POLITICI SOCIALE PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITATI

POLITICI SOCIALE PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITATI

Abstract

Politica sociala face parte din politicile publice ale unui stat cu care este semnificativ interconectata si consta in strategii, programe, legislatie, intreprinse de stat sau prin intermediul statului, care au ca scop principal cresterea bunastarii sociale individuale sau colective si reducerea inegalitatii sociale. Politicile publice cuprind ansamblul politicilor statului dintre care amintim: politici economice, politice, demografice, salariale, fiscale, aparare nationala, etc Politica sociala poate fi inteleasa ca ansamblul reglementarilor, masurilor si activitatilor intreprinse in principal de stat (dar posibil si de alti agenti interesati) in scopul modificarii parametrilor vietii sociale a unei comunitati, intr-un sens considerat dezirabil la un moment dat (Zamfir, 1995,Politici sociale. Romania in context European)

Politica sociala se concretizeaza in:

prevederi legislative specifice.

hotarari si reglementari administrative.

- programe sociale.

transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv pensii, alocatii, indemnizatii, burse, etc. din cadrul sistemelor de asigurari si asistenta sociala)

- finantarea, producerea si furnizarea de bunuri si servicii sociale pentru populatie.

Obiectivul politicilor sociale este bunastarea. Bunastrarea colectiva se refera la

asigurarea intregii colectivitati cu bunurile si serviciile necesare realizarii unui mod de viata considerat a fi normal la nivelul respectivei colectivitati. Bunastarea colectiva implica un anumit tip de egalitate: toti membrii colectivitatii trebuie sa dispuna de un stoc minim de bunuri si servicii considerat a fi decent, normal, minimal, derivand conceptul de standard de viata. Conceptul de standard de viata al unei colectivitati, se refera la o stare a aspiratiilor acelei colectivitati modelate in mod special de disponiblatatile interne dar si de cel externe, de sistemul de valori al acesteia.

Bunastarea sociala se produce prin doua mecanisme:

A) mecanismul primar prin care bunastarea nu este distribuita egal, consta in producerea bunastarii prin intermediul economiei de piata, in care veniturile sunt obtinute prin munca si constau in salariu; prin proprietatea asupra unor bunuri si constau in profituri, dobanzi, chirii.

B) mecanismul secundar consta in distribuirea bunastarii prin politici sociale guvernamentale la nivel national si local, sau prin politici non-guvernamentale care pot fi organizate tot la nivel national si local.

Intrebari cheie:Ce este politica sociala? In ce se concretizeaza politica sociala? Care este obiectivul politicii sociale? La ce se refera bunastarea sociala? Care este mecanismul de producere al bunastarii sociale?

1. Beneficiile sociale

Statul bunastarii, prin politicile sociale orienteaza resursele in scopul realizarii bunastarii sociale pentru toti cetatenii, forma concreta prin care acestia beneficiaza de bunastare sociale, sunt beneficiile sociale

Beneficiile sociale reprezinta o forma de acordare a unor servicii sau de suplimentare sau substituire a veniturilor primare individuale, sau a venituri obtinute din munca si/ sau proprietati, in vederea asigurarii tuturor cetatenilor unei tari a unui minim social acceptabil de trai.Beneficiile sociale au rolul de a acoperi intreaga gama de nevoi de baza si pentru toate segmentele sociale de varsta sau ocupationale.

Clasificarea beneficiilor sociale:

1) in functie de existenta sau nu a riscului ca baza de acordare a beneficiului

Sistemul de protectie sociala a cetatenilor

2) In functie de natura beneficiului:

- beneficii in bani.

- beneficii in natura (in bunuri sau servicii).

3)In functie de natura dreptului de a beneficia.

Beneficiile sociale universaliste au mai degraba scopul de a preveni indivizii de a ajunge intr-o situatie 'social inacceptabila', orice individ, indiferent de categoria de venit in care se incadreaza, beneficiaza direct de anumite programe sociale. Printre dezavantaje se numara in primul rand incurajarea dependentei de stat, fiscalitate ridicata si cresterea functiilor paternaliste ale statului in detrimentul libertatii individuale, implicarea morala a statului in viata cetatenilor.

Benefciile sociale selective au ca scop 'scoaterea' din saracie a celor ce deja se afla sub un prag minim social acceptabil. Problemele asociate sunt stigmatizare sociala, o rata de cuprindere redusa, deoarece exista indivizi eligibili care, din diferite motive, nu aplica sau nu primesc beneficiul, incurajeaza ne-munca deoarece orice crestere a veniturilor, ca rezultat al efortului individual, duce la pierderea beneficiului.

