COPIII STRAZII, UN FENOMEN ACTUAL

COPIII STRAZII, UN FENOMEN ACTUAL

Abstract

Ii vedem in mijlocul comunitǎtii noastre imbrǎcand forma unor "oropsiti ai soartei", niste vagabonzi sau cersetori, niste personaje parcǎ iesite din povesti de cosmar purtand haine mult prea mari si prea murdare pentru ei, cersind in mijloacele de transport in comun, in fata bisericilor, spǎland parbrize la semafoare si fǎcand uz de substanta denumitǎ chiar de cǎtre ei "aurolacul nostru cel de toate zilele". Societatea le-a dat numele de "aurolaci" sau mai nou "boschetari".

Ii vedem si intoarcem capul in partea opusǎ. Considerǎm, fie cǎ stim motivele pentru care acestia au ajuns in situatia prezentǎ, fie cǎ nu suntem in mǎsurǎ sǎ facem nimic pentru a veni in intampinarea nevoilor acestor copii si tineri. Sperǎm in mod tacit cǎ cineva , candva , sǎ poatǎ face ceva.

Problematica copiilor strǎzii nu este un fenomen relativ nou in Romania ci a luat amploare in perioada de tranzitie cand tara noastrǎ s-a confruntat cu nenumǎrate probleme si nevoi. Problematica copiilor strǎzii a provocat dispute aprige intre profesionistii implicati in solutionarea problemelor copiilor aflati in dificultate si care se vedeau pusi in fata unui fenomen cu totul deosebit a cǎrui amploare i-a luat prin surprindere. Aceste dispute s-au purtat in primul rand in jurul cauzelor care determinǎ alegerea strǎzii ca stil de viatǎ si asupra estimǎrii numǎrului de copii ai strǎzii atat in Bucuresti cat si in toatǎ tara. Asistenta socialǎ stradalǎ a apǎrut ca si urmare a aparitiei acestui fenomen. Specialistii din acest domeniu s-au procupat de a rǎspunde problematicii reintegrǎrii lor familiale, sociale, educationale si vocationale.

Ce se intelege prin "copilul strǎzii"?

" Copiii si tinerii strǎzii sunt acei copii sau tineri care stau permanent pe stradǎ sau numai intr-o anumitǎ perioadǎ a zilei, procurandu-si singuri si ilegal mijloacele de subzistentǎ, fǎrǎ sǎ beneficieze de vreo formǎ de protectie din partea pǎrintilor ori a altor persoane abilitate de lege"[1].

Din perspectiva unor organisme neguvernamentale internationale, copilul strǎzii este orice fetitǎ sau bǎiat care nu este suficient protejat, controlat sau indrumat de adultii repsonsabili pentru cresterea lor si pentru care strada a devenit locuinta obisnuitǎ si/ sau mijlocul sǎu de existentǎ. Putem denumi ca fiind copil al strǎzii orice minor cu varsta cuprinsǎ intre 3 si 18 ani, cu sau fǎrǎ pǎrinti, lipsit de un climat familial, sau de protectie din partea statului sau a unui organism privat si care isi conduce viata hoinǎrind si innoptand pe strǎzi si nu mai are vreo legaturǎ cu scoala sau o altǎ institutie de educatie .

Copiii strǎzii sunt acei copii care nu beneficiazǎ de cele mai elementare drepturi: dreptul la supravietuire si dezvoltare, dreptul la protectie din partea pǎrintilor si a societǎtii, dreptul la educatie si instruire, dreptul de a se bucura de securitate socialǎ, dreptul la protectie impotriva violentei fizice si psihice, impotriva maltratǎrii, a abuzului, agresiunii si exploatǎrii sociale.

Se pare cǎ, copiii strǎzii existau si inainte de 1990, insǎ sub o formǎ camuflatǎ de militia de atunci. In anul 1990 au fost inregistrati peste 3900 de copii ai strǎzii si s-a estimat cǎ numǎrul lor a crescut considerabil la 6000 chiar la 7000 panǎ in anul 2000.Romania nu a fost pregatitǎ sǎ facǎ fatǎ unui asemenea fenomen. La inceputul anilor 90 nu avea un sistem de asistentǎ socialǎ coerent care sǎ intervinǎ prompt si sǎ previnǎ extinderea fenomenului. Astfel se motiveazǎ cresterea incontrolabilǎ a numǎrului de copii ai strǎzii in toatǎ tara noastrǎ.

