Reabilitarea functiei estetice

REABILITAREA FUNCTIEI ESTETICE

"Schönheit bändigt allen Zorn"

Frumusetea imblanzeste orice manie.

Goethe

1. Notiunea de estetica si cosmetica dento - faciala

In societatea de azi, sub influenta mass-mediei, individul se preocupa, mai mult ca oricand, de estetica sa, fiind deja, un fapt confirmat ca, motivarea esentiala care aduce un pacient la protetician este mai mult de ordin estetic decat functional.

Se poate caracteriza importanta esteticii oro-dentare, daca ne gandim la numeroasele interventii de chirurgie plastica, unde este posibila schimbarea infatisarii nasului, a fetei, a sanilor, a corpului etc. Toate aceste ameliorari estetice nu au nici o valoare atata vreme cat individul are dinti inestetici, atat ca forma cat si ca pozitie.

De fapt, evaluarea esteticii faciale a constituit intotdeauna una din grijile majore ale reabilitarii orale, exigentele terapeutice de reconstructie dincolo de restabilirea unei ocluzii stabile si functionale au impus si ameliorarea globala a esteticii faciale.

Notiunea de estetica faciala evoca in acelasi timp armonia, echilibrul si frumusetea. Viata in societate a ajutat omul sa descopere calitatile fizice, psihice si morale ale semenilor sai, sa le observe si sa-si fixeze criterii de apreciere in legatura cu ce este bine si ce este rau, ce este frumos si ce este neplacut in modul de prezentare a celor cu care vin in contact. Unul dintre aceste criterii il constituie si armonia trasaturilor si frumusetea figurii omului. Oamenii prefera compania celor care, pe langa alte calitati, au si o infatisare placuta care reflecta buna-dispozitie, veselie, inteligenta si, in general, ocolesc pe cei a caror fizionomie reflecta indispozitie, tristete sau o alta stare afectiva negativa.

Notiunile de "frumos" si de "placut" nu au insa un inteles general, absolut; sensul lor variaza dupa mediul in care traieste individul si educatia primita in decursul vietii.

Fata omului difera de la individ la individ si de la o rasa la alta. Oamenii de o anumita rasa deosebesc fetele frumoase si placute dupa criterii stabilite pe baza configuratiei faciale specifice rasei respective. Dar o fata frumoasa apartinand unei rase nu este apreciata la fel de oamenii din alte rase. De exemplu, trasaturile faciale ale rasei galbene, considerate frumoase de oamenii de aceasta rasa - caracterizate prin ochii mici, fante palpebrale oblice, fata turtita si pometi accentuati - nu sunt apreciate la fel de oamenii de alta rasa.

Tot astfel, pentru oamenii de rasa neagra pielea alba reprezinta un aspect patologic, iar parul lins, necarliontat, este un semn de batranete si de incapacitate fizica.

Trasaturile faciale ale omului de o anumita rasa sunt rezultatul adaptarii lui biologice, in decursul timpului, la mediul in care traieste; laolalta ele constituie caracteristicile fizionomice specifice ale rasei respective.

Aceste caracteristici reprezinta deci rezultatul conditiilor geografice, sociale, economice si politice specifice in care oamenii de diferite rase au trait si au luptat ca sa-si asigure existenta, al etapelor de evolutie prin care a trait societatea omeneasca din diferitele zone ale globului si al gradului de civilizatie atins in cursul acestor etape de dezvoltare.

Fiecare din acesti factori si-a imprimat nota sa pe configuratia faciala a omului, contribuind astfel la formarea caracteristicilor fizionomice care deosebesc populatia dintr-o anumita zona de cea dintr-o alta zona. Asa se explica de ce, in aceeasi epoca de evolutie a vietii pe pamant, au aparut oameni cu caracteristici morfologice diferite. Trebuie sa mai tinem seama apoi ca uneori, sub influenta greutatilor locale de trai, colectivitati omenesti foarte mari au migrat dintr-un loc in altul si astfel caracteristicile particulare anterioare au suferit importante modificari, datorita incrucisarii cu alte populatii.

