Aspecte teoretice privind familiile de

INTRODUCERE

Toate tarile din lume au fost afectate la un moment dat de o criza legata de refugiati. Implicarea directa a unor state in razboaie a dus la dezradacinarea a milioane de oameni de-a lungul acestui secol. Alte tari, neatinse de haos in mod direct, au oferit ajutor si asistenta populatiilor stramutate. Rolurile au fost uneori, inversate. Dupa cele doua razboaie mondiale, Europa era principala sursa de refugiati insa, mai tarziu, ea a devenit o raza de speranta pentru alte persoane private de drepturi.

In multe cazuri, vecinul de azi devine refugiatul de maine. Oamenii isi pierd caminul, locul de munca, comunitatea in care traiesc si, adesea din nefericire, familia. Ei nu reprezinta o amenintare, insa au nevoie de ajutor temporar, pana cand isi pot reface viata. Marea majoritate a acestor oameni doresc sa se intoarca acasa de indata ce situatia se normalizeaza, dar aceste cazuri sunt, din pacate, foarte rare. Insa, daca un refugiat ramane in locul sau de azil pentru un motiv sau altul, el poate deveni o resursa valoroasa pentru comunitatea respectiva. Printre marii oameni de afaceri, artisti, oameni de stiinta, politicieni vom regasi multi fosti refugiati.

Timp de doi ani si jumatate m-am implicat ca voluntar in programele desfasurate special pentru copiii refugiati de catre Organizatia Salvati Copiii, fiind in apropierea imediata a refugiatilor, copii si adulti. in tot acest timp, am reusit sa stabilesc relatii stranse cu ei, bazate pe prietenie, incredere si respect reciproc. Viata din campul de refugiati, dramatismul din privirea si atitudinea copiilor, m-a determinat sa aloc mult timp si sa acord multa atentie muncii intreprinse cu scopul de a ii ajuta sa depaseasca experientele traumatizante prin care au trecut si sa se adapteze si integreze cat mai repede in societatea romana.

Avand la baza experienta personala, ne-am propus sa investigam masura in care jocul favorizeaza dezvoltarea limbajului si a comunicarii la copiii refugiati, intrucat atat jocul cat si insusirea limbii tarii de azil constituie doua dintre nevoile fundamentale ale copiilor refugiati. De asemenea, lucrarea noastra isi propune sa realizeze o metoda practica care sa poata fi folosita cu usurinta de catre persoanele care se ocupa de copiii refugiati. Astfel, am formulat urmatoarele ipoteze: 1. Consideram ca jocurile speciale favorizeaza dezvoltarea comunicarii si a limbajului; 2. Presupunem ca exista o relatie de corespondenta intre nivelul comunicarii in limba romana si perioada desfasurarii jocului. Cercetarea a avut ca lot de subiecti 40 de copiii refugiati, cu varste cuprinse intre trei si zece ani, iar activitatile au fost desfasurate, timp de doua luni si jumatate, in mediul cu care erau obisnuiti copiii, adica in campul de refugiati. Rezultatele cercetarii, obtinute in urma aplicarii unui program de jocuri, observatiei si in urma discutiilor cu diferite persoane influente din viata copiilor, au confirmat ipotezele cercetarii, adica aplicarea programului de jocuri a dus la o imbunatatire evidenta a limbajului si comunicarii.

Lucrarea noastra este structurata in patru capitole, in felul urmator: primul capitol trateaza probleme general teoretice cu privire la modul si stilul de viata al familiilor de refugiati si caracteristicile generale ale copiilor refugiati; in al doilea capitol sunt prezentate obiectivele cercetarii, ipotezele formulate, lotul de subiecti si metodele si materialele folosite; in capitolul trei sunt prezentate datele obtinute in urma metodelor aplicate si, totodata, este prezentata o interpretare analitica a datelor; in ultimul capitol, sunt prezentate cateva concluzii referitoare la subiectul cercetat si la rezultatele obtinute.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE PRIVIND FAMILIILE DE REFUGIATI

1.1. STATUTUL DE REFUGIAT. FAMILIA DE REFUGIATI

Secolul XX a fost numit la inceputurile sale de catre progresistii optimisti 'secolul copilului'. Privita in urma, aceasta imagine optimista necesita revizuiri fundamentale. Au fost doua razboaie mondiale si sute de conflicte regionale, razboaie civile si regimuri de teroare ce au adus un numar de victime in constanta crestere in populatia civila, si in particular in randul copiilor. Si, am putea spune, nu se intrevede un sfarsit, primii ani ai noului secol stand drept marturie: noi razboaie sau vechi conflicte armate, regimuri aflate in curs de schimbare sau care, dimpotriva, isi adancesc si mai tare principiile, copii exploatati si folositi drept mici soldati si lista poate sa continue. Copiii au fost ucisi cu o brutalitate greu de imaginat, maltratati sau exploatati sau, daca au supravietuit, au indurat cel mai adesea suferinte emotionale extreme ce persista si in ziua de azi si pot constitui o povara emotionala pentru generatiile urmatoare. Toate acestea umbresc imaginea unei lumi democratice, libere, a unei lumi in care se militeaza pentru drepturile omului, in care toti vrem sa fim priviti ca fiind egali, a unei lumi caracterizate de aparitia noilor tehnologii care, in principiu, ar trebui sa duca la cresterea standardului de viata.

De foarte multe ori vedem la televizor sau citim in ziare cum mii de oameni sunt nevoiti sa isi paraseasca familiile, casele, tara de origine si sa se indrepte catre alte locuri care sa le ofere acea minima siguranta de care au nevoie. Tot ce stim despre ei este ca provin din foarte multe tari, din toate

colturile pamantului. Refugiatii devin o masa nedefinita de oameni vulnerabili, care nu au fete si nici nume pentru cei mai multi dintre noi. Multi nu stiu ce vor gasi mai departe, ce se va intampla cu ei, daca vor putea sa isi refaca viata sau daca vreodata vor putea sa se intoarca de unde au plecat. Pentru acesti oameni viitorul este incert, plin de temeri si nevoi nesatisfacute, iar viata lor este caracterizata de o puternica dorinta de a lua lucrurile de la inceput, de a cladi o noua viata intr-o lume noua in care drepturile lor de baza sa nu fie incalcate.

In munca cu copiii refugiati este necesar sa incerci sa intelegi ce inseamna sa fii refugiat, care sunt punctele forte si slabiciunile lor, resursele si problemele, nevoile si solutiile lor, aspectele pozitive si cele negative. Exista mai multi factori negativi comuni tuturor refugiatilor, cum ar fi: pierderea casei; pierderea familiei sau a rudelor; nesiguranta viitorului; parasirea tarii de origine; trairea unor evenimente violente; pierderea controlului asupra propriei vieti; dificultati in plan material. Fiecare dintre acesti factori creeaza probleme majore in planul emotional si social al refugiatilor.

Refugiatii sunt intr-adevar o categorie de oameni ce prezinta un mare grad de vulnerabilitate, dar, cu siguranta, ei nu sunt niste oameni neajutorati, caci pierderea caminului si a tarii nu inseamna si pierderea abilitatilor si a individualitatii. Mediile diferite din care provin si experientele prin care au trecut constituie fie resurse individuale, fie probleme, iar acest lucru duce la o abordare complexa a ceea ce inseamna sa fii refugiat. Trebuie tinut cont de contextele sociale si economice ale fiecarei familii in parte, de nivelul educational si de abilitatile personale, de experientele de viata, de personalitatea fiecaruia si de structura familiei din care face parte, capacitatea de a face fata evenimentelor negative din viata (razboi, persecutie, violenta, etc). Modul in care refugiatii incearca sa depaseasca momentele dificile in care se afla (de exemplu, cum incearca sa gaseasca rezolvari problemelor, capacitate lor de a actiona) va fi diferit pentru fiecare in parte. Factori, cum ar fi de exemplu, starea buna a sanatatii, apartenenta la o familie care ofera sprijinul moral necesar, increderea in religie, apartenenta la un grup de prieteni si un control al situatiei in care se afla, vor creste posibilitatile fiecaruia de a incepe un nou capitol al vietii. in cadrul unei comunitati de refugiati exista anumiti factori care influenteaza pozitiv si duc la unificarea comunitatii. Acesti factori tin de cultura si traditie, religie, limba, sistemul de ajutor social. Toti acesti factori trebuie luati in considerare, iar pentru a lucra cu astfel de oameni trebuie mai intai sa cunoastem cine sunt acesti oameni. De asemenea, trebuie sa stim care sunt reactiile si caracteristicile care se "instaleaza' atunci cand o persoana devine refugiat. Furia, frica, vinovatia, umilirea, suferinta si depresia sunt unele dintre acestea. Toate acestea sunt reactii normale ce apar in situatii anormale in care drepturile omului sunt incalcate.

De-alungul timpului, razboaiele si persecutiile au determinat milioane de oameni sa isi paraseasca casele si sa plece in cautarea unor locuri mai bune si mai sigure. in vremurile biblice, israelitii au fost fortati sa paraseasca Egiptul; in secolul XV, maurii si evreii, vanati de Inchizitie, au fost izgoniti din Spania; in secolul XVII puritanii, care cautau libertate religioasa, s-au stabilit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii de azi, iar exemplele pot continua.

Problematica refugiatilor in Romania este relativ recenta, incepand cu anii '90 Romania deschizandu-si portile catre aceasta categorie de oameni si adoptand anumite conventii internationale referitoare la statutul si drepturile refugiatilor.

Cadrul de baza pentru protectia persoanelor refugiate este reprezentat de catre Conventia Natiunilor Unite din 1951 si Protocolul din 1967 privind statutul refugiatilor la care Romania a aderat in anul 1991. Totodata, Conventia Natiunilor Unite privind Drepturile Copilului, la care Romania a aderat in septembrie 1990, impune aplicarea aceluiasi tratament copiilor, indiferent de nationalitate, fara nici o discriminare. Conventia privind Drepturile Copilului reprezinta cadrul de baza pentru protectia copilului refugiat.

In ceea ce priveste legislatia nationala cu privire la persoanele refugiate, trebuie mentionata in primul rand Ordonanta de Guvern 102/2000 aprobata cu modificari prin Legea 323/2001. in cadrul acestei Ordonante de Guvern sunt reglementate anumite lucruri cu privire la obtinerea statutului de refugiat, este prezentata procedura de azil cat si drepturile si obligatiile refugiatilor si persoanelor care au primit o anumita forma de protectie. Trebuie de asemenea mentionat faptul ca Autoritatea Centrala responsabila de implementarea politicilor Romaniei in domeniul refugiatilor, precum si de aplicarea dispozitiilor Ordonantei de Guvern 102/2000 este reprezentata de catre Oficiul Roman Pentru Imigrari, din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative.

Conform Ordonantei de Guvern 102/2000 statutul de refugiat se poate acorda la cerere strainului care dovedeste ca, datorita unei temeri bine intemeiate de a fi persecutat pe motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie politica, se afla in afara tarii de origine si care nu poate primi sau, datorita acestei temeri, nu doreste protectia acestei tari.

Uneori insa, din nefericire, o data cu familiile de refugiati se afla si copii care ajung in tara in care solicita azilul singuri, nefiind insotiti de parinti din diverse motive (fie parintii sunt morti, fie se afla in detentie in tara de origine, fie se afla intr-o terta tara, etc). Acestia sunt copiii separati care sunt copii sub 18 ani si se afla in afara tarii lor de origine, fiind separati de ambii parinti sau de cei care i-au ingrijit/reprezentat legal anterior. Unii copii sunt complet singuri, in timp ce altii traiesc in familii extinse. Toti acesti copii sunt copii separati si au dreptul la protectie internationala, asigurata pe baza mai multor instrumente regionale si internationale. Copiii separati pot cere azil din cauza temerii de persecutie sau lipsei de protectie, din cauza incalcarii drepturilor omului, a conflictelor armate, a problemelor aparute in tarile de origine. Copiii pot fi victime ale traficului pentru exploatare sexuala sau a altor forme de exploatare si pot calatori prin Europa din cauza lipsurilor cu care se confruntau in tarile de origine.

In ceea ce priveste Legislatia Nationala relevanta in materia minorilor refugiati putem mentiona urmatoarele documente: Constitutia Romaniei; Codul Familiei (Art. 113-141: Tutela minorului; Art. 152-157: Curatela); Ordonanta de Guvern 102/2000 aprobata cu modificari prin Legea 323/2001, Decizia 622/2001 de aprobare a normelor metodologice de implementare a OG 102/2000; Ordonanta de Guvern 194/2002 aprobata cu modificari prin Legea 357/2003, referitoare la regimul juridic aplicabil minorilor neinsotiti si la accesul acestora la educatie; Ordonanta de Guvern 105/2001 referitoare la frontiera de stat a Romaniei; Ordinul 213/A/2.918/2002 stabilind o procedura comuna cu privire la cererile de reunificare a familiei; Ordinul 3709/2003 de aprobare a normelor metodologice referitoare la scolarizarea copiilor straini care sunt refugiati in Romania si a refugiatilor minori neinsotiti; Ordonanta de Guvern 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate; Ordonanta de Guvern 43/2003 privind cetatenia romana.

Definitiile prezentate mai sus sunt fara echivoc, dar trebuie subliniat faptul ca acesti copii nu se deosebesc cu nimic de ceilalti copii si ar trebui sa se bucure de aceleasi drepturi si privilegii, cum ar fi dreptul de a fi protejati impotriva conflictelor armate, violentei si maltratarii; dreptul la supravietuire si dezvoltare; dreptul la o nationalitate; dreptul la o identitate culturala si religioasa; dreptul la asistenta medicala; dreptul la educatie si informare; dreptul de a-si exprima opinia in problemele care ii privesc; dreptul la asociere; dreptul la joc, odihna si recreere; dreptul de a fi protejati impotriva oricarei forme de discriminare. Toate aceste drepturi sunt stipulate in Conventia Natiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, dar, de foarte multe ori ele sunt incalcate. Trebuie sa tinem cont, insa, ca acesti copii provin din medii si culturi diferite, sunt crescuti si educati dupa anumite valori si principii care sunt uneori total opuse fata de cele existente in tara de azil. Pe de alta parte, acesti copii, ce provin din familii de refugiati, au trait evenimente pe care un copil obisnuit de varsta lor nu le traieste, iar aceste evenimente isi pun amprenta asupra dezvoltarii lor ulterioare. Majoritatea copiilor refugiati provin din zone de conflict armat, de razboi, din zone unde drepturile elementare ale omului nu sunt respectate. Principalele tari de origine a copiilor refugiati aflati pe teritoriul Romaniei sunt: Afghanistan, Iran, Irak, Fosta Iugoslavie, Turcia, Somalia, Sudan, Camerun, Congo, Albania, Egipt.

in ceea ce priveste problematica copiilor separati, acestia pot fi in cautare de azil deoarece le este teama de persecutie sau nu beneficiaza de protectia necesara, fiind victime ale unor incalcari ale drepturilor omului, ale unor conflicte armate sau tulburari in propria lor tara. Poate ca sunt victimele traficului pentru exploatare sexuala sau de alta natura, sau poate ca si-au parasit tara pentru a scapa de o situatie in care sunt expusi unor grave privatiuni. Separarea de parinti se poate produce dintr-o serie de motive -moarte, inchisoare, disparitie, boala, etc- iar copiii devin, astfel, mult mai vulnerabili fata de oricare dintre factorii de risc prezenti in mediul lor. Cand raman cu un singur parinte, in cele mai multe cazuri mama, aceasta uneori nu se simte in stare sa-si protejeze copilul sau copiii si sufera chiar ea de privatiuni sau persecutie. Separati de familia, tara si cultura lor, copiii sunt deosebit de vulnerabili si sunt la mana celor care abuzeaza de ei si ii exploateaza. Fiind izolati, le este teama sa ceara ajutor si, din experienta din tara lor de origine, pot crede ca politia este corupta, are o atitudine abuziva si nu le va acorda ajutorul de care ei au nevoie.

Copiii separati care nu au nevoie de protectie internationala trebuie sa fie trimisi inapoi in tarile lor de origine in conditii de siguranta si demnitate, iar copiii refugiati trebuie sa se bucure de o viata normala pe teritoriul Romaniei. In ambele cazuri, potrivit normelor si standardelor UNHCR, este importanta identificarea familiei copilului, iar autoritatile trebuie sa intreprinda actiunile necesare in acest scop. Identificarea familiilor in cazul copiilor refugiati trebuie sa se faca cu grija si discretie, pentru a nu pune in pericol libertatea parintilor si rudelor care au ramas in tara de origine. Reunificarea familiei in Romania trebuie avuta in vedere ca solutie ori de cate ori este posibil, tinandu-se cont de interesele copilului.

Romania reprezinta o tara de tranzit pentru cei mai multi copii separati. in majoritatea cazurilor, conform studiilor realizate de catre UNHCR (Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati), copiii au intrat in tara clandestin, cu ajutorul calauzelor, venind pe diverse rute pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice si trecand prin Romania in drum spre tarile Europei Occidentale. Ca in multe alte tari, mai ales din Europa Centrala, un numar mare de solicitanti de azil dispar, printre ei gasindu-se si copii separati. Dintre cei 121 de copii separati care au solicitat azil in 2001, Oficiul Roman pentru Imigrari a estimat ca aproximativ jumatate au disparut inainte de a se fi luat o decizie in prima instanta cu privire la cererea lor de azil.

incepand cu primavara anului 2000, in Romania functioneaza un grup de lucru, la nivel operational, care militeaza pentru introducerea prevederilor privind protectia in legislatia nationala in materie de azil, care acum cuprinde o serie de drepturi in concordanta cu normele internationale referitoare la copiii separati (de exemplu, cu privire la accesul la teritoriu, numirea unui reprezentant legal, asistenta juridica, cazarea gratuita, tratamentul egal al copiilor, etc). Copiii separati sunt ajutati sa se integreze cat mai repede in cadrul societatii romanesti prin intermediul diferitelor programe realizate de catre Oficiul National pentru Refugiati si de anumite organizatii non-guvernamentale.

1.2. CARACTERISTICI GENERALE ALE COPIILOR REFUGIATI

Razboiul si persecutia determina o mare tensiune asupra copiilor si familiilor lor. Parintii si copiii sunt fortati sa dezvolte mecanisme care sa ii faca capabili sa se descurce cu ceea ce s-a intamplat. Copiii pot trai schimbari fundamentale in structurile familiei. Ei asista la descurajarea si neputinta parintilor lor, care nu sunt capabili sa ii protejeze de pericol.

In orice caz, copiii au un potential foarte mare de dezvoltare si sunt capabili sa elaboreze strategii adecvate de supravietuire atata timp cat au conditii suficient de bune. Parintii care au supravietuit razboaielor si persecutiilor nu vorbesc, in general, despre experientele lor traumatizante, motivul pentru acest lucru variind: poate ca ei au fost victime, persecutori, luptatori sau spectatori. Rusinea si vinovatia, ca si problematica dureroasa a propriei lor identitati si a locului lor din familie, ridica mari probleme pentru generatiile urmatoare. Se intelege de la sine ca starea afectiva a parintilor este, intotdeauna, o parte fundamentala a situatiei copilului.

Parintii care au trait experiente traumatica vor incerca sa taca sau sa faca "normale' aceste experiente. Copiii lor insa nu vor fi in stare sa-si reprezinte experientele care au fost tinute sub tacere si motivul pentru care s-a tacut. De aceea, ei vor deveni neintentionat purtatorii acestor evenimente catre generatiile urmatoare. Desi cei mai multi dintre parinti incearca sa ascunda anumite lucruri copiilor cu scopul de a ii menaja, acestia din urma simt tensiunile pe care parintii le traiesc si sunt capabili sa receptioneze trairile negative ale parintilor, fapt care duce la o puternica incordare psihica si la o stare de nesiguranta accentuata. "Tacerea' parintilor poate duce la aparitia unei temeri profunde si constante in viata copilului, deoarece el nu intelege ce se intampla cu el si cu familia sa, motivele pentru care au trebuit sa treaca prin astfel de situatii si ceea ce va urma.

In timpul unui razboi, indiferent de varsta, copiii sunt influentati inevitabil de unele experiente dureroase. Este vorba despre evidenta absentei tatalui, uneori chiar a separarii de mama, a carei prezenta asigura un camin sigur si securitatea copilului. Este, de asemenea, vorba despre puternica incarcatura emotionala din casa, afectand profund capacitatea parintilor de a raspunde constructiv la normalele reactii emotionale extreme ale copilului. Mai exista si posibilitatea de a fi smuls din locurile securizante, fie si numai noaptea pentru a te adaposti de raidurile aeriene, ca sa nu mai vorbim si de posibilitatea intamplarii unor evenimente traumatice ingrozitoare. Referitor la separare, fie ea chiar si de dragul supravietuirii fizice a copilului, D. W. Winnicott, afirma urmatoarele: "cu cat este mai mic copilul, cu atat este mai mica capacitatea lui de a mentine in sine ideea unei persoane vii; aceasta inseamna ca persoana este moarta pentru el daca nu o vede sau nu are evidenta tangibila a existentei ei peste x minute, ore sau zile.'

Copiii refugiati sunt copii abuzati. Ei pot fi coplesiti si abuzati direct de catre parinti sau soldati, sau indirect prin abuzuri si incalcari ale diferitelor drepturi ale omului. Factorii specifici care afecteaza dezvoltarea copiilor refugiati pot include perioade lungi de separare de principalele persoane care ii ingrijesc, perioade lungi in care trebuie sa stea ascunsi, secretele pe care trebuie sa le pastreze, deprivarile fizice, lipsa educatiei si persecutiile implicite din actele individuale de rasism si rasismul institutional. De asemenea, copiii refugiati pot fi abuzati emotional de catre parintii lor afectati de reprezentantii societatilor represive, inclusiv tortura si exilul.

Factorii care plaseaza copilul in fata unui potential risc de a suferi tulburari emotionale serioase si de a intampina probleme in dezvoltare sunt: expunerea la violenta (experienta directa a violentei, asistarea la violenta fata de straini, asistarea la violente fata de proprii parinti si familie); pierderea unui parinte (prin moartea acestuia; prin disparitie, prin indisponibilitate emotionala); identificarea cu agresorul, cu violenta, rasismul sau alte forme de opresiune; dificultatile procesului de doliu; dificultati de adaptare la noul mediu.

Toate aceste potentiale surse de vulnerabilitate trebuie luate in considerare, cunoscute si integrate in procesul de sustinere. Copiii refugiati sunt, in mod particular, predispusi sa sufere emotional si in dezvoltare prin experienta directa si asistarea la violente, alaturi de pierderea disponibilitatii emotionale a parintelui. Acest lucru poate conduce la: anxietati de anihilare si angoase de abandon (expunerea la violenta si pierderea unui parinte); identificarea cu agresorul; rasism sau alte forme de opresiune; dificultati de adaptare la schimbare si la evenimentele stresante; furie si manie deosebit de intense; sentimentul de a fi coplesit, de dezintegrare, de regresie, de neputinta; incapacitatea de a gasi un sens lumii. Copiii refugiati prezinta, in mod caracteristic, o dezvoltare neomogena, cu capacitati neobisnuite, tipice copiilor mai mari sau adultilor si cu vulnerabilitati caracteristice copiilor mai mici.

