Plasamentul la asistentul maternal

Conform hotararii nr. 679 din 12 iunie 2003 privind conditiile de obtinere a atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist asistentul maternal profesionist este persoana fizica, atestata in conditiile prezentei hotarari, care asigura prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau cresterea, ingrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii primeste in plasament sau in incredintare.

Pot fi atestate ca asistent maternal profesionist numai persoanele care indeplinesc urmatoarele conditii:

a)     au capacitate deplina de exercitiu;

b)    prin comportamentul lor in societate, starea sanatatii si profilul lor psihologic, prezinta garantii pentru indeplinirea corecta a obligatiilor care revin unui parinte, referitoare la cresterea, ingrijirea si educarea copiilor sai;

c)     au in folosinta o locuinta care acopera necesitatile de preparare a hranei, igiena, educatie si odihna ale utilizatorilor sai, inclusiv cele ale copiilor care urmeaza a fi primiti in plasament sau in incredintare;

d)    au urmat cursurile de formare profesionala organizate de serviciul public specializat pentru protectia copilului sau organismul privat autorizat care efectueaza evaluarea pentru acordarea atestatului de asistent maternal profesionist.

Nu poate fi asistent maternal profesionist:

a)     persoana care a suferit o condamnare prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni;

b)    parintele decazut din drepturile parintesti sau cel al carui copil a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva;

c)     persoana care sufera de boli cronice transmisibile.

Persoanele care solicita sa devina asistent maternal profesionist vor adresa o cerere de evaluare a capacitatii lor serviciului public specializat pentru protectia copilului din judetul, respectiv sectorul municipiului Bucuresti, pe teritoriul caruia isi au domiciliul sau unui organism privat autorizat sa desfasoare activitati de protectie a copilului. Cererea va mentiona in mod obligatoriu numarul de copii pentru care solicitantul considera ca poate asigura simultan conditii optime de ingrijire, grupa de varsta si sexul acestora, disponibilitatea de a ingriji copii cu handicap/ dizabilitati, infectati HIV sau bolnavi SIDA.

Cererea va cuprinde curriculum vitae al solicitantului, precum si motivele pentru care doreste sa devina asistent maternal profesionist.

La cererea de evaluare vor fi anexate:

a)     copii legalizate de pe actele de stare civila si de pe actele de studii ale solicitantului;

b)    o scurta prezentare a persoanelor cu care locuieste solicitantul, in care sa se mentioneze numele, prenumele si data nasterii acestora, precum si, dupa caz, gradul lor de rudenie cu solicitantul;

c)     certificate medicale eliberate de policlinica de care apartin, care sa prezinte o evaluare completa a starii de sanatate a solicitantului si a persoanelor mentionate la lit. b);

d)    certificate de cazier judiciar ale solicitantului si ale persoanelor cu care acesta locuieste;

e)     un document care sa ateste dreptul de folosinta al solicitantului asupra locuintei, respectiv copie legalizata de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de inchiriere, declaratie autentificata a titularului dreptului de proprietate sau al contractului de inchiriere prin care acesta recunoaste solicitantului un drept de folosinta asupra locuintei, cunoscand specificul activitatii pe care solicitantul urmeaza sa o desfasoare ca asistent maternal profesionist, sau, dupa caz, copie legalizata de pe contractul de subinchiriere, incheiat in conditiile legii;

f)      declaratie pe propria raspundere cu privire la faptul ca nu se afla in una dintre situatiile de parinte decazut din drepturile parintesti sau de cel al carui copil a fost declarat abandonat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva;

Cererea va fi evaluata de serviciul public specializat pentru protectia copilului sau de organismul privat autorizat, in termen de 90 de zile de la data inregistrarii. Evaluarea cuprinde elementele sociale, psihologice si medicale ale capacitatii solicitantului, care vor fi determinate prin:

a)     interviuri luate solicitantului si persoanelor cu care acesta locuieste de catre un asistent social si de catre un psiholog, prin care se determina profilul psihologic al solicitantului, motivatia acestuia de a deveni asistent maternal profesionist si pozitia persoanelor cu care acesta locuieste fata de implicatiile desfasurarii acestei activitati;

b)    vizite la domiciliul solicitantului, recomandari ale vecinilor, cunoscutilor, rudelor solicitantului, precum si ale reprezentantilor autoritatii publice locale de la domiciliul acestuia cu privire la comportamentul social al solicitantului;

c)     orice investigatii suplimentare care sunt considerate utile de evaluator.

Cursurile de formare profesionala au o durata de 60 de ore, iar programa analitica a acestora se elaboreaza de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului.

In urma analizarii documentatiei inaintate si a audierii solicitantului, comisia pentru protectia copilului decide cu privire la acordarea atestatului. Atestatul de asistent maternal profesionist se elibereaza pentru o perioada de 3 ani.

Procesul de selectie se face, deci, dupa ancheta efectuata la domiciliul candidatului, de catre asistentii sociali din cadrul DGASPC, dupa actele prezentate si dupa interviul realizat de catre psiholog. Toate acestea sunt sintetizate in referatul intocmit de asistentul social responsabil, in care se propune eliberarea atestatului de asistent maternal profesionist sau respingerea cererii. Comisia pentru Protectia Copilului decide aprobarea sau respingerea cererii, iar in cazul aprobarii cererii se acorda candidatului atestatul de asistent maternal profesionist. In acest caz, viitorul asistent maternal profesionist trebuie sa participe la un curs organizat de catre DGASPC, iar dupa terminarea cu succes a cursului va primi copii in ingrijire in conformitate cu Hotararea luata de catre Comisia pentru Protectia Copilului. (Bako, 2001).

Plasamentul sau incredintarea unui numar de copii mai mare decat cel prevazut in atestat este interzisa, cu exceptia cazului in care copiii dati in plasament sau incredintati sunt frati. Atestatul poate fi reinnoit, suspendat sau retras de comisia pentru protectia copilului, la propunerea temeinic motivata a serviciului public specializat pentru protectia copilului sau a organismului privat autorizat care supravegheaza activitatea asistentului maternal profesionist.

Activitatea persoanelor atestate ca asistent maternal profesionist se desfasoara in baza unui contract individual de munca, care are un caracter special, specific protectiei copilului, incheiat cu un serviciu public specializat pentru protectia copilului sau cu un organism privat autorizat care are obligatia supravegherii si sprijinirii activitatii desfasurate de asistentii maternali profesionisti. Asistentul maternal profesionist are urmatoarele obligatii privind copiii primiti in plasament sau incredintati:

a)     sa asigure cresterea, ingrijirea si educarea copiilor, in vederea asigurarii unei dezvoltari armonioase fizice, psihice, intelectuale si afective a acestora;

b)    sa asigure integrarea copiilor in familia sa, aplicandu-le un tratament egal cu al celorlalti membri ai familiei;

c)     sa asigure integrarea copiilor in viata sociala;

d)    sa contribuie la pregatirea reintegrarii copiilor in familia lor naturala sau la integrarea acestora in familia adoptiva, dupa caz;

e)     sa permita specialistilor serviciului public specializat pentru protectia copilului sau organismului privat autorizat supravegherea activitatii sale profesionale si evaluarea evolutiei copiilor;

f)      sa asigure continuitatea activitatii desfasurate si in perioada efectuarii concediului legal de odihna, cu exceptia cazului in care separarea de copiii plasati sau incredintati pentru aceasta perioada este autorizata de catre angajator;

g)     sa pastreze confidentialitatea informatiilor pe care le primeste cu privire la copii.

