Reintegrarea sociala a delincventilor juvenili

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

Reintegrarea sociala a delincventilor juvenili

I. DELINCVENTA JUVENILA

I.1 Notiunea de delincventa juvenila

Delincventa juvenila a inregistrat schimbari semnificative in ultima perioada, rasfoind presa din ultima vreme vom constata ca un numar din ce in ce mai ridicat de copii sunt implicati in crime si alte infractiuni comise cu violenta. In cele ce urmeaza ne-am hotarat sa identificam factorii si conditiile care genereaza aceste acte antisociale ale minorilor precum si reintegrarea acestora in societate cu ajutorul centrului de plasament.

Socializarea, ca proces de insusire de la cele mai timpurii varste a normelor, valorilor si regulilor de conduita care corespund cu modelul etico-normativ al societatii, presupune dobandirea unor capacitati si abilitati. Dintre acestea o importanta reala pentru dezvoltarea ulterioara a tanarului o au:

Capacitatea de a-si exercita in mod adecvat rolurile sociale, orientandu-se dupa reguli si norme specifice;

Dobandirea unei capacitati corecte de discernamant pentru a realiza distinctia intre conduite permise si cele interzise, intre mijloace legitime si ilegitime, intre scopuri dezirabile si indezirabile, din punct de vedere social. Fenomenul de transformare a copilului se realizeaza treptat prin extinderea si perfectarea continua a relatiilor cu mediul, ceea ce echivaleaza cu ridicarea sa de la conduitele sale primare, inferioare, la conduitele superioare, sociale (Bus, 1997).

Convingerea noastra este ca insusirile de personalitate ale tinerilor, evaluate in conexiune cu explozia modificarilor sociale au determinat disparitia structurii traditionale a familiei, modificari la nivel valoric cat si la nivelul principiilor educatiei.

Astfel, principiile educatiei traditionale care faceau apel, cu desavarsire la obedienta, ca o necesitate de supunere neconditionata a tinerilor la deciziile adultilor, conformismul in raport cu normele si valorile promovate de educatori, au fost schimbate. In prezent, educatorii trebuie sa tina cont de caracteristicile tinerilor, care nu mai reprezinta o entitate omogena, avand grupuri distincte, diferentiate in functie de etape de varsta, particularitati de sex, caracteristici culturale.

Astfel, in procesul socializarii intervin un complex de factori care favorizeaza instalarea conduitelor, fie in sens pozitiv, fie in sens negativ. Ca urmare, diversele manifestari exprimate in conduita copilului, constituie criteriul de evaluare a nivelului de constiinta pe care l-a atins in dobandirea sensului social al vietii, precum si gradul devierilor de conduita contactate.

In societate exista concomitent mai multe sisteme de norme (morale, culturale, religioase, juridice), consacrate prin reguli scrise sau nescrise, transmise, raspandite, si sanctionate prin legislatie sau opinia publica, prin care orice abatere sau atitudine contrare acestora se incadreaza in fenomenul de anomie.

Conform definitiei propuse de Emile Durkheim in "Despre sinucidere", comportamentul anomic este un tip de comportament care se opune celui conventional sau conformist, si cuprinde nu numai incalcari ale legii ci si orice "deviere" de conduita care nu are un caracter patologic constatat medical, si reprezinta o abatere de la normele sociale, fiind definita si perceputa ca atare de membrii unui grup social. In cadrul conceptului de "anomie" sunt incluse o serie de comportamente dezadaptative printre care si notiunea de delincventa.

Cuvantul "delincventa" are origine etiologica latina, venind de la "delinquere", a fi de vina, a gresi. Etiologia delincventei, se inscrie in "pluricauzalitatea agresivitatii morbide", putand fi distinse cinci categorii de structuri psihice agresive: instabilul, autoagresivul si heteroagresivul, comportamentul pervers si comportamentul reactiv (DEX). Mobilul acestui comportament fiind puternic influentat de caracterul motivatiei (necesitatea satisfacerii unor scopuri imediate) uneori capata expresia unui comportament violent, ajungand chiar la acte de mare periculozitate sociala (mutilare, omor).

Cea mai importanta trasatura a delincventei juvenile cat si adulte, este inadaptarea sociala, manifestata sub forma unor comportamente agresive, indreptate spre rezultatele muncii (distrugeri de bunuri, furturi, vandalism, incendii).

Delincventa juvenila este un fenomen care include totalitatea incalcarilor de norme sociale, savarsite de tineri sub 18 ani, incalcari care sunt sanctionate penal (Popescu-Neveanu, 1978). Ea se refera asadar la activitatile ilegale comise de copil sau de adolescent (Bus, 1997).

Din punct de vedere juridic, prin delincventa se desemneaza conduite morale inadecvate ale minorilor care nu au indeplinit majoratul, dar care se abat de la norma penala prin diferite forme de comportament (Banciu & Radulescu, 2002):

Cei care transgreseaza legea;

Cei abandonati de parinti si educatori care se integreaza in anturaje nefaste, potential delincvente;

Cei care au fugit de la domiciliu sau din mediul scolar, in urma aplicarii unor sanctiuni brutale;

Cei care au nevoie, din diferite motive, de protectie ( parinti decedati, familii dezorganizate).

Ca fenomen de incalcare a normelor de orice natura, delincventa poate sa cumuleze in aria larga a nonconformismului, simple gesturi ostile, conduite de protest, violente fizice, agresivitate de limbaj, nonconformism in limbaj, in tinuta, indisciplina, evaziune din mediul familial sau scolar, fumatul sau consumul de alcool, antrenarea in anturaje care practica actiuni ilicite.

Aceste acte intreprinse de tanar nu reprezinta intotdeauna fapte penale, incalcari ale legii in vigoare, ci conduite care violeaza normele de convietuire morala.

