Reabilitarile orale de urgenta

REABILITARILE ORALE DE URGENTA

Aliud ex alio malum

Un necaz da nastere altuia

Terentius

Dezvoltarea cunostintelor despre biologia ADM cat si imbogatirea specialitatii noastre cu o serie de materiale dentare de amprentare si confectionat proteze, cu proprietati superioare, precum si actualul mod de viata al omului societatii moderne, cu un simti foarte dezvoltat al frumosului si al ingrijirii fizionomice, au contribuit la fundamentarea stiintifica a reabilitarilor de urgenta.

Edentatiile intinse sau reduse din regiunea frontala, indiferent de cauza care le produce, se cer, in general, a fi protezate imediat. Edentatiile intinse sau cele reduse din regiunile laterale sunt protezate de obicei mai tardiv. In edentatiile intinse cauzate de parodontopatii netratabile, in cazurile cand exista resturi radiculare multiple si carii complicate, este indicata protezarea imediata.

Stiinta medicala, tehnicile moderne si nu in ultimul rand simtul artistic, cerinta aplicata in permanenta in reabilitarile orale, in cazul situatiilor de urgenta, isi propune sa restaureze functiile vitale ale ADM printr-o aplicare inteleapta a cunostintelor anatomice, fiziologice, mecanice, igienice si estetice.

CLASIFICARE

Leziunile care cer o reabilitare de urgenta se pot clasifica in trei mari categorii:

- urgente traumatice;

- urgente medico-chirurgicale stomatologice;

- urgente protetice.

1. UREGENTE TRAUMATICE

Regiunea buco-maxilo-faciala este deosebit de frecvent expusa traumatismelor. In urma acestora pot sa apara suferinte ale partilor moi, ale dintilor cat si ale oaselor maxilare. Pentru a intelege mai bine importanta regiunii oro-faciale si astfel tratamentele de reabilitare posttraumatice sa fie mai diferentiate, este necesar sa se faca cunostinta cu particularitatile morfostructurale ale acestei regiuni, care joaca rol in vulnerabilitatea crescuta al ADM:

- pielea fetei este fina si da insertii musculaturii mimicii, de a carei integritate depinde functia fizionomica statica si mimica;

- scheletul fetei este format dintr-un os mobil, cu mai multe curburi si cu o structura compacta - mandibula - si un os spongios, fix, cu proeminente ce dau reliefurile fetei - osul maxilar;

- vascularizatia foarte bogata care favorizeaza hemoragiile abundente, impresionante, dar care ajuta si la vindecarea si regenerarea tesuturilor lezate;

o bogata inervatie senzitiva, motorie, data de nervul trigemen si nervul facial;

- existenta sistemului dentar, care participa in producerea leziunilor si influenteaza evolutia lor;

- cavitatea bucala, care are o abundenta flora microbiana, existand in relatii de saprofitism numeroase specii patogene aerobe si anaerobe.

Frecventa crescuta - 10% din totalul traumatismelor corpului uman - se explica prin faptul, ca fata trebuie sa ramana descoperita, neprotejata, aici gasindu-se organele esentiale ale vietii de relatie. Cauzele cele mai frecvente sunt: accidentele de circulatie, agresiunile, accidentele de munca, leziunile produse de animale, accidentele sportive si mai rar plagile prin proiectile sau arsuri.

Leziunile traumatice maxilofaciale se incadreaza in urmatoarele trei mari forme clinice:

a/ Leziunile limitate la partile moi;

b/ Leziunile limitate la oasele maxilare (fracturi inchise);

c/ Leziuni mixte, care intereseaza partile moi, si se asociaza cu fracturi dento-alveolare.

Literatura ofera informatii despre factorii care pot predispune la leziuni dentare traumatice. Intr-un studiu realizat pe 1610 copii cu 286 leziuni traumatice dentare, FORSBERG si TEDESTAM au identificat urmatorii factori care implica in mod semnificativ leziuni dentare:

- disgnatiile

- un overjet mai mare de 4mm;

- buza superioara scurta;

- fante labiale incongruente;

- respiratie orala la copii si adolescenti.