Intrebari cheie: Ce sunt beneficiile sociale? Cum puteti clasifica beneficiile sociale? Ce intelegeti prin beneficii necontributorii? Care este scopul beneficiilor sociale universaliste? Care este scopul beneficiilor sociela selective?

Dizabilitatea

Definirea clara a conceptelor de deficienta, dizabilitate si handicap, face posibila abordarea problematicii acestor persoane cu profesionalism, ceea ce atrage utilizarea unor atitudini corecte la nivel individual, comunitar si de politici sociale.Sensul si semnificatia atribuite termenilor face posibila o evaluare corecta a problematicii persoanelor cu dizabilitati, drept urmare serviciile comunitare, cele specializate dar si alocarea financiara prin politicile sociale pot fi valorificata la maxim fiind adaptate specificului persoanelor cu dizabilitati.

Insuficienta preocupare pentru intelegerea problemelor persoanelor cu dizabilitati, limiteaza oportunitatile acestora, transformandu-i in persoane cu handicap, prin absenta accesibilizarii mediului fizic, a neintelegerii nevoii acestor persone si a potentialului lor in ceea ce priveste reinsertia socio-profesionala.

Intelegerea limitata sau utilizarea gresita a diferitilor termeni poate avea consecinte in ceea ce priveste:

natura sprijinului acordat. Tragedia situatiei prin care trece persoana cu dizabilitati, poate determina reactii din partea factorilor de decizie, care sa dezavantajeze persoanele cu dizabilitati, prin acordarea unui sprijin financiar excluzand posibilitatea de reintegrare profesionala a acestei categorii de persoane.

Stigmatizarea prin incadrarea si prin utilizarea unor termeni, care sunt considerati de persoanele in cauza ca fiind jignitori si cu mare risc de stigmatizare.

Absenta serviciilor sociale primare dar si specializate.

Dizabilitatea este vazuta diferit de profesiile implicate in activitati cu persoanele cu dizabilitati dupa cum urmeaza:

a)pierdere sau anormalitate, care pot fi:

de factura anatomica, fizica sau psihica.

Se poate referi la un organ, la un membru sau la o parte a sistemului nervos.

b)conditie clinica. Se refera la anumite boli cum sunt: artrita, epilepsia, schizofrenia, care pot duce la intreruperea unor procese fizice sau psihice.

c)limitari functionale ale activiatilor zilnice. Se refera la diminuarea capacitatii de a fi autonom, adica de a indeplini unele sarcini personale sau sociale cum ar fi imbracatul, dezbracatul,igiena corporala, hranirea, etc. Capacitatea de a desfasura aceste activitati este in stransa legatura cu varsta, motiatia, priceperile, deprinderile, obisnuintele, etc. Limitarea functionala este dependenta deci de diferiti factori, stabilirea unui standard care sa intruneasca toate cerintele si care sa tina cont de toate aspectele si particularitatile fiecarui individ in parte, este mai greu de realizat, insa este recunoscut faptul ca toate persoanele pot fi in situatia de a fi limitate functional, mediul fizic alaturi de particularitatile individuale determinand aceasta limitare.

d)dizabilitatea ca devianta. Este vorba de devierea de la normele care sunt acceptate din punct de vedere: fizic, sanatate, comportamentale, status social( certificate de persoana cu handicap).

e)dizabilitatea ca pozitie sociala, ca status social definit. Dobandirea unui certificat de incadrare intr-o categorie de persoana cu handicap atrage un beneficiu financiar insa in acelas timp poate sa atraga si stigmatizarea din partea societatii. Utilizarea termenilor cu conotatii care sa nu aduca atigere persoanelor, prin reactiile din partea restului populatiei, este probabil forma cea mai potrivita de eliminare a marginalizarii si stigmatizarii

Intrebari cheie: care sunt consecintele intelegerii limitate sau a utilizarii gresite a unor termeni? Cum poate fi vazuta dizabilitatea de diferite profesii?

5. Delimitari conceptuale: defect, deficienta, dizabilitate, handicap

defect, inseamna lezarea, deteriorarea sau chiar absenta unui organ sau segment al corpului. Prezenta defectului organic nu intotdeauna este suficienta pentru a cataloga un individ ca fiind deficient.Defectul determina constituirea deficientei numai atunci cand el impiedica desfasurarea normala a activitatilor la nivelul normei, activitati caracteristice varstei.

2) infirmitatea sau deficienta care desemneaza orice pierdere, anomalie sau dereglare a unei structuri sau a unei functii anatomice, fiziologice ori psihice. Prin acest termen se descrie perturbarea la nivelul unor membre, organe sau a altor structuri ale organismului, ca si la nivelul functiilor psihice.

