Ocrotirea sociala a copilului. Perspectiva istorica.

Ocrotirea sociala a copilului. Perspectiva istorica.

Harward scrie ca "nivelul de civilizatie atins de o societate este cel mai bine ilustrat de locul pe care femeia il ocupa in acea societate, iar locul pe care il ocupa femeia in acea societate este cel mai bine ilustrat de grija pe care acea societate o acorda copilului ei inca de la nastere." Daca societatea romaneasca mai are de repetat la capitolul civilizatie sa alcatuim o sinteza istorica a ocrotirii copilului si a drepturilor lui de la inceputurile civilizatiei. Vom observa ca, din cele mai vechi timpuri, fenomenul de abandon, pe care il tratez in aceasta lucrare, a existat ca o problema si lumea a fost preocupata de rezolvarea ei dintotdeauna.

Abandonul copiilor se afla la originea unor mituri ale civilizatiei noastre. Astfel, daca fiica lui Faraon n-ar fi ridicat de pe apa cosuletul cu micul Moise, nu am mai fi avut Vechiul Testament sau daca Polibiu nu l-ar fi primit pe micul Oedip, Sofocle nu si-ar mai fi scris frumoasa tragedie.

"Cu ochii plecati, cu capul inclinat si bratele intinse o tanara femeie prezinta, cu umilinta sotului si stapinului sau, copilul pe care tocmai l-a nascut. O singura privire ii ajunge acestuia pentru a hotara destinul acestui mic "obiect" plangacios. Un suras semnifica viata, o clatinare a capului - moartea. În acest ultim caz nu-i mai ramane mamei decat o alegere atroce: sa-si arunce copilul in fundul unei prapastii sau sa-l abandoneze la un colt de strada, la discretia vagabonzilor sau a animalelor! Scena se petrece in mod obisnuit in Sparta si se intitula "prezentarea copilului" - fiind un ritual obligatoriu; ea simbolizeaza dreptul de viata si de moarte a tatalui asupra copiilor sai. Acest drept se regaseste in toata Grecia Antica - tatal avea dreptul pana intr-a cincea zi dupa nastere sa accepte sau sa refuze copilul." (Allan et Olivier Morel - Le drame des enfants marys - Paris, PUF, 1987)

Crestinismul a luptat contra acestor sacrificii de copii. Astfel primul imparat crestin ortodox, Constantin cel Mare, a combatut infanticidul prin lex Pompeia. În 365 imparatul Volens prinr-un edict a ordonat parintilor sa asigure hrana si adapost propriilor copii si a condamnat abandonul si infanticidul.

În 374, la Roma, dreptul tatalui de viata si de moarte asupra copiilor sai a fost abrogat iar primele institutii destinate ocrotirii copiilor abandonati au fost oficializate de imparatul Justinian in secolul VI.

În functie de dovezile pastrate principalele institutii de asistenta sociala in Biserica veche au fost: Brefotrofiile (leaganele de copii parasiti sau gasiti), Partenocomiile (case de adapost pentru fecioare), Ghirocomiile (azile pentru vaduve), Orfanotrofiile (orfelinate), etc.

Brefotrofiile (leganele de copii mici parasiti sau gasiti) s-au bucurat de o atentie deosebita din partea Bisericii si primele asezaminte de acest fel apar in veacurile IV-VI. În leagane, copii ramaneau pana la varsta de 7 ani, cand treceu in orfelinate unde isi faceau scoala primara, profesionala si alte indeletniciri.

În cursul Evului Mediu copii abandonati sunt in continuarea subiect al preocuparilor bisericii: "În interiorul bisericii Notre-Dame, pe patrea stanga, se afla un "pat" de lemn asezat direct pe pardoseala unde in zilele de sarbatoare sunt pusi copii abondonati si copii gasiti pentru a influeta populatiei si a declansa sentimente de mila."(Verdier-Soule-Le secret sur les origines, Paris, E.S.P., 1986).

În 1638 Sfantul Vicent de Paul, preot la Clichy, creaza "Spitalul Copiilor Gasiti", institutie recunoscuta printr-un edict regal si atasata apoi "Spitalului municipal". El introduce si folosirea "turnichetelor" - un fel de dispozitive realizate in zidul spitalului care permitea mamei asezarea din exterior a copilului fara a fi vazuta. Apoi prin manevra unui scripete "turnichetul" se intorcea spre interior, copilul fiind astfel preluat spre ocrotire de surorile din respectivul asezamant respectand astfel secretul abandonului. Acest "turnichete" se intalnesc si sunt oficializate la Roma in 1741. Ele devin o solutie pentru a se separa de copiii nedoriti. (Catherine Bonnet-Geste D"Amour, Ed. Odille Jacob, Paris, 1990).

De asemenea, asezarile spitalicesti indeplineau si functii de asistenta sociala a copiilor parasiti orfani; cu timpul se vor separa asezamintele de asistenta sociala de cele spitalicesti. Cele mai vechi aziluri - spitale au fost atestate in Transilvania in secolele XIII-XIV. La Sibiu(1292), Bistrita (1295), Cluj (1366), Oradea (1339), Brasov (1385), etc.

