METODE SI TEHNICI SPECIFICE ASISTENTEI SOCIALE

METODE SI TEHNICI SPECIFICE ASISTENTEI SOCIALE

1. Intalnirea fata in fata

Valentele acestei prime intalniri pot garanta o interactiune pozitiva intre asistentul social si client. Nu intotdeauna intram in contact cu persoane cooperante care sa solicite voluntar ajutor si sa accepte consiliere; de aceea, o prima preocupare a asistentului social este de a surprinde rezistenta la schimbare a clientului. Etapele rezistentei la schimbare care pot induce disconfort si teama sunt: conflict, aparare, rezolvare, integrare. Initial clientul constientizeaza relatia conflictuala manifestata prin discrepante intre vechi si nou; aceste discrepante il plaseaza pe client intr-o pozitie defensiva, prin care este aparat vechiul generator de siguranta si certitudine. Unii se tem atat de mult de semnificatia noului, incat il resping pe asistentul social. Daca clientul se simte sprijinit si inteles de asistentul social, va decide sa accepte mici modificari in comportamentul sau, urmand apoi renuntarea la lupta vechi-nou si integrarea intr-un nou ciclu.

Intalnirea fata in fata favorizeaza primele impresii reciproce - dincolo de acest nivel empiric, impactul intalnirii asupra celor doi membri ai relatiei va determina cel putin o schimbare in comportamentul acestora. Asistentul social poate declansa o relatie pozitiva (Sheaford, B., Horejsi & Horejsi, 1997: 283-305) daca:

pregateste o atmosfera placuta si propice comunicarii in biroul sau, va fi atent la modul cum este aerisita camera, luminata, temperatura camerei si la limbajul corpului sau;

anticipeaza reactiile clientului marcat de teama sau confuzie - in acest sens, asistentul social trebuie sa fie pregatit sa raspunda sentimentelor clientului atenuand impresia acestuia ca se afla in fata unei autoritati;

incepe discutia explicand cine este, pe cine reprezinta, care sunt regulile confidentialitatii si ce demersuri trebuie sa faca catre alte autoritati pe baza informatiilor obtinute de la client;

nu se va arata surprins de afirmatiile clientului si nici nu se va grabi pentru a elabora concluzii;

respecta nevoia clientului de a avea timp pentru a lua o decizie;

formuleaza intrebari care sa nu-l oblige pe client sa evite adevarul sau sa devina necooperant. Daca clientul este suspicios fata de aceasta procedura, ii va fi explicata necesitatea de a fi completate diferite formulare;

planifica o urmatoare intalnire asigurandu-se de acordul clientului este de acord si ca acesta are numarul de telefon si adresa institutiei / agentiei.

2.2. Convorbirea telefonica

Este des folosita in practica asistentei sociale, atat pentru semnalarea cazurilor, cat si pe tot parcursul procesului de ajutor. Pentru ca nu se pastreaza o inregistrare a convorbirilor si pentru ca nu se poate realiza o transcriere fidela a convorbirii, trebuie sa: comunicati clar numele dvs., numele agentiei / institutiei si departamentul unde lucrati, luati notite in timpul convorbirii telefonice si, inainte de a spune "la revedere", faceti un rezumat al informatiilor receptionate.

Intocmirea listei de probleme

Pentru multe persoane, a exprima verbal sau non-verbal ingrijorarile, a intocmi impreuna cu asistentul social o lista cu probleme, echivaleaza cu pierderea demnitatii, cu crize de orgoliu, stari de disconfort psihic. Realizarea listei cu probleme (Horejsi, 1979) determina obtinerea unui plus de informatii de la client, iar lista in sine constituie un instrument de lucru pe care asistentul social isi structureaza ghidul de interviu. Unul dintre dezavantajele listei se refera la faptul ca nu subliniaza punctele forte ale personalitatii clientului si dezechilibrele create.

De ex., lista de probleme pentru o mama adolescenta: cheltuieli de spitalizare, ingrijorari in legatura cu sanatatea copilului, ingrijorari in legatura cu propria sanatate, ingrijorari in legatura cu hranirea si ingrijirea copilului, posibilitatile financiare de crestere a copilului, frica pentru faptul ca ar reprezenta o povara pentru parinti, sentimentul de tristete fata de situatia lor, locuinta, dizarmonia familiala provocata de aparitia copilului, finalizarea studiilor, ingrijorari pentru ca prietenii nu o vor accepta cu un copil, ingrijorari fata de tatal copilului, ingrijorari in legatura cu posibila lipsa de atasament fata de copil, teama ca isi va pierde independenta si libertatea. Se poate completa lista si cu alte probleme. Se multumeste clientului pentru colaborare.

Obtinerea informatiilor de la alte agentii / institutii

Aceste informatii constau in fise medicale, rapoarte de examinare psihologica si psihiatrica, proces-verbal intocmit de politie, sentinte penale etc., pe care asistentul social le va solicita numai dupa ce a primit o aprobare din parte clientului, iar pentru o mai buna securizare se vor folosi aprobarile scrise.

In culegerea informatiilor, pe tot parcursul procesului de ajutor, asistentul social va fi atent la: 1) respectarea confidentialitatii, 2) concentrarea asupra contextului problemei / urmarirea "firului rosu", fara a se pierde in aspecte de mica importanta, fara relevanta pentru caz, 3) analiza datelor, evitandu-se o supraincarcare cu documente care nu ofera ajutor in vederea rezolvarii problemei, 4) argumentarea deciziilor prin documentele atasate la dosar.

Vizita la domiciliul clientului

Pentru majoritatea asistentilor sociali, vizita la domiciliul clientilor provoaca nervozitate datorita imprevizibilitatii reactiilor clientului.

Asistentul social va avea in vedere urmatoarele aspecte:

schimbarile de comportament ale clientului in cadru familial corespund realitatii familiale studiate mai mult decat schimbarile dintr-un cadru neutru;

cunoasterea clientului in propria locuinta constituie premisa intelegerii nuantate a personalitatii clientului pentru care casa reprezinta un spatiu sacru;

aceasta tehnica nu trebuie confundata cu o vizita de curtoazie sau de prietenie. Vizita trebuie programata din timp, desi pot fi si situatii cand clientul nu poate fi contactat telefonic, nu poate citi scrisorile sau orice alta incercare de a-l intalni esueaza;

primul impact cu locuinta clientului nu trebuie sa determine exteriorizarea impresiilor negative;

de asemenea, este important sa fie apreciate lucrurile semnificative pentru personalitatea clientului chiar daca ele nu reprezinta o valoare;

clientul poate fi surprins in timpul vizitelor discutand cu prietenii, ascultand sau vizionand programe radio - TV, supraveghind copiii. Chiar daca aceste aspecte par a distrage atentia clientului, ele descriu viata reala de familie;

clientul are dreptul ca in timpul interviului sa opteze pentru prezenta unei rude foarte apropiate pentru a se simti protejat din punct de vedere emotional. Daca clientul locuieste intr-un cartier periferic, planificati vizita de comun acord cu clientul la o ora cand pot fi evitate riscurile.

Observatia

Observatia directa ofera informatii cu valoare de fapte si constituie materialul cel mai bogat, divers, nuantat si susceptibil de analize calitative.

Scopul observatiei consta in identificarea naturii si structurii interactiunilor care se stabilesc intre client si alte persoane semnificative pentru relatia de ajutor.

Kohn, R. si Negre, P. (1971) notau ca termenul de observatie desemneaza o etapa initiala a cunoasterii (faza exploratorie), un tip de actiune realizata de cel care observa (colectarea datelor), datele colectate si produsul final (apud Chelcea, S., 2001:146).