Fundamental pentru experienta copiilor refugiati este ca ei au o perspectiva mai putin definita asupra istoriei, societatii si relatiilor decat adultii refugiati si mai putine optiuni decat acestia. in plus, unii copii refugiati trebuie sa faca fata schimbarilor profunde care au loc in parintii lor si in consecinta pierd notiunea idealizata a figurii autoritare perfecte care este esentiala pentru dezvoltarea normala. Acest lucru se produce atunci cand parintii devin retrasi, indisponibili emotional sau explozivi sau cand parintii plaseaza asteptari inconstiente la nivelul copiilor, pentru a inlocui rude pierdute, parinti sau frati, cu costuri considerabile pentru intelegerea nevoilor copilului.

Tulburarile prezentate de copiii refugiati pot fi temporare si pot fi remediate atat prin schimbari in lumea exterioara, cat si prin psihoterapie.

Copiii refugiati nu sunt doar victime, irevocabil afectate si traumatizate, ci si indivizi puternici care au capacitatea de a dezvolta mecanisme de adaptare si care au potentialul de a se opune persecutiei si de a supravietui psihic, care au vointa si au nevoie sa se foloseasca de comunitatea lor, de familie si de ritualurile de vindecare ale societatii pentru a face fata traumei, pierderii si schimbarii. De asemenea, ei sunt capabili sa se adapteze la toate acestea, factorii care protejeaza copilul de efectele daunatoare ale traumei, pierderii si schimbarii, in conceptia lui S. Melzak, psihoterapeut britanic, fiind urmatorii: 1. dobandirea controlului asupra evenimentelor traumatice, adica descoperirea unei semnificatii a evenimentelor respective; 2. capacitatea (suficient de flexibila) de a integra evenimentele traumatice intr-un sistem de semnificatii, constient sau inconstient. Aceasta poate implica interiorizarea unor experiente si sentimente bizare; 3. capacitatea de a face uz de procesele naturale si comunitare de vindecare, cum ar fi jocul, visele, ritualurile de doliu pentru a perlabora experientele dificile si dureroase; 4. gasirea unor forme culturale simbolice de exprimare a pierderii si celebrare a vietii (spre exemplu, recunoasterea avantajelor vietii in exil, aderarea la idei politice si religioase, etc); 5. existenta unui parinte sau a unui substitut parental; 6. apartenenta la o comunitate si o retea sociala.

Aceste competente reprezinta exemple pentru capacitatile caracteristice copiilor de a manifesta opozitie, de a supravietui si de a se lupta chiar si in fata unor amenintari extreme. Aceasta capacitate de opozitie conduce adesea la o atitudine puternic anti-autoritara, care nu reprezinta neaparat ceva rau. Copiii dezvolta o forta de a supravietui, o capacitate de a se adapta la realitatea situatiei lor, pe langa capacitatea de opozitie, toate acestea formandu-se mai ales in cadrul jocului. in jocul lor se poate observa o intelegere clara a nivelelor de autoritate si putere, copiii folosind jocul pentru a gasi un sens pentru evenimentele dureroase in care poate s-au simtit neputinciosi sau coplesiti.

Travaliul terapeutic cu copiii refugiati, care nu comunica intotdeauna clar si in mod verbal sentimentele lor, necesita ca adultul sa fie capabil atat sa asculte, cat si sa creeze ferm niste limite clare si un spatiu securizant in care sa poata fi comunicate cele mai traumatice experiente in diferite moduri. Acestea nu trebuie sa fie neaparat verbale si includ forme de expresie culturala cum ar fi drama, dansul, artele plastice si muzica.

Daca li se ofera copiilor refugiati posibilitatea de a vorbi cu un adult apropiat si in care au incredere despre evenimentele traumatice si observarea sau experienta directa a violentei, foarte curand dupa ce aceste evenimente au avut loc, constientizand experientele si sentimentele asociate, este putin probabil ca ei sa fie afectati permanent in urma abuzului suferit. In schimb, daca experientele lor sunt contrazise de lumea puternica a adultilor este foarte posibil ca ei sa dezvolte serioase probleme de sanatate, simptome psihice sau somatice.

Experientele particulare, coplesitoare prin care acesti copii au trecut pot genera blocaje in gandire si comunicare, necesitand caldura si o relatie de incredere pentru a iesi la iveala si a fi examinate in timp. Asa cum rezulta din experienta lucratorilor sociali, atunci cand luam in considerare problemele specifice de dezvoltare ale copiilor refugiati trebuie sa formulam cu atentie ipotezele legate de dezvoltarea copilului cand apartine unei familii ce provine dintr-o cultura diferita de a noastra. Adesea, acesti copii isi asuma responsabilitati de adult, in special in ingrijirea copiilor mai mici, cu mult mai devreme decat copiii europeni. De asemenea, in lucrul cu copiii refugiati trebuie sa tinem cont si de experientele copiilor inainte de traumatismul violentei, pierderii si schimbarii. Copiii neinsotiti au nevoie sa isi cunoasca comunitatea, cultura si lumea interioara. Daca nu pot fi gasiti parinti adoptivi potriviti din punct de vedere cultural, este ideal un grup restrans si bine sustinut de persoane din comunitatea de refugiati care sa ii ingrijeasca. Pentru a putea lucra cu copiii refugiati este esentiala intelegerea experientelor in contextul politic din care au fost stramutati si apoi in contextul politic al tarii de exil.

Copiii refugiati pot fi, de asemenea, expusi unor sentimente de frica si neputinta coplesitoare. Frica si neputinta provin nu numai din expunerea la violenta, ci si din experienta unei pierderi masive si confruntarea cu aspectele pozitive si negative ale schimbarilor. Copiilor refugiati trebuie sa li se ofere oportunitatea ca nevoile lor speciale sa fie satisfacute. Nu toti refugiatii au nevoie de ajutor psihoterapeutic. Insa, toti au nevoie de efectul terapeutic al faptului de a-si gasi un loc confortabil in comunitate.

O alta problema cu care se confrunta copiii refugiati este legata de pierderea casei. Pierderea casei, din punct de vedere material si social, poarta cel mai semnificativ sens emotional pentru copiii si adolescentii ce o traiesc. Casa inseamna mai ales familia. Dar, de asemenea, inseamna protectie si locul unde, prin incercare si eroare, pot fi explorate de catre copil propriile slabiciuni si puncte forte, in compania indelungata a cuiva cu care poti sa vorbesti despre ele. Cu toate acestea, pentru copiii refugiati casele raman in amintire nu ca o permanenta, ci ca ceva ce nu poate sa reziste unor forte externe, ceva care se pierde o data cu exilul, dar spre care vor tinde ca viitori adulti, casa va fi un ideal permanent. Copiii si tinerii au abilitatea de a distinge intre pierdere si distrugere ca rezultat al catastrofelor naturale, pe de o parte, si razboi sau alte forme de violenta organizata, provocata de oameni, pe de alta parte. Deoarece au invatat ca nenorocirea lor este cauzata de oameni, increderea lor in acestia este clatinata. Abilitatea lor de a-si construi legaturi emotionale si sociale devine uneori extrem de slaba si dificila.

O data cu pierderea casei, a fost pierduta si protectia parintilor, parinti care pana in acel moment au fost omnipotenti. Acum copiii ii vad in situatii disperate, neajutorati si incapabili sa le asigure hrana si adapostul. Conform studiilor intreprinse de UNHCR, pentru dezvoltarea psihosociala, mai ales a copiilor foarte mici, aceasta profunda pierdere a credintei in puterea protectiva a parintilor este aproape indescriptibila, insa ea este de o mare importanta pentru viitoarea relatie dintre copil si parinte. Adesea parintii dezvolta complexe de vinovatie fata de copiii pe care nu-i pot proteja. Copiii mai mari nu vor sa admita aceasta pierdere a protectiei parentale si incearca sa paseasca in rolul de protector si asigurator de confort. Aceasta adoptare a rolurilor parentale continua si in exil.

a

In noua tara in care se afla, autoritatile incearca o cat mai rapida integrare in sistemele educationale. Datorita contactelor sociale din gradinita, scoli si a programelor speciale pentru refugiati, copiii invata limba tarii in care se afla mai repede decat adultii. Acesti copii sunt de multe ori obligati sa traduca pentru parintii lor in contactele lor cu diversele oficialitati, devenind un fel de "ministrii de externe' ai familiei. Astfel, vrand, nevrand copiii afla toate secretele familiei sale, secrete care de cele mai multe ori sunt dureroase.. Acest lucru ii ofera o noua perspectiva asupra vietii sale si a celor ce vor urma, copilul devenind alaturi de parinte, un mic adult.

Copilaria este o perioada de dezvoltare care implica numeroase schimbari, cu un caracter continuu si intens, intr-o perioada relativ scurta deatimp. In timpul copilariei se dezvolta toate resursele atat fizice cat si psihice ale omului. Copiii invata, prin interactiunea cu mediul inconjurator, cine sunt, care sunt diferentele legate de gen si rolurile specifice apartenentei la un anumit gen, invata sa se exprime, sa se puna in valoare, sa isi faca prieteni, sa se bucure de viata si sa fie parte din comunitatea in care traiesc.

De asemenea, copilaria este perioada in care alimentatia, starea sanatatii, mediul familial stabil si securizant, parintii grijulii, programul zilnic si, nu in ultimul rand, jocul sunt elementele de baza ce asigura dezvoltarea copilului, existenta tuturor acestor elemente fiind foarte importanta. Pentru copiii refugiati aceste drepturi nu pot fi garantate si, astfel, dezvoltarea lor este incetinita sau chiar stopata. Dezvoltarea emotionala a copiilor are la baza stimularea si afectiunea primita de la adulti, zambetul parintilor, vocile, cantecele, mangaierile acestora. Pas cu pas, pe plan fizic si emotional, copiii invata sa stapaneasca noile capacitati necesare pentru dezvoltarea unei personalitati armonioase.

Familia este cea care ar trebui sa asigure mancarea, sanatatea si securitatea sociala si in acelasi timp sa satisfaca nevoile si trebuintele psihice si emotionale ale copilului. Pe langa nevoile care trebuie satisfacute pentru asigurarea dezvoltarii si cresterii, exista anumite nevoi speciale care trebuie satisfacute atunci cand un copil este expus violentei si separarii de parinti.

Copiii refugiati, cele mai inocente victime ale razboaielor, au trecut prin experiente traumatizante (razboi, violenta) si vor fi intotdeauna afectati, intr-un fel sau altul, dezvoltand atitudini si comportamente corespunzatoare. Copiii mai mici isi pot pierde pofta de mancare si pot avea tulburari de limbaj (intarziere). Copiii mai mari pot avea cosmaruri, iar in urma traumei suferite pot aparea fenomene de enurezis. Unii copii pot avea un comportament hiperactiv, uneori agresiv, in timp ce altii, dimpotriva, pot deveni apatici. De asemenea, se pot intalni cazuri in care copiii sa nu arate nici un simptom fizic, dar, in acelasi timp, sa nu se joace si sa nu zambeasca, lucruri de neadmis la copii. Modul in care acesti copii sunt afectati depinde in mare parte de evenimentele prin care au trecut, la care se adauga conditiile in care traiau inainte sa isi paraseasca caminul, varsta, stadiul de dezvoltare si caracteristicile individuale. Este deosebit de important modul in care parintii (sau alti adulti) raspund la cerintele copilului si la nevoia acestuia de a depasi evenimentele traumatizante.

Copiii refugiati trebuie sa faca fata experientelor negative caci altfel se vor confrunta cu probleme psihologice. Ei au mare nevoie de ajutor si sprijin deoarece, in astfel de situatii, copiii (si chiar adultii) nu se pot descurca pe cont propriu. Copiii au nevoie de cineva care sa asculte si sa inteleaga fricile si suferintele lor. Pentru copiii care au fost separati de parinti sau de rude aceasta situatie poate fi catastrofica. Separarea de parinti si lipsa afectiunii familiale pot avea asupra copiilor efecte puternice si de durata, uneori chiar mai accentuate decat experienta razboiului sau a violentei.

Mancarea, apa, adapostul si asistenta medicala au fost intotdeauna nevoile de baza pentru ca oamenii sa supravietuiasca. Insa, masurile preventive intreprinse pentru a reduce impactul psihologic al razboiului, violentei si al vietii duse in campurile de refugiati, sunt la fel de importante, desi, de multe ori, acestea au fost ignorate. Eva Segerstrom, intr-un curs referitor la munca cu copiii refugiati, considera ca pentru acest puternic impact psihologic exista trei factori importanti care duc la bunastarea copilului refugiat: sprijinul oferit de catre adulti, regimul zilnic de viata si jocul.

Sprijinul oferit de catre adult. Interactiunea si relatiile apropiate cu adultii sunt esentiale pentru dezvoltarea copiilor. Cel mai important sprijin acordat de catre adulti este dat de parinti sau de cei care inlocuiesc parintii, iar cel mai important element este atentia si afectiunea acordata copiilor. Unele cercetari realizate in acest domeniu au aratat faptul ca daca parintii dau dovada de un puternic atasament fata de copiii lor si le inspira sentimentul de siguranta, stabilitate si de competenta, copiii vor face fata mult mai bine si vor depasi momentele traumatizante. Pentru a fi suportivi, parintii trebuie sa dispuna de conditiile psihologice si fizice necesare nevoilor copiilor. Daca parintii au propriile lor nevoi nesatisfacute, capacitatea lor de a fi alaturi de copil este redusa, iar acesta din urma nu va primi atentia si afectiunea necesara pentru a se putea dezvolta in continuare ai a depasi evenimentele prin care a trecut. Din nefericire, aceasta situatie este intalnita la majoritatea familiilor de refugiati. Asa cum copiii au nevoie de atentie si afectiune, tot asa au nevoie si parintii de sprijin, fie ca este vorba de sprijin emotional sau material. Evenimentele prin care au trecut, grijile zilnice, situatia incerta in care se afla, viata in camp pot deveni de nesuportat pentru familie uneori, iar aceasta tensiune este puternic resimtita de catre copil. Nevoia copilului de a vorbi despre cele intamplate, de a intelege ceea ce s-a petrecut cu familia lui si care este situatia actuala, este de cele mai multe ori ignorata de catre parinti, copilul inchizandu-se treptat in sine. Rolul specialistilor este de a ajuta parintii sa descopere modalitatile prin care sa depaseasca aceste momente si sa le atraga atentia asupra nevoii copilului de a fi inteles, de a intelege, de a isi exprima temerile, etc.

Uneori insa, copiii insisi isi protejeaza familiile (in special mamele) si prefera sa tina totul pentru ei pentru a nu ii mai incarca pe parinti cu problemele lor. Acest lucru duce la acumularea unor tensiuni interioare, care, ulterior, se vor manifesta in tulburari comportamentale.

Suportul acordat de catre adulti copilului refugiat nu se refera doar la sprijinul acordat de parinti, chiar daca parintii sunt cele mai importante persoane pentru asigurarea dezvoltarii copilului. Sprijinul acordat de comunitate include toate persoanele care intra in contact cu copilul, fie ca sunt rude, prieteni, profesori, lucratori sociali sau specialisti. insa, pentru ca un copil sa se dezvaluie in fata altor persoane este nevoie de cucerirea increderii acestuia si oferirea unui sentiment de stabilitate, siguranta si confort.

Regimul zilnic de viata al copilului. Pentru un copil refugiat care a pierdut aproape tot - casa, prietenii, rudele, vecinii, scoala, activitatile culturale si religioase, traditiile, etc. - un regim zilnic structurat de viata este esential. Anumite activitati rutiniere care ofereau stabilitate nu mai exista in viata copilului si ele trebuie pe cat posibil sa fie reintroduse. Copiii simt nevoia sa faca anumite activitati, simt nevoia sa se joace, sa se duca la scoala, iar aceste lucruri sunt greu de realizat in interiorul campului de refugiati. De cele mai multe ori, copiii devin ajutoarele parintilor, au grija de fratii mai mici, gatesc, fac piata, muncesc. Pentru copil este foarte important sa aiba un anumit program si sa desfasoare anumite activitati care sa aiba semnificatie pentru el, cum ar fi, de exemplu, sa se trezeasca la aceeasi ora dimineata, sa mearga la scoala unde sa se intalneasca cu profesorii si colegii sai. Din aceasta cauza, in interiorul campului exista amenajate anumite spatii in care copiii pot veni sa isi petreaca timpul, sa desfasoare activitati educative si recreative sub indrumarea specialistilor.

Dezvoltarea unui copil urmeaza un anumit model, iar relatiile sociale joaca un rol fundamental pentru aceasta. Astfel, interactiunea si cu alti oameni in afara celor din familie duce la o mai buna socializare a copilului, copilul obtinand o anume identitate in cadrul grupului si un sentiment de solidaritate fata de grup. in acest fel copilul se dezvolta si ca individ si ca membru al unei comunitati, lucru deosebit de important pentru toti copiii refugiati. Un program educativ are un impact pozitiv asupra bunastarii psihice a copiilor refugiati mai ales daca cei care organizeaza acest program tin cont si de ceea ce are nevoie copilul pe langa programul educativ formal. Copiii refugiati au nevoie sa vorbeasca despre trecutul lor, despre prezent si despre viitor.

Jocul. Jocul reprezinta mai mult decat o activitate distractiva. Este o parte necesara din viata copilului deoarece il ajuta sa inteleaga mediul inconjurator. In joc, copilul isi descopera punctele slabe si punctele forte, abilitatile si interesele sale. Jocul ii permite copilului sa se dezvolte in plan social, emotional, fizic si intelectual. Copil nu se poate dezvolta practic fara joc, el incepe sa descopere lumea prin imagini, sunete, mirosuri, gusturi si prin atingere. Treptat, copilul va invata lucruri noi prin intermediul interactiunii cu adultii si cu alti copii.

Pentru copiii care traiesc in conditii dificile, cum sunt copiii refugiati, jocul poate reprezenta o metoda de a face fata experientelor negative, de a se relaxa si de descarcare a tensiunilor acumulate. Chiar daca copilul este prea mic pentru a putea vorbi despre evenimentele prin care a trecut, acest lucru se poate observa prin modul in care copilul se joaca. Jocul copilului refugiat oglindeste situatia in care el se afla, prin ce a trecut, modul de viata al copilului in tara sa de origine. In cadrul jocului, copilul intra intr-o lume a fanteziei si pentru un anumit moment (durata jocului) poate sa evadeze din lumea plina de frici si griji in care traieste, jocul devenind un fel de "eliberator' pentru copil. Este un semn bun daca un copil se angajeaza in mod spontan in jocuri constructive. Uneori, insa, jocurile pot deveni distructive, de exemplu, atunci cand copiii se joaca mereu "de-a razboiul', "de-a soldatii' si in acest caz interventia specialistilor este necesara.

Asa cum este prezentat intr-un ghid referitor la protectia si ingrijirea copiilor refugiati realizate de catre UNHCR, un alt element important in viata si dezvoltarea oricarui copil este apartenenta la o anumita cultura. Conservarea culturii si dreptul de a lua parte la viata culturala sunt recunoscute ca fiind drepturi fundamentale ale omului. Cultura asiguraa copilului identitate si continuitate. invatand valorile si traditiile specifice propriei culturi, copiii invata cum sa se integreze in propriile familii, in comunitate si in societatea extinsa. Fiecare societate dispune de un fond unic de cunostinte ce se reflecta in credintele sale sociale si religioase si in modul de a interpreta si explica lumea. Cultura determina valorile detinute de un grup social ca si regulile si normele care asigura sustinerea acestor valori. Acestea includ si viziunea societatii asupra modului in care copiii trebuie crescuti. Fiecare grup social dispune de propriile reguli cu privire la cine trebuie sa se ocupe de cresterea copiilor, ce sunt invatati acestia si la ce varsta, ce se asteapta de la copii, modul in care acestia trebuie sa se poarte si ceea ce trebuie facut atunci cand lucrurile iau o alta turnura, etc.

Experienta traita de refugiati si faptul ca ei se afla intr-o noua tara pot dezintegra aproape fiecare aspect al unei culturi. Schimbarea sociala cauzata de exodul involuntar al indivizilor, familiilor si comunitatilor pot afecta dramatic coerenta acelei culturi. Regulile, normele si valorile sociale incep sa se destrame, intrand in conflict cu experientele traite. Consecintele acestor lucruri pot fi extrem de serioase atunci cand este vorba de copii. in exil, indivizii sunt lipsiti de mediul lor social, economic si cultural, relatiile umane avand, astfel, de suferit. Problemele si anxietatile parintilor pot afecta profund dezvoltarea emotionala normala a copiilor. Mai mult de atat, in aceasta situatie, copiii isi pierd de cele mai multe ori modelele dupa care se ghidau. In situatii normale, aceste modele erau oferite chiar de parinti, acest lucru contribuind in mod semnificativ la dezvoltarea propriei identitati si la achizitia abilitatilor si valorilor personale. In urma separarii de un parinte (tatal de obicei), rolul jucat de acesta in viata copilului dispare si copilul nu beneficiaza de modelul acestui rol. Chiar daca ambii parinti sunt prezenti, capacitatea lor de a reprezenta pentru copil anumite roluri este diminuata datorita conditiilor actuale de viata. Rolurile copiilor se schimba si ele o data cu inceperea vietii de refugiat. Daca un parinte lipseste, copilul va fi nevoit sa ii preia responsabilitatile acestuia, iar nevoile necesare dezvoltarii copilului vor fi neglijate, asistand astfel la o maturizare fortata a copilului.

In tara de refugiu copilul intra in contact cu o cultura noua, limba, religia si obiceiurile noii culturi fiind, de cele mai multe ori, diferite de cele ale azilantului. De asemenea, copiii refugiati intra in contact cu alti copii ce provin din alte medii culturale. Acelasi ghid UNHCR mentioneaza ca in aceasta situatie "multiculturala' in care se gasesc, copiii isi pot "pierde' propria cultura mult mai repede decat adultii.

Exista o tendinta naturala a copiilor de a incerca sa se adapteze si conformeze la un mediu nou. Limba materna este, de obicei, primul lucru care se poate pierde, si, o data cu aceasta, o parte vitala a identitatii copilului. Totusi este de remarcat si faptul ca acesti copii se integreaza si se adapteaza mult mai repede si intr-o maniera adecvata in noua societate decat parintii.

