Muschii piciorului

MUSCHII PICIORULUI

Muschii piciorului, dupa asezarea lor topografica, se impart in doua grupe :
- muschi dorsali
- muschi plantari

a.) Muschii dorsali ai piciorului
Muschiul extensor scurt al degetelor ( m. extensor digitorum brevis )
Denumit si muschiul pedios, este situat pe fata dorsala a piciorului, fiind singurul muschi al acestei regiuni. Isi are originea pe fata superioara si laterala a calcaneului si se insera, prin 4 tendoane subtiri, pe falangele proximale ale primelor 4 degete ( I-IV ).
Prin actiunea lui, muschiul extensor scurt al degetelor participa la extensia degetelor, alaturi de extensorul lung al degetelor si extensorul lung al halucelui. Este inervat de ramura terminala a nervului fibular profund ( tibial anterior ).

b.) Muschii plantari ai piciorului
- muschi plantari mediali
- muschi plantari laterali
- muschii regiunii plantare mijlocii

Muschii plantari mediali ( m. abductor al halucelui, m. flexor scurt al halucelui, m. adductor al halucelui ) prin contractia lor actioneaza asupra degetului mare si sunt asezati in loja plantara mediala. Actiune lor asupra halucelui este indicata de insusi numele fiecarui muschi.
Muschii plantari laterali ( m. abductor al degetului mic, m. flexor al degetului mic, m. opozant al degetului mic )
Actioneaza asupra degetului mic si sunt asezati in loja plantara laterala.
Muschii regiunii plantare mijlocii ( m. flexor scurt al degetelor, m. interososi ai piciorului, m. interososi plantari, m. interososi dorsali ) situati in loja mijlocie a plantei.
Lanturile musculare ale membrelor inferioare indeplinesc functia de sustinere. Odata cu aparitia statiunii bipede, arhitectura membrelor inferioare s-a modificat, fara insa ca functia de sustinere sa fie anulata. Mai mult, sustentatia in pozitie verticala a necesitat o dezvoltare mai puternica a musculaturii, pentru a corespunde efortului sporit, la care s-au adaugat functii de coordonare nervoasa a asigurarii echilibrului corpului in statiune si in executarea miscarilor.

In pozitia stand in picioare ( ortostatism ), la nivelul articulatiilor coxo-femurale echilibrul se asigura de grupele musculare antagoniste ventrale si dorsale. Genunchii sunt blocati in extensie de grupele musculare antagoniste extensoare si flexoare, cu participarea tractului ileo-tibial si ligamentelor incrucisate ale articulatiei. Tendinta de a cadea inainte este oprita de actiunea muschilor ischio-gambici care treg de tuberozitatea ischionului si impiedica astfel inclinarea corpului in fata. La articulatia talo-crurala echilibrarea se face de catre muschii flexori plantari si dorsali ai labei piciorului. Grupa muschilor flexori plantari se opune caderii inainte si este mai dezvoltata decat grupa muschilor flexori dorsali.

Asupra acestei articulatii se mai exercita si forte care tind sa dezechilibreze corpul in sens lateral; mentinerea echilibrului se asigura prin contributia celor doua grupuri musculare antagoniste care executa pronatia si supinatia in articulatiile infra-talare. Astfel, mentinerea echilibrului in cazul cand corpul se inclina spre dreapta se face de catre muschii pronatori ai labei piciorului stang si supinatorii labei piciorului drept, si invers.

In pozitia „stand comoda” ( pozitia de repaus ) echilibrarea corpului si a segmentelor sale se face mai cu usurinta, cerand un consum de energie musculara mai scazut. La nivelul membrelor inferioare efortul muscular este de asemenea scazut, din doua motive. Intai, pentru ca o parte din munca musculaturii este inlocuita de o serie de ligamente 9 ileo-femural, tractul ilio-tibial, ligamentele incrucisate ale articulatiei genunchilor ), care prin pozitia usor aplecata inapoi a corpului sunt puse in stare de tensiune si franeaza continuarea inclinarii. In al doilea rand, intrucat verticala centrului de greutate trece prin inapoia axei celor doua articulatii coxo-femorale, iar la genunchi si la articulatia talo-crurala intretaie linia dintre cele doua articulatii ale membrelor inferioare, se face o repartitie mai egala intre efortul depus de lanturile musculare ale triplei extensii si triplei flexii. In pozitia stand ( fortata ) muschii triplei extensii au o contributie crescanda, in pozitia comoda diferenta scade si tinde sa dispara, solicitand ceva mai mult contributia lantului triplei flexii pentru fixarea 9 blocarea ) articulatiilor respective.

