Obiceiuri traditionale de peste an

La acest final de veac si de mileniu incercam cu totii o anumita 'nostalgie a originilor', ca sa folosim o expresie draga lui Mircea Eliade. Nemultumiti parca de ritmul monoton al vietii pe care o traim, intre o zi de lucru si cealalta, intre o saptamana si alta, intre un week-end si celalalt, avem impresia ca cei dinaintea noastra isi inscriau existenta mult mai armonios decat noi, in timp si spatiu. De aici o anumita ispita a contemporanilor de a cauta cu insistenta 'armoniile pierdute' dintre om si cosmos, dintre om si natura, dintre om si oameni. Dorinta de a cunoaste secretul 'ritmurilor vitale' ce reglau existenta in timp si spatiu a comunitatilor umane de alta data, continua sa incite astazi imaginatia omului modern de pe intreg mapamondul. Aceasta 'nostalgie a originilor' justifica in buna parte dimensiunile fenomenului actual al turismului cultural care a reusit sa inroleze oamenii in multiple tipuri de pelerinaj spre diverse 'oaze de spiritualitate straveche'. Timpul istoric pe care-l traim a facut insa ca multe forme traditionale de viata comunitara, consacrate ca semnificative pentru respectivele comunitati, sa fie tot mai rar intalnite in majoritatea civilizatiilor post-industriale ale secolului XX.

In perimetrul geografic al Europei de sud-est, din care Romania face parte integranta, numeroase manifestari comunitare de tip traditional s-au pastrat in mod aproape miraculos, impreuna cu o importanta incarcatura de semnificatii arhaice. Datinile si obiceiurile practicate in relatie cu momentele fundamentale ale existentei - nastere, casatorie, moarte - dar si cu unele momente importante din derularea calendaristica a timpului - solstitii, echinoctii, mari sarbatori religioase, inceputul si sfarsitul unor activitati lucrative etc. - sunt practicate dupa aceleasi legi nescrise ale ceremonialului si ritualului mitic, chiar daca performerii sunt taranii sfarsitului de veac, din sate marcate de fenomenul modernizarii. E greu de explicat prestigiul datinilor si obiceiurilor traditionale, in Romania contemporana. Un secret al dainuirii lor poate fi si ingeniosul raspuns, oferit la mereu actuala intrebare: Cum ne armonizam realtiile noastre cu mediul, cu semenii si comunitatea, dincolo de barierele socio-economice?

Cei de dinaintea noastra isi inscriau si recunosteau existenta individuala si comunitara in concordanta cu marile sarbatori religioase ale anului, cu alternata dintre perioadele de post si caslegi, cu momentele declansarii activitatilor agricole, pastorale, viticole si pomicole, cu timpii optimi ai recoltatului, ai coborarii turmelor si depozitarii rodului din vii si livezi. Aceeasi importanta o avea timpul cand rasareau, infloreau si trebuiau culese ierburile de leac si de vraja. Iata cateva secvente din calendarul traditional al obiceiurilor care reglau viata individului si a comunitatii, sincronizandu-le existenta, mult mai armonios decat o facem noi astazi, cu marile ritmuri cosmice. Fiecaruia dintre aceste momente, treptat i-a fost oferit un caracter sacru, exprimat printr-un comportament diferit de cel cotidian, o tinuta sarbatoreasca si un limbaj metaforic, menite a consacra impreuna respectivul moment in constiinta comunitatii, ca eveniment memorabil. In acest context, la solstitiu de iarna, cand soarele este tot mai slab si mai putin prezent pe bolta cereasca, iar frigul si uscaciunea incearca sa desconsolideze ordinea firii, oamenii au conceput ceremonialele menite a ajuta Soarele si Vegetatia sa depaseasca acest moment de criza temporara, pentru a renaste mai puternice. In absolut toate satele Romaniei, timp de 12 zile - din ajunul Craciunului si pana la Sf. Ion (7 ianuarie) - se succed numeroase datini si obiceiuri traditionale. Cei care deschid perioada colindatului sunt copiii cu Mos-Ajunul si Buna-Dimineata, iar in satele din Hunedoara si Mehedinti, Pitaraii. Cea mai reprezentativa datina a Craciunului este insa Colinda cetelor de feciori. In Transilvania, Banat, Maramures, dar si in Muntenia si Dobrogea, feciorii reuniti in grupuri mici sau mai ample (de la 6 la 25 de persoane) parcurg, timp de 3 zile, intreg satul, fiind asteptati cu lampile aprinse in fereastra si mesele incarcate de bucate alese; nu exista restrictii de ora sau statut social pentru colindatori. Bogatia repertoriului romanesc de colinde a fost adesea elogiata, specialistii catalogandu-le printre cele mai valoroase creatii poetice din sud-estul Europei.