Chiar daca cei mai multi nu afiseaza acest lucru, copiii refugiati sunt foarte sensibili si au nevoie de foarte multa afectiune si atentie. Datorita experientelor prin care au trecut, copiii refugiati sunt mult mai maturi decat ceilalti copii. In general, comportamentul unui copil refugiat in varsta de sapte ani poate echivala cu cel al unui copil de zece ani, dar sunt situatii in care anumite functii si procese psihice sa fie mai slab dezvoltate decat cele ale unui copil obisnuit, de aceea, asa cum recomanda cei mai multi lucratori sociali, in munca cu copiii refugiati trebuie tinut cont mai ales de nivelul lui de dezvoltare si nu de varsta cronologica. De asemenea, trebuie sa tinem cont de faptul ca provine din alt mediu social, modul sau de a gandi si reactiona este diferit de al nostru, iar procesul de adaptare si integrare intr-o noua societate nu trebuie sa ii schimbe identitatea culturala.

Trauma azilului presupune pentru copilul refugiat pierderea familiei, a rudelor, a prietenilor; un regres social, educational, comunitar, familial; limitarea propriei cultura; nesiguranta; restructurare pe toate planurile, inceperea unei noi vieti. Copilul refugiat are nevoie sa se simta in siguranta; sa fie ascultat; sa simta afectiune si caldura sufleteasca; sa se descopere pe el insusi; sa interactioneze cu oamenii; sa descopere un nou mod de viata; sa isi recastige increderea in sine si in ceilalti; sa comunice din proprie initiativa problemele si bucuriile.

Metaforic vorbind, am putea spune ca majoritatea copiilor refugiati se percep in modul urmator: departe, dar aproape; singur, dar cu noi prieteni; vulnerabil, dar puternic; acasa, dar cu dor de casa; om, dar refugiat; aici, dar intr-o zi acolo de unde a venit; peste tot si nicaieri.

1.3. PROGRAME PENTRU INTEGRAREA COPIILOR REFUGIATI IN SOCIETATEA ROMANEASCA

Dupa cum am mai mentionat, autoritatile romane in colaborare cu diverse organizatii nonguvernamentale isi propun sa realizeze o serie de programe prin care copiii refugiati sa se poata integra cat mai repede in societatea romaneasca. Obiectivele acestor programe sunt, in principal, urmatoarele: depasirea traumelor suferite; adaptarea la rigorile societatii romanesti; invatarea limbii romane; integrarea in sistemul national de invatamant. Pentru ca aceste obiective sa fie atinse, pe langa consilierea psihologica si sociala, sunt desfasurate mai multe activitati ce au loc atat in incinta campurilor de refugiati, in spatii special amenajate, cat si in afara campurilor.

Printre activitatile desfasurate putem mentiona urmatoarele: organizarea sesiunilor de orientare si adaptare culturala; inscrierea copiilor la clasele speciale de invatare a limbii romane; pregatirea copiilor pentru sustinerea examenelor de diferenta; integrarea copiilor in clasele normale; pregatire suplimentara in vederea recuperarii si adaptarii la noul sistem de invatamant; monitorizarea situatiei scolare si verificarea frecventei la scoala; ateliere pentru descoperirea abilitatilor fiecarui copil; sesiuni de orientare culturala; sunt organizate cursuri de informatica, de limba engleza, cursuri foto. De asemenea, in cadrul campului se desfasoara activitati educative (jocuri si activitati specifice varstei, sprijin la efectuarea temelor) si activitati recreative (educatie plastica; abilitati practice; jocuri; trupa de teatru), iar in ceea ce priveste activitatile din afara campului putem mentiona vizite la muzee, vizionari de filme, iesiri in parc, tabere.

INFORMATII REFERITOARE LA TARILE DE ORIGINE

Pentru a intelege mai bine modul in care copilul reactioneaza si se comporta, conflictele sale interioare, si pentru a desfasura o activitate cat mai adecvata cu copilul refugiat, este indicat sa avem cunostinte minime despre tarile de origine (astfel se pot evita o serie de incidente care ar putea jigni, stanjeni, etc. copilul). Din aceasta cauza, consideram necesara o scurta prezentare a tarilor din care provin majoritatea copiilor refugiati pe teritoriul Romaniei.

IRAK

De mult prea multe ori copiii sunt total neajutorati, in primul rand sunt martorii neputinciosi ai atrocitatilor comise impotriva parintilor lor sau a altor membrii ai familiei. In Irak copiii sunt ucisi, mutilati, inchisi sau separati de familiile lor. Rupti de mediul familial si familiar, chiar cei care reusesc sa scape cu viata, nu au nici o certitudine asupra viitorului lor sau asupra viitorului celor dragi. De cele mai multe ori sunt nevoiti sa fuga, abandonati cu propriile mijloace de supravietuire, respinsi si fara identitate.

Mai mult, copiii parasiti in zonele de conflict sunt potentiali candidati pentru recrutare, pe criterii de voluntariat sau, de cele mai multe ori, prin forta. Privati de familie, educatie sau alte elemente/avantaje care ii pregatesc pentru maturitate, acesti copii soldati vor percepe viata ca fiind imposibila fara razboi. inrolarea intr-o grupare armata este o modalitate de a asigura uneori atat propria supravietuire, cat si cea a familiei. Acesti copii sufera, de regula, profunde traume psihologice, care adesea par a fi incurabile, dar care, cu o ingrijire specializata, se pot estompa, asa cum se arata in studiile intreprinse de Comitetul International al Crucii Rosii.

Din perspectiva culturii si traditiei, Coranul influenteaza stilul de viata al populatiei, barbatul fiind considerat protectorul familiei, el luand toate deciziile referitoare la familia sa. in cadrul familiei irakiene, se acorda un foarte mare respect pentru cei varstnici si pentru mame in special, ele avand un rol important in educarea copiilor. 

IRAN

Cultura iraniana este inca influentata de cucerirea islamica din secolul VII, astfel incat valorile culturale includ obligatia de a trai in familii extinse, ospitalitate fata de musafiri, respect fata de varstnici.

Copiii locuiesc, de obicei, cu parintii pana cand se casatoresc, indiferent de varsta la care o fac. Femeile se casatoresc intre 16 si 25 de ani, iar barbatii mai tarziu deoarece fie trebuie sa satisfaca stagiul militar, fie nu castiga suficienti bani pentru a sustine o familie. Cele mai multe casatorii sunt aranjate de catre familie, iar un barbat are dreptul legal de a avea patru sotii daca le poate intretine in mod egal pe fiecare.

in general, tatal este considerat a fi capul familiei. Membrii familiei au mare respect fata de cei in varsta, avand grija de acestia. intre rude exista legaturi foarte stranse, iar parintii sunt foarte dedicati propriilor copii, sustinandu-i financiar chiar si dupa ce acestia se casatoresc.

AFGHANISTAN

Aproximativ 45% din populatia tarii este reprezentata de copii sub 14 ani, situatia acestora fiind precara. Mortalitatea infantila este de 250 la 1000 de nasteri, iar Medecins Sans Frontieres a raportat in anul 2000 ca 250000 de copii mor anual de malnutritie, iar 25% dintre copii mor pana la implinirea varstei de cinci ani. Un studiu UNICEF a raportat ca marea majoritate a copiilor sunt puternic traumatizati si se asteapta sa moara pana la maturitate. Potrivit aceluiasi studiu, 90% dintre copii au cosmaruri si sufera de anxietate profunda, in timp ce 70% dintre ei au fost martori directi la scene de violenta, incluzand uciderea parintilor si a rudelor. in Afghanistan, copiii si femeile sunt adesea victimele abuzurilor sexuale si sunt vanduti pentru diferite scopuri. In timpul conflictelor armate din Afghanistan, unul din trei copii si-au pierdut parintii, 20% au murit pana la implinirea varstei de 1 an, iar 50% au suferit de malnutritie sau au fost victimele exploziilor terenurilor minate.

In familia afgana exista o tendinta de respectare a varstei, veneratie fata de mama, dorinta de a avea copii, evitarea divortului. Familia extinsa este unitatea de baza a societatii, socializarea si educarea copiilor facandu-se in interiorul acesteia. Puterea familiei rezulta din coeziunea sa interioara, rudele ajutandu-se intre ele, dar si din structura sa, o familie putand cuprinde trei sau patru generatii. In inima familiei se afla soacra, nurorile si fiicele, cu femeia cea mai in varsta in varful puterii ierarhice din casa. Totusi, autoritatea barbatului se face simtita, toate deciziile legate de educatie, cariera si casatorii fiind luate de barbati. Exista o acceptare a dreptului barbatului de a controla femeia, in urma acestui lucru putandu-se observa prestigiul barbatului si onoarea femeii.

SOMALIA

Copiii au fost victimele majore ale conflictelor din zona. De asemenea, copiii au suferit de pe urma colapsului economic si a sistemului de invatamant incepand din 1991. Se estimeaza ca unul din patru copii mor inaintea implinirii varstei de cinci ani. De asemenea, a crescut numarul abandonurilor, a delicventei juvenile si a institutionalizarii. Se mentine inca practica traditionala a trimiterii copiilor neascultatori de catre parinti la inchisoare si eliberarea lor numai la cererea parintilor. Folosirea copiilor in lupta se manifesta inca, in special in sudul tarii, in Mogadishu. Cea mai mare parte a copiilor inrolati sunt baieti, dar exista si cateva cazuri de fete implicate in activitatile militiei din zona. Copiii sunt adesea inrolati pentru a lupta sau pentru suport administrativ. Datorita situatiei economice precare multi tineri sunt ademeniti de micile avantaje oferite de inrolarea in serviciile armate.

Societatea somaleza este caracterizata de apartenenta la familii-clanuri, care se impart la randul lor in clanuri si sub-clanuri sau grupuri minoritare. Statutul socio-economic, cultural, ocupational, de clasa si lingvistic al unui somalez depinde in mare masura de apartenenta la un clan. Indivizii depind de clanuri si nu de guvern pentru protectia drepturilor lor. Cei mai vulnerabili sunt cei care apartin minoritatii, acestia fiind supusi excluderii, discriminarii si violentei.

Discriminarea bazata pe sex este adanc inradacinata in societatea somaleza, unde drepturile femeii, atat in sfera publica dar si in cea privata, sunt in mod serios afectate. Potrivit religiei, o femeie nu trebuie sa traiasca singura si va trebui sa stea fie cu familia ei, fie cu sotul, in timp ce viata ei este evaluata in mod obisnuit la jumatate din cea a unui barbat. O practica des intalnita in Somalia este mutilarea genitala feminina, care este practicata la toate grupurile etnice si acopera 98% din totalul populatiei feminine. Varsta la care se face aceasta operatie este in general de cinci, sase ani, dar se poate face oricand, de la cateva luni pana la varsta de 12 ani. in general, mama sau bunica se preocupa ca nou-nascuta sa treaca prin aceasta operatie, care de cele mai multe ori este efectuata de catre o persoana neautorizata, fara pregatire medicala, fara anestezie sau conditii sterile, folosind ca instrumente cutite, lame de ras, sticle sparte sau foarfece. Multi somalezi vad in mod gresit in aceasta practica o obligatie religioasa sau o chestiune de onoare a familiei. Mutilarea genitala feminina este practicata 'in vederea asigurarii virginitatii', iar fetele care nu au trecut prin aceasta operatie se considera a fi imorale si nu vor mai primi zestrea intacta la casatorie. Poate reprezenta si un impediment la casatorie, ceea ce va duce la ostracizarea sociala si la imposibilitatea unui trai la limita existentei (ca femeie singura). In anumite state, femeile au primit statutul de refugiat in conformitate cu Conventia de la Geneva, pe motiv ca ar risca o astfel de mutilare.

Si in cadrul familiei somaleze exista o tendinta de respectare a varstei, a apartenentei la un clan (casatoriile intre membrii unor clanuri diferite este interzisa), veneratie fata de mama, dorinta de a avea copii si evitarea divortului.

1.5. JOCUL SI LIMBAJUL 1.5.1. JOCUL

Dezvoltarea psihica a copilului se realizeaza inca de la inceput prin intermediul jocului, acesta fiind practic prima sa activitate. Aproape orice activitate a copilului este un joc. Pentru copil jocul reprezinta munca, datoria, binele, idealul vietii. Jocul constituie o lume aparte, o lume unica, o lume pe care copilul insusi o creeaza si in care isi poate pune in valoare toate resursele sale. Lumea jocului apare, de multe ori, ca o anticipare a lumii adultilor.

Jocul reprezinta un adevarat izvor de fericire si placere, avand un rol decisiv in asigurarea bunastarii emotionale a copilului. In conceptia lui S. Meadows, jocul contribuie la formarea sentimentelor valorizatoare si de realizare, ducand implicit la dezvoltarea aprecierii de sine si a eficientei personale. Totodata jocurile reprezinta un aspect important al vietii sociale atat a copilului, cat si a adultului.

Jocurile copiilor sunt sufletul relatiilor umane si, totodata, factori eficienti de educare. Gross cosidera jocul copiilor ca fiind un act de dezvoltare personala, neintentionata. Jocul, in conceptia sa, reprezinta o pregatire a viitoarelor actiuni serioase, o pregatire ce este instinctiva si inconstienta. Prin intermediul jocului copilul dobandeste acea autonomie, acea personalitate si chiar acele scheme practice pe care le va necesita activitatea sa de adult. Si in conceptia lui Gardner, jocul asigura o buna dezvoltare ulterioara a copilului. Potrivit opiniei sale, jocul duce la o mai buna cunoastere a lumii, la intelegerea propriei persoane si a raportului cu lumea, face posibila explorarea relatiilor dintre fantezie si realitate si asigura un control mai adecvat al problemelor si temerilor.

Jocul, cu implicatiile sale in dezvoltarea copilului, a constituit un subiect deosebit de interesant pentru cercetarile multor autori, pe aceasta tema elaborandu-se foarte multe teorii referitoare la natura si scopul activitatii de joc. Piaget, de exemplu, a studiat legatura ce se stabileste intre evolutia jocului si dezvoltarea gandirii, formuland trei stadii principale ale activitatii de joc: deprinderea de joc (de la nastere pana la doi ani, stadiu caracterizat de exersarea si controlul miscarilor, explorarea obiectelor); jocul simbolic (de la doi la sapte ani, stadiu in care fantezia este implicata pentru a reproduce realitatea sub forma jocului); jocul cu reguli (de la aproximativ sapte ani, stadiu in care procesele gandirii devin mai logice). Pentru Piaget jocul copilului reprezinta un proces de asimilare, prin intermediul caruia copilul ajunge sa inteleaga lumea inconjuratoare si sa o modifice pentru a fi in concordanta cu propria intelegere si experienta. Freud vedea in jocul copiilor o modalitate de eliberare a emotiilor ingradite, o activitate in care temerile si anxietatea sunt exteriorizate, jocul fiind un mecanism de aparare impotriva problemelor si o modalitate de control al comportamentului. Vigotsky considera ca jocul reprezinta principalul factor al dezvoltarii generale, jocul permitand crearea unei zone de dezvoltare proxima, in care copilul sa opereze la un nivel superior varstei sale. Un alt autor, Bruner, punea accentul pe potentialul de invatare pe care jocul il ofera, copilul invatand cum sa rezolve si sa abordeze anumite probleme si sa inteleaga modul de utilizare a diferitelor instrumente.

Jocul indeplineste mai multe functii in viata unui copil. El are un rol de divertisment, am putea spune are o actiune calmanta si poate fi definit ca un element odihnitor. De multe ori observam cum in cadrul jocului apar noi surse de energie si este de-a dreptul fascinant modul in care copiii se joaca pana cand adorm cu capul pe jucarie. Totodata, jocul reprezinta o forma de manifestare sociala. in joc se reflecta legaturile copilului nu numai cu lumea lui interioara, ci si cu persoanele si evenimentele din lumea exterioara. Jocul mai indeplineste o functie deosebit de importanta si anume asigurarea transmiterii obiceiurilor, ideilor, etc, de la o generatie la alta (legende, mituri, cantece, dansuri, etc), practic jocul, dupa cum am mai afirmat, avand o foarte mare valoare educativa. Astfel, dupa cum subliniaza U. Schiopu, jocurile si activitatile distractive dezvolta intr-o mare masura spiritul de observatie, exactitatea, stimuleaza imaginatia si vointa si chiar pot influenta formarea principiilor, punandu-si amprenta asupra tuturor proceselor si functiilor psihice.

Jocul presupune o foarte mare activitate senzoriala, intelectuala si afectiva, prin aceasta dezvoltandu-se mai multe insusiri psihice cum ar fi atentia, observatia, imaginatia, modelandu-se diverse emotii. Jocul dezvolta, de asemenea, gandirea, inventivitatea, limbajul, angajeaza toate resursele cognitive si afective ale copilului, punandu-se, astfel, bazele personalitatii si caracterului. Copilul, jucandu-se, incearca sa inteleaga lumea si isi imbogateste gama de atitudini si sentimente fata de ea.

In cadrul jocului apare un element fundamental si, am putea spune, central in lumea copiilor. Acesta este jucaria pe care multi autori au definit-o ca fiind materia prima a jocului. Copilul vede in jucarie o anumita realitate, o realitate pe care o poate manipula asa cum vrea el, si in care copilul poate vedea caracteristicile tipice ale realitatii si nu copia acesteia. Jucariile pot lua diverse forme, de la cele mai simple pana la cele mai complexe, de la cele mai banale pana la cele mai sofisticate, etc. Jucarie poate fi considerata si o coada de matura care are insa o cu totul alta semnificatie pentru copil. in general, copiii sunt foarte preocupati de jucarii, se ataseaza de ele, comunica cu ele, le dau anumite semnificatii. Am putea spune chiar ca jucaria si jocul reprezinta unele dintre nevoile fundamentale ale oricarui copil.

Jocul reprezinta pentru copiii refugiati o activitate fundamentala fiind cea mai importanta si mai placuta dintre toate activitatile. Din nefericire, insa, de foarte multe ori acesti copii par a fi uitat ce inseamna jocul si ce este jucaria si chiar le este frica sa se joace. La sosirea in tara de azil, putem observa reactii foarte diferite la copii: unii se retrag intr-un colt si stau tacuti, privind restul copiilor cum se joaca, altii, dimpotriva, navalesc pur si simplu asupra jucariilor, in timp ce unii copii (foarte putini la numar) au o reactie foarte violenta si refuza sa stea in camerele special amenajate pentru copii si sa se joace deoarece le este teama ca nu cumva parintii lor sa ii paraseasca. In ciuda acestor lucruri, in foarte scurt timp de la venirea in tara (aproximativ o saptamana) copiii se acomodeaza cu spatiul de joaca, cu lucratorii sociali si cu ceilalti copii si de multe ori refuza sa plece dupa terminarea programului. "Camerele copiilor', asa cum sunt numite camerele special amenajate pentru copii in campurile de refugiati, reprezinta un loc special pentru micutii refugiati, un loc in care pot uita de grijile lor si de cele ale parintilor, un loc unde isi pot exprima liber sentimentele, nevoile, visele, un loc in care pot fi exact ceea ce sunt, copii.

In mare parte jocul copiilor refugiati nu difera de cel al copiilor obisnuiti, este influentat, normal, de mediile sociale si culturale din care acestia provin, insa bucuria de a se juca este de necomparat. Copiii refugiati dau dovada de multa creativitate, spontaneitate si expresivitate in cadrul jocului. De asemenea, sunt foarte sociabili si se imprietenesc aproape imediat cu ceilalti copii, si, desi uneori se pot forma anumite grupuri de joaca exclusiviste (de exemplu, copiii irakieni nu se joaca cu cei iranieni, sarbii nu se joaca cu musulmanii) acestea nu rezista mult.

In cadrul jocului predomina jocurile simbolice si cu subiect, cele mai frecvente teme fiind jocul "de-a razboiul', imaginarea unor lupte, si jocul "de-a familia'. De asemenea, jocurile de constructie sunt foarte indragite (de multe ori confectioneaza din piese de lego pistoale, mitraliere tancuri, care mai apoi sunt utilizate in jocurile lor, dar si case).

Totodata, jocurile in aer liber sunt in topul preferintelor copiilor refugiati, ei ar putea sa alerge ore in sir, neincetat, si dau dovada de o energie iesita din comun. Acest lucru se poate datora si faptului ca, in general, campurile de refugiati nu ofera copiilor spatiul necesar dezvoltarii lor, iar mediul inchis, rigid, impanzit de oameni in uniforma le creeaza o stare de disconfort. De cele mai multe ori copiii stau in camere in compania parintilor fata de care trebuie sa adopte o anumita atitudine, iar energia de care dispune fiecare copil in parte nu este consumata. Iesind in parc sau mergand la camerele copiilor, ei reusesc sa isi descarce aceasta energie, se elibereaza de rigorile impuse de parinti si se simt liberi sa faca orice fel de "nazdravenie' care poate da stralucire copilariei. in aer liber, copiii desfasoara tot felul de activitati, cum ar fi jocuri sportive, intreceri, jocuri cu mingea, de-a v-ati ascunselea, jocul in nisip (preferat atat de cei mici cat si de cei mari). Putem observa, de asemenea, ca unele jocuri care pot fi jucate si in interiorul campului, in camerele copiilor, capata o noua amploare, fiind mult mai interesante si distractive in aer liber.

Jucariile preferate ale copiilor refugiati sunt, in general, masinutele, avioanele, trenurile (in camerele copiilor nu se gasesc pistoale sau tancuri de jucarie si din aceasta cauza copii le confectioneaza din piese de lego sau folosesc rachete de tenis drept substitut) la baieti si papusile, animalele din plus, truse de bucatarie, de doctor pentru fete.

1.5.2. LIMBAJUL

Limbajul reprezinta activitatea de comunicare interumana realizata prin intermediul limbii si a tuturor resurselor sale.

Abordarea din perspectiva teoriei invatarii privind achizitia limbajului sugereaza ca acesta este achizitionat prin influenta mediului. Se considera ca aceasta are loc sub forma modelarii si intaririi (prin interventia parintilor) unui limbaj adecvat. Teoria nativista indica faptul ca mediul are o importanta relativ scazuta. Tendinta innascuta a copilului de a achizitiona limbajul are o importanta fundamentala. O a treia abordare subliniaza importanta interactiunii sociale dintre copii si oamenii din jur. In mod esential, aceasta opinie postuleaza: copiii trebuie sa stapaneasca contextul social si apoi sa adauge limbajul la repertoriul lor. O alta directie de cercetare s-a axat pe dezvoltarea atentiei comune si intelegerii mutuale a gesturilor. Atentia comuna se leaga de comunicarea realizata prin intelegerea gesturilor dintre un copil si adult cand ambii isi concentreaza atentia asupra unui obiect. Butterworth a descris modul in care copiii mai mici de sase luni urmaresc privirea mamei spre un lucru iar in jurul varstei de noua luni vor atrage atentia mamei asupra obiectului. Deseori mama denumeste obiectul sau vorbeste despre el. Aceasta forma de comunicare nonverbala intre un copil si un adult impreuna cu comentariile verbale ale mamei par a fi precursorul dezvoltarii limbajului si al deprinderilor de comunicare. Brunner numeste aceste prime procese interactive si 'esafodajul' de mai tarziu drept sistemul de sustinere in achizitia limbajului.