Toate acestea arata ca nu este corect a se folosi termeni ca "frumos" sau "estetic" cand se apreciaza stiintific caracteristicile faciale ale unei rase. Stiintific este mult mai potrivit a se folosi termenul "fizionomic", care este o notiune general valabila pentru indivizii de orice rasa si totodata nu lezeaza sensibilitatea rasiala, deoarece evita impartirea omenirii in rase frumoase sau mai putin frumoase, chiar cand o astfel de impartire nu se exprima, dar se subintelege.

2. Estetica faciala, functie distincta a aparatului dento - maxilar

Armonia trasaturilor faciale depinde de configuratia morfologica a scheletului osos al fetei, a maxilarelor, a arcadelor dentare si a partilor moi care acopera acest schelet osos, precum si gradul de vizibilitate, forma si pozitia pe arcade a dintilor frontali. Culoarea tegumentelor, diferitele proeminente si depresiuni, jocul umbrelor, toate contribuie la armonia fetei, la o expresie faciala placuta sau neplacuta.

Expresia fetei nu are un aspect static, ea variaza o data cu actiunea muschilor subiacenti. Sub influenta contractiei muschilor orofaciali si a muschilor care mobilizeaza mandibula in timpul masticatiei, vorbirii si a celorlalte acte la care acesti muschi participa, aspectul si fizionomia fetei se modifica in permanenta pentru a exprima indiferenta, veselie, suparare, tristete, etc.

Asadar, estetica faciala are un rol functional bine definit - de exteriorizare, deci de comunicare a unor stari afective - si ca atare constituie o functie separata: functia estetica. Majoritatea afectiunilor de la nivelul aparatului dento - maxilar au o importanta influenta asupra expresiei fetei. Edentatiile frontale, diferitele anomalii dento - maxilare au ca rezultat perturbarea fizionomiei.

Adesea, tratamentele protetice sau ortodontice au ca unic obiectiv sau ca obiectiv principal ameliorarea aspectului fizionomic al pacientului. Ori, se stie ca medicina nu intervine niciodata in cazurile in care functiile se desfasoara normal, ci numai atunci cand intervine o dereglare, pentru a elimina cauzele dereglarii si a restabili functia normala. Tot astfel si medicul stomatolog nu instituie un tratament decat in caz de dereglare a functiilor aparatului dento - maxilar.

Interventia lui in scopul exclusiv al ameliorarii aspectului estetic al pacientului nu ar avea o justificare in cazul in care nu s-ar recunoaste rolul functional distinct al fizionomiei in ansamblul functiilor indeplinite de aparatul dento - maxilar, precum si influenta negativa pe care o poate avea asupra starii neuropsihice a pacientului, in caz de tulburarea ei. Reiese deci, ca si pentru acest considerent estetica faciala trebuie socotita ca o functie distincta, alaturi de celelalte functii ale aparatului dento - maxilar.

. ASPECTE COSMETICE SI ESTETICE IN REABILITAREA ORALA

Tratamentul protetic ar trebui sa refaca masticatia, articularea, fonetica si estetica. Ca si rezultat al schimbarii valorilor sociale, esteticul a inceput sa devina mult mai important, iar dezvoltarea noilor materiale si tehnici a facut posibila solutionarea cererii pacientilor de reabilitare cu o calitate estetica la nivel ridicat. Este important oricum a se scoate in evidenta nu doar posibilitatile ci si limitele noilor materiale si tehnici. Pareza de facial? TREBUIE SA MASCAM DEFECTELE

Pentru a se ajunge la rezultate estetice bune trebuiesc luati in considerare mai multi factori care depind atat de cererile pacientilor, cat si de experienta medicului dentist si de abilitatile tehnicianului dentar. In dezvoltarea unui plan de tratament este importanta luarea in considerare a cererilor pacientului si aflarea principalelor sale preocupari.

