Universitatea Bucuresti

Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii

Anul univ.

FOTOJURNALISM

CURS OPTIONAL - ID

Tutorat 3

Elemente de compozitie

Pentru un fotograf incepator, compozitia reprezinta organizarea judiciaosa a oamenilor sau a cladirilor in imagine, dar de fapt compozitia se refera la pozitia liniilor de diferite forme si directii, a unghiurilor cu deschideri si pozitii variabile, a formelor si suprafetelor. Elementele de compozitie devin "semne" cu anumite semnificatii psihologice pentru privitor, caruia ii conduce privirea, ii atrage atentia pentru a da subiectului valori emotionale. Aceste valori sunt mai pregnante la fotografia artistica, dar sunt suficient de necesare si la fotografia de presa, de eveniment.

Liniile nu servesc numai pentru a contura ci pot fi cheia intelegerii unui subiect din imagine. Daca la fotografiere avem o linie perpediculara, prin schimbarea unghiului vom obtine o linie oblica, sau daca avem un unghi drept, din alt unghi vom avea in imagine un unghi ascutit. Fotograful este cel care hotaraste in ce mod va desena in fotografie linia, conform intentiilor sale de a compune imaginea.

Liniile pot fi drepte sau curbe, iar dupa directie sunt verticale, orizontale si oblice. Atunci cand ne referim la linii, luam in considerare faptul ca in orice cadru avem mai multe feluri de linii. Daca luam ca exemplu o constructie mai inalta, un bloc, vom avea liniile formate de muchiile constructiei sau ale balcoanelor in functie de largimea cadrului ales de fotograf. Daca acestea sunt imbinate armonios vom avea senzatia de frumos, de placere.

Verticala sugereaza demnitate si uneori chiar severitate, cand liniile verticale sunt mai lungi. Sa ne imaginam linia dreapta verticala (un brad falnic, fara nici un defect), dar daca avem un brad de aceleasi dimensiuni, cu tulpina franta spre varf, ia nastere o deviere de la verticala si privitorul sesizeaza imediat, astfel incat verticala nu mai este asa de puternica pentru ca este franta. Linia franta este rezultatul unei forte care actioneaza intr-un punct, la un anumit moment dat si anuleaza posibilitatea ca linia dreapta sa ajunga acolo unde si-a propus, la capat.

Orizontala da senzatia de liniste, calm si poate fi asemanata cu suprafata marii care pare nesfarsita. Abuzul de linii drepte oboseste ochiul, daca nu apar si alte elemente in imagine, iar liniile drepte foarte lungi dau impresia de monoton.

Imaginea urmatoare poate sugera incadrarea corecta a componentelor in punctele de forta si pe liniile de forta ale imaginii.

Liniile inclinate dau senzatia de dinamica, dar in functie de orientarea fata de centrele de interes le putem departaja astfel:

diagonala forte (care pleaca din punctul A si ajunge in C);

diagonala slaba ( punctele B si D).

Daca diagonala forte sugereaza efortul, depus la urcare, diagonala slaba sugereaza coborarea si poate fi mai dinamica, viteza fiind mai mare la coborare. Efectul diagonalelor este mai puternic in cazul fotografiilor pe verticala decat la cele pe orizontala. Fotograful are in permanenta in atentie elementele de compozitie si alege pozitia aparatului de fotografit pe verticala sau orizontala, in functie de ce-si propune sa obtina.

Unghiurile iau nastere prin intersectia liniilor drepte sau inclinate si in functie de acestea se obtine:

unghiul de 45 de grade (ascutit) care sugereaza miscarea (sa ne gandim la o pasare care zboara) ;

unghiul de 90 grade (unghiul drept) care da senzatia de stabilitate (verticala care face cu pamantul un unghi drept);

unghiul obtuz de 135 de grade, care se apropie prin deschiderea sa de o linie curba (exprima delicatete, fragilitate).

Liniile curbe sugereaza relaxarea si dau imaginii multa gratie. In functie de concavitatea liniei putem remarca:

liniile curbate in jos (cu concavitatea in sus) dau senzatia de veselie;

liniile curbate in sus (concavitatea jos) dau tristete;

linii curbate lateral stanga sau dreapta dau senzatia de agitatie.

