COMPRIMATE

Sunt preparate farmaceutice solide, care contin doze unitare din una sau mai multe substante active asociate sau nu cu substante auxiliare, destinate administrarii pe cale orala. Conform F.R. X: in afara de comprimatele administrate pe cale orala, sunt si comprimate administrate pe alte cai, calea vaginala, implante sau pentru inhalatii, necesitand conditii speciale de formulare, preparare si prezentare. Conditiile de calitate ale acestora fiind prezentate in normele de calitate respective.

Prin comprimate se inteleg toate preparatele farmaceutice solide, in forma de discuri sau alte forme, obtinute prin comprimarea substantelor active singure, sau asociate cu substante auxiliare, continand doze unitare de medicamente.

Denumirea de comprimate provine de la operatia de comprimare, in timp ce denumirea de tableta, de la cuvantul tabuleta, care inseamna placuta, deci de la forma lor.

ISTORIC

Comprimate sunt o forma relativ recenta. Obtinerea lor a fost posibila datorita unei prese inventate in 1843 de Brockedon, alcatuita dintr-o matrita, 2 ponsoane si o palnie de alimentare, presa care a stat la baza primelor masini automate. Ulterior, prepararea comprimatelor s-a extins foarte mult, in prezent, ele reprezentand 50% din totalul formelor farmaceutice datorita numeroaselor avantaje pe care le prezinta.

FORMULAREA COMPRIMATELOR

Pentru ca operatia de comprimare sa se desfasoare in conditii bune, trebuie ca materialul supus comprimarii sa aiba:

o curgere libera buna;

proprietati de compactare, de legare, corespunzatoare;

sa se separe usor de piesele masinii dupa comprimare;

deci:

sa umple uniform matrita;

sa se comprime bine;

sa se evacueze usor din matrita.

Pentru a corespunde acestor cerinte, substantele active se asociaza cu substante auxiliare, excipientii introducandu-se in faza de granulare - tratament preliminar.

Excipientii sau substantele auxiliare sau adjuvantii sunt necesari pentru ca foarte putine substante au proprietati bune la comprimare. In functie de rolul jucat la obtinerea comprimatelor, acestia se clasifica in urmatoarele categorii:

In general, caracteristicile de compresibilitate sunt determinate de excipientii diluanti si lubrifianti. Proprietatile de biodisponibilitate, de stabilitate si calitatile de promovare ale produsului sunt influentate de dezagreganti, coloranti, aromatizanti, edulcoranti, stabilizanti, absorbanti.

1. excipienti diluanti numiti si agenti de umplere - sunt folositi cand cantitatea de substante active este insuficienta pentru a realiza un comprimat de marime convenabila. Se impart in excipienti solubili (lactoza, amidonul de porumb, cartof sau grau, glucoza, manitolul, sorbitolul, inozitolul, clorura de sodiu, etc.) si insolubili (celuloza microcristalina, fosfatul de calciu dibazic dihidratat).

2. excipienti lianti sau agenti de legare, adezivi sau excipienti aglutinanti. Se folosesc: mucilagul de amidon (5-15%, optim 10%), zaharul (sub forma de sirop 50-65%), glucoza (solutie 25-50%), derivatii de celuloza (mucilagii de M.C. si C.M.C.Na., a caror concentratie si vascozitate depinde; E.C. ca solutie alcoolica 0,5-2%), P.V.P. (solutie apoasa sau alcoolica), alginatii (excipientii naturali, sub forma de mucilagii), guma arabica si tragacanta (mai putin folosite, fiind substante naturale care contin impuritati sau bacterii), silicatii (veegum, bentonita pentru granularea pe cale umeda). In comprimarea directa se folosesc diluantii: avicel, emcompress, lactoza uscata prin spray, lactoza anhidra, amidon direct compresibil, sugartab si nu-tab, P.E.G.-uri solizi cu greutate moleculara mare.