Utilizarea unui ghid de observatie, ca si in cazul interviului, reprezinta o necesitate pentru abordarea coerenta, logica si organizata a tehnicii.

Observatia presupune formularea unor intrebari premergatoare: Ce vom observa? Cum o vom face? Cum sa se inregistreze faptele de observatie? Cum sa le interpretam in vederea teoretizarii?

Caplow (1970) formuleaza cateva reguli de observare incluzand conditii prealabile, procedura, continutul si modul de notare. In ceea ce priveste conditiile prealabile, autorul mentionat noteaza: cunoasterea obiectivelor, cunoasterea tehnicilor de observare si a procedeelor de notare. Notele de observatie trebuie sa includa: data, ora, durata observatiei, locul desfasurarii, circumstantele observarii, factorii de mediu care pot influenta comportamentele, precum si modificarile care au survenit in timpul observarii. De exemplu, estre corect sa notam doar expresia faciala, paloarea, contractia musculara, fara a ne exprima opiniile, cum ar fi aceea ca .persoana era emotionata.

Un alt exemplu, observarea unui copil in mediul familial presupune urmarirea receptivitatii parintelui la nevoile copilului, a disponibilitatii de a-i raspunde, la exprimarea atentiei fata de copil, crearea unei atitudini afectuoase, calde sau, dimpotriva, a uneia reci, distante si eventual amenintatoare. La acestea se pot adauga informatii privind tonul si exprimarea faciala in cadrul comunicarii, precum si atitudinile gestuale si corporale manifestate de parinte si raspunsurile copilului la aceste manifestari non-verbale mentionate. Responsabilitatea asistentului social este de a observa copilul identificat, fratii, parintii, familia si mediul.

Interviul

Este, deopotriva, mijloc de comunicare si metoda de interventie. Asistenta sociala face apel la interviul nondirectiv sau nedirijat si se pleaca de la premisa ca subiectul interogat este in masura sa ofere un discurs coerent cu privire la problemele si experientele traite.

Postulatul pe care se sprijina maniera non-directiva de intervievare este acela ca elementele de ordin afectiv, exprimate liber de catre subiect, sunt mai profunde si mai semnificative decat informatiile pe care clientul ni le ofera intr-un context de auto-cenzura si rationalizare, non-directivitatea fiind nu numai o problema de intervievare, ci si o problema de atitudine generala fata de interlocutor (Neamtu, G., Bocancea, C., 1999).

Metoda non-directiva presupune comunicarea autentica, bazata pe incredere si intelegere, este o proces de ajutor in vederea dezvoltarii si maturizarii persoanei, pentru o mai buna intelegere a experientei subiective proprii si pentru sporirea capacitatii de confruntare cu viata.

In cadrul acestei relatii clientul este tratat ca persoana, nu ca "entitate clinica", ceea ce determina ca opiniile si atitudinile fata de sine sa devina predominant pozitive, creste stima de sine, nervozitatea scade, socurile emotionale devin acceptabile, personalitatea se adapteaza mai bine situatiilor sociale. Interviul clinic reprezinta o forma a interviului nestructurat si ilustreaza cel mai bine specificul interviului nondirectiv. Interviul clinic nu se utileaza numai in scop terapeutic, ci si pentru psihodiagnoza, pentru orientarea profesionala si in activitatea de asistenta sociala in vederea cunoasterii personalitatii. Se utilizeaza si cu scop explorator, in faza initiala, pentru culegerea informatiilor si orientarea demersului interventiei (Chelcea, S., 2001:131).

Dupa modul in care sunt structurate si conduse, interviurile folosite in asistenta sociala se impart in (Spanu, 1998):

interviul informational - desemnat sa obtina materialul necesar realizarii istoricului social al clientului. Scopul acestui tip de interviu consta in obtinerea informatiei care sa-l ajute pe asistentul social sa inteleaga mai bine clientul si problemele lui;

interviul de diagnostic - natura intrebarilor din acest al doilea tip de interviu este orientata spre decizii specifice care pot justifica tipuri de servicii oferite clientului in functie de problemele evidentiate;

interviul terapeutic - scopul acestuia este de a sprijini clientii pentru a produce schimbari in modul in care isi desfasoara viata si activitatea sau in propriul comportament.

Realizarea interviului fara un ghid reprezinta una dintre gravele erori pe care le inregistreaza multi dintre asistentii sociali, indeosebi cei fara experienta. In planificarea interviului sau realizarea ghidului de interviu, prezinta importanta urmatoarele intrebari (Schubert, M., 1991):

Care sunt obiectivele interventiei asistentului social si cum vor fi ele atinse prin intermediul intalnirilor lui cu clientul ?

Ce decizii sunt vizate pentru a fi formulate in timp?

Sunt implicati in procesul ajutorarii clientului si alti profesionisti ?

Cat timp va dura interviul ?

Unde se va desfasura ?

Ce aranjamente sunt necesare pentru interviu (transport, ingrijirea copiilor clientului etc.) ?

Ce tehnici pot fi aplicate in timpul interviului ?

Ce factori trebuie luati in consideratie pentru pregatirea interviului (culturali, etnici, religiosi etc.) ?

Ce stari ale clientului trebuie avute in vedere pentru pregatirea interviului? (anxietate, furie, confuzie etc.) Ce date medicale trebuie apreciate inainte de interviu? (stare de sanatate fizica si psihica, tratamente si efecte)

Ce documentatie este necesara pentru pregatirea interviului ?

Watts, J., Dickens, J. (1996) prezinta cateva reguli pe care asistentii sociali trebuie sa le respecte in timpul interviului:

eliminarea barierelor potentiale pentru a crea o atmosfera in care clientul sa se simta respectat, ascultat si implicat;

pozitie a corpului relaxata, care sa exprime deschidere si nu una de confruntare sau defensiva;

limbajul si tonul vocii folosite pe toata durata interviului sa nu fie agresive, acuzatoare sau amenintatoare;

ascultarea activa prin: mentinerea contactului vizual (nu intr-o maniera provocatoare) si folosirea limbajul non-verbal si verbal pentru a demonstra ca sunteti atent la ce spune clientul, dar si cum spune. Fiti atenti, de asemenea, la pericolul pe care-l reprezinta ascultarea selectiva (ne formam o anumita parere despre client bazata pe stereotipuri iar apoi auzim doar lucrurile care vin sa intareasca acel stereotip - celelalte aspecte le ignoram sau le adaptam stereotipului) si "efectul de halou" (se manifesta cand intalnim un client care seamana cu noi, la care observam doar lucrurile care vin in sprijinul imaginii pozitive, ignorand orice alt aspect care nu se potriveste cu aceasta imagine);

intrebarile folosite: de obtinere a informatiilor, de explorare a sentimentelor, gandurilor, ideilor, opiniilor si punctelor de vedere, de a-l ajuta pe client dar si pe asistentul social sa ajunga la o intelegere privind actiunile viitoare care urmeaza sa fie intreprinse.

Formularea intrebarilor eficiente constituie o abilitate esentiala iar urmatoarele tehnici pot ajuta asistentii sociali sa evite ca acestea sa semene a interogatoriu sau acuzare:

Folositi intrebari deschise in loc de intrebari inchise, ori de cate ori acest lucru este posibil. Ex., "Cum v-ati simtit cand s-a intamplat acest lucru?" lasa clientului mai mult loc pentru a raspunde decat o intrebare de genul :"V-a enervat?"

Evitati sa folositi intrebarea "De ce?" care suna mai degraba a interogatoriu. Ex., intrebarea "Care au fost motivele care v-au determinat sa fugiti de la maternitate?" ofera ocazia unui raspuns mai complet decat intrebarea "De ce ati fugit de la maternitate?"