3)incapacitatea sau dizabilitatea care desemneaza orice reducere, lipsa ori pierdere (rezultand dintr-o deficienta) a aptitudinii de a desfasura o activitate in conditiile considerate normale pentru o fiinta umana. Dizabilitatile sunt descrieri ale perturbarilor la nivelul persoanei, al personalitatii; ele ilustreaza limitarea functionala sau restrictia in activitate (de durata) cauzate de o deficienta.

4)handicapul definit ca orice dezavantaj de care sufera o anumita persoana ca urmare a unei deficiente sau a unei dizabilitati care o impiedica sa satisfaca total ori partial sarcinile considerate normale pentru ea (in raport cu varsta, genul si cu diferiti factori sociali si culturali). Notiunea de handicap descrie rolul social atribuit persoanei cu deficienta sau dizabilitate, rol care o plaseaza ca dezavantajata comparativ cu alte persoane. Dezavantajele apar si se manifesta in cadrul interactiunii persoanei cu mediul ei social si cultural specific.

Defectul presupune lezarea, deteriorarea sau chiar absenta unui organ sau segment al corpului.

Deficienta desemneaza orice pierdere, anomalie sau dereglare a unei structuri sau a unei functii anatomice, fiziologice ori psihice ca urmare a existentei defectului. Defectul poate sa ramana, iar deficienta sa dispara, datorita recuperarii sau compensarii.Recuperarea desemneaza restabilirea vechilor functii si structuri dupa o stare patologica sau leziune usoara, iar compensarea se impune cand defectul este ireversibil, in acest caz restabilirea functiilor se realizeaza orin substituirea sau compensarea pe baza altor structuri functionale.

Dizabilitatea desemneaza orice reducere, lipsa ori pierdere (rezultand dintr-o deficienta) a aptitudinii de a desfasura o activitate in conditiile considerate normale pentru o fiinta umana, ilustreaza limitarea functionala sau restrictia in activitate (de durata) cauzata de o deficienta.

Handicapul descrie rolul social atribuit persoanei cu deficienta sau dizabilitate, rol care o plaseaza ca dezavantajata comparativ cu alte persoane. Dezavantajele apar si se manifesta in cadrul interactiunii persoanei cu mediul ei social si cultural specific.

Conform delimitarilor conceptuale date de Organizatia Mondiala Sanatatii, o persoana poate fi considerate a avea un handicap, prin raportare la o alta persoana in conditiile in care mediul nu o avantajeaza. Deci nu dizabilitatea sau deficienta determina daca o persoana este sau nu considerata persoana cu handicap, ci mediul, ca urmare a faptului ca ridica bariere culturale, fizice sau sociale care dezavantajeaza persoana si-i ingradeste accesul la sisteme ale societatii la care au acces alti cetateni.Prin urmare identificarea unei personae ca fiind sau nu cu handicap, presupune identificarea dificultatilor cu care se confrunta aceasta in conditiile specifice mediului fizic, social, cultural, familial, profesional, etc.

Intrebari cheie:

Ce intelegeti prin defect?

Ce intelegeti prin deficienta?

Ce intelegeti prin dizabilitate?

Ce intelegeti prin handicap?

Imbinarea cunostintelor teoretice cu experienta practica creeaza cunditiile reale de elaborare a unui mod de abordare a problematicii persoanelor cu dizabilitati.

Baza teoretica, experienta practica, nivelul economic al societatii, serviciile existente la un moment dat, mentalitatea societatii privitor la persoanele cu handicap, se constituie intr-un set de credinte care structureaza toate informatiile in concepte si principii rezultand un anumit model de orientare a interventiilor.

Modelul individualizat.

Teoria individualista care influenteaza acest model considera ca evenimentele exterioare determina individul, solutionarea problemelor tin de individ, prin urmare interventia, ajustarea, trebuie sa se petreaca la nivelul individului, factorii externi cum sunt familia si mediul social nu sunt luati in considerare.

Este modelul preluat din medicina si psihanaliza si considera ca deficienta la nivelul organismului afecteaza si sistemul psihic.

Autorii teoriei individualiste si-au imaginat cum trebuie sa se simta o persoana cu dizabilitati si in acest fel se evidentiaza tragedia situatiei, fara sa se evalueze si alte modalitati de abordare a dizabilitatii, fiind neglijata inclusiv opinia persoanelor cu dizabilitati.

Interventia in cazul modelului individualizat presupune administrarea unui tratament sau recuperare pentru revenirea la ceea ce se considera a fi "normal", in acest fel se contureaza o relatie de putere in favoarea specialistilor.

Dizabilitatea ca devianta, este vazuta de modelul individualizat ca fiind o abatere de la norma, este favorizata evaluarea acestor persoane dupa cum urmeaza:

persoana cu handicap este etichetata ca fiind inferioara ca urmare a faptului ca nu reuseste sa-si gestioneze situatiile de viata.