Amploarea fenomenului "copiii strazii" din anii 90 a fost favorizatǎ de mai multi factori. In primul rand factorii macro-sociali. Factorii macro-sociali se refera la situatia de sǎrǎcie in care se aflǎ numeroase familii in tara noastrǎ, la lipsa locurilor de muncǎ si nivelul de trai scǎzut al acestora. Unii copii ai strǎzii declarǎ cǎ "si-au luat lumea in cap " cand au realizat cǎ acasǎ nu li se ofereau cele necesare, ba mai mult erau trimisi sǎ presteze anumite munci pentru a contribui la bugetul familiei. In astfel de familii legǎturile afective dintre pǎrinte si copil sunt frante iar respectul pentru adult si pentru ceea ce reprezintǎ acesta este mult diminuat. In multe dintre aceste familii ca si o consecintǎ a situatiei precare si disperate in care se afla se evidentiazǎ si consumul ridicat de alcool de cǎtre unul sau ambii pǎrinti si manifestarea formelor de abuz indreptate cǎtre copii.

In al doilea rand fenomenul este influentat de factori micro - sociali. Acestia caracterizeazǎ situatiile in care un copil ajunge datoritǎ slǎbirii controlului familial exercitat asupra sa. Pǎrintii perioadei de tranzitie romanesti sunt caracterizati de dorinta de a castiga, in mod special financiar. Acestia se antreneazǎ in activitǎti aducatoare de venituri fie in tarǎ fie in strǎinǎtate, cu speranta de a-si cumpara o locuintǎ si de a oferi un trai decent copiilor lor. In tot acest timp, copiii sunt nesupravegheati de pǎrinti, sau de un alt adult reponsabil, se plictisesc de singurǎtate si cautǎ modalitǎti de a-si umple timpul liber de care dispun. In numeroase cazuri copiii ajung sǎ se implice si ulterior sǎ se integreze in anumite bande de cartier cu norme si valori proprii, in general anti-sociale, care conduc la acte de delincventǎ.

Un al treilea tip de factori este cel micro-comunitar. In societatea de astǎzi, observǎm cǎ, atat familia cat si dascǎlii renuntǎ prea usor la "copiii problemǎ". Se pare cǎ e mai comod ca acestia sǎ fie indepǎrtati decat sǎ li se ofere sansa unui ajutor specializat pentru a preveni situatii critice cum sunt abandonul scolar sau fuga de acasǎ. Eforturile scolilor pentru prevenirea cazurilor de abandon scolar sunt practic inexistente posibil datoritǎ fondurilor reduse pe care acestea le au la dispozitie, iar reintegrarea scolarǎ a elevilor care au abandonat sistemul in repetate randuri este dificilǎ si necorespunzǎtoare pentru acestia .

Odatǎ cu modificarea legislatiei romanesti pentru protectia copilului, in anul 1997, serviciile sociale s-au structurat simtitor intervenind in randurile copiilor strǎzii, insǎ de data aceasta s-au confruntat cu aparitia celei de-a doua generatii de copii ai strǎzii: copiii strǎzii devenid de acum deja pǎrintii unor nou nǎscuti pe stradǎ. Intre persoanele fǎrǎ adǎpost, existǎ mentalitatea potrivit cǎreia copiii nǎscuti sunt proprietatea pǎrintilor si cǎ acestia vor supravietui fǎrǎ hrana si ingrijirea necesarǎ intocmai ca si pǎrintii lor. Din aceastǎ cauzǎ refuzǎ sǎ foloseascǎ mijloace contraceptive si continuǎ sǎ aducǎ pe lume copii pe care ii expun unor riscuri ridicate de imbolnǎvire sau chiar deces.

Care sunt cateva caracteristici ale copiilor strǎzii?

Conform UNICEF se cunosc cinci caracteristici ale copiilor strǎzii:

acestia locuiesc "in stradǎ",

prezintǎ relatii slabe cu familia sau rudele,

dezvoltǎ "strategii" proprii de supravietuire,

copii care inlocuiesc familia cu persoane care locuiesc pe stradǎ

sunt expusi unor riscuri si pericole importante[3].

In literatura mai recentǎ de specialitate, am constatat cǎ, se face referire la copiii strǎzii ca si la o minoritate. Acest lucru atrage dupǎ sine o reponsabilitate sporitǎ in randul specialistilor care trebuie sǎ evalueze problematica copiilor strǎzii asemeni oricǎrei alte minoritǎti.

