REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

DENUMIREA COMERCIALA A MEDICAMENTULUI

Micardis 80 mg, comprimate

COMPOZITIA CALITATIVA SI CANTITATIVA

Fiecare comprimat contine telmisartan 80 mg.

Pentru excipienti vezi 6.1.

FORMA FARMACEUTICA

Comprimate

Comprimate albe, alungite, gravate cu numarul de cod 52H pe o parte, iar pe cealalta cu sigla companiei.

DATE CLINICE

Indicatii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale.

Doze si mod de administrare

Adulti

Doza eficace obisnuita este de 40 mg o data pe zi. Unii pacienti pot beneficia de efect terapeutic la o doza zilnica de 20 mg. In cazurile in care nu se atinge valoarea propusa a tensiunii arteriale, doza de telmisartan poate fi crescuta pana la cel mult 80 mg o data pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat in asociere cu diuretice de tip tiazidic, ca de exemplu hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv cu telmisartanul de scadere a tensiunii arteriale. Cand se intentioneaza cresterea dozei, trebuie avut in vedere ca efectul antihipertensiv este maxim in general la 4-8 saptamani de la inceperea tratamentului (vezi pct. 5.1).

Insuficienta renala: nu este necesara ajustarea dozei la pacientii cu insuficienta renala usoara pana la moderata ( vezi pct.4.4). Exista date limitate la pacienti cu insuficienta renala severa sau care sunt hemodializati. La acesti pacienti se recomanda o doza initiala mai scazuta, de 20 mg (vezi pct.

Insuficienta hepatica: la pacientii cu insuficienta hepatica usoara pana la moderata doza nu trebuie sa depaseasca 40 mg o data pe zi ( vezi pct. 4.4).

Varstnici

Nu este necesara ajustarea dozei.

Copii si adolescenti

Siguranta si eficacitatea administrarii Micardis nu a fost stabilita la copii si adolescenti cu varsta pana la 18 ani.

Contraindicatii

- Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipienti; (vezi pct. 6.1).

- Sarcina - trimestrele II si III - si alaptare (vezi pct.4.6);

- Afectiuni biliare obstructive;

- Insuficienta hepatica severa.

Atentionari speciale si precautii speciale pentru utilizare

Insuficienta hepatica:

Micardis nu va fi administrat la pacienti cu colestaza, afectiuni biliare obstructive sau insuficienta hepatica severa. (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat in principal prin bila. Este de asteptat un clearance hepatic redus la acesti pacienti. Micardis va fi administrat cu prudenta la pacienti cu insuficienta hepatica usoara pana la moderata.

Hipertensiune renovasculara:

Exista un risc crescut de hipotensiune arteriala severa si de insuficienta renala la pacientii cu stenoza bilaterala a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale pe rinichi unic functional, tratati cu medicamente care afecteaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron.

Insuficienta renala si transplant renal:

Se recomanda monitorizarea periodica a concentratiilor plasmatice ale potasiului si ale creatininei la pacientii cu functie renala deficitara tratati cu Micardis. Nu exista experienta in ceea ce priveste administrarea Micardis la pacientii cu transplant renal recent.

Depletia volumului intravascular:

La pacientii cu hipovolemie si/sau depletie de sodiu in urma terapiei diuretice intensive, restrictiei de sare din dieta, diareei sau varsaturilor, poate sa apara hipotensiune arteriala simptomatica, in special dupa prima doza. Asemenea situatii, ca si hipovolemia si/sau depletia de sodiu, trebuie corectate inainte de administrarea de Micardis.

Alte afectiuni asociate cu stimularea sistemului renina-angiotensina-aldosteron:

La pacientii la care tonusul vascular si functia renala depind predominant de activitatea sistemului renina-angiotensina-aldosteron (de exemplu pacienti cu insuficienta cardiaca congestiva severa sau cu o afectiune renala preexistenta, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu alte produse medicamentoase, care afecteaza acest sistem, a fost asociat cu hipotensiune arteriala acuta, hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienta renala acuta.

Hiperaldosteronism primar

Pacientii cu hiperaldosteronism primar, nu raspund, in general, la tratamentul cu medicamente antihipertensive care actioneaza prin inhibarea sistemului renina-angiotensina. De aceea, folosirea telmisartanului nu este recomandata.

Stenoza aortica si mitrala, cardiomiopatia hipertrofica obstructiva

Ca si in cazul altor vasodilatatoare, este necesara o atentie deosebita la pacientii suferind de stenoza aortica, stenoza mitrala sau cardiomiopatie hipertrofica obstructiva.