Se promoveaza activitatea de cercetare in identificarea tratamentelor pentru aceasta categorie de personae, legislatia stabileste drepturi si beneficii in baza inferioritatii stabilite.

Este promovata caritatea, se considera legitim ca persoanele valide sa faca diferite lucruri pentru persoanele cu dizabilitate, nu impreuna cu ele, incurajand pasivitatea persoanelor cu dizabilitati si punand accentual pe ceea ce nu pot face aceste persoane, pe faptul ca au nevoie de tratament pe tot parcursul vietii fiind incurajata astfel discriminarea

In plan social acest tip de abordare a justificat creare institutiilor de ingrijire de tip residential, izoland aceste persoane si interzicandu-le dreptul la reproducere.

Modelul social

Modelul social pune accent pe limitarile mediului fizic si social, factor determinant in defavorizarea persoanelor cu dizabilitati.

Modelul social, considera ca handicapul se manifesta ca urmare a interactiunii dintre persoana cu dizabilitati si societate. O relatie care defavorizeaza persoana cu dizabilitati se caracterizeaza prin absenta accesibilizarilor, mentalitate discriminatorie din partea indivizilor valizi privitor la competentele persoanelor cu dizabilitati, legislatie care nu recunoaste existenta si nevoile acestor personae.

Modelul social promoveaza o strategie care sa inlature barierelor, obiectivul fiind incluziunea prin acceptarea persoanelor cu dizabilitati asa cum sunt si valorificarea diversitatii.

Prin urmare interventia trebuie realizata la nivelul mediului fizic si social precum si in ceea ce priveste stabilirea normelor de comportament considerate ca fiind normale pentru a indeparta obstacolele cu care se confrunta persoanele cu dizabilitati.

Conform modelului social, societatea este cea care invalideaza persoanele cu diferite deficiente prin asteptari nerealiste fata de ele.

Intrebari cheie:

Ce intelegeti prin model individualizat?

Ce presupune interventia in cazul modelului individualizat?

Ce intelegeti prin model social?

Ce presupune interventia in cazul modelului social?

7. Strategia nationala pentru protectia, integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap.care se desfasoara in perioada 2008 - 2013

Pentru asigurarea bunastarii persoanelor cu dizabilitati, politicile sociale in acest domeniu sunt reglementate prin Strategia nationala pentru protectia, integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap.care se desfasoara in perioada 2008 - 2013. Aceasta strategie incearca sa cuprinda intreaga problematica a persoanelor cu dizabilitati din toate sectoarele.

Sunt prevazute trei etape de realizare a strategiei, concretizarea etapelor se face in planuri operationale in urmatoarele perioade de timp : 2008 - 2009; 2010 - 2011 si 2012 - 2013. Planificarea actiunilor in strategie s-a facut prin armonizarea cu programarea dezvoltarii economice si cu alte planuri de actiune a statului roman

Necesitatea unei strategii, resida din nevoia de a cuprinde intreaga problematica a persoanelor cu dizabilitati si de a asigura bunastarea pentru aceasta categorie de cetateni. Traditional, persoanele cu deficiente sunt sprijinite de familie, de biserica sau de actiuni caritabile fara a avea clar reglementate drepturile si asigurate conditiile pentru participarea la viata comunitatii in mod autonom. Odata cu aparitia Statului bunastarii, se recunoaste nevoia de asigurare a conditiilor necesare la nivelul tuturor sferelor vietii umane persoanelor cu dizabilitati, fiind debutul preocuparilor pentru a face distinctia intre persoana cu dizabilitati care era dezavantajata si vagabondaj, care era un rol asumat ilegitim fara ca persoana respective sa fie neaparat in dezavantaj, de aici decurgand si reactii diferite din partea colectivitatii fata de persoana cu dizabilitati, deoarece era asociata cu impostura.

Reactiile societatii fata de persoana cu dizabilitati, au determinat si beneficiile oferite acestor persoane, care initial au fost indreptate spre acoperirea riscului de invaliditate prin alocatii, pensii, indemnizatii si servicii oferite in institutii, ulterior interventia societatii a fost indreptata spre accentuarea rolului reinsertiei socio-profesionale.