Overjetul la copiii cu leziuni ale smaltului a fost de 4,3mm. La cei cu leziuni mai severe overjetul mediu a fost mai mare de 5mm. La copii sub 10 ani, exista o incidenta mai mare a leziunilor traumatice cu overjet extrem (mai mare de 6mm). De aici se deduce importanta monitorizarii timpurie al ocluziei.

In cadrul acestor urgente de natura traumatica, leziunile dento-alveolare sau/si numai dentare prezinta interes pentru activitatea de reabilitare. Aceste traumatisme dento-alveolare au fost clasificate de ANDREASEN nu e la bibliografie pe baza principiilor enuntate de catre WHO in Application of International Classification of Diseases to Dentistry and Stomatology IDC-DA 1992, astfel:

1. Fisura smaltului dentar, fara pierdere de substanta dura;

2. Fractura simpla a coroanei dentare:

- fractura simpla a smaltului;

- fractura smalt-dentina;

3. Fractura coronara complicata:

- fractura smalt-dentina cu deschiderea camerei pulpare;

- fractura smalt-dentina cu deschiderea camerei pulpare si cu fractura unei parti minore din radacina;

4. Fractura corono-radiculara complicata:

- fractura oblica sau verticala corono-radiculara;

5. Fractura radiculara poate fi:

- la nivelul treimii apicale;

- la nivelul zonei apicale mijlocii;

- la nivelul treimii cervicale.

Traumatismele tesuturilor parodontale pot fi:

- contuzia, o afectare usoara, de dimensiuni microscopice ale tesuturilor parodontale, cu dureri la percutie, dar fara mobilitate dentara;

- subluxatia, o leziune mai serioasa cu mobilitate dentara, dar fara deplasarea dintelui din alveola;

- luxatia dentara, care poate avea mai multe forme clinice:

- luxatie partiala, cu deplasarea axiala a dintelui afectat;

- luxatie laterala, care se insoteste cu fractura peretelui alveolar;

- intruzia este urmarea infundarii dintelui in alveola fracturata;

- luxatia totala este deplasarea, numita si extruzia dintelui din alveola.

Figura 1.

Formele clinice mai frecvente in traumatismele dentare.

. Fractura simpla a smaltului;

Fractura smalt-dentina;

Fractura smalt-dentina cu deschiderea camerei pulpare;

Fractura smalt-dentina cu deschiderea camerei pulpare si cu fractura unei parti minore din radacina;

Fractura corono-radiculara complicata (fractura oblica si/sau verticala corono-radiculara);

Fracturi radiculare;

Luxatie partiala, cu deplasarea axiala al dintelui afectat;

Intruzia este urmarea infundarii dintelui in alveola fracturata;

Luxatie totala sau extruzia dentara.

2. URGENTE MEDICO-CHIRURGICALE IN MEDICINA DENTARA

Leziunile odontale minore sau extinse din zona frontala, fractura unghiului proximal al unui incisiv, bresele edentate uni sau pluridentare recente din zona de interes fizionomic se cer a fi rezolvate in regim de urgenta.

3. URGENTE PROTETICE

Stomatologia protetica poate prezenta trei aspecte ale urgentei:

a. necesitatea aplicarii de urgenta a unor lucrari protetice indispensabile refacerii intr-un timp scurt a arcadelor dentare si corectarii tulburarilor functionale consecutive pierderii dintilor;

b. repararea unor piese protetice;

c. tratamentul de urgenta al unor leziuni provocate de protezele dentare.

Protezarea de urgenta si repararea unor piese protetice, constituie momentul in care medicul si tehnicianul dentar trebuie sa colaboreze eficient si rapid.

In general indicatiile unei protezari de urgenta pot fi clasificate dupa urmatoarele considerente:

- indicatii in scopul prevenirii dezechilibrului ocluzal sau articular;

- restabilirea de urgenta a functiilor perturbate ale ADM.

Considerente disfunctionale:

Referitor la mecanismul aparitiei disfunctiei temporo-mandibulare  s-a discutat si se discuta si astazi, daca lipsa unui singur dinte antreneaza sau nu, modificari ale echilibrului stomatognat. Problema a primit mai multe raspunsuri generale, urmate de interpretari diferite.

