DOMENIUL PROTECTIEI COPILULUI INTRE EXPERIEREA VOCATIONALA A ASISTENTEI SOCIALE SI EXACTITATEA JURIDICA

DOMENIUL PROTECTIEI COPILULUI INTRE EXPERIEREA VOCATIONALA A ASISTENTEI SOCIALE SI EXACTITATEA JURIDICA

Autor: Preot Ion Petrica
Sursa: Biserica si asistenta sociala din Romania

. Argumentare

Dupa aparitia crestinismului, vreme de aproape doua milenii, ocrotirea persoanelor, a grupurilor si comunitatilor aflate in situatii problematice a fost preocuparea exclusiva a Bisericii , statele neimplicandu-se in domeniul social decat cu functii represive. Din zorii crestinismului si pana prin secolul al XIX-lea , asistenta sociala practicata de institutiile si ordinele religioase a fost principalul punct de sprijin pentru saraci si pentru celelalte categorii defavorizate. In unele perioade ale Evului Mediu si apoi in epoca avantului capitalist, au existat initiative asistentiale (destinate in special saracilor) avandu-i ca promotori fie pe indivizii bogati atasati valorii crestine a caritatii, fie comunitatile rurale si urbane, utopistii si industriasii convinsi de eficienta economica pe termen lung a imbunatatirii conditiilor de viata ale salariatilor lor. Trebuie precizat, de asemenea, ca insasi puterea politica din anumite tari (in special din cele protestante) a manifestat un oarecare interes pentru problemele sociale, insa dintr-un alt unghi si din alte motive decat cele ale Bisericii.

In Biserica "asistarea copiilor orfani, se facea in virtutea legaturii sacre, misterioase care ar fi existat intre parintii decedati ai acestora si satenii cu care ei frecventasera aceeasi biserica. Preotul hotara, in cazul in care nu existau rude - sau existau, dar nu aveau suficiente forte de asistare -, ce persoane sa se ocupe de intretinerea si educatia copiilor orfani. Aceasta decizie de mare responsabilitate revenea preotului in virtutea faptului ca era considerat "parintele" comunitatii, dar si al enoriasilor sai - care se considerau "frati". Oricum, reprezenta un mare pacat, pentru rude, vecini si pentru ceilalti credinciosi ai comunitatii satesti, lipsirea orfanilor de cele necesare unei existente normale

Cu toate ca acum, la inceputul mileniului al III-lea, asistenta sociala se practica intr-un mediu laic si chiar laicizat complet (gandindu-ma la tarile apusene unde statul este desprins total de Biserica cum sunt: Franta, Spania, Olanda etc.), totusi in forme organizate si neorganizate, oficiale si neoficiale, Biserica ramane sa aiba un cuvant important de spus la o asemenea indeletnicire.

Toate domeniile asistentei sociale sunt destul de importante. La nivel mondial se da o atentie deosebita sistemului de promovare si protectia drepturilor copilului. De asemenea, se insista si asupra problemelor legate de varstnici, multe universitati care au in componenta lor si facultati de asistenta sociala se orienteaza spre asistenta sociala gerontologica. Eu voi ramane axat, in acest proiect de cercetare, pe o problema ce vizeaza domeniul protectiei copilului din Romania.

De la bun inceput, surprinzator de placut pentru mine a fost informatia pe care am gasit-o in cursul (varianta PowerPoint) doamnei prof. univ. dr. Elena Zamfir in care se mentionau urmatoarele: "actul de nastere al asistentei sociale moderne poate fi considerat anul 1775 - aparitia primei legi de protectie pentru copil si a infiintarii unor institutii specializate pentru persoane aflate in dificultate: fete-mama, saraci, bolnavi, persoane cu handicap, varstnici." Iata un lucru demn de luat in seama! Preocuparile lumii pentru copil si pentru problematicile lui incep cu secolul al XVIII-lea. In Romania postbelica, iar apoi postdecembrista putem vedea din punct de vedere legislativ ce s-a intamplat in domeniul atat de sensibil al protectiei copilului. Figura 1 , de mai jos, va da informatia necesara cunoasterii indeaproape a fenomenului privit dintr-o perspectiva juridico-normativa.

