Anatomia functionala a sistemului urogenital

Anatomia functionala a sistemului urogenital

Anatomia functionala a sistemului excretor(urinar)

Pentru a intelege functia unui sistem trebuie sa cunoastem particularitatile morfologice adaptate acestor functii Rinichiul prin structura sa nu reprezinta un simplu organ excretor ci un organ cu multiple functii de reglare, de mentinere a homeostaziei mediului intern. Deci excretia renala apare ca o consecinta a mentinerii constantelor mediului intern.

Rinichii sunt organe pereche situate in spatiul retroperitoneal, in dreptul vertebrelor T XII-L_I,II, intr-un compartiment al acestui spatiu - loja suprareno-renala. Din punct de vedere macroscopic rinichiul este constituit din 2 regiuni distincte morfologic si functional care se intrepatrund numite corticala (cortex) si medulara. Corticala inconjoara piramidele Malpighi, care formeaza medulara, insinuandu-se printre acestea sub forma coloanelor Bertin. Piramidele, in forma de trunchi de con cu varful in jos, proemina in bazinet, constituind papilele, pe suprafata carora se deschid orificiile tubilor Bellini. O piramida renala impreuna cu portiunea de corticala corespunzatoare formeaza lobul renal , rinichiul uman avand 12-15 lobi. Unitatea morfofunctionala a rinichiului este nefronul, perfect adaptat functiilor complexe renale, putand fi considerat un adevarat rinichi miniaturizat. Ei sunt intr-un numar impresionant de aproximativ 1,5 milioane pentru fiecare rinichi. Nefronii sunt inconjurati de tesut interstitial in care se gasesc vasele si nervii intrarenali.

Fiecare nefron este format la randul sau dintr-un corpuscul renal (glomerul si capsula Bowman) si un sistem tubular format din mai multe segmente: tubul proximal (pars convoluta si pars recta), ansa Henle cu o ramura subtire descendenta si o ramura groasa ascendenta unite intre ele printr-o bucla si tubul contort distal (pars recta si pars convoluta) ce se continua printr-un segment intermediar cu tubul colector, care avand origine embriologica diferita de celalalte segmente tubulare nu este considerat ca facand parte din nefron. Mai multi tubi colectori se unesc formand un canal Bellini, care se deschide in varful papilei. Din punct de vedere morfofunctional se deosebesc 2 tipuri de nefroni: nefronii corticali, reprezentand aproximativ 85 % din totalul populatiei nefronice, cu glomerul mic situat in corticala renala si ansa Henle scurta sau chiar absenta si nefronii juxtamedulari, cu glomerul mai mare situat in medulara si ansa Henle lunga cu cele 2 brate bine dezvoltate si cu varful patruns profund in medulara renala. Astfel, nefronii cu ansa lunga au rol fundamental in procesele de concentrare a urinii si conservarea optima a apei. Corpusculul Malpighi este format dintr-un ghem de capilare- glomerulul , invaginat in capatul distal si inchis al nefronului- capsula Bowman- si prezinta un pol vascular- hilul glomerular- prin care patrund si ies, arteriolele glomerulare si un pol urinar de la care incepe tubul contort proximal.

