Violetta lalelelor

"VIOLETTA LALELELOR"

2

E mult de-atunci, adeseori uit data De multe ori nici n-aveam loc in sala

Si n-are rost sa spun cati ani aveam! Sau stam pe strapontine laterale

Un lucru stiu: ca nici cand nu pierdeam Crezandu-ma in lojile regale

Extazul ce-l traiam in Traviata Ca invitat de-onoare la o gala.

4

Indragostit de muzica si Diva Si-a fost apoi destinul sa ma poarte

Ma-nchipuiam alaturea de ea Langa iubirea mea de totdeauna

Si sufeream plangand cand ea murea Pe scena vietii, cum a vrut Fortuna

Intr-o eterna, trista, recidiva. In lumea visului pe mai departe.

6

Si-as fi-ngropat cu mine amintirea Tarziu, cand anii irositi zadarnic

Acelor vremi ce nu se vor intoarce Te-apasa ca o piatra sepulcrala

Caci nu vor mai avea nici cand soroace Revii la randuirea ancestrala

Chiar daca poarta-n ele nemurirea. Aproape de-nceput cand totu-o darnic.

8

Si te trezesti departe-n timp si spatiu Aceleasi voci, doar numele schimbate

In lumea morilor de vant ca la-nceput Si timpul le-a innobilat patina

Intr-un fantastic, ireal, debut Azi Diva s-a incoronat regina

Trait in tinerete cu nesatiu. Tarii lalelei, pe drept meritate.

9

Sa spun mai mult, ce rost ar mai avea!?

Cele mai scumpe vorbe sunt menite-

Sa le pastrezi in suflet tainuite.

Cand tu ramai pe firmament o "Stea"!

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

10.

Cu ultimul meu gand sculptat in minte

Ma-ntorc din nou, prea plin, printre cuvinte.

La geamul meu se leagana un pin

Ce stie taina dulcelui suspin....

De 8 martie 1999 - RCN de Flaasbloem-Cham -Olanda.

Cat despre evolutia mea ulterioara la Conservator, ea s-a configurat totusi pe linia tenorala datorita verdictului dat intr-un examen de catre maestrul Dinu Badescu, in disputa cu profesorul meu, ( de la care am fost mutat ulterior), motivand ca si dansul a pornit tot ca bariton.

In toamna anului 1927 in catalogul clasei de canto a profesorului George Folescu, pe langa tenorii Tomel Spataru, Gheorghe Stefanovici, Jean Ranzescu, Buftea Ion si Zverca Mircea ( pe ultimii doi i-am avut colegi in corul operei bucurestene intre anii 1955 -1962, respectiv 1964, dupa care s-au pensionat ), figurau la partida baritonilor urmatorii cursanti: Serban Tassian, Spiridon Dumitrescu, Gogu Simionescu, V. Alexiu si lista se incheia cu: Dinu Badescu (Si, Doamne, ce tenor a devenit, ca sa-si merite apelativul de "rege al acutelor"!

Inafara de maestrul Badescu trebuie amintit, neaparat, Nicu Apostolescu care a alternat in mod frecvent, de-alungul carierei sale, rolurile de bariton cu cele de tenor. De altfel debutul sau ca tenor a fost absolut antologic, si de necrezut ! Il relateaza tocmai maestrul Dinu Badescu in Evocari -aparute in 1973 - spunand urmatoarele:

-" Prin stagiunea 1925-26, afisele operei din Cluj anuntau AIDA cu o distributie magnifica, ce cuprindea pe soprana Mimi Nestorescu, tenorul Traian Grozavescu, mezo-soprana Lia Pop si baritonul Nicu Apostolescu. Grozavescu, indispus vocal, anuntase ca nu va putea canta in seara respectiva. Directorul D.Popovici Bayreuth si dirijorul Jean Bobescu discutau posibilitatile salvarii spectacolului, cand Nicu Apostolescu, care era distribuit ca bariton in rolul lui Amonasro, prezent la discutie, convins de calitatile sale tenorale, se ofera sa apara in rolul Radames.