Comisia pentru protectia copilului poate decide suspendarea sau retragerea atestatului de asistent maternal profesionist daca nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza eliberarii acestuia sau daca asistentul maternal profesionist nu respecta vreuna dintre obligatiile sale.

Persoana care solicita sa devina asistent maternal profesionist are prin lege optiunea de a mentiona in cererea sa numarul de copii pentru care poate asigura simultan conditii optime de ingrijire, grupa de varsta si sexul acestora, precum disponibilitatea sa de a ingriji copii cu handicap/dizabilitati, infectati HIV sau bolnavi SIDA. Desigur, serviciile specializate privind plasamentul familial selecteaza persoanele atestate ca asistenti maternali in functie de propriile lor necesitati, acordand prioritate pentru angajarea acelora care sunt disponibile pentru ingrijirea sugarilor, a copiilor cu eventuale probleme de dezvoltare sau de sanatate, respectiv a fratilor sau a unui numar mai mare de copii simultan sau consecutiv.

Standardul nr. 6 din Ordin nr. 35 din 15/05/2003 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 359 din 27/05/2003 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protectiei copilului la asistentul maternal profesionist si a ghidului metodologic de implementare a acestor standarde, spune ca locuinta asistentului maternal trebuie sa fie confortabila pentru toti cei care locuiesc in ea, sa fie bine intretinuta si in permanenta sa fie intretinute curatenia si igiena.

Necesitatea de a petrece mai mult timp cu treburile gospodaresti alaturi de familie, dar si nevoia de a contribui la asigurarea venitului familiei, pentru asigurarea prosperitatii ei, determina multe femei din Romania sa caute alternative de munca la domiciliu. Munca salarizata ca asistent maternal a fost integrata treptat, incepand cu 1997, in randul meseriilor din Romania. Prin acest tip de munca statul atinge doua scopuri importante pentru situatia post comunista a Romaniei si anume oferirea unei alternative familiale pentru copiii aflati in dificultate, in special cei din marile Centre de plasament (fostele case de copii), precum si oferirea unui loc de munca femeilor care doresc si indeplinesc conditiile pentru aceasta activitate.

Procesul de potrivire

Procesul de potrivire consta in identificarea si pregatirea unei familii care sa raspunda nevoilor specifice ale copilului care urmeaza sa fie plasat. Etapele minime obligatorii care trebuie parcurse in cursul de potrivire sunt urmatoarele (Irimescu, 2004):

Potrivirea teoretica - presupune luarea in consideratie a cel putin urmatoarelor criterii referitoare la copil, familia lui biologica si asistentul maternal:

• criterii privind copilul se refera la: varsta acestuia, temperamentul sau interesele aparente, nationalitate, rasa, religie, relatiile cu alti copii, nevoi speciale;
• criterii privind familia naturala a acestuia: varsta, temperament, ocupatie, inclinatii / aptitudini, interese pentru anumite domenii, nivel de educatie, nationalitate, rasa, religie;
• criterii privind asistentul maternal: varsta, temperament, ocupatie, inclinatii, aptitudini, interese pentru diferite domenii, nivel de educatie, nationalitate, rasa, religie, atitudinea fata de alte etnii, situatie legala, competente profesionale, preferinte privind copilul, disponibilitati, resedinta, alti copii prezenti in familie.

Potrivirea teoretica se realizeaza cu participarea a cel putin doi profesionisti: asistentul social al copilului sau persoana sau persoana de referinta a copilului si asistentul social care a lucrat cu asistentul maternal.

Potrivirea practica - informarea si pregatirea tuturor partilor implicate presupune:

• informarea copilului - se realizeaza potrivit capacitatii sale de intelegere si gradului sau de maturitate;
• informarea familiei naturale - se realizeaza sub rezerva respectarii interesului superior al copilului;
• informarea asistentului maternal - asistentul social ii aduce la cunostinta toate informatiile necesare, in masura in care ele sunt relevante pentru situatia copilului respectiv.

Responsabilitatea transmiterii acestor informatii revine asistentului social al copilului si respectiv, asistentului social care a lucrat cu asistentul maternal.

Atributiile si raspunderile ce revin asistentului maternal profesionist

Potrivit fisei postului asistentului maternal, atributiile si raspunderile ce revin asistentului maternal sunt:

▪ asigura cresterea, ingrijirea si educarea copiilor, in vederea asigurarii unei dezvoltari armonioase fizice, psihice, intelectuale si afective a acestora;

▪ asigura integrarea copiilor in familia sa, aplicandu-le un tratament egal cu al celorlalti membri ai familiei, proces care incepe odata cu demararea procesului de potrivire copil - asistent maternal si familia acestuia.

▪ asigura integrarea copiilor in viata sociala

▪ contribuie si sustine pregatirea reintegrarii copiilor in familialor naturala sau la integrarea acestora in familia adoptiva, in colaborare cu personalul de specialitate din SRF, raspunzand prompt la solocitarea acestora de a se prezenta la vizite sau proceduri.

▪ respecta si promoveaza identitatea copilului din toate punctele de vedere: etnic, cultural, religios etc.

▪ consemneaza bilunar, sau ori de cate ori este nevoie, momentele importante din viata copilului.

▪ permite managerului de caz si asistentului social al asitentului maternal, din cadrul directiei, supravegherea activitatii sale profesionale si evaluarea evolutiei copiilor.

▪ asigura continuitatea activitatii desfasurate si in perioada de concediu legal de odihna, cu exceptia cazului in care separarea de copiii plasati este autorizata de catre directorul directiei. A

▪ pastreaza confidentialitatea datelor pe care le are cu privire la copil.

▪ se implica in elaborarea, implementarea si re-evaluarea programelor de interventie specifica pentru nevoile copilului, alaturi de managerul de caz si asistentul social al asistentului maternal, pentru copiii pe care ii are in plasament.

▪ participa, la solicitarea reprezentantilor D.G.A.S.P.C. BN, la reuniunile echipei pluridisciplinare in vederea elaborarii, implementarii si re-evaluarii programelor de interventie specifica pentru copiii pe care ii are in plasament.

▪ este obligat sa mentina legatura permanenta cu managerul de caz si asistentul social al asistentului maternal si sa le transmita orice problema pe care o are cu copiii pe care ii are in plasament sau orice problema personala sau familiala.

▪ raspunde de securitatea si integritatea corporala a tuturor copiilor pe care ii are in plasament, ii protejeaza de orice forma de abuz.

▪ colaboreaza cu personalul de specialitate din centrele de recuperare, in vederea recuperarii fizice si psihice a copiilor, dupa caz, la indicatia asistentului social.