Obiective generale si specifice ale strategiei nationale pentru protectia, integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap.care se desfasoara in perioada 2008 - 2013 sunt :

Promovarea integrarii sociale a persoanelor cu handicap ca cetateni activi in masura de a-si controla viata

Obiective specifice:

Cresterea capacitatii institutionale si administrative

Participarea activa si accesul la serviciile sociale

Consolidarea parteneriatului public - privat

Promovarea furnizarii serviciilor de calitate care sa raspunda nevoilor individuale ale persoanei cu handicap

Accesibilizarea mediului fizic, informational, a transportului si locuintelor

Corelarea sistemului de protectie a copilului cu handicap cu cel al adultului cu handicap

Acordarea de sprijin pentru familiile care au in componenta persoane cu handicap

Obiective specifice:

Identificarea nevoilor de sprijin familial

Asigurarea serviciilor de sprijin familial

Cresterea gradului de ocupare a fortei de munca pentru persoanele cu handicap

Obiective specifice:

Sprijin timpuriu efectiv (inclusiv prin dezvoltarea sistemului educational de la varsta timpurie corelata cu nevoile identificate in vederea cresterii gradului de incluziune sociala)

Implicarea angajatorilor

Imbunatatirea sistemului educational si de formare profesionala

Imbunatatirea serviciilor de sprijin in vederea angajarii si crearea serviciilor de sprijin al persoanelor cu handicap la locul de munca

8.Obiective specifice fundamentale pentru asigurarea bunastarii persoanelor cu dizabilitati

a)Ingrijirea in comunitate

Cunoasterea si recunoasterea nevoilor persoanelor cu dizabilitati de a avea o viata cat mai independenta in propriile locuinte si in mediul obisnuit din cadrul comunitatii, se concretizeaza in prevederile legale, prin legea 448/2006 sunt prevazute responsabilitatile comunitatii privitor la serviciile si sprijinul care trebuie asigurat in cadrul conunitatii pentru diferite categorii de persoane considerate a fi in vulnerabilitate social, cum ar fi persoanele varstnice, deficientii mintal, fizic, sensorial.

Ingrijirea in cadrul comunitatii presupune:

- asigurarea de catre comunitate a suportului adecvat, a serviciilor necesare care sa faca posibila achizitionarea priceperilor si deprinderilor necesare pentru asigurarea independentei persoanei cu deficiente.

- sprijin si determinarea persoanei cu dizabilitati sa-si continue viata in propria locuinta

- comunitatea ofera informatiile necesare pentru ca persoana cu dizabilitati sa decida in cunostinta de cauza ce este cel mai bine pentru el.

Ingrijirea in comunitate prin serviciile de sprijin, trebuie sa satisfaca noi standarde, cum ar fi:

a)     flexibilitatea si sensibilitatea in raport cu nevoile persoanelor beneficiare si ale celor care le ingrijesc;

b)     formularea unei game de optiuni pentru beneficiari;

c)     asigurarea interventiilor strict necesare, in vederea dezvoltarii independentei beneficiarilor;

d)     concentrarea asupra celor cu nevoile cele mai mari.

Ingrijirea in comunitate prezinta o serie de avantaje si limite; printre avantaje ar putea fi semnalate urmatoarele:

promovarea alegerilor si a independentei persoanelor ingrijite, intr-un mediu de viata cat mai apropiat de cel al celorlalti membri ai comunitatii;

tendinta de individualizare a serviciilor furnizate persoanelor cu dizabilitati, in raport cu nevoile lor speciale;

implicarea intregii comunitati in procesul de ingrijire, ceea ce determina o mai buna acceptare a persoanelor cu handicap, evitandu-se etichetarea si stigmatizarea;

promovarea activitatilor unor echipe complexe, interdisciplinare, care orienteaza si acorda suport pe parcursul procesului de ingrijire.

Limite ale ingrijirii in comunitate

dificultati in structurarea retelelor de servicii.

competitia dintre specialisti.

caracterul birocratic al activitatii serviciilor complexe

rezistenta a comunitatii (de pilda, se poate manifesta protestul locuitorilor dintr-o anumita zona fata de proiectele de amplasare a unor locuinte colective sau individuale destinate persoanelor cu handicap, pe motivul ca din aceasta cauza, pretul locuintelor din acea zona ar putea scadea in mod semnificativ).

Intrebari cheie:

- ce presupune ingrijirea in comunitate?

- care sunt noile standarde care trebuie sa fie satisfacute prin ingrijirea in comunitate?

Care sunt avantajele oferite de ingrijirea in comunitate?

Care sunt limitele ingrijirii in comunitate?

b)Reabilitarea bazata pe comunitate

Obiectivul principal al reabilitarii in comunitate este constientizarea comunitatii de rolul lor intrajutorare, iar familia persoanei cu dizabilitati sa identifica resursele pe care le are si sa-si gaseasca solutii proprii la problemele pe care le au, iar persoana cu dizabilitati sa fie scoasa de sub controlul exclusive al specialistilor.

Modalitatea prin care se poate realiza reabilitatea in comunitate, este desemnarea unei persoane care sa participle la cursuri de formare, iar el la randul lui sa formeze persoane din comunitate, in problematica persoanelor cu dizabilitati.

