Introducere in teoria culturii. Cultura vs. civilizatie

Introducere in teoria culturii. Cultura vs. civilizatie

recunoscute ca realitati ale activitatii umane

individualizate prin manifestari si legitati proprii

aflate in relatie cu natura, societatea si omul

cultura si civilizatia constituie stadii si modalitati ale cunoasterii si activitatii omului

natura este substratul geo-cosmic in care se manifesta cultura, obiectul asupra caruia omul actioneaza

cultura exista numai in societatea umana; se manifesta, in primul rand, prin indivizi, personalitati si nu in izolare

de aceea, cultura presupune, in aceeasi masura, omul si societatea. Societatea si cultura sunt produse ale oamenilor, dar si mijloace prin care acestia produc bunuri culturale

se impune un grup al disciplinelor culturii: filozofia culturii, axiologia si stiintele culturii (culturologia, sociologia culturii, etnologia, antropologia sociala / culturala, psihologia culturii…).

Cultura, o data produsa de om, devine determinanta comportamentului sau, forma si continutul comportamentului uman.

De aceea, relatia om-cultura este biunivoca: cultura se dezvolta in timp si spatiu si se manifesta ca proces in functie de om

Discutand despre culturi, L. A. White, arata ca: „sunt sisteme dinamice. Ele solicita energie pentru activare”

In acest sens, exista doua curente: de la absolutizarea conceptelor de cultura si civilizatie pana la suprapunerea lor

Unii specialisti spun chiar ca sunt tot atatea culturi cate popoare exista, desi se recunoaste ideea ca unele devin modele culturale

Suprapunerea semantica gresita a termenilor este un fapt recunoscut. Mai ales pentru ca pentru „civilizatie”, germanii utilizeaza termenul „kultur”, iar francezii spun pentru „cultura” – „civilisation”. Uneori, apar sintagme ca „civilizatie spirituala”, cu sensul de „cultura”

Totusi, cultura include atitudinile, actele si operele limitate ca geneza, ca intentie, motivatie si finalitate, la domeniul spiritului si intelectului (definire care leaga faptul de cultura strict de spirit)

Culturii ii apartin datinile si obiceiurile, credintele religioase, ornamentele si divertismentele, operele de stiinta, filozofie, arta (muzica, arhitectura, pictura…)

Utilul in cultura? Nu, spun unii specialisti. Numai din nevoia omului de om se naste actul de cultura

Pe de alta parte, civilizatia este considerata ca fiind totalul mijlocul carora omul se adapteaza mediului. Il supune, il transforma, il organizeaza si il integreaza

Satisfacerea nevoilor materiale, confort si securitate ar tine, astfel, de civilizatie

Expresii ale acesteia ar fi: alimentatia, locuinta, imbracamintea, constructiile, organizarea sociala, politica sau militara

Nu se poate vorbi despre opozitie intre domenii. Este importanta comunicarea intre ele. Pentru greci, cultura cuprindea tot ceea ce serveste infaptuirii umanitatii. Sofistii faceau distinctia intre starea naturala si diversele etape ale civilizatiei. Pentru romani, pe de alta parte, termenul desemna „cultura pamantului”

1. Astfel, cultura este privita ca un proces de umanizare a naturii. Se pune accent pe dimensiunea interioara, pe traire si pe invatare. Este un proces de individualizare // Pe de alta parte, civilizatia apare ca un fel de a fi al culturii, ca o etapa functionala, in sensul activ si functional. Astfel, pentru cultura, coordonatele esentiale sunt natura si omul; pentru civilizatie, societatea si omul
2. In vreme ce cultura este rezultatul detasarii omului de natura, civilizatia reprezinta insertia omului in societate
3. cultura – miscare de la natural la spiritual, de la social si obiectiv la individual si subiectiv, iar civilizatia – miscare inversa. Rezultatul civilizarii este o opera colectiva
4. eforturile culturale se condenseaza in valori; cele civilizatoare, in bunuri. Nu toate valorile sunt bunuri, dar toate bunurile sunt rezultat al realizarii valorilor. Valorile reclama consum informational, bunurile – consum partial informational;
5. cultura este alcatuita din doua cicluri: al creatiei si al instituirii valorilor; civilizatia este o fapta concret, chiar si cand are criterii culturale
6. cultura aduce unitatea dintre instruire si educatie in planul individualitatii, al subiectivitatii si idealitatii; civilizatia este un sistem organizat, institutionalizat (cultura „in actu” in actiune)

Curs 2:

Geneza culturala a modernitatii

Astfel, consideram cultura moderna un produs multistratificat al activitatii omului (individul uman privind critic atat natura, cat si societatea). Pozitia aceasta il distanteaza de produsele activitatii sale. Conditioneaza reproducerea conditiei sale de fiinta sociala, prin diversitatea formelor de reprezentare a culturii moderne. Aceasta reprezinta un prag al separarii de traditie; un demers profesionalizat spre inovatie

prin definitie, aceasta reprezinta desprinderea de traditie, dar si constituirea unor tendinte culturale moderne, localizate in functie de contextualitate

versiuni ale unor modele culturale ce instaureaza modernitatea propriu-zisa

Este un interes foarte ridicat al consumatorilor de cultura pentru informatia asupra identitatilor oferita de teoriile culturale, pentru mijloacele tehnologiei culturale contemporane, pentru  perspectiva culturala intr-o „lume a schimbarii”