▪ participa la grupurile de suport si la sedintele administrative organizate de catre asistentul social al asistentului maternal sau alti reprezentanti ai D.G.A.S.P.C. BN.

▪ este obligat sa efectueze vizitele medicale obligatorii conform legii, atat pentru el, cat si pentru copiii plasati.

▪ incurajeaza si sustine promovarea opiniei copiilor aflati in plasament, in vederea luarii tuturor deciziilor privind ocrotirea acestuia.

▪ participa in mod activ la cursurile de formare continua si participa efectiv la procesul de evaluare periodica, efectuat de catre reprezentantii D.G.A.S.P.C. BN.

▪ cunoaste prevederi specifice asistentei maternale din cadrul legislatiei in vigoare si politica de protectie a copilului la nivel national si judetean.

▪ indeplineste si alte sarcini cerute de conducerea unitatii.

Dezvoltarea si raspandirea sistemului de asistenta maternala

Ca urmare a schimbarilor legislative, plasamentul familial ca forma alternativa la internarea in institutiile rezidentiale a dobandit din 1997, in mod progresiv, o functie sociala din ce in ce mai semnificativa in sistemul de protectie a copilului. Din studiul lui F. C Greenwell (2004) a reiesit cresterea accentuata de dupa 1998 a ratei plasamentelor in familie in 10 judete studiate de la 1/100, in 1997, la media pe judete de 20/100 in 2000. Ratele cele mai mari au fost, in 2000, in Constanta (49 la 100), in Mures (34 la 100), in Maramures (26 la 100), urmate de judetele Cluj si Dolj (22 la 100). Aceste diferente au fost legate de programele unor organizatii neguvernamentale active in finantarea si deci raspandirea asistentei maternale. Spre exemplu Fundatia Holt a asigurat o alocatie suplimentara pentru plasament. In perioada 1997-2000, prima data de la schimbarea politica din 1989, in ciuda mentinerii cvasi-constante a numarului de internari in leaganele de copii, dar ca urmare a cresterii mentionate in rata asistentei maternale, a scazut semnificativ numarul copiilor din leagane (de la 3519 la 2893).

Daca in 1997 existau doar cateva zeci de astfel de familii de plasament cu asistenti maternali profesionisti in Romania, pe data de 31 martie 2001 erau 4284 astfel de familii, care ingrijeau 5415 de copii. Dintre acestia, 3494 erau angajati ai serviciilor publice, iar 790 angajati ai organismelor private autorizate (www.copii.ro). La 31 ianuarie 2005 din totalul de 83.059 de copii ocrotiti 60% erau in familii substitutive si doar 40% in institutii. Din datele statistice din ianuarie 2005 reiese ca mai mult de jumatate dintre copii sunt ocrotiti in familii substitut inrudite cu ei, dar o treime sunt in familii la asistenti maternali platiti.

Tabelul 1. Copii aflati in plasament. Cazuri active la 31 Ianuarie 2005

Sursa: ANPCA, www.copii.ro

Pentru ca in urma noii legislatii din 2004, cu aplicare din ianuarie 2005, a fost interzisa plasarea copiilor sub 3 ani in institutii de copii, numarul asistentilor maternali va trebui sa creasca semnificativ, iar cel al locurilor in institutii sa descreasca in continuare. In ultimii ani forurile civile si stiintifice, dar si reprezentanti ai ANPCA si ai Directiilor de protectie a copilului au luat act de schimbarile din sistemul de ocrotire si au pornit pe calea inchiderii centrelor rezidentiale. E util sa se recunoasca nu numai progresele de pana acum, dar si de rezistentele care persista la nivel local in trecerea la forme familiale de ocrotire. Unele provin din lipsa recunoasterii responsabilitatii autoritatilor in problemele de integrare sociala a copiilor ocrotiti in sistemul rezidential. Alte rezistente vin din partea personalului institutiilor amenintat cu pierderea locului de munca. Autoritatile de protectie a copiilor se pot simti si ele periclitate datorita schimbarii raporturilor de putere in relatia lor cu copiii, cu parintii naturali si cu cei substituti, rolul autoritatii si al profesionistilor fiind mai mult de mediere, de facilitare, de monitorizare si de supervizare decat de interventie directa.

Procesul de formare si de atestare a asistentilor maternali

Asistentul maternal este obligat sa urmeze cursurile de formare profesionala organizate de angajator. Un astfel de curs are o durata de 60 de ore si cuprinde teme din cadrul juridic al protectiei copilului, drepturile si dezvoltarea copilului, ingrijirea copilului sanatos si bolnav, puericultura, pedagogie, drepturile si obligatiile asistentului maternal profesionist, formarea identitatii de sine a copilului, teoria atasamentului si consecintele tulburarilor de atasament, prevenirea abuzului si a neglijarii copilului. Data fiind complexitatea experientelor anterioare si a problemelor curente ale copiilor, s-ar putea ca parintii substitut profesionisti, sa comunice cu dificultate cu copiii ingrijiti, sa se simta incapabili sa-si puna in valoare calitatile de parinti, in care se simt ineficienti. Pentru a evita demotivarea lor, orice sistem de plasament profesionist trebuie sa aiba in vedere inarmarea candidatilor cu deprinderi care sa ajute sa faca fata solicitarilor din partea copiilor. Cercetari ca de exemplu cele ale lui Fees et al. (1998) si Puddy & Jackson (2003) au aratat o corelatie ridicata intre gradul de multumire a parintilor profesionisti si perceptia acestora privind calitatea pregatirii de care au beneficiat.

Pregatirea pentru profesia de asistent maternal nu este o intreprindere usoara. Planificarea ei presupune pentru profesionisti gasirea unui raport adecvat intre formare si informare, ca si intre valentele terapeutice si cele de invatare de deprinderi.

Informarea trebuie sa ofere cunostinte ca de exemplu:

o      legislatia (drepturile si obligatiile asistentilor maternali, ai copiilor si ai parintilor lor biologici);

o      aspecte de sanatate si ingrijire a copiilor;

o      caracteristicile de varsta ale copiilor

Formarea trebuie sa conduca la dezvoltarea personalitatii viitorilor asistenti maternali in domenii cum ar fi:

o      sporirea nivelului lor de constientizare a propriilor lor motivatii;

o      facilitarea luarii deciziei de acceptare sau de refuz al profesiei;

o      recunoasterea impactului deciziei asupra propriei familii;

o      dezvoltarea capacitatii de acceptare a responsabilitatii pentru propriile decizii.

Valentele terapeutice ating, spre exemplu:

o      cresterea stimei de sine a viitorilor asistenti maternali

o      contientizarea acelor experiente proprii care au o influenta asupra deciziei de a deveni asistent maternal

o      contientizarea acelor experiente proprii care pot influenta atitudinile parentale fata de copiii plasati si familiile biologice ale acestora.