3. excipienti dezagreganti. Acest tip de excipienti se folosesc deoarece desfacerea comprimatelor in particulele componente, intr-un timp corespunzator, cand sunt aduse intr-un mediu apos, reprezinta o conditie hotaratoare pentru absorbtia substantelor active. Au rolul de a anula eficacitatea liantilor si efectele fortelor fizice care au actionat la comprimare. Dezagregarea reprezinta un proces invers celui intalnit la comprimare. Se folosesc: amidonul, carboximetilceluloza sodica, alginatii, celuloza microcristalina, aerosilul si in proportii mai mici pectina, bentonita, veegum, agar-agar, ultraamilopectina, polivinilpirolidona, derivati de carboxivinil. Din categoria amestecurilor efervescente se folosesc asocierile de bicarbonat de sodiu cu acid tartric sau citric. In ultimul timp a inceput folosirea enzimelor pentru rolul dezagregant: amilaze pentru amidon ca liant, celulaze pentru derivati de celuloza, proteaze pentru gelatina, hemicelulaze pentru gume, invertaze pentru zaha­roza.

4. excipienti lubrifianti Se adau­ga granulatelor pentru a asigura umplerea regulata si uniforma a matritei, evitand aderarea si lipirea materialului de poansoane si matrita in timpul comprimarii si favorizeaza evacuarea comprimatului. Pot fi lubrifianti de tip hidrodinamic sau fluid, lubrifianti de tip bipolar, lubrifianti solizi de tip laminar,. Cei mai utilizati sunt: talcul, amidonul, acidul stearic, stearatul de magneziu, uleiurile minerale, grasimile, cerurile, siliconii, aerosilul, acid boric, polietilenglicolii cu greutate moleculara mare.

5. excipienti absorbanti. Se adauga la prelucrarea anumitor comprimate (cu tincturi, extracte fluide, ule­iuri, esente, vitamine liposolubile, produse fluide, amestecuri eutectice), ca sa adsoarba umiditatea si sa asigure amestecului caracteristicile necesare comprimarii. Se utilizeaza: amidonul, acidul silicic coloidal, lactoza, amidonul, celuloza micro­cristalina, acidul silicic coloidal.

6. excipienti coloranti. Se poarte recurge la colorarea artificiala pentru a atrage atentia asupra activitatii, a evita accidente, pentru a indica o concentratie diferita de sub­stanta medicamentoasa sau. din considerente de ordin estetic sau comercial. Se folosesc substante admise la colorarea alimentelor: rosu de amarant, indigotina, portocaliu GCN, galben tartrazina, albastru de metilen, violet de gentiana.

7. excipienti aromatizanti si edulcoranti. Aromatizarea este indicata pentru comprimatele care trebuie sa se des­faca treptat in gura, sau la cele efervescente. esente adsorbite stabil pe un suport pulve­rulent. Indulcitorii se folosesc, in special, pentru comprimate de supt sau sub­linguale sau pentru comprimate per orale efervescente. In afara de zahar, care este folosit curent, se recomanda o serie de alti produsi (glucoza, lactoza, manita etc.) sau substante din alte grupe chimice care nu se metabolizeaza la glucoza sau au o mare capacitate de indulcire cum sunt zaharina, ciclamatii etc.

8. excipienti stabilizanti. Se adauga destul de rar substante stabi­lizante: substante tampon pentru unele medicamente care sunt stabile la un anumit pH, adaugarea de substante ab­sorbante pentru medicamente sensibile la umiditate etc.

PREPARAREA COMPRIMATELOR

Principiul prepararii comprimatelor este foarte simplu, dar punerea lui in practica este destul de complicata. Pentru a avea un comprimat corespunzator materialul de comprimat (pulberea sau granulatul) trebuie sa aiba proprietati mecanice si forme particulare:

o anumita granulometrie;

o anumita capacitate de curgere, care sa asigure umplerea uniforma si rapida a matritei;

sa aiba o anumita capacitate de legare, de comprimare corespunzatoare;

capacitate de expulzare usoara.

Pentru realizarea acestor caracteristici, la prelucrarea substantelor medicamentoase in comprimate, pe langa adaugarea de excipienti este necesar si un tratament special, respectiv granularea.

Scopul granularii este:

prevenirea separarii componentelor unui amestec de pulberi;

imbunatatirea proprietatilor de curgere ale amestecului;

imbunatatirea proprietatilor de comprimare ale amestecului;

reducerea proportiei de aer dintre particule, aer care impiedica in buna masura comprimarea.

In mare exista trei procedee de comprimare:

comprimarea dupa granulare umeda (sau pe cale umeda)

comprimare dupa granulare uscata (pe cale uscata)

comprimare directa

In primul procedeu se intervine cu umiditate, in procedeele 2 si 3 se evita umiditatea. Deci le putem reduce la doua procedee:

a.      pe cale uscata,

b.     pe cale umeda.