Dezechilibru electrolitic: Hiperpotasemie

In timpul tratamentului cu alte medicamente care afecteaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron, poate sa apara hiperkaliemie, in special in prezenta insuficientei renale si/sau insuficientei cardiace si diabetului zaharat. Desi nu exista dovezi in aceasta privinta, privind telmisartanul, la pacientii cu risc se recomanda monitorizarea potasiului plasmatic.

Experienta prealabila a aratat ca exista risc de hiperpotasemie in cazul asocierii altor medicamente, care afecteaza sistemul renina-angiotensina, cu diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu, substituenti de sare care contin potasiu sau alte medicamente (heparina etc.) care favorizeaza cresterea potasemiei; asemenea asocieri impun prudenta si in cazul folosirii de Micardis (vezi pct. 4.5).

Sorbitol

Doza recomandata de un comprimat Micardis 80 mg contine 338 mg sorbitol. Pacientii cu intoleranta ereditara la fructoza nu trebuie sa utilizeze Micardis.

Altele

Dupa cum s-a observat, inhibitorii enzimei de conversie, telmisartanul si alti antagonisti ai angiotensinei, sunt aparent mai putin eficace ca antihipertensive la populatia de culoare; explicatia posibila consta in prevalenta crescuta a valorilor mici de renina la acest grup populational.

Ca pentru oricare alt medicament antihipertensiv, scaderea excesiva a tensiunii arteriale la pacientii cu cardiopatie ischemica sau boala cardiovasculara ischemica poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune

Litiu

In timpul administrarii concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei au fost raportate cresteri reversibile ale concentratiei plasmatice a litiului si a toxicitatatii acestuia. Cazuri foarte rare au fost raportate si in cazul antagonistilor receptorilor angiotensinei II. Administrarea concomitenta a litiului si a Micardis se va face cu precautie. Daca aceasta asociere se dovedeste esentiala, este recomandata monitorizarea nivelului plasmatic al litiului in timpul utilizarii concomitente.

Medicamentele care pot determina cresterea nivelului plasmatic al potasiului sau pot induce hiperpotasemie (de exemplu inhibitorii ACE, diureticele care economisesc potasiul, suplimentele de potasiu, sarurile care contin potasiu, ciclosporina sau alte medicamente cum ar fi heparina sodica): Daca este necesar ca aceste medicamente sa fie prescrise in asociere cu telmisartan, este recomandata monitorizarea nivelului plasmatic al potasiului. Pe baza experientei in utilizarea altor medicamente care pot inhiba sistemul renina-angiotensina-aldosteron, utilizarea concomitenta a medicamentelor de mai sus poate duce la cresterea nivelului plasmatic al potasiului (vezi pct. 4.4).

Substantele active care au fost cercetate in studiile farmacocinetice sunt digoxina, warfarina, hidroclorotiazida, glibenclamida, ibuprofenul, paracetamolul si amlodipina. Pentru digoxina s-a observat o crestere cu 20% (39% intr-un singur caz) a concentratiei plasmatice medii dinaintea dozei urmatoare; de aceea trebuie avuta in vedere monitorizarea concentratiei plasmatice de digoxina.

Telmisartanul poate determina cresterea efectului hipotensiv al altor agenti antihipertensivi. Nu au fost identificate alte interactiuni cu semnificatie clinica.

Pe baza proprietatilor farmacologice, este de asteptat ca urmatoarele medicamente sa potenteze efectele hipotensive ale tuturor antihipertensivelor, inclusiv telmisartan: baclofen, amifostina. Mai mult, hipotensiunea arteriala ortostatica poate fi potentata de catre alcool etilic, barbiturice, narcotice sau antidepresive.

S-a demonstrat ca metabolitul simvastatinei (acidul simvastatinic) prezinta o crestere mica a C_max (printr-un factor de 1,34) si o eliminare mai rapida in cazul coadministrarii cu telmisartan.

Sarcina si alaptarea

Sarcina (vezi pct. 4.3)

Nu exista date adecvate referitoare la utilizarea telmisartan la femei gravide. Studiile la animale nu au evidentiat un efect teratogen, dar au demonstrat fetotoxicitate. Astfel, ca o masura de precautie, este de preferat ca telmisartanul sa nu fie folosit in timpul primului trimestru de sarcina. Inainte de o sarcina planificata se va trece la un tratament alternativ potrivit.