GODON nu e la bibliografie sustinea ca edentatia cea mai redusa, chiar unidentara provoaca totdeauna o tulburare a functiei ocluzale, prin intreruperea cailor de transmitere a fortelor masticatorii.

RUMPEL si BRANDSBURG nu e la bibliografie sustineau ca pierderea chiar a unui singur dinte trebuie tratata pentru a realiza o arcada dentara integra, indiferent de starea osului, sau a tesuturilor de sustinere parodontala.

ACKERMANN nu e la bibliografie in cadrul postulatului articular elicoidal dovedeste influenta negativa pe care o are pierderea molarilor de 12 ani si de minte inferiori, asupra grupului de dinti frontali superiori.

THIELEMAN nu e la bibliografie sustine acelasi principiu de tulburare a dinamicii mandibulare prin pierderea unui singur dinte (ultimul molar superior).

In plus prin intreruperea arcadelor dentare si pierderea punctelor de contact, apare posibilitatea ca alimentele sa traumatizeze direct parodontiul, ceea ce va avea urmari patologice asupra tesuturilor de suport dentar.

Desi aceste mecanisme de modificare a echilibrului producatoare de disfunctii se intalnesc in practica, experienta clinica arata ca foarte multi pacienti edentati, uni- sau pluridentari, nu prezinta nici una din tulburarile care produc disfunctii temporo-mandibulare.

COSTA nu e la bibliografie considera ca pierderea unui singur dinte nu constituie totdeauna o indicatie absoluta de tratament, dar reprezinta o predispozitie pentru producerea unor modificari de echilibru. Atitudinea terapeutica depinde de starea de adaptabilitate a osului, de prezenta sau absenta tulburarilor parodontale ale dintilor vecini si ale antagonistilor, si nu in ultimul rand de varsta pacientului.

Considerente estetice:

Dintii naturali si suportul lor osos aduc o mare contributie la mentinerea contururilor fetei. Gura, prin buze si dinti, joaca un rol important in expresia faciala. Un suras placut este asigurat de dintii in perfecta armonie cu fata individului prin culoarea, forma si aranjamentul lor. Pacientii se pot impartii in trei grupe, din punctul de vedere al cunostintelor asupra propriilor dinti naturali, referitoare la forma, pozitie si culoare:

a. pacienti care au cunostinte precise privind forma, marimea si aranjamentul danturii lor naturale;

b. pacienti care au cunostinte vagi despre forma si pozitia dentitiei lor;

c. pacienti care nu au cunostinte si ii intereseaza mai putin fizionomia. In mod obisnuit, majoritatea au oarecare cunostinte legate de pozitia generala a dintilor si neregularitatilor mai importante (obturatii, diasteme).

Prin lipsa unuia sau mai multor dinti de pe arcadele dentare, se produc tulburari ale fizionomiei faciale, de la cele mai usoare (unele de neobservat, cum este in cazul edentatiei laterale reduse), pana la cele evidente in timpul fonatiei si surasului, cand individul are gura deschisa. Modificari ale fizionomiei sunt sesizabile si in pozitia de repaus a arcadelor dentare cu buzele in contact usor, sau in ocluzia centrica. Aceasta alterare a fizionomiei este mai pregnanta in edentatia frontala intinsa, uni- sau bimaxilara. In edentatiile totale apar cele mai evidente tulburari, producand importante modificari de fizionomie.

Redarea functiei fizionomice a ADM intr-un mod cat mai reusit, trebuie sa reprezinte un deziderat primordial in confectionarea protezelor dentare. Restaurarea aspectului fizionomic de dentat, este solicitat de pacienti si urmarita de specialisti in scopul de a preveni si inlatura toate tulburarile de comportament si de personalitate.

Tratamentul protetic trebuie sa tina seama de exigentele fizionomice ale pacientului si prin forma, aranjamentul dintilor artificiali sa-i redea caracteristicile personalitatii individuale.