Glomerulul renal este alcatuit dintr-un ghem de 4-12 bucle capilare, provenite din ramificarea arteriolei aferente, care se reunesc apoi constituind arteriola eferenta- retea capilara interpusa intre doua arteriole -retea admirabila. In interiorul corpuscului Malpighian capilarele formeaza arborizatii lobulare in numar de 8, care impreuna cu mezangiul formeaza lobulii, comparati topografic cu feliile de protocala. Reteaua de capilare glomerulare, la nivelul carora fluxul sanguin este incetinit, turbulenta redusa si suprafata mult crescuta, constituie o structura adecvata pentru filtrarea unor constituienti plasmatici, in timp ce elementele figurate sanguine trec rapid spre arteriola eferenta. Lobulii glomerulari sunt constituiti la randul lor, dintr-un ax central, reprezentat de spatiul intercapilar (mezangium) si din capilare, care se rasucesc in elice in jurul acestui ax. Mezangiumul (stroma glomerulara) este de fapt o tija formata din celule si matrix extracelular, care incepe in regiunea hilului glomerular (polul vascular) si se extinde prin ramificatii in regiunea axiala a lobulilor glomerulari, reprezentand structura de suport si de sustinere a capilarelor. Peretele capilarelor glomerulare este format din endoteliu si membrana bazala, ambele avand anumite proprietati determinate de functia lor. Celulele endoteliale au un epiteliu de tip special fenestrat de pori- lamina fenestrata-, reprezentand sediul principal al filtrarii. Membrana bazala este o structura continua a membranei filtrante, comportandu-se ca o adevarata bariera selectiva in procesul filtrarii glomerulare.

Capsula Bowman, care inconjoara ca o cupa glomerul capilar, este formata din doua foite, una externa (parietala) si cealalta interna (viscerala), intre care se delimiteaza spatiul capsular unde se aduna urina primara. Foita externa a capsulei, care la nivelul polului vascular se rasfrange continuandu-se cu foita interna, este formata dintr-o membrana bazala si un epiteliu unistratificat pavimentos sau cubic, lipsite de activitati functionale, care se continua apoi cu celulele epiteliale ale tubului contort proximal. Foita interna (viscerala)care vine in contact intim cu capilarele glomerulare, este alcatuita din celule epiteliale speciale numite podocite. Podocitele sunt unistratificate si nu adera la lama externa a membranei bazale formandu-se spatiul subpodocitar. Acesta este strabatut de prelungirile groase ale podocitelor numite procese podocitare (trabecule sau creste primare) si subtiri, ramificate desprinse in unghi drept, numite pedicele. Aceste prelungiri podocitare se prind de lama externa a membranei bazale, delimitand niste spatii(fante epiteliale) de diametre variabile ce ar impiedica filtrarea particulelor cu diametre mai mari de 70 A, permitand trecerea libera a lichidelor si a substantelor plasmatice micromoleculare.

Sistemul tubular- cel de-al doilea element constitutiv al nefronului are o lungime variabila in functie de tipul de nefron (cortical sau juxtamedular). Este format din:

tubul contort proximal, situat in cortex in stransa vecinatate cu glomerulul, alcatuit dintr-o portiune contorta (pars convoluta), urmata de o portiune dreapta (pars recta), care constituie prima parte a ansei Henle. Acest tub este format dintr-un epiteliu unistratificat cuboidal sau cilindric in functie de activitate, elementul caracteristic al acestui epiteliu fiind prezenta la nivelul polului apical a numerosi microvili, realizand aspectul de "margine in perie" al membranei lumenale. Acest dispozitiv structural mareste considerabil suprafata de reabsorbtie la care se adauga prezenta a numeroase enzime cu rol deosebit in procesul de reabsorbtie activa, in acest segment al nefronului realizandu-se reabsorbtia a aproximativ 85% din filtratul glomerular.

Ansa Henle are dimensiuni diferite dupa aparteneta sa la nefronii corticali sau juxtamedulari. Segmentul subtire al ansei este format cel mai adesea din doua brate unite printr-o ansa, portiunea descendenta avand calibrul mai redus si lumenul ingustat, iar portiunea ascendenta calibrul mai mare si lumenul mai larg. Epiteliul unistratificat format din celule turtite, fara "margine in perie".

Tubul distal ceva mai scurt decat cel proximal, este format de asemenea din doua portiuni diferite morfofunctional: pars recta care continua ansa Henle si pars convoluta. Tubii distali, dupa unul sau mai multe pasaje intermediare, se unesc intr-un tub comun care se continua cu tubul colector, care coboara din cortex in medulara renala si care, desi din punct de vedere embriologic difera de nefron, din punct de vedere functional prezinta similitudini cu tubul distal.