Comunicarea reprezinta ansamblul proceselor prin care se efectueaza schimburi de informatii si de semnificatii intre persoane aflate intr-o situatie sociala data. Prin comunicare se creeaza posibilitatea de a intelege o alta persoana, comunicarea fiind o interactiune, un fenomen dinamic, cu un anumit scop. Scopurile comunicarii sunt: informare, instruire, motivare, convingere, incurajare, obtinere de informatii, influentare, manipulare.

In lucrul cu copiii refugiati trebuie sa cunoastem foarte bine situatia copilului, avantajele si dezavantajele acesteia, resursele si problemele copilului, nevoile si solutiile, aspectele pozitive si negative. Diferenta dintre valorile si experienta fiecaruia poate genera dificultati in comunicare. Acestea se refera la: aspectele sociale si economice, abilitatile de comunicare, experienta de viata, personalitate, structura familiei, experienta razboiului, abuz, impactul experientelor traite, capacitatea de a depasi obstacolele.

Copilul refugiat este dornic sa comunice si, desi ii este foarte greu la inceput, el reuseste sa exprime ceea ce isi doreste folosind toate mijloacele de care dispune: gesturi, mimica, desene, obiecte, etc. Faptul ca el nu cunoaste limba ta, iar tu nu cunosti limba lui, nu are nici o importanta atunci cand copilul vrea sa comunice ceva, exista cazuri in care copii repeta ce au de spus pana in momentul in care persoana cu care comunica a inteles.

Achizitionarea noului limbaj se face destul de rapid, in conditiile in care copiii sunt inconjurati de persoane ce nu vorbesc limba lor si care sunt dispuse sa comunice cu copilul. Traind intr-un mediu multicultural, copiii au ocazia nu numai de a invata limba tarii de azil, dar si de a invata diferite limbi vorbite de ceilalti copii aflati in camp. Uneori suntem surprinsi sa vedem cat de repede invata unii de la altii, existand copii de varsta scolara ce pot vorbi destul de bine in patru limbi straine.

1.5.3. CARACTERISTICILE PRESCOLARITATII

La varsta prescolara jocul ajunge la un nivel superior de dezvoltare, colorand foarte mult viata copilului si in acelasi timp devenind o conditie importanta pentru dezvoltarea lui ulterioara. Prin intermediul jocului copilul va putea realiza progresul necesar pentru intrarea intr-un nou stadiu de dezvoltare. Foarte multe studii au aratat faptul ca atunci cand din diferite motive un copil este lipsit de joc, el va ramane mereu cu anumite carente in structura personalitatii sale. Se poate observa tendinta prescolarilor de a transforma toate activitatile in joc, chiar si activitatile cu un anumit caracter personal cum ar fi spalatul, mancatul, imbracatul. Varsta prescolara reprezinta un moment de evolutie psihica in care jocul capata caracteristici noi ce il apropie de alte feluri de activitati. Jocul intra in relatii foarte diferite cu restul activitatilor desfasurate, de la supra sau subordonare pana la diferentiere si delimitare clara intre ele.

In cadrul varstei prescolare sunt conturate, din ce in ce mai pregnant, principalele elemente ale jocului, si anume, scopul, subiectul, rolurile si regulile. Copiii de trei, patru ani, nu isi propun un anumit scop, acesta conturandu-se in carul jocului, in timp ce copiii de cinci, sase ani incep sa-si fixeze din ce in ce mai clar un scop, ceea ce duce la elaborarea prealabila a unui plan de joc. Subiectul jocului reflecta in mare parte actiunile principale ale copiilor, avand la baza impresiile si reprezentarile pe care mediul ambiant le ofera copiilor. Caracteristice varstei de trei, patru ani sunt impresiile si reprezentarile din viata cotidiana, subiectul jocului reflectand activitatile si relatiile din mediul apropiat (copiii se joaca de-a mama si de-a tata, de-a bucataria, etc). Subiectul jocului este realizat prin actiuni care par uneori a nu avea legatura intre ele, reflectand in mare parte experientele de viata cu care copilul este foarte familiar. in aceasta perioada se poate observa un puternic caracter imitativ al jocului, ca mai apoi, ca urmare a dezvoltarii treptate a copilului, subiectul acestuia sa devina mult mai inchegat, mult mai bogat si sa reflecte aspecte ale realitatii inconjuratoare mult mai diversificate si variate. Astfel, copiii de cinci, sase ani incep sa abordeze subiecte cat mai variate, subiecte ce reflecta nu numai actiuni sau situatii traite, dar si momente de viata cunoscute indirect, din povestirile altora, basme, etc. (copiii se joaca de-a indienii, de-a politistii si hotii, de-a piratii, etc).

Un alt element deosebit de important in cadrul jocului este reprezentat de catre rolul pe care copilul si-1 asuma. Rolul este, de fapt, un model pe care copilul il reproduce in jocul sau, si, de multe ori, el se suprapune peste tema jocului. Astfel, la prescolarii mici, putem observa o identificare totala a subiectului jocului si a rolului (ei se joaca de-a doctorul, de-a mama, etc), in timp ce la prescolarii mari se poate observa o detasare a rolului de tema (copiii se joaca de-a scoala, de-a gradinita, etc). Copiii de trei, patru ani prefera jocurile cu roluri putine dar care implica mai multe actiuni, rolurile avand un pronuntat caracter activ, in timp ce rolurile mai putin active sunt atribuite papusilor, obiectelor, etc La prescolarii mari, se observa o schimbare, un anumit progres, referindu-ne aici la faptul ca, desi si ei prefera rolurile active, ei accepta si rolurile mai putin interesante, pe care reusesc sa le imbogateasca. La varsta prescolara se poate observa o anumita evolutie a rolului in cadrul jocului. Astfel, alegerea rolurilor nu se mai face separat de fiecare copil in parte, ci pe baza unei conventii stabilite in cadrul grupului de copii.

Un alt element important al jocului care apare si se dezvolta in aceasta perioada este reprezentat de regulile de joc Prin intermediul regulilor, actiunile copiilor sunt organizate si corelate unele cu altele. Interesant este modul in care prescolarul accepta regulile, le urmeaza si are grija ca ele sa fie respectate de catre toti participantii la joc. Prescolarii de cinci, sase ani contribuie la organizarea si desfasurarea jocului, creand ei insisi propriile reguli. Regulile au un caracter intern, ele decurgand chiar din activitatea jocului si fiind in concordanta cu realitatea. Prescolarii mari acorda o atentie deosebita asupra actiunii in sine si asupra concordantei dintre actiunea jocului si modelul pe care il desprinde din viata reala. Varsta prescolara este caracterizata de un proces de elaborare a regulilor, iar cu cat ne apropiem de varsta de sase ani putem constata aparitia unei forme de protest fata de orice abatere de la regulile stabilite care duce, uneori, la excluderea celor care incalca regulile, motivul invocat fiind acela ca "nu stie sa se joace'.

Un loc deosebit in evolutia jocului este ocupat de catre jucarie. Jucaria, care pana la varsta de patru ani reprezenta jocul in sine, capata noi valente la prescolari. La prescolari, jucaria devine o modalitate de a realiza scopul, subiectul si rolul ales. Astfel, copiii isi aleg jucariile in functie de natura si tema jocului si chiar sunt capabili sa isi confectioneze materialele necesare pentru un anumit joc. Se observa un anumit progres in privinta utilizarii si selectarii jucariilor de la copiii de trei, patru ani, la cei de cinci, sase ani, cei din urma avand mult mai multe preferinte si exigente in alegerea jucariilor, acestea nemaifiind alese in functie de colorit sau forma, ci in functie de modul de folosire, de utilitatea lor si de relevanta lor pentru joc.

In perioada prescolaritatii se remarca o dezvoltare si o imbogatire a felurilor jocurilor. In aceasta perioada jocurile de manipulare se transforma in jocuri de reproducere sau de imitatie, apar jocurile cu diverse subiecte si roluri si se dezvolta jocurile de dramatizare. Jocul de constructie este, la randul sau, imbogatit cu elemente noi si deseori subordonat jocului cu subiect si rol (jocul de constructie poate pregati cadrul in care se va desfasura jocul cu subiect si rol). De asemenea, jocurile de miscare evolueaza sub aspectul complexitatii subiectului si regulilor si sub aspectul modului de organizare a copiilor in joc. Tot in aceasta perioada apare o noua forma de joc, si anume, jocul didactic. Acestea sunt create de catre adulti si au ca scop invatarea anumitor lucruri prin intermediul jocului, accentul punandu-se pe procesul de instruire. Ca o concluzie, am putea spune ca in cadrul varstei prescolare jocul se diversifica si se contureaza in forme diferite, unele dintre ele ating punctul culminant (jocul de constructie), in timp ce altele incep sa se dezvolte.

Un aspect important in dezvoltarea copiilor, socializarea, este realizat tot prin intermediul jocului. Jocul la prescolari trece de la simpla manuire a obiectelor la reflectarea anumitor aspecte ale vietii sociale. Jocul presupune anumite relatii intre copii. Daca pana la varsta de patra ani predomina forma individuala de joc, la cinci ani se observa modificari importante, copiii alegand jocul in grup. De asemenea, daca la prescolarii mici, criteriul de selectionare a colegilor de joaca era legat de vecinatatea spatiala, la prescolarii mari selectia este mai riguroasa, in functie de preferintele copiilor. Astfel, in cadrul jocului se stabilesc noi relatii intre copii, existand chiar si o ierarhizare a functiilor indeplinite de fiecare copil (cel care este conducatorul jocului, subalternii sai, etc).

In perioada prescolaritatii, relatiile copilului cu persoanele aflate in mediul inconjurator sunt facilitate de dezvoltarea limbajului. La trei ani, copilul foloseste propozitii simple care sunt deseori sustinute de gesturi, in vorbire predominand exclamatiile, interjectiile, repetitiile, mijloacele onomatopeice. De asemenea, vorbirea prescolarului este caracterizata de folosirea pronumelor demonstrative, a substantivelor si a mijloacelor simple de enumeratie, pentru ca mai apoi copilul sa isi insuseasca vorbirea contextuala. La inceputul acestui stadiu de dezvoltare, prescolarul stapaneste in jur de 700-800 de cuvinte, iar la sfarsitul stadiului 2000-2500 de cuvinte ce sunt folosite in limbajul curent, fara dificultati. Totodata, limbajul capata un caracter coerent, inchegat si structurat. In cadrul acestui stadiu se trece de la limbajul situativ, care este caracterizat de dialoguri referitoare la imprejurarile si situatiile la care copiii participau, la cel contextual, acesta fiind caracterizat mai ales de monoloage in care copilul povestea ceea ce a facut, a auzit.

Prescolarul vorbeste foarte mult si insuseste foarte repede cuvinte noi si chiar expresii pe care adultii le folosesc sau care sunt caracteristice personajelor din desenele animate sau filme. Totodata, prescolarii inventeaza cuvinte, bazandu-se pe cunostintele acumulate anterior. La prescolarii mari, propozitiile devin mai dezvoltate, mai lungi, sunt folosite multe verbe si adverbe, epitete, adjective referitoare la culoare, forma, marime, etc, toate acestea contribuind la o mai mare expresivitate a limbajului. Pronuntia devine mult mai corecta, dar nu este inca perfecta, fiind posibile omisiuni, substituiri sau inversari de sunete, numarul acestor erori scazand spre finalul acestei perioade, cand copiii sunt capabili sa pronunte toate sunetele. Foarte importanta in aceasta perioada este achizitionarea structurii gramaticale a limbajului care inregistreaza progrese. Prescolarul se poate exprima bine si sub diferite forme, neavand reticente in vorbire. La prescolarul mic s-a constatat ca predomina asociatiile verbale intamplatoare, in timp ce la prescolarii mijlocii apar verbalizarile organizate.

Totodata, in cadrul acestei perioade, incepe formarea vorbirii interioare ce se bazeaza pe limbajul monologat, la sfarsitul prescolaritatii copiii folosind foarte mult vorbirea in gand. Prin folosirea limbajului interior copilul isi poate planifica, regla mintal activitatile si, in acelasi timp, vorbind cu sine, el este capabil sa isi ordoneze actiunile, sa gaseasca solutii, etc. Toate acestea au o foarte mare importanta in dezvoltarea intelectuala a copilului, limbajul interior fiind mecanismul fundamental al gandirii.

1.5.4. CARACTERISTICILE SCOLARITATII MICI

Scolaritatea mica a fost definita din trei perspective. Unii autori sustin ca scolaritatea mica este stadiul care incheie copilaria si insista asupra a ceea ce tinde sa se implineasca. Alti autori considera ca scolaritatea mica este stadiul de pregatire pentru preadolescenta si adolescenta si se insista pe manifestarile ce anunta urmatoarele stadii. O a treia perspectiva sintetica sustine ca scolaritatea mica este o incheiere a copilariei si un inceput al preadolescentei si adolescentei.

incepand cu varsta de 7 ani dezvoltarea copilului e influentata de activitatea de invatare scolara care asigura stimulari continue, progresive si de durata. La intrarea in scoala, copilul se integreaza intr-un nou sistem de relatii: apare statutul si rolul de elev. Aceasta schimbare aduce comportamente noi ale identitatii de sine, modificand capacitatile de a se regla si autoregla. Totodata se formeaza capacitatile de baza care vor permite accesul la cultura. in timpul acestui stadiu creste caracterul constient si voluntar, copilul cucerind astfel un punct de vedere mai realist fata de lume, un rol esential in acest sens avandu-1 scoala. La sfarsitul stadiului se ajunge la echilibrul optim dintre mediul scolar si cel familial si se implineste copilaria.

Dupa varsta de sase ani, in viata copilului apare un element nou: intrare in scoala. Scoala isi lasa amprenta asupra intregii vieti a copilului: se diversifica preocuparile, se modeleaza interesele, preferintele, distractiile, se modifica intreg regimul de viata al copilului. Spre deosebire de varsta prescolara, unde jocul reprezenta activitatea fundamentala a copilului, acum activitatea de invatare ocupa locul central. Din aceasta cauza se constata anumite modificari referitoare la ponderea si importanta jocului, structura si caracteristicile sale. Aceste modificari sunt cauzate, pe de o parte, de schimbarea locului jocului ca tip de activitate formativa, si, pe de alta parte, de schimbarea structurii relatiilor copilului, relatii ce se diversifica o data cu inceperea scolii. Pe langa mediul familial, copilul intra in contact cu un nou mediu, cel scolar, un mediu la care copilul trebuie sa se adapteze.

in aceasta perioada, jocurile copilului sunt mult mai bogate si variate, multe din jocurile prescolarului pastrandu-se sub o forma sau alta, cum ar fi jocurile de constructie, jocurile cu subiect si roluri, jocurile cu reguli. Jocul cu subiect pastreaza functiile simbolice de pana acum, copiii imitand actiunile si relatiile adultilor. In cadrul jocului, copiii creeaza o situatie imaginara pe care o pun in practica cu ajutorul functiilor constructive creatoare. Se observa, de asemenea, o evolutie a subiectelor, acestea fiind mai controlate si mai realiste decat cele ale prescolarilor. Apar noi relatii sociale care se reflecta prin respectarea diferitelor roluri detinute de fiecare participant in parte. Baietii se implica de obicei in jocuri active, iar fetele prefera jocurile mai "casnice', cum ar fi "de-a gatitul', fac prajituri, se joaca cu papusi.

Tot in aceasta perioada, spre deosebire de cea anterioara, se dezvolta capacitatea pentru o mai buna organizare a jocului in raport cu subiectul ales. Jocurile scolarului mic sunt inca influentate de experienta de cunoastere a copilului si de situatiile de viata sociala, astfel incat subiectele jocurilor au episoade si roluri mult mai bogate si variate. Pana la varsta de opt, noua ani copiii prefera jocul "de-a familia', dar, totodata, se acorda mult interes si fata de jocurile bogate in actiune. Copilul selectioneaza conduitele care se manifesta pregnant in viata adultilor aflati in imediata apropiere, dar si cele ale personajelor din filme si lecturi. La opt ani copilul manifesta un foarte mare interes pentru vizionarea filmelor, renuntand uneori la joc in favoarea acestora. De asemenea, unele emisiuni pot avea o influenta foarte mare asupra copiilor, acestia transpunand in jocurile lor cele vizionate. Cartile citite sunt si ele surse de subiecte de joc, copiii imprumutand expresiile, comportamentele personajelor si modul lor de relationare pe care incearca sa le respecte cat mai fidel.

in jocurile scolarului mic, rolurile sunt transpuse cu mai multa exigenta decat la prescolari, iar selectionarea partenerilor de joaca este mult mai activa si se bazeaza pe aprecieri si autoaprecieri asupra posibilitatilor acestora si asupra propriilor capacitati. Relatiile ce se stabilesc intre copii sunt determinate in mare masura de legaturile de prietenie, de faptul ca invata in aceeasi clasa, stau in acelasi bloc, etc. Scolarii mici sunt foarte selectivi in aceasta privinta si rareori se abat de la principiile lor. Totusi, la scolarii din primele clase, grupele de joc se formeaza uneori spontan, ele fiind foarte difuze si deschise. in general, jocurile scolarilor sunt organizate de ei insisi, existand si situatii in care ele sunt sugerate de catre parinti si profesori. Aceasta organizare pune in evidenta abilitatile creatoare ale scolarului mic si rolul deosebit de important pe care jocul il ocupa in aceasta perioada. Jocul cu subiect si roluri dispune de un puternic caracter formativ, acest lucru avand consecinte benefice asupra intregii personalitati a copilului. Totodata, jocul cu subiect si roluri antreneaza capacitatile proiective, capacitatile imaginative creatoare, anumite trasaturi de caracter (perseverenta, onestitate, etc.) si reprezinta un mijloc de educare intelectuala prin imbogatirea cunostintelor, a vocabularului cu diferite expresii, etc.

in aceasta perioada, scolarii mici acorda un foarte mare interes jocurilor cu reguli, interes care se intensifica la aceasta varsta si se va dezvolta in continuare pe toata durata vietii. Regulile jocurilor nu fac altceva decat sa incadreze actiunile, sa creeze terenul si modelul competitiilor, regula presupunand o organizare de strategii care sa fie respectata de catre toti participantii. Scolarii de sapte-opt ani si mai ales cei de noua-zece ani stabilesc in mod riguros regulile si pun foarte mare accent pe consecintele incalcarii acestora. Nerespectarea regulilor stabilite duce la dispute aprinse, la retrageri din joc sau la eliminari, copilul parasind jocul foarte usor. Totusi, in jurul varstei de noua-zece ani copiii cauta argumente si modalitati de conciliere sau negociere. Exista jocuri cu reguli pe care copiii le inventeaza spontan. In cadrul acestor jocuri participarea creatoare este foarte importanta, iar regulile si continutele jocului sunt stabilite in functie de fondul de experienta de care dispun copiii.

Jocul cu reguli are o foarte mare influenta educativa. Prin stabilirea scopului, a sarcinilor si regulilor, precum si prin subordonarea fata de reguli, aceste jocuri valorifica o serie de capacitati intelectuale, anumite conduite voluntare, motivationale. Totodata, acest tip de joc duce la o mai buna formare a reprezentarilor si a imaginatiei, lasand o puternica amprenta asupra dezvoltarii personalitatii copilului, a trasaturilor lui de caracter, asupra dezvoltarii simbolului si a judecatii morale. Regula, pe care copilul invata sa o respecte, are un rol deosebit de important in viata copilului, deoarece prin intermediul acesteia el invata sa isi controleze si sa isi corecteze comportamentul.

De asemenea, in aceasta perioada jocul copilului se diversifica si iau amploare jocurile sportive, jocurile de dramatizare, de mimica si imitatie, cele tehnice si de constructie, jocul cu animalele vii, precum si cele didactice.

Acestea din urma antreneaza functiile cognitive ale copilului, stimuland capacitatile mentale implicate in activitatea de invatare. Prin intermediul combinarii activitatii de invatare cu cea de joc, copilul isi insuseste mult mai repede anumite notiuni, acest lucru facilitand procesul de dobandire a cunostintelor.

Totodata, prin intermediul jocului copilul isi exerseaza si dezvolta limbajul. La intrarea in scoala, copilul dispune de un vocabular relativ bogat (aproximativ 2500 de cuvinte) si stapaneste la modul practic regulile de folosire corecta a cuvintelor in vorbire. in cursul micii scolaritati se dezvolta atat limbajul oral cat si cel scris. in ceea ce priveste limbajul oral, una din laturile lui importante este conduita de ascultare. Cu prilejul rezolvarii problemelor de aritmetica sau al exercitiilor gramaticale, desenand sau privind un tablou, scolarul mic invata treptat sa asculte indicatiile invatatorului si sa mearga pe urmele indrumarilor si rationamentelor sale.

in cursul micii scolaritati se formeaza capacitatea de scris-citit si aceasta impulsioneaza, de asemenea, progresele limbajului. Lecturile literare fac sa creasca posibilitatile de exprimare corecta. Se insuseste fondul principal de cuvinte al limbii materne care ajunge sa numere spre sfarsitul micii scolaritati aproape 5000 de cuvinte, dintre care tot mai multe patrund in limbajul activ al copilului. Contactul sistematic cu primele notiuni de gramatica ii permit copilului sa constientizeze deosebirile dintre cuvinte ca elemente de limba si obiectele desemnate prin cuvinte. Copilul capata cunostinte despre structura morfosemantica a cuvintelor, despre rolul pe care il joaca in exprimare radacina, terminatia, sufixele si prefixele. Ulterior, insusirea categoriilor gramaticale propriu-zise (substantiv, verb, adjectiv, pronume) ii dezvaluie copilului bogatia posibilitatilor de exprimare ale limbii materne si ii prilejuieste constatari cu privire la frumusetea constructiilor sale.

Dezvoltarea limbajului se face si in contextul altor activitati scolare de munca, desen, istorie cu prilejul carora copilul face cunostinta cu o noua terminologie care variaza de la un domeniu la altul. Copiii se obisnuiesc ca prin limbaj sa-si planifice activitatea, sa exprime actiunile ce le au de facut, ordinea in care vor lucra. Toate acestea vor influenta nu numai perfectionarea conduitelor verbale ci si dezvoltarea intelectuala contribuind la formarea capacitatilor micilor scolari de a rationa, de a argumenta si demonstra.

La varsta scolara mica pot aparea si unele erori de pronuntie si scriere uneori usoare, trecatoare care pot fi inlaturate cu timpul prin munca de invatare-predare, altele mai complicate capatand aspectul de tulburari care afecteaza profund conduita verbala a copilului. intre acestea sunt de mentionat dislalia, constand in deformarea pronuntiei, balbaiala, ca alterare a ritmului vorbirii, disgrafia, alterarea limbajului scris, dislexia, afectarea activitatii de citire (tulburarea proceselor de percepere si intelegere a cuvantului).

Devenind materie obligatorie in scoala, adica obiect de studiu, sub toate aspectele sau fatetele sale, lexico-gramaticale si literare, limba se transforma implicit si in obiect al atentiei si constiintei copilului. Scolarul mic trebuie sa treaca de la semnificatia substantiala, directa a cuvantului la semnificatia lui gramaticala, sa deosebeasca si sa inteleaga modul in care se leaga intre ele in cadrul limbii planul expresiei si al continutului. Astfel, scolarul trebuie sa se raporteze la limba ca la o modalitate lingvistica. Exista o anumita dificultate a elevului in a nu tine cont de semnificatia obiectuala a cuvantului si de a se centra numai pe caracteristicile formale ale diferitelor categorii gramaticale.

