STRUCTURI ETNO-CULTURALE

1. STRUCTURA POPULATIEI PE GRUPE DE RASE

GRUPURILE UMANE SE CARACTERIZEAZA PRIN COMPLEXITATI SI PARTICULARITATI RASIALE, generate de conditiile oferite de mediu si de modul de viata diferentiat. In consecinta, au aparut grupari umane care se deosebesc intre ele prin trasaturi fizice distincte, care definesc principalele rase. Diferentierile rasiale - destul de vechi, dateaza din Paleolitic (100.000 - 11.000 ani) si au aparut ca rezultat al dispersiei treptate a grupelor umane din aria de antropogeneza si a evolutiei ulterioare relativ izolate a acestora, in conditii de mediu diferentiate. Cauzele determinante sunt multiple. Cele mai importante sunt directia genetica si adaptarea la mediu.

Directia genetica se refera la anumite trasaturi fizice mostenite; restul diferit - rezultatul adaptarii gruparii umane la conditiile specifice de mediu (ex.: relatiile dintre culoarea pielii si radiatia solara sau temperatura si statura). Termenul de rasa este utilizat diferit de catre politicieni, conducatori militari, filologi, demografi, istorici. Rasa - desemna adesea o grupare lingvistica, singura insusire comuna - limba vorbita. Altele - inventate pentru a releva o trasatura ereditara (ex.: statura, culoarea parului: "rasa nordica" - toate popoarele Europei Nordice, chiar daca intre ele sunt numeroase deosebiri. Alteori, termenul era utilizat in recensaminte pentru a identifica grupurile umane provenite din America Centrala, Caraibe, America de Sud, Filipine: "rasa hispanica". Utilizat si pentru grupuri religioase cu stramosi comuni sau nu: rasa evreiasca. Numeroase interpretari sunt adesea gresite. Rasa nu are nici o legatura cu nationalitatea, limba sau religia. Este o mostenire biologica ce semnifica caracteristicile fizice cu care omul se naste incluzand: culoarea pielii si a parului, statura, forma nasului, forma si culoarea ochilor, grupa de sange. Secole de-a randul s-a considerat ca exista 3 rase primare: alba, negroida si mongoloida. Tipologia este neadecvata inca din perioada marilor descoperiri greografice, cand au fost descoperite noi populatii, ce nu se incadrau in grupele mai susmentionate.

Descoperirile si avansurile stiintifice au evidentiat alte caracteristici in afara celor morfologice (ex. masuratorile antropometrice - craniene, faciale, scheletice si cele cromozomiale); au rezultat 9 rase umane majore, delimitate geografic astfel:

Rasa africana: populatiile din Africa de Sud - Sahariana;

Rasa europeana: Europa, Africa de Nord, Orientul Apropiat si Mijlociu;

Rasa asiatica: populatiile din partea centrala, estul si sud-estul Asiei, insulele Aleutine si vestul Peninsulei Alaska;

Rasa indo-americana (amerindiana): populatia Americii de Nord si de Sud, exceptie - vestul Peninsulei Alaska si Insulele Aleutine;

Rasa indiana: Subcontinentul Indian (din Nepal pana la gruparea iraniana);

Rasa australiana: Australia si Tasmania;

Rasa polineziana: Polinezia, Insula Pastelui, Hawaii si Noua Zeelanda;

Rasa microneziana: Japonia, Ponnpei, Guam;

Rasa melaneziana: Noua Guinee.

In cadrul lor se pot ientifica subrase: pigmeii (Zair), bosimanii (Kalahari), populatia Ainu - nordul Japoniei, eschimosii, negri-tosii (Filipine) si grupari hibride: ex. caraibieni. Pornind de la ideea ca in prezent nu exista rasa pura (populatii genetice omogene) pentru ca fiecare populatie umana prezinta o mare varietate genetica, grupurile umane se diferentiata prin insusiri fizice distincte care vizeaza culoarea pielii, forma fetei, ochilor, buzelor sau parului. Pornind de la aceste trasaturi fizice generale, se pot distinge 4 mari rase:

a.     rasa europeana;

b.     rasa mongoloida;

c.      rasa ecuatoriala;

d.     rasa indo-americana

Datorita mobilitatii teritoriale a populatiei, intre aceste trei mari grupe de rase nu exista limite stricte. Ele se interfereaza, formand adevarate zone de contact, in care se poate urmari evolutia lor. Procesul de formare al raselor nu este desavarsit, el este, asemenea speciei umane, in plina evolutie.