Tubii colectori nu reprezinta numai simple canale de conducere a urinii finale, ci prin structura sa participa la procesul de concentrare a urinii, la reglarea acidifierii urinii, la secretia de K ⁺ si economisirea de Na ⁺ , ceea ce justifica includerea lor ca parte componenta a nefronului din punct de vedere functional.

Tesutul conjunctiv interstitial , care se afla intre nefroni, vasele si nervii intrarenali stabileste numeroase relatii internefronice si vasculo-nefronice, fiind mai bogat reprezentat in jurul ansei Henle si a tubilor colectori.

Aparatul juxtaglomerular este o structura complexa neuromioepiteliala. Situata la nivelul hilului glomerular, intre arteriola aferenta si cea eferenta, glomerul si partea din tubul distal care vine in contact cu acesta si este constituit din trei componente: celulele granulare mioepiteliale, macula densa si lacisul. Celulele granulare mioepiteliale reprezinta o diferentiere epiteloida a celulelor din tunica medie a arteriolelor aferente, granulele acestor celule contin renina, enzima care activeaza angiotensinogenul generand angiotensina, cel mai puternic vasoconstrictor natural. Macula densa consta dintr-un grup de celule epiteliale cu dispozite speciala in palisada, prezente pe circumferinta tubului contort distal in apropierea hilului glomerular, atingand celulele juxtaglomerulare si arteriola aferenta. Lacisul este predominant format din matrix extracelular cu putine celule mici, agranulare in strinsa corelatie spatiala cu celulele mezangiale, cu arteriolele glomerulare si cu macula densa. Semnificatia functionala este putin cunoscuta. Aparatul juxtaglomerular are o bogata inervatie vegetativa predominat simpatica, care patrund prin hilul renal si insotind arterele, se termina in peretii arteriolelor aferente si eferente, in contact cu membrana bazala a celulelor maculei dense. Celulele aparatului juxtaglomerular mai secreta in afara de renina, eritropoetina, prostaglandine, kalicreina. Urina definitiva, formata ca urmare a proceselor complexe de filtrare, reabsorbtie si secretie ce se desfasoara la nivelul structurilor mentionate anterior, ajunge prin ductele colectoare la varful papilelor renale si apoi strabate caile urinifere extrarenale pentru a fi eliminata la exterior.

Tractul excretor este format din 3 segmente cu structuri si functii diferite. Primul segment- caile excretoare superioare- format din calicele mici, calicele mari, pelvisul (bazinetul) renal, uretere si functioneaza ca un sistem de conducte cu presiune joasa si capacitate redusa, in care urina este propulsata activ, datorita contractiilor ritmice declansate de la nivelul calicelor si propagate descendent. Progresiunea urinii de la rinichi spre vezica este favorizata de gradientul de presiune existent de-a lungul cailor urinifere. Al doilea segment este reprezentat de vezica urinara- rezervor musculo-elastic in care urina descarcata permanent de catre uretere se acumuleaza sub o presiune scazuta. Datorita relaxarii active a detrusorului si inchiderii orificiului uretral, urina se acumuleaza in vezica pana atinge un anumit volum- capacitate fiziologica vezicala, cand se declanseaza contractii vezicale puternice si se resimnte necesitatea mictiunii. Daca conditiile exterioare o permit, are loc actul mictiunii, constituit dintr-o serie de reflexe controlate voluntar precum si prin contractia detrusorului si a musculaturii abdominale si relaxarea sfincterelor colului vezical si a musculaturii perineale. Cel de-al treilea segment al tractului urinifer- uretra-este un conduct prin care se evacueaza rapid, pasiv, sub o presiune ridicata urina la exterior.