O semnificatie mai directa a acestor curbe o avem pe figura umana cand exprima veselia, tristetea sau mimica unei povestiri glumete. (N. Tomescu, pag.45)

Suprafetele tonale sunt date de diferentele de tonuri (nuante) dintre albul intens pana la negru. Un cadru contine suprafete mai luminate sau mai intunecate de diferite dimensiuni. In functie de aceste tonuri este creata o anumita stare de spirit privitorului. Este suficient sa ne gandim la starea de spirit, frica pe care o are omul atunci cand se afla in intuneric sau teama asociata cu cenusiul (norii de furtuna). Atunci cand lumina soarelui este puternica, starea de spirit devine alta (omul devine mai bine dispus). E. Iarovici (Fotocompozitia,1966) clasifica tonalitatile si identifica cateva recomandari pentru folosirea suprafetelor tonale:

tonalitati usoare ( alburile) asociate cu veselia si bucuria;

tonalitatile grele (negrurile) asociate cu o atmosfera pesimista;

mult cenusiu in cadru devine neinteresant, plictisitor;

lumina are putere de atractie mai mare si daca vrem sa dam forta negrului il izolam pe un cenusiu, nu pe alb;

stralucirea nu se obtine folosind mult alb (o mica suprafata de alb pe o mare suprafata de negru, va da mai multa stralucire decat mult alb pe putin negru;

suprafata tonala cea mai mica va avea cel mai mare efect;

daca fotografia este mai mare va trebui sa fie de o tonalitate mai deschisa.

Suprafetele si volumele sunt elemente la fel de importante ca liniile pentru ca liniile delimiteaza suprafetele iar suprafetele localizeaza volumele scoase in evidenta de lumina. Daca suprafetele mari inspira monotonie, suprafetele mici sugereaza miscarea in varietatea ei. La suprafetele mici avem si elemente de detaliu, importante in compozitie.

Volumele pot fi sesizate in majoritatea fotografiilor unde avem oameni si cladiri pentru ca omul este considerat ca etalon, dar in cazuri speciale trebuie sa plasam in cadru un obiect caruia i se cunoaste volumul. Intr-un film de fictiune apare intr-o secventa, urma lasata pe nisipul umed de talpa unui animal de dimensiuni nefiresti de mari. Fotograful care vrea sa fotografieze acea urma, foloseste ca reper mana lui stanga, pe care o suprapune pe urma lasata de animal si abia apoi fotografiaza cu aparatul care se afla in mana dreapta. Daca fotograful nu ar fi folosit acest artificiu, privitorul nu ar fi avut notiunea dimensiunilor. Unele obiecte cu dimensiunile cunoscute pot da "scara" unei fotografii.

Organizarea in adancime a imaginii este importanta pentru alegerea elementelor ce vor fi luate in plan apropiat, dar si pentru dozarea claritatii planurilor. Un subiect plasat intr-o imagine poate atrage atentia pivitorului prin plasarea lui in plan apropiat, restul ramane in planul doi sau trei, in functie de semnificatie. Un efect asemanator se obtine si prin punerea la punct a claritatii pe un subiect din planul apropiat sau chiar pe cel aflat in planul doi sau trei, restul fiind neclar. Am putea reaminti imaginea cu pescarii care se aflau intr-o zona luminoasa, iar in jurul lor imaginea era umbrita si neclara. Aparea evident faptul ca privitorul era mai interesat de ce se intampla in plan indepartat, pentru ca cel apropiat era neclar si nu putea decat sa completeze, sa dea noi informatii despre context. Tot in acest caz putem remarca inca un element de compozitie -contrastul intre intunecat si luminos.

Trebuie retinut ca nu totdeauna este de preferat sa scoatem in evidenta subiectii aflati in planul indepartat, pentru ca atmosfera si conditiile terestre ingreuneaza reglarea claritatii imaginii pe un subiect aflat la distanta. Tot ce este la distanta se poate constitui intr-un fundal pe care se afla subiectul care este bine definit prin claritate, intr-un plan mult mai apropiat.

Perspectiva este cea care da impresia de relief datorita tonalitatilor si marimii elementelor ce compun imaginea. Aceasta poate fi liniara, data de marimea si forma elementelor si aeriana, rezultata de varietatea tonurilor dintre alb si negru.