W. ZECK, sculptor elvetian, fiu de stomatolog, aplica principiul interpretarii artistice in modelarea dintilor artificiali, pentru a reda vigoarea si delicatetea specifica sexelor si varstelor. Dezvoltand aceasta idee, autorii americani FRUSH si FISHER nu e la bibliografie au elaborat teoria dentogeniei introducand in realizarea protezelor principii, cu ajutorul carora sa se redea caracteristicile sexului, varstei si ale personalitatii, acest efect obtinandu-se prin felul de modelare si montare a dintilor artificiali. In principiu, cand se ajunge spre edentatii intinse, subtotale sau chiar totale se fac extractiile zonei laterale pentru a avea timpul necesar vindecarii osoase si de abia dupa aceasta perioada se pot inlatura in bloc dintii zonei frontale. Aceste sistem de lucru este eficient in protezarea imediata, acolo unde proteza totala va fi realizata, pentru ca el confera stabilitate protezei, stabilitate pentru masticatie.

Inlocuirea dintilor, in urma extractiilor din regiunea frontala, este conditionata in general de doua cerinte:

a. prima care se impune totdeauna este, ca pacientul sa nu ramana edentat nici un moment;

b. a doua care se impune numai uneori, este ca fizionomia pacientului sa ramana neschimbata.

Din aceste considerente cea mai valoroasa metoda de mentinere a aspectului dintilor naturali este protezarea imediata, care reda o fizionomie apropiata de cea a dentatului.

Considerente fonetice:

O modificare brusca a dintilor in regiunea frontala, determinata de extractii, va avea consecinte nefavorabile producand dereglari in stereotipiile neuromusculare, ceea ce se evidentiaza prin dificultati in fonatie.

Considerente masticatorii:

Edentatia frontala bimaxilara si chiar cea unimaxilara intereseaza functia masticatorie pe langa cea fonetica si fizionomica. Acesti pacienti sunt lipsiti de posibilitatea sectionarii si incizarii alimentelor, ei fiind nevoiti sa intrebuinteze totdeauna tacamurile in acest scop, sa introduca in gura fragmente alimentare mici, pentru ca sa poata fi supuse direct triturarii. In plus, la aceasta categorie de edentati, se poate observa o incontinenta a cavitatii bucale in timpul masticatiei.

4. MIJLOACE TERAPEUTICE IN REABILITAREA ORALA DE URGENTA

Reabilitarea orala presupune o refacere morfo-functionala a tesuturilor dentare si a partilor moi, pierdute prin leziunile coronare sau edentatie. QUINTILIANUS filozof roman, in fata unei probleme ce astepta sa fie rezolvata, punea sapte intrebari, devenite clasice. Complexitatea terapiei de urgenta in stomatologia reabilitativa se poate intelege mai bine, daca se porneste de la aceasta formula clasica.

1/. Quis? - Cine? De obicei parintii, profesorii de sport sau persoane neinstruite dau primul ajutor copiilor care sufera leziuni oro-dentare. Deseori este hotaratoare atitudinea acestora din primele minute. Pastrarea in conditii sterile, sau cel putin curate a dintelui avulsat, creste sansele reusitei de replantare.

Intervine apoi medicul stomatolog, care are la dispozitie o serie de elemente de diagnostic, pe baza caruia adopta o terapie chirurgicala (extractie, sutura partilor moi, replantare etc.), o terapie conservativa (imobilizare, protectie pulpara etc.) sau protetica (coroane protectoare, sine de imobilizare provizorii, RPF provizorii etc.)

Tehnicianul dentar are o contributie serioasa in rezolvarea urgentelor posttraumatice prin promptitudinea executiei, prin arta si maiestria tehnica a imitarii naturalului, a ceea ce s-a pierdut.

2/. Quid?- Ce? Solutiile de tratament sunt dictate de complexitatea cazului clinic. Starea generala a bolnavului, gradul de destructie a tesuturilor, conditiile clinico-tehnice din acel loc unde s-a adresat bolnavul, gradul de instruire profesionala a medicului stomatolog si a tehnicianului dentar pot hotari desfasurarea fazelor de tratament. Discernamantul profesional, evaluarea reala a posibilitatilor si implicarea pana la limita bunului simt, sunt criteriile impuse de aceasta intrebare.