Calicele mici (8-18 pentru fiecare rinichi), sunt conuri musculo-membranoase care colecteaza urina si apoi se deschid, direct sau dupa unirea in 2-3 colectori comuni numiti calice mari, in bazinet (pelvisul renal). Conul caliceal este tapetat de un epiteliu cubic bistratificat. Evacuarea caliceala este favorizata de actiunea a 2 muschi: ridicatorul fornixului si sfincterul papilei. Bazinetul renal prezinta variatii de forma si volum, uneori fiind situat intrarenal, alteori extrarenal. Este tapetat de epiteliu pluristratificat cubic, care devine pavimentos in timpul distensiei; de asemenea prezinta o tunica musculara groasa, formata din fibre musculare dispuse longitudinal, oblic si mai ales circulare amestecate cu fibre elastice. Jonctiunea pielo-ureterala, desi nu poseda un sfincter, din punct de vedere fiziologic functioneaza ca un sfincter.

Ureterele sunt conducte musculo-elastice de transport al urinii, care incep printr-o zona de tranzitie- jonctiunea pielo-ureterala-, si se termina dupa un traiect lung de 26-33 cm, in peretele posterior al vezicii. Epiteliu ureteral (uroteliu) este stratificat, iar musculatura este dispusa in 2-3 straturi cu dispozitie longitudinala (intern), circulara (mijlociu) si longitudinala (extern). In portiunea terminala a ureterului, stratul muscular longitudinal este intarit de un alt strat fibro-muscular, iar in segmentul intramural fibrele longitudinale se confunda cu cele ale trigonului vezical.

Vezica urinara din punct de vedere descriptiv prezinta un varf, corp si o baza (fundul ) care se termina cu o portiune decliva numita colul vezicii urinare prevazut cu doua sfinctere: intern neted si unul extern striat, de la care porneste uretra. Din punct de vedere al aspectului interior, important este trigonul vezical Lieutaud, regiune plana, neteda, delimitat astfel: baza de cele doua orificii ureterale, iar varful de orificiul intern al uretrei. Orificiile ureterale prezinta cate o plica falciforma, semilunara care la vezica plina are rolul de a impiedica refluxul urinar in ureter. Din punct de vedere structural, vezica prezinta mucoasa de tip special, impermeabila denumita uroteliu, epiteliu stratificat de tip tranzitional (turtit spre suprafata si cuboidal in profunzime) situat pe o lamina proprie fibroelastica; musculara formata din 3 straturi concentrice amestecata cu o cantitate considerabila de tesut elastic, formeaza o unitate functionala denumita detrusor; seroasa sau tesut fibros.

Uretra conduct membranos prin care urina se scurge in jet continuu in timpul mictiunii. Din punct de vedere functional, uretra este diferita la cele doua sexe astfel: la femeie serveste numai pentru trecerea urinii, dar la barbat, insa, in portiunea situata sub deschiderea ductelor ejaculatoare, serveste si pentru expulzarea spermei in timpul ejacularii. Incepind de la vezica urinara prin orificiul intern al uretrei, coboara aproape vertical, la barbat trecand prin prostata (uretra prostatica), apoi prin diafragma urogenitala(uretra membranoasa), ca in final, sa patrunda de sus in corpul spongios al penisului (uretra spongioasa). In radacina penisului are un traiect antero-superior, fixata de simfiza pubiana. Apoi schimba din nou directia in fata simfizei pubiene, coboara in penis si se termina la extremitatea libera a glandului, prin orificiul extern al uretrei.

Anatomia functionala a sistemului genital

Sistemul genital este format din structuri care participa la procreere si cuprinde doua subsisteme reprezentate de sistemul ovarian si respectiv sistemul testicular.

Subsistemul feminin al procreerii umane

Ovarul, organ pereche cu structura complexa si morfologie variabila dominata de functie, mobil, este situat in cavitatea pelvina, in cavum retrouterin, sub linia terminala, in unghiul dintre vasele iliace externe si interne. Are forma de ovoid turtit fiind suspendat de ligamentul lat si fixat relativ de patru ligamente: ligamentul suspensor, ligamentul propriu al ovarului, ligamentul tuboovarian, mezoovarul.