Este functia estetica sau costul de importanta principala?

Comunicarea efectiva, inaintea inceperii tratamentului, in legatura cu dorintele pacientilor legate de estetica dintilor, va preveni multe neintelegeri si nemultumiri care este posibil sa apara odata cu rezultatul final. In urma unui studiu privind estetica in medicina dentara s-a observat ca cei mai multi medici dentisti evalueaza estetica unei reconstructii mai mult in functie de propria parere decat de cea a pacientului.

Intre preferintele estetice ale pacientului si ale medicului dentist s-au descoperit diferente semnificative. Pacientii preferau aranjamentul simetric al dintilor in timp ce medicii dentisti le preferau pe aranjamentele asimetrice. Intr-un studiu american, RIMEER si MELLOR nu sunt la bibliografie au comparat perceptiile pacientilor care aveau tipuri diferite de lucrari fixe si au descoperit ca cea mai mare parte dintre ei considerau coroanele ceramice ca avand un aspect mult mai natural, preferandu-le coroanelor metalo-ceramice. Stralucirea si culoarea lucrarilor au reprezentat factorii cei mai importanti ai compararii. Intr-un alt studiu s-a descoperit ca exista si efecte psihologice ale unui tratament dentar care foloseste materialul ceramic, si anume auto-increderea.

Oricum, fiecare cultura, generatie si sex isi creeaza propria definitie asupra esteticii dentare si este lipsita de sens generalizarea unui ideal fara a reflecta asupra acestuia. O cavitate bucala in care dintii sunt albi si simetrici, reprezinta idealul estetic intr-o cultura, la fel cum o gura in care dintii asimetrici, acoperiti cu aur, reprezinta idealul intr-o alta cultura.

NOTIUNI DE ESTETICA SI COSMETICA

O greseala frecventa de interpretare in medicina dentara este aceea de a confunda cosmetica cu estetica. Cosmetica este definita ca "infrumusetare; cu tendinta de intretinere, refacere si conferirea comoditatii. (dupa RIMMER) "Daca descriem schimbarile ca si cosmetica, atunci ne referim la faptul ca acestea imbunatatesc aspectul unei situatii sau a unui lucru, dar nu ii schimba natura initiala, fiind considerate ulterior inadecvate" (dupa RIMMER). Pornind de la aceste definitii, s-ar putea spune ca cosmetica trateaza neregularitatile estetice superficiale, ceea ce nu inseamna ca medicina dentara cosmetica este lipsita de importanta. Din contra, aceasta trateaza repartitia estetica a culorii si a umbrelor de lumina, care creeaza efectul estetic dorit.

Cuvantul aesthetic isi are originea in grecescul aisthesis, care inseamna percepere. Exista numeroase definitii ale cuvantului, cum ar fi "apartine studiului frumosului si ratiunii frumosului; descrie o creatie specifica care rezulta dintr-un altfel de studiu; scoate in evidenta frumusetea si atractivitatea, excluzand placerea" (dupa MILLER-KEANE)

In medicina dentara este de asemenea definit ca fiind "o filosofie bazata in special pe imaginea unei restaurari dentare, prin imaginea si forma sa". Dupa parerea lui PILKINGTON, estetica dentara ar putea fi definita ca "stiinta de a copia si de a armoniza munca noastra cu natura, conferindu-i inconstient arta."

Principiile esteticeAici mai trebuie luat din cartea D-nei Valceanu despre bazele esteticii: perceptia si iluzia, lumina si umbra, estetica liniilor si formelor, estetica culorii pg 37-47

Estetica compozitiei principii si perceptii pg 51-61

Exista numerosi factori care influenteaza perceperea esteticii dentare. Cei mai multi autori in domeniu sunt de acord ca perceperea este mai importanta de fapt, decat imaginea fizica. Factorii precum marimea dintilor, culoarea, textura suprafetei, forma, marginile incizale, contactul, pozitia, rotatia, ocluzia si conturul gingival sunt importanti, dar nu inainte de a interactiona intr-o compozitie dentala si dento - faciala.