1.1.Trasaturi definitorii ale grupelor rasiale

1. Rasa europeana (albii) - se disting prin culoarea pielii, parului si ochilor. Pielea - culoare deschisa, oachesa sau bruna; parul - negru, castaniu, roscat sau blond; invelis pilos pe corp, destul de abundent; ochii - larg deschisi, de culori diferite; nasul - forme distincte, cel mai adesea subtire si proeminent.

Raspandire geografica - in Europa, America de Nord, America de Sud (intre Panama si ocean, intre bazinul fluviului Uruguay, pampasul argentinian, Insula Falkland), Australia si Noua Zeelanda, Africa de Nord, Asia de Vest, Podisul Iranului, Campia Indogangetica, Nordul Industanului. In Europa, Africa de Nord si Orientul Apropiat - 2 ramuri: ramura nordica si ramura sudica. Intre ele - o gama complexa de forme: - scandinava (inalti, fata ovala, prelungita, parul blond); - central europene, balcano- dinarice, est-europene, mediteraneene. Toate aceste forme se suprapun sau se interfereaza facand imposibila o determinare riguroasa.

2. Rasa mongoloida (galbena) - se disting prin: culoarea pielii (alb spre maroniu deschis); parul - drept si aspru, de culoare neagra; maxilarele - puternice, proeminente; nasul - putin lat-plat; ochii - caprui, ingusti, oblici (caracteristic - cuta pleoapei ochiului care-l apara de praf); se intalnesc in zonele secetoase, stepe, pustiuri ceea ce impune o adaptare la conditiile de mediu si o modificare vizibila a anumitor organe). Raspandire geografica: Asia Centrala si de Est, in Coreea, Indochina, Oceania; bastinasii Asiei de Nord, eschimosii din America; Madagascar (amestecati partial cu negroizii). Dupa trasaturile fizice generale - 2 ramuri principale: asiaticii si americana (populatia indigena) - "pieile rosii" (culoarea pielii - smeada, de nuante roscata, maslinie, aurie); nasul ingust, proeminent; le lipseste cuta pleoapei; au fost exterminati aproape in intregime de populatiile colonizatoare si de urmasii lor; in prezent traiesc in rezervatii sterile; sunt predominanti in Alaska (regiunea interioara), Nordul Canadei (in regiunile nelocuite forestiere); in America Latina, desi au fost exterminati in mare parte, sunt cei mai numerosi; s-au amestecat cu albii sau cu negrii.

3. Rasa ecuatoriala (negroizii) - statura medie/inalta; culoarea pielii - inchisa/neagra; parul - ondulat/cret; buzele groase; nasul lat-turtit; maxilarele proeminente; ochii - caprui inchisi, negri; invelisul pilos pe corp nesemnificativ. Raspandirea geografica: Africa. Subtipuri: negri propriu-zisi; negrilii (pigmeii - statura mica - in padurile tropicale); bosimanii; hotentotii; papuasii si melanezienii: statura mica, raspanditi in Noua Guinee, Melanezia, Filipine, Peninsula Malacca; ramura oceanica a rasei ecuatoriale sunt negri australieni - bastinasii din Australia, triburi din Asia de Sud si Sud-Est, beddoizii, sinoizii (Japonia); australoizii: pielea inchisa, par negru ondulat-cret; mustata si barba bine dezvoltate. Subramuri: australienii, papuasii, melanezienii, micronezienii, polinezienii. Sunt putin numerosi si reprezinta majoritatea populatiei Australiei de Nord si Melanezia, In rest au fost decimati de colonizatori si urmasii lor, de aceea lipsesc sau reprezinta o minoritate neinsemnata (in regiunile sterile).