Din analiza pozitiilor de ortostatism rezulta ca pe masura ce verticala centrului de greutate oscileaza inainte si inapoi, se schimba si volumul activitatii statice depuse de lanturile musculare pentru asigurarea pozitiei corpului. Activitatea statica de mentinere, care solicita cel mai mult consum de energie in asigurarea pozitiilor statice, este mai intensa in pozitia normala si atinge un maximum in pozitia fortata, pe cand in pozitia comoda scade.

Mersul biped a produs o serie de modificari ale scheletului : accentuarea curburilor coloanei vertebrale, turtirea dorsoventrala a toracelui, largirea centurii pelvine.
Membrele inferioare, desi articulate mobil, au o amplitudine mai redusa a miscarilor comparativ cu cele superioare. Modificari substantiale a suferit laba piciorului, prin dispunerea sub forma de bolta dubla ( sagitala si frontala 0 a pieselor scheletice ce o compun. Mentinerea curburilor normale ale boltii plantare este asigurata de ligamente si muschi. Laba piciorului este solicitata cel mai mult in efortul static de asigurare a pozitiilor corpului. Ea are o mobilitate destul de mare, de o importanta deosebita in statica si dinamica corpului omenesc.
Ceea ce caracterizeaza alcatuirea lanturilor musculare ale membrelor inferioare este dispunerea flexorilor si extensorilor sub forma a doua lanturi antagoniste, la care participa cate 3 grupe de muschi, motiv pentru care ele au fost denumite lantul triplei flexii si al triplei extensii. Aceste lanturi indeplinesc importante functii statice, precum si diferite miscari.

Asigurarea statiunii constituie una din principalele activitati depuse de membrele inferioare. Ea se efectueaza printr-o contractie statica a musculaturii, unde rolul principal revine lantului triplei extensii. Fixarea corpului pe sol se asigura prin contributia lantului muscular al muschilor adductori ai coapsei, care actioneaza asupra lantului cinematic inchis, reprezentat prin cele doua membre inferioare si bazin.

Verticalitatea omului (pozitia bipeda), se poate mentine datorita unui efort sinergic la care participa diverse structuri ale corpului: schelet, musculatura, ligamente, elemente ale sistemului nervos (atat vegetativ cat si central), cardio-vascular,etc. Aceste structuri care alcatuiesc fiinta noastra au dezvoltat pe parcursul timpului functii si arhitecturi adaptate (chiar specializate) in mentinerea verticalitatii atat in timpul miscarii cat si in timpul staticii.
De fapt statica in sine nu exista, chiar si atunci cand noi consideram ca suntem in repaus absolut ne aflam in miscare, <muschii efectueaza o permanenta ajustare a pozitiei noastre generand miscari la limita perceptibila, raspiratia, aparatul circulator, genereaza oscilatii, deplasari modificari de pozitie>. Data fiind amplitudine infima a acestor miscari, le putem considera neglijabile si astfel definim aceasta stare ca fiind statica.

Pozitia verticala este asigurata in principal de axul coloanei vertebrale. Capacitatea coloanei vertebrale de ne mentine verticalitatea si echilibrul este dependenta de starea functionala a musculaturii care o stabilizeaza (“ancoreaza”), de starea articulatiilor intervertebrale si a tesuturilor moi adiacente, si nu in ultimul rand de starea structurilor pe care se sprijina. Baza coloanei vertebrale se sprijina pe bazin (centura pelviana), care la randul lui este sustinut de membrele inferioare.
De asemenea pozitia verticala impune distributia greutatii intregului corp la nivelul talpilor, iar pentru relizarea echilibrului static vertical trebuie ca proiectia cenrtului de greuate al corpului sa se situeze in interiorul perimetrului delimitat de marginile laterale, anterioare si posterioare ale talpilor.