Indiferent de cauza care duce la apartenenta unui copil la aceastǎ minoritate, a copiilor strǎzii, copilul trebuie vǎzut ca si o victimǎ. Copilul strǎzii este victimizat direct de cǎtre adultii din jurul sǎu, de cǎtre fortele de ordine, el este agresat de catre alti copii ai strǎzii, de cǎtre propria familie si chiar de mediul mizer in care isi duce existenta. Este cunoscut faptul cǎ ei fiind abuzati vor deveni abuzatorii noilor veniti in randurile copiilor strǎzii[4]. Cu cat petrece un timp mai indelungat pe stradǎ , cu atat copilul se va distanta de regulile vietii normale de familie, va inlocui normele sociale cu "libertatea" oferitǎ de mediul stradal, va imbrǎtisa comportamentele deviante si se va lansa in "marea aventurǎ a vietii sale" unde isi permite sǎ braveze, sǎ socheze, sǎ riste sǎ ajungǎ la limitǎ; limitǎ care il indepǎrteazǎ tot mai mult de sansa de reintegrare socialǎ. In acelas timp, tanǎrul care a petrecut o mare parte a vietii sale pe stradǎ are foarte putine sanse de integrare socio-profesionalǎ, perpetuand stilul de viatǎ stradal si in perioada sa adultǎ din care foarte probablil, o bunǎ parte va petrece in detentie.

Desi la vederea copiilor strǎzii, comunitatea are imaginea unor hoti, talhari, agresori, dependenti, violatori, cersetori, aurolaci, lenesi, delincventi, de care trebuie sǎ se fereascǎ, totusi acesti copii si tineri sunt prezenti in mijlocul nostru. Actiunile lor sunt adevǎrate strigǎte de ajutor pentru a iesi din anonimatul indiferentei cu care societatea i-a etichetat si pentru a primi in schimb intelegerea noastrǎ si protectia socialǎ corespunzǎtoare.

Cauzele si efectele aparitiei fenomenului

Cauzele care au determinat aparitia fenomenului "copiii strǎzii" sunt deosebit de complexe, sunt atat de naturǎ afectivǎ, socialǎ, dar si economico-financiarǎ.

Probabil cǎ cea mai importantǎ cauzǎ este sǎrǎcia care s-a rǎspandit simtitor in randul populatiei, pe fondul cresterii inflatiei, a diminuǎrii puterii de cumpǎrare a populatiei, a cresterii numǎrului somerilor, toate acestea avand un impact maxim in randurile familiilor cu mai multi copii. Existǎ familii care, pentru a supravietui isi trimit copiii la cersit sau chiar mamele cersesc la semafoare purtandu-si copiii in brate. In orasele mari si dezvoltate aceste scene sunt des intalnite.

O altǎ cauzǎ este urbanizarea. Cele mai multe locuri de muncǎ se aflǎ in marile orase astfel cǎ populatia a migrat cǎtre aceste locuri de muncǎ, stabilindu-se in marile orase, in special la periferiile acestora dezvoltandu-le. Odatǎ cu urbanizarea are loc si "detronarea" traditiilor pe care era construitǎ societatea romaneascǎ si astfel se ajunge la dezorganizare socialǎ si diminuarea controlului social, erodarea principiilor sociale si morale si implicit la deteriorarea vietii de familie. Sunt intalnite tot mai des situatiile de divort, separare, concubinaj, copii abandonati sau alungati in stradǎ, situatii in care copiii sunt neglijati de pǎrinti, o formǎ deosebit de gravǎ de abuz la care societatea trebuie sǎ ia aminte si sǎ ia mǎsuri pentru prevenirea acesteia si pentru diminuarea situatiilor ii care copiii sunt neglijati .

Urbanizarea excesivǎ a conferit familiei diverse modele de functionare. Unele familii si-au ingrijit copiii si i-au pregǎtit pentru viatǎ pe cand altele i-au neglijat, scǎpandu-i de sub control si impingandu-i inspre marginea societǎtii. Rata natalitǎtii a crescut simtitor in radurile populatiei sǎrace. Astfel se observǎ cǎ, un procent ridicat de persoane care locuiesc pe stradǎ apartin minoritǎtii rrome, deoarece in randul lor existǎ o ratǎ mai mare a natalitǎtii.