Un alt semnificativ prag temporal, marcat printr-o impresionanta suita de obiceiuri traditionale, este Anul Nou. Timp investit cu virtuti augurale, noaptea de 31 decembrie concentreaza jocuri cu masti , divinatii, pronosticuri, festine si chiar vraji, marcand atat timpul familial cat si pe cel al comunitatii. Practic, toate categoriile de indivizi, indiferent de varsta, sunt antrenate la marea veghe dintre ani. Uratul cu Plugusorul si Buhaiul, cu Capra, Ursul, Caiutii, Jienii, Bungherii, Arnautii, Frumosii si Uratii, Mosii si Babele, Mirii si Miresele, Caldararii, Harapii, Semanatorii etc. declanseaza in satele moldovenesti, din Vrancea la Succeava si Botosani, o adevarata cavalcada a cetelor care parcurg ulitele satelor, unele dupa altele sau reunite in grupuri ce pot ajunge pana la o suta de persoane (Malanca bucovineana). Formele de practicare a acestor obiceiuri au atins in satele Moldovei o adevarata culme a expresivitatii plastice si coregrafice, costumatiile rituale si dansurile ceremoniale conservand elemente de straveche sorginte (cultul lui Dyonisos).

Paralel cu aceste manifestari comunitare, la cate o casa numai de fete si feciori stiuta, se desfasoara, in mare taina, Vergelul sau Sanvasaitul blidelor, adica acele practici divinatorii de aflarea viitorului sot; fetele Leaga parii unui gard necunoscut, cu fire de lana rosie, fara sa-i vada.

In timp ce tineretul se ingrijeste de 'soarta sa', batranii fac pronosticuri meteorologice pentru noul an, prin intermediul 'calendarelor de ceapa'.

Semanatul si Sorcova reprezinta doua obiceiuri practicate de copii in prima zi a noului an (Sf. Vasile). Ei arunca cu boabe de grau prin curtile si casele gospodarilor, pentru a avea parte de roade imbelsugate in noul an, iar membrii familiilor sunt loviti pe spate cu crengute inflorite de arbori roditori, pentru a fi sanatosi si puternici.

O data cu reinvierea naturii - 1 martie - dar si cu prilejul Lasatului de sec pentru postul Pastelui (situat de regula in preajma datei de 1 martie) in majoritatea satelor transilvanene are loc un obicei dedicat purificarii prin foc si alungarii spiritelor rele ale iernii: Aprinderea focurilor sau Strigarile peste sat mai pot fi intalnite in Tara Zarandului, Muntii Apuseni sau in Tara Oltului.

Venirea primaverii este marcata sarbatoreste si la celelalte etnii care traiesc alaturi de romani in diversele localitati rurale. In Dobrogea, turcii si tatarii sarbatoresc la 21 martie Nevrezul. In conformitate cu stravechiuri rituri de purificare, sunt aprinse focuri peste care sar membrii ai familiei. Pentru obtinerea fertilitatii turmelor se bat in fata casei mai multi tarusi, iar pentru belsugul familiei se impart 7 feluri de dulciuri, membrilor acesteia. In Banat si Transilvania la lasata secului pentru Postul Pastelui, maghiarii fac Farsangul, o sarbatoare la care participa intreaga comunitate.

Nenumarate personaje mascate fac glume si 'necazuri' fetelor. Mese imbelsugate sunt organizate in fiecare familie pentru neamuri si prieteni. Cu acelasi prilej, sasii din zona Agnita - Cincu alunga frigul iernii si inghetul printr-un ritual stravechi numit 'Sarbatoarea Lolelor'

Sarbatoarea cornilor in Tara Almajului si Cucii din Branesti (Ilfov) sunt alte obiceiuri de primavara cu o structura complexa, care fac trimitere la travestirile rituale, practicate in aceleasi scopuri de protectie a comunitatii de actiunea nefasta a spiritelor adverse si de marcarea sarbatoreasca a reinvierii naturii.

Prestigiul agricol sau pastoral al unor regiuni din Romania a consacrat in segmentul temporal al lunilor aprilie - mai, obiceiuri semnificative ca Plugar (Tanjaua in Maramures) sau Alesul Craiului in Transilvania, pentru cinstirea comunitara a celui mai vrednic gospodar care a terminat primul de arat si insamantat holdele. Sambra oilor in Oas (Satu Mare) sau Masuratul laptelui, in Banat si Transilvania sunt sarbatori comunitare, dedicate urcarii oilor la munte, ce se desfasoara in prejma stanelor unde vor vari animalele.

