FRACTURA DIAFIZEI TIBIALE

FRACTURA DIAFIZEI TIBIALE

Este o fractura foarte frecventa.

Mecanism de producere:

traumatism direct si violent, faractura producadu-se in cazul unui impact sau ca urmare a unei zdrobiri. In acest caz fractura este adesea deschisa cu leziuni cutanate de gravitate variabila.

Mecanismul indirect este invocat  cand fractura se produce la distanta de impact, prin torsiune brusca cu glezna imobilizata. In acest caz fractura este spiroida si rareori deschisa. O fractura produsa prin acest mecanism este fractura prin flexie cand corpul este proiecta lateral sau posterior, piciorul fiind fixat pe sol.

deplasarea fragmenetelor este  laterala si deobicei redusa dar poate fi uneori si in lungime daca exista o subluxatie a capului peroneului

la sportivi este indirecta si spiroida (schiori) cu fragmenetle departate in sens anteroposterior.

Tablou clinic:

se produc cu predilectie in treimea inferioara

se constata tumefactia, deformarea regiunii, impotenta functionala totala;

scurtare

echimoza

durere in punct fix

mobilitate anormala

netransmiterea miscarii de la genunchi la glezna

absenta crepitatiei osoase poate indica o intrerupere musculara.

durere, impotenta functionala absoluta

pozitii vicioase:

angulare

scurtare

rotatie externa

Complicatii :

precoce : constau din sindromul trombo-embolic, embolia garsoasak, infectia, necroza cutanata, deplasari secundare si sindromul de loja

tardive: intarzieri de consolidare, pseudartroza, calusul vicios si osteita.

Program de tratament:

Etapa I: Perioada de imobilizare dupa traumatism sau dupa interventia chirurgicala

prezervarea functiei segmentului traumatizat

o      mobilizari si contractii izometrice la nivelul segmentelor supra si subiacente

o      executarea imaginativ, a tuturor miscarilor la nivelul articulatiei genunchiului

calmarea durerii, la nivelul segmentelor supra si subiacente

o      masaj decontracturant, circulator, cu rol sedative

o      masaj asociat cu contractii progresive, prudente, urmate de relaxare (in scop de decontracturare) sau masaj asociat cu mobilizari pasive

relaxare generala si locala, educarea relaxarii este foarte importanta deoarece anxietatea duce la contractura

o      destindere prin respiratie abdomino-diafragmatica

o      relaxare locala prin posturari in pozitii antalgice

combaterea atrofiei locale

o      se vor realiza contractii izometrice la nivelul segmentului lezat

Etapa II: Perioada urmatoare imobilizarii, are ca obiectiv de baza cresterea mobilitatii articulare

calmarea durerii atunci cand exista si lupta contra inflamatiei acute

o      masaj antalgic, decontracturant pe segmentele supra si subiacente

o      masaj terapeutic propriuzis, adresandu-se zonelor profunde ale muschilor, tendoanelor, capsulei afectate (MTP)

o      crioterapie

rearmonizarea mecanica a articulatiei

o      posturari

o      tractiuni axiale , decoaptari,

o      balansari, pendulari

o      mobilizari active,

Toate aceste tehnici sunt asociate cu caldura, masaj, electroterapie antalgica si decontracturanta.

Refacerea partiala a amplitudinii de miscare

o      Mobilizari pasive analitice (pot fi efectuate si in apa)

o      Mobilizari activo pasive dictate de lipsa durerii

o      Mobilizari active ale articulatiilor indemne ale membrului afectat din posturi cu eliminare a gravitatiei

o      FNP-uri : IR, RR

Etapa III: Este o trecere spre etapa a IV- a

Recuperarea mobilitatii articulare

o      Repetarea miscarilor pasive indolore (autopasive, scripetele reciproc)

o      Tehnici asuplizante (posturari, intinderi pasive)

Etapa IV: Are ca obiectiv de baza cresterea fortei musculare si refacerea completa a mobilitatii articulare

Refacerea completa a mobilitatii articulare

o      Tehnici de intindere capsulo- ligamentara (tractiuni axiale, decoaptari, alunecari ale capului articular craniale, caudale, ventrale sau dorsale)

o      Tehnici FNP : RO si SR

o      Mobilizari autopasive la scripete

o      Mobilizari active

Cresterea fortei si rezistentei musculare, cresterea stabilitatii

o      Tehnici FNP pentru cresterea fortei musculare(MARO, CR, IL, ILO, SR, SI, IA )

o      Mobilizari active cu rezistenta manuala la inceput analitice apoi globale

o      Tehnici FNP + diagonalele Kabat

o      Mobilizari active cu rezistenta (scripetoterapie cu contragreutati, benzi elastice, gantere, mecanoterapie, exercitii cu rezistenta apei)

o      Exercitii de control si echilibru, exercitii de proprioceptie

Recuperarea gestuala a miscarilor

o      Exercitii de gestica uzuala

o      Exercitii de coordonare

Readaptarea si antrenarea la efort

o      Elemente din sporturi, inot , jocuri sportive

Etapa V: Are ca obiectiv de baza recastigarea profesionalismului

Reantrenarea la efort pt cei care lucreaza in efort fizic intens

Antrenamentul gesticii pentru cei care au nevoie in profesiunea lor de o inalta abilitate

Reeducarea mersului

Exercitiile de reluare a mersului incep cu perioada de adaptare la ortostatism, care in special la varstnici capata importanta deosebita. In momentul in care este posibil ortostatismul se poate reincepe mersul.