In compozitia dento - faciala trebuiesc satisfacute doua cereri: simetria si proportia. Impreuna, acesti factori ofera armonie.

Simetria poate fi statica, referindu-se la imagini identice in marime si pozitie, relative pe ambele parti ale axei centrale, sau dinamica, referindu-se la imagini similare dar nu identice. In medicina dentara este ceruta mai mult simetria dinamica, oferind un efect mult mai vital si mai natural.

Proportia este relatia unei parti cu cealalta, respectandu-se magnitudinea, cantitatea si gradul. Proportia de aur a lui PITAGORA, numita de asemenea si sectiunea de aur a lui Pitagora sau sensul de aur al lui Pitagora (LEVIN) se refera des la unele forme ca fiind mai placute decat altele. Acest rationament, 0,618, a fost sugerat a fi ghidul compozitiei dentare, ceea ce inseamna ca, privind dintr-o pozitie frontala, incisivii laterali ai maxilarului sunt mai apropiati cu aproximativ 40% decat dintii imediat meziali lor. Pentru proportia dintilor, cel mai important rationament este acela pentru incisivii centrali ai maxilarului, iar un rationament pentru latime si lungime este cel de intre 75% si 80%, dar trebuie corelat cu proportia fetei.

Figura, fata

Pentru a putea restabili fizionomia normala a fetei este necesar sa cunoastem caracteristicile ei generale si individuale. In primul rand, insa, trebuie sa clarificam ce se intelege prin notiunile de "figura" si "fata". Prin figura se intelege acea parte a corpului care este cuprinsa intre limita frontala a regiunii piloase a capului si menton. Prin fata se intelege regiunea cuprinsa intre linia sprancenoasa si menton. Conturul fetei si al figurii prezinta anumite caracteristici dimensionale. Proportiile dintre aceste dimensiuni caracteristice, impreuna cu culoarea si expresia fetei, determina fizionomia individului. Pentru restabilirea precisa a acestor proportii, se folosesc cateva repere antropometrice care constau in anumite puncte, linii si planuri situate intre limitele fetei si ale figurii.

Figura 1.

Delimitarea fetei si a figurii:

a-b-c = fata;

a-b-c-d = figura;

a-b = etajul inferior al fetei si al figurii;

b-c = etajul superior al fetei si cel mijlociu al figurii;

c-d = etajul superior al figurii.

Figura are trei etaje, pe cand fata are numai doua. Etajele figurii sunt:

Etajul inferior, cuprins intre menton si o linie care trece pe sub aripile nasului (linia subnazala).

Etajul mijlociu, cuprins intre linia subnazala si linia intersprancenoasa.

Etajul superior, cuprins intre linia bisprancenoasa si limita frontala a regiunii piloase a capului.

Fata are numai doua etaje: etajul inferior, egal cu etajul inferior al figurii, si etajul superior, egal cu etajul mijlociu al figurii.GRESIT ETAJUL MIJLOCIU SI ETAJUL INFERIOR AL FIGURII

Figura este impartita in jumatati relativ egale si simetrice printr-o linie verticala, denumita linie mediana a figurii. Cele doua jumatati sunt numai relativ egale si simetrice; la un examen mai amanuntit, ele prezinta un anumit grad de asimetrie, mai mult sau mai putin accentuata. Felul de munca, modul variat de a primi stimulii pe o parte sau alta a figurii, efectuarea masticatiei pe o parte mai mult decat pe cealalta, si altele, contribuie la dezvoltarea mai accentuata a unei jumatati, fata de cealalta. Caracterul relativ al acestei simetrii apare la toate organismele vii, atunci cand privim cele doua jumatati ale corpului lor. La majoritatea oamenilor, partea dreapta este mai dezvoltata decat partea stanga.