Controlul social exercitat de familie a regresat in mediul urban. Numeroase familii, locuind in blocuri imense se pierdeau in multime, controlul social exercitat de cǎtre comunitate s-a diminuat, opinia publicǎ nu s-a mai implicat in comunitate.

Fenomenul "copiii strǎzii" a fost favorizat de politica demograficǎ purtatǎ de guvernul Romaniei de dinainte de 1989. Faptul cǎ atat avortul cat si mijloacele de contraceptie sau planning familial au fost interzise, a generat o serie de copii nedoriti. Acesti copii s-au nǎscut in familii in care exista deja un risc ridicat de abuz sau abandon.

Se constatǎ anumite aspecte contextual favorizante extinderii fenomenului la nivelul familiei:

relatii tensionate sau nesatisfǎcǎtoare datorate violentei in mediul familial ;

relatii necorespunzǎtoare pe fondul consumului ridicat de alcool al unuia dintre pǎrinti, in general tatǎl si a abuzului asupra celorlalti membrii ai familiei;

aparitia divortului care implicit atrage dupǎ sine o relatie de concubinaj a mamei cu un individ violent fatǎ de copii;

folosirea copiilor la prestarea unor munci sau servicii pentru a contribui la bugetul familiei sau chiar la intretinerea pǎrintilor.

Efectele fenomenului sunt deosebit de grave. In plan individual copiii au tulburǎri de comportament, sunt violenti, agresivi, devin victime ale abuzurilor sexuale, contracteazǎ diverse boli si le perpetueazǎ, nu cunosc care sunt normele morale, culturale si valorile societǎtii in care trǎiesc. In plan social consecintele se manifestǎ prin extinderea analfabetismului, a delincventei juvenile, rǎspandirea prostitutiei si nasterea unor copii in stradǎ.

Pentru a intelege mai bine structura acestui fenomen, distingem, conform studiilor fǎcute de Salvati copiii care se bazeazǎ in evaluarea lor pe criteriul relatiei cu familia si criteriul varstei, patru categorii de copii si tineri care trǎiesc in stradǎ:

I. Copiii care trǎiesc numai in stradǎ si care nu au legǎturi cu familia sau cu vreo institutie de ocrotire

In aceastǎ primǎ categorie, ne referim la copiii care isi trǎiesc viata in permanentǎ pe stradǎ. Acestia reusesc surprinzǎtor sǎ supravietuiascǎ si sǎ se adapteze la regulile inumane ale strǎzii. Ei trǎiesc in promiscuitate si nesigurantǎ, isi procurǎ bani prin muncǎ, cersit, prostitutie, diferite tranzactii sau din furturi. Ei sunt tinte usoare pentru exploatare sexualǎ si trafic deoarece sunt mai creduli, trebuie sǎ mǎnance si sǎ obtinǎ un adǎpost.

In general, acesti copii au o atitutine de dispret si respingere fatǎ de familia naturalǎ. In multe cazuri ei inventeazǎ scenarii din care sǎ reiasǎ faptul cǎ sunt singuri pe lume, cǎ sunt intradevar orfani, sau povesti precum cele din filmele pe care le savureazǎ atat de mult . In mintea lor, viata petrecutǎ in familie se situeazǎ undeva "pe o linie moartǎ, intr-o garǎ pǎrǎsitǎ", ceea ce este proaspǎt in mintea lor este viata petrecutǎ in stradǎ. Majoritatea copiilor provin din familii dezorganizate, reconstituite, instabile din punct de vedere material, afectiv si moral, care sunt incapabile sǎ le ofere modele demne de urmat sau stabilitatea de care au nevoie.

Starea lor de igienǎ si sǎnǎtate e total improprie. Cei mai multi dintre copiii activi sexual sunt bolnavi de boli venerice (92%), cei mai mici dintre copii devin victime frecvente ale abuzurilor sexuale. Comportamentul acestor copii este puternic marcat de mediul strǎzii. Pot fi intalniti in canale, sub poduri, statii de metrou, santiere abandonate, in zonele de pe langǎ marile supermarket-uri etc. Ei spun "casǎ" la cutii de carton, la barǎci contruite in jurul unor tevi care alimenteazǎ orasul cu apǎ caldǎ, la camere sub pǎmantene unde se invecineazǎ si isi impart hrana cu cainii vagabonzi si sobolanii. Aproape toti consumǎ 'aurolac', alcool si tutun, o parte dintre ei declarand cǎ ar dori 'sǎ ia heroina', dar nu au suficienti bani si se multumesc cu 'aurolacul'. A inhala aurolac inseamna a obtine o pozitivare a tonusului psihic prin inspirarea substantei chimice realizatǎ pe bazǎ de solventi organici. Copiii strǎzii inspirǎ si expirǎ acest solvent dintro pungǎ de plastic in care isi toarnǎ o cantitate suficientǎ de substantǎ. Cu cat inhaleazǎ mai mult cu atat ei devin mai ostentativi si respingǎtori pentru societate lucru ce duce la izolarea lor socialǎ. Perioada de intoxicare acutǎ cu aceastǎ substantǎ este de 20-30 de minute. Motivul pentru care ei recurg la inhalarea acestei substante este faptul cǎ le conferǎ o senzatie ce anihileazǎ foamea, frigul, setea precum si detasarea de realitatea disperatǎ in care trǎiesc.