Imbunatatirea situatiei copiilor din Romania si asigurarea celor mai bune conditii pentru ca ei sa creasca sanatosi, sa aiba o ingrijire si o educatie de calitate si sa participe activ la viata comunitatii constituie unul dintre principalele obiective ale politicilor sociale adoptate in tara noastra dupa momentul lui `89.

Vedem ca in Romania, incepand cu anul 1970, copiii cu nevoi speciale au beneficiat de o lege si anume, Legea nr. 3/ 26.03.1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori emitent fiind Marea Adunare Nationala, lege care cuprindea un numar de 25 de articole si care depasea oarecum anumite hotarari luate in anii anteriori cum ar fi Hotararea nr. 809/1954 privind ocrotirea copiilor ramasi fara parinti sau lipsiti de posibilitatea de a fi crescuti in familie sau HCM nr. 106/1965 privind organizarea si functionarea invatamantului de cultura generala pentru copii cu deficiente senzoriale, fizice si intelectuale. Progresiv dupa 1989, din punct de vedere juridic, domeniul protectiei copilului s-a imbunatatit considerabil la nivel legislativ culminand cu pachetul de legii din anul 2004: Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului; Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei; Legea nr. 274/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Oficiului Roman pentru Adoptii; Legea nr. 275/2004 privind Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului

Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului cuprinde in aria sa de reglementare toti copiii, indiferent unde se afla acestia, in familie sau in sistemul de protectie, in scoala sau deja pe piata muncii, in tara sau in strainatate, indiferent de situatia lor si fara nici o discriminare, garantand acestora exercitarea drepturilor lor, prevazute de Conventia ONU cu privire la drepturile copilului. Totodata este accentuat rolul primordial al parintilor si familiei in cresterea si educarea copilului si in subsidiar interventia autoritatilor statului in situatia in care familia nu poate raspunde in mod corespunzator nevoilor copiilor.

Exista multa legislatie in domeniul protectiei copilului. De aceea, atunci cand vorbim despre protectia copilului, vorbim, de fapt, de asistentii sociali care instrumenteaza cazuri ale copiilor aflati in dificultate, care monitorizeaza copiii institutionalizati etc. La un moment dat apare o problema: asistentul social se poate afla intre experierea vocationala a asistentei sociale si exactitatea juridica. Lucrand de sapte ani in acest sistem (incepand cu anul 2002), am putut observa cum partii scriptice (intocmirea dosarului) i se oferea o mai mare importanta decat "expunerii" profesiei nobile de asistent social. A prezenta un asemenea aspect in domeniul protectiei copilului in care sa putem masura cat este experiere vocationala a asistentei sociale si cat este exactitate juridica, eu zic ca devine un subiect de cercetare nemaipomenit (si ma refer mai ales la "taramul" romanesc).

Nu este o tema cu continut conceptual si nici nu voi face o abordare eseistica, ci va fi una cat se poate de reala.

2. Asistenta sociala ca profesie si specificitatea ei in domeniul protectiei copilului

Asistenta sociala este o activitate profesionala de ajutorare a persoanelor aparte sau a unor grupuri si comunitati, pentru a-si restabili sau mari capacitatea de functionare sociala si de creare a conditiilor care sa favorizeze acest scop. Asistenta sociala reprezinta un ansamblu de masuri intreprinse de catre stat, de catre Biserica, de catre organisme non-guvernamentale spre a sprijini persoanele aflate in situatii deosebite, deficitare, a caror stare fizica sau psihica a fost afectata de diversi factori nocivi: aparitia unor boli cronice, deteriorarea starii materiale, calamitati naturale, varsta inaintata etc.

Asistenta sociala este o arta, o stiinta si, cu siguranta, o profesie. Este o arta, deoarece presupune din partea celui care o practica o serie de calitati personale, aptitudini deosebite, care prin educatie dezvolta deprinderi si abilitati, formeaza talentul necesar pentru a actiona intr-o mare diversitate de situatii, pentru a-i putea intelege pe oameni si a-i ajuta pe ei sa se ajute singuri. Este o stiinta, pentru ca a dezvoltat in timp idei, principii si concepte operationale proprii. Este o profesie , pentru ca presupune si tine seama de toate atributele unei profesii: detine un corpus sistematic, organizat teoretic, de cunostinte de specialitate; opereaza cu valori si simboluri comune; are institutii academice; se bazeaza pe un sistem legislativ si o dimensiune etica proprii; detine un profil profesional specific pentru a servi persoana in nevoie, in particular, si totodata pentru bunul mers al societatii, in sens mai larg.

