Examenul radiologic, metoda de investigare imagistica paraclinica in reabilitarea orala si tehnica dentara

EXAMENUL RADIOLOGIC, METODA DE INVESTIGARE IMAGISTICA PARACLINICA IN REABILITAREA ORALA SI TEHNICA DENTARA

Radiografia dentara este, impreuna cu analiza modelului de studiu una din metodele de analiza paraclinica folosite in elaborarea diagnosticului. Radiografia mai este folosita si in verificarea rezultatelor tratamentului dentar.

1. ISTORIC

Radiatiile X, care stau la baza radiografiilor au fost descoperite de catre profesorul Wilhelm Conrad Röntgen la Institutul de Cercetari Fizice al Universitatii din Wűrtzburg in anul 1895. La 8 noiembrie 1895, in timpul unei demonstratii, a fost efectuat primul examen radiologic cand cercetatorul si-a interpus mana intre sursa de radiatii si ecranul fluorescent si a observat proiectia conturului osos al mainii sale pe ecran. La 15 zile dupa aceasta descoperire Otto Walkhoff a incercat sa faca o radiografie dentara. In 1899, Sjöegren (Stockholm) a realizat primele radiografii retroalveolare. In 1914 a fost introdus in practica fotografica filmul de nitrat de celuloza imaginat de Kodak. Tot in 1914 Dieck descrie incidenta retroalveolara ce-i poarta numele. In 1930, Simpson pune la punct incidenta axiala cu film ocluzal.

Incidenta radiologica este relatia spatiala existenta sau care trebuie stabilita intre:

orientarea fasciculului de raze X;

pozitia regiunii de radiografiat;

punctul de intrare a razei centrale;

plasarea filmului radiologic.

Incidentele se adapteaza regiunii de interes, cum ar fi: coroana dentara, coletul, regiunea apicala, masivul facial in, ansamblu sau anumite regiuni ale sale (sinusuri, mandibula, ATM).

2. PRODUCEREA RADIATIILOR X

Radiatiile X iau nastere prin franarea brusca pe anod a unui fascicul de electroni rapizi de catre catodul incandescent al unui tub roentgen vidat (Fig.1). Tubul radiogen contine un filament de tungsten (catodul) adus la incandescenta in timpul functionarii. Electronii eliberati sunt focalizati sub forma unui fascicol conic cu varful spre anod. Anodul este reprezentat, in principiu, de un bloc metalic in care este incorporat un disc de tungsten (tungsten-ul are punctul de topire la 3200^o C). In tipul bombardamentului cu electroni anodul se incalzeste deosebit de puternic, energia cinetica a electronilor se transforma in proportie de peste 98% in caldura. Anodul formeaza "focarul termic" al tubului catodic si pentru a nu se topi sub impactul electronilor proveniti din anod si puternic accelerati se foloseste un anod rotativ, caldura generata fiind dispersata .

Radiatiile X sunt produse pe intreaga suprafata a anodului creand un efect de "penumbra" (delimitare difuza) la nivelul conturului proiectiei conice (Fig.2). Pentru diminuarea penumbrei, anodul este inclinat reducandu-se proiectia sa geometrica. Pentru a diminuarea penumbrei anodul este inclinat reducandu-se proiectia geometrica a anodului. Aceasta proiectie devine "focarul optic" al anodului, focar care reprezinta sursa aparenta a fluxului de radiatii.

Fig. 1 Schema unui tub radiogen

(dupa V. Popescu)

1 - catod (-);

2 - anod (+);

3 - filamentul adus la incandescenta;

4 - piesa conica de concentrare electrostatica;

5 - placuta din tungsten sau wolfram;

6 - fascicolul de electroni pornit din filament ce realizeaza bombardamentul electronic al anodului;

7 - focarul termic al placutei bombardat de electroni;

8 - focarul optic, proiectia geometrica a focarului termic.

Fig. 2 Efectul de penumbra. (dupa V. Popescu)

F - focar de radiatii;

O - obiect indepartat de focarul de radiatii;

P - penumbra

3. FORMAREA IMAGINII RADIOGRAFICE

Imaginea radiologica reprezinta reducerea la doua dimensiuni a unui obiect spatial cu trei dimensiuni. Ea este o repre­zentare de umbre produse pe film de fasciculul de radiatii emergent. Acesta, prin excelenta neomogen, datorita absorbtiei pe care a suferit-o trecand prin corpul de examinat, produce insumari si stergeri de umbre, suprapuneri de imagini cu deformari marginale si proiectii geometrice care acopera unele detalii si accentueaza altele. Obiectul examinat devine transparent, dar de o transparenta deosebita, dictata de legile absorbtiei atomice si nu de cele optice.