Din concluziile unui studiu efectuat de "Salvati Copiii" in 1995, reiese cǎ gradul de scolarizare al acestor copii este deosebit de scǎzut, cei mai multi sunt analfabeti sau au absolvit unul maxim doi ani de scoalǎ.

Copiii strǎzii sunt organizati in grupuri sau bande care au in frunte cate un lider. Copilul strǎzii isi face foarte repede prieteni. De fapt oricine ii oferǎ ce isi doreste sau are nevoie devine peste noapte prietenul sǎu, tranformandu-se cu usurintǎ in dusman atunci cand refuzǎ sǎ ii satisfacǎ cererea. Alegerea grupului din care face parte este dependentǎ de interesele de moment ale copilului strǎzii. In cadrul grupului, liderul ocupǎ o pozitie privilegiatǎ si are toate drepturile asupra membrilor grupului sǎu, care "lucreazǎ" pentru el, ii aduc banii castigati, ii aduc mancare si ii pǎstreazǎ cel mai bun loc de dormit. Liderul are dreptul de a pedepsi pe oricine a gresit fatǎ de el sau de grupul din care face parte.

Pentru a supravietui in mediul stradal, copiii dezvoltǎ anumite mecanisme de supravietuire. Agresivitatea este un astfel de mecanism caracterizat printr-un comportament ofensiv orientat spre umilirea si suprimarea fízicǎ a celorlalti copii din grupul in care apartine, sau chiar prin autoagresivitate. Agresivitatea reprezintǎ singura metoda prin care copiii strǎzii considerǎ cǎ isi pot rezolva frustrǎrile sau conflictele. Obisnuiti deja din familiile sau centrele de plasament din care provin cu violenta, ei stiu cǎ, cei mai mari ii dominǎ pe cei mai mici si deci se vor comporta ca atare.

II. Copiii care muncesc in stradǎ si care se intorc de regulǎ zilnic in familiile lor

In general, acesti copii nu frecventeazǎ scoala, cazurile de analfabetism fiind des intalnite. Se aflǎ ziua in stradǎ, in general obligati de pǎrinti, incercand sǎ castige bani prin cersit sau prin alte activitǎti (spǎlatul masinilor, vanzarea de ziare sau alte mǎrfuri, incǎrcat si descǎrcat de mǎrfuri, colectarea de obiecte reciclabile, fier vechi, furturi sau prostitutie). De regulǎ, seara se intorc in familiile lor cu banii castigati. Prezintǎ un risc ridicat de abandon definitiv al cǎminului familial, fie pentru ca vor ajunge sǎ considere, sub influenta altor copii din stradǎ, cǎ banii li se cuvin, fie datoritǎ presiunilor sau violentelor comise de pǎrinti asupra lor de a contribui cu mai multi bani la cheltuielile zilnice ale familiei. Ei sunt potentialii copii ai strǎzii care trebuie sǎ ocupe un loc important in activitatea de preventie a fenomenului.

In randurile lor, consumul de droguri e limitat, dar contactele zilnice cu acei copii care stau permanent in stradǎ i-au determinat pe unii sǎ experimenteze 'trasul din pungǎ'. Pot fi intalniti in metrou, in gǎri sau in jurul gǎrilor, in zonele centrale si aglomerate , in piete, la intersectii, in marile magazine, in depozite sau angro-uri, in numǎr mare in timpul anotimpurilor blande si aproape deloc in timpul iernii.