"Asistenta sociala capata un statut recunoscut si are si un corp de cunostinte stiintifice. Ea se inscrie in randul profesiilor care ajuta satisfacand anumite trebuinte umane. Astfel, trebuintele de natura fizica, ale corpului uman, sunt satisfacute de catre medicina; satisfacerea trebuintelor de natura afectiva revine psihologiei; atunci cand vorbim de satisfacerea trebuintelor de natura intelectuala ne gandim cu precadere la educatie; trebuintele spirituale, cele care transcend existenta noastra pamanteasca aduc in prim plan religia. In sfarsit, asistenta sociala inseamna capacitatea de a satisface relatiile cu altii."

In domeniul asistentei sociale isi gasesc aplicare o serie de teorii care provin in principal din stiintele sociale, si anume: din sociologie, psihologie, economie, antropologie, politici sociale etc. si care se constituie in fundamente disciplinare ale profesiei. Cu timpul, pe masura dezvoltarii ei, Asistenta Sociala si-a creat o serie de teorii proprii, devenind limpede ca a actiona adecvat situatiei fara a dispune de un bagaj de cunostinte, ci numai prin invatarea din experienta, necesita timp foarte mult si un efort mult mai mare, creand o stare de nesiguranta fata de propriile solutii si confuzie in luarea de decizii, dand nastere imposibilitatii de a descoperi semnificatii corecte, explicite si sistemice in desfasurarea evenimentelor.

Un statut aparte il are asistentul social care lucreaza in domeniul protectiei copilului. Din punct de vedere al organigramei, un asistent social care este angajatul DGASPC-ului, detine, de fapt, functia de inspector (asistent social). Voi revenii asupra acestei probleme, deoarece eu am intitulat acest subcapitol Asistenta sociala ca profesie si specificitatea ei in domeniul protectiei copilului pentru a arata caracteristicile organizationale ale domeniului, dar si functia efectiva ocupata in institutia de ocrotire a copilului de catre un licentiat in asistenta sociala.

Pentru a lamuri specificitatea profesiei de asistent social in cadrul DGASPC-urilor, vreau sa prezint in cateva cuvinte si anumite caracteristici ale unei asemenea organizatii. DGASPC-ul reprezinta institutia care se ocupa de problematicile copilului dintr-un anume judet. Principalul ei obiectiv este sa faca cunoscute drepturile copilului si sa vegheze la respectarea lor.

Fiecare judet are o astfel de institutie de protectie sociala care este subordonata direct CJ-ului. Toate aceste directii de la nivelul judetelor sunt coordonate de catre ANPDC care este condusa de catre un ministru secretar de stat.

La baza institutii DGASPC sta Legea 272/2004 care poarta denumirea de Legea privind Protectia si Promovarea Drepturilor Copilului, Lege care se fundamenteaza pe prevederile Conventiei Organizatiei Natiunilor Unite, ratificata prin Legea nr. 18/1990, republicata si celelalte acte internationale in materie la care Romania este parte (asa cum am mai mentionat la nota de subsol nr. 7 din aceasta lucrare).

Forul superior in cadrul protectiei copilului intr-un judet este CPC-ul. CPC-ul este forul decizional, insa nu are personalitate juridica. Aceasta comisie este alcatuita (acum mai nou) din sapte membri din care fac parte: secretarul judetului, care detine si functia de presedinte al comisiei, directorul executiv al DGASPC-ului, care detine si functia de vicepresedinte al comisiei, iar restul de membri, provin de la institutii care interactioneaza cu institutia de protectie a copilului si cu interesul acestuia, insemnand Inspectoratul Scolar Judetean, Directia Muncii, un reprezentant al ONG-urilor, Inspectoratul Judetean de Politia, un medic pediatru.

