuiasca mozaicul, sub Paleologi pictura capatand valente noi, odata cu umanismul caracteristic acestei ultime perioade de inflorire a spiritului bizantin.

Se poate afirma pe drept cuvant ca in istoria artei, formele de manifestare a artei bizantine reprezinta un capitol inedit aflat la jumatatea drumului dintre o 'arta romantica' si mostenirea antichitatii clasice. Pasiune, sentiment, simpatie pentru sublim si clasic, hieratism si dinamism interior-acestea par a fi coordonatele artei bizantine. Bizantinii au incercat sa depaseasca mostenirea elenica si sa se intoarca la clasicismul grec () ' le lipsea insa indrazneala si consecventa pentru a indeplini acesta misiune istorica. Arta bizantina -si in special scoala constantinopolitana- era putin legata de popor. Bizantinii se fereau de tot ceea ce era nemijlocit, lucrarile lor avand intrucatva o nota artificiala () fiind foarte sovaitori in creatiile lor' Energia creatoare s-a epuizat incastrat de canoane, sublinnind afirmatia luoi Faure conform careia ' cand un grup social, politic devine centrul imobil in jurul careia graviteaza o intreaga lume, devine istoric necesar ca revolutia sau invazia sa-l reinnoieasca sau sa-l distruga' . Dincolo de aceasta afirmatie destul de radicala avem insa adevarul istoric: cu mult inainte de a se prabusi sub presiunea turcilor, se fac resmitite in Bizant semnele saraciei interioare.Cucerirea Constantinopolului din 1453,a stramutat arta bizantina in Creta si Muntele Athos; insa nu a fost capabila sa se dezvolte mai departe si sa creeze opere de valoare: ultimul mare pictor cretan, Domenicos Teotocopulos, a trebuit sa-si paraseasca treaditiile bizantine, si studiind arta Italiana va intra in istorie sub numele de El Greco.