In al doilea si al treilea trimestru, substantele care actioneaza direct asupra sistemului renina-angiotensina pot produce afectarea, chiar moartea fatului in dezvoltare. (vezi de asemenea pct.5.3) astfel incat telmisartanul este contraindicat in trimestrele doi si trei de sarcina. Daca sarcina este diagnosticata in cursul tratamentului, telmisartanul va fi oprit cat mai curand posibil.

Alaptarea ( vezi pct.4.3)

Telmisartan este contraindicat in timpul alaptarii deoarece nu se stie daca se excreta in laptele uman.

Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectul asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totusi, cand se efectueaza asemenea operatiuni trebuie avut in vedere posibilitatea aparitiei ocazionale de ameteli sau somnolenta in timpul tratamentului antihipertensiv.

Reactii adverse

Incidenta globala a evenimentelor adverse raportata cu telmisartan (41,4%) a fost comparabila cu  placebo (43,9%) in studiile clinice controlate placebo. Incidenta evenimentelor adverse nu a fost corelata cu doza, cu sexul, varsta sau rasa pacientilor.

Reactiile adverse prezentate mai jos au fost acumulate din toate studiile clinice care au inclus 5788 de pacienti hipertensivi tratati cu telmisartan.

Reactiile adverse au fost catalogate in functie de frecventa folosind urmatoarea conventie:

foarte frecvente (>1/10); frecvente (>1/100, <1/10), putin frecvente (>1/1000, <1/100), rare (>1/10000, <1/1000), foarte rare (<1/10000).

Infectii si infestari:

Frecvente: simptome ale infectiei (ex: infectii ale tractului urinar, inclusiv cistite), infectii

ale tractului respirator superior, inclusiv faringite si sinuzite).

Tulburari psihice:

Putin frecvente: anxietate

Tulburari oculare:

Putin frecvente: vedere anormala

Tulburari acustice si vestibulare:

Putin frecvente: vertij

Tulburari gastro-intestinale:

Frecvente: dureri abdominale, diaree, dispepsie, tulburari gastro-intestinale

Putin frecvente: xerostomie, flatulenta

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat:

Frecvente: afectiuni cutanate asemanatoare eczemei

Putin frecvente: diaforeza

Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv:

Frecvente: artralgii, dureri lombare (exemplu, sciatica), crampe sau dureri la nivelul membrelor superioare, mialgii

Putin frecvente: simptome de tipul tendinitelor:

Tulburari generale si la nivelului locului de administrare:

Frecvente: dureri toracice, simptome pseudo-gripale.

In plus, de la introducerea telmisartanului pe piata, au fost raportate rar cazuri de eritem, prurit, ameteala, insomnie, depresie, discomfort gastric, varsaturi, hipotensiune arteriala, bradicardie, tahicardie, dispnee, eozinofilie, trombocitopenie, slabiciune si lipsa de eficacitate.

Ca si in cazul altor antagonisti ai angiotensinei II au fost raportate cazuri izolate de angioedem, urticarie si alte evenimente adverse.

Date de laborator

Rareori, au fost observate scaderea valorilor hemoglobinei sau cresterea valorilor acidului uric, mai frecvente in timpul tratamentului cu telmisartan comparativ cu placebo. In timpul tratamentului cu telmisartan au fost observate cresterea valorilor creatininei sau a enzimelor hepatice, dar aceste modificari ale valorilor de laborator au avut o frecventa similara sau mai mica decat pentru placebo.

Supradozaj

Nu au fost raportate cazuri de supradozaj. Cele mai probabile manifestari ale supradozajului cu telmisartan sunt hipotensiunea arteriala si tahicardia; poate sa apara, de asemenea, bradicardie. Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializa. Pacientii trebuie monitorizati cu atentie iar tratamentul va fi simptomatic si suportiv. Tratamentul depinde de durata de timp de la momentul ingestiei si de severitatea simptomelor. Masurile recomandate includ inducerea emezei si/sau lavajul gastric. Carbunele activat poate fi folositor in tratamentul supradozajului. Electrolitii plasmatici si creatinina plasmatica vor fi monitorizate frecvent. Daca apare hipotensiunea arteriala, pacientii vor fi asezati in pozitie supina, cu administrare rapida de electroliti si substituenti de volum plasmatic.

PROPRIETATI FARMACOLOGICE

Proprietati farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutica: antagonisti ai angiotensinei II, codul   ATC: C09C A07.