Consumatorul de cultura s-a adaptat nevoii unei formari continue. Astfel, trebuie acceptata ideea unei stratificari si istoricitati a culturii, in urma carora apare modernitatea. Exista surse diferite; de aceea apar diferentele vizibile dintre culturi / tipuri culturale. S-a remarcat ca nici cultura in general, nici cultura moderna in special, nu au un centru unic. Existenta culturii moderne are la baza un complex de practici pornite de la un nivel teoretic, dar are un caracter de reprezentare accentuat simbolic si formal. Simbolizarea si formalizarea realitatii in modernitate influenteaza practicile cotidiene, capitalul de valoare al modernitatii, conduita omului modern. In acest sens, amintim contextualizarea si (auto)constrangerea pe care conduita culturala moderna o accentueaza mai pregnant decat in cazul culturii traditionale

Se ajunge de la o definire strict spirituala a culturii ( ca set de opere capitale ale omenirii in domeniul artei, stiintei…) spre cuprinderea in acest cerc semantic a intregii activitati constiente a omului, pentru a sustine praxis-ul social. Ramane tendinta de a face distinctia dintre cultura si civilizatie. Conform teoriei lui Oswald Spengler, civilizatiile ar reprezenta stadiul actual al unei culturi distincte.

Desi ramane legata strict de existenta sociala, cultura nu trebuie redusa la o explicatie de tip sociologic. Pe de alta parte, ideea „mostenirilor culturale” nu o poate transforma in atribut al unei clase, al unui grup care o transforma in proprietate simbolica. Este adevarat ca, prin traditie se intelege o „transmitere”, o subordonare, in numele unei idealitati, de la o generatie la alta. Se pierde din vedere ca traditia prin care cultura se conserva este un sir de metamorfoze si de innoiri. Relatia traditie-inovatie este prezenta in cele mai vechi forme culturale, dar politicile care privesc noutatea  ca pe un obiect de studiu tin de modernitate.

Astfel, cultura moderna este o entitate in continua schimbare. Ierarhiile de valori sunt modificabile in functie de succesivele dezvoltari ale unor modele culturale moderne ale diverselor comunitati. Diversitatea culturii moderne poate fi perceputa numai privind critic descrierea culturii ca fenomen organic. Comparatia culturii cu un organism viu este expresia unei analogii propriu modului de gandire uman. Se poate imagina o translare a formelor culturale dintr-o epoca intr-alta; ne inchipuim un model de crestere a culturii (fapt fondat pe o interpretare metafizica). Astfel, cultura este privita ca un construct care ne permite sa ne schimbam pe noi insine – standarde de viata mai bune, mai confortabile, mai moderne. O asemenea perceptie este influentata de instrumentalismul culturii (acumularea de informatii, cultivarea in sine trebuie sa aiba un efect imediat asupra societatii).

La celalalt capat, cultura nu se ocupa decat de problemele spirituale, pentru a caror intelegere este nevoie de o initiere speciala.

Ambele viziuni sunt extreme!!! Este adevarat ca structurarea unor modele culturale are si un sens politic care trebuie deconstruit pentru a sesiza astfel naturalizarea unor constructe culturale, trecerea lor in regimul legitim, social. Nu riscam nici sa ideologizam sau sa mitizam sensul actiunii umane. Simbolismul acesteia trebuie redat sferei moderne. Sunt deschise astfel influente noi, in care omul actioneaza. Ne dam seama, de asemenea, ca actiunea umana culturala este motivata de nevoi supraindividuale.

Modernitatea este o etapa distincta a dezvoltarii culturii nationale, in stransa legatura cu cea europeana. Definitia ei este definitia lumii in care traim, ducand la constituirea unui set de trasaturi ale culturii europene.

S-a vorbit chiar despre 3 periodizari ale modernitatii, toate avand in vedere tiparul rupturii cu traditia (modernus vs. antiquus). Pentru unii autori, modernitatea incepe cu Crestinismul (intre vechimea traditiei si innoirea pentru conditia umana, intre spirit si practica religioasa). Pentru altii, coincide cu Renasterea, cand stiintele, filozofia, artele, politicul si economicul se descatuseaza de sub autoritatea teologica si se constituie ca specializari, avand campuri de actiune separate. Cea mai recenta perioada de localizare a inceputului modernitatii este secolul XVII (fenomenul reformei religioase, revolutiile stiintifice, aparitia statalitatii, a clasei de mijloc…).

Din toate cele trei surse, caracteristica modernitatii de a produce noutatea prin separari succesive de campuri de interese si de actiune o arata ca fiind diferita de sincretismul cultural traditional. Apar noi stiinte, genuri artistice, forme de guvernare si de administrare, precum si tehnici industriale distincte. Se schimba in mod radical conditia individului.

Modernitatea produce revolutia cea mai profunda in reorganizarea timpului si spatiului. Nu in ultimul rand, modernitatea tine de aparitia unor institutii de tip nou, care provoaca o schimbare relativ rapida a societatilor traditionale (agrar-rurale, medievale) intr-o societate capitalista.

Sunt puse in joc sursele culturale care tin de cultura urbana, comerciala, de cuceriri militare, relatii internationale, ceea ce atrage reorganizarea dinamica a intregii lumi. Acum, asistam nu numai la dominarea naturii in beneficiul omului, dar si a unor teorii, resurse, state (colonii) pentru beneficiul privilegiat al unora doar. Capitalismul aduce o alta structurare a valorilor sociale si culturale. Prezenta banilor ca marfa prin excelenta, aparitia economiei de piata, economia legata de productia de bunuri culturale destinate unei mari mase de consumatori.

Schimbarile socio-culturale care au afectat conduita indivizilor, institutiile moderne care asigura separatia puterilor in stat, rolul maximalizat sau minimalizat al statului in societate, drepturile indivizilor, toate creeaza un lant prin care modernitatea se deosebeste de orice alta perioada culturala.