Relieful in fotografie se obtine prin actiunea luminii asupra corpurilor, din care rezulta umbre. Astfel, umbrele sunt mai lungi la rasaritul si la apusul soarelui, iar la amiaza lumina este puternica si cade aproape vertical dand umbre neplacute pe fetele oamenilor, asa incat in aceasta perioada este bine sa nu fotografiem. Lumina de dimineata da o plastica picturala, iar cea de dupa amiaza da o plastica sculpturala. In consecinta, ar fi bine ca fotoreporterul sa stabileasca foarte clar momentul cand este bine sa fotografieze, mai ales la portrete si ansambluri arhitecturale. Orice cladire este orientata catre o anumita zona in care lumina ajunge pe fatada intr-un anumit punct orar al zilei, astfel incat fotograful trebuie sa astepte momentul potrivit. Fotografierea in contralumina elimina aproape total reliful in imagine.

Culoarea in fotografie este importanta deoarece in functie de lumina, care este mai puternica sau mai slaba se obtin anumite culori dominante cu anumite nuante deranjante pentru privitor. Se stie ca lumina este cea care scoate in evidenta culorile obiectelor. Astfel, o lumina puternica scoate in evidenta culorile "calde" (rosu, galben, portocaliu), pe cand o sursa de lumina slaba scoate in evidenta culorile "reci" (albastru, verde, violet). Virarea culorii apare si prin reflexiile  de pe alte obiecte sau chiar din decor. Daca fotografiem in natura si lumina este insuficienta, se poate vira culoarea aparand o dominanta de verzui pe un alb existent in cadru.

In acelasi timp se poate observa ca culorile calde au rolul de a atrage atentia privitorului, se constituie in centre de interes si vor fi plasate in planuri apropiate din cadru, pe cand culorile reci vor ramane pe fundal. Cu alte cuvinte, culorile calde sugereaza dinamism iar cele reci sugereaza calm, liniste. Desigur ca trebuie sa existe si un echilibru intre culori si asta tine de tipul de sursa si directia din care vine lumina, dar si de talentul celui care fotografiza.

In functie de liniile continute in imagine vom fotografia cu aparatul pe verticala, daca acestea sunt puternice si mai inalte, sau fotografiem cu aparatul pe orizontala daca liniile orizontale predomina sau elementele din imagine impun aceasta pozitionare a aparatului. In special atunci cand avem linii in imagine este bine sa nu le intrerupem pentru ca imaginea va parea incompleta. Linia orizontului nu trebuie sa fie plasata intre cele doua linii de forta, pentru ca nu devine clar ce este interesant, care jumatate vrea sa atraga atentia.

Trebuie manifestata multa atentie atunci cand se fotografiaza peisaje. Este bine ca in peisaj sa existe si un om sau mai multi oameni, pentru ca omul este principalul subiect in fotografie, da viata peisajului. Si daca omul care se afla in mijlocul naturii trebuie sa fie elementul important pentru fotograf, atunci el trebuie luat intr-un plan apropiat sa i se vada toate detaliile, iar pe fundal ramane peisajul. Lumina este bine sa vina din spatele fotografului, lateral dreapta sau stanga. Fotografia ramane ca un document peste ani, iar omul se schimba in timp si daca nu mai este recunoscut se poate spune ca fotograful a fost un amator.

6. Fotografia de presa

Jurnalistul are uneori sarcini dificile in exercitarea profesiei si nu de putine ori este nevoit sa fie redactor si fotoreporter in acelasi timp. In numeroasele sale deplasari, jurnalistul este un atent observator al fenomenelor si sesizeaza pe cele care se pot constitui in subiecte de presa. Daca aceste subiecte le consemneaza in scris pentru ziarul la care lucreaza, de ce nu le-ar ilustra si cu imagine. Acesta ar fi argumentul cu care trebuie sa fim de acord, ca un bun jurnalist trebuie sa fie in stare sa imortalizeze momentul, uneori irepetabil. Portretul intervievatului care a dat un interviu poate fi la fel de important ca si spusele acestuia, astfel incat jurnalistul este bine si aiba in permanenta la el si un aparat de fotografiat. Si daca ne gandim ca acum exista si aparate de fotografiat digitale, totul devine mult mai simplu.

