COMUNICAREA CU BOLNAVUL IN PROCESUL DE INGRIJIRE

COMUNICAREA CU BOLNAVUL IN PROCESUL DE INGRIJIRE

Definitie. Comunicarea este un concept vast, care cuprinde toate comportamentele umane.

Fiecare persoana are o relatie unica cu mediul, care se manifesta in comportamente, iar sistemul lor de transmisie se numeste comunicare. Exista o serie de transmisii ce au loc atunci cand individul interactioneaza cu mediul. Chiar daca individul incearca, el nu poate niciodata sa nu comunice; daca nu vorbeste, nu ne priveste si acest lucru ne comunica ceva.

Scopul comunicarii este ca interactiunea cu ceilalti sa ne dea un sens al identitatii (N.Stanton,1995). Conceptul de sine si relatia cu alt individ, cu un grup sau cu lumea au loc datorita comunicarii. Tot astfel se stabileste relatia terapeutica, atata timp cit exista un schimb de ganduri si sentimente intre cel care sufera si persoana de ajutor. In procesul comunicarii sunt folosite tehnici si sunt necesare abilitati speciale pentru a ajuta pacientul sa-si resolve problemele.

Elemente de actiune: vorbirea si miscarile corpului( miscarile automate, postura, expresia faciala, gesturile, manierismele).

Comunicarea verbala si non - verbala.

Comunicarea verbala Limbajul este exprimarea ideilor in acord cu regulile stabilite de societate si este specific uman. Vorbirea insasi este un complex de activitati ce includ organe si sisteme. Defectele de structura, disfunctiile datorate bolilor, derivarea sau supraincarcarea senzoriala si dizabilitatile de invatare pot afecta folosirea cu acuratete sau nu a transmiterii mesajului.

Tulburari de comunicare verbala. Schizofrenul se caracterizeaza prin inabilitatea sa de abstractizare si foloseste cuvinte simbolice pentru a reda intelesul real. Balbaitul sufera de o intrerupere in ritmul normal al sunetelor vorbirii si este, de asemenea, deficient in expresia relatiei sale cu mediul. Copilul retardat mintal nu poate invata limbajul si nu poate avea un comportament social. Copilul autist nu se poate exprima simbolic prin cuvinte. In afara de

cuvinte si sunete, asistenta trebuia sa recunoasca limbajul ne-verbal, cum ar fi : tonul vocii, calitatea ei si ritmul vorbirii, care influenteaza mesajul si este o componenta esentiala in evaluarea comunicarii.

Caracteristicile comunicarii verbale profesionale folosesc la stabilirea unei relatii umane pozitive si la castigarea increderii pacientului. Comunicarea terapeutica va respecta urmatoarele reguli:

- mesajul transmis sa fie scurt si clar;

- vocabularul folosit sa fie scurt si clar;

- debitul verbal sa fie potrivit;

- tonul vocii sa fie adecvat in functie de starea pacientului;

- informatia sa nu fie influentata de emotiile sau de oboseala noastra;

- sa fie ales momentul potrivit;

- mimica si gesturile sa accentueze cuvintele;

- sa se manifeste atentie si grija fata de pacient;

- ascultatorul isi mobilizeaza intreaga atentie pentru a intelege mesajul transmis de pacient;

- sa manifeste toleranta fata de pacient;

- asistenta il va asculta fara sa-l intrerupa;

- asistenta va raspunde, cind este cazul, doar prin mimica, aratand ca intelege necazul pacientului (mesaje de continuare).

Comunicarea non - verbala. Se realizeaza printr-o serie de comportamente aparent disparate care alcatuiesc impreuna o imagine ce completare a mesajului verbal transmis de client, il inlocuiesc sau il contrazic. Ele sunt urmatoarele:

Elemente vocale: zgomote, sunete (in afara vorbirii), sunete inalte, tonul vocii, calitatea vocii, taria sau intensitatea ei, ritmul vorbirii, sunete ne-verbale(ras, oftat, geamat, tuse nervoasa), sunete de ezitare( "um","uh"). Aceste sunt elemente vitale pentru emotii si reprezinta puternice surse de informatii pentru noi.

Elemente de actiune: miscarile corpului ( miscarile automate, postura, expresia faciala, gesturile, manierismele). Expresia faciala si postura sunt semnificative in interpretarea dispozitiei vorbitorului.

Obiecte folosite de vorbitor intentionat sau neintentionat, imbracamintea, mobilierului, obiecte personale. Toate acestea comunica ceva despre personalitatea vorbitorului.