In concluzie, corpul omenesc in ortostatism (stand in picioare) trebuie sa isi distribuie in mod egal greutatea pe cele doua membre inferioare; Se sprijin� pe piciorul st�ng dac� cel drept oboseste, si viceversa. Dac� ambele membre inferioare obosesc, unul dintre ele va suporta primul greutatea �i va resim�ii suprasolicitarea, apoi cel�lalt. Aceasta se repet� alternativ. Cu c�t mai serioas� este oboseala, cu at�t mai frecvent� este alternarea distributiei greutatii pe cele doua membre inferioare.
Centrul de greutate al corpului isi schimba in permanenta pozitia, in functie de circumstantele si necesitatile noastre de miscare sau echilibru static. Spre exemplu oscilatiile laterale ale centrului de greutate se impun si sunt indispensabile pentru realizarea mersului, cand greutatea corpului trebuie transferata alternativ asupra membrelor inferioare.

In afara acestor oscilatii ale centrului de greutate al corpului, firesti in timpul mersului sau al ortostatismului prelungit, sunt situatii in care centrul de greutate este situat intr-o pozitie predominanta (adica sta cel mai mult timp) diferita de cea normala. Spre exemplu pe parcursul a 10 minute de mers, centrul de greutate (greutatea corpului) ar fi trebuit sa se situeze, in medie, timp de circa 5 minute pe membrul inferior drept si 5minute pe membrul inferior stang. Daca centrul de greutate al corpului este situat dominant in partea stanga a corpului, timpul de sprijin pe piciorul drept v-a fi mai scurt (sub 5 minute). In acest caz membrul inferior stang v-a fi suprasolicitat, si oboseste mai repede. Uzura articulara, solicitarea musculaturii, “incarcarea” acestui membru fiind mai mare se creeaza premizele unor suferinte musculare si articulare, de asemenea pentru mentinerea echilibrului coloana vertebrala trebuie sa se curbeze suplimentar.
In timpul ortostatismului (sprijin bipodal), greutatea proiectata la nivelul fiecarui membru inferior trebuie sa fie aceeasi (distribuita in mod egal). Deci o persoana cu o greutate de 70 kg, care sta in picioare timp de 10 minute trebuie sa-si sprijine pe fiecare membru cate 35 kg, in medie timp de cate 5 minute. Daca acest lucru nu este posibil din diferite cauze, atunci putem spune ca centrul de greutate al corpului (respectiv proiectia greutatii corpului la nivelul membrelor inferioare) se afla intr-o pozitie dominanta anormala. In cazul exemplului mai sus mentionat, daca se sprijina numai 30 kg pe un membru si celalat trebuind sa suporte 40 kg, sau timpii de sprijin sunt semnificativ diferiti (3 minute un membru si 7 minute celalalt), sau combinatii intre excesul de greutate si timpul de sprijin suplimentar (membrul stang suporta in medie circa 3 minute 30 kg iar cel drept trebuie sa suporte in consecinta 40 kg timp de 7 minute).

Cauzele care pot influenta modul in care se distribuie greutatea la nivelul membrelor inferioare, respectiv situarea dominanta a centrului de greutate, sunt diverse, unele chiar extrem de complexe. Aceasta deoarece mentinerea echilibrului corpului uman in campul gravitational implica actiunea a diverse sisteme si structuri ale fiintei (sistem nervos, aparat locomotor). Dintre cele mai frecvente cauze putem mentiona: anomalii functionale sau/si de pozitie ale oaselor coxale (dislocarea coxala, leziuni ale articulatiilor bazinului, etc.); leziuni ale articulatiilor sau/si scheletului membrelor inferioare (fracturi, luxatii, entorse, artroze, artrite, etc.); leziuni ale tesuturilor de sustinere si mobilizare ale bazinului si ale membrelor inferioare (tendinite, leziuni musculare, atonii, contracturi, paralizii musculare, etc.); afectiuni neurologice (hemiplegie, sciatica, etc.).