Fotografia destinata cotidianelor este cea care ilustreaza evenimentele politice, culturale sau sportive si este realizata sub presiunea timpului, astfel incat este posibil sa sufere din punct de vedere calitativ. Jurnalistul nu mai are timpul necesar sa astepte lumina favorabila sau sa-si aleaga unghiul cel mai bun, el trebuie sa retina imaginea pe negativ sau in memoria digitalului. In cazul revistelor ilustrate, unde timpul de elaborare este mult mai generos, creste si calitatea fotografiilor. Aici fotoreporterul are timpul necesar sa aleaga aparatul, obiectivul sau negativul potrivit si rezultatele sunt altele.

Culoarea este un alt element important la cotidiane si in special la reviste, pentru ca publicul este atras de fotografiile color. Se poate observa ca multe cotidiane scot numai prima pagina colordin rationamente de ordin financiar, iar in cazul revistelor ilustrate este indiscutabila importanta fotografiilor publicate, care pe langa culoare au si calitate artistica.

Portretul unui personaj poate fi realizat atat in studio folosind surse de lumina artificiala, cat si intr-un anumit cadru folosind numai lumina naturala. Nu trebuie sa se creada ca portretul reprezinta o simpla redare a unei persoane. La portret intervin detaliile specifice persoanei cum ar fi caracterul, personalitatea, o anumita grimasa care poate fi importanta la un moment dat si reporterul trebuie sa sesizeze acel moment. Fata omului trecut prin viata este brazdata de linii mai mult sau mai putin accentuate, mai mult sau mai putin relevante. Se spune ca ochii reprezinta oglinda sufletului, asa incat acestia pot fi foarte expresivi in anumite momente. Aceste momente trebuie sa le surprinda fotoreporterul cand realizeza un portret.

Cadrul in care situam personajul caruia ii facem portretul este tot atat de important. Daca facem portretul unui cioban din varful muntelui, apare clar ca acesta se va afla in mediul sau ambiental, va fi imbracat cu cojocul si caciula specifice. Toate elementele acestea vor ajuta la realizarea unui portret autentic. Uneori se poate interveni in modificarea ambiantei in care se afla cel portretizat, dar si atitudinea lui poate fi modificata. Fotoreporterul are o privire de ansamblu asupra tuturor elementelor si este chiar bine sa intervina pentru reusita actiunii sale.

Avand in vedere ca in cazul portretului subiectul se afla in plan apropiat sau chiar foarte apropiat, putem spune ca sunt necesare cateva recomandari si reguli de cadraj. In primul rand este recomandat sa fie folosit un obiectiv cu deschidere normala pentru ca un obiectiv cu unghi mare de cuprindere deformeaza in planurile apropiate. In al doilea rand trebuie cautat unghiul cel mai bun pentru a nu pozitiona ochii paralel cu linia de forta, trebuie respectata regula treimii, iar in sensul privirii trebuie sa existe spatiu. Nasul celui portretizat nu trebuie sa iasa in evidenta, pe cat posibil sa se incadreze in conturul fetei.

Pentru realizarea unui portret in studio este nevoie de un sistem de lumini, mai multe surse pozitionate diferit. Unele sunt folosite ca lumini de ambianta, altele pentru a concentra lumina pe subiectul ce urmeaza sa fie fotografiat. In cazul lampilor cu flux continuu de lumina va creste contrastul dar va fi lipsita de tonuri mai calde, astfel incat vor fi folosite filtre ce vor face lumina mai difuza. Desigur ca acest tip de portret, realizat in studio, poate fi si este suspectat de a onumita regizare, o anume falsitate, pentru ca nu surprinde subiectul in ipostazele firesti.

Portretul trebuie sa prezinte particularitatile si unicitatea persoanei, fotograful avand sarcina sa descopere si sa scoata in evidenta originalitatea si unicitatea. Subiectul trebuie sa aiba spatiu in jurul sau, sa fie relaxat, iar fotograful sa fie situat la o oarecare distanta, pentru a nu influenta din punct de vedere psihic subiectul. Este suficient sa dam ca exemplu "portretele" facute de unii fotografi la gradinite, unde este acea harmalaie specifica locurilor unde sunt multi copii si acestia sunt asezati , in serie, in fata aparatului, ca pe banda rulanta.

In ceea ce priveste planurile folosite la fotografiere este bine de retinut ca in anumite situatii sunt preferate planurile generale, in care avem si elemente de detaliu al ambiantei in care se afla subiectul, dar de cele mai multe ori sunt preferate planurile apropiate in care avem multe detalii ale fetei, ale contextului in care se afla subiectul. Rezultate remarcabile se obtin atunci cand subiectul nu stie ca este fotografiat si este surprins in intimitatea lui, ingandurat, vesel sau suparat.