Telmisartanul este un antagonist specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT₁), activ pe cale orala. Telmisartanul deplaseaza angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe locul sau de legare la nivelul subtipului AT₁ de receptor, responsabil de actiunile cunoscute ale angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonista partiala la nivelul receptorului AT₁. Telmisartanul se leaga selectiv de receptorul AT₁. Legarea este de lunga durata. Telmisartanul nu are afinitate pentru alti receptori, inclusiv receptorii AT₂ sau alti receptori AT mai putin caracterizati. Rolul functional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul suprastimularii lor posibile de catre angiotensina II, a carei concentratie este crescuta de catre telmisartan. Concentratia aldosteronului plasmatic este scazuta de catre telmisartan. Telmisartanul nu inhiba renina plasmatica umana si nu blocheaza canalele ionice. Telmisartanul nu inhiba enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradeaza, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de asteptat potentarea reactiilor adverse mediate de bradikinina.

La om, o doza de 80 mg telmisartan inhiba aproape complet cresterea tensiunii arteriale determinata de  angiotensina II. Efectul inhibitor se mentine peste 24 ore si este inca masurabil pana la 48 ore.

Activitatea antihipertensiva devine treptat evidenta in 3 ore dupa prima doza de telmisartan. Reducerea maxima a tensiunii arteriale se realizeaza in general in 4 - 8 saptamani de la inceperea tratamentului si se mentine pe parcursul terapiei de lunga durata.

Efectul antihipertensiv persista constant peste 24 ore de la administrare si include cele 4 ore dinaintea dozei urmatoare, asa cum arata masuratorile tensiunii arteriale efectuate in ambulator. Aceasta se confirma si prin raportul efect inaintea dozei urmatoare/efect maxim, care se mentine in mod consistent peste 80% pentru doze de 40 si 80 mg telmisartan, in studiile clinice controlate placebo.

Exista o tendinta aparenta a unei relatii dependente de doza, privitor la timpul de revenire la valoarea bazala a tensiunii arteriale sistolice. In aceasta privinta, datele privind tensiunea diastolica sunt inconsistente.

La pacientii cu hipertensiune arteriala, telmisartan reduce atat presiunea sistolica cat si pe cea diastolica fara a afecta frecventa pulsului. Contributia efectului diuretic si natriuretic al medicamentului la activitatea sa hipotensoare este inca in curs de definire. Eficacitatea telmisartanului ca antihipertensiv  este comparabila cu cea a altor medicamente reprezentative apartinand altor clase de antihipertensive (asa cum demonstreaza studiile clinice care compara telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida si lisinoprilul

La intreruperea brusca a tratamentului cu telmisartan tensiunea arteriala revine treptat, in decurs de cateva zile, la valorile initiale, fara evidentierea unei hipertensiuni de rebound.

Frecventa tusei seci a fost semnificativ mai mica la pacientii tratati cu telmisartan decat la cei tratati cu inhibitori ai enzimei de conversie, asa cum arata studiile clinice care compara direct cele doua tratamente antihipertensive.

Nu sunt cunoscute efectele benefice ale telmisartanului asupra mortalitatii si morbiditatii cardiovasculare.

Proprietati farmacocinetice

Absorbtie

Absorbtia telmisartanului este rapida, dar cantitatea absorbita variaza. Biodisponibilitatea absoluta medie pentru telmisartan este de aproximativ 50%.

Cand telmisartanul este administrat impreuna cu alimente, scaderea ariei de sub curba concentratiei plasmatice in functie de timp (ASC_0-∞) a telmisartanului variaza de la aproximativ 6% (doza de 40 mg) la aproximativ 19% (doza de 160 mg). La 3 ore de la administrare, concentratiile plasmatice sunt similare, indiferent daca telmisartanul a fost administrat pe nemancate sau cu alimente.

Este probabil ca mica scadere a ASC sa nu produca o scadere a eficientei terapeutice.

Nu exista o relatie liniara intre doze si concentratiile plasmatice. C_max si, in mai mica masura ASC, cresc disproportionat la doze peste 40 mg.

Au fost observate diferente ale concentratiilor plasmatice in functie de sex, C_max si ASC fiind de aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu barbati.

Distributie

Telmisartanul se leaga in mare masura de proteinele plasmatice (mai mult de 99,5%), in principal de albumina si de alfa-1 glicoproteina acida. Volumul aparent de distributie mediu in conditii de echilibru (V_dss) este de aproximativ 500 litri.