Termenul de delincventa este o creatie a doctrinei penale si a teoriilor criminologice sau sociologice in incercarile de a grupa infractiunile in functie de criteriul de varsta al infractorului. Astfel sistemul nostru juridic diferentiaza in cadrul categoriei largi de minori cateva subcategorii. Minorii pana la varsta de 14 ani nu raspund penal, chiar daca ei comit infractiuni - pentru acestia se iau masuri cu caracter de ocrotire prin incredintarea familiilor ori altor persoane pentru supraveghere, sau de internare in scoli de reeducare. Cei care au varsta intre 14 si 16 ani raspund juridic limitat, numai daca se stabileste existenta discernamantului la expertiza medico-legala psihiatrica, iar minorii intre 16 si 18 ani, avand discernamant raspund in fata legii. (Banciu & Radulescu, 2002).

II. TEORII UTILIZATE IN EVALUAREA CAUZELOR DELINCVENTEI JUVENILE

Aparitia manifestarilor antisociale juvenile nu pot fi intelese si explicate in functie de un singur factor, ci in functie de un complex de factori aflati in interactiune.

In evaluarea diferitelor manifestari delincventuale pe langa cauzele psihologice care tin cont de factorul "agresivitate" sau de cel de "frustrare", de instabilitatea afectiva si comportamentala, ca si de egocentrismul si impulsivitatea ce caracterizeaza varsta adolescentei, etc. trebuie avut in vedere elementele si conditiile vietii sociale.

In acest context, delincventa juvenila nu mai este privita ca o tulburare a personalitatii sau ca o incapacitate a tanarului de a se adapta conditiilor in care traieste, ci ca un efect al deficientelor si disfunctiilor structurii sociale.

Deoarece fenomenul de delincventa are o serie de conditionari, au existat o varietate de teorii care incearca explicarea cauzelor acestui fenomen, dintre care cele mai importante le consider a fi:

~Teorii care considera delincventa juvenila drept o consecinta directa a dezorganizarii sociale, implicate in procesele de schimbare si dezvoltare. Cauzalitatea "primara" a delictelor juvenile trebuie cautata in consecintele negative si conflictuale generate de perioade de criza si instabilitate economica, mobilitate teritoriala si sociala a populatiilor.

~ Teorii conform carora delincventa juvenila constituie un efect nemijlocit al conflictelor normative intre diferitele categorii de tineri si obstructii organizationale de a avea acces la status, putere si bogatie. Acestea antreneaza neintelegeri intre tineri privind utilizarea optima a normelor sociale, aparand un conflict puternic intre scopurile sociale dezirabile si mijloacele legitime de a le realiza.

2.1 Teoria "asocierilor diferentiale"

Considerand comportamentul delincvent ca fiind alcatuit atat din "elementele care intra in joc in momentul comiterii faptei" (circumstantele si imprejurarile socio-economice si culturale), cat si "elementele care au influentat anterior viata delincventului", sociologul si criminologul E.R.Sutherland a elaborat o "teorie genetica" a delincventei, numita a "asocierilor diferentiale" (Paunescu,1995).

Teoria lui Sutherland pleaca de la premisa ca in viata sociala, indivizii, atat cei adulti cat si cei tineri, se confrunta cu modele atat pozitive (conformiste) cat si negative (nonconformiste), de comportament si conduita. Acestea nu se transmit nici pe cale ereditara, si nici nu se imita, ci se "invata" in cadrul proceselor de comunicare si relationare sociala dintre indivizi si diverse grupuri.

Aceasta "comunicare" poate fi verbala cat si comportamentala, transmisa prin "exemplul" altor persoane cu care se vine in contact direct. Procesul de invatare a delincventei nu este liniar ci include mai multe trasaturi si momente in desfasurarea sa.

Mai intai indivizii, aflandu-se in contact unii cu altii, incep sa-si orienteze mobilurile, scopurile si atitudinile in functie de interpretarile favorabile sau nefavorabile pe care le acorda regulilor si dispozitiilor legale.

Este posibil ca in anumite grupuri sociale sa predomine acele persoane pentru care dispozitiile legale reprezinta reguli de necontestat datorita internalizarii si acceptarii prohibitiilor si restrictiilor sociale. In schimb, in alte grupuri predomina indivizii care inclina spre violarea acelorasi dispozitii legale.

Astfel, acei indivizi care se vor asocia grupurilor care respecta regulile legale, nevenind in contact cu modele criminale, se vor adapta mai usor in societatea bazata pe consens. Indivizii, care devin delincventi, se confrunta mai mult cu modele criminale apartinand acelor grupuri care nu accepta, nu recunosc sau nu respecta normele legale.

Evolutia spre delincventa are acelasi mecanism implicat intr-o cariera nondelincventa si se realizeaza prin " invatarea " si experimentarea tehnicilor si procedeelor de comitere a delictelor.

Alte elemente ce caracterizeaza "asocierile diferentiale" se refera la frecventa, durata si intensitatea acestora, care ofera individului posibilitatea de a alege si a " invata " intre comportamentele conventionale, conformiste si cele nonconformiste sau deviante. Aceasta optiune si invatare, incepe inca din copilarie si dureaza pe tot parcursul vietii individului.

Teoria "asociatiilor diferentiale", elaborata de Sutherland, considera socializarea ca factorul explicativ fundamental in geneza delincventei. In consecinta comportamentul delincvent se invata ca orice tip de comportament prin intermediul socializarii, individul preluand " modele " si norme care-i induc o serie de atitudini, deprinderi si comportamente negative.

2.2 Teoria "dezorganizarii sociale"

Aceasta teorie este elaborata de Scoala de la Chicago, C.R.Show si H.D.McKay contributia acestora fiind considerabila. Conform teoriei, geneza si dinamica delincventei sunt determinate sensibil de marile depresiuni sau crize sociale si economice, de fenomenele de urbanizare si exod rural (Paunescu, 1995).

Rata delicventei este mai ridicata in ariile si zonele caracterizate prin deteriorare fizica, declin de populatie, dezintegrare culturala, ceea ce impiedica exercitarea adecvata a controlului social al comunitatii, generand fenomene de "dezorganizare sociala", marginalizare, devianta.