Limba reprezinta un sistem de procedee de comunicare despre realitate (morfologice, sintactice, lexicale, fonetice, ortografice, semantice). In acest sistem pot fi identificate trei niveluri de integrare dispuse ierarhic: nivelul obiectual semantic, care consta in legatura cuvintelor cu continut obiectiv pe care il desemneaza si exprimat in semnificatia lor lexicala; nivelul formelor gramaticale, constand in totalitatea categoriilor si functiilor (partile de vorbire, partile de propozitie) prin care sunt redate in comunicare actiunile, subiectul actiunii, obiectul actiunii, insusirile obiectelor si ale actiunii; nivelul lingvistic, care consta in modul in care sunt utilizate categoriile gramaticale pentru a reda semnificatiile lexicale.

Introducerea denumirii categoriale de substantiv, verb, adjectiv, pronume se face numai dupa ce, prin actiune, elevii au facut explicite totalitatea notelor de continut necesare si suficiente pentru definirea notiunii respective. Elevii nu trebuie sa memoreze definitiile date aprioric, pentru ca ei insisi au participat la construirea noii notiuni. Angajarea elevilor in actiunea de descoperire le prilejuieste acestora multiple interventii in materialul limbii, ei nemultumindu-se cu cele cateva exemple cu care se opereaza initial, ci aducand noi exemple. Prin intermediul acestor exemple, elevul experimenteaza si cerceteaza materialul limbii indiferent de natura concreta sau abstracta a cuvantului pentru a vedea si restabili aplicativitatea metodei.

in scolaritatea mica se trece la studierea limbajului din punct de vedere gramatical. Astfel, limbajul este descompus initial in parti de vorbire (substantivul, verbul, adjectivul, pronumele, etc), elevul intelegand mai bine structura gramaticala, fiind in consecinta capabil sa realizeze propozitii si apoi fraze corecte din punct de vedere gramatical. in acest demers se porneste dinspre concret spre abstract, elevii insusindu-si notiunile treptat prin raportarea acestora la obiecte concrete.

CAPITOLUL II

METODA DE CERCETARE

2.1. OBIECTIVELE CERCETARII

Lucrarea noastra isi propune sa analizeze modul in care jocul favorizeaza insusirea limbajului si dezvolta capacitatile de comunicare la copiii ce provin din familii de refugiati. Am ales jocul, ca element central, deoarece acesta reprezinta o activitate deosebit de importanta in viata fiecarui copil, iar atunci cand este vorba despre copii refugiati jocul reprezinta un element esential, fara de care dezvoltarea normala si depasirea evenimentelor traumatizante ar fi practic imposibile. Atunci cand vorbim despre copiii refugiati trebuie sa tinem cont de faptul ca acestia reprezinta o categorie de oameni vulnerabili, care au trait niste experiente dureroase (violenta, abuz, persecutie, razboi), se afla in afara tarii de origine, departe de tot ce avea sens pentru ei (casa, prieteni, cultura, etc).

Este evident faptul ca acesti copii au nevoie de sprijin pentru a putea face fata situatiilor cu care se confrunta si pentru a se putea adapta si integra in noua societate. Acest sprijin nu se refera numai la asigurarea unui adapost, a alimentelor sau a hainelor, ci mai ales la masurile preventive ce trebuie luate pentru a reduce puternicul impact psihologic al experientelor traite. Totodata, dupa cum am mai mentionat, copiii refugiati sunt foarte sensibili si au nevoie de multa afectiune si atentie, stabilitate si echilibru, au nevoie sa se simta in siguranta si sa se integreze in noua societate. Pentru aceste lucruri, invatarea limbii tarii de azil si intrarea in contact cu reprezentanti ai acestei noi culturi reprezinta primul pas.

Avand in vedere toate cele prezentate in paginile precedente, lucrarea de fata isi propune atingerea urmatoarelor obiective:

A cunoaste in mod concret conditiile si stilul de viata al
familiilor de refugiati.

A cunoaste climatul cultural al tarii de origine.

A cunoaste conceptia parintilor cu privire la educatia copiilor lor.

A releva gradul de dezvoltare a comunicarii in limba romana.

A evidentia masura in care jocul favorizeaza dezvoltarea
comunicarii in noua limba.

A adapta jocurile la specificul culturii din care provine copilul.

A construi o suita de jocuri special destinate dezvoltarii
comunicarii in limba tarii de azil.

1. A cunoaste in mod concret conditiile si stilul de viata al familiilor de refugiati. Atingerea acestui obiectiv este deosebit de importanta, deoarece, pentru a intelege modul in care copilul reactioneaza si se comporta si pentru a putea desfasura o activitate cat mai eficienta, este absolut necesar sa se cunoasca mediul din care copilul provine, modul de viata dus de familia sa si conditiile de care acesta dispune. Importanta conditiilor materiale de care familia dispunea si pozitia sociala pe care o avea in tara de origine isi pun amprenta asupra modului in care membrii familiei se percep in situatia actuala.

Daca, in tara de origine, membrii familiei aveau conditii materiale bune si o pozitie sociala adecvata, noua situatie in care se afla si noul statut dobandit, cel de refugiat, vor fi traite ca o regresie si vor avea consecinte negative in plan psihologic. Astfel, in relatiile directe trebuie, prin politete si respect, evitate situatiile jenante, care i-ar putea insulta, cu atat mai mult cu cat ei pot considera noul mod de viata ca fiind umilitor. Pentru cei care au avut conditii modeste, relatia va fi lejera, desi si in acest caz trebuie manifestata prudenta pentru a evita situatiile stanjenitoare (de exemplu, daca nu au avut acces la un obiect care in tara de azil este considerat ca fiind banal).

De asemenea, trebuie luat in considerare si stilul de viata dus in tara de origine, daca familia provine dintr-un mediu organizat sau dezorganizat, rigid sau deschis la schimbare, libertin, monden sau normal. Toate aceste lucruri se reflecta in comportamentul copilului si, pentru a obtine rezultate bune in munca desfasurata cu copilul refugiat, trebuie sa tinem cont de toate elemente care il influenteaza

2. A cunoaste climatul cultural al tarii de origine. Fiecare tara, in functie de trecutul sau atestat, ocupa un loc mai mult sau mai putin important in istoria civilizatiei mondiale. Cu cat o tara are un istoric mai bogat, elemente care au influentat cultura altor popoare sau a fost promotoarea unei religii care a fost asimilata si are in prezent adepti pe zone mari, cu atat locul ei este mai important. O istorie bogata in evenimente, superioritatea unei culturi isi pun amprenta asupra personalitatilor indivizilor. Traditiile si obiceiurile transmise din generatie in generatie, pastrate de diversele comunitati, trebuie cunoscute si respectate in tara de azil.

Prin articolul 30 din Conventia cu privire la Drepturile Copilului este atestat dreptul oricarui copil apartinand comunitatilor minoritare de a avea propria lui cultura, de a practica propria religie, de a vorbi propria limba. Cultura joaca un rol important in viata fiecarui copil deoarece prin cultura copilul invata valorile si normele sociale dupa care se va ghida toata viata, si tot prin cultura se asigura copilului o identitate si o continuitate. Astfel, obtinerea unor informatii despre cultura din care provine copilul este absolut necesara pentru intelegerea copilului si pentru stabilirea unor strategii de lucru. De asemenea, este extrem de util, daca nu chiar obligatoriu, sa cunoastem cat mai multe informatii referitoare la cultura din care provine refugiatul pentru a putea stabili o legatura cu el, a-i castiga increderea si respectul, si pentru a avea succes in munca desfasurata.

A cunoaste conceptia parintilor cu privire la educatia copiilor lor. Influenta parintilor in primii ani de viata este pregnanta, de aceea, inainte de a prelua un copil este important sa-i cunosti parintii, sa abordezi in discutiile cu ei aspectele esentiale pentru a le cunoaste propria conceptie despre educatia copilului, sa-i observi cu atentie si sa sesizezi amanuntele importante.

Conceptia parintilor cu privire la educatia copiilor este influentata de mediul din care acestia provin, de educatia primita, de nivelul de instruire, dar si de traditiile tarii respective. Lacunele din educatia parintilor pot fi observate in comportamentul copiilor atunci cand intra in relatie cu alti copii. Periculoasa este si conceptia unora dintre parinti potrivit careia, util pentru copiii lor este dobandirea strictului necesar, adica doar insusirea scrisului si a cititului, pentru ca nu au nevoie de mai mult. Dimpotriva, o educatie atenta, indreptata spre promovarea valorilor morale si spre acumularea de cunostinte se observa imediat, din atitudinea copilului, din modul in care se adreseaza celor din jur, modul in care asculta opinia celorlalti si din modul in care asimileaza noi cunostinte.

Cunoscand aceste lucruri, putem stabili metodele si putem gasi mijloacele eficiente de comunicare, de la caz la caz. Va fi facil sa stabilesti o legatura cu o persoana instruita si educata, stiind ca activitatea desfasurata va fi continuata si chiar completata in mod firesc de parinti, si, in acelasi timp, va fi extrem de dificil atunci cand, in ciuda eforturilor depuse pentru a indrepta si elimina lacunele din educatia primita, copilul se intoarce intr-un mediu ostil, in care parintii nu sustin actiunile intreprinse de tine. Cu alte cuvinte, pentru a putea lucra cu copiii refugiati, este necesara cunoasterea conceptiei parintilor cu privire la educatia copiilor lor pentru a putea adapta metodele de lucru (de exemplu, unele familii nu vor ca copiii lor sa invete alfabetul latin sau sa invete dansuri moderne). Pentru orice activitate desfasurata trebuie obtinut acordul parintilor si trebuie tinut cont de conceptiile lor legate de educatia copilului, deoarece atunci cand actiunile intreprinse de tine sunt descurajate sau nu sunt sprijinite de catre parinti, rezultatele vor fi foarte slabe, iar procesul de instruire va fi mai greu de realizat, in schimb, daca activitatile desfasurate vor fi sustinute si incurajate de parinti, se vor inregistra progrese remarcabile.

4. A releva gradul de dezvoltare a comunicarii in limba romana. Nu se poate vorbi de integrare in societate fara existenta comunicarii. Limbajul, verbal sau nonverbal, reprezinta "instrumentul' de baza folosit pentru a stabili relatiile interumane. Atunci cand ajunge intr-o tara straina, in cel mai bun caz, copilul cunoaste, exceptand limba materna, franturi dintr-o limba de circulatie internationala. in primele zile va fi anevoios sa purtam o discutie in adevaratul sens al cuvantului cu el. Pentru inceput, se vor afla informatiile elementare despre el, cum il cheama, cati ani are, de unde vine si va trebui, la randul tau, sa-i transmiti aceleasi lucruri. in timp, dupa ce se vor descoperi aptitudinile pe care copilul le are (de obicei copiii asimileaza usor limbile straine) se vor folosi metodele si mijloacele necesare invatarii cat mai corecte si mai rapide a limbii romane, care ii va fi necesara pentru integrarea in societatea romaneasca, in primul rand, copil va fi ajutat sa vorbeasca limba romana si, dupa ce se va constata ca o stapaneste suficient de bine, se va trece la scriere.

A

insusirea limbii tarii de azil este foarte importanta mai ales la varsta scolara deoarece pierderea unui an sau a mai multor ani de instruire poare influenta negativ procesul de formare. Comunicare in limba romana devine mai complexa atunci cand copiii urmeaza cursurile unei scoli, pentru ca, pe langa aspectul legat de insusirea limbii mai apare aspectul legat de sprijinul care trebuie acordat fiecarui copil pentru a-si rezolva temele date, pentru a fi sigur ca informatiile primite de la profesori au fost intelese. A releva nivelul de dezvoltare a comunicarii la un anumit moment este absolut necesar deoarece numai in acest mod vom putea stabili ulterior daca s-au inregistrat progrese sau nu,

A evidentia masura in care jocul favorizeaza dezvoltarea comunicarii in noua limba. Jocul reprezinta metoda cu cele mai sigure rezultate deoarece jocul este modul in care copiii isi petrec cea mai mare parte a timpului. Comunicarea in timpul unui joc este extrem de usoara, chiar spontana. Camarazii de joaca pot deveni prieteni pe viata, iar prin jocuri se castiga admiratia, increderea si respectul reciproc. Trebuie avuta mare atentie in alegerea jocurilor si trebuie adaptate la varsta si sexul copiilor. De asemenea, trebuie evitate jocurile cu teme delicate pentru copii.

A adapta jocurile la specificul culturii din care provine copilul. Dupa cum am mai mentionat, cultura joaca un rol esential in viata copilului. Apartenenta la o cultura influenteaza modul de viata al copilului, atitudinile sale, conceptiile referitoare la modul in care trebuie sa se comporte in colectiv, si implicit modul in care se joaca. Astfel, in lucrul cu copiii refugiati, activitatile desfasurate trebuie adaptate culturii copilului, astfel incat ele sa nu intre in conflict cu normele si valorile dupa care se ghideaza copilul.

A construi o suita de jocuri special destinate dezvoltarii comunicarii in limba tarii de azil. Jocul reprezinta pentru copii un element esential in dezvoltarea lor psihica. De asemenea, prin joc copilul invata, descopera lucruri noi despre lumea care il inconjoara, isi dezvolta toate functiile si procesele psihice si, in acelasi timp, se relaxeaza si se descarca. Avand in vedere toate lucrurile mentionate pana acum, ne propunem sa alcatuim o suita de jocuri care sa favorizeze dezvoltarea limbajului, in care sa combinam jocuri individuale, jocuri colective, jocuri competitive, jocuri pentru stimularea imaginatiei, etc.

2.2 IPOTEZELE CERCETARII

Ipoteza 1. Consideram ca jocurile speciale favorizeaza dezvoltarea comunicarii si a limbajului.

Ipoteza 2. Presupunem ca exista o relatie de corespondenta intre nivelul comunicarii in limba romana si durata perioadei desfasurarii jocurilor.

2.3. METODELE UTILIZATE

In vederea atingerii obiectivelor mai sus mentionate si a testarii ipotezelor formulate am folosit urmatoarele metode de cercetare:

metoda observatiei

experiment natural: jocuri speciale

convorbirea cu parintii si fratii mai mari privind nivelul comunicarii copiilor.

convorbire cu familiile pentru a releva problemele de viata ale refugiatilor.

convorbirea cu invatatoarele

convorbirea cu lucratorii sociali care se ocupa de acesti copii

Metoda observatiei. Observatia este una dintre cele mai vechi metode utilizate in toate domeniile psihologiei. Am recurs la utilizarea acestei metode deoarece observatia ne permite o inregistrare exacta a fenomenelor, asa cum se desfasoara ele in realitate, oferindu-ne, astfel, o perspectiva de ansamblu asupra problematicii cercetate. Consideram ca, prin intermediul observatiei, se pot obtine date deosebit de importante cu privire la modul de relationare a copiilor, specificul jocului la copiii refugiati, nivelul de dezvoltare a limbajului, dezvoltarea comunicarii si a limbajului in cadrul jocului.

Experimentul natural. Experimentul natural ofera subiectilor o sansa de experimentare mai apropiata de felul lor de a fi. Avand in vedere specificul copiilor refugiati si tinand cont de faptul ca acesti copii au nevoie de stabilitate si siguranta, am considerat ca experimentul natural este una dintre cele mai indicate metode de cercetare ce ar putea fi aplicate pe copiii refugiati. Experimentul natural a luat forma unor jocuri speciale, adaptate varstei si culturii subiectilor, si a fost desfasurat intr-un mediu familiar, si anume camerele special amenajate pentru copii din campurile de refugiati. Am considerat necesara aceasta datorita faptului ca este evidenta reactia de relativa autoaparare intr-un spatiu 'conventional', care inhiba procesele de exprimare libera, spontana. Am optat pentru crearea unei atmosfere cat mai apropiata si favorabila manifestarii lipsita de inhibitii a subiectilor, intr-un spatiu securizant si confortabil.

Convorbirea cu parintii si fratii mai mari. Folosind aceasta metoda putem determina daca subiectul la data emigrarii avea o dezvoltare relativ normala si nivelul cunostintelor lui lingvistice in limba materna de asa maniera incat sa putem gasi corespondente in limba de adoptie. Aceasta metoda va fi de mare ajutor in a stabili in viitoarea dezvoltare lingvistica capacitatea copilului de a recunoaste termeni de baza pe care ulterior sa-i imbogatim prin sinonime, omonime, etc. Este de mentionat ca in cadrul procesului invatarii limbii apare urmatorul fenomen: copilul invata mai repede decat parintii limba cea noua, avand tendinta de a uita elemente lexicale din limba materna. In acest caz, interviul cu parintii si fratii mai mari ne ajuta sa determinam atat disponibilitatile copiilor catre joc, cat si progresele pe care le face.

Convorbirea cu familiile. Pentru a intelege reactiile si comportamentele copiilor refugiati este necesara cunoasterea culturii din care provin, care sunt factorii ce influenteaza viata copiilor, cum sunt afectati de schimbarea mediului si de viata din campurile de refugiati. O modalitatea de a realiza acest lucru este folosirea metodei convorbirii. Prin aceasta metoda incercam pe de o parte cunoasterea unor detalii privind familia in intregul ei cat si atitudinea acesteia fata de copil, de educatia lui, de perspectivele de viata. Acest dialog este extrem de dificil si trebuie purtat cu maxima atentie legata de zona geografica, religia, obiceiurile si cultura familiei in cauza. in cadrul unei discutii subiectii se simt mai putin traumatizati decat in fata unor formulare de completat sau a situatiilor in care sunt pusi sa scrie declaratii, cei mai multi fiind analfabeti.

Convorbirea cu invatatoarele. Aceasta metoda ne poate ajuta in urmarirea evolutiei copilului. Tinand cont de faptul ca performantele scolare sunt determinate de insusirea limbii, de integrarea in colectivul scolar, aprecierea invatatorilor poate constitui un barometru prin care putem determina gradul de adaptabilitate a copilului si a stabili obiective in educatia lui legate de limba, comportament, adaptare.

Convorbirea cu lucratorii sociali. Am utilizat aceasta metoda deoarece, in baza interviului, lucratorii sociali, care intra zilnic in contact cu copiii refugiati, ne pot furniza o multime de date importante cu privire la dezvoltarea comunicarii, la specificul jocului copiilor refugiati, la problemele cu care se confrunta, la dificultatile de adaptare.

2. 4. MATERIALELE FOLOSITE

Jocurile folosite:

Martianul (5-10 ani). Se dau informatii despre cum trebuie reprezentat un martian, iar copiii trebuie sa deseneze si sa coloreze in conformitate cu indicatiile primite. La sfarsit sunt comparate desenele. Scopul acestui joc este de a exersa perceperea analitica si de a recapitula denumirile pentru partile corpului omenesc, denumirile formelor si culorilor.

Gaseste deosebirile (5-10 ani). Se formeaza perechi de cate doi copii si fiecare pereche primeste doua desene care se deosebesc printr-un numar de detalii. Primul copil trebuie sa descrie celuilalt imaginea pe care o vede, iar al doilea trebuie sa spuna ce este diferit in imaginea lui. Prin intermediul acestui joc sunt exersate deprinderile de comunicare orala.

"X' spune (5-10 ani). Un copil este asezat in fata celorlalti si le explica ce trebuie sa faca, folosind o anumita formula: isi rosteste numele urmat de "spune', de exemplu: "Aisha spune'. Ceilalti copii trebuie sa indeplineasca ordinul. Din cand in cand se da un ordin fara sa fie utilizata formula de inceput, moment in care copiii nu trebuie sa execute ordinul. Daca ordinul nu este executat atunci cand trebuie sau daca este gresit, copilul iese afara din joc. Cel care da ordine se schimba prin rotatie astfel incat fiecare copil trebuie sa dea cinci ordine diferite. Scopul acestui joc este de a exersa intelegerea auditiva si exprimarea corecta.

Cate cuvinte iti amintesti (6-10 ani). Li se arata copiilor un set de ilustratii cu diferite obiecte, iar in timp ce acestea sunt aratate li se spune si denumirea. Apoi ilustratiile sunt prezentate din nou dar intr-o alta ordine. Copiii sunt rugati sa numeasca obiectele, iar cel care raspunde primul primeste plansa respectiva. In final castiga cel care are cele mai multe planse. Scopul acestui joc este de a exersa si fixa vocabularul.

Lumea animalelor (4-10 ani). In prima etapa a jocului, fiecare
copil primeste o plansa pe care sunt reprezentate diferite locuri. Examinatorul
arata copiilor pe rand o serie de cartonase pe care sunt ilustrate animalele ce
corespund desenelor de pe planse si in acelasi timp numeste animalul. Copilul
care constata ca acea ilustratie se potriveste cu plansa sa spune acest lucru si cere ilustratia. In a doua forma a jocului, examinatorul nu mai arata ilustratia ci doar o numeste. In etapa finala, plansele sunt distribuite fiecarui copil, iar cartonasele pe care sunt ilustrate animalele se aseaza intr-un teanc. Pe rand jucatorii trag cate un cartonas si vad daca li se potriveste plansei lor. Daca nu se potriveste plansei, acesta spune numele animalului din imagine, care este cerut de un alt copil care crede ca ii corespunde plansei. Prin acest joc se urmareste fixarea cuvintelor pe grupe tematice si imbunatatirea vocabularului.

Sa ne organizam (4-10 ani). Copiii sunt impartiti in perechi si isi alege o categorie de obiecte sau animale, din lista pe care o citeste conducatorul jocului. Apoi, acesta din urma prezinta treptat o serie de cartonase pe care sunt reprezentate diferite obiecte si animale, apartinand categoriilor prezentate in prealabil. Fiecare pereche trebuie sa stranga un numar de cartonase care sa corespunda categoriei date. Initial, in timpul prezentarii cartonaselor, obiectele si animalele sunt denumite, iar mai apoi conducatorul de joc doar rosteste denumirea imaginii tara a mai prezenta si imagine in sine. Scopul acestui joc este de a exersa si fixa vocabularul in functie de grupe tematice.

Anotimpurile (4-10 ani). Jocul contine patru planse, o plansa pentru fiecare anotimp in parte, si 24 de cartonase care redau aspecte si actiuni specifice acestora. Cartonasele sunt asezate cu fata in jos si fiecare copil va trage pe rand cate un cartonas si, fara ca ceilalti copii sa-1 vada, va descrie imaginea. In urma descrierii facute, cartonasul va fi acordat celui care considera ca imaginea ii corespunde. Castiga cel care termina primul de completat plansa in mod corect. Jocul permite exersarea exprimarii orale.