Metabolizare

Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugare. Nu s-a demonstrat nici o activitate farmacologica a formei conjugate.

Eliminare

Telmisartanul este caracterizat printr-o curba de epurare biexponentiala cu un timp de injumatatire plasmatica prin eliminare de peste 20 ore. Concentratia plasmatica maxima (C_max) si in mai mica masura aria de sub curba concentratiei plasmatice in functie de timp (ASC), cresc disproportionat cu doza. Nu exista dovezi privind acumularea relevanta clinic de telmisartan, la dozele recomandate. Concentratiile plasmatice au fost mai mari la femei decat la barbati fara a avea o influenta relevanta asupra eficacitatii.

Dupa administrare orala (si intravenoasa), telmisartanul se excreta aproape exclusiv prin fecale, in principal sub forma nemodificata. Intreaga excretie urinara este sub 1% din doza. Clearance-ul plasmatic total (Cl_tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 1500 ml/ min).

Populatii speciale

Pacienti varstnici

Farmacocinetica telmisartanului nu difera la batrani fata de tineri.

Pacienti cu insuficienta renala

La pacientii cu insuficienta renala moderata pana la severa au fost observate concentratii plasmatice duble. Totusi, la pacientii cu insuficienta renala supusi dializei au fost observate concentratii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leaga mult de proteinele plasmatice la pacientii cu insuficienta renala si nu poate fi eliminat prin dializa. Timpul de injumatatire plasmatica prin eliminare nu este modificat la pacientii cu afectiuni renale.

Pacienti cu insuficienta hepatica

Studiile de farmacocinetica la pacientii cu insuficienta hepatica au aratat o crestere a biodisponibilitatii absolute pana la aproape 100%. Timpul de injumatatire plasmatica prin eliminare nu este modificat la pacientii cu insuficienta hepatica.

Date preclinice de siguranta

In studiile preclinice de siguranta, dozele care produc expunere comparabila cu cea data de dozele din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite, hemoglobina, hematocrit) si modificari ale hemodinamicii renale (cresteri ale azotului ureic si ale creatininei in sange), precum si cresterea potasiului plasamtic la animalele normotensive. La caine s-au observat dilatare si atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, ulcere sau inflamatii) la sobolan si caine. Aceste reactii adverse mediate farmacologic, cunoscute din studiile preclinice atat pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cat si pentru antagonistii ai angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentara de sare pe cale orala. La ambele specii au fost observate o activitate crescuta a reninei plasmatice si hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificari, comune intregii clase a inhibitorilor enzimei de conversie si antagonistilor angiotensinei II, nu par a avea semnificatie clinica.

Studiile la animale au indicat un oarecare risc potential al telmisartanului asupra dezvoltarii postnatale a puilor: greutate corporala mai mica, deschidere intarziata a ochilor, mortalitate mai mare.

In cadrul studiilor in vitro nu s-au evidentiat efecte mutagene, nici activitate clastogena relevanta; la sobolan si soarece nu s-au evidentiat efecte carcinogene.

PROPRIETATI FARMACEUTICE

Lista excipientilor

Povidona, meglumina, hidroxid de sodiu, sorbitol, stearat de magneziu.

Incompatibilitati

Nu este cazul.

Perioada de valabilitate

4 ani.

Precautii speciale pentru pastrare

A se pastra in ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Natura si continutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din poliamida/Al/PVC a cate 7 comprimate

Cutie cu 4 blistere din poliamida/Al/PVC a cate 7 comprimate

Cutie cu 4 blistere perforate unidoza din poliamida/Al/PVC a cate 7 comprimate

Cutie cu 8 blistere din poliamida/Al/PVC a cate 7 comprimate

Cutie cu 14 blistere din poliamida/Al/PVC a cate 7 comprimate

Este posibil ca nu toate marimile de ambalaj sa fie comercializate.

Instructiuni privind pregatirea medicamentului in vederea administrarii si manipularea sa

Nu este cazul.

DETINATORUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATA

Boehringer Ingelheim International GmbH

Binger Strasse 173

D-55216 Ingelheim am Rhein, Germania

NUMARUL(ELE) AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIATA

DATA PRIMEI AUTORIZARII SAU A REINNOIRII AUTORIZATIEI

Reinnoirea autorizatiei - Decembrie, 2004

DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Aprilie 2006