Un element foarte important este acela al pozitionarii privirii subiectului ,care poate fi fotografiat din fata sau din profil, in nici un caz acesta nu trebuie sa priveasca catre obiectiv. Tot atat de important este ca fotograful sa acorde atentie obiectelor sau personajelor ce alcatuiesc ambientalul pentru a exista o stransa relatie intre acesta si subiect.

Fundalul este un alt element in realizarea unui portret. Daca portretul este realizat in studio, fundalul este bine sa fie la o distanta corespunzatoare, pentru a nu forma umbre care devin suparatoare si sa fie luminat suplimentar cu lumini corespunzatoare. Daca ne referim la fundalul de exterior trebuie sa tinem seama de lumina care trebuie sa aiba aceiasi directie atat pe subiect, cat si pe fundal. In general la fundalurile de exterior se cauta zone neutre situate in afara campului de claritate.

Portretul realizat cu lumina de blitz este realizat uneori cand nu sunt conditii de lumina naturala sau artificiala corespunzatoare, astfel incat trebuie sa ne adaptam la conditiile pe care le avem. Avand in vedere faptul ca blitzul produce o lumina destul de puternica pentru foarte scurt timp ( de obicei a 30-a parte dintr-o secunda) si poate deranja subiectul, afectand chiar vederea in cazul copiilor foarte mici, trebuie sa stim sa-l folosim. Blitzurile moderne au posibilitatea de reglaj al directionarii spotului luminos, astfel incat lumina produsa sa nu vina direct spre subiect, ci prin reflexie. Astfel, spotul poate fi orientat spre tavan si daca este nevoie, folosim si un card de culoare alba, care reflecta lumina de la blitz, rezultatele fiind mult mai bune.

Instantaneul este tipul de fotografie la care fotoreporterul nu intervine cu nimic. El nu face altceva decat sa gaseasca momentul prielnic pentru a apasa pe declansator, in scopul de a surprinde subiectul in ipostaze inedite. Subiectul urmarit la un instantaneu este de obicei in miscare iar fotograful alege momentul potrivit, declanseaza, opreste miscarea dar imaginea rezultata sugereaza dinamismul. Fotografiile realizate la competitiile sportive, unde sunt surprinsi sportivii cu muschii incordati, in timp ce sunt in aer intr-o saritura peste un obstacol, devin instantanee de valoare.

Cele mai valoroase instantanee sunt acelea unde cei fotografiati nu stiu ca sunt fotografiati. Acestea pot fi graitoare prin mimica sau gestica celor surprinsi. Locurile preferate sunt cele unde este multa aglomeratie, cum sunt targurile, expozitiile sau competitiile sportive. Cel care fotografiaza trebuie sa intuiasca locuri si imprejurari, sa stie sa ramana nevazut atat el cat mai ales aparatul de fotografiat.

Cu rezultate foarte bune este folosit un aparat de fotografiat digital profesionnal cu un teleobiectiv performant. Subiectul nu-l vede pe fotoreporter, care se afla la distanta. Acesta se comporta firesc, nu are nici un fel de retineri si poate fi surprins in ipostaze inedite.

Fotoreporterul are sarcina sa urmareasca subiectul situandu-se in vecinatatea subiectului sau aflat la o oarecare distanta. Atunci cand se afla la distanta, fotoreporterul are avantajele prezentate mai sus, dar exista marele dezavantaj ca sa intervina intre el si subiect persoane sau obiecte aflate in miscare, care sa obtureze subiectul. Cand se afla in apropierea subiectului, avantajele sunt ca este redat mai bine dramatismul actiunii si sunt percepute mai bine atitudinile, detaliile si reactiile personajelor.