Cei doi cercetatori au ajuns la concluzia ca rata delincventei juvenile sanctionate este mult mai ridicata in zonele puternic industrializate si urbanizate, fapt verificabil prin frecventa si gravitatea delictelor contra persoanei, proprietatii si moravurilor.

Procesele de dezvoltare si modernizare sociala au fost insotite de o crestere constanta a nivelului de delincventa juvenila si datorita constituirii unor comunitati eterogene, cu grad scazut de structurare si coeziune sociala, in care controlul social devine difuz si ineficace.

Prin consecintele produse, mobilitatea geografica si sociala a condus la aparitia unor zone cu populatii formate in majoritate din imigranti, care nu reusesc sa se adapteze intotdeauna noilor conditii.

Acest lucru face ca familiile de imigranti, stabilite recent in marile metropole, sa nu-si poata indeplini adecvat functiile educative si socializatoare, conducand la o slaba integrare si adaptare a copiilor si adolescentilor, marind probabilitatea de a deveni delincventi.

Analizand nivelul situatiei sociale a familiei, nivelul conditiilor in care se desfasoara socializarea adolescentului si calitatea acestei socializari, Shaw si McKay, ajung la concluzia ca delincventa juvenila este consecinta dificultatilor materiale, a contradictiilor si conflictelor individuale sau colective cu care se confrunta adolescentii si tinerii.

Din acest motiv, tinerii delincventi provin din familii caracterizate printr-un nivel scazut socio-economic si cultural, conditii precare de locuinta si confort, si au un numar mare de copii, nereusind sa asigure o socializare si o educatie adecvate.

Delincventii minori domiciliaza, de regula, in zonele periferice ale marilor orase si provin din familii dezorganizate sau descompletate. Majoritatea detesta scoala si mediul scolar, au o slaba insertie scolara, ceea ce-i face sa fuga sau sa abandoneze scoala, asociindu-se in grupuri stradale deviante.

Teoria "dezorganizarii sociale" considera ca factorul determinant in mecanismul cauzal al delincventei juvenile il reprezinta scaderea functiilor de socializare si de control, exercitate de comunitate si vecinatate, destabilizarea ordinii sociale si a coeziunii grupurilor datorita eterogenitatii populatiei si a varietatii normelor de conduita.

2.3 Teoria "subculturilor delincvente"

Principalii reprezentanti ai acestei orientari (A.Cohen, M.Gordon, M.Yinger) considera ca subcultura reprezinta o subdiviziune a modelelor culturale la care participa o parte din grupurile sociale (Paunescu,1995). Aceste subculturi apar ca o reactie de protest fata de normele si valorile sociale, grupand indivizi care au impresia ca le sunt blocate posibilitatile si mijloacele de acces spre bunurile si valorile sociale.

Din acest motiv, orice subcultura include un set de valori si norme diferit de cel al societatii, uneori fiind chiar in contradictie cu sistemul de valori dominante. Atunci cand indivizii apartinand unor asemenea subculturi utilizeaza modalitati si mijloace ilegitime si antisociale pentru a-si realiza nevoile si scopurile, ne aflam in fata unor "subculturi delincvente".

Subculturile delincvente sunt caracterizate printr-o serie de trasaturi: non-utilitarism, malitiozitatea, versatilitatea, negativismul impunand membrilor desfasurarea unor activitati ilicite.

Mecanismul principal prin care aceste subculturi actioneaza asupra indivizilor este socializarea in grup, prin transmiterea si "invatarea" diferitelor procedee si tehnici delincvente, motiv pentru care teoria a mai fost denumita si "teoria invatarii reactiei delincvente".

Identificand existenta a mai multor tipuri si niveluri de socializare, Cohen evidentiaza faptul ca in familie, copiii asimileaza, prin intermediul parintilor, modele de valori si norme omogene si coerente. Insa, prin intermediul socializarii, omogenitatea dispare si in consecinta, sistemul de valori prin care sunt apreciate performantele tinerilor in scoala apartine claselor privilegiate sau care detin puterea (Radulescu & Banciu, 1990).

Din acest motiv, supusi presiunii celor doua forme de socializare - familiala si scolara - copiii apartinand claselor defavorizate reactioneaza intr-un mod asemanator nevrozei, prin exteriorizarea frustrarii si asocierea in bande sau subculturi delincvente. In felul acesta "subcultura" delincventa apare ca o reactie fata de valorile si normele clasei privilegiate, banda de tineri delincventi adoptand un comportament si o conduita conforme cu standardele "subculturii" din care fac parte.

Acesta este motivul pentru care subculturile delincvente grupeaza, de regula, indivizi care, din cauza faptului ca le sunt blocate sau obstructionate oportunitatile economice sau culturale, utilizeaza mijloace ilegitime de reusita.

III. FACTORII DETERMINANTI AI DELINCVENTEI JUVENILE

Climatul familial conflictual

Rolul de modelatori ai parintilor, inclusiv prin actele imitative ale copiilor, impun unele exigente de exprimare educativa sub raport comportamental si verbal din partea parintilor.

Exista familii care desi sunt organizate isi structureaza climatul in jurul unor stari conflictuale, care pot fi de intensitate diferita si generate de cauze diferite.

Astfel, starea conflictuala in familie poate imbraca forme multiple de la forme simple cum este cearta, contraziceri ascutite, refuzul unor obligatii familiale, ajungand la forme mai complexe cum ar fi: agresivitatea fizica, alungarea de la domiciliu, existenta unor relatii adulterine.

Climatul conflictual poate fi generat si intretinut in cele mai dese cazuri de alcoolism, promiscuitate morala (prostitutie), antecedente penale. In conditiile in care conflictele intra-conjugale, sub raportul intensitatii, frecventei, formei de manifestare, cresc, ele capata forta dezorganizatoare pentru familie, devenind simptom al sindromului disfunctional al familiei.