DGASPC este institutia care se ocupa de intocmirea intregii documentatii cu privire la un copil, modeleaza informatiile, vine cu o propunere de masura de protectie (daca este nevoie, daca nu trece pe consiliere), CPC-ul (sau justitia, depinde de situatie) da "verdictul", iar cei de la protectia copilului se ocupa pe mai departe de aplicarea cat mai exacta a masurii de protectie luata pentru copilul in cauza. Asa cum spune insasi legislatia, "drepturile prevazute de prezenta lege sunt garantate tuturor copiilor fara nici o discriminare, indiferent de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate, apartenenta etnica sau origine sociala, de situatia materiala, de gradul si tipul unei deficiente, de statutul la nastere sau de statutul dobandit, de dificultatile de formare si dezvoltare sau de alt gen ale copilului ale parintilor ori ale altor reprezentanti legali sau de orice alta distinctie. (este vorba de articolul 7. din Legea 272/2004).

Din punct de vedere organizational DGASPC-ul este o institutie care interactioneaza cu alte institutii ale statului. Se poate vedea lucrul acesta din Figura 2[14], in care rolul institutiei este major.

Dupa ce am prezentat cateva aspecte despre institutia DGASPC-ului, revin la postul de inspector (asistent social) din cadrul acestei organizatii. Absolventii de asistenta sociala se pot angaja in cadrul DGASPC-ului pe posturi de inspectori, avand de fapt statut de functionar public. Foarte interesant acest aspect! Potrivit statutului functionarului public (Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, (r2), din Monitorul Oficial nr. 365/2007) angajatii Directiilor Generale (Judetene) de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sunt functionari publici, fiind absolventi de asistenta sociala cu functie de inspectori. Asadar, postului de inspector eu i-am adaugat o mica paranteza in care am facut precizarea de "asistent social" pentru transparenta informatiei. In aceasta situatie, vorbim de specificitatea profesiei de asistent social din cadrul institutiei de protectie a copilului. Iata un amanunt care nu poate fi trecut cu vederea in momentul in care tema propusa de catre mine spre cercetare ar fi analizata cantitativ.

	Figura 2. Asezare cadru interinstitutional a DGASPC-ului

3. Consideratii generale asupra elementului juridic din domeniul protectiei copilului

Protectia copilului reprezinta un punct sensibil al asistentei sociale. De ce oare? Este vorba de copil. In ceea ce priveste viata copilului de pe intreaga planeta, trebuie ca toate sa se implineasca urmarind doar interesul superior al copilului. Cu toate acestea, eu am observat un lucru in acest domeniu care mi-a dat oarecum de gandit si care reprezinta un fenomen ce necesita studiu pentru a putea constata oficial ca realitate cele reflectate de catre mine. In protectia copilului sunt doua stiinte care se intrepatrund: asistenta sociala si juridica. Unui copil aflat in dificultate ii oferi sprijin folosindu-te de tehnici si de metode ale asistentei sociale, insa potrivite sau - am zice - in conformitate cu legile (aspectul juridic) care reglementeaza standardele procedurale care devin aplicabile in anumite situatii tinta. Mie mi se pare o prea mare importanta oferita "intocmirii juridice" a dosarului, si o "delasare" a aspectului vocational de asistent social in implicarea de rezolvare ca profesionist a unei situatii de criza a unui copil aflat in dificultate. "Toate actiunile umane sunt regizate social, derulandu-se dupa modele socialmente sintetizate si sanctionate. Ajutorarea indivizilor si grupurilor aflate in dificultate se supune si ea aceleiasi normativitati comunitare, aceleiasi conditionari contextuale in privinta stabilirii beneficiarului, a continutului si a manierelor de interventie. Acesta este motivul pentru care, intr-o organizare academica a teoriei asistentiale, analiza contextuala este o componenta de prima importanta. Sigur, contextual vorbind, pachetul de legi emis cu privire la protectia copilului a stabilizat mult de tot intregul sistem. Insa, din punct de vedere ierarhic, eu as dorii ca in DGASPC asistenta sociala sa primeze si apoi pe locul doi sa se afle aspectul juridic de rezolvare a cazurilor. De ce? Apare foarte des superficialitatea, iar interesul asistentului social asupra persoanei in situatie de criza, din punct de vedere ontologic vorbind, scade, ajungandu-se la simplista intelegere de a sta bine cu dosarul la nivel de acte. Asistenta sociala este o stiinta cuprinsa in grupul stiintelor socio-umane si nu in stiintele juridice. Asistenta sociala are principii, iar aceste principii nu sunt legi, ci formulari cu continut (daca vreti limbaj) regasit in limbajul stiintelor socio-umane. Este nevoie in domeniul protectiei copilului, atat de experierea vocationala a asistentei sociale, cat si de exactitate juridica, insa fara a se inversa locurile si rolurile lor: sa fie mai intai exactitatea juridica si abia apoi experierea vocationala a asistentei sociale.