4. Grupa Indo-Americana - culoarea pielii: roscata, maslinie, aurie; fata alungita; nasul ingust, proeminent; asemanari cu rasa mongoloida - stramosi comuni; lipsa grupei de sange B demonstreaza faptul ca au venit in America cu mult inainte ca aceasta grupa de sange sa prezinte o frecventa mare in Asia.

La contactul grupelor rasiale - forme intermediare foarte vechi: africana (negri si europoizi); indiana (europoizi cu mongoloizi si tipul ural); sud-est asiatica (ecuatoriala si mongoloizi) etc. Migratiile au favorizat aparitia unor forme noi, complexe (ex.: tipul celor din Sudan, Asia Centrala, S-E Indoneziei, sud-siberiana, turanii si malgasii) ceea ce a generat forme noi de metisi, mulatri sau alte grupuri distincte.

Metisajul - rol deosebit in formarea grupurilor antropologice de contact, intermediare ori de tranzitie intre cele trei rase. Au rezultat forme noi, de "sudare" rasiala:

negri niloizi (bazinul mijlociu al Nilului) provin din contopirea elementelor de tip protoetiopian al rasei europoide cu grupari protonegroide (superioare numeric);

creolii (urmasii spaniolilor si portughezilor in America Centrala si de Sud) cu amerindienii - metisii latino-americani (ibero-americani);

europoizi si negroizi au genarat mulatri;

amerindieni si negri au dat nastere grupului zambos.

Cel mai intens metisaj s-a inregistrat in America Latina si in special in Mexic.

2. STRUCTURA ETNICA

Etnic provine din gr. "etnos" - comunitate umana aflata la diferite nivele de formare, de la trib la natie, popor. Grupele etnice s-au format intr-un proces istoric indelungat. La baza lor stau: limba, comuna, pe un teritoriu bine determinat, obiceiurile, traditiile culturale, aspiratiile comune, activitatile economice comune.

Procesul de formare al grupurilor etnice al popoarelor, poarta numele de etnogeneza. Elemente de identificare ale unui grup etnic sunt: nationalitatea - element esential, limba - asigura coeziunea de grup si transmiterea valorilor culturale, religia, valorile culturale prin modul de organizare sociala, prin modul de a fi si gandi, aspiratiile comune, traditii, obiceiuri, arta populara si literatura, rasa - utilizata cu precautie, datorita variatiilor individuale inregistrate chiar in cadrul aceluiasi grup etnic.

Grupul etnic - grupare de indivizi cu aceleasi trasaturi culturale pe cat este posibil, aceleasi trasaturi somatice;poate corespunde unei natiuni, unei subgrupe in cadrul unei natiuni (ex.: valonii si flamanzii in Belgia), poate fi divizat in mai multe state (ex.: kurzii: Turcia, Siria, Iran).

Poporul - valoare numerica mai mare. Este utilizat in termeni politici cu sensul de stat, natiune, nationalitate.

Tipurile de relatii spatiale intre natiune, stat, minoritati au fost definite de Norman Pound (1972) si completate de Marek Koter (1993) . A identificat 5 modele relationale

1. Statul nu include intreg arealul geografic ocupat de natiune, parti din ea formeaza minoritati nationale semnificative intre tarile vecine - modelul romanesc.
2. Statul include aproximativ intregul areal geografic ocupat de natiune, fara grupuri minoritare semnificative (modelul portughez);
3. Statul include cea mai mare parte a natiunii dominante, restul regasindu-se sub forma de minoritati nationale in tarile vecine (modelul polonez);
4. Statul include intregul areal geografic ocupat de natiune si, de asemenea, un numar important de minoritati (modelul francez);
5. Statul multinational - un parteneriat intre doua sau mai multe grupari nationale cu un statut mai mult sau mai putin egal.
• Anumite state au o structura federala, fiecare republica distingandu-se ca natiune fara sa fie considerata ca minoritate.In acest caz, anumite grupuri mici, ce nu sunt constituite ca unitati politice, pot fi considerate minoritati.

Clasificarea minoritatilor Sub raport genetic, sunt 2 grupe importante: autohtonii si nou venitii.