Evitati intrebarile multiple - pentru client ar putea fi dificil sa-si aminteasca prima intrebare in momentul in care ati adresat-o pe ultima. Ex., "Cum v-ati simtit cand ati aflat ca sunteti insarcinata, unde se afla tatal copilului acum si unde locuiti?" -

Evitati intrebarile cu raspuns sugerat - clientul se va simti fie obligat sa fie de acord cu propunerea, fie suparat ca ati facut o prezumtie. Ex., intrebarea " Cred ca v-ati simtit foarte suparat atunci. Nu-i asa?" conduce clientul spre un anumit raspuns in timp ce o intrebare mai deschisa de genul "Cum v-ati simtit cand s-a intamplat asta?" nu ii sugereaza clientului un raspuns anume.

Evitati folosirea jargoului profesional. Folositi un limbaj direct. Verificati impreuna cu clientul daca a inteles ceea ce ati spus.

Oferiti clientului timp sa se gandeasca si sa vorbeasca.

Clarificati impreuna cu clientul un anume subiect daca aveti nelamuriri.

Daca clientul face o afirmatie care vine in contradictie cu o alta anterioara, retineti urmatoarele aspecte: nu ignorati contradictia aparenta - explorand subiectul veti castiga mai multa intelegere legata de client si situatia sa, pastrati un limbaj, ton al vocii si pozitie a corpului care sa nu fie agresive, ganditi-va care au fost lucrurile care au dus la contradictia aparenta. Ex., Clientul este nesigur sau incurcat? Ii este clientului frica de consecintele pe care le-ar putea avea spunerea adevarului? Este vreo neintelegere care a aparut in comunicarea dintre dvs. si client?

Daca clientul face aluzie la o problema si apoi trece repede la alt subiect, nu trebuie sa ignorati aluzia. Reintoarceti-va la subiect, mai tarziu, in cadrul aceluiasi interviu, pentru a permite clientului sa vorbeasca mai mult despre subiect daca doreste.

Amintiti-va importanta pe care o are acceptarea experientei clientului ca fundamentala pentru intelegerea situatiei si a modului de actiune. Simpla contrazicere a modului in care clientul percepe situatia nu este de nici un ajutor. Daca ii oferiti o alta perspectiva, bazata pe intelegere si experienta sa, eficienta va fi mai mare. Ex., un client ar putea spune ca "copilul meu este intotdeauna obraznic". In loc ca asistentul social sa-l contrazica spunand "El nu este intotdeauna obraznic - uitati-va la el acum, este cuminte", ar fi mult mai eficient daca asistentul social ar explora problema si ar aborda subiecte legate de experienta pe care o are clientul privind cresterea copilului.

Numai atunci cand asistentul social incepe sa inteleaga experienta clientului va putea oferi acestuia o alta perspectiva - cum ar fi intelegerea comportamentului copilului in contextul experientelor traite de copil si a nevoilor acestuia, precum si a modului in care adult le satisface.

Incheierea - clientul si-a notat: numele dumneavoastra, adresa organizatiei si numarul de telefon, se planifica intalnirea viitoare. Asigurati-va ca stie cum sa va contacteze.

Finn si Rose (1982), in lucrarea Development and validation of interview skills role - play test, prezinta abilitatile de care trebuie sa dea dovada asistentul social in timpul unui interviu terapeutic, dar si greselile pe care le poate face acesta si care pot conduce la esec.

1. Introducerea - primele cateva minute ale interviului in care intalnesti clientul si relatia de ajutor

Abilitati - trebuie sa:

te prezinti ( numele);

afli numele clientului;

spui pentru ce agentie sau institutie lucrezi;

indici scopurile si obiectivele unui interviu;

faci clientul sa se simta confortabil prin punerea in act a abilitatilor anterioare intr-o maniera relaxata, prieteneasca.

Greseli absenta oricareia dintre abilitatile de mai sus.

2. Asteptarea comportament non-verbal si verbal care suscita interesul si atentia

Abilitati :

o pauza de 2 pana la 5 secunde se interpune intre sfarsitul unei interventii a clientului si inceputul unei interventii a asistentului social;

o pauza urmeaza dupa o interventie a asistentului social, dand clientului suficient timp pentru a-si formula raspunsurile ( in general de la 3 la 5 secunde);

asistentului social foloseste o varietate de procedee verbale care incurajeaza, dar nu cer clientului sa continue sa vorbeasca, si nu implica acordul, judecarea sau evaluarea celor spuse;

asistentul social foloseste o varietate intreaga de procedee non-verbale;

asistentul social mentine un contact vizual adecvat;

asistentul social are o voce clara, inteligibila.

Greseli:

asistentul social intrerupe conversatia clientului;

nu exista nici o pauza intre interventiile clientului si ale asistentului social;

o pauza de 5 secunde sau mai lunga duce la crearea unei anxietati inutile sau a disconfortului;

asistentul social nu incurajeaza clientul sa vorbeasca;

procedee verbale sau non-verbale folosite inadecvat (ex. propozitii neterminate, exemple verbale inadecvate, privirea fixa, lipsa contactului vizual, agitatia.)

3. Intrebarile - utilizate cu scopul de a dobandi sau clarifica informatii

Abilitati: 

majoritatea intrebarilor exploratorii sunt deschise;

se pune doar o singura intrebare o data;

intrebarile sunt clare si succinte;

intrebarile inchise sunt diseminate printre cele deschise pentru dobandirea de informatii specifice.

Greseli:

se pun doua intrebari deodata;

intrebarea este o afirmatie deghizata;

sunt puse trei intrebari deschise la rand;

intrebarea este neclara.

4. Urmarirea verbala un raspuns al asistentului social la o interventie a clientului care e legata de ceea ce tocmai a spus.

Abilitati - asistentul social trebuie sa :

raspunda printr-o parafrazare a continutului sau o reflectare a sentimentelor;

atunci cand introduce un nou subiect in discutie specifica clar schimbarea facuta;

coreleaza subiectul de discutie nou introdus de unul vechi;

cere clientului sa continue discutia folosind incurajarile deschise precum "Spune-mi mai multe despre ..." sau " Ce s-a intamplat ?"

Greseli :

asistentul social introduce un nou subiect fara sa specifice acest lucru sau fara sa-l coreleze / lege de materialul anterior;

asistentul social schimba subiectul de la preocuparea centrala la una periferica.

Cautarea concretului - incercarea de a dobandi informatii mai detaliate, specifice, legate de persoana / persoanele vizate, despre ariile de discutie.

Abilitati - asistentul social face urmatoarele:

cauta informatii detaliate , incluzand " CUM, CE , CAND , UNDE , CAT DE DES ?"

incearca sa aduca discutia abstracta, filosofica, la descrieri mai concrete, relevante.

Greseli: 

se permite clientului sa vorbeasca despre un material relevant intr-o maniera impersonala;

detaliile relevante nu sunt urmarite;

se permite ca exprimarea clientului sa ramana vaga, abstracta sau universala.

6. Rationament neevaluativ - un raspuns al asistentului social fara nici o componenta evaluativa / de judecare.

Abilitati :

asistentul social raspunde la verbalizarea clientului prin intrebari sau afirmatii desemnate sa exploreze intelesul comportamentelor sau evenimentului (" Ce ai simtit ? " );

asistentul social foloseste confruntarea pentru a indica discrepantele intre sentimentele clientului si ale asistentului social sau ale perceptiilor clientului.

Greseli:

asistentul social enunta o judecata morala negativa sau critica la verbalizarile clientului (ex. consilierul poate ameninta, dojeni, dascali, minimaliza);

asistentul social sfatuieste discret clientul ce sa faca sau ofera o solutie fara o explorare extensiva a problemei.