3/. Ubi? - Unde? Primul ajutor se acorda de obicei la locul unde s-a produs traumatismul. Urmeaza apoi o serie de esaloane la capatul carora se situeaza medicul stomatolog. In leziunile cominutive, complexe, dupa ingrijirile primite la un serviciu de chirurgie maxilo-faciala, bolnavul este indrumat spre un medic specialist stomatolog, in vederea rezolvarii leziunilor.

4/. Quibus auxiliis? - Prin ce mijloace?   Intensitatea primului ajutor in traumatismele oro-dentare este dependenta de natura leziunilor primare. Etapele se pot rezuma astfel:

- asigurarea functiilor vitale (respiratia, circulatia sanguina, combaterea socului) prin adresare timpurie serviciilor de urgenta si terapie intensiva;

- oprirea hemoragiei, prevenirea infectiilor prin igienizarea, dezinfectia plagii;

- imobilizarea temporara a dintilor mobilizati;

- protezarea temporara in zona frontala pentru ameliorarea fizionomiei si a fonatiei;

- tratamente odontale, endodontice si reabilitare orala de lunga durata.

5/. Curare? -In ce scop? Reabilitarea orala de urgenta este justificata atat de tulburarile fizionomice cat si de cele fonetice, in special atunci cand pierderea dintilor frontali impiedica exercitarea unor profesiuni care cer o fizionomie placuta si o dictie corecta. Functia masticatorie se poate compensa temporar prin consumarea de alimente moi, semilichide. Disfunctia ocluzo-articulara are caracter tranzitoriu, daca etapele de reabilitare protetica sunt efectuate corect.

6/. Quomodo? - Cum? Pentru rezolvarea defectelor produse de fracturile coronare, sunt utilizate o serie de manopere terapeutice sau ortopedice, cunoscute din arsenalul stomatologic de rutina. Astfel sunt folosite ca restaurari temporare: coroane de invelis acrilice, mai multe coroane asociate, cu aspect de gutiera pentru imobilizare (cunoscute in literatura de specialitate si sub denumirea de gutiere Clear-acrilice tip Gottlieb). Din arsenalul terapeutic de urgenta al edentatiei uni sau bidentare din zona frontala fac parte RPF acrilice confectionate prin metode directe sau indirecte, RPF adezive (cunoscute si sub denumirea de 'resin-retained bridges' sau puntile Maryland). Tratamentul de lunga durata sau cum se numeste inca impropriu 'definitiva', consta din confectionarea unor piese protetice clasice, cerute si impuse de situatia clinica oferita.

In ultimul deceniu arsenalul terapeutic s-a imbogatit cu o noua posibilitate: aplicarea de implante endoosoase. Avantajele si aria intinsa de indicatii, justifica pe deplin utilizarea cu succes pe o scara larga a diferitelor tipuri de implante in terapia edentatiei unidentare din zona frontala si laterala  maxilara.

7/. Quando? - Cand? Restaurarile de reabilitare posttraumatice pot fi clasificate in:

- restaurari de urgenta, sunt metode terapeutice care se aplica in primele ore dupa producerea accidentului si au ca scop pastrarea elementelor dentare afectate cu sanse de conservare. De regula sunt mentinute cateva zile sau 1-2 saptamani.

- restaurari temporare, de obicei sunt piese protetice confectionate cu scop de contentie sau cu rol estetic. Urmeaza tratamentul de urgenta si piesele sunt mentinute timp de cateva saptamani pana la 1 - 2 luni, in functie de evolutia starii generale si locale. O categorie aparte o au lucrarile semipermanente de tipul refacerilor adezive, care nu sunt de lunga durata dar sunt ceva mai mult decat restaurarile temporare. Ele au si avantajul unui sacrificiu minim de substanta dura dentara.

- restaurari de lunga durata, sunt piesele protetice care inlocuiesc pe cele cu caracter temporar. Ele fac parte din categoria rezolvarilor clasice fixe sau mobile si trebuie sa corespunda tuturor cerintelor biologice, gnatologice si mecanice impuse de arta tehnicii dentare.

Aplicarea acestor piese protetice se face odata cu terminarea definitiva a proceselor de vindecare a partilor moi, cand restructurarea osoasa s-a oprit in limitele fiziologice. De obicei in cavitatea bucala aceste procese complexe de vindecare dureaza in medie 2-3 luni, in functie de volumul leziunilor initiale, de starea generala a bolnavului si de competenta asistentei medicale initiale, de urgenta si cea de specialitate.