Ipoteze:

a)                ca resursa cea mai importanta pentru acordarea de ajutor persoanei cu dizabilitate este constituita de propria sa familie;

b)                ca pentru dezvoltarea suportului este posibila si necesara mobilizarea comunitatii din care face parte acea familie.

Familia este principala resursa in activitatea de reabilitare a persoanei cu dizabilitati datorita motivatiei data de implicarea emotionala Totusi sunt situatii in care familia din lipsa fondurilor financiare, a timpului necesar sau prin calitatea serviciilor care trebuie asuigurate se impune prezenta altei persoane sau a unui specialist.

Sunt situatii in care parintii nu sunt sufficient de bine informati, sau mai rau sunt situatii in care modalitatea in care sunt transmise unele informatii, traumatizeaza mai rau decat situatia in sine. Este vorba de momentul anuntului nasterii unui copil cu dizabilitati, modalitatea in care se face acest anunt, momentul, informatiile incomplete despre potentialul de recuperare pe care-l are deficienta copilului, care sunt institutiile de recuperare din tara si din strainatate, costurile, implicatiile in plan relational, scolar, etc, pot determina decizii din partea parintilor care sunt luate fara a avea o informatie completa. Nasterea unui copil cu deficienta se asociaza adesea cu un sentiment de vina a parintilor, care ii determina sa devina supra-protectivi.

Acest model are ca efect dezvoltarea resurselor la nivelul comunitatii. Exista trei niveluri ale suportului asigurat din perspectiva acestui model:

suport pentru persoana cu dizabilitate si pentru familia sa. Un supervizor local este recrutat si format in domeniul aplicarii tehnicilor de reabilitare. Acest supervizor identifica persoana cu dizabilitate, ii apreciaza severitatea conditiei si asigura instruirea unui membru al familiei pentru a putea desfasura activitatile de reabilitare;

un al doilea nivel implica personalul existent in serviciile de sanatate, care are un nivel mai ridicat de competenta si resurse mai sofisticate descoperite la nivelul comunitatii. Aceste servicii nu sunt specifice persoanelor cu dizabilitati, dar personalul poate beneficia de training in ce priveste prevenirea dizabilitatii si reabilitarea;

un nivel al serviciului specializat local, care sa acopere domeniile medical, vocational, sl educatiei speciale, al serviciilor sociale.

Este evident ca acest model presupune un nivel considerabil al coordonarii diferitelor categorii de servicii.Uneori, supervizorii locali ajung sa fie nemultumiti de faptul ca munca lor devine coplesitoare; alteori, din cauza prejudiciului de care sufera persoanele cu handicap, supervizorii ezita sa se implice in asigurarea serviciilor de reabilitare. O alta critica se refera la faptul ca parintii devin inalt dependenti de supervizorul local in ce priveste acordarea de sfaturi, fapt care ii impiedica sa utilizeze in mod creativ propriile lor resurse pentru crearea de alternative. In plus, responsabilitatea pentru ingrijirea persoanei cu dizabilitate cade in sarcina familiei restranse sau largite.

Intrebari cheie:

- care este obiectivul principal al reabilitarii in comunitate?

- care este modalitatea in care se poate realize reabilitarea in comunitate?

- Care sunt ipotezele pe care se bazeaza reabilitarea in comunitate?

- care sunt nivelurile suportului asigurat ijn comunitate?

c)Non-institutionalizarea

Este vorba de eforturile sistematice in vederea decurajarii institutionalizarii ori de cate ori acest lucru este posibil.

Argumentele in favoarea acestei atitudini sunt efectele negative ale institutionalizarii, in sfera comportamentala a achizitionarii de priceperi, deprinderi, etc.

Cunoasterea particularitatilor persoanelor cu dizabilitati, a condus la decizii care favorizau serviciile acordate de comunitate persoanelor cu dizabilitati indifferent de tipul si gradul de severitate, deoarece in comunitate sunt posibile servicii care asigura invatarea si exersarea modelelor obisnuite de viata, implicarea in activitatile sociale, economice, sau, altfel spus, participarea la viata comunitatii. Totodata, astfel de programe cresc disponibilitatea serviciilor comunitatii, care sunt utilizate de toti membrii acesteia.

Avantajele serviciilor oferite in comunitate, sunt eliminarea etichetarii, stigmatizarii, excluderii sociale, care apar ca urmare a institutionalizarii.

Intrebari cheie

- ce este non-institutionalizarea?