La strabaterea unui obiect, fascicolul de raze X este atenuat, fascicolul emergent fiind mai redus, mai atenuat comparativ cu fascicolul incident. Aceasta atenuare este influentata, printre alti factori, de grosimea obiectului si de densitatea lui. Datorita acestor factori anumite obiecte produc o absorbtie mai redusa a fascicolului radiogen creand prin proiectia lor pe filmul radiografic o zona intunecata pe radiografie prin impresionarea filmului. Aceste zone intunecate sunt cunoscute ca zone de radiotransparenta. Alte obiecte radioopace absorb radiatiile mai bine, fascicolul emergent fiind foarte slab sau chiar absent. Pe filmul radiografic zona lor de proiectie este mai transparenta, filmul nefiind impresionat atat de intens.

tesuturile ce compun organele cavitatii bucale au radio transparente sau radioopacitati diferite:

- tesuturile moi (buze, gingie, limba, etc.) sunt radiotransparente;

- smaltul dentar avand continutul cel mai ridicat de saruri minerale ( 96%), fiind si foarte dens are cea mai puternica absorbtie. Este tesutul cu cea mai mare radioopacitate din corpul uman.

Diferitele tesuturi ce compun organele cavitatii bucale au radio transparente sau radioopacitati diferite:

- tesuturile moi (buze, gingie, limba, etc.) sunt radiotransparente;

- smaltul dentar avand continutul cel mai ridicat de saruri minerale, 96%, fiind si foarte dens are cea mai puternica absorbtie. Este tesutul cu cea mai mare radioopacitate din corpul uman.

- cementul este radioopac, avand o absorbtie asemanatoare cu dentina de care nu se poate diferentia;

- dentina da de asemenea o imagine intens radioopaca, omogena, lipsita de structura;

- pulpa dentara este radiotransparenta. Uneori in canalul radicular se pot observa depuneri de saruri (calculi pulpari) radioopace;

- ligamentele periodontale sunt radiotransparente. Radiologic, spatiul periodontal este vizibil, avand aspectul unei interlinii interarticulare intre cement si lamina dura alveolara;

- tesutul osos este un tesut radioopac. Intensitatea radioopacitati variaza in functie de tipul osului:

o      lamina dura apare ca o linie radioopaca neintrerupta in mod normal. In cazuri patologice se observa o resorbtie a acesteia cu intreruperea conturului radioopac;

o      osul spongios are aspectul unei retele, se pot observa trabeculele osoase radioopace. In cazul unor procese patologice aspectul retelei trabeculare este afectat, trabeculele pot fi distruse si radioopacitatea lor fiind scazuta datorita mobilizarii sarurilor;

o      osul embrionar, datorita continutului scazut de minerale are un grad de radiotransparenta ridicat.

Fig. 3. Exemplificarea elementelor vizibile pe o radiografie dento-alveolara. (Schita grafica dupa Martonffy K).

smaltul;

dentina;

camera pulpara;

canalul radicular;

foramenul apical;

spatiul periodontal;

septul interradicular;

lamina dura;

septul interalveolar;

obturatie de amalgam.

In cavitatea bucala a pacientului se pot gasi si restaurari, fie odontale, fie protetice. Acestea au radiotransparente diferite fata de tesuturi fiind mai radioopace, metalul fiind cel mai radioopac material. Aceasta radioopacitate ajuta la decelarea calitatii tratamentului stomatologic.

Exista o notiune peste care nu putem trece, fara sa amintim, si anume: roentgentranslucenta. Titanul si aliajele acestuia au capacitatea de a permite penetrarea razelor X si astfel controlul omogenitatii pieselor protetice. Astfel se creeaza posibilitatea evidentierii defectelor de turnare, cu ar fi golurile, porozitatile etc. Eventualele defecte de turnare din infrastructurile protezelor mobilizabile confectionate din titan sau aliajele de titan pot fi astfel apreciate cantitativ si/sau calitativ.