Invatarea de deprinderi vizeaza aspecte cum ar fi:

o      insusirea tehnicilor de comunicare emotionala si asertiva;

o      invatarea utilizarii recompenselor si a pedepselor nonviolente;

o      stimularea capacitatilor intelectuale si a performantelor scolare ale copiilor;

o      ingrijirea sanatatii copiilor;

o      lucrul in echipa si recurgerea la servicii.

Importanta tuturor acestor aspecte este pusa in evidenta de cercetarea lui Puddy si Jackson (2003), care au constatat ca pregatirea care ofera informatii si creeaza spatiu clarificarii motivatiei pentru cariera de parinte substitut nu satisface in intregime cerintele de eficienta, deoarece nu-i ajuta efectiv pe asistentii maternali sa faca fata problemelor dificile de comportament ale copiilor. Pentru a deveni cu adevarat util, programul de pregatire trebuie sa-i invete pe parintii substitut tehnici si practici de raportare la comportamente nedorite ale copilului.

Cercetari privind asistenta maternala

Date demografice privind asistenta maternala

Dat fiind ca nu avem acces la date demografice la nivel national privind persoanele care se inroleaza in activitatea de asistenta maternala, in cele ce urmeaza ne vom referi la unele date adunate in cercetari desfasurate la nivelul unor Directii judetene de protectie a copilului. Analiza datelor demografice din baza de date a DGPDC din judetul Bistrita-Nasaud pe anii 1999 si 2002 (Fl. Bercea si M. Roth, 2002)[1] privind recrutarea asistentilor maternali a scos in evidenta ca cei mai multi proveneau din mediul urban, dar ponderea celor din mediul rural era si ea importanta si in crestere in perioada analizata. Varsta medie a persoanelor inrolate s-a dovedit a fi si ea in crestere intre 1999 si 2002, diferenta fiind mai mare in mediul rural (de la 34,43 si 42,24 ani in rural, fata de 40,7 si 43,03 ani in urban).

Tabelul 2. Varsta medie si conditiile de locuit ale asistentilor maternali din judetul Bistrita Nasaud in 1999 si 2002 (N=116)

Intr-o cercetare similara (M. Roth si P. Bercea, 2002), tintita pe compararea practicilor directiilor judetene de protectie a copiilor in judetul Bistrita Nasaud si Cluj, in perioada 1998-2000, pe baza informatiei obtinute din dosarele celor atestati ca asistenti maternali, am constatat ca in ambele zone, majoritatea asistentilor maternali au varsta cuprinsa intre 40 si 50 de ani. Faptul ca populatia de femei din acest interval de varsta este cea mai importanta resursa pentru asistenta maternala a reiesit si din cercetarile coordonate de Groze (2001).

Numarul mediu de camere al locuintelor celor inrolati se apropie de 3, ceea ce in optiunea evaluatorilor pare sa asigure minimul de confort necesar familiei si copiilor plasati. Desigur, printre asistentii maternali exista unii care au locuinte mai spatioase, dar exista si altii care au locuinte mai mici, care cu greu pot acoperi nevoile unei familii cu cel putin unul dar adesea doi copii ocrotiti si unii poate cu copii proprii.

In cercetarea comparativa pe cele doua judete (M. Roth si P. Bercea, 2002) a rezultat, de asemenea, ca atat in judetul Bistrita-N. cat si Cluj se prefera ca asistentii maternali sa dispuna de o locuinta cu mai mult de o singura camera. Totusi, s-a constatat si existenta unor candidati cu o singura camera, dar numarul lor este redus (2 la Bistrita-N, respectiv 5 la Cluj); lipsa mai multor camere poate fi compensata, conform evaluatorilor, de alti factori, ca de exemplu conditiile materiale bune, precum si interesul pentru dezvoltarea copilului.

Nivelul mediu de scolarizare al persoanelor recrutate ca asistenti maternali era in ambele cercetari mentionate in Bistrita si in Cluj de 10 clase. Procentul celor cu numai 8 clase era de 36,66% la Bistrita, si de 25,8% la Cluj. Totodata, exista un procentaj apropiat, dar cu sens inversat la candidatii al caror nivel educational ajunge la 12 clase: 30,64% la Cluj si 23,33% la Bistrita. In ambele localitati exista cazuri de asistenti maternali cu studii post liceale sau universitare, dar intr-un numar scazut (3 la Bistrita si 2 la Cluj-Napoca) (M. Roth si P. Bercea, 2002).

Constatarile privind nivelul de scolarizare ne conduce la ideea ca asistenta maternala poate fi o activitate aducatoare de venit pentru femei de varsta medie, absolventi de scoala generala si fara o calificare profesionala, care au putine sanse de recalificare profesionala sau de o formare la nivel superior. Situatia de fapt corespunde cu cea care s-a constatat in anii 80, in SUA, unde nivelul de educatie al parintelui de plasament era in jur de 10 clase, dar unde la sfarsitul mileniului trecut acest nivel a crescut la 12-13 clase (nivelul liceului de la noi) (Seaberg si Harrigan, 1999). Autorii americani au constatat ca si noi ca optiunea pentru profesia de parinte profesionist este adesea asociata cu lipsa unui loc de munca al femeii sau cu un nivel socio-economic scazut.

In campaniile de popularizare a profesiei, directiile judetene de protectie a copiilor si organizatiile private abilitate vor trebui sa vizeze aceasta categorie de populatie. Desigur, atragerea unui numar mai mare de persoane cu un nivel mai inalt de calificare, ar fi de dorit din punctul de vedere al copiilor, dar pentru aceasta este - probabil - nevoie atat de imbunatatirea conditiilor de salarizare, cat si de cresterea bunei reputatii a profesiei.

In privinta numarului de copii proprii aflati in ingrijirea solicitantilor de atestat pentru asistenta maternala, in judetul Cluj, raportat la Bistrita-Nasaud (M. Roth si P. Bercea, 2002) s-a constatat predominanta celor care au cat mai putini copii proprii in ingrijire. In loturile cercetate exista 31,66% familii fara copii in judetul Bistrita-Nasaud si doar 19,35% astfel de familii in judetul Cluj. Cei mai multi au un singur copil (31,66% la Bistrita si 38,33% la Cluj) sau doi copii (28,33% la Bistrita si 35,48% la Cluj). In ambele judete au fost acceptate aproximativ 10% familii cu 3 copii (6 la Bistrita, respectiv 7, la Cluj).

In privinta venitului, in urma verificarii anchetelor sociale ale candidatilor din Cluj si Bistrita-Nasaud (Roth si Bercea, 2002) am constatat ca, in perioada 1998-2000, in cele doua judete, 42% din persoane au avut venituri pe membru de familie de 1,2-2 milioane lei (corespunzator intervalului de 60-100 euro, la rata de schimb de 20.000 rolei/1 euro). Trebuie notat insa, ca la Bistrita existau 9 cazuri si la Cluj 2 cazuri de asistenti maternali care la intrarea in sistem aveau un venit sub 300.000 de lei (15 euro). La nivelul celor doua judete erau in total 54% cazuri cu venituri initiale sub 800.000 lei (corespunzator unei sume de aproximativ 40 de euro). Numarul mare de familii de plasament fara un venit sau cu un venit foarte mic la intrarea in sistem ridica un semn de intrebare referitor la siguranta copilului aflat in plasament, cat si la motivatia solicitantilor. Incurajarea familiilor pentru a prelua copii in plasament este o prioritate a actualului sistem de protectie a copilului, dar rezultatele cercetarii noastre releva ca, deocamdata, printre persoanele care accepta rolul de parinte substitut sunt multi care se confrunta cu reale dificultati materiale. Stresul accentuat al unui parinte substitut, datorat constrangerilor materiale, poate reduce capacitatile adaptative ale asistentilor maternali, care sunt oricum, adesea, grav incercate de intrarea in familie a unui copil neobisnuit cu regulile casei.

