Tipurile de actiune gresite si motivele pentru care acestea sunt gresite

Tipurile de actiune gresite si motivele pentru care acestea sunt gresite

Teorii precum consecintialismul ofera o explicatie simpla si interesata actiunilor gresite: a comite un lucru gresit, insemna a alege o modalitate de actiune care face fie mai mult rau, fie mai putin bine decat daca s-ar fi optat pentru o alta varianta de actiune, in aceeasi situatie d e fapt data. Pentru aceste motive, consecintialismul a fost criticat si etichetat drept o teorie idealista si impracticabila. Argumentarea acestor critici se axeaza pe dificultatea de a stabili dimensiunea consecintelor uneia sau alteia dintre actiunile alternative avute la dispozitie, dupa cum, spun acestia, ar fi imposibil de stabilit dimensiunile si intinderile tuturor consecintelor care decurg cu probabilitate din ansamblul actiunilor cuiva.

Adeptii consecintialismului afirma ca aceasta nu poate fi o observatie serioasa si de luat in seama, in timp ce deontologii spun si sustin faptul ca si aceasta problema de natura practica ar putea fi inlaturata, intrucat actiunile nu sunt gresite prin natura lor, prin felul lor de prezentare, motiv pentru care nu trebuie sa se ajunga la speculatii legate de consecintele lor viitoare si nici de o incercare de calculare a dimensiunilor si a valorii acestora. Este mult mai simplu, de aceea, de a constata faptul ca sunt actiuni gresite tocmai acelea care incalca orice norma deontologica.

In aceasta disputa, si in sensul deontologic al problemelor, ni se pare sugestiva lista propusa de Nagel: "Intentia etica obisnuita recunoaste mai multe considerente care limiteaza comportamentul individului in raport cu ceilalti. Exista o serie de obligatii speciale create prin acorduri si angajamente, constrangeri legate de minciuna sau tradare, interdictii privind incalcarea drepturilor individului, dreptul de a nu fi ucis, ranit, sechestrat, amenintat, torturat, constrans, constrangeri legate de supunerea la sacrificii a unei persoane, ca simplu mijloc de atingere a unor scopuri, pretentia asupra spatiului privat. Se mai pot mentiona si conditiile de dreptate, egalitate si corectitudine in modul de tratare a celorlalti" .

Comparativ cu adeptii cosecintialismului, deontologii detin rezultate interesante in practica, dar au evidente dificultati de ordin teoretic, care determina si fac iluzorie superioritatea practica pe care o detin. Astfel, deontologii se impotrivesc ideii potrivit careia caracterul gresit al actiunii este legat sau este explicabil prin prisma consecintelor negative sau prin faptul ca ea cauzeaza mai mult rau decat bine. Numai ca nu sunt explicate logic si complet motivele pentru care o actiune poate fi si trebuie catalogata drept gresita si nici pentru care motive si, in mod repetat, sunt aduse in discutie numai faptele rele, nu si cele pozitive.

Pentru a fi mai elocventa, teoria deontologica face apel la intentia morala obisnuita, careia ii impune si ii suprapune o morala traditionalista. Observam faptul ca actiunile evocate din lista lui Nagel sunt si au fost considerate gresite de foarte multa vreme, avand la baza invataturile iudeo-crestine, de pilda. Dar, deontologii mai afirma ca normele domeniului pe care-l studiem sunt derivatele unui principiu fundamental care isi are sorgintea in filozofia Kantiana, mai ales in afirmatia: "Este moral ca fiecare persoana sa fie respectata in virtutea ratiunii cu care a fost inzestrata". Insa ni se pare mult mai apropiata, de sensul teoriei deontologice, varianta propusa de Donogan, si anume: "Este inadmisibila nerespectarea oricarei fiinte umane - in persoana altuia sau in propria noastra persoana - in calitatea sa de fiinta umana" . Rezulta faptul ca, tocmai in consideratia obligatiei de respectare a statutului celorlalte fiinte umane, ca fiinte rationale, nu este admisibila supunerea la un tratament care contravine normelor deontologice, perspectiva care este propusa de Fried si Donogan.

Aceasta modalitate de abordare a problematicii este completata de Nagel care afirma ca o actiune este comandata de normele deontologice prin insusi continutul sau negativ si, deci, nu trebuie sa fie in nici un caz realizata. Acest autor mai sustine ca identificarea comportamentelor negative permite identificarea si delimitarea acelor elemente care ar trebui inlaturate din propriul comportament al fiecarui individ, astfel: "Actiunile proprii trebuie orientate, daca este cazul, spre eliminarea raului si nu spre mentinerea lui. Aceasta este semnificatia raului" .

Mergand si mai departe in argumentatia lor de ordin teoretic, deontologii afirma ca ,atunci cand alegem sa mintim, sa facem rau indivizilor nevinovati sau sa incalcam drepturile cuiva, este cert ca urmarim ceva rau si ca, in acest fel, "inotam impotriva curentului normativ" . Iar acest lucru se intampla chiar daca optiunea aleasa este determinata si motivata de dorinta de a preveni producerea unui rau mai mare sau de a face mai mult bine, prin aceasta .

