Istoria in piatra a Sulinei

Istoria in piatra a Sulinei

Multi dintre cei care au deschis acum 150 de ani navigatia la gurile Dunarii au ramas pentru totdeauna la Sulina. Erau angajati ai Comisiei Europene a Dunarii, stransi de pe tot continentul sa amenajeze canalul de transport maritim pe care se urca si azi pana la Galati si Braila. Numele lor sunt sapate pe crucile din cimitirul orasului - probabil cel mai cosmopolit din Romania.

Denumirea de Cimitir Maritim data ansamblului de monumente funerare din Sulina,o gasim folosita pentru prima oara din publicatiile romanesti de catre Jean Bart, intr-o culegere de schite aparute in revista Pagini Literare din 11 februarie 1899 de la Bucuresti. Probabil ca denumirea a fost atribuita de C.E.D. mai inainte de vreme ,pentru a o deosebi de incintele de cimitir din localitate, constituite pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Denumirea a fost justificata atunci cand, la Sulina, isi gaseau odihna vesnica de regula cetateni straini, cei mai multi fosti angajati ai C.E.D. ,dar si marinari proveniti din toate semintiile pamantului, indiferent de religia decedatului sau de culoarea pielii.Denumirea a fost necesara si mai tarziu pe parcursul secolului al XX-lea, pentru a delimita confesional terenul cimitirului.

Pentru toate decesele petrecute la Sulina, oficiul de stare civila al Primariei orasului legalizat formalitatile legate de decese, pentru intreaga comunitate aflata in oras indiferent de cetatenie, meserie, religie sau loc de bastina.

Aici in cimitir si-au gasit odihna vesnica pe langa locuitorii orasului, la un loc cu alte persoane decedate, aflate temporar sau in serviciu comandat si alti oameni morti prin inec pe tot parcursul Dunarii.Acestia din urma, neavand sansa sa fie scosi din apele fluviului mai in amonte, erau adusi de curent pana la varsare. In aceste situatii iesite din comun, primaria orasului in mod umanitar ii scotea la mal de regula de pe plajele de la mare si in lipsa oricarei posibilitati de identificare, il ingroapa crestineste pe cheltuiala urbei.

Despre epidemii la Sulina

Au fost si cazuri in vremea stapanirii otomane de la Sulina, in care unii decedati din cauze necunoscute sau suspectati de a purta germenii unei posibile epidemii, erau pusi intr-o groapa cu var stins amenajata in incinta cimitirului. Procedeul inuman a fost inlaturat dupa ce s-a constituit Spitalul C.E.D., unde medicii puteau stabili cauza decesului. Navele sosite pe Canal erau tinute la Cheiul de Carantina, apoi puteau sa patrunda in amonte pe Dunare .

In general locul unde se afla Sulina este un teren sanatos, din cauza vanturilor puternice care sufla tot anul si a apei curgatoare a Dunarii, care nu pastreaza germenii bolilor. In folclorul local se vorbeste de epidemii de holera la Sulina. Statisticile spitalului de la Sulina nu cuprind decat cazuri izolate ale acestei boli depistate pe puntea navelor sosite din Orientul Mijlociu. In timpul stationarii la carantina, a navelor pe perioada de incubatie a acestei teribile boli, se puteau constata prezenta focarului. In aceste cazuri nava era refuzata la acces in port sau in amonte pe Dunare, pana la stingerea focarului.

Singura boala care a facut ravagii la Sulina in secolul al XIX-lea, a fost malaria.

Trecusera cativa ani dupa anul 1854 cand fiul amiralului englez Parker Seful Amiralitatii britanice, fusese impuscat de piratii ce operau pe Dunare.

In marea lor majoritate piratii erau localnicii oragnizati in bande agresive de talhari, inarmati si ascunsi pe canalele baltilor, care atacau corabiile ce intrau si ieseau de pe bratul navigabil Sulina indiferent de pavilion, dintre care s-au remarcat in aceea vreme briganzii de origine greceasca ioanitii si candiotii. Acesti greci, luptau conform traditiei etnice aduse din Ellada impotriva stapanirii otomane.

Atunci in vremea Razboiului Crimeei un bric englezesc participa la razboi, comandat de fiul amiralului a ocupat Sulina. Orasul si intreaga delta a Dunarii apartineau teritorial de Rusia, care o detinea neoficial din vremea tratatului de la Akerman (1826), ocupata apoi ca urmare a tratatului de pace intre Rusia si Turcia, incheiat la Adriancopole in anul 1829.