1. Autohtonii sunt alcatuiti din doua subgrupe: aborigeni si alte grupari etnice.

1. aborigeni - formatiuni tribale sau grupe arhaice cu origine necunoscuta; primii ocupanti ai teritoriilor pe care se gasesc in prezent;
2. alte grupari etnice - cu origine foarte veche (ex.: bascii, bretonii, scotienii); autohtoni ce-si disputa drepturile asupra teritoriilor lor.

2. Nou venitii - categorii si subcategorii:

a.      invadatorii si cuceritorii (dupa invazii sau cuceriri raman partial in acele teritorii - ex. suedezii - Finlanda, francezii - Algeria, tatarii - Rusia)

b.     colonizatorii - subtipuri :

b1. coloni adusi de cuceritori, dar de origine diferita;

fiind adusi de invadatori, nu sunt bine primiti de natiunea nativa;

b2. coloni adusi de catre conducatorii natiunii in scopuri diferite:

apararea frontierelor statului (tatarii in Polonia)

populatia zonelor deteriorate sau slab populate (germanii si svabii in Romania);

ca mestesugari sau ca functionari pentru organizarea noilor orase (ex. evreii si germanii in tarile Europei de Est);

ca mineri (polonezi - Franta + Germania) etc.

3. Persoane tranhumante

4. Refugiati

5. Muncitorii straini

Din punct de vedere al relatiilor etnico-teritoriale (relatii cu alte natiuni): sunt minoritati ce au propriul lor teritoriu si minoritati dispersate.

A. minoritati ce isi au propriul teritoriu - se individualizaza 5 categorii:

1. minoritati ce reprezinta fragmente compacte din natiunile vecine, natiuni care au propriul lor stat - 2 subcategorii:

a.      minoritati care au cucerit, ocupat temporar sau au dominat natiunea in care traiesc in prezent (ungurii - Slovacia, turcii - Bulgaria) - relatiile cu autohtonii sunt incordate - aversiune reciproca: minoritatile regreta privilegiile pierdute; natiunea in care traiesc - amenintata;

b.     minoritati care au intretinut relatii corecte cu natiunea in care traiesc astazi (italieni - Franta, romani - Iugoslavia).

2. minoritati ce reprezinta colectivitati compacte ce fac parte dintr-o natiune nesituata in vecinatate, care are propriul sau stat (germanii - Romania, slovacii - Iugoslavia, albanezii - Italia).Lipsa contactului cu natiunea mama poate accelera procesul de asimilare.

3. minoritati ce reprezinta parti compacte dintr-o natiune vecina, care nu are un stat propriu (bascii - Franta, retho-romanii - Italia).

4. minoritati constituite din mici nationalitati care nu au un stat propriu sau autonomie politica in cadrul vreunei federatii si care ocupa teritorii compacte in cadrul unui stat (ex. bretonii si corsicanii in Franta).

5. minoritati formate din descendenti ai aborigenilor (indienii in SUA, aborigenii in Australia).

B. minoritati dispersate - nu poseda un teritoriu propriu, compact, de rezidenta.

1. minoritati descendente din natiuni ce traiesc de secole in diaspora - 2 subcategorii:

a.      si-au reconstituit propriul stat national (ex. armenii, evreii)

b.     nu au un stat national (tiganii, asirienii) - asimilati sau traiesc la periferia societatii.

2. minoritati recent constituite, cu origini si caractere diferite, aparute ca o consecinta a migratiilor internationale contemporane; tendinta de concentrare in ariile urbane; asimilati de natiunea dominanta; numite "minoritati integrate".

In prezent, pe Glob sunt cateva state natiuni, cele mai multe tari sunt formate din 2-3 grupari etnice.

2.1. Structura etnica a Europei

Structura etnica a Europei este mozaicata, la nivel regional individualizandu-se anumite blocuri etnice. Dupa ponderea populatiei bastinase in populatia totala - 5 categorii de state:

1. state cu pondere intre 90-100% a populatiei bastinase 21 state; cauza: conditiile istorice, pozitia geografica (state insulare); Franta, Slovenia, Marea Britanie, Austria, Grecia, Spania, Danemarca, Polonia, Portugalia, Islanda, Norvegia etc.;
2. state cu o pondere a populatiei bastinase intre 85-90%: 7 state -

Romania, Ungaria, Slovacia, Albania, Olanda, Vatican, Andorra;

3. state cu o pondere a populatiei bastinase intre 65- 5 state: Bulgaria, Elvetia, Luxembourg, Croatia, Macedonia;
4. state cu o pondere a populatiei bastinase intre 45- 2 state: Iugoslavia si Belgia;
5. state cu o pondere a populatiei bastinase sub 45% Bosnia-Hertegovina, Monaco.