4. Puncte, linii si planuri de reper

cred ca sunt prea multe repere antropometrice inutile pentru tehnicienii dentari. Cred ca este bine sa ne limitam la cele utilizabile efectiv la simulatoare

Pentru stabilirea caracteristicilor dimensionale ale figurii si ale fetei, in reabilitarea orala se folosesc o serie de puncte, linii si planuri de reper.

Figura 2.

Puncte cranio - faciale.

Gn - gnathion; Pg - pogonion; Go - gonion; Li - punct labial inferior; Ls - punct labial superior; Sn - punct subnazal; Pr - prosthion; Or - punct orbitar inferior; Na - nasion; Tr - tragion; Op - ophryon; Gl - glabela.

De-a lungul liniei mediane a figurii se afla urmatoarele puncte de reper:

Glabela punctul situat in planul medio-sagital al figurii, la nivelul celei mai accentuate proeminari a osului frontal;

Ophryon punct median, situat la intersectia liniei tangente la marginea superioara a sprancenelor cu linia mediana;

Nazion punctul situat la intersectia planului medio-sagital al fetei cu sutura nazofrontala;

Subnasion punctul situat la intersectia dintre filtru si septul nasului;

Pronasion cel mai proeminent punct de pe varful nasului;

Trichion punctul situat la intersectia planului medio-sagital cu limita frontala a regiunii piloase a capului;

Prosthion: punctul cel mai proeminent al procesului alveolar superior, situat intre coletele incisivilor centrali superiori;

Labial superior punctul cel mai ridicat de pe rosul buzei superioare, situat pe linia mediana a fetei;

Labial inferior punctul cel mai jos de pe rosul buzei inferioare, situat pe linia mediana a fetei;

Subspinal cel mai adanc punct de pe maxilarul superior, pe linia mediana a fetei, situat intre spina nazala anterioara si prosthion;

Infradental cel mai proeminent punct de pe procesul alveolar al mandibulei, situat intre coletele incisivilor centrali inferiori;

Gnathion punctul cel mai jos al mentonului, situat pe linia mediana a fetei;

Pogonion punctul cel mai anterior de pe mandibula, situat pe linia mediana a fetei;

Supramental punctul cel mai adanc de pe mandibula, situat intre procesul alveolar si corpul mandibulei;

Nazospinal punctul cel mai jos al aperturii piriforme, situat in planul medio-sagital al fetei; varful spinei nazale anterioare.

Paramedian, fata de planul medio-sagital, de fiecare parte a fetei, se afla alte patru puncte:

Orbital punctul cel mai decliv de pe marginea inferioara a orbitei;

Cheilion varful comisurii bucale;

Mentonier punctul situat pe tegument in dreptul gaurii mentoniere;

Punctele subnazale laterale, drept si stang: corespund punctelor celor mai declive ale aripilor nasului.

Latero-distal, se gasesc alte cinci puncte:

Porion punctul cel mai inalt de pe conductul auditiv extern osos;

Tragion punctul cel mai adanc situat exact deasupra tragusului, la 1-2 mm sub spina helicis; se poate palpa usor;

Zygion punctul cel mai proeminent al arcadei zigomatice;

Gonion punctul cel mai postero-inferior al unghiului mandibulei;

Condilian punctul situat pe linia tragio - palpebrala, la 1 cm de la tragus in pozitia de repaus fiziologic al mandibulei.

Prin aceste puncte se pot trage o serie de linii de reper: orizontale, verticale sau oblice.