Fotoreportajul a aparut mai pregnant in ziare si reviste, in anul 1929, la initiativa ziaristului german Stefan Lorant, care a lansat si procedeul combinarii textului cu fotografia. Acesta impreuna cu alti reporteri reusesc sa fuga la Londra, unde editeaza cateva reviste.(E. Iarovici, pag.165)

Fotoreportajul este prezent in presa si are rolul de a prezenta un eveniment folosind o serie de imagini fotografice. Cu toate ca imaginea in fotografie este considerata statica, succesiunea catorva imagini ar putea ilustra mai fidel decat cuvantul scris. Abordarea vizuala a subiectului ajuta cititorul sa vizualizeze desfasurarea evenimentului. In acest scop editorul poate apela la un text care insoteste imaginea sau poate include imaginile intr-un text. Pentru a argumenta este suficient sa mentionam presa sportiva, care surprinde si prezinta in paginile sale imaginile pline de semnificatie dintr-o competitie sportiva. Uneori, redactorul prefera sa si dea ca titlu pentru aceste imagini: "filmul meciului". Prezenta fotoreportajelor in ziare si reviste este benefica pentru ca cititorul vrea sa dispuna si de imagini in lecturarea unei publicatii.

Fotoreporterul este cel care gandeste in termeni de relatare prin imagini sau prezentarea imaginilor si relatarea prin cuvinte a evenimentului la care numai el este martor. De obicei, redactorul este insotit de fotoreporter la un eveniment, dar de cele mai multe ori acesta este singur, trebuind sa fie redactor si fotoreporter in acelasi timp. Personal, consider aceasta ultima ipostaza mult mai eficienta pentru ca acesta gandeste in acelasi timp textul si imaginea.

Jurnalistul fotoreporter trebuie sa surprinda imagini care intereseaza cat mai multi oameni. El are mereu in vedere faptul ca nu dispune decat de aparatul de fotografiat cu ajutorul caruia surprinde imagini din pozitii si unghiuri diferite. De multe ori este nevoit sa stea pe loc, in special la transmisiile sportive, reporterilor fiindu-le chiar interzisa deplasarea in timpul competitiei. In acest caz subiectul care este fotografiat este in miscare si fotoreporterul surprinde anumite momente. In alte situatii reporterul este in miscare, iar subiectul vizat este fix. Este cazul fotoreportajelor in care sunt fotografiate vile construite cu bani de provenienta ilicita, subiectul fiind de actualitate in acest moment. In aceasta situatie fotoreporterul cauta diferite unghiuri pentru a prezenta fatada, piscina sau alte accesorii semnificative. Exista si a treia varianta in care fotoreporterul este in miscare, subiectele fotografiate sunt mereu altele, dar subiectul fotoreportajului ramane acelasi. Un exemplu posibil ar fi un fotoreportaj in care este prezentata o localitate de munte cu frumusetile ei specifice, care merita sa fie semnalate unui public.

Fotoreportajul poate lua diferite forme prin imbinarea imaginilor cu textul, care in mod normal sunt complementare. Acestea trebuie sa se completeze fara sa faca nota discordanta sau sa fie redundante. Titlul unei fotografii este pus de obicei sub fotografie, astfel incat este aberant ca titlul sa spuna ce, de fapt, este redat cu multa fidelitate in imagine.

In functie de anvergura evenimentului fotoreporterul poate alege imaginile cele mai semnificative, dar si forma sub care urmeaza sa foloseasca imaginile. Astfel, un text ilustrat cu imagini nu poate fi considerat fotoreportaj, deoarece in acest caz textul reprezinta elementul puternic, fotografia fiind folosita numai pentru ilustrare. In cazul unui interviu, fotografia intervievatului poate fi un element semnificativ, cititorul avand posibilitatea sa si vizualizeze personajul respectiv.

Fotoreportajul include un numar de fotografii realizate de jurnalistul fotoreporter, care alege un subiect bazat de obicei pe un eveniment si in functie de talentul sau alege varianta cea mai convenabila, in care imaginea este sustinuta de text sau a doua varianta, mult mai greu de realizat, in care imaginea este suficient de sugestiva astfel incat cuvantul devine inutil. Poate fi considerat un eveniment, faptul ca a venit primavara ? Este o intrebare la care raspunsul este clar. La acest subiect, imaginile pot spune suficient fara a mai fi necesar un text explicativ. Numarul de fotografii este dictat de amploarea evenimentului, dar si de spatiul acordat de publicatie, astfel incat numarul imaginilor ar trebui sa fie cat mai mic, iar imaginile sa fie cat mai sugestive.

Desigur ca in functie de tipul de eveniment, reoportajul poate fi realizat intamplator, cum este cazul unui accident sau poate fi pregatit, in cazul unui eveniment anticipat si anuntat prin communicate de presa. In aceste situatii fotoreporterul poate face o documentare mult mai eficienta si o planificare mai exacta a obiectivelor ce urmeza sa fie atinse, cu toate ca nu totdeauna un eveniment se desfasoara cum era prevazut si pot aparea elemente inedite.