Spatiul, distanta dintre interlocutori variaza si se clasifica in : timp (15-45cm); personal (45 cm -1,20 m); social (1,20-3,60m); public (peste 3,60 m). plasarea la o anumita distanta de cei cu care se afla in contact, concretizeaza nevoia de protectie a subiectului. Spatiul personal este folosit in relatii apropiate si reprezinta distanta de atingere. Tot astfel, in aprecierile noastre

tinem cont de aranjarea locurilor atunci cand pacientul si apartinatorii intra in incapere. Unii pacienti se tem de apropiere, ei nu pot sa tolereze invadarea spatiului personal.

In practica se evalueaza toleranta spatiala observand distanta ce o mentine pacientul fata de alti bolnavi. Marirea spatiului fata de un bolnav anxios ii atenueaza anxietatea.

Atingerea : este cel mai personal mesaj non-verbal, nu un instrument puternic de comunicare si are multe intelesuri; poate exprima incercarea de a cunoaste alta persoana, grija, empatie. Este prim si cea mai fundamentala intentie de comunicare. Schizofrenii au teama de apropiere, iar atingerea se foloseste in mod judicios, caci poate fi interpretata ca o invazie in spatiul intim sau

ca o invitatie la intimitate, pacientii avand o reactie de panica. In schimb, cei foarte regresati pot cere sa fie stransi in brate, leganati, recreand simbioza copilariei.

Tacerea este foarte semnificativa si constituie un mijloc puternic de comunicare. Poate avea mai multe semnificatii (pacientul se gandeste, poate insemna manie, rezistenta, poate fi legata de o situatie stresanta care il impiedica sa gandeasca sau il ajuta sa nu se implice). Un bun ascultator foloseste intelesul tacerii.

Este foarte important sa se evite umplerea prin cuvintele a golului creat de tacere. Pacientul sa fie lasat singur pentru ca el nu vorbeste. Tacerea fata de un pacient depresiv sau retras exprima

suport psihologic, intelegere si acceptare. Daca limbajul non - verbal al asistentei comunica interes si implicare, pacientul va raspunde pana la urma. Impartasirea tacerii cu pacientul este cea mai dificila sarcina pentru asistenta, dar este esentiala.

Alte elemente ale comunicarii non - verbale sunt miscarile corpului (miscarile automate, postura, expresia faciala, gesturile, manierismele).

Aprecierea comunicarii cu pacientul.

Congruenta dintre comunicarea verbala si non-verbala Scopul urmarii de asistenta in relatia terapeutica este de a aprecia congruenta dintre mesajele verbale si non-verbale ale pacientului. El poate sa nu fie constient de acest lucru. Daca el spune ca se simte bine, dar ochii sunt in lacrimi, expresia faciala tradeaza dezacordul intim cu ceea ce spune.

Folosirea spatiul si teritorialitatii. Este o forma a limbajului non-verbal. Distanta dintre o persoana si alta, dintre ea si un grup este semnificativa ca factor de relationare interpersonala.

Conceptul de distanta ca variabila a comunicarii a fost folosit in legatura cu intalnirile din locurile publice, viata sociala si nevoile personale. Intr-un mediu terapeutic, asistenta apreciaza nevoile de spatiu si teritorialitate ale pacientilor. Spatiul personal se refera la spatiul preferat pentru interactiune, iar teritorialitatea implica un anumit spatiu, cum ar fi camera pacientului sau patul si spatiul din jurul lui. Intruziunea sau violarea spatiului sau teritoriului cuiva poate distrage

sau distorsiona comunicarea.

Diagnosticul nevoii de comunicare. Asistenta analizeaza datele obtinute si formuleaza diagnostice de nursing care pot sa includa urmatoarele :

Comportamentul neadecvat al clientului se manifesta prin: slaba stima de sine, conceptual despre sine sarac, trairi de devalorizare, inabilitatea de a-si exprima mania.

Modelul nesatisfacator de comunicare al clientului caracterizat prin:

- Inabilitatea de a vorbi;

- Intelegerea limitata a limbajului;

- Comunicarea non-asertiva;

- Intelegerea distorsionata a mesajului;

- Inabilitatea de a trimite si primi mesaje;

- Incongruenta intre mesajele verbale si non-verbale.

Emotiile exagerate ale clientului, legate de slabele capacitati de comunicare si integrare

interpersonala:

- Anxietate cand trebuie sa vorbeasca cu figuri de autoritate

- Retragere atunci cand este implicat intr-un grup de comunicare ( prin tacere si

neparticipare);

- Vorbeste continuu, monopolizeaza comunicarea, cand participa la o discutie cu alti indivizi.