7. Reflectarea sentimentelor - abilitatea asistentului social de a fi sensibil si de a verbaliza catre client experienta subiectiva a clientului.

Abilitati:

asistentul social reflecta sentimentele pe care clientul inca nu le-a identificat;

asistentul social reflecta cu acuratete intensitatea sentimentelor;

asistentul social identifica stimulii din mediu care provoaca / determina sentimentele;

asistentul social reflecta sentimentele subintelese / care insotesc / existente atunci cand sumarizeaza mai multe afirmatii facute de client.

Greseli:

asistentul social ignora sentimentele;

asistentul social eticheteaza/numeste/identifica gresit sentimentele;

asistentul social eticheteaza/numeste/identifica gresit intensitatea sentimentelor;

asistentul social se angajeaza in rezolvarea problemei fara identificarea sentimentelor.

8. Implicarea - proportia timpului cat vorbeste clientul si cat vorbeste asistentul social.

Abilitati: clientul vorbeste majoritatea timpului.

Greseli: asistentul social vorbeste majoritatea timpului.

Ex. Ghid pentru interviul de explorare a problemelor si resurselor

Ce se intampla acum?

Ce simti in legatura cu ceea ce se intampla acum?

Cum ii poate afecta aceasta pe ceilalti?

Ce ai facut pana acum?

Concentrarea asupra problemei celei mai importante:

Ce te deranjeaza mai mult?

La ce consideri ca ar trebui sa lucrezi mai intai?

Ce este mai urgent / presant/ critic ?

Care ar fi obiectivul cel mai usor de indeplinit, pentru inceput?

Ce ti-ar placea sa iei in considerare mai intai?

Care problema, o data rezolvata, ti-ar prinde cel mai bine?

Noi perspective:

La ce alte lucruri trebuie sa te gandesti in privinta acestei probleme?

Ce informatii te-ar ajuta?

Ce ajutor ar fi posibil sa primesti?

Ce gandesc ceilalti oameni implicati in aceasta problema?

Ce alte optiuni mai sunt?

Cartea Vietii

Este o tehnica individuala, se completeaza de copil cu propriile sale cuvinte, acoperind perioada de la nastere pana in prezent.

In general, cuprinde o descriere a ceea ce i se intampla copilului, unde, de ce, dar si a sentimentelor copilului despre ceea ce se intampla. In Carte pot fi incluse fotografii, desene, premii, certificate, scrisori de la parintii de ingrijire anteriori sau parintii adoptivi si parintii naturali, certificatul de nastere, genograma si orice altceva care ar putea fi inclus de catre copil in mod particular. Este folosita cu scopul de a ajuta un copil, in special un copil dat spre ingrijire sau adoptat, sa-si dezvolte un sens al identitatii si de sa-si inteleaga experientele generate de separare sau plasament, sa reduca confuzia si neintelegerea asupra acestor experiente; sa evite sa foloseasca intr-un mod nesanatos fanteziile in incercarea de a coopera cu experientele dureroase ale vietii sale; sa-si aminteasca persoane semnificative si evenimente din copilarie; sa mentina o evidenta a celor mai importante informatii personale (certificat de nastere, informatii medicale, fotografii cu membrii familiei, premii scolare).

Matricea ciclului de viata

Este o tehnica semnificativa pentru lucrul cu familia ai careir membri se afla in cicluri diferite de viata. Matricea ajuta asistentul social sa-si ordoneze ideile despre nevoile fizice, psihice, sociale ale membrilor familiei in raport cu ciclul de viata al fiecaruia dintre ei (Spanu, 1999).

Genograma

Genograma sau arborele familial descrie tipurile de relatii si evenimentele care s-au desfasurat de-a lungul generatiilor. Nasterea, decesele, divorturile, crizele si alte evenimente semnificative de viata pot fi inregistrate pe scurt. O prezentare de caz de cateva pagini poate fi condensata intr-o genograma (V. Coushead, 1993).

Genograma se completeaza de catre asistentul social impreuna cu familia si ajuta la dezvaluirea regulilor nescrise ale familiei, secretelor, tabu-urilor.

Citirea unei genograme pe mai multe generatii poate conduce la sesizarea anumitor evenimente care se repeta in familia respectiva cu o anumita frecventa (cresterea copilului de catre mame singure, abuzul fizic, divortul etc.)

Pentru realizarea genogramelor, asistentul social trebuie sa stabileasca raporturi autentice de comunicare cu membrii familiei, ceea ce conduce la diminuarea treptata a semnificatiei miturilor si tabu-urilor aduse de generatiile trecute care pot crea obstacole in rezolvarea problemelor.

Exemple de coduri utilizate in realizarea genogramei:

Familie cu un copil natural si unul adoptat

Harta eco

Precizeaza locul unei persoane sau a familiei sale in contextul social. Ca si in cazul genogramei, la intocmirea ei se va folosi un set de coduri - mentionat in legenda. Harta eco ofera raspunsuri la urmatoarele intrebari (Hartman, A., 1983):

- Care sunt relatiile dintre membrii familiei?

- Cum interactioneaza familia cu rudele, prietenii si vecinii?

- Membrii familiei au locuri de munca?

- Copiii au acces la sistemul educational?

- Care sunt performantele intelectuale ale membrilor familiei?

- Familia are un venit suficient pentru a acoperi cheltuielile de intretinere, hrana, transport, educatie?

- Familia participa la activitati religioase, sociale, politice, culturale?

- Membrii familiei sunt marcati de stres?

Realizarea hartii eco:

- in centru se deseneaza persoana/ genograma familiei;

- se traseaza celelalte sisteme cu care interactioneaza persoana/ familia;

- se simbolizeaza natura relatiilor dintre familie/ individ si mediul extern: relatiile puternice cu o linie groasa, cele slabe cu o linie punctata, iar cele tensionate cu o linie continua hasurata vertical;

- se vizualizeaza sensul fluxului de resurse cu ajutorul sagetilor (legaturile pot fi dinspre si spre sistemul familial, intre anumiti membri ai familiei si sistemul exterior etc.).

Harta eco - exemplu

relatie solida

persoana care se implica mai mult

relatie tranzitorie

relatie tensionata

Scala resurselor familiale

Aceasta scala, elaborata de Hope E. Leet, Carl J. Dunst (1994), evalueaza modul de administrare a resurselor familiale (timp, bani, energie s.a.m.d.) in concordanta cu nevoile familiei, dar si cu ale fiecarui membru in parte si evalueaza preocuparile si prioritatile familiale.

Scala ofera informatii despre zonele de servicii unde familiile considera ca le lipsesc resursele adecvate. Este un instrument de auto-testare ce contine 30 de itemi. Fiecare item se puncteaza pe o scara de la 1 la 5 (de la insuficient la aproape intotdeauna suficient). Persoana careia i se aplica scala este rugata sa raspunda la intrebarea: In ce masura urmatoarele resurse sunt suficiente pentru dumneavoastra si familia dumneavoastra? si sa marcheze cu X raspunsul care descrie cel de bine situatia familiei sale.

Scorurile insuficiente sau rareori suficiente dovedesc faptul ca acele nevoi nu sunt satisfacute si ca ar trebui intreprinse actiuni pentru a oferi / sustine resursele pentru o functionare normala a familiei.

Harta retelei sociale

Folosirea acestei tehnici are ca scop identificarea persoanelor care pot oferi clientului suport social. Gottlieb (1983) definea suportul social ca o informatie, un sfat sau o actiune cu efect asupra comportamentului si starii emotionale a clientului. Suportul social presupune, de asemenea, existenta unei retele oameni, grupuri cu care interactioneaza clientul in mod constant - si cunoasterea impactului pozitiv pe care aceste persoane le au asupra clientului.