Fotografiile ce intra intr-un fotoreportaj trebuie alese cu grija, pentru ca prima fotografie (de deschidere) trebuie sa trezeasca interesul cititorului, cele din continut explica evenimentul, iar ultima este cea dupa care se poate trage o concluzie, se sugereaza sfarsitul actiunii. Cadrajele folosite sunt de la planurile de ansamblu, pentru prima fotografie, dupa care se intra in prezentarea detaliilor in planuri medii si chiar in planuri detaliu, care pot fi foarte sugestive. Un plan detaliu in care sunt prezentate mainile sau obrazul unui batran, cu urmele adanci lasate de trecerea timpului, poate fi foarte sugestiv pentru argumentarea unei situatii.

Henri Cartier-Bresson a fost unul dintre artistii fotografi care au ridicat reportajul fotografic la rang de inalta arta. Unul dintre albumele sale (Imagini surprinse, Ed. Verve, Paris, 1952) are in introducere cateva marturisiri: 'Nu exista nimic pe lume care sa nu isi aiba momentul decisiv Sub o fotografie explicatia este: "mergeam in spatele acestui om si deodata el s-a intors spre mine"; la alta "am introdus aparatul printr-o crapatura ( a unui gard) tocmai in momentul cand omul a sarit". ( E. Iarovici, pag. 168).

In introducerea aceluiasi album se prezinta cateva recomandari ale marelui artist, care pot fi un indrumar pentru tinerii fotojurnalisti:

a regiza fotografiile ar fi o inselatorie;

reportajul este o operatie progresiva a capului, ochiului si inimii;

cand fotografiezi trebuie sa fi pregatit ca la tenis;

se va evita mitraliatul, facand fotografii repede si mecanic;

dintre toate mijloacele de expresie, fotografia este singurul care fixeaza o clipa anume;

trabuie sa te apropii de subiect fara sa fii obserat- chiar daca este vorba de natura moarta;

nu se fac fotografii cu flash, chiar daca n-ar fi decat din respect fata de lumina, chiar cand lipseste;

este suficient da fim lucizi fata de ce se intampla si cinstiti fata de ce simtim;

ce este mai efemer decat o expresie pe un obraz;

compozitia este .coordonarea organica de elemente vizuale;

compozitia trebuie sa fie una din preocuparile noastre constante, insa in momentul fotografierii, ea nu poate fi decat intuitiva;

aparatul este o scula pentru noi.manipularea lui trebuie sa devina un reflex;

limbajul fotografic este un rezumat al gandirii;

o fotografie este pentru mine recunoasterea simultana, intr-o fractiune de secunda, a unui fapt, si pe de alta parte, a unei organizari riguroase a formelor percepute vizual, care exprima acest fapt. (E. Iarovici, pag. 169)

In consecinta putem spune ca un fotoreportaj trebuie sa prezinte un fapt real iar imaginile folosite trebuie sa fie autentice, sa informeze citiorul prin prezentarea succesiva a derularii evenimentului.

Fotoreportajul se refera la actiunile oamenilor, care sunt prezentati astfel incat sa trezeasca interesul publicului. O prima etapa in elaborarea unui fotoreportaj este alegerea unei teme, dupa care urmeaza documentarea si prospectia in zona unde urmeaza sa aiba loc evenimentul. Urmeaza etapa in care se elaboreaza un scenariu, atunci cand exista posibilitatea, dupa care se trece la realizarea fotografiilor, selectarea acestora si publicarea.

Fotoreportajul este un domeniu abordat de teoreticieni, care au stabilit multe tipologii, in functie de domeniu, cum ar fi fotoreportajul sportiv, impartit pe anumite sporturi, dar consider ca o tipologie cu prea multe ramificatii ingreuneaza intelegerea exacta a scopului avut in presa de acest gen jurnalistic, in ultima instanta. Fotoreporterul trebuie sa fie si ramane un specialist al imaginii fotografice, care indiferent de domeniu trebuie sa-si atinga cateva din scopurile mentionate pana acum. Este adevarat ca domeniul abordat impune anumite particularitati specifice, pe care jurnalistul le sesizeaza inca de la etapele de documentare si prospectie, astfel incat odata ajuns la locul evenimentului stie ce si cum trebuie sa-si atinga scopurile.