- care sunt argumentele in favoarea descurajarii institutionalizarii?

d)Institutionalizarea

Pe masura afirmarii capitalismului s-a accentuat separarea productiei si consumului, generalizandu-se actiunea principiilor standardizarii, specializarii, concentrarii, maximizarii; influenta acestor principii poate fi identificata si la nivelul prestatiilor instituite in favoarea persoanelor cu dizabilitati.

Intrucat aceste persoane erau percepute a fi diferite, cu potential limitat fata de medie, se considera in mod firesc necesitatea unor facilitati "speciale", menite sa le reduca dezavantajele: educatie "speciala", locuri de munca "speciale" si alte asemenea prestatii de factura "speciala". In consecinta, forma cea mai adecvata de raspuns la problematica persoanelor cu dizabilitati parea a fi institutia. La randul sau, institutia a inregistrat o tendinta de "specializare" in raport cu dimensiunile "protejate" ale vietii (ingrijjirea sanatatii, educatia, munca, locuirea) si cu diferitele tipuri de beneficiari (in functie de varsta, de categoriile si severitatea deficientelor etc.).

Exista mai multe acceptiuni ale institutiei; definitia care intruneste un grad ridicat de consens a fost propusa de Wolfensberger in anul 1972: "termenul de institutie se refera la un loc de rezidenta, alta decat cea de tip individual, unde persoanele sunt reunite in numere in mod distinct mai mari decat ar putea fi intalnite intrao familie largita; acolo persoanele sunt inalt inregimentate; mediul fizic si cel social tind spre cel mai mic numitor comun; toate, sau ce amai mare prtea a tranzactiilor vietii zilnice se realizeaza sub acelasi acoperis, intr-un campus segregat ori intr-o modalitate segregata".

Pana la nivelul anilor 1960, existau mai multe argumente pe baza carora se sugera ca institutionalizarea persoanelor cu dizabilitati parea a fi modalitatea cea mai adecvata de ingrijire:

prin caracterul sau "special", institutia intruneste conditiile propice satisfacerii nevoilor educarii, ingrijirii sanatatii, realizarii unor activitati productive etc.;

institutia dispune de un mediu adecvat, de echipament adaptat nevoilor speciale ale celor internati; capitalul investit in instalatii, in asigurarea unor facilitati este in masura sa asigure atingerea anumitor standarde;

lipsa unor dovezi incontestabile care sa demonstreze superioritatea plasamentului in comunitate, comparativ cu cel institutional;

lipsa demonstrarii clare ca abordarile bazate pe implicarea comunitatii in asigurarea serviciilor de suport ar fi mai putin costisitoare decat ingrijirea in institutiile speciale;

absenta unor servicii la nivelul comunitatii, de tipul centrelor de zi, care sa asigure plasamentul in vederea reabilitarii, pe parcursul zilei;

accesul fara dificultate al institutiilor la sursele de finantare;

dificultatile pe care le intampina persoanele cu dizabilitati in accesul la serviciile de sanatate si la serviciile sociale existente la nivelul comunitatii;

dificultatile privind administrarea si monitorizarea serviciilor descentralizate;

dificultatile legate de recrutarea si mentinerea personalului calificat, la nivelul serviciilor din comunitate;

opozitia rudelor persoanelor cu dizabilitati fata de perspectiva trecerii de la ingrijirea acestora in institutii, la ingrijirea in comunitate;

gradul redus de acceptare a persoanelor cu handicap la nivelul comunitatii;

institutia permite dezvoltarea unor proceduri standard de educare, de reabilitare, ca si specializarea personalului, ceea ce ar permite rationalizarea si cresterea eficientei acestor procese.

In aceste conditii a aparut o anumita competitie intre familie si institutia speciala, castigata de aceasta din urma, care tinea de esenta noilor rtealitati sociale si economice.

Pe masura trecerii timpului, a devenit tot mai evident ca exista si o serie de limite ale optiunii institutionalizarii persoanelor cu handicap:

fiind "speciale", institutiile sunt segregative, creeaza un mediu artificial, mult diferit de cel existent in comunitate, care nu face decat sa intretina si sa intareasca dependenta persoanelor cu dizabilitati. In acest sens, cei internati sunt expusi unui risc considerabil de a se inscrie pe traiectoria unor "cariere de persoane asistate" pe toata durata vietii, fiind lipsiti de sansele autodeterminarii si asumarii de respnsabilitati

fiind de regula de mari dimensiuni, in mod inevitabil, institutiile isi asuma caracteristicile de "institutii totale"; ele rup barierele care separa principalele sfere ale vietii (odihna, recreerea, munca), in sensul ca fiecare activitate se desfasoara in mod planificat, in acelasi loc, in compania imediata a celorlalti si sub supravegherea personalului, iar planurile tututror activitatilor sunt elaborate in vederea satisfacerii obiectivelor oficiale ale institutiei; astfel, institutia speciala, in sine, tinde sa devina mai importanta decat cei pentru care a fost creata;