Fig. Imagini radiologice ale bazei din titan corespunzatoare unei proteze totale inferioare (zonele posterioare). Sageata indica un defect de turnare nedecelat la inspectie si palpare. (dupa BRATU).

daca mai ramane in picioare capitolul pot sa-ti dau imagini de sudura, defecte- fisuri in aliaje metalice

Tipuri de radiografii

Pentru radiografierea complexului morfo-functional dento-parodonto-alveolar se folosesc tehnici multiple ce se pot imparti in:

v    tehnici cu film intraoral;

v    tehnici cu film extraoral.

Aceasta clasificare are drept criteriu locul unde a fost plasat filmul, dar mai sunt si alte criterii, cum ar fi:

intinderea regiunii de radiografiat (tehnici de ansamblu sau sectoriale);

directia si orientarea fasciculului de raze X (incidenta orizontala, oblica, axiala);

regiunea de radiografiat etc.

Radiografiile intraorale cele mai utilizate in practica stomatologica, in functie de orientarea fasciculului de raze X si pozitionarea filmului radiografic, sunt radiografiile retroalveolare (apicale si muscate) si ocluzale:

Radiografia periapicala

(incidenta endoorala retroalveolara, izometrica si ortoradiala) - (10-12radografii) ne ofera date despre coroana dintelui, osul alveolar cat si despre radacina dentara (forma, pozitie, lungime, rapoarte) si zona periapicala. Este cel mai des utilizata. Examinarea intregii cavitati bucale se face cu radiografii seriate (radiografii periapicale ale tuturor dintilor, 10-12, si radiografii muscate in zona premolar-molara);

Radiografia muscata (bitewing)

(incidenta endoorala retroalveolara interproximala) - este folosita pentru detectarea cariilor interproximale ce nu pot fi decelate clinic si pentru stabilirea nivelului orizontal al osului alveolar la nivelul dintilor posteriori. Este folosita atat in dentitia temporara cat si in cea permanenta. Se folosesc filme speciale ce au o aripioara de hartie care va fi muscata, filmul fiind plasat retroalveolar;

Principala deficienta care se reproseaza radiografiilor retroalveolare este aceea de a fi incomplete, de a nu prezenta in totalitate pe acelasi film o suprafata mai intinsa care sa imaginea completa unei leziuni mai mari.

Radiografia ocluzala

(incidenta endoorala axiala) se foloseste pentru zone intinse si expune dintele in unghi drept fata de radiografiile retroalveolare, permitand astfel vizualizarea celui de-al treilea plan. Dintele apare radioopac cu proiectia canalului radicular radiotransparent in mijloc. Se utilizeaza si pentru precizarea pozitiei dintilor inclusi in raport cu creasta alveolara si pentru localizarea calculilor salivari.

Radiografiile extraorale sunt folosite pentru examinarea unor suprafete intinse ale capului si gatului. Dintre acestea, ortopantograma este frecvent utilizata in ortodontie, parodontologie, cat si in analiza aspectului condililor ATM. Relatiile oferite sunt atat in plan vertical, cat si in plan mezio-sagital. Dimensiunile sunt foarte apropiate de cele naturale, astfel aprecierile avand la baza acest film sunt foarte exacte.

Avantajele ortopantogramei sunt urmatoarele:

o      ofera o vedere de ansamblu a coroanelor dentare, permitand o evaluare aproximativa a implantarii fiecarui dinte;

o      permite o prima evaluare privind eruptia normala si eruptiile intarziate;

o      se evita expunerile numeroase reducandu-se iradierea pacientului;

o      se economiseste timp;

o      ne ofera date despre ageneziile si dintii supranumerari;

o      prezinta topografia proceselor carioase in plan mezio-distal;

o      permite evidentierea unor chisturi sau odontoame;

o      ofera date legate de canalul radicular si fracturi dentare;

o      se poate executa si de copii.

Dezavantajele ortopantogramei sunt:

regiunea incisiva este deseori mascata ce catre coloana vertebrala;

zonele proximale ale dintilor laterali deseori se suprapun (inghesuiri, malpozitii etc.):

are numai o valoare orientativa asupra suportului parodontal.