4. Domeniul protectiei copilului: Intre experierea vocationala a asistentei sociale si exactitatea juridica

Problema propusa de mine pentru o dezbatere sumara este una destul de serioasa. Exista, din pacate, o "dorinta" la unii angajati din aceasta institutie, de a trata cazurile doar urmarind existenta actului la dosar, adica, de fapt, centrarea asistentului social pe dosar si nu pe persoana. "In general, sunt cunoscute doua tipuri de consiliere : una centrata pe rezolvarea de probleme si una centrata pe persoana Cari Rogers a dezvoltat un model de consiliere nondirectiv, aceasta insemnand in buna parte ca nu consilierul, ci clientul decide ce se va discuta si in ce succesiune. Rolul consilierului este doar de a facilita si incuraja discutia. De cele mai multe ori, aceasta se concentreaza asupra lumii emotionale a clientului, si nu asupra unor probleme. Problemele pot fi o manifestare a unor tulburari emotionale ale clientului. Consilierul trebuie sa fie impreuna cu clientul inca de la inceputul procesului. Aceasta inseamna ca atitudinea consilierului este una deschisa, autentica, astfel incat clientul va renunta la mecanismele de aparare. Empatia este fundamentul procesului de consiliere. Empatia, aceasta implicare interioara in viata clientului conteaza enorm de mult pentru ca, prin intermediul unei implicari in viata celuilalt, se ajunge la o definire mult mai exacta a problemei care a declansat criza clientului sau a beneficiarului de servicii sociale. In acest caz, intervin deja alte lucruri care normal ar trebui lamurite. In primul rand, vorbim de asistenta sociala , asadar vorbim de o intalnire cu celalalt aflat in nevoie, aflat in dificultate. In protectia copilului vorbim de copilul aflat in dificultate, care poate reprezenta o situatie minora de criza si care poate fi rezolvata apeland la serviciile sociale de tip primar , dar poate fi o situatie de abuz, de neglijenta, de exploatare prin munca care, de cele mai multe ori, necesita o implicare a serviciilor sociale de tip specializat . Asadar, din start, o abordare de tip juridic a protectiei copilului poate genera mari pierderi in rezolvarea nu scriptica, ci faptica a unei situatii de criza. Chiar daca protectia copilului se regaseste in asistenta sociala, cred ca pentru rezolvarea unui caz vorbim de un ansamblu de stiinte care se intersecteaza in abordarea unei probleme majore a unui semen. Insa nu acele stiinte trebuie sa primeze.

Un ganditor roman, Teodor Baconsky, intr-un studiu interesant aparut in anul 2001, isi punea cateva intrebari oarecum provocatoare: "Cum sa armonizam respectarea traditiei rasaritene cu procesul nostru de integrare europeana? Care este deontologia relatiilor etnico-religioase dintre majoritate si minoritati? Cum putem extinde asistenta pastoral-caritativa a Bisericilor in sfere precum reconversia profesionala, etica familiei, morala publica educatia constitutionala, reinsertia marginalilor sau bioetica? Ce trebuie sa facem pentru ca afirmarea diversitatilor multiculturale sa nu afecteze pacea sociala si minima coeziune nationala? Cum putem reflecta valorile crestine in activitatea legislativa? Cum vom reduce decalajele materiale dintre persoane fara sa subminam proprietatea, concurenta, selectia si initiativa particulara? Cum putem detaxa filantropia fara sa alimentam evazionismul fiscal si economia subterana? Cum se impaca datoria crestinilor de a participa la viata comunitatii nationale si obligatia Bisericii de a nu face politica? Evident, lista ar putea continua Intrebari asupra carora raspunsul vine pe masura. Ceea ce m-a interesat in mod deosebit, sigur, a fost raspunsul la toate aceste intrebari pe care autorul si le-a pus. "Dupa mine, criza societatii noastre nu are numai explicatii socio-politice si economice: ea este, in amonte, rezultatul conjugat a trei formalisme. Formalismul liturgic al clerului, formalismul votiv al mirenilor si formalismul critic al intelectualilor. Preotii cred ca daca oficiaza slujbele si-au facut datoria. Crestinii cred ca daca finanteaza construirea unei biserici sau miluiesc un cersetor si-au asigurat mantuirea. La randul lor, intelectualii cred ca e suficient sa denunte, din varful buzelor, "ce nu merge" pentru a-si fi indeplinit misiunea de "paznici" ai destinului obstesc. Fireste ca aceste generalizari sunt instrumentale si metaforice. Le utilizez doar pentru a indica prapastia dintre vocatiile noastre specifice si aplicarea lor concreta. Solicit aici deplina ingaduinta a tuturor celor care, prin pregatirea, angajarea si chiar sacrificiul lor, dezmint imaginea de sus.