Cele mai importante blocuri etnice (peste 20 milioane):

germanii (aprox. 80 milioane);

englezii, francezii (aprox. 58 milioane);

italienii (aprox. 56 milioane);

spaniolii, portughezii (aprox. 39 milioane);

romanii (20 milioane).

Aceleasi etnii detin pondere importanta ca minoritati in alte state:

italieni - Monaco + Luxembourg (16+6,1%);

francezi - Monaco (58%), Andorra, Irlanda;

englezi - Irlanda + Malta;

germani - Ungaria (5%), Polonia;

romani - 3,1% - Bulgaria, Croatia.

Cele mai importante minoritati ale Europei

• (peste 10% in ponderea statelor):

albanezii - Macedonia + Iugoslavia (19+17%);

italienii - Monaco (16%);

sarbii - Croatia (12,2%);

maghiarii - Slovacia (11%);

turcii - Bulgaria (10,7%).

romanii - Albania (7%);

maghiarii - Romania (7,1%);

italienii - Luxembourg (6,1%);

suedezii - Finlanda (5,9%);

portughezii - Luxembourg (5,3%).

Cele mai multe minoritati in cadrul unui stat:

• Olanda + Romania (17),
• Suedia (16),
• Polonia+Iugoslavia, Austria (14),
• Monaco (12).

Desi sunt multe ca numar, ele nu detin pondere importanta (ex. Romania, cu exceptia maghiarilor, o pondere mai mica de 1%).

3. STRUCTURA LINGVISTICA A POPULATIEI

Pe Glob se vorbesc, in prezent, circa 3000 de limbi si dialecte; cifra este orientativa, multi autori apreciind numarul acestora la 6000 sau chiar 7000. Trebuie mentionat totusi ca anumite grupari etno-lingvistice nu detin decat un numar redus de vorbitori, de la cateva mii la cateva sute. Numeroasele limbi vorbite astazi pe glob reflecta in fapt eterogenitatea culturala, marea diversitate a populatiei mondiale.

3.1. Clasificarea grupelor lingvistice

Luand in considerare numarul de vorbitori, din totalul grupelor lingvistice semnalate pe plan mondial, circa 30 prezinta un numar de locuitori mai mare de 50 de milioane si doar 4 dintre acestea sunt vorbite de mai mult de 300 de milioane de persoane.

Astfel, cea mai vorbita limba pe glob este chineza (mandarin) cu circa 850 de milioane de locuitori, urmata de engleza (440 de milioane de locuitori), hindi si spaniola cu circa 330 de milioane de locuitori fiecare. Alte limbi sunt vorbite de ma mult de 100 de milioane de persoane: rusa, araba, bengali, portugheza, indoneziana, japoneza, franceza. Din marea diversitate a categoriilor lingvistice recunoscute sau identificate pe glob, doar 10 se detaseaza clar, fiind vorbite de aproape jumatate din populatia mondiala.Mai mult, trebuie remarcat faptul ca anumite limbi au dobandit in timp, datorita puterii economice, politice si culturale pe care o exerseaza sau au exersat-o in anumite tari, un statut international. Este cazul limbilor engleza, franceza, spaniola si rusa.

O familie lingvistica desemneaza un grup de limbi care provin dintr-una singura, prima vorbita, numita si proto-limba intr-un anumit areal care se apreciaza a fi "de origine".

Dupa diverse estimari, numarul familiilor lingvistice identificate variaza de la 30 la circa 100. Acestea, la randul lor, pot fi divizate in subfamilii, ramuri sau grupe. Unele familii lingvistice, datorita extinderii spatiale, dar si a numarului de locuitori prezinta o importanta deosebita.