III. Tinerii care trǎiesc in stradǎ

Prezenta lor in stradǎ este urmarea esecurilor de reintegrare ale institutiilor guvernamentale sau neguvernamentale din trecut. Mai mult de jumǎtate dintre ei au depǎsit cinci ani de viatǎ in stradǎ. Acesti tineri, desi nu mai sunt nici copii, nici adolescenti, din punct de vedere fizic si legal, totusi ei sunt asimilati, in continuare, categoriei copiilor strǎzii. De regulǎ, ei sunt lideri ai grupurilor de copii ai strǎzii, cei care 'fac' regulile grupului si cei care oferǎ protectie si sprijin celorlalti membri. Datoritǎ consumului prelungit de substante nocive, a lipsei de hranǎ sǎnǎtoasǎ si corespunzǎtoare, ei "imbǎtranesc" vǎzand cu ochii ajungand ca niste "epave" miscǎtoare ce se miscǎ din loc in loc.

In randul tinerilor, consumul de droguri a devenit, in ultimii ani o problemǎ serioasǎ, trecandu-se de la 'aurolac' la droguri tari, cum ar fi heroina, acum popularǎ si cǎutatǎ in randul lor atunci cand reusesc sǎ strangǎ suficienti bani pentru o dozǎ. Supravietuiesc din diverse munci (in general, munci grele), cersit sau furturi, iar adǎposturile sunt total insuficiente. Tinerii pot fi vǎzuti in canale, statii de metrou, gǎri, sub poduri, pe santiere abandonate etc.

O problemǎ serioasǎ cu care se confruntǎ tinerii strǎzii este lipsa actelor de identitate. Un studiu UNICEF realizat in anul 2000 relevǎ faptul cǎ 32% din tinerii strǎzii nu au acte de identitate. Unii se poate sǎ fi avut certificate de nastere dar nu au ajuns sǎ li se facǎ un buletin de identitate, pe cand altii nu au avut nici certificate de nastere si nici buletine de identitate. Cazurile in care acesti tineri au nevoie de ingrijire medicalǎ, deseori frecvente in timpul iernii, scot in evidentǎ lipsa actelor de identitate.

IV. Copiii care trǎiesc cu pǎrintii in stradǎ

Datele furnizate de Comisia Anti-Saracie in 2000 au indicat faptul cǎ 45% din populatia urbanǎ si 55% din populatia ruralǎ trǎieste sub pragul sǎrǎciei. Aceastǎ situatie a condus la pierderea locuintelor de cǎtre unele familii care au ajuns sǎ trǎiascǎ impreunǎ cu copiii sub cerul liber, in corturi sau in adǎposturi improvizate in barǎci, santiere abandonate etc.

Pǎrintii supravietuiesc cersind impreunǎ cu copiii lor, cǎutand fier vechi pentru vanzare, prin prostitutie sau din alte munci prestate de copii. Intre acestia, consumul de alcool este ridicat si deci violenta domesticǎ este des intalnitǎ si face victime in randurile minorilor si femeilor fǎrǎ domiciliu. Aceastǎ categorie de persoane fǎrǎ adǎpost perpetueazǎ, pe langǎ numeroase boli, analfabetismul. Consider cǎ este cu neputintǎ ca, un copil care locuieste in conditii atat de improprii sǎ fie orientat de cǎtre proprii pǎrinti inspre scoalǎ si sǎ fie educat cu privire la faptul cǎ, scoala poate fi "biletul lui de iesire" din mizerie. Pǎrintii, la randul lor needucati, considerǎ cǎ nu dispun de suficiente resurse pentru cumpararea rechizitelor necesare unui copil de scoalǎ in zilele noastre.

In realitate, nu existǎ nici un serviciu social care sǎ ofere integrare scolarǎ copiilor care locuiesc in stradǎ cu pǎrintii lor si nici adǎpost temporar unei familii cu copii, cu exceptia mamelor cu copii foarte mici. In aceastǎ categorie au fost inclusi si tinerii care trǎiesc in stradǎ si au devenit pǎrinti. Numǎrul acestora este considerat ingijorǎtor mai ales datoritǎ faptului cǎ nu existǎ o evidentǎ clarǎ a lor sau a domiciliilor lor. Se constatǎ cǎ, in general, aceste persoane impreunǎ cu copiii lor, se concentreazǎ in orasele mai mari ale tǎrii, in capitalǎ sau in orasele ce ce se invecineazǎ cu partea de vest a Europei.