In asistenta sociala, mai intai, ma refer la tot felul de probleme pe care mi le pun cu privire la semenul meu: "cine este celalalt?", "il putem intelege cu adevarat pe celalalt?", "il pot ajuta pe semenul meu care e in situatie de criza, de nevoie majora?". Asistenta sociala - potrivit cu cele ce le-am citit si le experimentez - inclina si spre alteritate. Daca privesc alteritatea din perspectiva teologica ea reprezinta nu doar un simplu interes al meu pentru celalalt, ci chiar regasirea mea in celalalt , care - as putea spune - este un fel de reflexie (poate un fel de oglindire - sigur, tinand cont de diferenta ontologica dintre Dumnezeu si om) a perihorezei treimice din Dumnezeu intre oameni. Deci centrarea activitatii in principal pe persoana (in acest caz pe copil/beneficiar) in protectia copilului si, in general, in toata asistenta sociala, cred ca e mai importanta decat instrumentarea cazurilor sociale doar urmarind o exactitate juridica. Exactitate juridica isi are si locul ei atunci cand apare fenomenul inevitabil de separare temporara/permanenta de familia naturala etc.

In cultura organizationala a institutiei unde lucrez, ambele, atat asistenta sociala, cat si partea juridica se regasesc intens in procesul muncii. Desi institutia nu fiinteaza in forma oficiala intocmai celei de acum, decat din anul 1997, totusi se poate vorbi de o cultura organizationala Caracteristicile culturii organizationale la nivel de institutie a protectiei copilului le-as putea "traduce" (poate oarecum fortat) in felul urmator:

1. Avand o tara a carei caracteristica cultural-organizationala, in urma studiilor facute - spre exemplu - de Hofstede , a fost aratata ca fiind centrata pe "colectivism" , acest lucru se regaseste si in institutia unde lucrez;

2. Desi institutia ar trebui sa aiba o orientare catre cultura feminista, adica sa puna accentul mai mult pe cooperare si pe o atmosfera mai buna de munca, lucrurile par sa tinda spre o cultura masculina si, anume, urmarindu-se o rezolvare a situatiilor doar din creion si, bineinteles, sa se primeasca salariul.

Aici lucrurile incep sa se desparta. Desi in psihologia organizationala spre exemplu in problema alegerii leadership-ului sau a managerului general, aspectul vocational este considerat unul invechit (ramas undeva la nivelul anilor `60), totusi in asistenta sociala consider ca vocatia inca isi are un cuvant greu de spus. Atata timp, cat cei ce intra in asistenta sociala sunt manati doar de nevoi externe cum ar fi: nevoia unui loc de munca, nevoia de bani, lejeritatea procesului muncii prin simplificarea voita a intregului ansamblu de tehnici si metode folositoare in tratarea cazurilor ivite etc., sigur se ajunge la o rasturnare atat cognitiva, cat si afectiva a implicarii potrivite cu cerintele a priori ale sistemului cadru de functionare al institutiei de protectie a copilului.

