DIAGNOSTICUL POZITIV SI DIFERENTIAL AL CHISTURILOR MAXILARE

DIAGNOSTICUL POZITIV SI DIFERENTIAL AL CHISTURILOR MAXILARE

DIAGNOTICUL POZITIV.

Chiar daca au originea diferita, multitudinea de chsituri maxilare prezinta un tablou clinic asemanator, diferentierile fiind induse de localizare, extensie, directia de crestere, de aparitia sau nu a complicatiilor.

Cercetarile cu privire la geneza chistului maxilar incep cu anamneza pacientului care ne ofera date despre existenta sau nu a simptomelor de debut (fenomene inflamatorii acute, fistule mucoase sau cutanate, dureri, parestezii, deformari osoase etc.) si caracteristicile lor. Apoi, examenul clinic general si de specialitate este completat cu mijloace complementare de diagnostic si anume:

a.      testarea vitalitatii dentare;

b.     punctia exploratorie;

c.      radiografii exo- si endoorale;

d.     tomografia computerizata;

e.      rezonanta magnetica nucleara - in cazuri neclare.

1. Testarea vitalitatii dentare, se efectueaza pentru toti dintii care ar putea avea relatii cu chistul, fie ca sunt indemni sau prezinta leziuni carioase. Se realizeaza cu ajutorul testelor termice (la "cald", la "rece"), electrice, si frezaj explorator cand primele nu sunt concludente. Testul electric trebuie utilizat cu rezerve, pentru ca poate da raspuns fals pozitiv, in cazul existentei unei secretii in canalul radicular (provenita din continutul chistului sau in urma necrozei de lichefactie).

2. Punctia exploratorie, orienteaza in mare masura diagnosticul, oferind date despre natura unei leziuni osoase incerte. Un prim element observat este natura solida sau fluida a continutului lezional ׃ in cazul unui continut lichid, aspectul sau orienteaza catre o anumita categorie lezionala.

Dupa evacuarea continutului, se poate introduce o substanta radioopaca si se executa radiografii de contrast care precizeaza mai bine limitele si raporturile chistului si evidentiaza grosimea peretelui chistic. Detalii suplimentare se pot obtine prin radiografii in incidente diferite dupa punctia sinusului maxilar si introducerea unei substante de contrast in cavitatea sinusala. Se obtin astfel elemente importante pentru diagnosticul unei leziuni care interfera cu regiunea sinusului maxilar.

3. Biopsia preoperatorie se recomanda in formatiunile chistice cu aspecte clinice sau radiolografice atipice.

4. Examenul radiografic. Intrucat manifestarile clinice ale chisturilor maxilare sunt comune si pentru multe tumori ale oaselor maxilare, examenul radiografic are o importanta majora pentru conturarea diagnosticului. Permite totodata depistarea chisturilor in stadiu endoosos, profund, inainte de a deveni perceptibile clinic. Examenul radiografic pune in evidenta extensia formatiunilor chistice, raporturile lor cu dintii si cu celelalte structuri anatomice (fose nazale, sinus maxilar, canal mandibular), furnizand astfel elemente pretioase privind indicatiile de tratament si tehnica operatorie adecvata. Radiografia da indicatii in ceea ce priveste pastrarea dintilor prin rezectie apicala sau extractia lor, precizand extinderea rezorbtiei osoase a procesului alveolar si lungimea radacinii ramase in os sanatos.

Se indica: - radiografie in incidenta retroalveolara sau ocluzala pentru chisturile mici sau pentru clarificarea relatiei leziune-dinti in cazul chisturilor mai voluminoase;

- ortopantomografie;

- radiografii ale sinusurilor anterioare ale fetei (SAF)

Imaginea clasica a chisturilor maxilare este de radiotransparenta rotunda sau ovalara bine delimitata de o banda de osteocondensare marginala.

5. Tomografia computerizata este o metoda imagistica eficienta pentru evaluarea leziunilor osoase maxilo-faciale, adesea fiind dificila stabilirea exacta a extinderii distructiei osoase si gradul de afectare a structurilor adiacente printr-un examen radiolografic clasic. De asemenea, diferentiaza un proces chistic de unul solid, surprinzand chiar transformarile tumorale care pot sa apara intr-o leziune chistica. Pentru evidentierea localizarii si a raporturilor leziunilor osoase cu tesuturile adiacente este necesar sa fie practicat atat in sectiuni axiale cat si biaxiale.

6. Rezonanta magnetica nucleara, este utila in diferentierea chisturilor de formatiunile tumorale maxilare, intrucat da informatii despre caracterul solid sau lichidian, grosimea si caracterul regulat sau neregulat al peretilor leziunii osoase.

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL

Intrucat semnele clinice (bombarea si suflarea osului, tumefactia secundara suprainfectiei, deplasarea dintilor etc.) sunt caracteristice si pentru tumorile maxilare, un rol foarte important in diagnosticul diferential clinic al chisturilor maxilare il are examenul radiografic. In diagnosticul diferential trebuie luate in considerare toate leziunile care determina osteoliza si care dau aspect de radiotransparenta.

Chisturile maxilare si tumorile benigne determina o distructie osoasa (osteoliza), cu aspect radiografic de radiotransparenta uniloculara, clara, omogena, uniforma, relativ bine delimitata, pe cand in tumorile maligne (carcinoame, sarcoame), metastaze ale tumorilor maligne din alte regiuni ale corpului, determina osteomielita cu aspect de radiotransparenta neomogena, fara contur net.

Dintre leziunile maligne, carcinomul cu celule scuamoase si carcinomul mucoepidermoid sunt localizate de regula in regiunea posterioara a maxilarului si mandibulei. Asimptomatice in stadiul initial, determina dureri surde si deformari osoase ulterior. Radiografic sunt leziuni radiotransparente cu margini care pot fi bine reprezentate, sclerotice sau difuze, neregulate, cu aspect "ros de molii".

Metastazele afecteaza de obicei zona laterala mandibulara in decadele 5, 6, 7 de viata. Radiolografic au aspect de radiotransparenta difuza.

Particularitatile chisturilor maxilare impun, in primul rand, diferentierea intre subtipurile lezionale de chisturi maxilare.