PEDAGOGIA SOCIALA, TEORII SI REPREZENTANTI DE SEAMA

PEDAGOGIA SOCIALA, TEORII SI REPREZENTANTI DE SEAMA

In fiecare epoca istorica, au existat diferite curente de gandire pedagogica, care reprezentau de fapt, modalitati de pregatire a tinerei generatii, pentru pastrarea traditiilor si a modului de organizare a societatii respective. Transformarea gandirii pedagogice are la baza experienta de pana atunci si urmareste sa raspunda noilor nevoi, ideologii si tendinte identificate in societate.

Pedagogia studiaza scopul si sarcinile educatiei, evalueaza valoarea si limitele ei, se refera la ceea ce urmeaza sa fie invatat si de ce.

Valorile si normele unei societati, se regasesc in primul rand in educatie, deoarece educatia este in primul rand o problema sociala. Societatea prin modul de organizare a procesului educativ, transmite norme si valori, care se vor imprima in fiecare cetatean. Ulterior aceste valori si norme, vor fi intarite in societate prin valorizare in detrimentul altor comportamente, care vor fi descurajate prin sanctiuni.

Evolutia societatii este strans legata de evolutia gandirii pedagogice. Societatea si doctrinele pedagogice s-au inter-conditionat reciproc, evolutia lor fiind determinata de imprejurarile istorice, conditiile sociale, doctrinele politice, evolutia tehnologiei si de descoperirile stiintifice ale epocii respective.

Multitudinea de influente care au modelat societatea de-a lungul timpului, au determinat implicit si evolutia pedagogiei, aceasta parcurgand urmatoarele etape in procesul ei de devenire in stiinta de sine statatoare:

Etapa preparadigmatica.

nu exista o teorie pedagogica specifica, procesul educativ fiind influentat de alte discipline cum ar fi filosofia, literatura, religia, normele morale, traditii.

Etapa paradigmatica.

incepe odata cu Didactica magna a lui Jan Amos Comenius care in 1657 a elaborat prima teorie dedicata explicit educatiei ai instruirii.

Etapa postparadigmatica

a)     pedagogie filosofica.

pedagogia esentei reprezentant fiind Fr. Herbart.

Pedagogia existentei, reprezentant fiind H. Pestalozzi.

b)pedagogie stiintifica.

- pedagogie fundamentata pe psihologie, reprezentanti fiind H.Key, A. Binet.

- pedagogia fundamentata pe sociologie, reprezentanti fiind E.Durkheim, Paul. Natorp.

c) pedagogia care incearca gasirea punctelor comune dintre pedagogia fundamentata pe psihologie si pedagogia fundamentata pe sociologie.

Pedagogia sociala sustine ca pedagogia a fost dintotdeauna sociala, iar ideea de baza este: comunitatea educa; ea este scopul si mijlocul educatiei. Pedagogia sociala considera ca factorul principal si scopul in dezvoltarea individului este societatea, contrar teoriei individualista care considera ca educatia trebuie sa porneasca de la individ si sa aiba ca punct final tot individul

Teoriile in pedagogia sociala sunt diverse, intinzandu-se de la ,, educatia se realizeaza pentru societate", pana la " educam prin societate", toate considera insa ca predominanta este preocuparea sociala si considera individul ca parte componenta a societatii si dependent de societate.

Reprezentanti de seama ai pedagogiei sociale sunt Paul Nathorp si Emile Durkheim.

Paul Gerhard Nathorp (1854 - 1924

Considera ca individul creste si se formeaza, ca urmare a influentei multiple a celorlalti, dezvoltarea lui fiind dependenta de reactiile la influenta acestora. Individul este in primul rand parte a societatii si doar dupa aceea este om, fara comunitate cazand in animalitate. Nathorp valorizeaza constiinta individuala, insa mult mai importanta este educatia care este aceeasi pentru toti, este un bun comun. Educatia se sprijina pe comunitate, are loc in comunitate, aceasta facilitand ridicarea individului la lumea scopurilor, a ideilor, la lumea morala.

Moralitatea nu poate fi conceputa in afara societatii si poate fi infaptuita doar prin societate; individul izolat nu poate aprecia binele; acesta este o valoare a societatii si omul este apreciat doar prin intermediul acesteia.

Individului ii este imposibil sa se dezvolte singur, nu poate deveni om doar pe baza perceptiilor sale individuale. Dezvoltarea presupune un schimb de informatii, care implica o relatie pozitiva cu celalalt, baza dezvoltarii constiintei de sine. In conceptia lui Paul Nathorp, scopul educatiei este formarea vointei, insa aceasta este un act individual. Pedagogia sociala considera ca educatia nu este un proces care obliga individul in a accepta normele comunitatii ci ca aceasta ii arata doar ceea ce valorizeaza, individul urmand a decide ceea ce doreste.