Gaseste umbra (4-10 ani). Fiecare copil primeste o plansa pe care sunt reprezentate noua umbre ale unor obiecte. Conducatorul jocului arata copiilor niste cartonase pe care sunt ilustrate diferite obiecte si le numeste. Copilul care considera ca imaginea i se potriveste umbrei de pe plansa cere acel cartonas. Castiga acela care reuseste sa isi completeze primul plansa.

Aruncarea mingii. Copiii sunt asezati in cerc si arunca o minge de la unii la altii. inainte de aruncarea mingii, copilul trebuie sa numeasca o categorie semantica iar cel caruia i se arunca mingea trebuie sa numeasca un obiect ce corespunde acelei categorii. Scopul acestui joc este de a consolida vocabularul pe baza unor categorii semantice.

Biata pisica bolnava (3-10 ani). Copiii sunt asezati in cerc iar un copil este ales sa stea in mijloc si sa se prefaca a fi o pisica bolnava. Copilul din mijloc alege un alt copil din cerc si se duce in fata lui. Acesta din urma trebuie sa mangaie "pisica' si sa spuna de trei ori fara sa greseasca si fara sa rada "Biata pisica bolnava'. Daca nu spune corect formula sau daca rade, va lua locul celui aflat in mijloc. Prin intermediul acestui joc sunt stimulate si exersate capacitatile de exprimare nonverbala.

Semnul meu (3-10 ani). Copiii sunt asezati in cerc si pe rand trebuie sa se prezinte celorlalti copii, sa isi spuna numele, tara de unde vine si sa isi aleaga un semn care sa il caracterizeze ("Numele meu este Aii, sunt din Iran si semnul meu este'). Prezentarea incepe de la un copil, iar urmatorii copii trebuie sa fie foarte atenti si inainte sa se prezinte pe ei sa fie in stare sa ii prezinte pe cei care l-au precedat, astfel incat ultimul copil va trebui sa spuna toate numele copiilor, tarile din care provin si semnele specifice fiecaruia. Acest joc are ca scop favorizarea dezvoltarii comunicarii.

Gaseste obiectul (4-10 ani). Pe o masa este pusa o cutie mare cu diverse obiecte. Copiii sunt impartiti in doua echipe si fiecare echipa trebuie sa trimita un reprezentant care sa caute obiectul denumit de catre cealalta echipa. In final castiga echipa care a gasit cele mai multe obiecte. Jocul are ca scop exersarea si fixarea vocabularului.

Mima (3-10 ani). Copiii sunt impartiti in doua echipe. Fiecare echipa alege un reprezentant care va trebui sa mimeze un cuvant ales de catre echipa opusa. Daca echipa reuseste sa gaseasca cuvantul corect primeste un punct, in final castigand echipa cu cele mai multe puncte. Prin acest joc se urmareste dezvoltarea vocabularului si a comunicarii nonverbale.

Vaca patata (3-10 ani). Copiii sunt asezati in cerc si fiecare copil primeste un numar. Se porneste de la numarul 1, care va trebui sa rosteasca corect urmatoarea formula "Eu sunt vaca patata cu numarul x, fara nici o pata care pateaza si chem vaca cu numarul y, fara nici o pata care pateaza'. Daca formula este spusa corect, copilul nu primeste nici o pata, daca, insa, formula este gresita, primeste o pata. Pe parcursul jocului, formula se modifica in functie de numarul petelor primite (de exemplu, "Eu sunt vaca cu numarul x, cu trei pete care pateaza si chem vaca cu numarul y, cu cinci pete care pateaza'). Castiga cel care are cele mai putine pete.

Indicii (5-10 ani). Copiii sunt impartiti in doua echipe si trebuie sa descopere o propozitie care descrie o activitate prin intermediul unor indicii. Fiecare echipa trebuie sa participe la sase probe pentru a obtine cat mai multe indicii. La fiecare proba echipa alege cate un reprezentant care sa rezolve sarcina, iar daca aceasta este rezolvata corect, echipa va primi un indiciu. Dupa terminarea probelor, membrii echipei trebuie sa lucreze impreuna pentru a descoperi, cu ajutorul indiciilor, propozitia ceruta. Scopul acestui joc este de a exersa si fixa vocabularul si, in acelasi timp, de a favoriza dezvoltarea comunicarii interumane.

La magazin (5-10 ani). in prima faza a jocului, copiii sunt
impartiti in echipe si fiecare echipa primeste o lista cu o serie de obiecte ce
trebuie "cumparate' de la magazinul amenajat in interiorul unei camere.
Fiecare echipa trebuie sa gaseasca pe "rafturi' obiectele cerute si sa adune cat mai multe. In a doua faza a jocului, copiii primesc ilustratii ale obiectelor pe care trebuie sa le cumpere, iar de data aceasta obiectele vor fi cumparate direct de la un vanzator, astfel incat copiii vor trebui sa gaseasca singuri denumirile obiectelor din ilustratii. Prin acest joc sunt urmarite fixarea si exersarea vocabularului.

Bingo (5-10 ani). Copiilor li se distribuie fisele cu desene. Fiecare copil are un numar de sase fise si, in timp ce li se citesc pe rand cuvintele de pe o lista, copilul trebuie sa fie atent si in momentul in care aude un cuvant care denumeste un obiect din fisa sa trebuie sa bifeze desenul. in momentul in care copilul reuseste sa bifeze toate desenele striga "Bingo', iar apoi se verifica daca insemnarile sale sunt corecte. Scopul acestui joc este de a fixa si exersa lexicul selectat.

La ce ma gandesc? (5-10 ani). Copiii lucreaza in perechi. Unul dintre copii se gandeste la un obiect, animal, etc. Al doilea copil trebuie sa ghiceasca despre ce este vorba, punand intrebari la care sa primeasca raspunsuri cu da sau nu. Prin acest joc se urmareste exersarea formularii de intrebari generale, exersare si fixarea vocabularului.

Jocuri clasice. Metropoly, Piticot, Sus-jos, Ratele si vanatorii, Matele incurcate.

In anexa numarul 1 prezentam cateva exemple de planse si cartonase utilizate in cadrul programului de jocuri.

2.5. LOTUL DE SUBIECTI

Lucrarea de fata isi propune sa cerceteze modul in care jocul ajuta la dezvoltarea comunicarii la copiii refugiati. Ca urmare, am folosit un lot de 40 de copiii refugiati cu varste cuprinse intre trei si zece ani, dintre care 21 au fost fete si 19 baieti. Tarile de origine ale copiilor cercetati sunt urmatoarele: Afghanistan, Iran, Irak, Somalia, Turcia, Iugoslavia, Moldova. Lista completa a subiectilor, continand informatii referitoare la sex, varsta si tara de provenienta, este prezentata in anexa numarul 2.

PROCEDURA DE CERCETARE

Lucrarea de fata, care isi propune sa analizeze modul in care prin intermediul jocului este favorizata dezvoltarea limbajului si a comunicarii, a fost desfasurata pe o perioada de doua luni si jumatate, timp in care au fost elaborate si puse in practica o serie de activitati cu scopul de a stimula dezvoltarea limbajului si a comunicarii. Am dorit sa studiem acest fenomen, cel al insusirii limbii tarii de azil, deoarece acest lucru reprezinta un pas deosebit de important in integrarea copilului in noua societate, in stabilirea unor noi relatii si raportari interumane. Totodata, insusirea acestei noi limbi are o importanta deosebita in adaptarea copilului la noul mediu si favorizeaza munca in vederea depasirii evenimentelor traumatizante.

Astfel, majoritatea activitatilor desfasurate au fost realizate in cadrul campului de refugiati, in camerele special amenajate pentru copii, unde acestia isi petrec aproape jumatate din zi. Am considerat ca este absolut necesar, avand in vedere ca subiectii cercetati se incadreaza intr-o categorie mai speciala, ca orice activitate sa fie intreprinsa intr-un mediu familiar pentru copil, un mediu cu care acesta este obisnuit, in care se simte confortabil si in siguranta. in acest fel, copilul se manifesta in mod spontan, fara inhibitii, avand aceleasi reactii pe care le-ar fi avut in viata de zi cu zi. Consideram ca aceste lucruri vor duce, in primul rand, la bunastarea psihica a copilului si, in al doilea rand, la obtinerea unor informatii cat mai exacte si in conformitate cu realitatea.

Pasii cercetarii

inainte de a trece la desfasurarea jocurilor propriu-zise, am considerat necesara strangerea cat mai multor informatii referitoare la fiecare copil in parte. Aceste informatii se refera la cultura din care provine, conditiile si stilul de viata dus de catre familia sa si informatii cu privire la conceptia parintilor despre educatia propriilor copii. De asemenea, pentru a evidentia progresul realizat de catre copii, au fost colectate si informatii referitoare la nivelul de dezvoltare a comunicarii si limbajului in limba romana inaintea desfasurarii programului de jocuri.

Pentru a realiza toate aceste lucruri, au fost folosite urmatoarele metode de cercetare: convorbirea cu familiile copiilor cercetati; convorbirea cu invatatoarele si cu lucratorii sociali. In urma datelor obtinute, s-a trecut la desfasurarea propriu-zisa a jocurilor, fiecare joc fiind ales in functie de nivelul de pregatire al copilului si de varsta acestuia.

Suita de jocuri a fost repetata la intervale de doua saptamani, iar in aceasta perioada, prin intermediul metodei observatiei, a fost urmarit comportamentul copiilor in timp ce desfasurau activitatile lor obisnuite in cadrul programului special realizat in camerele copiilor. A fost acordata o atentie deosebita modului in care copiii interactioneaza si comunicarii existente atat la nivel verbal, cat si la nivel nonverbal, fie intre ei, fie cu lucratorii sociali sau alte persoane.

Jocurile au fost repetate de cinci ori, si la fiecare repetare erau prezente atat elemente vechi, cu care copiii se obisnuisera, cat si elemente noi, pentru a-i stimula, a-i antrena si pentru a facilita achizitionarea limbajului. S-a urmarit prin aceasta a se vedea daca din elementele vechi, prezentate anterior, copiii au retinut o parte. De asemenea, prin introducerea treptata de elemente noi, stimulative, s-a urmarit capacitatea lor de acumulare de notiuni si adaptare la situatii noi. Totodata, in toata aceasta perioada, au fost observate jocurile libere ale copiilor si modul in care acestia comunicau.

La sfarsitul acestei perioade de derulare a programului de jocuri, au fost purtate discutii cu invatatoarele si cu lucratorii sociali pentru a vedea daca s-au remarcat imbunatatiri ale limbajului si comunicarii. Informatiile obtinute in urma acestor discutii au fost mai apoi coroborate cu datele obtinute in urma desfasurarii jocurilor.

CAPITOLUL III PREZENTAREA SI INTERPRETAREA DATELOR

3.1. PREZENTAREA DATELOR

Jocul reprezinta, in general, o modalitate de explorare si intelegere a mediului inconjurator, un mediu care ii permite copilului sa se dezvolte in plan intelectual, social, emotional si fizic. Jocul este un element esential in dezvoltarea oricarui copil, iar pentru copiii aflati in dificultate, cum sunt copiii refugiati, jocul devine o conditie absolut necesara pentru depasirea experientelor traumatizante si pentru dezvoltarea normala (in toate planurile) a copilului. Un alt element important in viata fiecarui om este reprezentat de limbaj si, implicit, de comunicare. Este evident faptul ca, prin intermediul comunicarii, se formeaza si se dezvolta personalitatea si in acelasi timp se formeaza si se educa individul. Prin comunicare, individul devine ceea ce este, adica om. Pentru copiii refugiati insusirea cat mai rapida a limbii tarii de azil reprezinta primul pas in depasirea evenimentelor negative, in adaptarea si integrarea in noua societate si, totodata, primul pas ce trebuie facut in vederea continuarii dezvoltarii normale a copilului.

Ca urmare, lucrarea noastra isi propune sa investigheze modul in care jocul influenteaza dezvoltarea comunicarii si insusirea limbajului de catre copiii refugiati, jocul fiind, astfel, elementul central al cercetarii noastre. Ne propunem, asadar, sa elaboram o metoda cat mai simpla si cat mai placuta pentru copii, dar, in acelasi timp utila, care sa poata fi aplicata in vederea imbunatatirii si dezvoltarii comunicarii.

Tinand cont de rolul important al jocului in viata copiilor si de nevoia copiilor refugiati de a comunica, am formulat urmatoarea ipoteza: Consideram ca jocurile speciale, construite pentru optimizarea comunicarii, favorizeaza dezvoltarea limbajului si a comunicarii. Aceasta ipoteza a derivat in urma obiectivelor propuse, si anume de a releva gradul de dezvoltare a comunicarii in limba romana, de a evidentia masura in care jocul influenteaza in mod pozitiv comunicarea in limba tarii de azil, de a adapta jocurile la specificul culturii din care provine copilul si de a construi o suita de jocuri destinate dezvoltarii comunicarii. Totodata, in urma obiectivelor mentionate mai sus, am mai avut in vedere urmatoarea ipoteza: Presupunem ca exista o relatie de corespondenta intre nivelul comunicarii in limba romana si durata perioadei desfasurarii jocurilor. Totusi, pentru a putea trece la punerea in practica a programului de jocuri a trebuit sa atingem urmatoarele obiective: a cunoaste in mod concret conditiile si stilul de viata al familiilor de refugiati, a cunoaste climatul cultural al tarii de origine si a cunoaste conceptia parintilor cu privire la educatia propriilor copii.

Pentru a testa ipotezele cercetarii am utilizat metoda observatiei, am purtat convorbiri cu invatatoarele si lucratorii sociali si am aplicat programul de jocuri, iar pentru a constata care sunt conditiile si stilul de viata al familiilor de refugiati si care este conceptia acestora referitoare la educatia copiilor am purtat convorbiri cu membrii ai familiilor de refugiati.

Rezultatele obtinute au aratat ca ipotezele cercetarii au fost confirmate, adica prin intermediul jocului copiii refugiati au facut progrese remarcabile in insusirea limbii romane si in dezvoltarea comunicarii. De asemenea, s-a putut constata faptul ca nivelul dezvoltarii depinde in mare masura de durata implicarii in programul de jocuri. In continuare va vom prezenta rezultatele obtinute pentru ambele ipoteze.

In urma discutiilor purtate cu invatatoarele si lucratorii sociali si a interactiunii directe cu copiii, am constatat, inainte de aplicarea programului de jocuri, urmatoarele caracteristici ale exprimarii verbale:

nivelul de dezvoltare al limbajului era scazut, majoritatea copiilor, dispunand de cunostinte de baza, exprimarea fiind greoaie.

s-a putut constata ca majoritatea copiilor avea un vocabular redus, in care predominau cuvintele intalnite cel mai frecvent in camp si care erau absolut necesare comunicarii in spatiul campului (de exemplu, cuvinte ce denumesc necesitati administrative, cum ar fi, cearceaf, detergent, sau cuvinte ce se refera la anumite documente, actiuni si institutii importante in viata refugiatilor, cum ar fi, pasaport, legitimatie, tribunal, audienta, etc).

in exprimarea orala erau folosite propozitii simple, scurte si lacunare, eliptice de predicat care, de cele mai multe ori, erau completate cu ajutorul gesturilor (de exemplu, un copil care a vrut sa comunice ca se duce sa manance se exprima in urmatorul mod: "eu plecat' si continua prin a arata gestual actiunea pe care o va face).

copiii aveau dificultati in intelegerea frazelor mai complicate si, din aceasta cauza, exprimarea cat mai simpla si clara era absolut necesara pentru a ne asigura ca lucrurile pe care vrem sa le transmitem sunt, in cele din urma, intelese. Tot in acest scop cuvintele trebuiau repetate si, de multe ori, asociate cu gesturi.

structurile gramaticale si regulile de folosire corecta a cuvintelor in vorbire nu erau insusite in mod corespunzator si puteau fi observate dificultati in a face corect acordul intre subiect si predicat, intre genul si numarul unui substantiv si adjectivul determinant (fata frumos, mic copii), ca si in a stabili pluralul si genul substantivelor (un om - o oamena; un pom, doua pomuri, o fata, doi fata); de asemenea, au putut fi observate dificultati in utilizarea unor cuvinte compuse, mai ales adverbe temporale (daca ziua care a trecut este ieri si cea care va veni este maine, atunci alaltaieri devine "poi-ieri' prin analogie cu poimaine); totodata s-a putut remarca o neconcordanta in momentul exprimarii prin verbe, constand in necorelarea persoana-timp-numar ("el spus la mine', "copiii face', "eu plecat', etc).

verbele, substantivele, pronumele personale si demonstrative si prepozitiile sunt cele care predomina in propozitii. Surprinzator nu sunt folosite prea mult interjectiile.

alte dificultati au aparut la pronuntie, intrucat unele sunete nu exista in limba lor.

totusi, in ansamblu se putea intelege ceea ce vroiau sa comunice, si aceasta deoarece, asa cum am afirmat mai sus, limbajul verbal era acompaniat si sustinut de cel nonverbal.

Suita de jocuri a fost repetata de cinci ori, o data la doua saptamani, iar rezultatele obtinute in urma aplicarii acestora au fost urmatoarele:

Dupa prima aplicare a jocurilor, am constatat ca au fost retinute in medie cinci cuvinte la fiecare categorie semantica. Exprimarea verbala era realizata prin intermediul propozitiilor simple si scurte, gen subiect si predicat ("Copilul canta', "noi jucam'); descrierile erau saracacioase in elemente (in momentul in care unui copil i-a fost prezentata o imagine cu personaje care mergeau la piata, el nu a putut sa detalieze ceea ce vede, adica oameni cu sacosa, magazine, marfuri, etc, ci a spus lacunar ceea ce se petrecea in imagine, adica "oameni merg la piata'); la fel ca inainte de prima aplicare a jocurilor, am putut observa ca nu se realiza acordul intre subiect si predicat, substantiv si adjectiv si existau dificultati de pronuntie; comunicarea se baza pe comunicarea nonverbala, mai mult decat pe cea verbala.

La a doua aplicare a jocurilor, s-a remarcat o usoara imbunatatire a rezultatelor. In acest sens putem remarca urmatoarele: copiii isi aduceau aminte doua, trei cuvinte in plus fata de prima aplicare a jocurilor; astfel incat, exprimarea orala a devenit mai bogata in elemente (daca la prima aplicare a jocurilor copiii au spus foarte putine informatii, de exemplu "pisica mica', la a doua aplicare ei au dezvoltat descrierea "pisica mica, galbena cu dungi'); in continuare nu se tinea cont de structura gramaticala a propozitiei, putandu-se observa inca inversiuni ale partilor de propozitie intre ele de genul antepunerii predicatului fata de subiect ("spus fata') sau a atributului fata de substantivul determinat ("unu galben pom'); de asemenea, inca nu se faceau acordurile corecte intre diferitele parti de vorbire sau de propozitie; aici trebuie, de altfel, mentionat ca, desi imediat ce faceau greseala gramaticala erau corectati sau se auto-corectau uneori, primul impuls era tot acela de a vorbi asa cum erau obisnuiti; totodata s-au mentinut si anumite dificultati de pronuntie, de la sunete sau grupuri vocale care nu puteau fi pronuntate pana chiar la deformarea cuvintelor prin combinarea unor cuvinte din limba materna cu aceleasi cuvinte din limba romana (pusica in loc de pisica; lepac in loc de lipici, dolap in loc de dulap- in limba turca pentru dulap se spune dolaptar); limbajul nonverbal era in continuare dezvoltat, fiind cel care usura comunicarea; un lucru important pe care am putut sa-1 remarcam a fost ca majoritatea cuvintelor de la "mima' au fost mult mai repede retinute si ca in general verbele erau utilizate la timpul prezent.

la a treia aplicare a jocurilor, s-a observat o imbunatatire accentuata a vocabularului si a exprimarii verbale. Din 20 de cuvinte cerute in medie per joc copiii stiau 10,11 cuvinte, iar alte 3, 4 cuvinte erau recunoscute daca li se spuneau. In aceasta ordine de idei putem afirma ca propozitiile au devenit mai dezvoltate, iar exprimarea verbala era mai libera si mai fluenta; cu toate acestea putem inca observa nerespectarea regulilor de constructie a propozitiei, de structura gramaticala asa cum am aratat mai sus; de asemenea, s-a putut remarca ca au inceput sa fie utilizate mai multe parti de vorbire, pronumele, adverbele, adjectivele, etc; pe langa acest fapt s-a mai observat acordarea genului si numarului intr-o mai mare masura; astfel, formulele standard de exprimare sunt corect insusite, dificultatile care au ramas fiind numai la nivel de pronuntie, acestea manifestandu-se mai ales la cei mici.

la a patra aplicare a jocurilor, a continuat imbunatatirea vocabularului si a exprimarii verbale. De aceasta data, din 20 de cuvinte cerute in medie per joc, copiii stiau in medie 15 cuvinte si recunosteau alte doua, trei cuvinte. Apar fraze corecte din punct de vedere gramatical in exprimarea copiilor mai mari. Astfel, exprimarea verbala se facea mai liber, fiind mai bogata in elemente: copiii nu mai sunt lacunari in exprimare, ci detaliaza, fiecare propozitie.

- la ultima aplicare a jocurilor am putut constata, de asemenea, o imbunatatire a vocabularului, din 20 de cuvinte cerute, copiii stiau 18 cuvinte. S-a putut constata faptul ca copiii au inceput sa vorbeasca mai corect din punct de vedere gramatical, cu toate acestea ramanand si dificultati cum este si normal. Familiarizarea, pentru ca nu se poate spune cunoasterea la perfectie, cu limba de azil faciliteaza comunicarea atat intre copiii de diferite nationalitati, cat si intre aceiasi copii si voluntari, invatatori si eventual colegi de clasa. Oricum s-a putut remarca faptul ca desi nu li s-a predat gramatica limbii de azil, asa cum ea este predata in scoli, copiii au inteles anumite reguli si structuri gramaticale, cum ar fi articularea cuvintelor (o fata, dar si fata aceea), acordarea genului si numarului substantivelor sau pronumelor cu adjectivele determinante (o rochie rosie, cateii mici).

Tot pentru a verifica ipotezele cercetarii am folosit metoda observatiei, si anume am observat jocul copiilor in saptamana in care nu era efectuat programul de jocuri stabilit. Trebuie mentionat de la inceput faptul ca au fost rugati sa vorbeasca intre ei in limba romana. Astfel, in urma acestei observatii am putut constata urmatoarele lucruri: copiii se ajutau intre ei in ceea ce priveste exprimarea, corectandu-si unul altuia greselile, atunci cand erau remarcate, e ca un fel de concurs "se zice asa prostule' pentru ca cei mari au tendinta de a se grozavi in fata celor mici cu acele cuvinte noi pe care le invata si care creeaza dificultati celor mici; in acelasi timp se poate remarca ca daca nu stiu un cuvant nu ezite sa intrebe, invatand simultan cuvinte din celelalte limbi; intrucat copiii refugiati provin din tari diferite, treptat s-a ajuns la utilizarea unei limbi comune in cadrul relatiilor care s-au stabilit in grup; in schimb atunci cand apar conflicte intre ei, generate din diverse

motive, am putut constata ca nu se mai tinea seama de utilizarea limbii tarii de azil, fiecare incepand sa vorbeasca pe limba lui; la final ajung sa spuna doar secretele in limba lor; totodata s-a observat ca, spre deosebire de copiii obisnuiti, in camp, cei mari se joaca cu cei mici si ii accepta in echipele lor, copiii preferand jocul colectiv decat cel individual; nu exista diferentiere pe criteriul de varsta. Trebuie mentionat si faptul ca se acorda un foarte mare interes fata de jocuri, atat fata de cele libere, cat si fata de cele impuse, copiii implicandu-se puternic. De asemenea, copiii au aratat un foarte mare interes si fata de invatarea noii limbi, ei fiind dornici sa comunice cat mai mult. Cele mai frecvente teme alese de copiii refugiati sunt "de-a soldatii' si "de-a mama si de-a tata'. Predomina, de asemenea, jocurile de constructie si jocurile in aer liber, jocurile sportive, jocuri cu mingea, de-a v-ati ascunselea.