Din punct de vedere structural ovarul prezinta 6 straturi:

la periferie- stratul I- strat epitelial unistratificat cubo-cilindric

albugineea -stratul II - alcatuita din tesut conjunctiv dens

corticala ovariana- stratul III- alcatuita dintr-o stroma predominant celulara de tip conjunctiv in care se gasesc foliculi ovarieni in diferite stadii de evolutie si involutie precum si cicatrici conjunctive

stratul IV- juxtamedular, paucifolicular

stratul V- medulara ovariana Putem distinge medularei doua zone:

1) zona vasculara care margineste hilul ovarian cu stroma mai fibroasa ce contine vasele mari

2) zona medulara propriu-zisa care se intinde pina in zona corticala unde se termina printr-o retea capilara bogata mai ales in teaca interna a foliculului. In aceasta zona se gasesc si numeroase vase limfatice, rete ovarii, fibre musculare netede.

Stratul VI- zona hilara contine pe langa vase, nervi mielinici si amielinici, celule nervoase ganglionare, fascicule conjunctive, fibre elastice, celule musculare netede, retele limfatice si un numar variabil de celule mari in strinsa relatie cu fibrele nervoase amielinice.

Sub raport functional in perioada de maturitate, ovarul elibereaza ciclic ovocite de ordinul II, apte de a fi fecundate si secreta steroli sexuali. Ambele activitati, ciclul ovogenetic si ciclul folicular sunt legate de dezvoltarea foliculului capabil de a elibera ovocitul matur in urma procesului de ovulatie, formarea si regresia corpului luteal. Din acest motiv ovarul trebuie considerat ca un tesut heterogen ce se modifica ciclic si contine subunitati cu proprietati biologice diferite. Performantele gametogenetice si respectiv endocrina ale fiecaruia sunt reglate prin variatii de micromediu hormonal ovarian si variatii cantitative ale gonadotropinelor adenohipofizare. Complexul hipotalamo-hipofizar (adenohipofizar) de control al functiei ovariene este desemnat sub numele de gonadostat, cu toate ca ciclul ovarului impune modificari dinamice cu fluctuatii ce au un ritm intricat.

Din punct de vedere functional, in cursul evolutiei ciclului folicular i se pot descrie mai multe cicluri dominante ce definesc functia sistemului ovarian, cicluri ce evolueaza intr-un anumit sector functional. Ciclul folicular este format din punct de vedere ontogenetic si functional din a) folicul cu ovocit in diferite stadii de diferentiere si maturare ce cuprinde foliculul primordial, foliculul primar, foliculul secundar (folicul antral- cavitar) si folicul dominant (matur-tertiar) si b) foliculul fara ovocit denumit si corpul galben. Acesta poate fi in functie de evolutia ovocitului, corp galben progestativ (sarcina) sau corp galben menstrual care involueaza si se transforma in corp albicans. Astfel, se deosebesc: sectorul foliculului dominant cu dubla functie gametogena si endocrina si sectorul corpului luteal cu functie endocrina.

Foliculul dominant, din punct de vedere structural, este format din urmatoarele elemente, de la periferie :

Teaca externa, bogata in fibroblasti, contine vase sanguine, limfatice si fibre musculare netede

Teaca interna, celulara, foarte bogat vascularizata, cu functie secretorie endocrina de tip estrogen

Teaca bazala (membrana Kolliker-Slawjansky) desparte invelisul tecal, bogat vascularizat de membrana granuloasa care nu are vase sanguine

Membrana granuloasa este formata din celule granuloase sau foliculare aranjate in mai multe straturi spre teaca interna (stratul parietal) si din celulele care formeaza cumulusul (discul) proliger si corona radiata spre ovocitul de ordinul II.

