Insuficienta renala functionala. (Nefropatie functionala, azotemie extrarenala).

Insuficienta renala functionala. (Nefropatie functionala, azotemie extrarenala).

Prin termenul de insuficienta renala functionala se intelege un tablou clinico-biologic de insuficienta renala cu caracter reversibil si care este provocat de tulburari ale circulatiei renale. In cazurile cand tulburarile sunt de scurta durata si nu prea intense ele pot fi rapid reversibile, in timp ce in cazurile cand aceste tulburari sunt intense si de lunga durata ele pot duce la alteratii organice sau la o agravare accentuata a bolii de baza, in special a unei nefropatii organice oarecare, pana la stadiul de insuficienta renala severa. Perturbarile care genereaza insuficienta renala functionala sunt:

I.         Dezordinile hidro-electrolitice.

II.       Hipotensiunea arteriala.

III.     Insuficienta cardiaca.

I.         Insuficienta renala functionala prin dezordini hidroelectrolitice. Circumstante de aparitie. Acest sindrom se instaleaza in toate conditiile clinice care provoaca o pierdere de sare si apa cu deshidratarea extracelulara: pierderi digestive in urma varsaturilor (stenoza de pilor, sarcina, ocluzia intestinala, intoxicatii, peritonite, uremie), in urma diareilor coleriforme (boli infectioase, stari toxice, etc), aspiratii gastrice si intestinale, lavaje gastrice, fistule digestive, pierderi cutanate (transpiratii excesive) si pierderi renale (pierderea Na si Cl prin urina in boala Addison, precum si coma diabetica, unele boli renale cum ar fi: pielonefrita cronica, glomerulonefrita cronica, rinichi polichistic, etc).

Mecanism fiziopatologic. Insuficienta renala functionala care se instaleaza in urma dezordinilor hidro-electrolitice se poate explica prin consecintele circulatorii care apar in urma diminuarii volumului sanguin; scaderea debitului cardiac si hipotensiunea arteriala care vor antrena reducerea debitului renal, scaderea filtratiei glomerulare si cresterea azotemiei. In afara de dezordinile care privesc sodiul si apa, intervine si tulburarea altor electroliti (hipokaliemia, hipocloremia insotita de alcaloza metabolica (varsaturi intense), precum si starea de acidoza metabolica (prin producere de corpi cetonici si excretie marita a bicarbonatilor prin diaree).

Tabloul clinico-biologic este dominat de semnele de deshidratare extracelulara; astenie, pliu cutanat persistent, globi oculari infundati, limba prajita, tendinta catre colaps vascular (puls slab, tahicardie, hipotensiune arteriala).

Examenul urinei. Oligurie si uneori anurie dupa varsaturi masive si prelungite; poate fi prezenta proteinuria discreta si rari cilindri hialini. Daca rinichiul a fost anterior sanatos concentratia urinei este relativ marita, bogata in uree, insa eliminarea Na si Cl este uneori extrem de scazuta.

Semne biologice. Pot indica hemoconcentratie a proteinelor plasmatice). Determinarea electrolitilor plasmatici Na si Cl poate arata valori scazute, crescute sau normale. Osmolaritatea plasmatica evidentiaza uneori hipertonie sau hipotonie osmolara. Alte tulburari privesc kaliul sau echilibrul acido-bazic.

Diagnosticul. Se bazeaza pe asocierea circumstantelor de aparitie (varsaturi, diaree, etc) cu semne de deshidratare extracelulara, oligurie cu urini concentrate si tablou clinico-biologic de uremie. Refacerea volumului circulant prin administrarea de apa si sare va duce la disparitia semnelor de insuficienta renala.

Tratamentul. Va urmari corectia dezechilibrelor hidrice, electrolitice si a starii de deshidratare, precum si a afectiunilor gastro- intestinale, a comei acidocetozice, etc, care a provocat tulburarea renala. Se va administra apa cu sare in functie de rezultatele analizelor.

II.Insuficienta renala prin hipotensiune arteriala. Circumstantele de aparitie. Insuficienta renala functionala poate fi provocata de o scadere brusca a tensiunii arteriale in urma unui accident cardiac acut, sincopa cardiaca, infarct de miocard, hipertensiune tratata prin ganglioplegice, dupa circulatie extracorporala, in chirurgia cardiaca, hemoragii spontane precum si in cazurile de hipotensiune severa din starile de soc (traumatic, infectios, intoxicatii severe, etc).