Pornind de la capacitatile si modalitatile de adaptare maritala, I.F. Cuber propune o tipologie maritala cu profunde repercusiuni asupra personalitatii copiilor (Paunescu, 1995). Cele cinci tipuri de familii sunt:

~Tipul casniciei celor obisnuiti cu conflictele, a caror frecventa este mare si nu este ascunsa copiilor, dar este mascata in exterior. Desi conflictul exista potential, intretinand o atmosfera tensionata, cuplul ajunge rar la disolutie, deoarece dupa criza totul reintra in normal. Psihiatrii, analizand aceasta situatie, o explica ca pe o trebuinta profunda a sotilor de a lupta unul cu altul, transformand-o intr-un factor coeziv ce asigura continuitatea casatoriei;

~Tipul casniciei devitalizate actualizeaza starea de discrepanta dintre "primii ani" de convietuire si cei care urmeaza. Caracteristic acestui cuplu este disolutia treptat a relatiei de armonie, de comunicare si de iubire din primii ani. Diluarea sentimentelor si a vibratiilor emotionale ajung uneori "un vid dureros". Perechea devine apatica, fara viata, se ajunge rar la despartire. Acest tip de casnicie este foarte comun, si desi ii lipseste vitalitatea, in numele a "ceva" ce mai simt (caminul, casa, amintirile), ei nu se despart.

~Tipul casniciei pasiv-cordiale se deosebeste de cea devitalizata in sensul ca pasivitatea caracterizeaza inca de la inceput acest cuplu. Cuplul este asociat la modul confortabil, fara tensiuni. Uneori angajarea intr-un astfel de mod de viata se face deliberat, in functie de interesele care dicteaza aceasta comunicare (barbatii dedicati carierei).

~Tipul casniciei vitale se bazeaza pe relatia empatetica, esentiala pentru viata lor. Sentimentul de satisfactie este trait numai in prezenta partenerului, relatia lor fiind privita ca importanta si vitala, dar fara a-si pierde propria identitate. In anumite situatii pot apare in pozitii conflictuale de rivalitate;

~Tipul casniciei bazate pe relatia totala are in plus, fata de relatia de vitalitate, o impartire mutuala fireasca a tuturor problemelor vietii.

Prezentarea celor cinci modele tipologice maritale ne permite sa intelegem diversitatea mare a structurii cuplurilor maritale. Important este, pe langa stilul familial care il adopta, modelul parental pe care il ofera, dat fiind marea sensibilitate si receptivitate a copiilor. Coparticiparea lor la certuri, neintelegeri, agresivitati si violente le sunt total; nefavorabile.

Consecinta principala a relatiilor intra-maritale conflictuale este devalorizarea modelului parental, invatarea prin imitare a unor conduite deviante nocive pentru evolutia copilului, starea psihica conflictuala a acestuia, frustrarea care poate imbraca forme dintre cele mai grave pana la fuga si vagabondaj.

Cercetarile intreprinse la nivelul familiei au evidentiat ca prin organizarea si modelul educativ promovat de parinti, influenta fundamentala se rasfrange la nivelul socializarii si integrarii morale a tinerilor.

Existenta unor disfunctii in organizarea vietii de familie conduc treptat la disolutia familiei, la diminuarea aportului ei social si la aparitia unor manifestari si deprinderi negative. Asemenea familii au un stil educativ deficitar, ei insisi avand probleme de adaptare si integrare sociala. Aceste familii ofera modele negative pe care le "induc" copiilor, pana la invatarea de catre acestia a unor comportamente deviante (fumatul, consumul de alcool, de drog, furtul).

3.2 Dezorganizarea familiei

Nu trebuie considerata apriori dezorganizarea familiei ca factor cauzal al delincventei juvenile, ci numai in masura in care apar disfunctionalitati la nivelul organizarii si educarii copiilor. Carentele educationale in astfel de familii se manifesta in insuficienta socializare, sau socializare discordanta.

O clasificare a familiilor dezorganizate o face W.J.Goodel (apud Banciu & Radulescu, 1990):

~Familia incomplet unita sau ilegitima;

~Familia dezmembrata prin indepartarea unuia dintre soti, ca urmare a divortului, separarii sau parasirii;

~Familia tip "camin gol", in cadrul careia partenerii traiesc impreuna, cu intercomunicari minimale, fara sa constituie unul pentru celalalt un suport emotional;

~Familia in "criza" datorita unor cauze ce determina absenta temporara sau permanenta a unuia dintre soti (inchisoare, deces, deprimare, boala);

~Existenta in cadrul familiei a unor situatii care au drept consecinta esecul marital: retardare mentala severa a copilului, psihoza copilului sau sotului, conditiile fizice cronice incurabile.

Descifrarea unei posibile relatii intre dezorganizarea familiei prin divort si perturbarile comportamentale ale copilului a constituit o tema atent studiata de specialisti.

In conditiile de destramare a familiei prin divort sau in situatii de viata in concubinaj, se creeaza un climat de insecuritate ce poate sa alunece in inadaptari sociale pana la delincventa.

3.3 Mediul de dezvoltare al copilului (Teoria de la "marginea strazii")

O varianta a teoriei "subculturilor delincvente", care incearca sa explice delincventa juvenila ca fiind rezultatul unui comportament "invatat", este cea a " grupurilor de la marginea strazii" sau a "societatii de la marginea strazii" sau a "societatii de la coltul strazii" elaborata de F.Whyte (Banciu & Radulescu, 1990).

El arata ca perioada adolescentei si a tineretii se caracterizeaza prin stabilirea si fundamentarea unor relatii de prietenie si de camaraderie, de sociabilitate si de comunicare intre tineri, care se aduna, discuta, stabilesc diferite planuri de actiune.

Asocierea si participarea la activitatile grupului de prieteni este considerata ca o modalitate importanta de socializare a tanarului, deoarece in aceasta perioada el are o atitudine ambivalenta: obedienta si revolta, independenta si imitatie, anticonformism si criza de originalitate.