In formarea retelei sociale se parcurg urmatoarele etape (Whittaker, Tracy, 1989): completarea spatiilor din harta cu numele, prenumele persoanelor de suport (persoane care il pot sustine si care pot fi contactate de client pentru a oferi ajutor, persoane care-i sunt indiferente, dar care fac parte din viata sa).

Se incepe de la segmentul gospodarie, se continua cu alte familii, persoane de la locul de munca sau de la scoala, persoane cunoscute la biserica/ organizatii/ club, alti prieteni/ amici care nu au fost inclusi pana acum, vecini, profesionisti de la diferite agentii/ fundatii.

Rugati clientul sa faca un top alcatuit din 15 persoane pe care poate conta si ariile/ domeniile in care are nevoie de ajutor. Completati impreuna cu clientul numele persoanelor, tipul de ajutor pe care aceste persoane i-l pot oferi (direct, emotional, informatii, sfaturi), dar si de cine este criticat, directia de ajutor (de la cine vine ajutorul si pe cine poate el ajuta), gradul de apropiere, de cat timp se cunosc si cat de frecvent poate apela la ajutorul acestei persoane.

Sursa: Elizabeth M. Tracy, James K. Whittaker - Universitatea din Washington, Departamentul de Asistenta Sociala.

Este important sa folositi harta si grila retelei sociale pentru a vedea modul de raportare a clientului la situatia-problema, importanta anumitor persoane si detaliile privind rezolvarea situatiei-problema.

Scala de sprijin familial

Elaborata de Carl J. Dunst, Vicki Jenkins, Carol M. Trivette (1994) evidentiaza rolul persoanele si grupurile de ajutor pentru membrii unei familii care cresc un copil. Este un instrument conceput pentru a evalua din punct de vedere calitativ nivelul sprijinului social intre familii. Scala de sprijin familial este un instrument de autotestare. Cei care completeaza sunt rugati sa noteze cu X raspunsul care descrie cel mai bine cat de utile au fost aceste resurse pentru familia lor in ultimele 3-6 luni. Clientii sunt rugati sa evalueze, pe o sacra de la 0 la 5 (0 = inutile, 5 = extrem de utile) utilitatea a 18 potentiale surse de sprijin. Fiecare dintre aceste surse de sprijin poate apartine unuia din domeniile: rude, prieteni, colegi, organizatii / fundatii, servicii profesionale. Daca o sursa de ajutor nu a fost disponibila pentru familia lor in aceasta perioada, se bifeaza varianta NA (nu se aplica). Punctajele mari sugereaza faptul ca familiile beneficiaza de sprijinul adecvat.

Istoricul social

Cuprinde informatii referitoare la: date cu valoare faptica si interpretarea semnificatiei acestor date. Structura istoricului social (Spanu, 1998):

informatii de identificare a subiectului (nume, prenume, data nasterii, adresa, telefon, statut marital, religie);

motivarea intocmirii istoricului social de catre asistentul social;

prezentarea succinta a problemei subiectului;

prezentarea familiei subiectului (relatii intre membrii familiei, raporturi inter-generationale);

date despre sanatatea fizica si mentala a subiectului;

date despre educatia subiectului si performanta intelectuala;

date despre situatia economica a subiectului;

date despre rezidenta si posibilitatea de deplasare a subiectului;

date despre resursele comunitatii necesare sprijinirii subiectului;

observatii si recomandari.

La realizarea istoricului social, asistentul social va utiliza atat observatia, cat si documentarea folosind diverse surse de informatii privitoare la client (institutii, agentii, asociatii etc.). Realizarea istoricului social satisface exigentele metodologice ale muncii asistentului social, intrucat cunoasterea cu precizie a tuturor elementelor referitoare la viata trecuta si prezenta a subiectului influenteaza rezolvarea problemelor si dificultatilor acestuia.

Grila istoricului social

Metoda de organizare grafica si prezentare a datelor referitoare la diferitele perioade ale vietii. Se completeaza pe baza informatiilor obtinute de la persoane, dar si cu informatiile obtinute de la institutiile de specialitate.

Analiza campului de forte

Presupune identificarea fortelor care contribuie la rezolvarea unei probleme sociale a unui singur client sau a unei familii. Este o tehnica de culegere a datelor care ajuta clientul sa-si canalizeze efortul pentru identificarea fortelor generatoare de schimbare.

Etapele sunt:

stabilirea obiectivelor;

identificare factorilor/ fortelor pozitive si negative care determina schimbarea;

analiza fortelor in termeni de influenta (puterea fortei de a produce schimbarea), consecventa (stabilitatea in timp pe tot parcursul procesului de ajutor) si oportunitati (depistarea fortelor favorabile/ vulnerabile care influenteaza atingerea obiectivelor;

identificarea actorilor sociali (persoane, grupuri, organizatii) capabili sa influenteze trecerea de la un nivel scazut la unul ridicat;

selectarea strategiei de schimbare in vederea atingerii obiectivelor.

Matricea procesului decizional

Contribuie la stimularea clientului pentru a gasi alternative. In timpul intrevederii dintre asistentul social si client, se noteaza intr-un tabel costurile si beneficiile unei activitati, tabel care se analizeaza la sfarsitul intrevederii de catre client, care va lua decizia finala.

Exemplu: Sotia victima a violentei domestice trebuie sa aleaga daca isi paraseste sotul sau se intoarce acasa.

alternativa - intoarcerea acasa

alternativa - separarea in fapt si divortul

Intruniri ale grupului familial

Intrunirile grupului familial reprezinta o intalnire intre parinti, copii si rude in cadrul careia sunt abordate dificultatile cu care este confruntata familia, intrunirea fiind organizata si monitorizata de asistentul social. Responsabilitatea acestuia consta in colectarea informatiilor despre familia cu probleme de la institutiile implicate in rezolvarea cazului. Pe langa membrii familiei, sunt invitati la intrunirea grupului familial o serie de profesionisti care isi expun punctul de vedere propriu din perspectiva profesionala.

Intalnirea familiala presupune trei etape:

in prima etapa - discutarea problemei in comun, de catre membrii familiei;

in etapa a doua - discutarea problemei in comun, de catre profesionisti (profesori, medici, avocati, logopezi, psihologi, politisti etc.);

in etapa a treia, dupa retragerea profesionistilor, sunt reluate discutiile, stabilindu-se strategiile de rezolvare a problemelor.

Intalnirile grupului familial:

accentueaza discretia si, de obicei, nu se finalizeaza cu o trimitere a cazului in instanta, acolo unde pare a fi necesar;

orienteaza familia spre detectarea si utilizarea punctelor puternice si a resurselor pe care le detine si, in functie de acestea, se elaboreaza planuri pentru ameliorarea situatiei si pentru noi abordari;

permite organizarea intalnirilor in mod corespunzator normelor culturii de origine a familiei;

maximizeaza responsabilitatea adultilor, iar pentru copiii din familie are valoare terapeutica;

dezvoltarea capacitatii familiei de a decide asupra unor probleme proprii prin utilizarea resurselor existente.

Modelul se fundamenteaza pe convingerea ca familia are propria motivatie de a-i proteja pe membrii sai, mai mult decat orice institutie, reechilibrandu-se competenta cu increderea acordata de membrii familiei unii altora.