Dintre liniile de reper orizontale, perpendiculare pe planul medio-sagital al figurii, urmatoarele sunt folosite in stomatologia ortopedica:

Linia glabelara, care trece prin glabela, iar pe tegument corespunde liniei bisprancenoase;

Linia bisprancenoasa, adica linia transversala care uneste cele doua sprancene;

Linia nazospinala, care trece prin punctul nazospinal;

Linia bipupilara, care trece prin mijlocul pupilelor, cand individul priveste inainte. In protetica dentara aceasta linie este folosita pentru stabilirea planului de ocluzie in dreptul dintilor frontali.

Linia suborbitala care uneste cele doua puncte orbitale;

Linia subnazala, care trece prin punctul subnasion si delimiteaza etajul inferior fata de etajul superior al fetei;

Linia bicomisurala, care trece prin cele doua puncte cheilion;

Linia submentoniera, care trece prin punctul gnathion, este limita inferioara a fetei;

Linia bigoniaca, dintre cele doua puncte gonion;

Linia infradentala, care trece prin punctul infradental;

Linia bizigomatica, care trece prin cele doua puncte zygion.

Dintre liniile de reper verticale, urmatoarele sunt importante in reabilitarea protetica:

Linia mediana, determinata de intersectia planului medio-sagital cu arcadele dentare maxilara si mandibulara;

Liniile orbitale sagitale care trec prin punctele orbitale paralel cu linia mediana.

Privind fata lateral, - din profil -, exista urmatoarele linii de reper:

Linia de la Frankfurt sau Orizontala de la Frankfurt, care uneste punctele porion cu punctul orbital; aceasta linie prezinta o deosebita importanta in ortodontie;

Linia Camper sau Linia protetica: este linia inclinata care uneste punctul tragus cu punctul subnazal de pe partea respectiva a fetei. Planul de ocluzie a dintilor laterali este paralel cu aceasta linie;

Linia de ocluzie este linia determinata de intersectia planului de ocluzie cu arcadele dentare in ocluzie; este o linie transversala curba;

Linia de orientare ocluzala este linia dreapta care uneste cele doua puncte extreme, unul mezial si altul distal, ale liniei de ocluzie de pe hemiarcada;

Linia tragio-palpebrala este linia inclinata care uneste punctul tragus cu fanta palpebrala respectiva.

Fiecare dintre aceste patru linii laterale are omoloaga ei pe parte opusa fetei.

Cu ajutorul punctelor si al liniilor descrise se pot determina o serie de planuri de reper. In cazul liniilor omoloage, - liniile Camper, liniile de la Frankfurt, etc.-, planul este determinat de perechea liniilor omoloage respective, stiut fiind ca, geometric, doua linii determina un plan.

Pentru planurile care trec prin celelalte linii - cu exceptia planului de ocluzie determinat de linia curba de ocluzie - este necesar ca, in afara de linia de reper respectiva, sa se indice si alte linii de reper.

Urmatoarele planuri sunt mai des folosite:

Planul medio-sagital, care trece prin rafeul median al palatului in unghi drept cu planul orizontal de la Frankfurt;

Planul orizontal de la Frankfurt, care este determinat de cele doua puncte orbitale si cele doua puncte tragion;

Planul Camper sau Planul protetic care este determinat de cele doua linii Camper;

planul Andreasen

Figura 9.

Planurile de reper faciale folosite in stomatologie:

F- planul ortodontic de la Frankfurt;

C- planul protetic Camper.

Planul de ocluzie, care este determinat de contactul arcadelor dentare in ocluzie centrica. Planul astfel descris este o suprafata curba. Planul de ocluzie propriu-zisa este media curburii acestei suprafete;

Planul de orientare ocluzala care este planul drept determinat de liniile de orientare ocluzala pe cele doua hemiarcade;

Planul orbital, care trece prin punctul orbital si care este perpendicular pe planul orizontal de la Frankfurt;

Planul bazal mandibular determinat de cele doua puncte gonion si punctul gnathion.