El simte nevoia sa fie recunoscut, acceptat si stimulat de catre cei de o varsta cu el, solutia grupului reprezentand o posibilitate sigura de a-si manifesta si realiza dorintele si aspiratiile.

Prin contactul cu aceste grupuri, tanarul isi dezvolta limbajul, capacitatile si aptitudinile, asimiland si interiorizand o serie de valori si norme specifice grupului. Unele din aceste grupuri au o situatie periferica si marginala in societate, in interiorul lor predominand sentimentele de frustrare si insatisfactie sociala si individuala de violenta si agresivitate. De aici, decurge si respingerea si contestarea normelor si valorilor societatii adultilor, si constituirea unui set de valori si norme proprii de comportament si conduita.

Prin adoptarea unor norme de conduita ilegitime si a unor mijloace de reusita indezirabile, aceste grupuri de tineri se transforma in surse potential delincvente, prin inducerea si "invatarea" de catre membrii lor a unor tehnici infractionale.

Periculozitatea deosebita a grupurilor stradale consta in aceea ca sunt alcatuite in mare parte, din tineri ce prezinta serioase deficite de socializare, care au abandonat scoala si au fugit de acasa, tineri fara serviciu sau care au suferit deja condamnari penale.

Scurt istoric:Colt Alb

Denumirea Centrului de Plasament "Colt Alb" este inspirata din cartea care poarta acelasi nume, scrisa de Jack London. Acest centru incearca sa ajute copiii cu probleme din toate mediile de provenienta, oferindu-le sprijin tuturor minorilor care au nevoie de ajutor si sunt dispusi sa il accepte.

"Colt Alb" are mai multe filiale raspundite in tara (Bucuresti, Suceava, etc.), toate comunicand constant intre ele si adaptandu-se in caz de nevoie cerintelor copiilor institutionalizati. Prima filiala a fost cea din Bucuresti, infiintata in jurul anilor '60, aceasta fiind sub patronaj privat si adresandu-se in special copiilor cu diferite handicapuri fizice.

Patronajul privat nu a rezistat deoarece nu a reusit sa se autofinanteze, ajungandu-se la faliment din cauza retragerii sprijinului oferit de diversii investitori, centrul reprezentant o institutie non-profit. Statul a preluat institutia, insa nu a investit bani in modernizare si nu a finantat nici un proiect propus de aceasta, ea fiind folosita numai in scop de imagine pentru cei ce raspundeau de ea. In jurul anilor '90, cu sprijin confidential, ea a iesit din aceasta stare de suspendare, reusind sa se puna pe picioare si sa atraga eventualii investitori.

Odata cu restructurarea generala a institutiei, sub patronajul statului, profilul initial s-a modificat, acum acceptand si copii care nu sufereau de nici un handicap, dar care aveau diferite probleme sociale. In prezent, peste jumatate din copii institutionalizati sunt "de pe strada", provenind din familii destramate, abandonati sau pur si simplu nascuti "pe strada". Un lucru de remarcat este faptul ca acestia din urma, folosesc mai mult cantina decat spatiul de dormit si de multe ori nu accepta nici un fel de ajutor din partea specialistilor.

In prezent centrul functioneaza cu un efectiv stabil de 20 angajati, incluzand paznicii permanenti si personalul aferent domeniului de activitate in care funtioneaza institutia, dar accepta si voluntari pe care ii selecteaza atent in urma unui interviu si al unui C.V. bine analizat de conducerea institutiei. Copiii aflati aici au acces aproximativ 2 zile pe saptamana la un psiholog, colaborator, care incearca prin metodele aferente sa ofere consultanta de specialitate si incerca sa rezolve problemele personale ale celor care au nevoie si accepta aceasta forma de ajutor.

Personalul este format din asistente, carora li se alatura, doua sau trei zile pe saptamana, un medic. In mod obisnuit programul personalului este in ture, mai putin cel al conducerii, al medicului si al psihologului. Numarul maxim de ture este de trei in cazul parznicilor si doua in cazul asistentelor sau al personalului care se ocupa de curatenie. Programul in care centrul isi deschide portile catre public este intre orele 8:30 si 18:00, de luni pana vineri, iar sambata de la 10:00 la 16:00, in rest functionand cu circuit inchis.

Varsta maxim a copiilor admisi este de 18 ani, dupa care acestia pot intra intr-un program realizat in colaborare cu diferite fundatii, pentru reintegrare sociala si integrarea profesionala a acestora. Desigur acest lucru se realizeaza numai cu acordul scris al copilului vizat. Durata programelor variaza de la 1 an la 2-3 ani, minorului asumandu-i-se o serie de obligatii pe care trebuie ulterior sa le respecte. Copiii cu varste mai mici beneficiaza de educatie oferita in cadrul centrului, ei avand posibilitatea de a urma unul din cursurile interne sau de a opta pentru o scoala, adaptata pe profilul handicapului prezent, sau o scoala normal in cazul celor cu probleme sociale, ei fiind atent supravegheati de personalul institutiei.

Centrul functioneaza in 2 sisteme, cel de cantina si centrul de plasament. Numarul copiilor aflati in filiala din Bucuresti este de aproximativ 50, acesta variind in diferite perioade pana la maxim 100. Cantina are un program fix, la aceasta avand acces nu numai cei din interior cat si cei din exterior care pot dovedi ca au varsta sub 18 ani, sau cei care prezinta vizibil probleme. Programul general este si de zi si de noapte , copiii putand fi cazati in sediu unde dispun de 50 de paturi fixe si de inca aproximativ 40-50 mobile/rabatabile. Apa calda si caldura sunt asigurate de un sistem propriu, centrala cu boiler.

Cladirea in care este situat centurul de plasament "Colt Alb" se afla la adresa Str.Austrului 37, sector 2, Bucuresti. In ciuda faptului ca este amplasata central (zona Foisorul de Foc) , cladirea este formata din doua parti, unite intre ele printr-un corp suplimentar suspendat care traverseaza curtea. Ambele apartineau , inainte sa fie preluate si transformate in aceasta institutie, unei fabrici, lucru usor observabil, corpul drept al constructiei avand forma unei hale industriale, doar cu parter, si de dimensiuni mai mici. Intre cele doua corpuri este un culoar de trecere lat, care acum serveste drept parcare pentru masini, iar in spate detine o curte, folosita pentru diferitele activitati.