Aplicatie Realizati un studiu de caz, utilizand metodele si tehnicile specifice in asistenta sociala si respectand etapele managemntului de caz (vezi si cap. managementul de caz)

2.20. Grupul in asistenta sociala

Asistenta sociala de grup este o "metoda esentiala de lucru in asistenta sociala, prin care se urmareste sprijinirea indivizilor pentru a-si imbunatati functionarea sociala, pentru a face fata mai bine problemelor personale, familiale si comunitare, prin intermediul experientelor de grup" (Brown, 1992).

In practica asistentei sociale grupurile pot fi folosite cu scopul de a ajuta persoanele sa dezvolte noi modalitati de relationare sau sa le intareasca si sa le imbunatateasca pe cele deja dobandite. Grupul faciliteaza posibilitatea de a da si a primi ajutor de la ceilalti membri, o mai buna comunicare, deprinderea unui comportament asertiv etc. Grupul pune in contact oameni diferiti, cu valori diferite, aducand un beneficiu la nivel informational si ofera modele cognitive si comportamentale noi, inclusiv noi modalitati de rezolvare a problemelor. In grup, oamenii pot sa-si dezvolte si sa isi exerseze capacitatea de a asculta, de a lucra in echipa, de a lua decizii individuale si colective.

Asistenta sociala cu grupurile prezinta avantaje ca:

- majoritatea experientelor umane se desfasoara in cadrul grupurilor, ceea ce face din grup un mediu "natural" de lucru pentru asistentul social;

- grupurile ai caror membri au nevoi similare pot deveni o sursa de sprijin reciproc si de rezolvare a problemelor;

- atitudinile, sentimentele si comportamentele pot fi schimbate prin intermediul situatiilor de grup;

- in cadrul unui grup, fiecare membru poate fi o sursa de ajutor pentru ceilalti;

- un grup poate fi o sursa de "exercitiu democratic";

- munca de grup poate fi mai economica in privinta timpului si a efortului depus de asistentul social.

Dar pot fi si dezavantaje, precum:

- confidentialitatea, element esential al relatiei de asistenta sociala, este mai greu de pastrat in comparatie cu munca individuala;

- organizarea, planificarea si implementarea grupului necesita o munca foarte complexa;

- resursele necesare pentru realizarea grupului sunt mai mari;

individul primeste mult mai putina atentie din partea asistentului social decat in cazul muncii individuale etc. (Brown, 1991).

Etape ale lucrului cu grupul in asistenta sociala

Selectia membrilor

La selectarea membrilor, trebuie sa se tina seama de urmatorii factori: varsta, sistem de valori, probleme comune ale membrilor, interes comun, capacitate de a lucra in structura grupului, sexul etc.

Deoarece, in cele mai frecvente situatii, grupurile se formeaza pe baze voluntare, unul dintre factorii ce trebuie luati in considerare este gradul in care candidatii doresc sa faca anumite schimbari in propria viata si sunt doritori sa faca eforturile necesare.

Recrutarea membrilor

Practica arata ca un contact direct este cea mai buna solutie de recrutare a membrilor. Potentialii membri ar trebui sa aiba acces la urmatoarele informatii:

- obiectivul grupului;

- tehnici si proceduri folosite;

- calificarea liderului;

- serviciile care pot sau nu pot fi furnizate;

- riscurile potentiale ale membrilor;

- modul de folosire a inregistrarilor din timpul sesiunilor;

- modul de distribuire a responsabilitatilor intre lider si participanti.

Intalnirile individuale preliminare

In astfel de intalniri, liderul trebuie sa se concentreze asupra urmatoarelor aspecte:

identificarea si stimularea dorintei si capacitatii potentialilor membri de a face parte din grup;

determinarea gradului de potrivire a unui potential membru cu tipul de grup si cu scopul grupului;

prezentarea procedeelor de lucru cu grupul, asumarea unor obligatii reciproce privind participarea la grup;

clarificarea asteptarilor liderului si membrilor - ofera un cadru de referinta pentru modul de abordare a grupului de catre membri, ce doresc ei de la grup si ce sunt dispusi sa ofere grupului pentru a avea succes. Este momentul impartasirii ideilor liderului asupra grupului, ceea ce doreste el sa fie realizat, responsabilitatile si drepturile personale si ale membrilor;

stabilirea regulilor de baza - principiile etice ajuta la stabilirea unui set minim de reguli, ca, de exemplu: pastrarea confidentialitatii, interdictia de a consuma alcool, prezenta la sesiuni;

explorarea avantajelor si limitelor muncii de grup.

Compozitia grupului

Compozitia depinde de tipul grupului. Solutia la problema heterogenitate versus omogenitate se gaseste in scopurile particulare ale unui grup. In general, pentru o anumita populatie cu anumite nevoi, un grup omogen este mai potrivit decat unul eterogen. Similaritatea membrilor poate conduce la un grad mai inalt de coeziune (alcoolici, batrani, parinti singuri, supraponderali etc.). De multe ori insa, este de dorit o structura eterogena, care sa ofere experienta unor noi comportamente, deprinderi interpersonale, feed-back etc., care reproduc, de fapt, situatii de viata reala.

Marimea grupului

Marimea grupului depinde de factori ca: varsta clientilor, experienta liderului, tipul de grup, problemele explorate s.a. Numarul de membri trebuie sa fie suficient de mare ca sa ofere posibilitatea interactiunilor in grup si suficient de mic pentru ca toti membrii sa fie implicati si sa participe. De exemplu, un grup de copii poate avea 3-4 membri, in timp ce un grup de adolescenti poate avea 6-8 membri, iar un grup de adulti intre 9-12 membri.

Frecventa si durata intalnirilor

Frecventa si durata depind de stilul de conducere al liderului si de tipul de persoane din grup. In general, se foloseste o frecventa de 1-2 intalniri saptamanale, timp de 90-120 minute. Durata grupului ar trebui stabilita si anuntata inca de la formarea grupului, pentru ca membrii sa cunoasca intervalul in care vor lucra (ex., pentru elevi sau studenti 14 saptamani, durata unui semestru).

Locul de desfasurare a intalnirilor

Este de preferat o camera fara mult mobilier, care ofera posibilitatea formarii unui cerc, astfel incat membrii sa se poata vedea reciproc, sa se poata misca in voie si sa poata stabili un contact fizic. Intimitatea este esentiala, de aceea, trebuie eliminati factorii perturbatori.

Participare voluntara si involuntara

De dorit este o participare voluntara, dar, de multe ori, apar grupuri in care membrii sunt 'desemnati' sa participe. In astfel de cazuri, furnizarea de informatii despre grup, invatarea membrilor cum sa participe, orientarea membrilor catre procedurile de baza sunt esentiale. Este benefic sa informam membrii ca desi ei nu au de ales in ceea ce priveste participarea, ei vor decide in ceea ce priveste modul de a-si petrece timpul in grup.

Tipul de grup propus - Grup deschis/Grup inchis

Grupurile deschise sunt caracterizate de modificarea structurii membrilor. Grupul continua si, in timp ce unii membri pleaca, altii sunt admisi. Grupurile inchise au de obicei o limita de timp stabilit, iar membrii se asteapta sa ramana pana la sfarsit, fara a mai aparea noi membri. Exista avantaje si dezavantaje pentru fiecare din cele doua tipuri. Din cauza unei mobilitati prea ridicate, ar putea exista o lipsa de coeziune, iar o mobilitate moderata ar putea aduce o stimulare mai intensa a membrilor.

Construirea unor scheme de evaluare

Evaluarea muncii realizate este o componenta importanta de care trebuie sa se tina seama si care trebuie conceputa in functie de structura si obiectivele grupului.

Rezolvarea problemelor in cadrul grupurilor

Rezolvarea problemelor in cadrul grupurilor urmeaza, de obicei, aceleasi stadii ca si in alte domenii. Ex., un model de rezolvare a problemelor in cadrul grupurilor sau a echipelor de lucru.