Fiind in stare de razboi cu Rusia, corabia britanica a trecut la represalii cu tunurile de la bord impotriva orasului Sulina. Putinele constructii de pe malul drept si cele cateva locuinte din lemn si stuf, au fost bombardate si facute una cu Dunarea; o tragedie printre cei aproape 250 de locuitori ai orasului, majoritatea greci.

La bordul bricului militar se afla imbarcat si aspirantul de marina englez Ch. A .Harley, cel care va deveni peste cativa ani inginerul sef la C.E.D.

Harley , fusese absolvent de la King`s College din Londra, cea mai inalta academie tehnica din Anglia, avand pregatirea de inginer hidrograf. Venirea la Sulina a navei britanice a fost in legatura cu recunoasterea teritoriului, pentru infiintarea unei baze navale britanice la Sulina.

Pe malurile Dunarii, Harley a identificat morminte a unor marinari englezi, decedati anterior prin accidente produse la bordul navelor sosite pe Dunare, incepand cu anul 1848.

Mai tarziu, nevoia unui cimitir pentru personalul strain in majoritate britanic, a aparut imediat dupa instalarea C.E.D. la Dunarea de jos in anii 1858 - 1859. In acele timpuri, cu greu se punea problema repatrierii ramasitelor pamantesti ale angajatilor straini si ale familiilor lor.

La vremea cand la Sulina a fost nevoie sa se organizeze un cimitir, o mare problema s-a ivit din cauza lipsei de spatiu adecvat la o distanta igienico - sanitara de oras. Zona era mlastinoasa, cu mici suprafete de teren nisipos acoperit cu stuf, intretaiata de balti si canale de scurgere adiacente spre mare, greu de delimitat.

In sarcina serviciului tehnic al C.E.D. de care devenise raspunzator Ch. Hartley ca inginer sef, a aparut problema amenajarii unui cimitir fiind imperios necesara incepand cu anul 1864.

Atunci in anul 1864 s-a infiintat Cimitirul C.E.D. Cu acest prilej comisia a alocat unele fonduri pentru o amenajare temporala, pentru ca pana in anul 1871, sa se exacute importante lucruri de umpluturi prin refulare din dragaj, atat pentru supraintalnirea teritoriului orasului cat si pentru cimitir.

Sistematizarea si organizarea cimitirului orasului a revenit serviciului tehnic al C.E.D., care de la inceput a delimitat pozitia centrala pentru personalul C.E.D., locuitorii orasului decedati si alte cazuri, beneficiind de un teren din afara incintei protestante.

Tehnic, terenul cimitirul a fost si este impropriu din cauza nivelului hidrostatic ridicat sau a viratiei anuale de nivel din Dunare. Inhumarea sau mai precis inisiparea persoanei decedate. Trebuind sa se faca protejat impotriva poluarii panzei de apa subterana cu bacterii de putrefactie sau alte microorganisme.

Acum terenul s-a imbunatatit oarecum cu humus, rezultat din aportul de materii vegetale putrezite si din particule pamantoase aduse de vanturi.

Cu acest prilej s-a construit o capela crestina la intrarea in incinta cimitirului C.E.D., iar marinarii britanici decedati anterior au fost reinhumati in linie in primul rand al incintei.

In anul 1878, dupa instalearea pe Dunarea de jos si la Sulina a administratiei romanesti, ca urmare a reintregirii Dobrogei in Romania, platforma cimitirului a fost extinsa tot cu sprijinul C.E.D. la cererea primariei, in mai multe etape ajungandu-se la suprafata din zilele noastre.

Odinioara amplasamentul cimitirului britanic s-a aflat chiar pe malul marii, azi limita lui fiind depasita, prin avansarea depunerilor in apropierea plajei si pe malul drept al fluviului la varsare.

In zilele noastre cimitirul maritim se afla la aproape 2 kilometrii est de centru orasului pe un loc inalt cu aproape 2 metrii peste nivelul mediu al marii.

In cadrul cimitirului sunt delimitate mai multe compartimente, in functie de principalele confesiuni religioase ale celor care au fost inhumati aici de-a lungul vremii.

cimitirul crestin cu toate variantele sale confesionale, dintre care:

a)     cimitirul CED

b)     cimitirul ortodox;

c)     cimitirul ortodox de rit vechi (lipovenesc);

d)     cimitirul bisericilor europene occidentale;

cimitirul musulman;

cimitirul evreiesc;