EXISTA IN PRACTICA FACTORI PREDICTIVI PENTRU DURATA DINTRE DIAGNOSTICUL DIABETULUI ZAHARAT TIP 2 SI INITIEREA INSULINOTERAPIEI?

EXISTA IN PRACTICA FACTORI PREDICTIVI PENTRU DURATA DINTRE DIAGNOSTICUL DIABETULUI ZAHARAT TIP 2 SI INITIEREA INSULINOTERAPIEI?

Centrul Clinic de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice Cluj-Napoca

INTRODUCERE: Diabetul zaharat tip 2, caracterizat prin doua mecanisme interdependente: deficitul insulinosecretor si insulinorezistenta, are o evolutie progresiva, potential influentata de factori precum glucotoxicitatea, lipotoxicitatea, folosirea anumitor clase de antidiabetice orale. Putini dintre parametrii folositi in practica clinica au fost citati ca asociindu-se cu durata pana la esecul terapiei orale.

OBIECTIVE: Am urmarit sa identificam, dintre parametrii folositi curent in urmarirea ambulatorie a pacientilor, posibilii factori asociati cu durata dintre diagnosticul diabetului zaharat si initierea insulinoterapiei.

MATERIAL SI METODE: S-au selectat 90 de pacienti cu diabet zaharat tip 2 insulinotratat, urmariti in ambulatorul Centrului de Diabet Cluj. Criteriul de includere a fost prezenta unei perioade de minim 6 luni de tratament non-insulinic, criteriul de excludere a fost initierea insulinei din alte motive decat esecul terapiei orale (ex. insuficienta hepatocelulara sau renala). Un numar de 30 de parametri disponibili din fisele de ambulator au fost documentati pentru fiecare caz in parte (parametri clinico-biologici, antropometrici, socio-demografici, durata tratamentului cu fiecare dintre antidiabeticele orale folosite). S-a studiat legatura dintre durata de la diagnostic la initierea insulinei si fiecare dintre acesti factori.

REZULTATE: Durata medie de la diagnosticul diabetului la initierea insulinei [DD] a fost de 8.1 ani (min 0.9 max 22.4). Lotul a fost constituit din 31 barbati si 59 femei, varsta medie la initierea insulinei a fost de 59.4 ani. IMC mediu in lot a fost de 30.0 kg/m², glicemia medie la initiere: 256 mg/dl, HbA1c medie 9.3% (parametru disponibil la 25% dintre pacienti). DD s-a corelat pozitiv cu greutatea la initierea insulinoterapiei, nu si la debutul diabetului (R=0.26 respectiv 0.16). A existat o asociere negativa nesemnificativa intre DD si glicemia la debut. Impactul tratamentului cu metformin, sulfoniluree si, respectiv, tiazolidindione asupra DD (R=0.77, R=0.75, R= -0.31) se explica prin administrarea frecventa a acestora din urma ca ultima intensificare inaintea insulinoterapiei. Nu s-au constatat corelatii semnificative intre DD si valoarea maxima documentata pentru colesterol, trigliceride, TA. Intre persoanele care au refuzat insulina la cel putin 3 vizite medicale (23.3%), a predominat sexul feminin (85.7%). DD a fost semnificativ mai mica la persoanele la care s-au efectuat cel putin 2 intensificari ale tratamentului in primii 2 ani de la debut, fata de cele la care tratamentul initial s-a mentinut minim 2 ani (6.3 vs 16.0 ani, p<0.05). Persoanele cu studii superioare au avut o initiere mai precoce a insulinei (DD medie = 5.4 ani).

CONCLUZII: Durata dintre diagnosticul diabetului tip 2 si initierea insulinei nu s-a corelat semnificativ cu niciun parametru antropometric sau de laborator dintre cei determinati de rutina. Sexul feminin si nivelul de educatie par a influenta acest interval, probabil prin mecanisme psihologice. In studiul nostru, numarul de intensificari ale tratamentului in primii 2 ani de la diagnostic a fost singurul factor predictiv pentru intervalul de timp pana la insulinoterapie.