Sintetizand informatiile privind factorii demografici pusi in evidenta de cercetarile din judetele Bistrita-Nasaud si Cluj, constatam unele diferente in aplicarea cerintelor minime de acordare a certificatelor de asistenti maternali. Acceptarea unor asistenti maternali care au 2 sau 3 copii proprii, care nu au propriul venit sau au un venit foarte mic, care au o locuinta cu un spatiu mic sau au un nivel de scolarizare sub 8 clase pune pe umerii asistentilor sociali, a altor profesionisti ai directiilor si comisiilor de protectie a copiilor o responsabilitate mai mare privind supravegherea copilului ocrotit.

Motivatia alegerii profesiei de asistent maternal

Intr-un interviu, o mama substitut a relatat despre sentimentele ei puternice din prima zi petrecuta impreuna cu copilul acceptat in calitate de asistent maternal (Cs. Beke, 2004): "nu pot sa spun in cuvinte ce am simtit cand am tinut in brate prima oara. Era un sentiment de responsabilitate, ca eu trebuie sa raspund tuturor nevoilor, eu sunt cea care trebuie sa aiba grija de acest copil, pentru ca aceasta sa se dezvolte armonios fizic si spiritual. Eu sunt un pas important catre viitorul lui". Aceasta femeie povesteste   ca in acea zi ea si-a gasit rostul vietii.

Pentru a analiza conditiile in care femeile iau decizia de a profesa ca asistente maternale in Romania, am analizat motivatia femeilor casnice, neincadrate in vreo forma de munca de a-si intemeia o cariera in asistenta maternala (Fl. Bercea si M. Roth, 2002). Am considerat ca scaderea sanselor de angajare sau reangajare a femeilor din Romania post comunista, cat si necesitatea de a desfasura o activitate cat mai apropiata de familia proprie, cresc gradul de atractivitate a desfasurarii unei munci salarizate, la domiciliu, ca ocrotitor temporar al copiilor aflati in dificultate. Datele pentru intelegerea structurii motivationale privind acceptarea unui copil in plasament, obtinute de pe urma aplicarii ghidului de interviu la 100 de femei, au fost grupate dupa criteriul apartenentei la trei grupe de varsta, dupa cum urmeaza: intre 20 - 30 de ani (30 persoane), cu varsta cuprinsa intre 30- 45 de ani (37 persoane) si peste 45 de ani (33 persoane) (vezi tabelul 3).

Tabelul 3. Structura motivationala pentru profesia de asistenta maternala la 100 de femei

Din totalul de 100 femei interesate de plasament din Bistrita, 70% ar fi dispusi sa ia copii aflati in dificultate in propria familie in anumite conditii. Ceilalti isi explica refuzul prin lipsa de rabdare, varsta prea tanara, lipsa de experienta, nesiguranta in propriile fortele). La intrebarea privind obstacolele percepute, persoanele intre 20 si 30 de ani au sustinut ca lipsa timpului necesar cresterii unui copil si lipsa de disponibilitate si de rabdare ar putea fi cele mai mari piedici pentru a ingriji de un copil. Persoanele aflate intre 30 si 45 de ani se gandesc foarte mult la spatiul disponibil necesar cresterii copilului. Persoanele cu varsta de peste 45 de ani, sunt cel mai mult dispuse sa ia copii in plasament, primul lor gand fiind acela de a le oferi dragoste si suport. In privinta dificultatilor resimtite majoritatea (70%) amintesc considerente legate de responsabilitatea mare pentru soarta copilului si pentru legatura afectiva cu acesta.

Pentru prezentarea atitudinilor unei populatii mai tinere si cu studii superioare fata de noua profesie de asistenta maternala am cuprins aici datele unei cercetari asupra unui lot de 100 de studenti din anii terminali (asistenta sociala, psihologie, psihopedagogie, sociologie si teologie greco-catolica) din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (Beke, 2004 ). Au fost alese aceste specializari pornind de la presupunerea ca studentii sunt deja avizati in legatura cu rolurile si importanta sociala a asistentilor maternali. Pentru 40% dintre studentii chestionati aceasta profesie constituie o alternativa posibila la participarea pe piata muncii, acestia acceptand ca asistenta maternala poate spori optiunile carierei lor. Studentii ar alege aceasta profesie mai mult pentru implinirea lor sufleteasca si din vointa de a ajuta, fiind constienti ca avantajul material este minim: 'as accepta sa fiu asistent maternal daca as putea face ceva pentru un copil pe care l-am indragit'. Deosebirile se pot explica cu perspectivele mult mai largi ale studentilor de angajare pe piata muncii, ca urmare a studiilor de nivel mai inalt si a varstei mai tinere. Din punct de vedere financiar, salariile oferite pentru asistenta maternala nu sunt prea atractive pentru studenti. Gradul de deficienta al unui copil influenteaza acceptarea lui: cu cat deficienta este mai severa, cu atat copiii au sanse mai mici de a fi acceptati. Cei de la sectiile de Sociologie, Asistenta sociala si Psihopedagogie speciala raspund in mai mare masura ca ar accepta sa devina asistenti maternali in cazul unui copil cu deficiente, fiind probabil, mai sensibilizati la aceasta problematica.

Candidatii opteaza pentru profesia de asistent maternal nu pe baza unui singur motiv, ci pornind de la un complex de motive. Cum am aratat (vezi si Manualului de Instruire si Proceduri pentru Asistentii Maternali, 1997), candidatii pot avea puncte de plecare diferite: unii doresc sa ofere copiilor o compensare pentru suferinte, pornind de la propriile privatiuni din copilarie, altii asteapta dragoste si recunostinta, tertii actioneaza pentru a se ridica la nivelul unui ideal, sau sub actiunea unor imperative religioase. Sunt, de asemenea persoane care recunosc o dubla motivatie: atractia provocarii unei munci dificile cu copii, dar si de un castig financiar. Motivatia greu de manuit in plasamentul familial este cea in care potentiala mama se percepe ca binefacatoare absoluta a copiilor, sau cea in care ea are asteptari crescute de natura emotionala sau aptitudinala fata de copil (asteapta recunostinta, dragoste, rezultate bune atc.). Se intampla ca unii parinti substitut potentiali sa declare motive romantice, irealiste, imature, imbinate cu elemente de motivatie matura, bazate pe experienta proprie si pe autocunoastere. Motivatia care poate fi manipulata cu succes de profesionisti in interesul copiilor este aceea in care parintii substitut accepta o retribuire pentru munca dificila depusa, pentru care, la randul lor, sunt dispusi sa adopte regulile de comportament prevazute de standardele serviciului, sa-si modeleze atitudinile parentale, stilul de comunicare, modul de disciplinare si chiar conceptia despre copii. Aceasta din urma in sensul in care parintii substitut trebuie sa invete sa incurajeze autonomia copiilor si totodata sa favorizeze relatiile acestora cu proprii lor parinti biologici sau cu parintii adoptivi in masura in care acestea ar reprezenta interesul superior (best interest din Conventia internationala pentru drepturile copilului).