In viziunea lui Paul Nathorp, obligatiile practice se realizeaza prin:

Instinct (existenta unei tendinte, orientarea spre un scop fara constientizarea acestui lucru, virtutea fiind masura);

Vointa (este prezenta constiinta, virtutea fiind morala);

Vointa rationala (este prezenta masura vointei, virtutea fiind adevarul).

In organizarea procesului educativ se impune dezvoltarea in primul rand a vietii instinctuale (care se realizeaza in familie); urmeaza vointa (dezvoltarea vointei se realizeaza in scoala) dupa care se va dezvolta ratiunea morala (care se poate realiza doar prin ordonarea vietii comunitatii).

Emile Durkheim ( 1858 - 1917)

Considera ca exista o realitate sociala anterioara oricarui individ si ca societatea este un fenomen autonom, care are posibilitatea de a se autodetermina si este diferit de suma indivizilor care o compun. Fenomenul social are putere de constrangere, pe care o exercita asupra indivizilor, determinand asimilarea de catre acestia a valorilor si normelor societatii.

Durkheim considera ca educatia intruneste urmatoarele caracteristici:

Exterioritatea.

Constrangerea.

Calitatea de a fi supus observatiei si explicasiei stiintifice.

Diferite societati au diferite modalitati reglatoare ale actului educativ, normele si valorile fiind un produs al comunitatii respective

si sunt determinate de viata in comun.

Individul este compus din doua elemente:

elementul individual, care este compus din stari psihice.

Elementul social, care cuprinde ideile, sentimentele, credintele, traditiile, opiniile colective.

Scopul educatiei este de fapt formarea indivizilor pentru societate, fiecare copil fiind la nastere lipsit de informatiile necesar integararii in societate, avand doar natura sa individuala.

Educatia este mijlocul prin care are loc socializarea individului, formarea lui conform idealurilor valorizate de societatea respectiva in acel moment.

Socializarea individului presupune devenirea lui pe plan moral deoarece moralitatea incepe acolo unde incepe viata sociala.

Moralitatea individului are la baza :

disciplina, care se realizeaza prin exemple oferite de parinti, prin asigurarea unui mediu adecvat de dezvoltare, transmiterea unor indemnuri la conduite acceptate de societate si supunerea la aceste norme, baza formarii conduitei morale.

Atasamentul fata de un grup uman. Integrarea intr-un grup, dessurarea de activitati comune dezvlta devotamentului si disciplinei.

Autonomia este acceptarea regulei.

In momentul de fata domeniile de activitate ale pedagogiei sociale si ale asistentei sociale sunt foarte apropiate intersectandu-se in serviciile de asistenta sociala destinate copiilor, persoanelor cu dizabilitati, persoanelor varstnice, familiilor aflate in dificultate ca urmare a violentei domestice sau a absentei resurselor care sa asugure o dezvoltare normala copiilor.

Ca urmare a apropierii acestor doua profesii, in Germania a fost realizata contopirea lor intr-una singura care poarta denumirea de lucrator social.

Totusi exista diferente notabile intre cele doua profesii, pedagogul social fiind persoana de referinta pentru indivizi sau grupuri aflate in dificultate pe o perioada mai lunga de timp, fiind persoana care faciliteaza formarea deprinderilor necesare in vederea depasirii situatiilor dificile cu care se confrunta acestia.

In Romania evolutia celor doua profesii a fost diferita, formarea ca asistent social si ca pedagog social se realizeaza in specializari diferite.

Specific profesiei de padagog social este :

interventia pedagogului social nu este determinata de necesitatea indeplinirii unor criterii de performanta cerute de societate, ci de existenta unui conflict.

Interventia pedagogului social este orientata spre oferirea sprijinului in invatare, scopul fiind dobandirea competentelor necesare pentru a-si gestiona singur resursele si oportunitatile pentru a raspunde competent vietii cotidiene.

Continutul educatiei, este dependent de realitatile beneficiarului serviciilor oferite de pedagogul social.

Transmiterea informatiilor nu se realizeaza prin predare, ci prin crearea situatiilor de invatare.

In concluzie putem spune ca pedagogia sociala, este in acelasi timp orientare pedagogica si disciplina pedagogica, ca mediul social este responsabil de devenirea fiintei umane si ca educatia se realizeaza pentru societate si prin intermediul societatii.