La sfarsitul perioadei de aplicare a programului de jocuri, am stat de vorba iarasi cu invatatoarele si cu lucratorii sociali pentru a vedea daca ei au remarcat o schimbare. intr-adevar, acestia au afirmat ca s-a putut observa o imbunatatire a comunicarii bazata pe limbaj verbal, in limba romana. De asemenea, s-a putut constata si faptul ca prescolarii au fost capabili sa isi insuseasca noul limbaj in acelasi ritm cu copiii scolari, existand totusi unele dificultati de pronuntie.

Trebuie sa mentionam faptul ca inainte de a desfasura programul propriu-zis de jocuri cu copiii refugiati am tinut cont de cateva caracteristici esentiale ce sunt implicate in lucrul cu copiii refugiati, punand accentul pe relatia ce se stabileste intre copil si lucratorul social sau voluntarul care se ocupa de ei, in baza experientei proprii ca voluntar in cadrul unei organizatii nonguvernamentale. Dupa opinia noastra munca cu copiii refugiati este o munca deosebita ce presupune multa implicare si seriozitate.

Consideram ca relatia care se stabileste intre voluntar si copil este o relatie speciala, care nu poate fi descrisa in doar cateva cuvinte. Dupa parerea noastra, este o relatie deschisa, de prietenie, bazata pe incredere, sinceritate, intelegere, comunicare, o relatie plina de surprize in care implicarea, atat a voluntarului cat si a copilului, este foarte importanta.

Copiii refugiati sunt copii care au trait evenimente pe care un copil obisnuit de varsta lor nu le traieste, cu toate acestea neexistand o alta diferenta intre ei. Totodata trebuie tinut cont si de faptul ca ei provin din medii si culturi diferite, iar adaptarea la lumea noua in care ei se afla trebuie realizata cat mai usor posibil. Din aceasta cauza, in cadrul relatiei care se stabileste intre voluntar si copil trebuie sa acordam o mai mare atentie nevoilor si problemelor specifice copilului.

In cei doi ani si jumatate de interactiune cu acesti copii, am ajuns la concluzia ca pentru a obtine rezultate bune trebuie avute in vedere urmatoarele considerente:

In primul rand, trebuie sa tinem cont ca fiecare copil este unic in felul sau. Astfel, voluntarul trebuie sa sesizeze diferentele individuale dintre copii si sa se adapteze stilului acestuia. Din experienta noastra, am observat ca unele maniere de lucru dau rezultate cu unii copii, iar cu altii dimpotriva. Trebuie, de asemenea, tinut cont si de problemele specifice pe care copilul le are, acest lucru necesitand acordarea unei mai mari atentii modului de relationare cu acel copil.

In al doilea rand, as putea spune ca un lucru foarte important in relatia voluntar-copil este realizarea apropierii intre cei doi. Realizand aceasta apropiere, se pot observa mult mai bine caracteristicile specifice fiecarui copil, iar lucrul cu acesta va fi mult mai usor si va oferi confortul necesar copilului pentru a se manifesta liber.

O data cu apropierea fata de copil, trebuie castigata si increderea acestuia, astfel incat copilul sa se simta liber si sa nu-i fie teama sa se deschida in fata voluntarului. Fiind alaturi de copil, sprijinindu-1, ajutandu-1, voluntarul va demonstra copilului ca este o persoana in care acesta poate avea incredere.

De asemenea, relatia dintre voluntar si copil este, dupa cum am mai spus, o relatie de prietenie, o relatie deschisa, directa. Voluntarul trebuie sa fie un prieten pentru copil, un frate mai mare, acest lucru ducand la realizarea unui anumit confort pentru copil. In prezenta voluntarului copilul trebuie sa se simta in siguranta, sa poata comunica si sa se poata exprima liber, fara nici o retinere, ori de cate ori are nevoie.

Din aceasta cauza in cadrul relatiei voluntar-copil trebuie sa existe o buna comunicare. Voluntarul trebuie sa se faca inteles de catre copil si in acelasi timp sa inteleaga ceea ce acesta vrea sa-i comunice. Trebuie, de asemenea, sa ne asiguram ca am inteles corect ceea ce copilul are de spus si sa ne adresam acestuia intr-o maniera adecvata varstei sale (trebuie evitate neologismele, regionalismele, etc). Toate activitatile pe care cei doi le desfasoara impreuna nu s-ar putea realiza in lipsa comunicarii. Comunicarea, atat cea verbala, cat si cea non-verbala, sta la baza dezvoltarii oricarei relatii, iar copiii refugiati sunt foarte comunicativi o data ce le-ai castigat increderea.

Relatia voluntar-copil nu este o relatie gen profesor-elev, sau educator-elev, desi in unele parti se aseamana. Este o relatie in care nu exista formalismul si strictetea din cadrul scolii; este o relatie mult mai apropiata, in care cei doi sunt situati aproape pe acelasi plan, in care exista respect reciproc si in care voluntarul are o anumita autoritate asupra copilului.

Lucrul cu copiii, in general, implica si interactiunea cu parintii acestora. Relatia cu parintele este mai dificila deoarece acesta este un adult care, din diverse motive, a hotarat sa-si paraseasca tara de origine si, pana cand se va stabili undeva, se gaseste intr-o situatie de tranzit, plina de incertitudine. Copilul vede in voluntar un partener de joaca, in timp ce parintele il considera o persoana care il poate ajuta in rezolvarea problemelor grele cu care se confrunta. De multe ori, parintii cer voluntarului sfaturi in legatura cu diverse probleme personale sau in legatura cu propriul copil. Din aceasta cauza, voluntarul trebuie sa aiba o atitudine serioasa, sa arate interes si consideratie pentru situatia deosebita in care acestia se afla, sa fie deschis spre comunicare, sa asculte cu rabdare ceea ce i se comunica si sa raspunda sau explice intr-o maniera profesionalista. Am putea spune ca intre voluntar si parinte trebuie sa existe o relatia buna, bazata, de asemenea, pe incredere si pe seriozitate.

Astfel, relatia voluntar-parinte:

in primul rand, spre deosebire de relatia voluntar-copil, este o relatie usor formala. Spunem 'usor' pentru ca aceasta relatie nu este 100% formala, ci mai degraba are o anumita tenta de formalism. Este o relatie intre doi adulti, mai stricta, ce presupune folosirea unui limbaj (atat verbal cat si non-verbal) politicos, folosirea unei tinute vestimentare adecvate si care trebuie sa duca la realizarea unei bune comunicari/intelegeri.

Totodata, este si o relatie de prietenie. Parintele vede, uneori, in voluntar un prieten caruia i se poate destainui, iar voluntarul trebuie sa dea dovada de intelegere, sa fie receptiv la ceea ce i se comunica si sa-1 sprijine. Pentru acest lucru parintele trebuie sa aiba incredere in voluntar.

Este bazata pe incredere si seriozitate. Ca si in cazul relatiei voluntar-copil, voluntarul trebuie sa castige increderea parintelui, iar acest lucru se realizeaza dand dovada de seriozitate si competenta..

A

. In cadrul acestei relatii voluntarul reprezinta o interfata intre parinte si copil. Lucrand cu copilul, voluntarul sesizeaza anumite progrese si aptitudini ale copilului sau anumite probleme pe care acesta le intampina. Aceste lucruri trebuie transmise parintelui intr-o maniera adecvata, cu tact, fara a crea stari conflictuale sau confuze. De asemenea, parintele se intereseaza de rezultatele copilului sau si chiar transmite voluntarului anumite probleme observate in comportamentul acestuia. Trebuie tinut cont intotdeauna ca aceste discutii sa nu aiba loc in fata copilului vizat sau a altor copii.

3.2 INTERPRETAREA REZULTATELOR

A

In urma rezultatelor obtinute, ipotezele cercetarii au fost confirmate, astfel incat putem afirma ca prin intermediul jocului este facilitata insusirea noii limbi cu care intra in contact copilul refugiat in tara de azil si, in acelasi timp, se dezvolta nivelul de comunicare. Jocul devine, astfel, un mijloc, o metoda prin intermediul careia se pot obtine rezultate favorabile dezvoltarii copilului. Se ridica, totusi, o serie de intrebari: care sunt factorii care influenteaza aceasta insusire rapida a noii limbi? de ce jocul influenteaza achizitionarea limbajului? care este legatura dintre joc si comunicare? de ce copiii se implica atat de mult in joc si fac din insusirea limbajului o realizare personala? care este semnificatia jocului pentru copiii refugiati?

Am putut constata, in urma activitatilor desfasurate impreuna cu copiii refugiati, faptul ca acestia au foarte mare nevoie de a gasi o modalitate in care sa se exprime liber, sa se simta in siguranta, prin care sa se relaxeze si prin care sa isi descarce tensiunile care se acumuleaza datorita experientelor traite si modului de viata actual. De asemenea, am constatat cu surprindere existenta unei foarte mari disponibilitati pentru joc, copiii fiind foarte interesati si dornici de a se juca si de a se implica in programele stabilite. Pentru copilul refugiat, care de cele mai multe ori isi asuma roluri ce nu sunt caracteristice varstei sale (are grija de fratii mai mici, gateste, face piata, se implica in problemele juridice ale familiei, etc), a se juca reprezinta un ideal al vietii deoarece prin joc copilul uita de grijile sale, isi poate implini visele si dorintele si poate realiza un plan al vietii (copilul isi inchipuie cum se va duce la scoala, va avea un serviciu si isi va intemeia o familie). Am putea spune ca jocul devine un refugiu pentru copilul care se afla in campul de refugiati.

Din aceasta motive, putem explica de ce interesul copiilor pentru joc este foarte mare, iar bucuria cu care acestia se joaca nu poate fi comparata cu a nici unui alt copil. Acest lucru se datoreaza si faptului ca, de obicei, ei provin din medii si culturi care nu puneau accent pe jocul si pe educatia copiilor, culturi in care incepand de la noua, zece ani copiii sunt tratati ca niste adulti si au indatoriri si responsabilitati care nu sunt specifice copiilor in societatea in care noi traim. Pe de alta parte, copiii refugiati provin din familii care nu dispuneau de mijloace materiale adecvate, familii care se confruntau de multe ori cu foametea, lipsa asistentei medicale, persecutie politica, sau familii care in urma razboaielor si-au pierdut casa si toate bunurile avute, iar societatea in care traiau nu le putea oferi o viata decenta si sigura. Totusi, oriunde s-ar afla, oricare ar fi valorile unei societati, nevoia copilului de a se juca este permanenta si se intalneste la toti copiii, deoarece jocul este esenta copilariei, ajuta la buna dezvoltare psihica a acestuia si isi lasa amprenta asupra personalitatii sale.

Aceste motive consideram ca justifica, in mare parte, de ce copiii refugiati, ajunsi in noua tara de azil si luand contact cu o serie de jocuri si

A

jucarii, dau o semnificatie si o importanta aparte jocului. In perioada pe care am petrecut-o in mijlocul copiilor refugiati am putut ajunge la concluzia ca acesti copii se joaca, nu pentru ca nu au altceva de facut si pentru ca asa este specific varstei, ci, dimpotriva, ei se joaca pentru ca numai in acest fel pot invata, se pot relaxa, pot uita de griji si de temeri, pot intra in contact cu cei de varsta lor, se pot adapta la noul mediu si pot insusi primul lucru elementar de care au nevoie pentru a se descurca in aceasta situatie, si anume limba tarii de azil.

Pe de alta parte, viata intr-un camp de refugiati, nu ofera prea multe conditii pentru un copil. De cele mai multe ori, copiii locuiesc in aceeasi camera cu parintii si cu fratii lor, fata de care trebuie sa adopte un comportament respectuos, iar atunci cand se joaca in camera lor trebuie sa fie cat mai linistiti, fara sa-i deranjeze pe restul membrilor familiei. Totodata, campurile de refugiati se afla in administrarea Oficiului National pentru Refugiati, din cadrul Ministerului de Interne, si din aceasta cauza copiii intra in contact in fiecare zi cu oameni ce sunt imbracati in uniforme, fapt care le poate trezi un sentiment de disconfort, deoarece, in general, refugiatii au anumite reticente fata de autoritati. Aceste retineri se datoreaza faptului ca, datorita experientei avute, copiii si-au pierdut increderea in autoritati (copiii au vazut cum, de cele mai multe ori, oameni in uniforma le distrug casele, le omoara rudele sau ii persecuta; de asemenea, copiii sunt invatati cum sa se ascunda de oamenii in uniforma atunci cand trec granita).

Aceste lucruri fiind precizate si tinand cont si de faptul ca cei mici au un potential energetic deosebit, este de la sine inteles motivul pentru care, o data ajunsi in camerele de joaca ale copiilor, se implica foarte mult in activitatile propuse de lucratorii sociali si in jocurile organizate. Jocul devine, astfel, un element necesar in viata copilului refugiat, element ce ii asigura satisfacerea nevoii de a desfasura activitati. Acest lucru duce implicit la dezvoltarea copilului in plan psihic si motor, fiind de domeniul evidentei faptul ca un mediu inchis, rigid, care nu incurajeaza stimularea copilului va avea urmari grave in dezvoltarea normala a copilului.

Un alt lucru important pe care l-am putut observa in jocul copiilor

refugiati a fost modul de joaca al acestora. In general, pana la varsta de patru ani predomina jocul individual, pentru ca mai apoi copiii sa prefere jocul in grup. Acest joc colectiv este insa realizat dupa reguli mai mult sau mai putin stricte, iar partenerii de joaca sunt atent selectionati in functie de preferintele si competentele fiecarui copil. In urma cercetarii efectuate, am putut constata faptul ca, in general, copiii refugiati prefera, indiferent de varsta, jocul in grup, joc in care alegerea partenerilor nu este influentata de varsta, sexul, religia sau nationalitatea copiilor.

Copiii refugiati sunt deschisi la tot felul de posibilitati, copiii mai mari se joaca impreuna cu cei mici, pe care ii ajuta, si, de asemenea, trec cu vederea daca cei mici incalca regulile jocului, fara a se supara si fara a face eliminari din joc, asa cum se intampla de obicei la copiii normali. Totodata, prescolarii mici sunt atrasi de jocurile colective, desi uneori nu reusesc sa tina pasul cu cei mari. Aceasta toleranta si deschidere fata de joc si fata de partenerii de joaca, ne duce cu gandul la necesitatea copiilor refugiati de a se afla intr-o colectivitate, de a nu fi izolati, de a interactiona cu alti copii.

O explicatie fireasca ar fi in concordanta cu teoriile care sustin ca omul este o fiinta sociala, care devine om doar printre oameni. Totusi, daca privim atent modul de viata dus de copilul refugiat in tara de origine, experienta traumatizanta prin care a trecut si situatia actuala in care se afla, putem observa si alte perspective asupra cestor lucruri. In primul rand, in mediile din care provin este normal ca cei mari sa aiba grija de copiii mai mici, sa se joace cu ei, sa ii imbrace, hraneasca, etc. Din aceasta cauza, a se juca cu un copil mai mic ca varsta, a-1 ajuta si a-i oferi intelegere este absolut normal pentru copiii refugiati, am putea spune este chiar datoria lor. In al doilea rand, de foarte multe ori copiii au stat izolati, ascunzandu-se de raiduri aeriene sau de persecutori chiar saptamani intregi. Totodata, in drumul lor spre tara de azil, copiii refugiati trebuie sa se fereasca de autoritati la trecerea

A

frontierei, sa mearga noaptea, in tacere, etc. In al treilea rand, situatia in care se afla nu poate oferi multe copilului refugiat, el are nevoie sa se simta acceptat in cadrul unei comunitati, sa isi faca noi prieteni, iar acest lucru poate fi greu de realizat in cadrul campului de refugiati. Toate aceste lucruri isi pun amprenta asupra copilului, el simte nevoia sa evadeze, sa se simta liber si in siguranta, sa intre in contact cu alti copii si sa capete, in acest fel, din nou incredere in oameni. Pe de alta parte, faptul ca ei stiu ca sunt refugiati ii uneste si ii determina sa fie mai apropiati unii de altii, sa se ajute intre ei, etc.

in urma rezultatelor obtinute am constatat ca jocul reprezinta o metoda de facilitare a insusirii limbajului si ca prin joc se dezvolta comunicarea, intr-un timp relativ scurt. Cum este posibil acest lucru si ce ii determina pe copiii refugiati sa invete o noua limba atat de repede? Prin intermediul comunicarii se pot obtine, de obicei, o serie de informatii necesare; de asemenea prin comunicare se poate invata, motiva, convinge, incuraja, influenta, manipula, etc. Comunicarea pentru copilul refugiat este deosebit de importanta. Pentru a putea depasi experientele traumatizante prin care a trecut, copilul dispune de resursele proprii, iar una dintre cele mai importante resurse consideram a fi comunicarea. De cele mai multe ori, parintii ascund anumite lucruri fata de copil si prefera ca in fata acestuia sa nu se vorbeasca despre lucrurile prin care au trecut. Aceasta "tacere', dupa cum am mai mentionat si in capitolul de teorie, influenteaza in mod negativ copilul, acest lucru ducand la o puternica incordare psihica, la acumularea de tensiuni si la cresterea sentimentului de nesiguranta.

In baza experientei avute in munca cu copiii refugiati am constatat ca acesti copii doresc foarte mult sa comunice cu cei din jur, sa le impartaseasca experientele prin care au trecut, sa se descarce si sa se simta intelesi. In acest mod, copilul reuseste sa faca fata situatiilor prin care a trecut, dar si celor in care se afla, si, totodata, sa constientizeze si sa accepte o parte din trecutul sau, pentru ca evolutia lor ulterioara sa nu aiba de suferit. Astfel, putem explica de ce copiii refugiati se implica foarte mult in activitatile desfasurate si sunt deschisi spre comunicare.

Aplicand programul de jocuri ce a vizat stimularea dezvoltarii limbajului, am putut constata faptul ca, intr-o perioada relativ scurta de timp, copiii refugiati au facut progrese remarcabile in insusirea limbii romane. Conform parerilor mai multor autori, jocul reprezinta un factor de educare, dar trebuie sa mentionam ca uneori in insusirea limbilor straine nu este suficient doar atat, trebuie aplicate si programe de tip predare-invatare, asa cu se practica in scoli. Totusi, bazandu-ne pe rezultatele obtinute si tinand cont si de faptul ca acestor copii nu li s-au predat ore de limba romana, putem afirma ca pe langa jocurile special destinate dezvoltarii limbajului mai exista un factor ce trebuie luat in considerare, dupa opinia noastra. Acesta se refera la motivatia copiilor pentru invatarea limbii tarii de azil.

invatarea limbii tarii de azil reprezinta pentru orice refugiat o problema vitala. inca de la intrarea in tara, refugiatul se confrunta cu aceasta problema. Majoritatea refugiatilor cunosc, in afara limbii materna, franturi dintr-o limba internationala (de obicei, engleza) care ii asigura pentru inceput strictul necesar. Totodata, scopul oricarui refugiat este de a ajunge intr-o tara in care sa se poata stabili si in care sa obtina statutul de refugiat, iar mai apoi poate chiar cetatenia. Insa, pana la obtinerea statutului de refugiat, care poate dura in unele cazuri si doi ani, el trebuie sa se adapteze noului mediu, sa se integreze in noua societate, sa isi gaseasca de lucru pentru a-si sustine familia, etc. Copiii, in general, au o foarte mare capacitate de a invata si de a insusi limbile straine, iar copiii refugiati am putea spune ca isi dezvolta aceasta capacitate la maxim. Astfel, ei manifesta un real interes fata de invatarea noii limbi si din aceste motive putem explica de ce procesul de insusire a limbajului, ajutat prin diferite metode, cum ar fi cea a jocurilor, se realizeaza atat de repede.

Pentru copiii refugiati invatarea limbii tarii de azil e un lucru firesc care deriva in primul rand din dorinta oricarui copil de a se juca. Dorinta si, totodata, nevoia de a se juca implica si nevoia de a comunica. Aceasta comunicare trebuie, insa realizata prin intermediul unei limbi care sa fie comuna pentru toti copiii aflati in campul de refugiati, iar aceasta limba este de obicei limba tarii de azil. Campul de refugiati si, implicit, camerele special amenajate pentru copii reprezinta un mic mediu multicultural, in care se intalnesc si traiesc oameni ce provin din culturi diferite, cu obiceiuri diferite, ce vorbesc limbi diferite. Gasirea unui element comun este absolut esentiala, iar acest element comun este, pentru copiii refugiati, limba tarii de azil. Totodata, pentru copiii refugiati este foarte important sa gaseasca o modalitate de exprimare printre oameni care nu ii inteleg limba Astfel, ne putem explica de ce copiii refugiati asimileaza atat de repede cuvintele in limba romana.

Pe de alta parte, copiii jucandu-se intre ei, au ocazia de a invata nu numai limba tarii de azil, ci si cuvinte si expresii din alte limbi, de la partenerii de joaca ce provin din tari diferite. Au existat copii care pe langa limba materna mai vorbeau fluent alte doua trei limbi straine si care, de cele mai multe ori, traduceau pentru autoritatile romane si pentru parinti atunci cand era necesar. Refugiatii, in general, pana sa se stabileasca intr-o anumita tara, sunt nevoiti sa tranziteze mai multe tari si chiar sa se stabileasca acolo pentru o anumita perioada de timp. Astfel, ei pot sta o luna sau un an in Romania, pentru ca mai apoi, daca nu au obtinut statutul de refugiat sau chiar in timpul desfasurarii procedurii de azil, sa plece in alta tara unde considera ca le-ar fi mai bine. Din aceasta cauza, pana a se stabili definitiv intr-o tara, copilul refugiat trece prin mai multe tari si implicit invata sa se exprime in mai multe limbi. De exemplu, un baiat din Iugoslavia, inainte de a ajunge in Romania, a stat un an intr-un camp de refugiati din Ungaria. Drept urmare el a invatat sa vorbeasca limba maghiara pentru ca mai apoi sa ajunga in

Romania si sa fie nevoit sa isi insuseasca o noua limba. Fiind de doi ani in Romania, el vorbeste foarte bine limba romana si in acelasi timp, fiind integrat in sistemul de invatamant, a invatat si limba engleza. Pe de alta parte, traind in campul de refugiati, el a invatat si expresii din limbile celorlalti copii.