5. REABILITAREA ORALA DE URGENTA IN EDENTATIILE INTINSE

Edentatii intinse pot sa apara fie accidental, ca urmare a unor traumatisme severe, fie datorita unor procese patologice dento-parodontale avansate, care impun efectuarea unor extractii multiple. In primul caz se practica extractia dintilor nerecuperabili, netezirea crestelor alveolare si suturarea ei, urmata de protezarea precoce. Proteza totala sau partiala precoce se confectioneaza dupa canoanele clasice ale protezarii mobile, fara sa fie asteptata vindecarea plagii postextractionale.

In al doilea caz se indica deseori protezarea imediata. Proteza totala sau partiala imediata este o piesa protetica care se efectueaza prin amprentarea unor campuri protetice edentate partial, unde dintii restanti prezinta o suferinta parodontala in faza terminala si urmeaza sa fie extrasi. Toate etapele clinice si tehnice se efectueaza premergator extractiilor dintilor iar inserarea protezei facandu-se in sedinta de extractie a acestora.

6. URGENTE IMPUSE DE DETERIORAREA UNOR PIESE PROTETICE

Piesele protetice - coroanele, protezele fixe, protezele mobile partiale sau totale - pot suferi o serie de deteriorari, pentru care bolnavul solicita asistenta de urgenta.

Protezele fixe pot suferi urmatoarele deteriorari:

- coroanele fizionomice confectionate din acrilat se pot perfora prin uzura, sau se pot fractura;

- RPF avand ca elemente de agregare coroane incorect executate, care produc leziuni ale parodontiului si ale partilor moi;

- RPF cu coroanele de invelis perforate, unde procesul carios are o evolutie rapida;

- RPF care provoaca tulburari ale ocluziei functionale;

- RPF fixate pe dinti cu complicatii periapicale, ce nu pot fi recuperati prin tratamente endodontice;

- RPF care se sprijina pe dinti cu parodontiul bolnav, cu mobilitate patologica;

- RPF confectionate din materiale ce nu sunt tolerate de organism;

- RPF cu elemente de agregare multiple, la care unul din stalpi este compromis irecuperabil;

- RPF fracturate, dezlipirea intermediarului RPF de elementele de agregare;

- RPF descimentate;

- RPF cu placarea fizionomica dezlipita sau fracturata.

Rezolvarea de urgenta a acestor defectiuni se va face in raport cu valoarea functionala a lucrarii, in stransa legatura cu starea dintilor stalpi. Unele din aceste deteriorari pot fi rezolvate prin metode conservative, altele cer indepartarea imediata a lucrarii protetice.

Deteriorarile protezelor mobile, care necesita reoptimizare de urgenta se poate clasifica astfel:

A/ - fisurarea protezelor;

- fractura liniara a protezei, care poate fi mediana, paramediana, marginala cu prezenta fragmentelor, ce pot fi reasezate si baza protezei se poate astfel reoptimiza;

- fractura cominutiva sau totala, unde fragmentele se pot coapta cu exactitate in pozitia lor initiala;

- fractura cu lipsa de fragment;

B/ - dezlipirea unui dinte din proteza;

C/ - fracturarea unui croset;

D/ - pierderea unui dinte natural prin extractie sau avulsie.

Tehnologiile de mai jos sunt invatate la proteza totala in anul II

A/ Tehnologia reoptimizarii bazelor protezelor acrilice totale sau partiale fracturate sau fisurate.