In pozitie de relatie centrica, dimensiunile medii ale catorva distante verticale folosite in reabilitarea orala sunt urmatoarele: pentru ce-i trebuie tehnicianului aceste repere?

distanta dintre gaura suborbitala si gaura mentoniera: 65 mm;

distanta dintre gaura suborbitala si gonion: 79 mm;

distanta dintre punctul prosthion si punctul infradental: 15 mm;

distanta dintre spina nazala si punctul prosthion: 12 mm

5. Tipurile morfologice ale figurii

Cele trei etaje ale figurii pot fi egale sau inegale, dupa tipul constitutional al individului. SIGAUD a descris patru tipuri constitutionale umane: muscular, respirator, digestiv si cerebral. In ce priveste figura, cele patru tipuri constitutionale se deosebesc prin urmatoarele trasaturi caracteristice:

Tipul muscular, caracterizat prin: figura dreptunghiulara si fata patrata, cele trei etaje ale figurii avand inaltime egala.

Tipul respirator, caracterizat prin figura ovala, in care predomina dimensional etajul mijlociu al fetei.

Tipul digestiv, caracterizat prin figura si fata trapezoidala, cu baza mare la extremitatea inferioara a figurii, in care predomina dimensional etajul inferior.

Tipul cerebral, caracterizat prin figura si fata trapezoidala, cu baza mare in sus, in care predomina etajul superior al figurii.

trebuie spusa o fraza despre ce legaturi au aceste tipuri morfologice cu dintii, cu reabilitarea estetica?

Figura. 4.

Schema tipurilor morfologice de figuri (dupa SIGAUD)

1.- muscular; 2.- respirator; 3.- cerebral; 4.- digestiv.

Tipurile morfologice pure se intalnesc rar; mai frecvente sunt tipurile combinate, in care predomina caracterele unuia sau altuia dintre tipurile descrise.

. Indexul antropologic al fetei; criterii estetice in norma frontala

Fata are o inaltime si o latime. Inaltimea fetei este data de distanta dintre punctele nasion si gnathion, iar latimea este distanta dintre cele doua puncte zygion. Latimea raportata la inaltime si inmultita cu o suta ne da indexul fetei. Formula este deci: In ∕ L · 100 = Ix. Pe baza acestui index, fetele se grupeaza in trei tipuri, si anume: cand indexul este mai mic de 84, fata este de tipul euriprosop; cand indexul este mai mare de 88, fata este de tipul leptoprosop; cand indexul este un numar intre 84 si 88, fata este de tipul mezoprosop.

Leptoprosopul are o fata alungita si relativ ingusta, orbitele inalte, fosele nazale ridicate si inguste, arcade zigomatice prea putin proeminente si dinti de forma dreptunghiulara.

Euriprosopul are o fata lata, arcade zigomatice proeminente, orbite si fose nazale largi, bolta palatina joasa si larga, arcade dentare scurte si largi si dinti patrati cu colet lat.

Mezoprosopul are caractere intermediare.

In antropologie, latimea fetei se masoara pe linia bizigomatica dar in stomatologia ortopedica este necesar sa tinem seama si de linia bigoniaca. La 20 de ani, linia bizigomatica este in medie de 135 mm, iar linia bigoniaca de 95 mm. Raportul dintre latimea fantei labiale (linia bicomisurala) si latimea palpebrala este de 3:2. Distanta dintre linia bipupilara si linia bicomisurala este egala cu distanta gnathion - spina nazala anterioara, in pozitie de ocluzie centrica.

Unii autori au stabilit diferite corelatii intre forma dintilor frontali si forma fetei sau forma generala a corpului.

Astfel, WILLIAMS a demonstrat ca exista o armonie dentofaciala. El a aratat ca forma incisivilor centrali corespunde cu forma fetei, si anume: la indivizii cu fata patrata, dintii frontali sunt patrati, la cei cu fata ovala sunt ovali, iar la cei cu fata triunghiulara sunt triunghiulari.

Figura 7.