Popovici surprins si ingrijorat ca elevul sau sa nu-si dezimposteze glasul, ezita, dar fu convins de catre Jean Bobescu, care, mai curajos si mai operativ, declara ca este de acord cu propunerea si pleca imediat cu "noul tenor" sa faca o repetitie muzicala.

Inzestrat cu calitati vocale si spirituale rar intalnite, Nicu Apostolescu devenise idolul publicului clujean chiar de la primele sale aparitii. Senzationala substituire, rezolvata cu ingeniozitatea care il caracteriza, a fost o noua ocazie de ovatii furtunoase.

Asa a inceput Nicu Apostolescu noua sa cariera de tenor, pe care cativa ani a alternat-o cu rolurile de bariton. In cele doua opere surori, Cavalleria si Paiate, canta in prima Turridu si termina in cea de a doua cantand prologul lui Tonio si continuand cu rolul lui Silvio"!!! (incheiat citatul).

Nu pot trece insa de figura absolut antologica a acestui tenor, fara sa nu evoc un alt moment, care ar fi ramas penibil in amintirea publicului clujean, daca nu s-ar fi "reparat" ,sui generis, tot intr-o seara memorabila de Aida.

"Celeste Aida" celebra arie a tenorului, plasata chiar la inceputul primului tablou, pe langa frumusetea ei melodica, mai trebuia sa fie si foarte dificila, ca o piatra de incercare, parca intentionat pusa acolo de libretist, in complicitate cu compozitorul, pentru testarea tenorilor, conform expresiei Sauve qui peut". (Scapa cine poate)!

Din relatarile martorilor vremii, se pare ca maestrul, care nu refuza niciodata un vin bun, indiferent de locul ispitei, ar fi trecut cu nonsalanta peste momentul incalzirii vocii, absolut obligatoriu pentru o prestatie fara probleme si mai ales pentru un tenor cu pretentii.

De la inceput, totul parea sa fie in nota obisnuita. Glasul masiv al solistului suna superb, cu toate armonicele posibile care il defineau ca un tenor absolut, facandu-i pe spectatori sa se infunde fara grija in fotoliu, fericiti ca vor asista la o reprezentatie de zile mari. Totul insa pana la finalul ariei care se incheie cu Un trono vicino al sol" pe un Si bemol, care ori e, ori nu mai e!!! Si de data asta, spre consternarea publicului nu a mai fost de nici o culoare. doar mana ridicata, cu degetul aratator

indreptat spre candelabrul salii de spectacol, insotit de un fluierat, ca dupa oi, la stana!! Nu au fost aplauze, nici macar ironice, doar o tacere adanca.

Fara a introduce o nota subiectiva, vreau sa spun ca publicul clujean, care isi adora artistii, in momentele critice ii si ocroteste. Asa s-a intamplat si in seara cu pricina, pentru ca la finalul spectacolului, care s-a desfasurat in continuare fara repros, publicul, care cred ca si uitase incidentul de la inceput, a aplaudat ca de obicei, chemand de nenumarate ori, cu insistenta, protagonistii la rampa.

Atentie!!! La ultima aparitie, sau poate ca nu ar fi fost ultima, intrucat publicul nu dadea semne de incetare a chemarii idolilor lor la fata de cortina, pe care numai astfel aveau ocazia sa-i vada mai aproape si sa-si manifeste admiratia prin aplauze si flori, tenorul Nicu Apostolescu, a

oprit cu un gest teatral manifestarile de simpatie ale publicului, si facand un semn sugestiv spre dirijorul orchestrei, din componenta careia nimeni nu parasea locul pana la ultimele aplauze, aceasta, instantaneu, si-a ocupat din nou locurile si dupa cateva clipe numai, sub cupola monumentalei sali a Operei Clujene, rasunau din nou acordurile ariei "Celeste Aida". Prin sala a trecut de-odata un fior greu de definit: satisfactia de a asculta, inca odata mult apreciata arie, si teama unei recidive.