Printre prioritatile conducerii instititiei se numara imbunatatirea sistemului de monitorizare si evaluare a copiilor aflati in dificultate prin implementarea Fisei Copilului, a planurilor personalizate de interventie, de reducere a costurilor / copil institutionalizat, intocmirea de programe privind atragerea resurselor financiare dezbatute la nivel judetean in colaborare cu autoritatile administratiei publice locale si a organismelor neguvernamentale, promovarea protectiei copilului cu nevoi speciale prin realizarea unor servicii de recuperare, socializare si integrare sociala.

Centru de plasament "Colt Alb" poate fi privit ca un loc de refugiu pentru copiii cu probleme, neoficial el avand portile deschise pentru orice copil care necesita ajutor social de orice tip.

IV. IPOTEZE DE LUCRU

Pentru acest studiu ne-am propus sa masuram impactul factorilor care determina delincventa juvenila, enumerati in teoriile de mai sus, asupra copiilor si tinerilor din societatea romaneasca, precum si rolul centrului de plasament in reintegrarea tinerilor delincventi in societate.

Daca un copil socializeaza (este educat) intr-un mediu familial dezorganizat, atunci creste posibilitatea ca acesta sa adopte un comportament delincvent.

Cu cat un delincvent accepta cu usurinta un ajutor de specialitate cu atat are mai multe sanse de a se reintegra social.

Cu cat copilul cauta sa se asocieze grupurilor de la marginea strazii cu atat creste predispozitia acestuia de a adopta un comportament delincvent.

Cu cat delincventul juvenil se adapteaza mai bine in mediul centrului de plasamant cu atat dorinta acestuia de integrare sociala este mai mare.

V. Operationalizarea conceptelor

a) Centrul de plasament:

Centrul de plasament este un serviciu care in majoritatea cazurilor provine din restructurarea institutiilor de tip rezidential care pana in 1997 au functionat conform legii 3/70 privind ocrotirea unei categorii de minori. Scolarizarea si formarea profesionala a copiilor in centrele de plasament se afla in exteriorul acestuia.

Dimensiuni:

Conditii de educare, scolarizare si informare

-conditii de ingrijire si igiena a copilului

-asigurarea protectiei copilului pe o perioada determinata

Indicatori:

-Asigurarea de hrana, imbracaminte pentru copiii institutionalizati

-locuirea intr-un spatiu curat si protejat

-asigurarea de servicii medicale

b) Copilul in centrul de plasament

Copilul institutionalizat datorita problematicii pe care o ridica, devenita mai actuala prin amploarea pe care o inregistreaza, fenomenul institutionalizarii reperezinta o categorie aparte. In centrul de plasament se constata o buna cuprindere a copiilor, in diferite forme de invataman. De asemenea, este pozitiv faptul ca 14% dintre copiii aflati in institutie frecventeaza diferite forme de invatamant.

Dimensiuni:

Individul

Nivelul de scolarizare/calificare

-situatia familiala

-grupul de prieteni

Indicatori:

-sex, varsta

-atitudinea vis-a-vis de scoala

-conduita din timpul scolii si in afara acesteia

-ocupatia tatalui si a mamei

-contextul in care s-a produs institutionalizarea

c) Reintegrarea sociala:

Termenul de reintegrare sociala, in sensul activitatii desfasurate de pedagogul social, reprezinta un ansamblu de masuri ce au ca obiect refacerea relatiilor interpersonale dintre copii si familiile lor, prieteni, comunitatea locala, o serie de agenti sociali (scoala, biserica) in scopul prevenirii institutionalizarii si respecatrii normelor sociale.

Dimensiuni:

Reintegrarea in familie si in comunitate:

Indicatori:

Relatiile interpersonale cu familia, vecinii

-nivelul de educatie/calificare

-frecventa cursurilor scolare

Petrecerea timpului liber

Dorinta de a se reintegra

Perceptia individului fata de sansele reintegrarii

VI. STRATEGIA DE COLECTARE A DATELOR

Pentru a verifica ipotezele mentionate mai sus ne-am hotarat sa folosim ca tehnica de cercetare fisa de observatie, deoarece ne da oportunitatea de a observa personalitatea minorului devinat precum si a factorilor socioculturali implicati in promovarea acestui comportament. (apud Chelcea, 2001).

Pentru a obtine un rezultat cat mai obiectiv si exhaustiv, ne-am hotarat sa participam la toate activitatile in care sunt implicati minorii institutionalizati in centrul de plasamant Colt Alb. Timp de doua saptamani (2.05.2007-16.05.2007), o grupa de 2 persoane a supravegheat indeaproape toate activiatile sustinute de acestia, implicandu-se acolo unde circumstantele le-au permis ( jocuri, lectii).

Misiunea centrului de plasament este de a preveni abandonul si institutionalizarea copiilor prescolari prin asigurarea pe timpul zilei a unor activitati de ingrijire, educative, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viata independenta si orientare scolara pentru copii, cat si a unor activitati de sprijin, consiliere si educare pentru parinti.

Observatia:

Observatia este o metoda stiintifica de colectare a datelor cu ajutorul simturilor. Ca metoda de investigare stiintifica, observatia este definita ca act de urmarire si descriere sistematica a comportamentelor si evenimetelor ce au loc in mediul social. (Baniste, Burman, Parker, 1995)

Am ales aceasta metoda de cercetare deoarece pentru a putea intelege atitudinea minorului fata de metdele folosite de centru pentru reintegrarea acestuia, este necesar contactul direct cu acestia, lucru posibil doar prin intermediul observatiei.

In consecinta se stie ca aceasta metoda asigura un grad mare de obiectivitate si complexitate a imaginii rezultate. De asemenea observatia prezinta avantajul de a ne permite sa inregistram comportamentele si reactiile subiectilor in conditiile naturale de desfasurare.

