CHIMIOTERAPICE SI ANTIBIOTICE

CHIMIOTERAPICE SI ANTIBIOTICE

Cel de al doilea grup de agenti antimicrobieni cuprinde chimioterapicele si antibioticele, care introduse in organism exercita efecte toxice specifice fata de anumite microorganisme, avand insa efecte toxice mult mai reduse sau absente asupra organismului.

Termenul de antibiotic se refera la substante produse prin fotosinteza de catre diferite microorganisme( ciuperci, bacterii), iar cel de chimioterapice la substante obtinute prin sinteza chimica. Intrucat in prezent antibioticele se obtin prin sinteza chimica, cei doi termeni se confunda. 

Descoperirea si introducerea in terapeutica a antibioticelor a reprezentat unul dintre cele mai remarcabile progrese ale medicinei, care a modificat radical evolutia si prognosticul bolilor infectioase.

Antibioticele reprezinta grupa de medicamente cu cel mai mare beneficiu terapeutic; aproximativ 20% din prescriptiile medicale contin antibiotice. Abuzul si folosirea nerationala se datoreaza automedicatiei si poate avea consecinte grave, generand complicatii mai grave decat beneficiul terapeutic.

In aprecierea eficacitatii unui antibiotic trebuie sa tina seama de :

activitatea asupra germenilor patogeni - spectru de actiune

activitatea asupra organelor umane - efectele adverse

Spectrul de actiune reprezinta totalitatea germenilor ce pot fi influentati de un antibiotic intr-o concentratie usor de realizat.

In functie de spectrul de activitate antibioticele se impart in:

a.      antibiotice cu spectru ingust de activitate: penicilina, streptomicina.

Au avantajul ca permit o actiune bine tintita fara riscul producerii rezistentei.

b.     antibiotice cu spectru larg de activitate: tetraciclina, cloramfenicolul.

Sunt utile in infectii polimicrobiene, in tratamentul de urgenta dar au dezavantajul de a favoriza aparitia rezistentei la antibiotice.

Actiunea antibioticelor poate fi de tip bactericid sau bacteriostatic.

Substantele bactericide produc distrugerea germenilor si sunt indicate in infectii grave.

Antibioticul bactericid - poate avea o actiune bacteriostatica cand este administrat in cantitate mica si antibioticul bacteriostatic poate avea o actiune bactericida administrat in cantitate mare la intervale scurte.

Principalele antibiotice bactericide: peniciline, cefalosporine , aminoglicozide, rinfamicina, polimixine.

Antibiotice bacteriostatice: tetracilcina, cloramfenicolul, sulfamide, eritromicina.

Rezistenta organismelor la antibiotice este insensibilitatea germenilor la un antibiotic. Aceasta rezistenta poate fi naturala sau dobandita si este favorizata de concentratia scazuta de antibiotic si de tratamentul de scurta durata. Ea poate fi naturala sau dobandita de germenii care si-au pierdut sensibilizarea dupa mai multe contacte cu antibioticul. Rezistenta microbiana reprezinta cea mai importanta problema ridicata de folosirea antibioticelor. Rezolvarea ei prin introducerea de noi compusi este doar o solutie temporara, deoarece microorganismele rezistente la un antibiotic devin rezistente la toti compusii inruditi chimic.

Efectele adverse legate de utilizarea antibioticelor pot fi impartite in 4 categorii:

reactii alergice

reactii toxice

reactii idiosincrazice

tulburari biologice

Un agent antimicrobian pentru a fi eficient trebuie sa realizeze concentratii active la locul de actiune, care sa se mentina un timp suficient ca sa intoxice microorganismele.

Obtinerea unei concentratii adecvate depinde de mai multi factori: absorbtia, marimea moleculei, gradul de liposolubilitate, legarea de albuminele plasmatice.

In timpul sarcinii nu se administreaza antibiotice din grupa glicozidelor, cloramfenicol, tetracicline, polimixine datorita riscului de producere a accidentelor la fat.

Asocierile de antibiotice sunt indicate in infectii grave cu germeni neidentificati si in tratamentul TBC pentru a preveni instalarea rezistentei. Pentru ca efectul sa fie maxim in cazul asocierii trebuie sa se tina cont de urmatoarele:

sa se utilizeze doze egale cu cele din monoterapie

sa se aleaga antibiotice cu particularitati farmaceutice asemanatoare care sa realizeze concentratii active la locul infectiei

rezistenta sa nu fie incrucisata intre cele doua substante

sa nu aiba efecte secundare asemanatoare care sa se insumeze

mecanismul de actiune sa nu conditioneze aparitia unor efecte antagonice.

Clasificarea antibioticelor se face in functie de structura chimica:

BETALACTAMINE: peniciline, cefalosporine

MACROLIDE: eritromicina

AMINOGLICOZIDE: streptomicina, kanamicina, gentamicina, neomicina

POLIPEPTIDE:polimixine

TERTACICLINE: tetraciclina

PHENICOL : cloramfenicol.