Noi consideram ca nici una dintre aceste abordari, care se bazeaza pe apelul la intentia morala, cu sau fara referire la principiul fundamental ce reprezinta izvorul tuturor interdictiilor deontologice sau la ipoteza potrivit careia rationamentele normative sunt elaborate in functie de ceea ce este gresit sau corect, nu este satisfacatoare. Trimiterile la sintagme precum "morala comuna" sau "morala obisnuita" ori "bunul simt" nu se pot constitui in argumente plauzibile care sa sustina o doctrina etica, chiar daca aceasta doctrina se bazeaza pe traditii indelungate. Doctrinele contemporane, in majoritatea lor, resping imaginea si miscarile universului asa cum sunt prezentate in invataturile bisericesti, precum si ideile calugarilor, ale preotilor si ale clerului, in general, care au dominat morala in perioada timpurie a acesteia, din considerente si motive care sustin ca ele reflecta si contin o serie de prejudecati, aspecte provinciale marunte sau punitive legate de fiinta umana, de diferentele dintre genuri, s.a. .

Nici apelul la unul sau altul dintre principiile fundamentale nu mai este eficient. De aceea, daca incalcarea oricaruia dintre elementele care constituie norme deontologice implica si o lipsa de respect, o serie de aspecte raman fara explicatii acceptabile, desi sunt presante.

Pe de alta parte, am convenit asupra faptului ca normele deontologice au o formulare restransa, imperativa si un caracter limitat. Astfel, am afirmat anterior ca actionam gresit daca inselam pe cineva prin folosirea unei minciuni, dar si ca ascunderea adevarului si inselarea copiilor sau a acelora a caror minte este afectata de varsta sau de boala, in scop benefic, nu mai este catalogata drept minciuna, sub conditia ca ea sa nu reprezinte o totala lipsa de respect . In acest caz, notiunea de respect este putin transparenta, iar apelarea la respect, pentru orice fiinta rationala, nu aduce nici o lamurire in plus. Ne punem intrebarea, in acest caz, de ce trebuie sa intelegem respectul intr-un sens atat de restrans, de tehnicist si de legalist ? Este oare o cerinta de evitare a minciunii, chiar si in conditiile in care toleram inselaciunea sub forma tacerii sau a altor metode de a ascunde adevarul?

Este adevarat ca, uneori, consecintele celor doua variante pot fi de cele mai multe ori aceleasi, la fel cum motivatia celui care minte si a celui care ascunde adevarul pot fi identice, respectiv buna sau rea. In eventualitatea in care acceptam faptul ca minciuna este un fapt, un gest sau un act gresit, care neaga persoanei afectate libertatea de alegere, gandirea rationala, eficacitatea si chiar personalitatea morala , indiferent de substraturile motivationale, de ce nu am accepta ca acest lucru este valabil si in situatia ascunderii adevarului in mod intentionat ?

Pentru noi, ca si pentru multi alti autori, ramane neclar si motivul pentru care conditia respectului nu include si respectul pentru acele persoane care se bucura de bunastare sau rationamentul pentru care incercarile consecintialistilor de maximizare a bunastarii si de minimizare a raului sunt considerate nepotrivite cu respectul pentru alte persoane. Noi consideram ca, in absenta unei averi minimale, care include si propria sa viata, fiinta umana nu poate activa ca fiinta sociala, deci relationala. Atunci cand, respectand principiile deontologice, alegem moartea a cinci persoane pentru una singura, nu ne facem oare vinovati de lipsa de respect pentru moartea celor cinci ?

In fine, chiar si in situatia in care am gasi argumentele plauzibile pentru apararea caracterului restrans si limitat la formularile deontologice si explicatii acceptabile pentru limitarea respectului acordat acestora, tot mai ramane o intrebare fara raspuns: pentru ce continuam sa consideram respectul a fi ceva ce depaseste conditia sporirii bunastarii celorlalti ? In acest context, vom apela la rationamentul lui Donovan care sustine ca: ".morala obisnuita este afectata puternic de ideea consecintialista potrivit careia omul trebuie sa aleaga intotdeauna cel mai mic rau pe tot parcursul vietii sale. Sustinatorii moralei afirma, deopotriva, ca fiecare om are dreptul la cateva conditii minime de viata si ca nimeni nu poate cumpara nimic - nici chiar viata intregii comunitati - prin sacrificarea acestor conditii" .

Aceasta caracterizare a conceptiei si a pozitiei consecintialiste ridica cateva probleme. Daca ar trebui sa justificam sacrificarea intregii comunitati in favoarea respectarii dispozitiilor normelor deontologice, ar trebui sa identificam si sa precizam, cu exactitate, care sunt acele conditii de viata indispensabile cuvenite oricarei fiinte umane, precum si in ce anume consta efortul de a salva sute de vieti prin sacrificarea unui singur om nevinovat, sacrificiu care constituie o lipsa de respect atat de mare incat ar merita pe deplin sacrificarea celor o suta.