In afara de tipurile de radiografii enumerate mai sus se mai folosesc si alte forme de tehnici avansate de imagistica in analiza regiunii cefalice:

Tomografia computerizata (CT). Imaginile se obtin prin scanarea unei sectiuni transversale subtiri a corpului cu un fascicul ingust de raze X. Multitudinea de proiectii este prelucrata de un computer si se obtine imaginea respectivei sectiuni transversale. Multitudinea de proiectii este prelucrata de un computer si se obtine imaginea respectivei sectiuni transversale. Computerul poate realiza o reconstructie 3D pe baza datelor obtinute. Imaginile CT sunt fara suprapuneri, fiind foarte utile pentru determinarea traumelor extinse sau pentru chirurgie.

Dezavantaje: doza mare de radiatii, scumpa, mai putine informatii despre tesuturile moi, scumpa.

Radiografia digitala este un tip de radiografie analogica prelucrata printr-un calculator, dupa ce a suferit o cuantificare a valorilor intensitatilor componente ale imaginii. Aceste valori se pot stoca, prelucra, analiza si transmite, iar imaginea finala dupa ce a fost recompusa de catre un convertor va fi de o calitate superioara aceleiasi imagini obtinute prin conditii conventional (clasice).

Xeroradiografia dentara pe filme de seleniu obtine imagini radiografice de o calitate superioara, procedeul este mai putin invaziv pentru corpul uman. Fascicolul emergent de raze X va forma pe film, prin modificarea rezistentei electrice a seleniului, o imagine latenta car va deveni vizibila prin aplicarea unei pudre ce contine particule incarcate negativ.

Imagistica prin rezonanta magnetica (MRI) este folosita in examinarea tesuturilor moi, nu utilizeaza raze X. Imaginile sunt clare, fara suprapuneri. Ca dezavantaje amintim costul ridicat, caracterul claustrofobic al aparatului, necesitatea ca pacientul sa ramana nemiscat in cursul examinarii, magnetizarea implantelor sau a obiectelor metalice. MRI nu este aplicata tesutului osos.

Sialografia si Artrografia sunt doua tehnici folosite in vizualizarea cavitatilor glandelor salivare respectiv articulare prin folosirea unui mediu de contrast.

EXEMPLIFICARI IMAGISTICE

(Colectia Prof. Univ. Dr. G. Matekovits).

Partea I.

Relatii si aspecte radiologice normale.

Fig. 5

Aspect radiologic al unei RPF metalice cu o extensie distala de pe maxilarul superior.

Fig. 6

Aspectul radiologic al unei RPF stabilizatoare de pe maxilarul superior. Se pot observa rapoartele intermediarilor cu creasta edentata.

Fig. 7

Aspectul radiologic al unei coroane de invelis metalice de pe maxilarul inferior, cu un mentinator special (capsa) ancorata pe zona distala.

Fig. 8

Aspect radiologic al unui colaj cu ancorare pe 33 - 43, care are scopul de a imobiliza frontalii inferiori (32,31,41,42) care prezinta o mobilitate de gradul II si III.

Fig. 9

Aspectul radiologic al unor suruburi prefabricate de pe maxilarul inferior, folosite la restaurarea bontului coronar.

Fig. 10

Aspectul radiologic al unei RPF cu un singur intermediar de pe arcada superioara.

Observatii

O inchidere marginala corecta a coroanelor de invelis metalice;

Raportul intermediarului cu creasta edentata corect modelat;

In zonele incizale se pot observa retentiile modelate cu scopul de a sustine materialul de placare.

Partea II.

Relatii si aspecte radiologice patologice.

Fig. 11

Aspect radiologic de pe maxilarul inferior cu o RPF. Se observa o ancorare meziala pe un rest monoradicular.

Observatii: erodarea insertiei intre DCR si restul radicular.

Cauzele posibile

Subevaluarea de catre medic a conditiei biomecanice a restului radicular;

Subdimensionarea DCR;

Conceperea si executarea unei RPF

supradimensionate.

Fig. 12

Aspect radiologic de pe maxilarul superior cu o RPF cu ancorare distala pe un molar.

Observatii

Coroana de invelis metalica este usor supradimensionata;

Jonctiunea intre fata meziala a coroanei si suprafata distala al intermediarilor prezinta o linie de fractura la nivelul angrenarii.

Cauzele posibile

Supraincarcarea biomecanica a intermediarului si o ancorare redusa;

Sudura sau turnatura a cedat sub presiunile masticatorii sau bruxism;

Separarea prea agresiva de catre tehnician, intre coroana si capatul distal al intermediarului.

Fig. 13

Aspect radiologic al unei RPF de pe maxilarul inferior.