Estimarea numǎrului de copii din stradǎ, la nivel national sau la nivelul capitalei, este greu de fǎcut. Ea poate fi insǎ obtinutǎ prin corelarea mai multor date statistice sau informatii rezultate din activitatea diferitelor organisme care au abordat acest fenomen. Conform 'Studiului national privind situatia copiilor fǎrǎ adǎpost', prin aplicarea unor metode deductive si comparative in 11 orase din Romania a rezultat un numǎr de 2100 de copii care trǎiesc permanent in stradǎ la nivel national si 1500 pentru Bucuresti. Evaluarea rapidǎ privind copiii strǎzii care muncesc in Bucuresti din 2001 a evidentiat faptul cǎ numǎrul copiilor din cea de-a doua categorie (copiii care muncesc si care se intorc seara in familiile lor) a crescut ingrijorǎtor de mult. Ei reprezintǎ in prezent mai mult de trei sferturi din copiii strǎzii, atingand in timpul verii cifra de 1500. Alte date cu privire la acest fenomen au fost dezvǎluite de Politie cu ocazia raziilor organizate anual in Bucuresti in scopul identificǎrii persoanelor fǎrǎ adǎpost si intoarcerii acestora in localitǎtile din care au provenit. Se estimeazǎ cǎ existǎ aproximativ 2000 de copii ai strǎzii la nivelul capitalei, din care mai mult de trei sferturi sunt copii care cersesc sau muncesc in stradǎ. Restul sunt fie copii, fie tineri care considerǎ cǎ strada este mediul lor de viatǎ. .

Propuneri de solutii pentru ameliorarea fenomenului "copiii strǎzii"

Intrucat este cunoscut faptul cǎ, fenomentul "copiii strǎzii" este rǎspandit in intreaga lume, atǎt in tǎrile sǎrace cat si in tǎrile bogate se ridica intrebǎri cu privire la eradicarea fenomenului. Poate fi cu adevarat eradicat? Care este cea mai buna metodǎ de lucru cu copiii strǎzii?

In materialele de specialitate gasim unele opinii potrivit cǎrora pentru a lucra eficient cu copiii strǎzii specialistii trebuie sǎ se ocupe de acestia in mediul lor, adicǎ pe stradǎ. Copiii strǎzii trebuie sǎ fie sprijiniti sǎ invete cum sǎ se descurce mai bine pe stradǎ iar lucrǎtorii stradali trebuie sǎ le prezinte toate oportunitǎtile lǎsandu-i pe ei sǎ aleagǎ ce este mai bine pentru ei. Se preconizeazǎ cǎ astfel, copiii si tinerii strǎzii isi vor asuma responsabilitatea alegerilor lor si astfel vor avea sanse reale de integrare socialǎ.

In acelasi timp existǎ si opinii potrivit cǎrora pentru eradicarea fenomenului copiii strǎzii in primul rand este necesarǎ realizarea unei evidente clare si a unei monitorizǎri corespunzǎtoare a tuturor cazurilor de copii ai strǎzii la nivel de tarǎ. Crearea unei baze de date cu informatii despre fiecare copil si fotografia sa ar fi deosebit de importante pentru cǎ astfel s-ar reusi identificarea fiecarui caz si impiedicarea dublǎrii informatiilor primite din partea ONG-urilor si a unor institutii de stat.

In al doilea rand trebuie gǎsite solutii pentru cazurile care existǎ deja in stradǎ. Copiii mici aflati in stradǎ ar trebui preluati urgent de cǎtre Centrele de minori si plasati la ONG-uri pentru a putea fi recuperati. Cei ce prezintǎ vechime pe stradǎ, cei expusi consumului de substante si drogurilor, delincventi sau bolnavi atat fizic cat si psihic ar trebui preluati de servicii specializate in regim inchis precum Centre de Dezintoxicare sau Centre de Reeducare in care sǎ se lucreze cu fiecare in mod individualizat pentru recuperarea lor.

In ultimul rand trebuie infiintate servicii de prevenire a cazurilor de copii ai strǎzii prin implicarea a cat mai multor institutii in identificarea zonelor cu grad ridicat de risc si prin venirea in ajutorul familiilor vulnerabile cu servicii eficiente. S-a procedat deja la desfiintarea locurilor in care trǎiesc copiii strǎzii in ultimii ani. Acest lucru trebuie continuat prin parteneriate publice si private cu sprijinul Politiei locale .