Definirea problemei - cu cat o problema este mai bine identificata si definita, cu atat este mai usor sa fie rezolvata. In cazul grupurilor, asistentul social impreuna cu membrii grupului definesc problema, se concentreaza asupra acesteia in vederea clarificarii ei si recunoasterea diferitelor implicatii Este important sa se evite presupunerea ca problema este clara inca de la inceputul discutiilor, iar la finalul discutiilor problema ar trebui sa fie definita printr-o propozitie sau o fraza.

Istoricul problemei - aceasta etapa implica intrebari de genul: "De cat timp exista problema?" / "Ce contribuie la aceasta?" / "Ce incercari de rezolvare s-au facut?" / "Cum s-a actionat?" Perspectiva asupra istoricului problemei schimba sau nu modul de definire a acesteia?

Solutii alternative - scopul etapei este de a obtine cat mai multe alternative de la membrii grupului. Utilizarea tehnicii brainstorming este utila.

Evaluarea avantajelor si dezavantajelor fiecarei alternative - se analizeaza aspectele pozitive si negative si se iau in considerare fezabilitatea, relevanta fata de problema, posibilele efecte secundare, atitudinea membrilor si relatia cost-beneficiu.

Alegerea solutiei - aceasta etapa reprezinta procesul propriu-zis de luare a deciziilor, prin alegerea unei singure alternative. Optiunea selectata ar trebui sa ofere cea mai buna solutie la problema definita. Selectia este facuta, de obicei, pe baza unor criterii referentiale clare, stabilite de intreaga echipa.

Planificarea aplicarii deciziei luate - este important ca echipa sa faca planuri detaliate pentru aplicarea deciziei care sa cuprinda modul in care sa se trateze implicatiile oricarei actiuni propuse (care pot uneori determina grupul/ echipa sa se intoarca la etapa luarii deciziei si sa isi revizuiasca decizia). Este util pentru membri sa imparta responsabilitatea pentru aplicarea deciziei. Aceasta etapa implica intrebari de genul: "Cine . / "Cum. / Cand./ Unde.?"

Evaluarea rezultatelor - aceasta etapa implica intrebari de genul: "Solutia aplicata a imbunatatit sau nu situatia?" / "Au fost anticipate consecintele?" / "A coincis decizia cu valorile voastre?".

La acest moment se poate vedea modul in care s-a schimbat sau nu starea / situatia de la care s-a pornit. In functie de acest lucru se pot stabili eforturile viitoare. De multe ori, evaluarea duce la un nou efort de rezolvare a unei probleme, ceea ce inseamna ca etapele prezentate mai sus trebuiesc reluate.

Aplicatie Alegeti un tip particular de grup si o "populatie tinta" (copii, adolescenti, adulti etc.) si  parcurgeti urmatorii itemi: tipul de grup scopul grupului obiective recrutarea membrilor, incheierea contractului reguli ale grupului teme / intalnire de grup activitati specifice fiecarei temei/ intalniri evaluare Mentionati calitatile necesare unui asistent social pentru a lucra cu grupurile.

In loc de concluzie

Procesul de ajutor presupune parcurgerea, impreuna cu clientul, a fazelor de rezolvare a unei probleme: studiere problemei si a contextului care a declansat-o, elaborarea diagnosticului in urma analizarii problemei, parcurgerea unei scheme de interventie care presupune schimbarea si rezolvarea problemei, si nu in ultimul rand evaluarea calitatii interventiei.

Metodele si tehnicile ce pot fi utilizate in etapa de studiere a problemei si a contextului care a declansat-o sunt: completarea listei cu probleme, povestea vietii, scrisori ale clientului pentru asistentul social (client din penitenciar), observarea clientului in mediul sau (vizita la domiciliul clientului, observarea copiilor la scoala, intalniri cu toti membrii familiei), observarea clientului in situatii simulate de asistentul social (joc de rol), auto-observarea, auto-monitorizarea (inregistrari video, jurnal), intervievarea, genograma, harta eco, harta retelei sociale, folosirea informatiilor de la alte agentii / institutii, ziare, scoala, fise medicale, rapoarte etc.

Folosirea acestor tehnici confera asistentului social posibilitatea realizarii referatului initial de evaluare (cunoasterea necesitatilor clientului si a resurselor care pot fi folosite in sprijinul lui) si saltul la o alta etapa a procesului de ajutor - planificarea interventiei.

Metodele de interventie in asistenta sociala pot avea asemanari sau pot fi diferite in functie de ceea ce au in atentie. Unele difera in termenii supozitiilor principale prin modul si cauza pentru care se produce schimbarea, iar altele difera prin caracteristicile clientilor. Nu se poate afirma ca o metoda este superioara alteia.

Tehnicile folosite de asistentul social sunt diferentiate in functie de caracteristicile si nevoile clientului si in concordanta cu specificul serviciului social. De exemplu, interventia poate fi centrata pe:

client - prin sporirea auto-intelegerii si sentimentelor de auto-apreciere printr-un proces non-directiv de ajutor cu accent pe ascultarea activa, reflectare si explorarea gandurilor si a sentimentelor clientului. Schimbarea se produce cand sunt identificate si examinate anumite bariere psihologice auto-impuse, in felul acesta impiedicandu-se dezvoltarea personala pozitiva, a potentialului innascut al clientului;

sarcina - sarcinile ce trebuie indeplinite pot lua mai multe forme: luarea unei decizii intr-un anumit interval de timp, asigurarea resurselor de care este nevoie, invatarea unei deprinderi, exprimarea grijii pentru cineva implicat etc. Sarcinile mai mari sunt transformate in sarcini mai mici in asa fel incat clientul sa aiba succes si sa fie motivat. Prioritare sunt preocuparile pentru limitarea numarului de sarcini la doua sau trei pe saptamana. O astfel de structurare si limitare temporala ajuta clientul sa ramana focalizat si sa-si mobilizeze resursele proprii. Modelul este unul empiric, accentuand monitorizarea si masurarea sau evaluarea indeplinirii sarcinilor;

solutie - pe natura solutiilor date de client la o problema si nu pe natura problemei. Sarcina profesionistului este de a ajuta clientul sa identifice si sa aplice propriile solutii. Sunt folosite diferite tehnici care ajuta clientul sa recunoasca faptul ca el detine un oarecare control asupra problemei si are unele idei aplicabile pentru a o rezolva cel mai bine;

criza - a actiona activ influent psiho-social pe durata unei perioade de dezechilibru pentru a aplana impactul imediat al unor evenimente stresante, neplacute si pentru a ajuta la mobilizarea capacitatilor psihologice si a resurselor sociale ale persoanelor direct afectate de aceasta criza. Eforturile de interventie au doua scopuri principale: sa linisteasca sau sa tempereze evenimentele, sa sustina persoana si sa o ajute prin clarificare terapeutica imediata si orientare pe perioada crizei. Aceasta metoda difera de celelalte deoarece presupune: luarea legaturii imediat cu clientul si raspuns rapid din partea celui care ofera ajutor, lucrul intr-un timp limitat, atentia focalizata pe configuratia crizei (natura producerii evenimentului si sensul subiectiv al acestuia pentru client), accentuarea deciziilor luate pentru ajutorarea clientului si trecerea la actiune, mobilizarea resurselor de ajutor din cadrul retelei sociale a clientului.

Evaluarea procesului de ajutor nu este o etapa finala, ci o suma de evaluari si (re)evaluari ale schimbarilor la care clientul participa.