Primele 12 limbi vorbite pe Glob

Sursa: Jordan I., The Human Mosaic, A Thematic Introduction to Cultural Geography, Harper&Row Publishers, 1990.

O familie lingvistica desemneaza un grup de limbi care provin dintr-una singura, prima vorbita, numita si proto-limba intr-un anumit areal care se apreciaza a fi "de origine".

Dupa diverse estimari, numarul familiilor lingvistice identificate variaza de la 30 la circa 100. Acestea, la randul lor, pot fi divizate in subfamilii, ramuri sau grupe. Unele familii lingvistice, datorita extinderii spatiale, dar si a numarului de locuitori prezinta o importanta deosebita.

a. familia limbilor indo-europene - se situeaza pe primul loc, numarul vorbitorilor depasind 2 miliarde:

limbile romanice (franceza, spaniola, portugheza, italiana, galiciana, catalana) - cca. 500 mil. persoane;

limbile indo-ariene (hindi si begali) - cca. 400 mil. persoane;

limbile slave (poloneza, rusa, ceha, slovaca, bielorusa, ucraineana, slovena, subcroata, macedoneana, bulgara) - cca. 300 mil. persoane;

limbile celtice (irlandeza, scotiana, galeza, bretona);

limbile traco-ilirice si baltice (albaneza, letona si lituaniana);

limbile iraniana si greaca - vorbite de grupuri mai reduse de locuitori.

b. familia limbilor hamito-semitice sau afro-asiatice - aceasta inglobeaza limba araba vorbita de peste 100 milioane de persoane, limba ebraica, amhara, berbera si cusita;

c. familia limbilor sino-tibetane - dominata de limba chineza cu peste 800 milioane de vorbitori. Tot din aceasta familie mai fac parte limba japoneza, cu peste 100 milioane de persoane, precum si limba coreeana, thailandeza si burmeza.

d. familia limbilor uralo-altaice ce includ limbile turca, mongola, maghiara si finlandeza, familia limbilor malayezo-polineziene (austroneziana) din care fac parte limbile indoneziana, malyaeza, filipineza si australiana precum si cele nigero-congoleze (bantu) cu limbile zulu, sudaneza, sahariana, congoleza sau dravidiene.

3.2. Originea si distributia spatiala a grupelor lingvistice

Repartitia geografica a ariilor lingvistice actuale a fost influentata de marile miscari de populatii, de prezenta sau nu a unor bariere naturale (munti inalti, ape, campii deschise) si, nu in ultimul rand, de factori politici sau religiosi.

a. Familia limbilor indo-europene, cea mai extinsa pe plan mondial, a aparut, se pare, in Eurasia sau Europa de Est (stepa ucraineana) acum 6000 de ani. In jurul anului 2500 i.Hr., aceste comunitati aparent fragmentate si-au parasit arealul de origine, dispersandu-se in diferite directii. Astfel, unele grupuri au migrat spre sudul Europei stabilindu-se in Grecia si Italia de astazi, au traversat centrul si vestul Europei ajungand pana in Insulele Britanice. Cateva grupuri s-au deplasat intr-o directie opusa, unele spre regiunile independente ale Rusiei, altele spre Iran si Afghanistan, ajungand pana in India. In prezent limbile indo-europene sunt dominante in Europa, fiind vorbite pe cea mai mare parte a continentului, in Rusia si CSI, in America de Nord si de Sud, in Australia, in sud-vestul Asiei si India.

b. Familia limbilor hamito-semitice, numite si afro-asiatice, prezinta de asemenea o extindere teritoriala importanta. Acestea sunt complet diferite de limbile indo-europene si se apreciaza ca ar fi aparut cu mult i.Hr., in partea sud-vestica a Asiei. Aceste limbi erau vorbite de babilonieni, asirieni, fenicieni si evrei. In prezent, limbile semitice acopera aria extinsa a Peninsulei Arabiei pana la Valea Tigrului si Eufratului, teritoriul Irakului si Siriei, toata partea de nord a Africii pana la Oceanul Atlantic.Desi prezinta o extindere considerabila, totusi numarul de vorbitori este mai redus in comparatie cu alte familii lingvistice, deoarece mare parte a teritoriului pe care il acopera este slab populat sau chiar nepopulat. In cadrul limbilor semitice, limba araba are cea mai larga raspandire, fiind vorbita in numeroase dialecte. Limba ebraica, de asemenea o limba semitica, foarte apropiata de araba.