Pentru a-i ajuta pe copiii fǎrǎ adǎpost este necesar sǎ recunoastem nevoile lor, trebuintele, care, conform piramidei lui Malow sunt structurate pe 5 nivele: nevoi elementare, nevoi de securitate, nevoi sociale, nevoi de stimǎ, nevoi de autorealizare. Satisfacerea trebuintelor se produce intr-o ordine de prioritǎti incepand cu satisfacerea trebuintelor elementare si de securitate si continuand cu cele aflate la nivele superioare. Copiiilor strǎzii nu le sunt satisfǎcute trebuintele primare atunci cand se aflǎ pe stradǎ. Este clar cǎ, aceste trebuinte nu se pot satisface in mediul stradal astfel ei trebuie sǎ fie ori reintegrati in familia naturalǎ ori in centre de tip rezidential. Multe dintre cazurile de reintegrare familialǎ sunt nereusite. Copiii isi doresc sa revinǎ in libertatea oferitǎ de mediul stradal, unii se intorc in familie in timpul anotimpurilor reci, dar se reintorc pe stradǎ odatǎ cu revenirea anotimpurilor calde.

Pentru acesti copii si integrarea intr-un sistem rezidential este anevoioasǎ. Copiii strǎzii sunt in general acei copii care au fost privati de grija pǎrinteascǎ si atentia cuvenitǎ si care nu au dezvoltat un atasament sigur fatǎ de pǎrintii lor sau alte persoane adulte de ingrijire, la inceputul vietii lor. Astfel se explicǎ lipsa de incredere fatǎ de adulti ( care, in experienta lor sunt abuzivi si nedemni de incredere), dificultǎtile de integrare intr-un sistem cu reguli cu program stabil, lipsa notiunilor elementare de igiena si educatie. Odatǎ ajunsi intr-un centru de tip rezidential, copiii se vor atasa vizibil numai de o singurǎ persoanǎ de la care vor primi informatii, pe care o vor urma si fatǎ de care se vor comporta exemplar. Indatǎ ce o alta persoanǎ, prin natura muncii sale, incearcǎ sǎ preia locul persoanei de atasament, se produce o schimbare totalǎ de comportament si copilul dulce si respectuos devine agresiv si abuziv. In spatele acestei agresivitati, se aflǎ nevoia de afectiune si de ingrijire, de intelegere si respect, care au lipsit din viata copilului si care l-au condus la despartirea de familie. Copiii strǎzii nu sunt capabili sǎ isi exprime sentimentele, in special cele de afectiune, intr-un mod care sǎ fie usor acceptabil de cǎtre cei din jur. Ei trǎiesc in prezent, astǎzi se pretrec o multime de evenimente importante in viata lor, maine este distant, o nouǎ provocare, o nouǎ incercare. De aceea nu se ataseazǎ de lucruri si par atat de bine adaptati la modul de viatǎ stradal.

Odata ajunsi intr-un centru rezidential, sunt supusi unor schimbǎri majore si sunt provocati la acceptarea autoritǎtii unor adulti, a unui program a unui nou set de reguli si valori, carea desea par prea greu de imbrǎtisat. Integrarea copiilor strǎzii in sistemul rezidential desi anevoioasǎ nu este imposibilǎ, la varste fragede. Existenta unor profesionisti in acest domeniu care sǎ colaboreze indeaproape la integrarea lor face recuperarea lor posibilǎ.

Bibliografie :

• Miftode, Vasile, (coordonator) Sociología populatiilor vulnerabile teorie si metodǎ;Editura Universitǎtii "Alexandru Ioan Cuza" Iasi, 2004
• Tiberiu, Mircea, Stadiile dezvoltǎrii umane, Abuzuri , Editura Mirton Timisoara, 2001 
• Dascǎlu R. , Protectia copilului in Romania. Aspecte juridice si educative,Editura Arves, 2003

Romania, Holt,  Ghidul de bunǎ practicǎ in asistentǎ socialǎ a copilului si familiei, Editura Lumen, 2002

• Zamfir Elena , Asistenta socialǎ in Romania, Revista de Asistentǎ socialǎ Nr.1/2002
• Zamfir Elena, Asistenta socialǎ in Romania, Revista de Asistentǎ socialǎ Nr.2/2002
• Zamfir Elena , Politici sociale de protectie a copilului in situatii de risc, Universitatea din Bucuresti, Bucuresti, 2004
• Salvati copiii,  Ghid practic pentru monitorizarea drepturilor copilului, Organizatia Salvati Copiii, Bucuresti, 2006