Si, in final, sa nu pierdem din vedere faptul ca supervizarea conduce la un bun management de caz, la dezvoltarea personala, la acumularea de noi cunostinte, la introspectie, ofera suportul emotional si previne stresul si face ca munca in grup sa fie mai eficienta.

  Bibliografie selectiva

Alfred, B., The Helping Interview, Houghton Mifflin Company, 1974

Backhaus, K., Last book: Tools for Working with Children in Placement, Social Work, 29, nov-dec., 1984

Barker, R., The Social Work Dictionary, 3^rd, Editura N.A.S.W. Press, Washington, D.C., 1995

Cannawaay, R. S., Sentri, M. Social Work Practice, Englawood Cliffs, H Y. Prenlice Hall. 1988

Chelcea, S., Tehnici de cercetare sociologica, Editura SNSPA, Bucuresti, 2001

Cormier, W., Cormier, S., Interviewing Strategies for Helpers, Brooks/Coole, California, 1991

Coulshed, Veronica, Practica asistentei sociale, Editura Alternative, Bucuresti,1993

Davies, M., The Essential Social Worker, London, Heinemann, 1994

Dunst, C. J., Trivette, C. M., & Deal, A. G. (eds.), Supporting and strengthening families. Cambridge, MA: Brookline Books, 1994

Edwards, R. (coord), Enciclopedia of social work, 18^th edition, NASW Press, 1987

Egan, Gerard, The Skilled Helper, A Systematic Approach to Effective Helping. Loyola University of Chicago, Brooks/Cole Publishing Company, Pacific Grove, California,1990

Finn J. si Rose S., "Development and validation of interview skills role - play test" in Social Work Research and Abstracts, 1982

Goddlieb, B., Social Suport Strategies: Guidelines for Menthal Health Practice, Sage, 1983

Hepwort ,D. H si Laersen , J A., Direct Social Work Practice, Belmant California, Wadswarth Publishing Company, 1990

Horejsi, Ch., Foster Family Care, Springfield, III: Charles C. Thomas, 1979

Irimescu, Gabriela, De la general la specific in practica asistentei sociale, Revista de cercetare si interventie sociala, 1/ 2003

Irimescu, Gabriela, Tehnici specifice in asistenta sociala. Curs.   Editura Univ. "Al.I. Cuza" Iasi, 2002

Ivey, A.E. Intentional Interviewing and Counseling: Facilitating Client Development. Pacific Grove, Ca., 1988

Miftode, V. (coord.), Dimensiuni ale asistentei sociale, Editura Eidos, Botosani, 1995

Miftode, V.(coord.), Actiune sociala in perspectiva interdisciplinara, Editura Proema, Baia Mare, 1999

Miftode, V., Metodologia sociologica. Metode si tehnici de cercetare sociologica, Editura Porto-Franco, Galati, 1995

Neamtu, G., Bocancea, C., Elemente de Asistenta Sociala, Editura Polirom, Iasi, 2000

Neamtu, N., Fabian, A., Metode si tehnici de asistenta sociala a familiei - Ghid practic, Editura Word System, Cluj-Napoca, 2001

Payne, M.S., Modern Social Work Theory, Second Edition, Macmillan Press, SUA, 1997

Pettes, Dorothy, Supervision in Social Work. A Method of student training and staff development, Second Edition, N.I.S.W., London, 1969

Pincus, A., Minahan, Anne, Social Work Practice: Model and Methods, Itasca, III, Editura Peacock, 1973

Shubert, M., Interviewing in Social Work Practice, New York Council in Social Work Education, 1991

Sheafor, W.B., Horejsi, R.C., Horejsi, A. Gloria, Techniques and guidelines for Social Work Practice, Fourth Edition, Allyn and Becon, SUA, 1997

Spanu, Mariana, Introducere in asistenta sociala a familiei si protectia copilului, Editura Tehnica, Chisinau, 1998

Tema nr.1

Managementul de caz individual

Continutul managementului de caz :

I.         Identificarea clientului/clientei

Probleme identificate ale clientului/clientei :

Plan de interventie:

Metode, tehnici si instrumente de lucru ex. Intalnirea fata in fata; Convorbirea telefonica; Intocmirea listei de probleme;Obtinerea informatiilor de la alte agentii/institutii;Vizita la domiciliul clientului; Observatia; Interviul;Cartea vietii; Matricea ciclului de viata; Genograma; Harta eco (Ecomapa); Scala resurselor familiale; Harta relatiei sociale; Scala de sprijin familial; Istoricul social;Grila istoricului social; Analiza campului de forte; Matricea procesului decizional; Intruniri ale grupului familial(Alegeti cateva tehnici 5-6 si aplicati in studiul de caz ales! )

Identificarea ofertei serviciilor publice locale in judetul Iasi:

II.       Evaluarea familiei clientului/clientei

III.     Planificarea planului de interventie intocmit (plan de ingrijire saptamanal negociat intre actorii implicati in implementarea planului):

1. client

2. asistent social

3. furnizor

Exemplu de plan de permanenta -schema

PLAN DE SERVICII / PERMANENTA

Numele beneficiarului/beneficiarei :

Data nasterii :

Data intocmirii planului de servicii/permanenta

Obiectivele planului de servicii/permanenta :

Alte persoane/institutii implicate in realizarea planului de servicii/permanenta

Punctele tari care vor fi folosite pentru atingerea obiectivelor :

Data urmatoarei reevaluari a planului de servicii/permanenta:

Recomandari ale asistentului social:

Semnatura

IV.            Realizarea legaturii dintre client si resursele de care are nevoie (identificarea factorilor de risc)

V.      Implemenarea planului intocmit de asistent social si client

VI.            Monitorizarea serviciilor oferite

VII.          Sustinerea persoanelor implicate in materializarea planului intocmit sau pledarea cauzei pentru obtinerea serviciilor

VIII.        Evaluarea si readaptarea sarcinilor .

IX.            Inchiderea cazului

Tema nr.2

Grupul in asistenta sociala

La tema nr. 2 veti defini grupul in functie de etapele de lucru(selectia membrilor, recrutarea membrilor, intalnirile individuale preliminare, compozitia grupului, marimea grupului, frecventa si durata intalnirilor, locul de desfasurare a intalnirilor, participare voluntara si involuntara, tipul de grup propus (ex. grupul de consiliere, grupul de dezvoltare personala, grup educational, grupul structurat, grupul de ajutor reciproc), construirea unor scheme de evaluare, rezolvarea problemelor in cadrul grupurilor), dar va rog sa raspundeti si la cerintele enumerate

Care este rolul vostru in cadrul grupului?

Ce ati dori " sa se intample "in cadrul grupului ?(rezumati-va la raspunsuri simple si concrete).

Veti realiza un contract cu grupul ? Daca da, care va fi esentaacestui contract? Veti realiza cate un contract cu fiecare dintre membri?

Mentionati cateva reguli sau norme de baza pentru grup.

Cum anume veti stabili daca aveti sau nu abilitati necesare pentru a conduce acest grup?

Veti accepta numai membri de grup voluntari?De ce da si de ce nu?

Care vor fi caracteristicile esentiale ale membrilor grupului ?

Care vor fi tehnicile pe care intentionati sa le utilizati in cadrul grupului ?sunt acestea strans legate de scopurile grupului si de populatia tinta ?

Care vor fi metodele de evaluare pe care vi le propuneti pentru activitatea grupului ? Sunt acestea in concordanta cu scopurile grupului ?

Iata cateva exemple de teme posibile pentru grup :

1. Managemantul grupului
2. Copii cu parinti alcoolici
3. Dezvoltarea unor abilitati de interrelationare
4. Sprijinirea victimelor oricarei forme de abuz