Cand la nivelul bazei protezei acrilice apare o fisura sau piesa se fractureaza, reparatia se executa obligatoriu in laborator, dupa o tehnologie riguroasa. Etapele tehnice constau din:

1. Repunerea in pozitie corecta a fragmentelor;

2. Solidarizarea fragmentelor. Exista mai multe tehnici de lipire provizorie in pozitia corecta a fragmentelor coaptate (repozitionate). Cele mai cunoscute sunt: fixarea betelor de chibrit, sarma sau tije metalice pe fata externa a protezelor fie prin picurare de ceara fierbinte, fie prin lipirea provizorie a fragmentelor cu cianoacrilati;

3. Urmeaza realizarea unui model partial din gips al fetei mucozale, care sa intereseze neaparat zona afectata;

4. Dupa priza gipsului se detaseaza fragmentele fracturate ale bazei protezei, se indeparteaza ceara sau acrilatul folosit pentru lipire;

5. Se realizeaza retentivitati de forme variabile de-a lungul marginilor fracturate. In functie de grosimea placii acrilice se folosesc retentii sub forma de coada de randunica, retentii lineare perpendiculare pe linia de fractura sau se subtiaza baza protezei dea-lungul liniei de fractura pe o latime de 1cm si cu o grosime de 1 - 1,5mm;

6. Se izoleaza modelul confectionat din gips;

7. Se prepara de acrilat roz autopolimerizabil, care se depune pe linia de fractura preparata, presata cu degetele sau prin intermediul unei folii de celofan pana la polimerizare.

In situatia in care lipseste un fragment din proteza se ia o amprenta a campului protetic, iar pe modelul turnat se reconstituie fragmentul absent cu rasini acrilice autopolimerizabile. Amprenta se poate lua cu proteza pe camp, materialul de amprenta reconstituie contururile fragmentului lipsa.

Fracturile multiple ale protezei acrilice totale necesita o atenta apreciere a situatiei. De obicei reparatiile nu refac cu exactitate baza acrilica, ceea ce duce la modificari si disconfort. Cel mai bine este sa se confectioneze o proteza noua.

Figura 2 figura reprezinta reparatia unei fisuri, NU FRACTURI DE PROTEZA TOTALA

Reoptimizarea bazei protezei fracturate sau fisurate.

a/ Proteza totala maxilara fracturata.

b/ Reoptimizarea clasica, cu solidarizarea fragmentelor fracturate.

c/ Retentii in baza protezei fracturate pentru depunerea pastei de acrilat autopolimerizabil.

B/ Fazele tehnice de reparatie a dintilor desprinsi din proteza.

Situatiile clinice in acest sens, pot fi grupate in:

- realipirea unui dinte desprins din arcadele artificiale;

- montarea si lipirea unui dinte artificial pierdut;

- inlocuirea unui dinte artificial frontal fracturat transversal.

Realipirea unui dinte desprins din baza protezei se poate face si in cabinetul stomatologic, dar este de preferat sa se faca in conditii tehnice optime in laboratorul de tehnica dentara. Se verifica pozitia in lacasul de unde s-a desprins dintele, rapoartele sale ocluzale apoi se trece la frezarea unor retentii in lacasul din baza. Se prepara acrilat roz sau alb autoplimerizabil. Cat timp coca acrilica intra in faza optima de inserare, vor fi umectate cu monomer ambele suprafete ce vin lipite. Dintele se pozitioneaza corect in lacas si se preseaza manual. Pentru o priza mai rapida, proteza se imerseaza intr-un pahar sau bol cu apa fierbinte. Prelucrarea si finisarea se face dupa metodele cunoscute.

In cazul in care pacientul a pierdut un dinte din proteza se alege un dinte similar dintr-o garnitura, ori se confectioneaza in laborator un dinte acrilic asemanator sau in caz de urgenta putem folosi dinti dintr-o cheie de culori. Dupa adaptare se lipeste si se prelucreaza in ordinea expusa mai sus.

Figura 3

Fixarea unui dinte desprins de pe proteza.

C/ Tehnica de inlocuire a crosetelor fracturate.

Crosetele sunt fracturate datorita multiplelor tractionari la care sunt supuse pentru scoaterea protezei de pe campul protetic, dar sunt favorizate si de unele procese tehnologice defectuoase, cum ar fi modelarea sarmei cu cleste necorespunzator etc.

Tehnica de inlocuire a crosetelor rupte necesita urmatoarele operatii:

1. Proteza este aplicata pe campul protetic si se amprenteaza dintele sau dintii pe care se vor aplica crosetele.

2. Modelul este turnat din pasta de gips in amprenta si pe suprafata mucozala a seii. Pe model apare dintele in pozitia de pe campul protetic, cu aceeasi forma, dimensiune si raport cu saua protezei. Daca pe model nu sunt prezente cu exactitate toate elementele morfologice, crosetul nu se poate adapta corect.