1. Mersul fara sprijin pe membrul inferioar afectat, este aproape regula intr-o prima etapa in recuperarea traumatismelor soldului. Pacientul este invatat sa mearga cu carje astfel :

1. Sprijin pe membrul sanatos
2. Carjile se duc in fata
3. Membrul afectat se duce in fata intre carji, fara incarcare (atinge doar solul)
4. Se trece greutatea corpului pe carji prin balansarea in fata a acestuia
5. Membrul inferior sanatos (eliberat de greutatea corpului) se trece printre carji si se sprijina pe sol inaintea carjilor, concomitent cu trecerea greutatii corpului de pe carji pe membrul sanatos

Dupa ce pacientul s-a obisnuit cu carjile, timpii b si c se fac concomitent. In aceasta faza a mersului fara sprijin pe membrul inferior afectat se urmaresc cateva aspecte :

piciorul membrului afectat nu sta in aer, ci se aseaza pe sol in sprijin virtual. Un carton sau un ziar pus sub picior poate fi tras de kinetoterapeut, dovada a neincacarii membrului afectat. Este gresita pozitia de mers fara incarcare in care pacientul tine genunchiul flectat si binenteles si soldul in acest caz, de teama sa nu atinga solul.

extensia soldului in timpulk pasului posterior trebuie sa fie completa

genunchiul sa se flecteza ca intr-un mers normal

atacul solului cu piciorul afectat, desi este relativ mimat, sa se faca corect prin talon, apoi rularea si pasirea solului prin varf.

balansul membrului afectat ca si sprijinul virtual, sa se faca fara deviatii(de obicei in abd si rot ext.)

rotatia bazinului deasupra capetelor femurale sa fie cat mai simetrica in timpul pasului pelvin

distanta dintre pasi sa fie egala si constanta ( de obicei lungimea unui picior si jumatate)

Pacientul va fi invatat sa urce si sa coboare o scara. Se urca cu membrul sanatos, apoi carjile si membrul afectat si apoi este adus piciorul sanatos pe aceeasi treapta.

2. Mersul cu incarcare a membrului afectat se reia treptat, in functie de tipul lezional. Uneori este precoce, ca in protezele de sold, alteori dupa 1 jumate, pana la 2 luni, ca in luxatii sau dupa 90 de zile , ca in fracturi sau osteotomii. Aceste momente nu inseamna reluarea sprijinului 100%, ci doar inceputul cu un procent de 8-10% din greutatea corpului. Acest procent reprezinta aproximativ greutatea proprie a membrului inferior.

Vom proceda astfel :

Asezam pacientul cu membrul inf afectat pe un cantar, sprijinul pe membrul sanatos facandu-se pe un piedestal alaturat. Mb afectat apasa pe cantar, pana ce acul indica greutatea corespunzatoare de 8-10% din totalul greutatii corpului. Exercitiul se repeta de 3-4 ori pe zi pana cand pacientul capata constiinta ''valorii'' acestei incarcari pe care o va utiliza in mersul cu carjele sau cu cadrul de mers.

Alt exercitiu : pozitie soldie pe mb sanatos, toata greutatea corpului fiind pe acesta. Mb afectat se aseaza pe sol putin in fata celuilalt( ca in pozitia de bataie a tactului). Incarcarea mb afectat nu este decat propria greutate a acestuia. Incepem acest sprijin mai precoce decat recomanda serviciile de ortopedie, deoarece este inofensiv ( daca se face corect) aducand aventaje enorme pt troficitatea mb inferior, circulatia lui, precum si pt grabirea formarii calusului. Treptat crestem procentul de incarcare 10-15-20% din greutatea corpului, orientandu-ne dupa dureri, pozitia bazinului, timpul scurs de la accident sau interventie, tipul leziuniii si tipul contentiei. Exista totusi un oarecare grad de relativitate in toate aceste criterii. Aceasta este perioada cand incepem si mersul in apa in bazine, cu sprijinul unei maini pe bara.

3. Mersul in baston, se incepe cand pacientul a ajuns la o incarcare de aproximativ 50% si pelvisul nu mai basculeaza ( semnul Trendelenburg) dat insuficientei abductorilor.

Bastonul se tine in mana opusa mb afectat si se deplaseaza impreuna.

Incarcarea in continuare si gradeaza slabind sprijinul mainii pe baston.Exista bastoane dinamometrice care inregistreaza presiunea mainii.Uneori, mersul cu sprijin in baston se va pastra toata viata.

4. Refacerea completa a mersului cere o suita de exercitii complexe ca : mers liber, mers pe panta , mers inapoi, mers in lateral, mers cu picioarele incrucisate, mers in zig-zag, intoarceri.