c. Familia limbilor bantu (nigero-congoleze) a aparut in partea de vest a Africii tropicale, raspandindu-se inspre est si spre sud. Exista in prezent cel putin 83 de variante ale limbii bantu, fiecare vorbite de cate un trib sau un clan.

d. Familia limbilor malayezo-polineziene (numita si austraziana) repreuinta din punct de vedere al distributiei teritoriale una dintre cele mai remarcabile familii lingvistice. Aceasta a aparut in partea de sud-vest a Asiei continentale cu circa 2500 de ani in urma, raspandindu-se apoi inca din primul mileniu al erei noastre in majoritatea insulelor din Oceanul Pacific si Indian.

e. Familia limbilor sino-tibetana ocupa un teritoriu extins in partea de sud-est a Asiei fiind intalnita insa local in fractiuni reduse din Singapore pana in San Francisco. Chineza mandarin, originara din partea de nord-est a Chinei, a fost adoptata in prezent ca limba oficiala in China. Limbile thailandeza, burmeza si tibetana ocupa teritorii din partea de sud-vest a Chinei si in Thailanda, Myanmar si Tibet. Multi autori includ in aceste familii si limbile japoneza si coreeana, considerand ca intre limbile chineza, japoneza si coreeana exista numeroase legaturi, acestea ocupand zonele insulare si peninsulare din sud-estul Asiei, respectiv Peninsula Coreea si Arhipelagul Japonez.

Celelate familii lingvistice au o importanta relativ redusa.

4. STRUCTURA RELIGIOASA

4.1. Clasificarea religiilor

Clasificarea religiilor din punct de vedere geografic difera oarecum de cea practicata de teologi sau istorici, geograful fiind mai putin interesat de credintele propriu-zise sau de locul de aparitie al acestora si acordand o atentie mai mare distributiei si variatiilor spatiale, impactului pe care diverse sisteme religioase il au asupra fenomenelor demografice, asupra vietii economice sau peisajului geografic in general.

Tinand cont de aceste elemente, geografii diferentiaza trei mari categorii de religii:

a. Religii universale Din aceasta categorie fac parte crestinismul, islamismul si buddhismul. Acestea sunt religii ce isi reclama aplicabilitatea la intreaga umanitate si care incearca transmiterea credintei prin munca misionarilor si convertire. Afilierea la o religie universala este deschisa tuturor, indiferent de nationalitate, etnie sau apartenenta anterioara la o alta religie.

b. Religii etnice. In aceasta categorie sunt incluse hinduismul, iudaismul, shintoismul, religii care se identifica teritorial cu anumite grupe etno-culturale.

Afilierea la o astfel de religie nu poate fi obtinuta prin simpla declarare sau prin credinta, ci presupune adoptarea unui anumit stil de viata, a unei identitati culturale specifice.Aceste religii, de regula nu au prozeliti, membrii acestora formand comunitati distinctive si inchise, ce se identifica cu un anumit grup etnic sau cu anumita identitate politica.

c. Religii tribale (traditionale). Animismul sau shamanismul constituie forme speciale ale religiilor etnice, distingandu-se prin numarul redus al membrilor, prin apropierea de natura si identificandu-se cu grupuri culturale, care nu au fost inca absorbite de societatea moderna.

4.2. Distributia spatiala a religiilor

Natura diferita a celor trei categorii de religii se reflecta atat in distributia spatiala a acestora, cat si in numarul aderentilor. Religiile universale tind sa fie expansioniste, religiile etnice sunt, in general, regionale, religiile tribale tind sa se contracte, sa se restranga spatial, pe masura ce aderentii acestora nu sunt incorporati in societatea moderna sau sunt convertiti la alte religii.