Mecanism fiziopatologic. Mecanismul principal consta in reducerea fluxului sanguin renal si fluxului glomerular. Se admite ca fluxul glomerular inceteaza cand tensiunea arteriala medie atinge 60mmHg. In momentul in care tensiunea arteriala creste diureza revine la normal in cazurile cand hipotensiunea arteriala este de scurta durata. In starile de soc, in ciuda normalizarii tensiunii arteriale, oligoanuria poate deveni persistenta, insotindu-se de leziuni organice ale parenchimului renal. In aceste cazuri, in afara de durata si intensitatea starii de ischemie renala intervin si alti factori care lezeaza rinichiul; dezordinile hidro-electrolitice, hematoza deficienta, leziunile viscerale multiple, coagularea intravasculara diseminata in urma accidentelor septice, etc. Singurul criteriu care poate aprecia reversibilitatea imediata a oliguriei fata de instalarea insuficientei renale este raspunsul fata de tratamentul precoce aplicat.

Aspectul clinic. Al insuficientei renale care se instaleaza dupa starile de hipotensiune arteriala nu are caractere tipice. In cele mai multe cazuri, in afara de semnele colapsului vascular (paloare, transpiratii, respiratie superficiala, tahicardie, scaderea tensiunii arteriale) se instaleaza oligoanuria si rar anuria, putand dura numai cateva ore in cazul cand tensiunea este redusa la normal. Numai in starile de soc se poate instala anuria prelungita.

Examenul urinei. Indica o proteinurie discreta; concentratia urinara poate fi mai scazuta, iar sodiul uneori extrem de scazut. Ulterior atat ureea urinara cat si natriuria revin la normal in mod rapid. Ureea sangvina poate creste pana la valori de 100-150 mg% insa se normalizeaza dupa reluarea diurezei.

Tratamentul insuficientei renale prin hipotensiune arteriala- urmareste reducerea la normal a tensiunii arteriale. Se poate face tratamentul de la hipotensiune. In cazurile grave este necesara internarea in spital si transfuzii de sange.

II.     Insuficienta cardiaca (Rinichiul cardiac). Tulburarile care apar in insuficienta cardiaca au un rasunet renal care se manifesta prin semnele unei insuficiente renale moderate si mai cu seama prin incapacitatea rinichiului de a elimina sodiul.

Mecanismul fiziopatologic. Manifestarile renale din cursul insuficientei cardiace se traduc pe o parte prin scaderea constanta si intensa a fluxului sanguin renal si pe de alta parte prin insuficienta de excretie a sodiului, care duce in mod secundar la retentie de apa, supraincarcarea circulatiei si agravarea insuficientei cardiace. Mecanismele care intervin in retentia sodiului ar fi: cresterea reabsorbtiei sodiului filtrat la nivelul tubului contort proximal, consecutiv cresterii presiunii oncotice peritubulare, secretia crescuta de aldosteron si scaderea fluxului glomerular.

Diagnosticul. Se bazeaza pe existenta semnelor de decompensare cardiaca si prezenta semnelor de insuficienta renala moderata: oligurie, proteinurie discreta, concentratie crescuta a urinei cu o eliminare marita de uree si aproape lipsita de sodiu, precum si cresterea moderata a azotemiei. Toate aceste semne dispar dupa tratamentul insuficientei cardiace.

Tratament. Se face tratamentul insuficientei cardiace.

Tinctura de branca ursului.

Heracleum spondylium.

Preparat de Dacia Plant.

Actiuni:

Intern: antispastic digestiv, antispastic uterin puternic si cu actiune rapida, calmant general, carminativ, hipotensor, afrodiziac, reglator al activitatii nervoase, stimulent al activitatii gonadelor, stimulator al imunitatii locale nespecifice (la nivelul renal si genital), tonic general, tonic digestiv, vasodilatator genital, vasodilatator periferic, vermifug, antihisteric, antiblenoragic.

Extern: detersiv, rezolutiv.

Indicatii:

Intern: impotenta hormonala si vasculara, sterilitate masculina, adjuvant in boli venerice (gonoree, sifilis, chlamidia, etc.) anexita, metroanexita, amenoree, sterilitate feminina, frigiditate, menopauza prematura, digestie dificila, balonari frecvente insotite de colici, insuficienta renala, stari de oboseala si epuizare ca urmare a efortului fizic si intelectual exagerat, imbatranire prematura.

Extern: rani purulente, antrax (adjuvant), scleroza multipla (adjuvant), descalcirea parului.

Precautii: supradozarea acestui produs produce reactii de tip alergic, vasodilatatie periferica si hipotensiune. Problemele de prostata manifestate sau latente pot fi activate de aceasta planta, caz in care tratamentul va fi intrerupt pentru o perioada de timp.

Contraindicatii: planta este contraindicata femeilor gravide. Dupa tratamentul extern cu branca ursului este interzisa expunerea la soare, deoarece are proprietati fotosensibilizante.