Observatii

Modelarea supradimensionata al intregii piese protetice;

Prezenta celor doua extensii distale modelate excesiv;

Coroana scurta la nivelul celui de al doilea premolar. Drept consecinta:

- carie secundara sub restaurarea coronara,

- invazi bacteriana cu inflamatie periapicala cronica difuza, cu liza osului alveolar.

Fig. 14

Imaginea radiologica a unei RPF, cu ancorare distala printr-o coroana de invelis metalica. (Arcada inferioara).

Observatii

Coroana de invelis metalica este scurta la nivelul coletului si in zona proximala distala;

Aceasta coroana este extrem de larga mezial, cu o punga gingivo-osoasa;

Intermediarul mezial modelat incorect in forma de carena, cu mari suprafete concave de retentie in zonele meziale si distale.

Fig. 15

Imaginea radiologica a unei coroane de invelis metalice de pe arcada inferioara, cu evidente defecte la nivelul inchiderii marginale. Neadaptata axial si transversal

Fig. 16

Aspectul radiologic unei coroane de invelis metalice de pe arcada mandibulara.

Observatii

Modelarea incorecta al ambrazurilor, atat distal cat si mezial;

Consecintele supramodelarii meziale se traduc prin crearea unei nise meziale sub coroana de invelis si obturatia de amalgam de argint situat distal pe dintele vecin;

Drept urmare apare caria de colet sub

coroana de invelis insotit de afectarea

osului septal.

Fig. 17

Aspect radiologic de pe maxilarul inferior, ce reprezinta o coroana de invelis metalica, care serveste drept sprijin distal al unei RPF.

Observatii

Inchidere marginala corecta in zona meziala;

Intermediarul este suspendat fata de creasta osoasa edentata;

Coroana este larga si supradimensionata distal;

Prezenta unui molar de minte in pozitie verticala, care exercita compresie mecanica asupra molarului de 12 ani.

Fig. 18

Aspectul radiologic de pe maxilarul superior. Se observa o coroana de invelis metalica cu o extensie distala.

Observatii

Inchiderea marginala incorecta;

Supradimensionarea extensiei.

Concluzii la acest caz: Din motive biomecanice nu este permisa aplicarea extensiei distale cu ancorare pe o singura coroana de invelis.

Fig. 19

Imaginile radiografice unor dispozitive corono-radiculare (DCR) de pe maxilarul superior.

Observatii

Inchidere marginala si lungime intracanalara corecta;

Inchidere marginala incorecta, lungimea intracanalara corecta;

Inchidere marginala incorecta, inserarea intracanalara eronata, cu asezarea dispozitivului radicular pe o cale falsa. Obturatie de canal incompleta.

Fig. 20

Aspectul radiografic al unui DCR de pe arcada inferioara.

Observatii

Inchiderea marginala buna;

Lungimea segmentului intracanalar corespunzatoare,

Reactie inflamatorie cronica periapicala difuza.

Fig. 21

Ortopantomografie (radiografie panoramica) oro-faciala. Interpretarea imaginii:

Radoopacitate normala la nivelul oaselor si a tesuturilor dure dentare.

Radioopacitate exagerata la nivelul pieselor protetice metalice, resturarilor odontale si a tratamentelor radiculare.

Radiotransparenta normala a sinusurilor maxilare si a partilor moi.

Analiza detaliata odonto-parodontala:

1.6 cu restaurare coronara supradimensionata si o obturatie de canal unde conul de gutaperca depaseste apexul cu 8 mm;

1.5 acoperit cu o coroana de invelis metalica asociata cu o carie secundara distala, obturatie radiculara incompleta;

1.4 - 1.3 sunt acoperite de coroane de invelis metalice si prezinta tratamente canalare incomplete;

1.2 - 1.1 relatii normale, 2.1 prezinta o obturatie meziala radioopaca, 2.2 relatii normale;

2.3 prezinta o obturatie meziala radioopaca acompaniata de o carie secundara, se remarca o radioopacitate distala crescuta datorita suprapunerii imaginii coronare cu imaginea coroanei lui 2.4;

2.5 - 2.6 absenti de pe arcada, zona edentata prezinta o lama osoasa de 3 mm in vecinatatea sinusului maxilar;

2.7 prezinta o obturatie ocuzala pe o cavitate de clasa I dintr-un material radioopac (cel mai probabil amalgam de argint);

3.8 - 3.5 sunt stalpii de sustinere a unei RPF dintr-un aliaj. Se observa un modelaj insuficient la nivelul zonei meziale a 3.5;

3.4 - 3 relatii normale;

4 - 8 sunt stalpii de sustinere a unei RPF dintr-un aliaj. Se observa o supramodelare a intermediarilor la nivelul crestei edentate.