Lichidul folicular care umple cavitatea foliculului are o origine dubla si anume de transudat sanguin si de produs de secretie al celulelor foliculare.

zona pellucida

ovocitul de ordinul I I

Dehiscenta foliculara (ovulatia), actual este considerata ca un eveniment imun caracterizata prin participarea foliculului ovarian dominant si a stromei inconjuratoare ce contine macrofage ce vor produce interleukin-1 beta (IL-1-beta); acesta va fi produs si de celulele granuloase ale foliculului dominant .

Preovulator, foliculul dominant ajunge la 15-25 mm.

In urma procesului de dehiscenta foliculara (ovulatie) are loc luteinizarea foliculului care consta in incarcarea cu lipoizi a celulelor poliedrice din teaca interna, inca inainte de dehiscenta foliculului si este raspunzatoare de cresterea preovulatorie a progesteronului plasmatic. Corpul luteal evolueaza in cadrul unui sector functional, fiind descrise trei stadii: de formare, activitate si de luteoliza, ceea ce corespunde ciclului luteal.

1. Formarea sau luteogeneza

In momentul dehiscentei, lichidul folicular si complexul ovocit- zona pellucida-corona radiata sunt expulzate, peretii foliculului se retracta prin plicaturarea membranei granuloase, iar in teaca interna au loc rupturi capilare care genereaza o hemoragie intercelulara.

2. Perioada de activitate

Aceasta perioada este dependenta de soarta ovocitului. Daca acesta nu a fost fecundat, el devine corp galben de menstruatie, cu marime de 15-20 mm si activitate secretorie crescuta pana in ziua a 10-a a 12-a ciclului menstrual. Din a-12-a zi secretia lui inceteaza total. El va involua devenind corp albicans al ovarului.

Corpul galben progestativ este o glanda endocrina tranzitorie cu dubla secretie progesteronica si estrogenica.

Luteoliza sau regresia corpului luteal

Actual, aceasta regresie a corpului luteal este considerata a avea loc prin procesul de apoptoza- moarte celulara programata.

Ovocitogeneza (ciclul ovocitogenetic) se va repeta din anul I

Morfologia functionala a 'ciclului efectorilor'

cuprinde ciclul endometrial, ciclul salpingian, vaginal, mamar ce apartin unor structuri hormonodependente cu modificari ciclice in ontogeneza.

Uterul este organul gestatiei iar structura sa este adaptata acestei functii. Prezinta modificari ciclice hormonodependente (axul hipotalamo-hipofizo-ovarian) in scopul pregatirii patului receptor, de implantare a blastocistului. Daca evenimentul nu are loc mucoasa uterina, astfel pregatita, este eliminata prin hemoragie menstruala. Endometru este format din epiteliu unistratificat cilindric ciliat si neciliat ce contin granule de secretie bogate in glicogen si stroma. Stroma este formata din celule conjunctive si matrix extracelular format de vase sanguine, fibre colagen, reticulina cu evolutie morfociclica hormonodependenta, conglomerate celulare imunocompetente de limfocite ce realizeaza adevarate formatiuni limfoide ce apartin sistemului MALT, macrofage active si inactive.

Ciclul endometrial se desfasoara in paralel cu ciclul folicular si ovogenetic depinzind de hormonii ovarieni: estrogen si progesteron. Ciclul endometrial are o durata de 28 zile +/- 2 zile si se desfasoara in 3 etape: menstruala, preovulatorie (proliferativa) si postovulatorie (secretorie). Faza menstruala are o durata de 3-5 zile si se caracterizeaza prin aparitia unei hemoragii uterine, fiziologic si cronologic legata de involutia corpului luteal (galben) si de ziua ovulatiei. Prima zi de menstruatie are loc la 14 zile+/- 2 zile dupa ultima ovulatie. Mecanismul menstruatiei consta intr-o vasoconstrictie a arteriolelor spiralate, care duce la o necroza prin ischemie a stratului superficial al endometrului urmata de o vasodilatatie al carei efect este o hemoragie care antreneaza si resturile de mucoasa. La sfarsitul etapei menstruale, endometrul este aproape in intregime eliminat, mai persista fundul tubilor glandulari si putine elemente stromale din stratul bazal al mucoasei. Etapa proliferativa (preovulatorie) este incipienta, medie si avansata se desfasoara in urmatoarele 10 zile de la terminarea etapei menstruale. La inceputul acestei etape sub influenta estrogenului are loc regenerarea si proliferarea elementelor trepiedului functional format din glande, vase stroma.