Pentru descrierea dificultatilor parintilor substitut Brown si Calder (1999) au analizat raspunsurile parintilor de plasament la intrebarea privind motivele care i-ar face sa renunte la primirea copiilor in plasament. Ei au gasit patru grupe de factori structurate in jurul urmatoarelor concepte: probleme cu departamentul de protectie a copilului, probleme de stres si de sanatate personala accentuate de prezenta copilului ocrotit , probleme de siguranta personala in relatia cu parintii naturali si stima redusa din partea comunitatii. Parintii profesionisti, salariati, dar si rudele din familia extinsa, care preiau copii in plasament fara a fi special retribuiti au cu totii nevoie de un ajutor sustinut pentru a face fata provocarilor de zi cu zi ale cresterii unui copil temporar plasat in familia lor. In lipsa acestui ajutor, exista riscul unei rate crescute de renuntare, in urma arderii emotionale sau a esecului resimtit de parintii substitut (Colton, Hellincks, 1999). Dificultati asemanatoare reies si din interviurile cu asistentii maternali realizate de catre Cs. Beke (2004). De exemplu, una dintre asistentele maternale indica nivelul ridicat de stres suferit in special in prima perioada de la primirea copilului mic in familie: "lucrand ca asistent maternal profesionist intampini foarte multe greutati si probleme si, de foarte multe ori, esti supus unui stres foarte puternic, din cauza ca majoritatea copiilor dati in plasament, indiferent ca provin din centrele de plasament sau din familiile naturale, au probleme grave de comportament, obiceiuri foarte greu de lasat'.

Intr-un alt caz motivatia principala a mamei substitut era de a suplini lipsa unui mult dorit copil propriu si de a dovedi ca este o mama buna. Din intervievarea ei a reiesit de asemenea nivelul ridicat de stres si de oboseala datorat lipsei de competenta in ingrijirea copiilor, lipsa pe care pregatirea sau ajutorul oferit de profesionisti nu a solutionat-o. In relatarea ei mama substitut spunea (Cs. Beke, 2004): "dupa prima saptamana, eram epuizata fizic si psihic si am vrut sa renunt. N-am crezut ca o sa mai pot continua. Copilul plangea intr-una, refuza hrana, iar eu nu mai aveam forta sa ghicesc, care ar putea fi problema. Sprijinul moral, intelegerea si ajutorul sotului meu a fost cea care m-a ajutat in acele momente."

Unul din conflictele interioare si frustrarile multor parinti substitut este lipsa de permanenta a rolului lor de parinte fata de un anume copil ocrotit. Aceasta este astfel explicat de catre un asistent maternal (Beke, 2004): "este foarte greu sa traiesti cu gandul ca in orice clipa pot sa vina si sa ia copilul de la tine copilul, pe care tu l-ai invatat sa mearga, sa vorbeasca, sa deseneze. Copilul asta nu a trebuit nimanui pana cand era in centrul de plasament, dar acum, cand traieste intr-o familie, este echilibrat emotional, si stie ca are loc in aceasta familie, dintr-o data vine cineva si iti spune ca vrea sa-l adopte. Stiu, ca oricand ar putea veni cineva, si eu trebuie sa-i dau copilul fara o vorba". Tocmai de aceea C. Smith (1993) recomanda ca in pregatirea asistentilor maternali aceasta problematica sa fie pe indelete discutata cu candidatii, pentru ca ei sa cunoasca ratiunea acestei practici si nevoia de a tine cont de interesele copilului de a se gasi o solutie permanenta pentru el.

In majoritatea cazurilor raportate de cercetatori, asistentii maternali fac fata dificultatilor profesiei, s-au atasat de copii si doresc sa continue ocrotirea lor. De exemplu, in cercetarea efectuata in 2005 asupra a 20 de asistenti maternali apartinand de DGPCA a judetul Gorj, O. Roventa-Micu a constatat un numar de 18 (92%) persoane si-au exprimat dorinta de a se ocupa in continuare de acesti copii. Intre ele se gaseste si o asistenta maternala care a facut deja primele demersuri pentru a adopta fetita de care se ocupa.

Investigand bunul mers al plasamentului in cazul a 56 de asistenti maternali din judetul Bistrita, Groze (2001) a constatat ca majoritatea familiilor substitut au considerat ca au fost corect informati cu privire la problemele copilului. Totusi, 25% dintre respondenti au apreciat ca problemele legate de dezvoltarea psihica sunt mai serioase decat le-au fost descrise de catre asistentul social care s-a preocupat de caz. In cazul sanatatii copiilor, asistentii maternal au considerat ca problemele sunt mai serioase in 14% din cazuri.

Copii ocrotiti de asistenti maternali

Din 56 de interviuri realizate cu asistenti maternali din judetul Bistrita-Nasaud, a reiesit ca 'majoritatea familiilor erau atasate de copiii ocrotiti, iar majoritatea copiilor erau atasati de parintii substitut' (Groze, 2001, p. 13). In privinta datelor demografice, cea mai mare parte a copiilor acceptati au fost sub 3 ani (48% au fost plasati sub varsta de un an, 64% sub varsta de doi ani, 71% sub varsta de 3 ani, iar 22% inainte la varsta scolaritatii). Dupa cunostintele asistentilor maternali aproximativ 85% dintre copii fusesera internati in prealabil intr-o institutie (respondentii nu aveau date exacte privind perioada petrecuta de copil in institutii rezidentiale). Majoritatea copiilor din acest judet (respectiv 57%) erau luati in evidenta ca romani, restul ca romi (24%, mult peste procentul de romi din populatia judetului) si de alte nationalitati. Majoritatea parintilor substitut au remarcat progresul copiilor ocrotiti, pe care l-au atribuit preocuparii familiei lor si au considerat ca dezvoltarea copiilor este adecvata varstei (Groze, 2001). Problemele de comportament remarcate de asistentii maternali la unii dintre copii au fost: miscarile stereotipe (24% se lovesc singur, 34% se leagana), anxietatea (40%), crizele de plans (23%), dar si inhibitia, depresia, tulburarile de somn, problemele somatice, agresivitatea si tendinta de distrugere. Desi acestea din urma au fost semnalate la numai 2-5 copii, totusi ele au nevoie de atentia unor servicii terapeutice.