Observatii: Pentru medicul de medicina dentara aceasta radiografie de ansamblu ofera o serie de informatii generale si locale. Dupa elaborarea diagnosticului si stabilirea planului de tratament se trece la terapia dento-parodontala etapizata. Erorile observate pot fi corectate dupa consultarea tehnicianului dentar astfel se ridica considerabil calitatea viitoarei reabilitari orale.

imagine sudura laser cu microfisuri in materialul de baza, cauzate de o racire rapida dupa sudura. radiografie 3/4cm colectia Bortun

proteza mobilizabila scheletata cu 2 zonel de sudura laser colectia Bortun

Concluzii

Examinarea radiologica, fie ea clasica sau imagistica moderna, a devenit un mijloc de analiza paraclinica deosebit de important pentru obtinerea de informatii necesare in determinarea existentei afectiunilor ADM.

Radiografia simpla permite obtinerea unei multitudini de date variate despre:

existenta si intinderea proceselor carioase;

tipul, cantitatea, calitatea si distributia osului alveolar;

prezenta sau absenta infectiilor periapicale;

implicarea furcatiei;

resorbtia sau apozitia radiculara;

relatiile de vecinatate dintre radacinile dintilor adiacenti;

numarul, dimensiunea, forma, inclinarea si pozitia radacinilor;

prezenta sau absenta pungilor parodontale;

existenta chistelor, granuloamelor;

statusul tratamentelor endodontice;

raportul coroana/radacina;

pulpa dentara; prezenta sau absenta calculilor intrapulpari;

aspectul spatiului periodontal; decelarea modificarilor dimensiunii spatiului periodontal ce ne va da indicatii despre existenta unui proces inflamator de cauza infectioasa sau traumatica;

aspectul laminei dura sufera modificari cand exista o infectie periapicala sau in cazul unei traume ocluzale;

existenta de greseli in conceperea sau executarea RPF.

Cu ajutorul acestui examen paraclinic este posibila interventia eficace in cazurile patologice examinate.

BIBLIOGRAFIE:! ! AR TREBUI MACAR CURSUL DE RADIOLOGIE DR. BRAD

1. ALDELESCU C.: Radiologie pentru studenti si medici stomatologi, Ed. Polirom, Bucuresti, 1998;
2. ANGHEL M., Diagnosticul oral, Ed. Orizonturi universitare, Timisoara, 2004;
3. BÁNÓCZY J.: Cariologia és endodontia. 3. kiadás, Medicina, Budapest, 1997;
4. BRATU D., IEREMIA L., URAM-TUCULESCU S.: Bazele clinice si tehnice ale protezarii edentatiei totale. Ed. Imprimeria de Vest, Oradea, 2003;
5. CHAI T.S., STEIN R.S.: Porosity and accuracy of multiple unit titanium castings. J.Prosthet.Dent., 1995, 73, 534;
6. COLOJOARA C., MIRON M.: Reabilitarea orala a pacientului. Principii de baza in investigarea, diagnosticul si stabilirea planului de tratament, LITO UMFT, Timisoara 2000;
7. FERENCZY K.: Fogászati röntgenológia. Ed. Medicina. Budapest, 1967;
8. IEREMIA L., BRATU D., NEGRUTIU M.: Metodologia de examinare in protetica dentara, Ed. Signata, Timisoara, 2000;
9. MARTONFFY K.: Fogászati radiológia. Semmelweis Kiadó, Budapest, 2006.
10. MITCHELL D. A.,  MITCHELL L.: Ghid clinic de stomatologie, Ed. BIC ALL, Bucuresti, 1999;
11. PASLER A.: Zahnärztliche Radiologie. 3. Aufl. Thieme, Stuttgart-New York, 1995;
12. POPESCU V., RADULESCU M.: Radiodiagnosticul in stomatologie. Ed. Medicala, Bucuresti, 1973;

13. URAM-TUCULESCU S., BRATU E., LAKATOS S.: Titanul in stomatologie. Ed. Signata. Timisoara, 2001;