In adunarea datelor, vom folosi observatia participativa, in sensul ca persoanele observate ne vor vedea ca pe angajati ai institutiei, avand in vedere faptul ca vor fi cateva intalniri de "acomadare", astfel ca nu vor avea in prezenta noastra nici un fel de retinere in modul lor de comportare si relationare cu ceilalti.

Observatia participativa prezinta inca un avantaj si anume acela ca are un caracter descriptiv, de redare cat mai fidela si completa a situatiilor, fenomenelor si faptelor sociale, in desfasurarea lor naturala. Ne da posibilitatea sa descoperim date cat mai detaliate despere gandurile, simtamintele si comportamentul grupului studiat.

De asemenea ne mai permite sa obtinem un simt al "realitatii" vietii grupului. Ne permite sa dam sens "lumii" grupului, realitatii lui sociale fara a impune idei sau asteptari preconcepute. Aceasta ne permite sa avem o viziune "din interoir" a grupului.

Plecand de la constatarile de mai sus precizam ca in urma activitatii de voluntariat pe care am desfasurat-o in perioada am observat atitudinile si comportamentele delincventilor.

Studiul de caz:

Studiul de caz, prin definitie, reprezinta abordarea intensa, in profunzime a unor aspecte sau a unei unitati de analiza. Astfel de unitati de analiza apartin unor contexte complexe, sociale, de mediu, financiare si personale. (apud Chelcea)

Studiul de caz inceraca sa analizeze variabile ce tin de anumite contexte si este necesar pentru demonstrarea efectelor si rezultatelor unei interventii. Pentru realizarea studiului de caz sunt utilizate numeroase surse informative: familia, scola, anumite persoane, grupuri sau organizatii prin diferite metode de cercetare: observatia, interviul, ancheta, analiza, documentara.

Studiul de caz poate fi centrat pe estimare, interventie, rezultat.

Studiul centrat pe estimare furnizeaza date despre cei asistati si situatia lor.

Studiul centrat pe interventie demonstreaza eficacitatea unor tipuri de interventie: consiliere, terapie familiala, psihoterapie.

Studiul centrat pe rezultat evalueaza rezultatele obtinute la nivelul celui asistat si permite celorlaltie observatori sa traga concluzii personale asupra relatiei dintre interventie si rezultat.

Studiul de caz verifica perceptia despre o problema prin:

-descrierea situatiei prin observatie

-interpretarea situatiei pe baza unei teorii sau a unor concepte

-concluzii/aprecieri.

In lucrarea de fata, pentru realizarea studiilor de caz s-a ales modul clasic al acestei metode, cu urmatoarea structura: identificarea situatiei, scurt istoric al subiectului, obiectivele rezultate. Cele 7 studii de caz au fost efectuate in centrul de plasament "Colt Alb". Deoarece nu este insotita de o interventie, ne-am limitat doar la a prezenta istoricul acestor studii de caz si la valorificarea rezultatelor in cadrul propunerilor finale.

Ghidul de interviu:

Pentru a avea o imagine cat mai completa asupra celor observate ne-am hotarat sa supunem Directorul centrului de plasamen "Colt Alb", Dl. Alexei Ion, unui interviu.

Ne-am hotarat sa folosim ghidul de interviu, deoarece ii da posibilitatea intervievatului de a exprima prin propriile raspunsuri, gandurile sale cu privire la subiectul abordat de noi (apud Chelcea, 2001).

Concluzii:

In cele doua saptamani petrecute alaturi de copiii din cadrul centrului de plasament "Colt Alb" am putut observa atat modul in care acestia sunt ajutati sa se reintegreze in societate cat si cauzele pentru care au ajuns in centru (lucrul acesta a fost posibil in mare masura datorita apropierii, a legaturii pe care am reusit sa o stabilim cu acestia).

In functie de varsta fiecaruia se desfasurau activitati adecvate , existand ore de lucru si ore de relaxare.

Prescolarii incepeau dimineata cu putina miscare pentru inviorare dupa care sub supraveghere specializata invatau poezii, numarau, desenau, cantau. Dupa masa de pranz se uitau la televizor 30 de minute inainte de somn.

Scolarii isi faceau temele dupa amiaza fiind ajutati de cadrele didactice din institutie.

In centru se afla copii cu deficiente de comportament datorate lipsei de comunicare. Sunt copii carora nu li s-a vorbit si care nu au fost ascultati. Au fost neglijati in familie, au fost lasati singuri si au dezvoltat probleme comportamentale. Familia dezorganizata este principalul motiv pentru care acesti copii ajung pe strazi si apoi intr-un centru de plasament.

Acestia, pentru imbunatatirea comportamentului, au acces aproximativ 2 zile pe saptamana la un psiholog care incearca sa ofere consultanta de specialitate si sa in ajute sa isi rezolve problemele personale.

In interiorul centrului exista cadre medicale specializate care, in mare parte, reusesc sa observe problemele copiilor si incearca sa le rezolve. Exista si cazuri mai dificile cand acestia nu vor sa comunice si devin agresivi. Cei care sunt deschisi specialistului si dornici sa se faca bine, reusesc sa se recupereze mult mai repede. Cei reticenti necesita mai multa munca si rabdare.

In momentul in care sunt adusi in centru de plasament sunt revoltati pentru ca nu mai au libertatea de a-si exprima comportamentul negativ care pentru ei ajunsese sa fie un mod de viata.

In ceea ce priveste regimul de paza, acesta este foarte strict, asemanandu-se cu cel al scolii de corectie pentru minori.

Anexe:

• Studiu de caz:
• Ghid de interviu

Studiu de caz:

Cazul 1

Numele si prenumele: M.I.