Etapa postovulatorie (secretorie) este incipienta, medie si avansata si se desfasoara dupa ziua 14-a a ciclului endometrial si se caracterizeaza prin fenomene de maturizare celulara si activitate secretorie intensa fiind determinata de stimularea endometrului de estrogen si mai ales de progesteronul produs de corpul galben. Stroma devine laxa, edematiata si realizeaza in jurul tubilor glandulari formatiuni numite 'spine conjunctive' care determina transformarea tubilor glandulari drepti in tubi glandulari sinuosi si spiralati ce dau pe sectiune asa-zisul aspect de 'dinti de fierastrau'. Arteriolele se alungesc si se spiraleaza pregatind endometrul pentru nidatie. Daca ovocitul de ordinul II este fecundat, persistenta corpului galben gestativ mentine si accentueaza aceasta etapa a ciclului uterin. In acest caz celulele stromale se vor diferentia in celule deciduale. Daca ovocitul de ordinul II nu este fecundat, dupa 2 saptamani de la ovulatie mucoasa sufera procese de ischemie ce antreneaza menstruatia si reancepe un nou ciclu al endometrului.

Ciclul mucoasei salpingiene este hormonodependent. In etapa esterogenica predomina in structura mucoasei celulele cilindrice ciliate in timp ce in etapa progesteronica celulele sunt mai putin inalte si mucipare. In etapa menstruala predomina celulele cuboidale iar la nivelul stromei se gasesc microhemoragii interstitiale.

Ciclul vaginal reflecta modificari estrogeno-progesteronice. Papanicolau (1917) a stabilit existenta acestui ciclu hormonal la nivelul epiteliului vaginal.

Ciclul mamar reflecta influenta hormonilor ovarieni si a axului hipotalamo-hipofizar. In etapa menstruala canaliculele intralobulare se retracta si contin celule epiteliale descuamate. In etapa proliferativa creste numarul canaliculelor intralobulare iar stroma devine laxa edematoasa. In etapa secretorie se schiteaza in glanda mamara acini secretori iar stroma prezinta o puternica congestie vasculara. In gestatie glanda mamara secreta incepand din luna a V-a. Dupa perioada de lactatie structurile glandulare revin la asa zisul aspect de 'repaus'. Subsistemul masculin al procreerii umane

Structurile subsistemului masculin sunt adaptate formarii si maturarii (tubii seminiferi contori), transportului (caile spermatice intra si extratesticulare) depozitarii temporare (veziculele seminale) si insamanarii (uretra si penisul) gametilor masculin (spermatozoizii).

Testiculul - gonada masculina cu dubla functie secretorie: gametogenetica si hormonala. Testiculul este un organ pereche parenchimatos situat in scrot. Pozitia scrotala este o conditie indispensabila desfasurarii normale a spermatogenezei, datorita temperaturii cu 2-3⁰ C mai scazuta decat in cavitatea abdominala. Mecanismele de termoreglare a temperaturii testiculare si scrotale sunt complexe si alaturi de hormoni si factori nervosi, contribuie la mentinerea fertilitatii masculine. In ectopia abdominala si criptorhidia inghinala cand testiculul lipseste din scrot, spermatogeneza este inhibata din cauza temperaturii mai ridicate, aceasta fiind o cauza de sterilitate masculina.