Din interviuri nu au rezultate cazuri de abuz comise impotriva copiilor, sau atitudini parentale violente. Aceasta nu exclude posibilitatea ca minorii ocrotiti sa fie tratati neadecvat, dar din datele relatate de Groze (2001) si de celelalte cercetari mentionate nu avem astfel de indicii. In ultimii ani insa presa a pus cateodata in lumina cazuri de copii exploatati sau chiar decedati in perioada plasamentului familial 'profesionist'. Din pacate forurile de protectie a copiilor nu au facut publice rapoartele intocmite de specialisti dupa anchetarea acestor cazuri. Cercetari viitoare ar trebui sa abordeze si aceasta problematica a violentei, cunoscut fiind ca un comportament dificil al unui copil poate declansa comportamentul ostil, agresiv, abuziv din partea unui parinte.

In cercetare privind asistenta maternala din Tg. Jiu (Roventa-Micu, 2005), dintre cei 24 copii de varsta scolara aflati la asistenti maternali, 17 copii (71%) au ajuns la asistenti maternali ca urmare a inchiderii centrelor de plasament unde erau ocrotiti in urma abandonului lor (temporar) de catre parinti si a nereusitei reintegrarii lor familiale. Dintre ceilalti, 4 au ajuns la asistenti maternali deoarece au suferit rele tratamente sau neglijare, iar 3 faceau parte din familii monoparentale, in care unicul parinte care se ocupa de cresterea lor a fost privat de libertate, deoarece a savarsit fapte penale. In aceasta cercetare copiii au fost intervievati cu privire la gradul lor de implicare in viata familiala, in colectivul scolar si in cel de prieteni.

Se pare ca, desi copiii au dorit sa faca parte din familiile substitut, totusi le este destul de greu sa accepte schimbarea programului obisnuit si a mediului de viata la care se adaptasera anterior plasamentului. Copiii vin in familia asistentului maternal profesionist cu obiceiurile formate in centrul de plasament si incearca sa si le pastreze, pentru a-si impune astfel un "modus vivendi" in noua familie. Fata de cele spuse pana acum, din aceasta cercetare au reiesit marile dificultati de adaptare ale copiilor in primele saptamani dupa realizarea plasamentului. Asistentii maternali au mentionat ca in aceasta prima perioada copiii au refuzat comunicarea sau adaptarea la programul scolar si familial, fie prin izolare, fie prin reactii opozitioniste, agresivitate verbala, acte deviante. In prima luna de la plasament, la cei 24 de copii s-au constatat urmatoarele comportamente: agresivitate, inconstanta, inconsecventa, iritare, lipsa de interes pentru activitati comune, frica de abandon, respingere a asistentului maternal si a ideii de autoritate a acestuia, dorinta de a se intoarce unde a locuit inainte de plasament, fuga de acasa, minciuna, lipsa nemotivata de la scoala. Cunoscand specificul acestei perioade, asistentii maternali ar trebui pregatiti in mod special sa faca fata dificultatilor perioadei de adaptare. Aceasta pregatire trebuie sa cuprinda atat inarmarea lor cu deprinderi de stabilire a unor reguli de comportament si de recompense si pedepse functionale in cazul copiilor de diferite varste, dar are si menirea de a reduce sentimentul de vinovatie a parintelui substitut pentru dificultatile perioadei de acomodare. De fapt, putem vorbi despre o relatie invers proportionala: daca la inceputul perioadei de plasament, cei mai multi copii manifestau comportament opozitionist si erau razvratiti, in prezent marea majoritate (78,8%) sunt cooperanti si accepta autoritatea asistentului maternal.

Fig. nr.5: Modificarile comportamentale ale copiilor pe durata plasamentului. Sursa: Roventa-Micu (2005).

La intrebarea referitoare la relatiile copiilor aflati in familii substitut cu familia de origine, cercetarea de la Tg. Jiu a scos in evidenta dificultati mari in acest domeniu, care pun in pericol stabilizarea situatiei copiilor. Dintre cei 24 de copii investigati nu exista nici o situatie in care vreunul din copii sa-si vada familia lunar sau saptamanal. Cel mai scurt interval de timp la care se fac intalniri, este un trimestru. Copiii care isi vad mai des parintii se si bucura de vizitele facute, in timp ce copiii care isi vad mai rar parintii sunt mai tristi cand este vorba despre acestia. Dupa afirmatiile profesionistilor DGJPC Gorj, sunt foarte mici sansele ('ca sa nu spunem inexistente') de revenire a acestor copii in familiile lor naturale. Aceasta constatare nu a fost compensata prin oferirea unor servicii concrete acordate familiilor naturale, sau prin propuneri de adoptie a copiilor. Lipsa unor planuri de ocrotire clare din partea profesionistilor s-a reflectat in incertitudinea manifestata de copii: acestia nu stiu cat timp vor sta la noii parinti sau cat de mult trebuie sa se ataseze de ei (O. Roventa-Micu, 2005).

Din raspunsurile copiilor si ale asistentilor maternali la intrebarile cercetatorului, ca si din studiile de caz realizate (Ceuca, 2005, Roventa-Micu, 2005) a reiesit ca una dintre cele mai mari dificultati ale copiilor plasati este integrarea lor scolara. In mod similar, in cercetarea coordonata de Groze (2001) performantele scolare ale copiilor ocrotiti prin asistenta maternala au reprezentat cele mai importante puncte sensibile ale acestor copii. Problemele legate de sansele de educatie reduse si tulburarile de invatare ale copiilor din sistemul foster-care au fost puse in evidenta si de literatura de specialitate. Prezentam aici cateva cercetari si solutiile propuse.

Pornind de la constatarea ca performantele scolare ale copiilor plasati in sistemul de protectie a copiilor sunt in general scazute, Colton si Heath (1999) au studiat efectele plasamentului de lunga durata, presupunand ca acesta va avea un efect corector asupra nivelului scolar. Datele cercetarii au relevat ca performantele scolare ale copiilor scosi din familiile proprii unde conditiile socio-economice erau defavorizante sau copiii erau supusi relelor tratamente, nu s-au imbunatatit semnificativ nici in cazul grupului de copii care au ajuns in conditii favorabile, in plasamente familiale de durata. Se pare, deci, ca in sine plasarea copiilor in familii substitut nu le rezolva acestora dificultatile scolare. Pentru recuperarea ramanerilor in urma este nevoie de servicii suplimentare, care sa tina seama de problemele specifice de grup si cele individuale ale copiilor.

Copiii cu nevoi speciale aflati in asistenta maternala

Fundatia 'Alaturi de voi' a desfasurat timp de 7 ani o consecventa activitate in interesul copiilor seropozitivi, reusind un remarcabil pionierat in organizarea asistentei lor maternale (Fundatia Alaturi de voi, 2004). In urma experientelor acumulate si a evaluarii rezultatelor obtinute, reprezentantii fundatiei au elaborat rapoarte si manuale pentru profesionistii implicati in asemenea activitati. Pentru a studia impactul programului lor de asistenta maternala pentru copiii seropozitivi au aplicat chestionare la 20 de asistenti maternali si la 18 copii aflati in asistenta maternala din cadrul Directiilor pentru Protectia Copilului din Bacau, Botosani, Galati, Prahova, Suceava si Vaslui.