Varsta: 12

Tatal: necunoscut

Mama: 29 ani, fara loc de munca, Bucuresti

Istoricul cazului: M. I. se afla in centrul de plasament "Colt Alb". Inainte de a ajunge aici fura din hipermarketuri pentru a avea ce manca deoarece mama acestuia, neavand serviciu, nu avea bani sa ii asigure zilnic hrana. Mama acestuia locuieste intr-o garsoniera si intretine o relatie de concubinaj cu M.G., de asemenea fara venit.

M.I. doreste sa ramana in continuare la centru, pe motivul ca acasa nu are conditiile necesare pentru o dezvoltare fizica si psihica normala si datorita conflictelor ce apar intre mama si concubin.

Cazul 2

Numele si prenumele: F.G.

Varsta: 14 ani

Tatal: necunoscut

Mama: 30 ani, fara loc de munca stabil, Bucuresti

Istoricul cazului: F.G. provine dintr-o familie dezorganizata, marginalizata social; mama nu are un serviciu stabil, prestand ocazional diferite munci ce nu-i asigura un venit stabil necesar cresterii si ingrijirii corespunzatoare a copilului. Acesta castiga bani furand din buzunarele oamenilor aflati in tramvaie.

Mama a solicitat plasamentul copilului in centrul "Colt Alb". Concluziile raportului de ancheta sociala au aratat lipsa mijloacelor unui trai decent si conditii precare de locuit. Mama si-a dat acordul scris ca doreste ca F.G. sa fie ocrotit in centrul de plasament, pana cand isi va gasi un loc de munca.

Plasamentul acestuia s-a desfasurat in urma potrivirii dintre nevoile copilului si centrul de plasament care cunostea situatia financiara.

Cazul 3

Numele si prenumele: M.T.

Varsta: 7 ani

Tatal: necunoscut

Mama: 21 ani, prostituata, Bucuresti

Istoricul cazului: M.T. a fost gasit cersind pe strazi la varsta de 4 ani, dupa ce mama acestuia l-a abandonat.

In urma anchetei sociale, serviciul public specializat inanteaza propunerea plasamentului in regim de urgenta la centrul "Colt Alb". Masura de protectie luata a fost aceea de a gasi mama. Intrucat copilul nu a fost vizitat pe o perioada de 6 luni, Comisia de Protectie a Copilului a dispus de decaderea mamei din drepturi, copilul fiind declarat abandonat.

Cazul 4

Numele si prenumele: R.F.

Varsta: 13 ani

Tatal: 35 ani, muncitor calificat, Bucuresti

Mama: 30 ani, casnica, Bucuresti

Istoricul cazului: Parintii lui R.F. sunt divortati. Acesta isi petrecea majoritatea timpului cu prietenii sai "pe strada",iar uneori, la indemnul acestora, fura din magazine bauturi alcoolice. Ajunsese sa fure si telefoane mobile pentru a face rost de bani pentru mancare si tigari.

Mama a solicitat incredintarea la centrul de plasament, pe motivul lipsei de locuinta si venit. Bunica materna nu mai vrea sa-si gazduiasca fiica si nepotul, motivand lipsa de spatiu si numeroasele conflicte existente in casa.

Cazul 5

Numele si prenumele: D.M.

Varsta: 7ani

Tatal: 30 ani, instalator, Bucuresti

Mama: 27 ani, casnica, Bucuresti

Istoricul cazului: Parintii lui D.M. traiesc in concubinaj de 3 ani. Deoarece nu primea suficienta hrana acasa, acesta ajunsese sa cerseasca bani atat vecinilor, cat si necunoscutilor de pe strada.

Mama a propus plasamentul, declarand ca nu poate avea grija de copil deoarece mai are 2 copii, nu are spatiu locativ, iar veniturile sunt insuficiente. D.M. a fost internat la data de 2.05.2006 in centrul de plasament "Colt Alb", iar de la aceasta data copilul nu a mai fost vizitat.

Cazul 6

Numele si prenumele: L.P.

Varsta: 10 ANI

Tatal: necunoscut

Mama: fara loc de munca

Istoricul cazului: L.P. locuia impreuna cu cei 3 frati, mama, concubinul mamei sale precum si parintii acestuia intr-un apartament de doua camere. Datorita conditiilor precare de trai, L.P. si mama acesteia au inceput sa cerseasca. Mama a solicitat plasarea fetei in centru in momentul in care a aflat ca a fost abuzata sexual de catre concubin.

Personalul de specialitate este rezervat cu privire la sansele de reintegrare a acesteia.

Cazul 7

Numele si prenumele: M.V.

Varsta: 13 ani

Tatal: muncitor necalificat, decedat

Mama: 34 ani, somera, Bucuresti

Istoricul cazului: M.V. a fost internat in centrul de plasament de catre mama sa, care a declarat ca nu dispune de mijloaca financiare suficiente pentru a-i asigura copilului o dezvoltare normala. Acesta reusea sa faca rost de bani furand telefoane, pe care ulterior le vindea pentru a-si cumpara mancare.

Personalul de specialitate a constatat in cazul lui M.V. labilitate emotionala si o inteligenta sub medie, iar pentru reintegrarea sociala a acestuia s-a recomandat inscrierea la o scoala ajutatoare.

BIBLIOGRAFIE

Banciu, P. D., Radulescu, S. M. & Voicu, M, Introducere in sociologia deviantei, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica Bucuresti, 1990.

Banciu, P. D., Radulescu, S. M.,Evolutii ale delincventei juvenile in Romania. Curs de cercetare si prevenire sociala Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2002.

Bus, I. Psihologie judiciara, Cluj, Editura Presa Universitara Clujeana,1997.

Chelcea, S., Metodologia cercetarii sociologic, Metode cantitative si calitative, Bucuresti, Editura Economica, 2001.

Dragomirescu, V. (1976), Psihologia comportamentului deviant, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1976.

Popescu Neveanu, P.,Dictionar de psihologie, Bucuresti Editura Albatros, 1978

Vlasceanu, L., Zamfir, C., Dictionar Sociologie, VERSIUNE HTML REALIZATA DE AXEDIT SOFT. www.dictsociologie.netfirms.com.