Testiculul are forma unui ovoid cu dimensiunile de 5/2,5/3 cm, cu axul mare longitudinal, turtit in sens transversal.

Suprafata anterolaterala este acoperita de tunica vaginala, ce reprezinta peritoneul ce coafeaza testiculul in timpul procesului de descensus prin canalul inghinal. La exterior prezinta o tunica conjunctiva alb-sidefie numita tunica albuginee care de-a lungul marginii posterioare se ingroase si formeaza mediastinul testiculului pe unde vasele si nervii abordeaza organul, justificand denumirea de marginea hilara testiculara. La nivelul mediastinului se afla si rete testis si portiunea proximala a ductelor eferente (conurile eferente). Suprafata interna a tunicii albuginee este reprezentata de tunica vasculara alcatuita de un strat de tesut conjunctiv lax ce contine numeroase vase sanguine. De la nivelul mediastinului pornesc septuri conjunctive care impart parenchimul testicular in 150-200 de lobuli ce contin:

A. 2-3 tubi seminiferi contorti la nivelul carora se formeaza si matureaza spermatozoizii

B.     Tesutul conjunctiv interstitial

A. Tubii seminiferi contorti sunt conducte sinuoase, spiralate cu o L- 30-70cm care spre varful lobulului se unesc formand un singur tub seminifer drept. Din punct de vedere structural un tub seminifer contort este format din:

epiteliu stratificat complex

membrana proprie tubulara ce delimiteaza compartimentul intratubular de cel extratubular

1. Epiteliu stratificat In structura sa se disting doua populatii celulare:

a.          celulele liniei germinale (spermatogonia) care se multiplica si migreaza dinspre membrana bazala subepitelala spre lumenul tubului in timpul procesului de diferentiere si maturare. Ele contin urmatoarele tipuri celulare: spermatogonia-celula stem-; spermatocitele primare si secundare; spermatida se afla in portiunea apicala a epiteliului si se diferentiaza in spermatozoid. Se formeaza 2 tipuri de spermatozoizi: cu gonozom x si cu gonozom y.

b.      celulele Sertoli (de suport, 'nurse cell').Aceste celule au trei functii principale:

de suport, protectie si reglarea trofica a dezvoltarii spermatozoizilor

de fagocitoza

secretor :hormoni, proteine , fluide

Celulele Sertoli sunt celule columnare ce adera prin polul bazal de membrana bazala subepiteliala, prin marginile laterale la celulele liniei germinale adiacente aflate in diferite faze de diferentiere iar prin polul apical la lumenul tubului seminifer. Aceste celule nu se divid dupa pubertate. Sunt extrem de rezistente la conditii nocive ca infectii, radiatii, malnutritie, etc. ce actioneaza si influenteaza linia spermatogonica. Ele formeaza stratul functional al barierei hemato-testis.

Membrana proprie tubulara formeaza bariera hemo-testiculara cu rol in protejarea epiteliului seminifer impotriva agentilor toxici, a reactiilor autoimune etc., substratul morfofunctional fiind reprezentat de complexul jonctional Sertoli-Sertoli

B.Tesutul conjunctiv interstitial lax dintre tubii seminiferi contorti contine celule endocrine, interstitiale (celule Leydig), vase sanguine, limfatice, nervi, fibroblaste, macrofage si celule mastocitare. Pe langa rolul de sustinere in stroma au si rol endocrin: sunt sursa principala de testosteron si alti hormoni androgenici; mai pot produce estrogeni si posibil progesteron si corticosteroizi.

Spermatogeneza se va repeta din anul I

Caile genitale intratesticulare includ tubii seminiferi drepi, reteaua Haller (rete testis) tapetati de un epiteliu unistratificat cubic si poriunea distala a ductelor eferente (conurile eferente).

Caile genitale extratesticulare includ portiunea distala a ductelor eferente, ductul epididimar, ductul deferent, ductul ejaculator si uretra.