Plasament familial - privire retrospectiva si context international

Plasament familial - privire retrospectiva si context international

Cresterea copiilor in afara propriilor familii biologice, in cele adoptive sau substitut, este o practica tot atat de veche ca societatea omeneasca insasi. Epoca moderna, in special cea din a doua jumatate a secolului XX a insemnat reglementarea legislativa la nivel international si national a acestor forme de ocrotire a copilului in afara propriilor lor familii. In sistemele moderne de protectie a copilului, in mod special in Uniunea Europeana, plasarea copiilor in institutii este intr-un declin sustinut, devenind ultima optiune (Colton, Hellincks, 1999) pentru copii de toate varstele. S-au inregistrat progrese semnificative in privinta aspectelor legislative, precum si in privinta intelegerii mecanismelor psihologice si sociale care influenteaza inevitabil procesul adoptiei si al plasamentului familial, care au ameliorat circumstantele de viata si sansele pentru viitor ale multor copiilor cu dificultati in propriile lor familii. Desi progresele din protectia copilului sunt incontestabile, ele nu conduc deocamdata la evitarea necesitatii de a scoate pe unii copii pe o durata mai scurta sau mai lunga, sau eventual permanent din propriile lor familii, pentru a le crea conditii de viata mai bune. In prezent, familiile substitut, inrudite sau profesioniste au devenit o resursa importanta pentru imbunatatirea sanselor de viata ale multor copii din Romania, lipsiti temporar sau permanent de ingrijire din partea parintilor lor biologici.

Majoritatea tarilor occidentale si-au inchis institutiile de ocrotire de mari dimensiuni prin dezvoltarea sistemului de plasament familial individual sau pentru mici grupuri de copii (Soitu, 2003)

Repere conceptuale

In anii '60, preocupat fiind sa analizeze consecintele rupturii unor relatii stabile ale sugarilor si copiilor mici de persoanele care ii ingrijesc si le ofera dragoste, J. Bowlby a initiat un val de cercetari privind efectul deprivarii materne a copilului. Rezultatele studiilor efectuate pe loturi largi de copii care au crescut despartiti de mamele lor au scos in evidenta consecintele negative durabile ale deprivarii materne. Aceste rezultate au atras atentia comunitatii stiintifice internationale asupra pericolelor ocrotirii in institutii rezidentiale, unde copiii prezentau adesea intarzieri ireversibile in dezvoltarea psihica si tulburari de personalitate (Bowlby, 1953, 1969, Roth, 1998, 1999). Ca urmare, in Marea Britanie si in celelalte tari occidentale, incepand cu anii '70 a fost recunoscuta profesia de parinte substitut sau social (cunoscuta in literatura de specialitate anglo-saxona sub denumirea de "foster-carer", iar in cea de limba franceza de "famille d'acqueil"). Ea este fie o activitate voluntara, fie una remunerata, in care un copil este primit intr-o familie. Unul din standardele internationale generale privind ingrijirea 'foster' retribuita este ca familia substitut sa nu fie nevoita sa isi reduca nivelul de viata ca urmare a acceptarii ingrijirii unor copii primiti in plasament familial.

Spre sfarsitul anilor '70 si in anii '80 au castigat teren cercetarile axate pe evaluarea sistemului de ingrijire in familiile "foster-care". Ele au pus in lumina pe de o parte factorii socio-economici si emotionali care conduc la o buna integrare a copiilor in familia substitut, iar pe de alta parte au descoperit in acest cadru unele cazuri de abuz fizic, emotional si sexual (Berridge, 1985, Packman, Randall si Jacques, 1986). Pe baza acestor cunostinte a inceput sa creasca interesul pentru o mai buna selectie si formare a parintilor substitut si pentru imbunatatirea practicilor de luare a deciziei, a planificarii si a evaluarii periodice a situatiilor de plasament familial (foster-care) (Triselotis, 1989). De asemenea, au continuat cercetarile privind nevoia de stabilitate a copilului si consecintele mutarii sale frecvente intre familii, asupra dezvoltarii personalitatii sale, precum si asupra traseului sau educational. Ca urmare, in Legea pentru sprijinirea adoptiei si bunastarea copilului (1980) legislatia americana a introdus conceptul de planificare permanenta, care prevedea ca un copil plasat sa se intoarca in timpul cel mai scurt posibil in propria sa familie, sau sa fie dat in adoptie.

In anii '90, cercetarile s-au aflat sub impactul Conventiei internationale pentru protectia drepturilor copilului. Ele au contribuit la mobilizare unor fonduri pentru analiza celor mai bune practici in domeniul monitorizarii alternativelor la ingrijirea rezidentiala, precum si pentru gasirea resurselor familiale si comunitare in vederea pastrarii copilului in propria sa familie (Triselotis, 1997, Berridge, 1995). In domeniul ingrijirii foster-care, cercetarile cuprind din ce in ce mai multe aspecte care informeaza imbunatatirea practicii, ca de exemplu: analiza efectelor ei asupra evolutiei scolare a copiilor, imbunatatirea evaluarii capacitatilor si a competentelor parintilor substitut, evaluarea caracteristicilor copiilor pentru a le oferi cele mai potrivite familii substitut, gasirea unor modalitati de evaluare a diferitelor forme de plasament a copiilor din perspectiva si prin ascultarea copiilor ocrotiti, pentru evitarea neglijarii nevoilor lor, sau a incalcarii drepturilor lor.

In acest studiu prezentam date privind situatia plasamentului familial in Romania, in lumina unor cercetari pilot. Alaturi de acestea prezentam si rezultatele unor cercetari privind practica plasamentului publicate in literatura de specialitate anglofona, intentionand astfel sa oferim informatii celor care administreaza in Romania acest sistem alternativ de ocrotire a copiilor.