la nivelul institutiei se dezvolta anumite interese de grup ale personalului, care este indeosebi preocupat de mentinerea starii de lipsa a autonomiei celor internati, pentru a se putea demonstra cat de severe sunt conditiile de munca, in vederea obtinerii unor beneficii (sporuri salariale etc.);

organizarea de tip birocratic existenta la nivelul institutiei face dificila elaborarea unor planuri individualizate de ingrijire; in consecinta, conditiile reale in care se acorda diferitele tipuri de ingrijire sunt depersonalizatoare;

institutia contribuie sunstantial la manifestarea etichetarii, stigmatizarii si discriminarii celor internati;

institutia este tentata sa descurajeze legaturile celor internati cu familiile din care provin, percepute drept concurente privind tutela.

Intrebari cheie:

- ce intelegeti prin institutionalizare?

- care sunt argumentele in favoarea institutionalizarii?

- care sunt limitele institutionalizarii?

e)Dezinstitutionalizarea

Aceasta optiune s-a conturat dupa anii 1970, desi termenul prezinta o anumita ambiguitate. In esenta, procesul astfel desemnat vizeaza reducerea numarului celor ingrijiti in institutii de tip rezidential, insa inglobeaza si alte aspecte legate de o serie de procese sociale, administrative, fiscale, de redistribuire a resurselor umane si financiare in raport cu alte optiuni.

In principal, dezinstitutionalizarea vizeaza doua aspecte:

a)               transferul persoanelor cu handicap institutionalizate din unitatile relativ mari, spre altele de talie mai redusa;

b)               evitarea plasamentului initial al persoanelor cu dizabilitati in unitati de mari dimensiuni, preferandu-se cele de dimensiuni mai eduse, ori chiar renuntarea la masura ingrijirii pe termen lung.

O alta conotatie a acestui termen se refera la remodelarea cadrului fizic al institutiilor prin incercarea de imbunatatire a calitatii programelor rezidentiale si de reabilitare.Avantajul acestei optiuni tine de faptul ca se asociaza cu o larga acceptare sociala, cu un important suport social si politic, in timp ce limitele sale sunt legate de ambiguitatea coceptului, de dificultatea realizarii unei retele de servicii care sa preia responsabilitatea ingrijirii, de rezistenta personalului din institutii si de caracterul birocratic al procesului.In ultima instanta, conceptul pune accentul mai mult pe tendinta si mai putin pe ceea ce se va intampla cu persoanele cu handicap vizate.

BIBLIOGRAFIE

Chelcea,S., Marginean, I., Cauc., 1998, Cercetarea sociologica. Metode si tehnici,Destin Deva.

Cojocaru, St., 2003d, ,, Vulnerabilitate si interventie sociala", in George Neamtu ( coord.) Tratat de asistenta sociala, Polirom, Iasi.

Cojocaru, St., 2003c, "Metodologia elaborarii proiectelor", in George Neamtu ( coord.), Tratat de asistenta sociala, Polirom, Iasi.

Cojocaru, St., 2005, Metode apreciative in asistenta sociala: ancheta, supervizarea si managementul de caz, Polirom, Iasi.

Goffman, E. (2004), Aziluri. Eseuri despre situatia sociala a pacientilor psihiatrici si a altor categorii de persoane institutionalizate, Polirom, Iasi.

Kaysen, Susanna (2006), Tinerete furata, Bucuresti, Editura Trei

Ilut, P., 1997, Abordarea calitativa in a socioumanului, Polirom,Iasi.

Krogsrund, K., O'Melia, M., DuBois, B., 2006, Practica asistentei sociale, Polirom, Iasi

Organizatia Mondiala a Sanatatii, 2004, Clasificarea internationala a functionarii, dizabilitatii si sanatatii, Editura MarLink, Bucuresti.

Pop Luana Miruna, (coord.), (2002), Dictionar de Politici Sociale, Editura Expert, Bucuresti.

Stoenescu, C., Teodorescu, L., Mihaescu, O., Sistemul de protectie speciala a persoanelor cu handicap din Romania, Editura ALL BECK, Bucuresti, 2003.

Prelici, V., 2007, Asistenta sociala: idee; demers; profesie, Mirton, Timisoara.

Sandu, A., 2004, Asistenta si interventie sociala, Lumen, Iasi.

Vlasceanu, L., 1996, Metodologia cercetarii sociale. Metode si tehnici, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti.

Zamfir, E., Zamfir, C., 1995, Politici sociale - Romania in context european, Alternative, Bucuresti.

Zamfir, C., 1999a, Politici sociale in Romania, Expert, Bucuresti

*** Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

www.anph.ro