De asemenea, copiii sunt cei care, datorita faptului ca invata mult mai repede limba tarii de azil, se ocupa de o serie de probleme care ar trebui rezolvate de parinti. De exemplu, parintii trimit de obicei copiii sa faca rost de lucrurile necesare, sa vorbeasca cu sefii campului daca au probleme sau sa intrebe diferite persoane atunci cand nu stiu un lucru. Astfel, se realizeaza si o maturizare a copiilor, deoarece acestia isi asuma roluri si responsabilitati care nu sunt specifice varstei.

Interesant ni s-a parut si modul in care copiii refugiati ajung sa isi insuseasca regulile gramaticale ale limbii tarii de azil. Initial, invatarea limbii se face prin intermediul repetarii cuvintelor auzite de la persoanele cu care intra in contact, indiferent care sunt acestea (ofiteri, administratori, ingrijitoare, voluntari, lucratori sociali, etc), incearca sa le memoreze si sa le reproduca intr-o conversatie tinand cont de context. Este de remarcat efortul mintal pe care copiii refugiati il depun pentru formularea propozitiilor deoarece nu au avut un indrumator in insusirea noii limbi si se ghideaza dupa felul in care vorbesc ceilalti oameni. Ei se straduiesc sa se exprime corect, aplicand, inconstient, regulile gramaticale ale limbii materne limbii romane. Abia dupa dialoguri repetate, dupa exercitii de exprimare si dupa insusirea unui minim vocabular, realizeaza care sunt diferentele.

insusirea noii limbi reprezinta un proces activ, copilul nu se multumeste doar cu repetarea cuvintelor auzite ci, dimpotriva, este capabil sa surprinda singur anumite reguli si sa faca analogii. Totodata, copiii refugiati retin foarte usor cuvintele daca acestea le-au fost pronuntate de doua, trei ori. Ei ajung, in final, sa formuleze fraze corecte din punct de vedere gramatical desi nu au nici cea mai mica notiune de gramatica a limbii romane. Putem considera ca la prescolarii mici care inca nu au consolidata exprimarea in limba materna, insusirea noii limbi se face mai usor, in timp ce la scolari ea se realizeaza mai greu. Totusi, este interesant de ce copiii refugiati, desi nu au nici o certitudine ca vor ramane in tara in care se afla, se implica atat de mult in insusirea noii limbi, care intr-o alta tara de azil ar fi inutila si chiar le-ar crea neplaceri (daca autoritatile din noua tara de azil descopera faptul ca ei au fost azilanti si in alta tara, ii vor trimite inapoi. Putem da exemplu aici, relatarile unui copil refugiat, care petrecuse doi ani pe teritoriul Romaniei si care stia ca va urma sa plece clandestin in Ungaria: "m-am obisnuit sa vorbesc limba romana si cand ma trezeste mama sa ma duc la scoala, eu ii spun in romana ,mai stau cinci minute'. Ce-o sa ma fac acolo? Trebuie sa ma controlez, dar mi-e foarte frica. Aici toata lumea stia ca am fost si in Bulgaria, dar acolo e altfel' - A., 11 ani).

In urma cercetarii efectuate am observat ca jocul are atat caracter terapeutic asupra copiilor, cat si un caracter formativ. Pe de o parte copiii reusesc sa se elibereze de tensiunile ce se acumuleaza treptat si sa se exprime liber, iar pe de alta parte, ei reusesc sa achizitioneze elementele esentiale ale limbii tarii de origine. Prin joc, copiii devin mai receptivi, mai deschisi unii fata de ceilalti si speculeaza aproape orice moment pentru a invata cat mai multe lucruri. Totodata, in jocul acestor copiii se poate observa spiritul competitiv al copiilor. Dorinta de a fi cel mai bun il impulsioneaza pe copil sa invete cat mai mult. De asemenea, el este dornic sa demonstreze tot ce stie si se mandreste cu realizarile sale.

Pe masura ce bagajul de cunostinte devine mai bogat, copiii refugiati sunt din ce in ce mai volubili, mai comunicativi, iar daca sunt facute aprecieri laudative asupra modului in care au evoluat, bucuria si satisfactia lor este extrem de vizibila. Acest lucru se poate compara cu sentimentul pe care un adult il incearca atunci cand ceva ce este realizat de el insusi este facut bine, adica "satisfactia lucrului bine implinit'. Odata stapanita limba romana, ei se simt datori sa ii invete si sa ii ajute pe cei nou veniti. Astfel, ei devin un fel de initiatori pentru noii azilanti si capata un ascendent asupra acestora.

De asemenea, am putea mentiona faptul ca daca alti copii se mandresc cu ce cadouri au primit sau cu ce lucruri au realizat parintii lor, copiii refugiati se lauda cu reusitele lor si mai ales cu faptul ca au putut asimila limba romana. De foarte multe ori, copiii se mandresc atunci cand dau dovada ca stiu unele cuvinte pe care alti copii nu le cunosc, iar acest lucru ii ambitioneaza pe cei din urma. Uneori am putut observa ca singuri se iau la intrecere pentru a vedea care dintre ei stie mai multe cuvinte si deseori se ajunge la cearta. De asemenea, am constatat ca atunci cand un copil greseste un cuvant, ceilalti ii atrag atentia si il corecteaza, iar in acest fel se ajunge la o mai buna cunoastere a limbii romane. Faptul ca au reusit sa invete sa se exprime in limba tarii de azil ii face sa se elibereze de complexe, sa se considere egali cu copiii romani (si uneori am putea spune chiar superiori acestora, deoarece ei cunosc mai multe limbi straine) si sa priveasca spre viitor cu mai multa speranta pentru o reusita intr-o viata mai buna.

invatarea limbii tarii de azil reprezinta primul pas catre realizarea unui viitor pe care orice refugiat si-1 doreste: un viitor in care sa se simta sigur, intr-o tara in care sa isi gaseasca rostul, sa isi indeplineasca visele, dorintele, sa se exprime liber si sa isi dezvolte capacitatile si abilitatile la maxim. Constient sau nu, copiii simt acest lucru si astfel putem explica modul in care ei reusesc sa depaseasca evenimentele traumatizante si sa gaseasca resurse in interiorul lor.

Un alt lucru obtinut in urma rezultatelor si pe care am dori sa-1 subliniem este legat de temele jocului alese de catre copilul refugiat. Am putut observa ca in jocurile libere predomina, atat la prescolari cat si la scolari, temele ce reflectau situatiile cu care copilul era obisnuit. Cele mai frecvente jocuri erau cele in care copiii isi imaginau niste lupte, jocul "de-a razboiul', de-a soldatii. De asemenea, jocul cu papusile, "de-a mama si de-a tata' erau intalnite frecvent, mai ales la fete. Un interes deosebit era acordat si jocurilor de constructie, copiii confectionand tot felul de lucruri din piese de lego, cum ar fi case pentru papusi, pistoale, vaporase, masini, roboti, etc.

In concluzie, am putea spune ca rezultatele cercetarii confirma teoriile potrivit carora jocul este considerat un factor de educare si permite controlul temerilor si problemelor. Jocul si comunicarea sunt doua dintre cele mai mari nevoi ale copiilor refugiati, care isi pun amprenta asupra dezvoltarii psihice ulterioare.

CAPITOLUL IV CONCLUZII

In urma cercetarii intreprinse am ajuns la concluzia ca, desi au trecut prin experiente traumatizante si traiesc in conditii nu tocmai favorabile, copiii refugiati dispun de un mare potential de dezvoltare, gasind in interiorul lor, daca li se ofera ocazia, resursele necesare depasirii momentelor dificile. De asemenea, in urma rezultatelor obtinute, am constatat ca acesti copii dispun de un foarte mare potential de invatare si acumulare de cunostinte, ei fiind in stare sa se adapteze la noua societate, sa invete limba, obiceiurile, traditiile si, in acelasi timp sa pastreze elemente din propria cultura.

Jocul copiilor refugiati, desi nu difera in mare parte de cel al copiilor obisnuiti, indeplineste mai multe functii: este un ideal al copiilor, este un mijloc de relaxare, un mijloc de descarcare, de exprimare a propriilor dorinte, de comunicare a lucrurilor prin care a trecut si de acceptare a acestora, de a gasi liniste, o modalitate de invatare, de satisfacere a anumitor nevoi, cum ar fi cea de afectiune, siguranta, nevoia de joc in sine. Din aceste motive, si nu numai, jocul este un element vital pentru copiii refugiati, iar acest lucru ar trebui luat in considerare atunci cand se lucreaza cu aceasta categorie de copii.

In urma observatiilor facute in perioada desfasurarii programului de jocuri, am constatat ca prin intermediul jocului se imbunatatesc si se consolideaza relatiile dintre copii, acestia devenind mai deschisi unii fata de altii si dand dovada de mai multa intelegere. De asemenea, nivelul comunicarii se dezvolta pe masura ce copiii iau parte la activitatile si jocurile colective. De multe ori am putut observa cum, de-abia ajunsi in camp, copiii erau retrasi si preferau sa se inchida in ei, sa se joace separat si sa reactioneze intr-o maniera agresiva atunci cand ceilalti copii incercau sa il atraga in jocurile lor. Acest lucru, in opinia noastra, se datoreaza faptului ca, in majoritatea cazurilor, ei isi pierd increderea in sine si in ceilalti si le este foarte greu sa investeasca (uneori ei se afla doar temporar pe teritoriul unei tari, iar parintii le interzic sa spuna acest lucru; de asemenea, de foarte multe ori parintii nu spun care este varsta si numele real al copiilor, iar acest lucru duce la puternice conflicte interioare).

Jocul, am putea spune, reprezinta o metoda terapeutica, si, totodata, reprezinta prima modalitate de a comunica, aborda si de a te apropia de un copil care nu iti cunoaste limba. Multi autori atrag atentia asupra potentialului de invatare pe care jocul il ofera, iar profesorii utilizeaza de multe ori metoda jocului pentru a facilita asimilarea cunostintelor specifice diferitelor materii. Astfel, tinand cont de aceste lucruri si, de asemenea, si de semnificatia jocului pentru copiii refugiati, am incercat sa demonstram modul in care acesta influenteaza dezvoltarea limbajului si a comunicarii.

Rezultatele obtinute au aratat ca, in urma aplicarii programului de jocuri, copiii au inregistrat progrese in insusirea limbajului si am dori sa subliniem faptul ca, spre deosebire de jocurile didactice care vin in sprijinul cunostintelor deja predate, acest lucru a constituit o metoda in sine de invatare. Din aceasta cauza, lucrarea noastra a avut ca obiectiv practic realizarea unui modul de jocuri care sa constituie o metoda simpla de invatare a limbii romane care sa poata fi aplicata pe copiii refugiati si care sa fie urmata, pentru aprofundare, de metode mai complexe.

BIBLIOGRAFIE

Atkinson, L. R., Atkinson, C. R., Smith, E., Bem, D. J. (2002) -Introducere in psihologie, Editura Tehnica, Bucuresti

Bacus, A. (1998) - Jocuri pentru copii de la o zi la sase ani, Editura Teora, Bucuresti

Birch, A. (2000) - Psihologia dezvoltarii, Editura Tehnica, Bucuresti Chateau, J. (1967) - Copilul si jocul, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Claparede, Ed. (1975) - Psihologia copilului si pedagogia experimentala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Debesse, M. - Psihologia copilului de la nastere la adolescenta, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Golu, P. (2000) - Fundamentele psihologiei sociale, Editura Ex Ponto, Constanta

Golu, P. (2001) - Psihologia invatarii si dezvoltarii, Editura Fundatiei

Humanitas, Bucuresti Miliar, S. (1969) - The psychology of play, Penguin Books, Londra Segerstrom, E. (2000) - Focus on Remgee Children. A Handbook for

training Field Remgee Workers in Social and

Community Work, UNHCR, Geneva Siek-Piskozub, T (1997) - Jocuri si activitati distractive in invatarea

limbilor straine, Editura Polirom, Iasi Schiopu, U. (1967) - Psihologia copilului, Editara Didactica si

Pedagogica, Bucuresti Schiopu, U. (1970) - Probleme psihologice ale jocurilor si distractiilor,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Schipou, U., Verzea, E. (1995) - Psihologia varstelor, Editura Didactica

si Pedagogica, Bucuresti ZIate, M. (2000) - Introducere in psihologie, Editura Polirom, Iasi Lucrarile Congresului Ham burg 26/29.09.1995 - Copiii - Razboi si

persecutie, editat de Sliftung fur Kinder, Publicat de

Fundatia Generatia, 2001 Refugee Children - guidelines on protection and care

UNHCR, Geneva

Lucrul cu copiii neinsotiti - o abordare comunitara (1996) -UNHCR, Geneva

Curs de pregatire pentru voluntari (2003) - UNHCR, Organizatia

Salvati Copiii, Bucuresti Curs de pregatire pentru reprezentanti legali (2003) - UNHCR,

Organizatia Salvati Copiii, Bucuresti Revista "Speranta' (2002) - editia de vara, publicata de UNHCR,

editata de C&C Class Consulting, Bucuresti Revista "Speranta' (2003) - editia de vara, publicata de UNHCR,

editata de C&C Class Consulting, Bucuresti www.ecoi.net/roccord www.icrc.org/web/eng/siteengo.nsf www.refugees.org/wrs04/main.html www.unicef.org/iraq www.web.amnesty.org www.unchr.ch

ANEXA 3 - Rezultatele obtinute

l=slab

2= mediu 3= bine

REZUMAT

De foarte multe ori vedem la televizor sau citim in ziare cum mii de oameni sunt nevoiti sa isi paraseasca familiile, casele, tara de origine si sa se indrepte catre alte locuri care sa le ofere acea minima siguranta de care au nevoie si in care drepturile fundamentale ale omului sa nu fie incalcate. Tot ce stim despre ei este ca provin din foarte multe tari, din toate colturile pamantului. Refugiatii devin o masa nedefinita de oameni vulnerabili, care nu au fete si nici nume pentru cei mai multi dintre noi. Problematica refugiatilor in Romania este relativ recenta, incepand cu anii '90 Romania deschizandu-si portile catre aceasta categorie de oameni si adoptand anumite conventii internationale referitoare la statutul si drepturile refugiatilor.

Conform Ordonantei de Guvern 102/2000 statutul de refugiat se poate acorda la cerere strainului care dovedeste ca, datorita unei temeri bine intemeiate de a fi persecutat pe motive de rasa, religie, nationalitate, apartenenta la un anumit grup social sau opinie politica, se afla in afara tarii de origine si care nu poate primi sau, datorita acestei temeri, nu doreste protectia acestei tari.

Timp de doi ani si jumatate am avut ocazia sa ma implic intr-unui dintre programele ce au ca scop adaptarea si integrarea copiilor refugiati in societatea romaneasca, intrand astfel in contact cu aceasta categorie de copii, cu problemele si nevoile lor, putand observa modul in care acestia se manifesta. in urma experientei avute am ajuns la concluzia ca jocul si insusirea limbii tarii de azil sunt doua dintre cele mai importante nevoi ale copiilor refugiati si, pornind de la aceasta idee, lucrarea de fata isi propune sa investigheze modul in care jocul faciliteaza dezvoltarea comunicarii si a limbajului la copiii ce provin din familii de refugiati. De asemenea, lucrarea noastra a avut ca obiectiv practic realizarea unui modul de jocuri care sa constituie o metoda simpla de invatare a limbii romane care sa poata fi aplicata pe copiii refugiati si care sa fie urmata, pentru aprofundare, de metode mai complexe.

Ca urmare, in cercetarea noastra ne-am propus atingerea urmatoarelor obiective:

A cunoaste in mod concret conditiile si stilul de viata al familiilor de refugiati.

A cunoaste climatul cultural al tarii de origine.

A cunoaste conceptia parintilor cu privire la educatia copiilor lor.

A releva gradul de dezvoltare a comunicarii in limba romana.

A evidentia masura in care jocul favorizeaza dezvoltarea comunicarii in noua limba.

A adapta jocurile la specificul culturii din care provine copilul.

A construi o suita de jocuri special destinate dezvoltarii comunicarii in limba tarii de azil.

Ipotezele cercetarii au fost urmatoarele:

ipoteza Consideram ca jocurile speciale favorizeaza dezvoltarea comunicarii si a limbajului.

Ipoteza 2. Presupunem ca exista o relatie de corespondenta intre nivelul comunicarii in limba romana si durata perioadei desfasurarii jocurilor.

In vederea atingerii obiectivelor mai sus mentionate si a testarii ipotezelor formulate am folosit urmatoarele metode de cercetare:

metoda observatiei

experiment natural: jocuri speciale

convorbirea cu parintii si fratii mai mari privind nivelul comunicarii copiilor.

convorbire cu familiile pentru a releva problemele de viata ale refugiatilor.

convorbirea cu invatatoarele

convorbirea cu lucratorii sociali care se ocupa de acesti copii

Suita de jocuri utilizata a constat din urmatoarele jocuri:

Martianul

Gaseste deosebirile

"X' spune

Cate cuvinte iti amintesti

Lumea animalelor

Sa ne organizam

Anotimpurile

Gaseste umbra

Aruncarea mingii

Biata pisica bolnava

Semnul meu

Gaseste obiectul

Mima

Vaca patata

Indicii

La magazin

Bingo

La ce ma gandesc

Jocuri clasice

Cercetarea a avut ca lot de subiecti 40 de copii refugiati, cu varste cuprinse intre  3 si 10 ani, dintre care 21 au fost fete si 19 au fost baieti. Copiii care au participat la aceasta cercetare provin din urmatoarele tari: Afghanistan, Iran, Irak, Somalia, Turcia, Iugoslavia, Moldova.

Cercetarea noastra a fost desfasurata pe o perioada de doua luni si jumatate, timp in care au fost elaborate si puse in practica o serie de activitati cu scopul de a stimula dezvoltarea limbajului si a comunicarii. Toate activitatile desfasurate au fost realizate in cadrul campului de refugiati, in camerele special amenajate pentru copii, unde acestia isi petrec aproape jumatate din zi.

Pasii cercetarii:123456

strangerea cat mai multor informatii referitoare la fiecare copil in parte (referitoare la cultura din care provine, conditiile si stilul de viata dus de catre familia sa, nivelul de dezvoltare a comunicarii si limbajului in limba romana inaintea desfasurarii programului de jocuri)

desfasurarea propriu-zisa a jocurilor (suita de jocuri a fost repetata de cinci ori la intervale de doua saptamani; in perioada in care nu erau efectuate jocurile, prin intermediul metodei observatiei, a fost urmarit comportamentul copiilor in timp ce desfasurau activitatile lor obisnuite in cadrul programului special realizat in camerele copiilor si jocurile libere ale acestora)

discutii cu invatatoarele si cu lucratorii sociali pentru a vedea daca s-au remarcat imbunatatiri ale limbajului si comunicarii

Rezultatele obtinute au aratat ca ipotezele cercetarii au fost confirmate, adica prin intermediul jocului copiii refugiati au facut progrese remarcabile in insusirea limbii romane si in dezvoltarea comunicarii. De asemenea, s-a putut constata faptul ca nivelul dezvoltarii depinde in mare masura de durata implicarii in programul de jocuri.

Concluzii generale:

jocul reprezinta pentru copilul refugiat: un ideal al copiilor, este un mijloc de relaxare, un mijloc de descarcare, de exprimare a propriilor dorinte, de comunicare a lucrurilor prin care a trecut si de acceptare a acestora, de a gasi liniste, o modalitate de invatare, de satisfacere a anumitor nevoi, cum ar fi cea de afectiune, siguranta, nevoia de joc in sine.

foarte mare disponibilitate pentru joc, interes deosebit pentru joc si implicare in joc.

prin joc copilul se adapteaza la noul mediu.

jocul individual predomina pana in jurul varstei de patru ani, apoi este inlocuit de jocul colectiv.

toleranta si deschidere fata de joc si fata de partenerii de joaca.

copiii refugiati sunt foarte deschisi si comunicativi

prin intermediul jocului se imbunatatesc si se consolideaza relatiile dintre copii

jocul faciliteaza insusirea limbii tarii de azil si dezvolta nivelul comunicarii

copiii invata mai repede limba tarii de azil in cadrul jocului

nivelul comunicarii se dezvolta pe masura ce copiii iau parte la activitatile si jocurile colective

copiii refugiati au foarte mare nevoie de comunicare

un alt factor important care influenteaza dezvoltarea comunicarii si limbajului este motivatia puternica pentru insusirea limbii tarii de azil

copiii refugiati dispun de o foarte mare capacitate de a invata limbile straine

prin joc copilul refugiat comunica o multime de informatii despre el si, totodata, prin foloseste comunicarea si limbajul pentru a se juca

insusirea limbii tarii de azil reprezinta primul pas spre integrarea si adaptarea in noua societate

este de remarcat efortul mintal pe care copiii refugiati il depun pentru formularea propozitiilor deoarece nu au avut un indrumator in insusirea noii limbi si se ghideaza dupa felul in care vorbesc ceilalti oameni, aplicand, inconstient, regulile gramaticale ale limbii materne limbii romane. Abia dupa dialoguri repetate, dupa exercitii de exprimare si dupa insusirea unui minim vocabular, realizeaza care sunt diferentele

jocul are atat caracter terapeutic asupra copiilor, cat si un caracter

formativ

in jocul copiilor refugiati se poate observa spiritul competitiv al copiilor. Dorinta de a fi cel mai bun il impulsioneaza pe copil sa invete cat mai mult. De asemenea, el este dornic sa demonstreze tot ce stie si se mandreste cu realizarile sale

insusirea limbii tarii de azil reprezinta motiv de mandrie pentru copiii refugiati

in jocurile libere predomina temele ce reflecta situatiile cu care copiii sunt obisnuiti: jocul de-a razboiul, de-a soldatii, de-a mama si de-a tata

jocul si insusirea limbii tarii de azil conduc la dezvoltarea normala a copilului.

In lucrul cu copiii refugiati trebuie tinut uneori de urmatoarele lucruri:

fiecare copil este unic in felul sau

sa se realizeze apropierea dintre copil si lucratorul social

increderea copilului trebuie castigata

sa se stabileasca o relatie de prietenie, deschisa si directa

sa existe o buna comunicare

sa fie o relatie apropiata dar sa existe un anumit grad de autoritate

sa se tina cont de cultura din care provine copilul

UNIVERSITATEA HYPERION FACULTATEA DE PSIHOLOGIE-SOCIOLOGIE SI STIINTE POLITICE

LUCRARE DE LICENTA

DEZVOLTAREA COMUNICARII IN CADRUL JOCULUI LA COPIII REFUGIATI

COORDONATOR STIINTIFIC: CONFIDENTIAL DR.GOLU IOANA

ABSOLVENT:

NINCA DRAGOS-MIHAIL

BUCURESTI

2008