Dar n-a fost asa! ...Acel Si bemol, cu care solistul ramasese dator publicului, parca rupt din pieptul tuturor celor ce s-au incumentat de-alungul vremii sa-l daruiasca cu gernerozitate publicului de pretutindeni, a adunat in momentul final toata frumusetea si vigoarea pusa pe portative de magicianul Verdi. Delirul unei sali in extaz, paroxismul momentului de nebunie totala, nu mi l-a putut nimeni descrie la adevarata sa dimensiune. Acest moment face parte din lucrurile care trebuiesc traite pe viu, spuse doar, nu vor exista niciodata suficiente cuvinte sa-l redea aevea, asa cum poate nici eu nu am reusit s-o fac!

Am mai putea aminti pe Ionel Tudoran care deasemenea a inceput lectiile de canto ca bariton. Carlo Bergonzi a debutat la 23 de ani ca bariton si abia in 1951 ca tenor, in Andreea Chenier. Mario del Monaco si la fel, Placido Domingo, au avut si ei, ca toate vocile sanatoase si rezistente, momente de fluctuatii, pana sa se stabileasca definitiv in tiparele tenorale.

Desi lista ar putea continua, mai amintesc doar un singur interpret al lui Otello, provenit tot din bariton: Anatol Covali, despre care, putini stiu ca este un prolific si profund poet, cu cel putin cincisprezece volume de versuri aparute deocamdata, avand in pregatire altele sapte si creind in literature noastra noi forme fixe de poezie. Si ca o culme a modestiei, nici nu se defineste ca poet, asa cum, ani de zile nu a putut fi convins sa devina membru al Uniunii Scriitorilor decat dupa multe insistente ale

prietenilor si mai ales ale unor literati de buna credinta. Si asta, nu in Capitala unde isi are domiciliul, ci la Filiala Targoviste, unde si-a tiparit majoritatea volumelor de poezie.

Eu nu-s poet, ci pictor de cuvinte..etc.

Eu nu-s poet ci tesator de visuri ...

Eu nu-s poet ci cioplitor de stele ..

Eu nu-s poet ci cronicar al vremii

Eu nu-s poet ci sclav al poeziei

A carei grea galera-ncerc s-o duc

In portul linistit al vesniciei,

Nelinistit, caci nu stiu dac-apuc!

Cu atat mai grea incarcatura a galerei cu cat trebuia sa fie tainuita si bine ascunsa, ca o pretioasa marfa de contrabanda, despre care trebuia sa pastreze o tacere absoluta, dupa cum insusi poetul-cantaret, marturiseste:

Mi-am pus catuse singur si-am intrat De cate ori n-am plans cu-amar regret

in temnita tacerii absolute pe foile incinse de durere,

ca sa nu fiu vreodata numarat cand ucideam in mine pe poet

in sirul constiintelor vandute. pecetluindu-i versul cu tacere.

N-am vrut si n-am putut ca sa ma vind Dar in destinul meu cumplit, de sclav

cantandu-le tiranilor "osana", in resemnarea-mi jalnica si cruda

dar nici n-am indraznit sa ies din rand n-am acceptat nicicand s-ajung marsav

ca infruntandu-i sa acept prigoana. Si poeziei mele sa-i fiu Iuda.

M-am resemnat sa pier necunoscut Anatol Covali D E S T I N

decat sa pangaresc a Muzei slava Editura Europolis C-ta, 1996

si cu intreg poporul am baut

a umilintei groaznica otrava.

Dupa testul de rabdare la care i-am supus pe cititori, urmeaza sa fiu pedepsit, la randul meu, cu un moment din cele mai grele: gasirea frazei sau formulei de incheiere a acestui "cuvant inainte". Cuvant inainte ??? Sunt salvat !! Sa vedem daca cititorii vor mai avea rabdarea sa mearga cu lectura "INAINTE"!!!