Toti asistentii maternali chestionati au recunoscut si apreciat importanta programului, constatand ca in familie copilul se dezvolta mai bine, se inregistreaza o vizibila imbunatatire a starii de sanatate a copilului, a conditiilor sale de viata, cresc sansele sale de integrare sociala, ca si speranta sa de viata. Din 20 de asistenti maternali, 19 respondenti considera ca adaptarea copilului s-a realizat fara incidente deosebite. Un singur parinte profesionist a mentionat ca adaptarea copilului in familia substitut a fost greoaie si cu probleme. Una din initiativele specifice acestui program a fost organizarea unor intalniri lunare cu toti asistentii maternali din program. S-a constatat o multumire unanima a asistentilor maternali cu privire la practica organizarii acestor intalniri, la care 'au avut ocazia sa cunoasca si alti asistenti maternali, sa-si faca mai multi prieteni, sa schimbe impresii despre adaptarea copilului in familie si sa povesteasca despre problemele cu care se confrunta. In cadrul discutiilor de grup, fiecare persoana a luat contact cu atitudini si credinte diferite fata de aceeasi problema comuna, constatand astfel ca nu se mai afla singuri in fata durerii. In cadrul grupurilor de terapie si suport, parintii si-au putut exprima sentimentele de anxietate, furie, regret, avand loc o defulare a starilor negative. Cu sprijinul psihologului, aceste descarcari emotionale i-a ajutat pe parinti sa faca apel la propriile capacitati si resurse pentru a face fata situatiilor neprevazute si de a gasi metode de ameliorare a problemelor personale' (Paduret, 2004, p. 10). Asistentii maternali au pus in evidenta nevoia de instruire in domeniul HIV/SIDA, recunoscand astfel mentinerea anxietatii lor privind consecintele si raspandirea bolii, dar si dorinta lor de a fi in cat mai mare masura de ajutor copiilor seropozitivi ingrijiti. Problemele relevate de asistentii maternali merita o deosebita atentie, dat fiind ca satisfacerea trebuintelor si a drepturilor copilului tine si de participarea comunitatii, serviciile medicale, situatia financiara, calitatea si managementul serviciului de asistenta maternala. In privinta alternativelor identificate de asistentii maternali intervievati, marea majoritate par sa se fi atasat de copilul ocrotit si isi vad viitorul alaturi de el.

Din cercetare au mai reiesit temerile copiilor ca familia asistentului maternal ii va primi cu raceala datorita bolii (4 copii, 37%), ca-si vor pierde vechii prieteni, dar si ca cei din jur vor descoperi boala de care sufera si ii vor exclude sau ca vor fi batuti de catre cei din familia asistentului maternal. De aceea specialistii serviciilor de plasament acorda o mare importanta pregatirii copiilor si a membrilor familiilor primitoare in vederea plasamentului, cu o informare cat mai completa privind durata prevazuta a acestuia, acordurile stabilite cu parintii substitut si cei naturali, demersurile facute pentru planificarea pe durata lunga.

Concluzii

Problemele societatii romane si ale familiilor din Romania nu par sa fie in urmatorul deceniu in curs de disparitie, iar numarul copiilor care au nevoie de familii tinde sa se mentina. Plasarea copiilor in afara propriei lor familii este un fenomen complex, multicauzal, care nu poate fi abordat doar prin analiza responsabilitatii si a vinei familiilor biologice. Pentru a gasi solutii bune trebuie luate in considerare, simultan, considerente legate de toti agentii implicati: nevoile si personalitatea copiilor plasati, situatia si atitudinile parentale ale parintilor naturali si ale celor substitut, cerintele si profesionalismul agentiilor de plasament si ale personalului lor, serviciile comunitare sau specializate care vin in sprijinul tuturor celor implicati, precum si relatiile care se stabilesc intre toti acesti agenti si comunitate.

Cum a reiesit din datele prezentate, copiii plasati prezinta adesea dificultati de adaptare, emotionale si de invatare, ceea ce sporeste necesitatea pregatirii parintilor substitut (angajati pe durata scurta, lunga sau ca personal de ingrijire) in asa fel ca ei sa posede deprinderi de manipulare a copiilor luati in grija. Acest trening trebuie sa ajute parintii substitut sa ia decizii in legatura cu rolul lor in raport cu copiii, dar trebuie sa ii si inarmeze cu deprinderi de reglare a comportamentului copiilor. Parintilor foster trebuie sa li se asigure o diversitate de resurse pentru a continua sa isi indeplineasca functiile. Masurile de politica sociala care trebuie astazi intreprinse de catre autoritatile nationale responsabile de sistemul de plasament vizeaza punerea la punct a unui sistem de resurse care sa sustina parintii de plasament in oferirea unui camin temporar de calitate pana la gasirea unei solutii permanente. Asistentii sociali din sistemul plasamentului familial nu se pot limita doar la a supraveghea nivelul de ingrijire de care beneficiaza copiii din acest sistem (desi acest rol este esential), dar trebui sa se implice in acordarea unui ajutor individualizat, sustinut, in rezolvarea problemelor din familiile foster. De asemenea, parintii de plasament trebuie sa beneficieze de concedii si alte perioade de pauza, precum si de grupuri de suport si consiliere individuala daca e nevoie. Daca problemele copiilor se dovedesc a fi dificile, respectiv treningul parcurs nu ofera suficiente deprinderi parintilor substitut, atunci trebuie sa li se puna la dispozitie ajutor profesionist specializat pentru tipul de probleme carora trebuie sa le faca fata. Revenind la masurile de politica sociala necesare dezvoltarii unui sistem modern de plasament familial, ele vor trebui sa fie suficient de variate pentru a ajuta familiile sa-si sustina si sa isi dezvolte propriile motivatii si roluri de parinti substitut. Data fiind diversitatea etnica a copiilor din sistemul de plasament, imbunatatirea sistemului pentru a-l face mai sensibil fata de caracteristicile etnice ar fi un progres de necontestat.

Asistenta maternala nu inseamna o solutie permanenta pentru copil. De aceea, solutia asistentei maternale trebuie chibzuita prin raportarea la solutii mai stabile, existand pericolul ca un copil protejat prin asistenta maternala sa treaca prin numeroase astfel de familii contractate pentru o perioada determinata. Potentialul asistentei maternale este cel mai bine pus in evidenta in cazul in care exista sanse ridicate de reintegrare a copilului in propria sa familie de origine sau de adoptie. Sistemul de plasament va fi cu adevarat eficient in Romania daca el va fi completat prin dezvoltarea unui cadru de ajutor acordat direct familiilor biologice aflate in situatii dificile.

Exercitii:

1. Comentati dreptul asistentului maternal de a adopta cu prioritate copilul aflat in plasament.

2. Care sunt conditiile pentru obtinerea atestatului de asistent maternal profesionist?

3. Enumerati 3 dintre motivatiile alegerii profesiei de asistent maternal, conform Bercea si Roth (2002)?