Fotografia de peisaj poate fi realizata in mediul urban, rural, industrial sau cu accent pe social. Acest tip de fotografie trebuie sa aiba o mare putere de sugestie si sa treaca peste nivelul unei fotografii facute in concediu de orice amator. Apar elemente de profunzime si acuratete, care dau valoare fotografiei si nu trebuie sa lipseasca semnele existentei umane, cum sunt soselele, liniile de cale ferata sau podurile.

In fotografia de peisaj avem ca subiect principal natura, care poate fi folosita ca mediu in care se afla si omul, sau pur si simplu numai natura ca subiect singular. Atunci cand imaginea prezinta legatura intre om si natura trebuie sa manifestam atentie la faptul ca natura nu trebuie sa-l depaseasca pe om, ci sa fie prezentata ca mediu in care se afla omul, acesta fiind subiectul principal.

In cazul fotografiilor in care este prezentata natura, omul nu mai are ce cauta, iesind in evidenta formele, culorile si elementele din natura. Daca se folosesc cadre cu imagini foarte apropiate sunt remarcate contrastele de tonuri sau culoare, care creaza emotii. In cazul planurilor indepartate apar sentimente mai putin definite,subiectul principal poate deveni un copac, o stanca deosebita situata in mijlocul naturii.

Compozitia ramane hotaratoare in cadrul fotografiei de peisaj. Alegerea unghiului de fotografiere, a cadrajului, folosirea luminii si a campurilor de claritate raman elemente cu ajutorul carora se pot evidentia sau scoate anumite elemente din cadru, astfel incat interesul privitorului sa basculeze de la unul la altul, pentru a capta interesul privitorului.

Fotografia publicitara trebuie sa aiba o mare putere de sugestie, ca sa poata declansa actul de cumparare. A existat la un anumit moment dat un scandal de proportii pentru ca o firma de bauturi racoritoare a folosit in cinematografe imaginile subliminale ( strecurarea catorva fotograme care prezentau sticla cu eticheta firmei in pelicula proiectata pe ecranele cinematografelor). Acele fotograme erau percepute de subconstient, spectatorul fiind influentat sa cumpere bautura respectiva, la iesirea din sala. Fotografia in publicitate trebuie sa aiba aceiasi putere de sugestie ca in cazul prezentat mai sus, dar fara folosirea subterfugiilor de acest gen.

Acest tip de fotografie, denumita si -fotografie comerciala- este folosita de firmele de publicitate pentru reclamele publicate in presa, sau cele de pe panourile stradale. Fotografia este conceputa pentru promovarea unui produs si participa intr-o masura mai mica sau mai mare la succesul comercial al acelui produs. Desigur ca se apeleaza la mijloacele oferite de softurile pentru editare a fotografiei, cu ajutorul carora se pot introduce sau schimba unele elemente in cadru, pentru a se obtine rezultatul dorit. Astfel, se ajunge la asa numita manipulare prin imagine. Scopul este comercial, cumparatorul fiind cel care hotaraste.

Cuprins:

1. Momente importante in aparitia fotografiei

2. Mijloace de inregistrare a imaginii in fotografie

2.1. Aparatul de fotografiat clasic (pe film)

2.2. Materiale fotosensibile

2.3. Aparatul de fotografiat digital

2.3.1.Caracteristicile imaginii digitale

3. Lumina in fotografie

4. Estetica in imagine

5. Elemente de compozitie

6. Fotografia de presa

Bibliografie:

-Iarovici E., "Fotografia si lumea de azi", Editura Tehnica, Bucuresti, 1989

-Mark Galer,Les Horvat, "Imaginea digitala" ,Ed.Ad Libri,Bucuresti, 2004

-Negrea, Ioan, "Lectia de fotografie", Editura Albatros, Bucuresti, 1984

Pogany, Iuliu, "Fotografia - de la teorie la practica", Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987

-Tomescu N., "Estetica imaginii fotografice", Editura Tehnica, Bucuresti, 1972

-"Le photo journalisme", Paul Almasy, Francis David, Claude Garnier, Cecile Kattnig, Frederic Lambert, Michel Maliarevsky, Philippe Mapetit, Denis Polf, Michel Puech, Denis Vicherat