3. Prepararea lacasului pentru asezarea segmentului de fixare al crosetului in versantul vestibular al seii protezei este obtinut cu ajutorul unei freze sub forma de sant cu urmatoarele dimensiuni: lung de 15mm, adanc de 1,2mm, si lat de 1mm.

4. Crosetul este modelat din sarma de vipla cu diametrul de 0,7-0,8mm.

5. Fixarea se obtine cu pasta de acrilat autopolimerizabil, fiind asezat corect pe dinte, lipit provizoriu pe dinte cu ceara.

Figura 4

Locas in forma de sant pentru coada crosetului.

D/ Tehnica de inlocuirea a dintilor extrasi.

Dintii restanti sunt supusi imbolnavirilor - procesului carios, parodontopatii sau traumatisme - devenind nerecuperabili, cand apare indicatia de extractie.

Tehnica de inlocuire a dintilor extrasi consta in urmatoarele faze clinico-tehnice:

1. Amprentarea zonei campului protetic unde s-a efectuat extractia cu proteza asezata pe campul protetic. Amprenta sa cuprinda dintele vecin extractiei si dintii artificiali din jur.

2. Modelul turnat din gips are alveola din care a fost extras dintele si proteza in aceeasi pozitie din cavitatea bucala.

3. Pe model se umple depresiunea alveolara postextractionala cu gips, ciment sau ceara astfel se obtine o forma care sa se inscrie in aspectul crestei alveolare sanatoase din jur.

4. Este ales un dinte din garnitura de dinti, care sa corespunda culorii dintilor vecini. Forma si dimensiunea se adapteaza prin slefuire.

5. Izolarea modelului, fixarea dintelui, prelucrarea se face conform metodelor de rutina.

6. Aplicarea pe campul protetic este insotita de retusuri la nivelul reliefului ocluzal si al seii.

Aceasta tehnica este aplicata si pentru inlocuirea unui numar mai mare de dinti. La nevoie proteza partiala se poate transforma in proteza totala, care insa are o functie provizorie.

AR MAI FI TRANSFORMAREA UNEI PROTEZE PARTIALE IN PROTEZA TOTALA - CARE CERE REPARATIA SI CAPTUSIREA PROTEZEI

In concluzie: reabilitarea orala cu caracter de urgenta apare acolo unde se impune o cerinta acuta de refacere morfologica si functionala a componentei dentare al ADM. Vindecarea posttraumatica optima, aspectul fizionomic, functia fonetica si pastrarea relatiilor intermaxilare sunt acele elemente care trebuiesc avute in vedere in timpul procedeelor terapeutice si tehnice de urgenta.

BIBLIOGRAFIE

Vezi ca sunt citati in taxt autori, care nu figureaza la bibliografie

1. BORTUN C., BRATU D.: Protezarea edentatiei totale. Ed. Marineasa. Timisoara.

1998;

2. BORTUN C., LERETTER M., SANDU L.: Curs de tehnologie a protezelor partiale

mobilizabile. Lito. UMF Timisoara. 2002;

BRATU, E.; SCHILLER, N.: Practica pedodontica. Ed.Helicon. Timisoara. 1995;

4. BRATU D., IEREMIA L., URAM-TUCULESCU S.: Bazele clinice si tehnice ale

protezarii edentatiei totale. Ed. Imprimeriei de Vest Oradea, 2003;

5. COLOJOARA C.: Curs de reabilitare orala si urgente stomatologice. Lito. UMFT 2001;

GANUTA N., BUCUR A., VARLAN C., MALITA C., IONITA S., PETRE A.: Urgentele in stomatologie si chirurgie oro-maxilo-faciala. Ed. National. Bucuresti. 1999;

KISS R.M., CZUKOR J.: Dentális traumák ellátása. Melania Kiadó Kft. Budapest. 1996;

8. MATEKOVITS Gh.: Reabilitare orala pentru tehnicieni dentari. Ed. Nero-G,

Timisoara, 2000;