Marea sarbatoare crestina a Invierii Domnului Iisus Hristos este celebrata in perimetrul romanesc cu fastul cuvenit, prezentand insa si unele particularitati determinate de practicarea unor stravechi ritualuri de fertilitate si fecunditate, specifice echinoctiului de primavara. Din aceste considerente, in multe dintre satele romanesti, Pastele este anticipat sau chiar celebrat in concomitenta cu unele practici si obiceiuri precrestine a caror motivatie se leaga de simbolurile primordiale ale umanitatii: focul, apa, oul si graul (painea).

La o saptamana dupa Pastele Ortodox (adesea in luna mai) romi spoitori sarbatoresc Herdelezi, adica tot Sarbatoarea Pastelui. Cu acest prilej ei sacrifica ritual mielul (sa nu curga nici o picatura de sange pe pamant), fac daruri nasilor si parintilor, organizeaza jocuri rituale de initiere a tinerilor si petrec in familie.

In preajma solstitiului de vara, la date cand in calendarul crestin-ortodox au fost fixate sarbatorile Pogorarii Sf. Duh (Rusaliile) si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul - poporul roman practica doua complexe ceremonialuri dedicate fertilitatii pamantului si protectiei recoltelor dar si obtinerii belsugului turmelor. Calusul in Oltenia si Muntenia, cu atestari documentare in Moldova si in Banat, este si astazi un obicei practicat cu aceesi convingere, in puterea benefica a dansului ritual. La 24 iunie, Sanzienele si Dragaica (grupuri de tinere fete) merg sa adune ierburile de leac si de vraja, inturcat la aceasta vreme ele se afla la apogeul 'puterii lor'.

Timpul recoltatului este marcat de obiceiuri menite a conferi un caracter sarbatoresc ultimei etape, dintr-un lung periplu de activitati lucrative. Cununa de spice (Buzduganu, Peana) impletita cu maiestrie de tinerele seceratoare in Muntii Apuseni, in Tara Oltului, a Fagarasului si a Zarandului sau din depresiunea Beiusului, reprezinta in plan simbolic, expresia vizuala (martorul) rodniciei pamantului, lucrat cu pricepere si dragoste de catre om. Cantecele cununii sunt transfigurari poetice ale unei ocupatii stravechi - agricultura - iar ceremonialul aduce in atentie elemente consacrate ritualurilor de fertilitate si fecunditate.

In localitatile cu populatie germana, din Banat si Transilvania, bucuria recoltelor imbelsugate este celebrata printr-o sarbatoare comunitara intitulata Chirvaiul. Cu acest prilej se bea must din noua recolta si se petrece cu muzica si dans.

O alta categorie de manifestari comunitare cu caracter sarbatoresc o constituie Nedeile si Hramurile. Astazi, in Transilvania de sud-vest, in Banat si in Nordul Gorjului, Nedeile sunt prilejuite de hramul bisericii. In vremuri mai indepartate, Nedeile erau celebrate insa in afara satelor, de regula pe platourile inalte ale muntilor, unde se adunau pastori si munteni provenind de pe arii foarte intinse; locul ales era de regula la confluenta celor mai importante cai de acces. Cu acest prilej oamenii se intalneau, faceau schimburi de produse, dar se si distrau, petrecand cu muzica si dans, o zi intreaga. Pe muntele Gaina, la 20 iulie (Sf. Ilie )si pe muntele Penteleu (Buzau) la 24 iunie au loc asemenea Nedei, care nu sunt legate de hramul vreunei biserici.

Hramurile bisericilor de sat sau ale manastirilor au o veche traditie in spatiul romanesc din Moldova si nordul Transilvaniei, ele determinand si pelerinaje ale unor comunitatii aflate la distante mari fata de locul unde se celebra hramul; participa romanii dar si celelalte nationalitati. Comunitatile gazda organizeaza cu acest prilej mese comune, in curtile bisericilor, iar strainii sunt asezati la aceeasi masa cu membrii familiilor.

In satul Costesti, judetul Valcea, de hramul Sfintei Marii Mici (8 septembrie) se strang la slujba si comunitatile romilor caldarari din toata tara. Cu acest prilej ei isi reconfirma statutul diferitelor satre prin marcarea simbolica a teritoriului si expunerea valorilor, practicandu-se si unele ritualuri premaritale (intratul fetelor in joc).

Dialogul dintre grupurile umane aflate la distante geografice mari, reunite cu prilejul Hramurilor si Nedeilor dar si al altor obiceiuri si datini stramosesti explica in buna masura caracterul unitar al limbii romane, mentinut veacuri la rand si prin intermediul unor asemenea forme de comunicare interumana.