Un alt aspect care trebuie luat in calcul in aceasta problema pe care eu consider ca am identificat-o este si aceea ca in aceasta institutie interactioneaza si doua feluri de persoane cu doua feluri de profesii, chiar putem spune cu doua culturi profesionale: asistentul social si juristul. Un caz de copil aflat in dificultate poate fi privit din prisma a doua perspective:

a. din perspectiva asistentului social care trebuie sa identifice cazul si sa-l rezolve;

b. din perspectiva juristului care trebuie sa cunoasca si sa interpreteze corect legea si procedurile legale pentru a fi legal instrumentat un caz;

Cu toate acestea, in protectia copilului principalul factor care trebuie utilizat este asistenta sociala.

Spre exemplu, in problema copilului exploatat prin munca, cercetarile facute de catre cei de la ANPDC au ajuns la urmatoarele cauze:

- Nivelul scazut de trai;

- Raportul dezechilibrat dintre populatia activa si cea inactiva;

- Politicile economice ale guvernelor, care sunt tolerante fata de exploatarea prin munca a copilului;

- Lipsa educatiei de calitate;

Din tot acest demers rational al meu se poate observa ca foarte important este asistentul social de vocatie, mai putin o implicare juridica in situatie. As vrea sa raman la acest gand. Asistentul social trebuie sa gaseasca solutii potrivite mai intai cu profesia sa care este prin excelenta de natura socio-umana.

Prescurtari folosite in domeniul protectiei copilului,

dar si in materialul care urmeaza

ANPDC - Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului;

CJ - Consiliul Judetean;

CPC - Comisia pentru Protectia Copilului;

DGASPC - Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului;

SPAS - Serviciul Public de Asistenta Sociala (cel de la primarii);

AMP - Asistentii maternali profesionisti;

PIP - Planul individualizat de protectie (al copilului);

Bibliografie orientativa

Buzducea, D. (2005), Aspecte contemporane in asistenta sociala, Ed. Polirom, Iasi.

Doron, R., Parot, F. (2006), Dictionar de psihologie, Ed. Humanitas, Bucuresti.

Dictionar de sociologie , Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti.

Dictionarul alteritatii si al relatiilor interculturale 2005), volum coordonat de Gilles Ferreol/Guy Jucquois, Ed. Polirom, Iasi.

Enciclopedie de filosofie si stiinte umane , Ed. All, Bucuresti.

Hotararea Guvernului nr. 1434/2004 privind atributiile si Regulamentul cadru de organizare si functionare ale Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului in Monitorul Oficial nr.

Hotararea Consiliului Judetean Caras-Severin nr. 126/2004 privind organizarea si functionarea Comisiei pentru Protectia Copilului Caras-Severin in Monitorul Oficial al judetului Caras-Severin nr. 3/2005.

Hotararea Consiliului Judetean Caras-Severin nr. 115/21.09.2005 privind reorganizarea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Caras-Severin in Monitorul Oficial al judetului Caras-Severin.

Hotararea Guvernului nr. 1434/2004 privind atributiile si Regulamentul cadru de organizare si functionare ale Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului in Monitorul Oficial nr.

Ica, I. I. jr., Marani, G. (2002), Gandirea sociala a Bisericii, Ed. Deisis, Sibiu.

Johnson, A. G. (2007), Dictionarul Blackwell de sociologie, Ed. Humanitas, Bucuresti.

Legea nr. 47/2006 privind sistemul national de asistenta sociala in Monitorul Oficial nr. 239/2006.

Moscovici, S. 1998 , Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt, Ed. Polirom, Iasi.

Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 557, anul 172 (XVI), miercuri, 23 iunie 2004.

15. Manual pentru Implementarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, Ed. Vanemonde, Bucuresti, 2006.

Neamtu, G., Stan D. (2005), Asistenta sociala, Ed. Polirom, Iasi.

Prelici, V. (2001), Asistenta sociala: idee, demers, profesie, Ed. Mirton, Timisoara.

Preda, M. (2002), Politica sociala romaneasca intre saracie si globalizare, Ed. Polirom, Iasi.

Petrica I. (2008), Conceptul sentimentului de comuniune sociala la Alfred Adler, Ed. Marineasa, Timisoara.

Sofronie arhimandritul (1999), Viata si invataturile staretului Siluan Athonitul, Ed. Deisis, Sibiu.

Idem (1998), Rugaciunea - experienta vietii vesnice, Ed. Deisis, Sibiu.

Tratat de asistenta sociala 2003 , volum coordonat de George Neamtu, Ed. Polirom, Iasi.