În "Inventarul protocoalelor primariei din Sibiu" (1571-1700) se consemnau cazuri de atribuire a bunurilor mostenite de catre orfani si cazuri de plasare a acestora in famili de catre magistratul sibian.

Principalele opere juridice din Moldova si Tara Romaneasca din secolul al-XVII-lea sunt: "Cartea romaneasca de invatatura de la pravilele imparatesti" a lui Vasile Lupu (1646) si "Îndreptarea Legii" a lui Matei Basarab (1652).

Ocrotirea copilului se realiza prin sprijinirea natalitatii, prevederea exercitarii, puterii parintesti care avea insa un caracter absolut si necontrolabil si care, cu timpul, se va tempera, asigurarea tutelei de catre rude sau de catre ispravnic.

Hrisoavele secolului al-XVIII-lea vor recunoste si vor intari Cutia Milelor ce va deveni institutia filantropica pentru ajutorarea orfanilor.

În timpul lui Alexandru Ipsilanti, biserica Domnita Balasa si Biserica Tuturor Sfintilor (ridicata de Antim Ivireanu) au adapostit copii parasiti si orfani pana la 10 ani.

Functii de asistenta sociala au indeplinit fundatiile spitalicesti din secolul al-XVIII-lea: Colttea (1714), Pantelimon (1735) din Bucuresti si Sfantul Spiridon din Iasi (1757).

Primele inceputuri de organizare a asistentei sociale pe baza de legi in Romania, s-au facut in anul 1831 prin Regulamentul Organic, dar abia in anul 1881 se infiinteaza la Primaria Capitalei un serviciu de asistenta sociala. Potrivit noilor reglementari se organizeaza un serviciu al copiilor gasiti, adica se repartiza copii gasiti si orfani la doici si mame crescatoare. În anul 1894 se legifereaza sarcina comunei de a se ocupa de copiii gasiti si orfani. Comunele aveau datoria de a ingriji si procura mijloacele pentru intretinerea copiilor gasiti, infirmilor si alienatilor saraci, avand in acest scop asezaminte necesare. Din aceasta perioada, statul incepe sa creeze institutii de protectie pentru copii si maturi cu carente fizice, psihice, sociale. Astfel se infiinteaza: azile de sugari (Bucuresti, 1901), orfelinate de fete orfane si copii gasiti (Bucuresti, 1905) ca mai apoi acestea sa se extinda si sa-si mareasca capacitatea.

În jurul anilor 1901-1902 pe langa Primaria capitalei functiona un "serviciu al crescatoarelor", prin intermediul caruia copiii gasiti erau repartizati la doici pentru alimentatie artificiala fiind tinuti aici pana la 4 ani cand erau dati la gradinita de copii.

În primele decenii ale secolului al-XX-lea, s-a realizat unificarea legislativa a Romaniei reintregite. Ca urmare a masurilor de organizare administrativa, centrala, s-a infiintat in 1920, Ministerul Muncii, Sanatatii si Prevederilor Sociale. Sub acest minister s-au emis mai multe legi cu privire la protectia copilului: Legea Oficiului Ntional al Invalizilor, Legea orfanilor, Legea privind statutul juridic al copilului natural.

Dupa adoptarea Constitutiei in anul 1984 cadrul juridic al reglementarii relatiilor de familie, al ocrotirii mamei si copilului, copilul privat sau dezavantajat de familie, deficient s-au modificat. Prin Codul Familiei (1954) s-a adaptat conceptul de ocrotire parinteasca, in locul celui de putere parinteasca.

Privind retrospectiv, asistenta si ocrotirea sociala a familiei, mamei si copilului, copilul privat sau dezavantajat de familie, deficient, evolueaza de la actiunile filantropice exclusiv bazate pe caritate morala si religioasa la reglementarii juridice, la organizarea administrativa locala si centrala de stat a acestei activitati.

Anii post-belici, influenta sovietica, ideologia perioadei, femeile intra tot mai mult in productie, nevoia si moda determinand familiile sa-si incredinteze copiii creselor, caminelor si, in cazurile cele mai crave, leaganelor.

Institutiile pentru copii isi cresc capacitatea prin suprasolicitare, conceptie organica, intentia de a economisi fonduri.

Decretul 770/1966 - dat in scopul cresterii brutale a populatiei a interzis intreruperea de sarcina si contraceptia. Urmarea a fost cresterea natalitatiii, aducerea pe lume a unui mare mare numar de copii in familii care erau departe de a fi pregatite sa ii primeasca.

Ministerul Sanatatii, tot atunci, inmulteste numarul leaganelor - numita "Casa Copilului".

Dupa revolutia din decembrie 1989 evolutia politicilor sanitare este marcata de numeroase transformari.

Dupa 1990 cadrul normativ si administrativ de ocrotire a minorilor a suferit modificari importante, in special prin modificarea unor reglementari partiale, si nu printr-o reconsiderare globala si comprehensiva a intregului sistem. Au fost elaborate numeroase acte normative referitoare la ameliorarea conditiilor de viata ale copiilor din institutii, infiintarea de noi structuri administrative cu atributii in domeniul ocrotirii copiilor. Au fost ratificate conventii internationale cu privire la copil.

Actualul cadru legislativ cu privire la protectia copiilor are un caracter fragmentar, cu multe ambiguitati si contradictii.