Din punct de vedere al numarului aderentilor, religiile universale detin mai mult de 50% din totalul populatiei mondiale.

a. Religia crestina este dominanta numarand 1,7 miliarde de aderenti, respectiv 30,6% din populatia mondiala. Are cea mai larga difuzie datorita europenizarii lumii in secolul XIX. Astfel, din Europa si cele cateva nuclee din Asia de Vest sau Africa de Nord-Est, s-a extins in America, in sudul Africii, Australia, Noua Zeelanda si sudul Asiei. In cadrul acesteia se diferentiaza net:

catolicismul, cu 926 milioane aderenti, respectiv 15,9% din populatia mondiala; America Latina (aprox. 360 mil. adepti), Europa (267 mil. adepti) - Italia, Spania, Franta, Austria, Polonia, Germania, Elvetia, Marea Britanie -, S.U.A. si Canada francofona;

protestantismul, cu aproximativ 443 milioane de aderenti, reprezentand 7,4% din populatia mondiala; este divizat in numeroase confesiuni si secte; un numar mare de adepti in Europa (131 mil.), in special in Anglia,

Numarul estimat de aderenti la principalele religii ale lumii (in milioane)

Sursa: Britannica Book of the Year, 1990; Population Reference Bureau.

Germania, Elvetia, tarile scandinave, Africa (peste 100 mil.), America de Nord (95 mil.), Australia si Noua Zeelanda.

ortodoxismul, cu 160 milioane de aderenti, respectiv 3,1% din populatia mondiala; Grecia, Serbia, tarile Europei de Est;

alte religii crestine, precum: anglicanismul, adventismul de ziua a saptea, baptismul reunesc cca. 250 milioane de aderenti, acestia reprezentand 4,2% din populatia mondiala.

b. Islamismul - se situeaza pe locul doi in lume, ca numar de aderenti, insumand 16,7% din populatia mondiala, respectiv 950 milioane de persoane; si in cazul islamismului se diferentiaza trei componente, respectiv: sunnitii, ce formeaza marea majoritate (90% din totalul islamicilor), siitii (9,8%) si kharijitii (0,2%). S-a extins rapid in Asia de Vest, Centrala, de Sud si Sud-Est (in special in Malaysia si Indonezia), in Africa de Nord si Centrala, in tarile balcanice (Albania, Macedonia, Turcia) precum si in Europa de Vest, ca urmare a migratiilor.

c. Buddhismul inregistra in 1990 circa 313 milioane de aderenti, respectiv 6,1% din populatia mondiala. S-a raspandit in Extremul Orient (China, Mongolia, Japonia) si in Sud-Estul Asiei. A disparut aproape in totalitate din Asia de Sud, cu exceptia Nepalului si Sri Lanka. Regimul comunist a afectat aceasta religie in China, Mongolia, Vietnam, Coreea de Nord si Tibet.

d. Religiile etnice caracterizeaza circa 20% din totalul populatiei mondiale. In cadrul acestora se detaseaza hinduismul, cu 691 milioane aderenti, respectiv 11,8% din populatia mondiala, religiile est-asiatice (sincretismul, confucianismul, taoismul), cu 377 milioane de aderenti, acestea reprezentand 7,3% din populatia mondiala, shintoismul cu circa 20 milioane de persoane si iudaismul cu 18,6 milioane de persoane, respectiv 0,4% din populatia mondiala. Hinduismul - religia predominanta in India si Bangladesh, dar si in Sri Lanka sau Sud-Estul Asiei. Iudaismul - aparut in Orientul Apropiat cu 3000-4000 ani in urma, identificat cu un singur grup etnic, raspanditi in intreaga lume. Efective importante se gasesc in America de Nord (8,1 mil.), Europa (4,7 mil.), Asia (4,2 mil.).

e. Religiile tribale detin o pondere redusa in totalul populatiei mondiale, de numai 2,4%, reunind 95 milioane de aderenti. Prezinta o mare varietate, fiind raspandite in special in Oceania (69 mil.) si Africa (27 mil.).

In Romania, la recensamantul din martie 2002, de religie ordotoxa s-a declarat 86,7% din populatie, catolici 4,7%, reformati 3,2%, penticostali 1,5% si greco-catolici 0,9%. 0,1% s-au declarat atei (mai putini decat in 1992).