Armonia dento - faciala aici nu trebuie o explicatie pentru cele 3 figuri si dupa cine sunt luate

MUZI a aratat ca exista si o corelatie intre forma incisivilor si forma generala a corpului omenesc, largind astfel notiunea de armonie dentofaciala si inlocuind-o cu notiunea de armonie dento-somatico-faciala. Indivizii cu statura mica, indesati - asa zisi picnici, brevilini sau endomorfi- au dintii scurti si lati, de forma patrata, cu tendinte spre prosopoentruzie - profil turtit, cu unghi facial foarte deschis.

Indivizii inalti - asa zisii longilini sau ectomorfi - se caracterizeaza prin dinti lungi, dreptunghiulari, cu tendinta spre prognatie - alungirea anterioara a arcadei superioare - si spre prosopoectazie - profil convex cu unghi facial foarte pronuntat.

Figura Armonia dento - somatica. A - tip endomorf, brevilin, picnic; B - tip ectomorf, longilin; C - tipuri intermediare. (dupa MUZI)

Linia mediana faciala, denumita de asemenea si axa de simetrie, divide fata in doua jumatati egale. Cand un zambet face dintii vizibili, linia mediana dintre incisivii centrali ai maxilarului se suprapune liniei faciale in aproximativ 70% din cazurile intalnite la populatie. Cele doua linii mediane, mandibulara si maxilara, nu coincid in aproape 75% din cazuri. Liniile verticale si orizontale nearmonioase din compozitia dentofaciala induc in eroare observatorul. Cele mai importante linii dintre cele orizontale sunt linia bipupilara si linia dintre colturile gurii.

O alta linie importanta este axa dintilor, definita ca axa principala a dintelui in relatie cu linia mediana. Aceasta converge, in general, spre linia mediana, in special dinspre incisivii centrali spre canini. Posterior, dintii sunt inclinati palatin sau lingual. Acestia formeaza un coridor bucal, vizibil in timpul zambetului, intre suprafetele bucale ale dintilor si suprafata de jos, de la primul premolar in spate. Premolarii malpozitionati perturba impresia unei armonii. Fiecare persoana are propria cheie a axei dentare, gasirea acesteia inainte de inceperea tratamentului intrand in responsabilitatea medicului. Mici deviatii, precum rotarea dintelui sau micile schimbari ale axei dintilor, pot afecta personalitatea; odata cu schimbarea axei se produce insa o balanta intre succes si esec.

Alte zone de influenta protetica

Regiunea din etajul inferior al fetei, cuprinsa intre linia nazospinala si linia submentoniera, prezinta in reabilitare orala o importanta deosebita. In aceasta regiune se gasesc cele mai importante elemente ale aparatului dentomaxilar - dintii, procesele alveolare si maxilarele-, precum si o serie de formatiuni morfologice care contribuie, intr-o mare masura , la aspectul fizionomic al individului (buzele, santurile nazolabiale, santul mentonier, cutele radiale perilabiale, filtrul). Regiunea este denumita zona de influenta protetica. Edentatiile frontale, edentatia totala, anomaliile dento - maxilare si tratamentele protetice gresite modifica aspectul acestor formatiuni si proportiile normale dintre diferitele dimensiuni ale fetei, tulburand astfel fizionomia generala a individului. Cu ocazia tratamentelor protetice trebuie ca, odata cu restaurarea aparatului dento - maxilar, sa remediem si tulburarea fizionomica provocata de aceste modificari. De aceea, este necesar ca proteticianul sa cunoasca amanuntit echilibrul treimii inferioare a fetei, unde, de buze si menton depinde morfologia normala a acestei zone

Figura 5.Zona de influenta protetica. 1. - sant nazolabial; 2. - sant mentolabial; 3. - filtru nazal; 4. - santuri perilabiale; 5. - cute perilabiale; h - dimensiunea verticala a etajului inferior.

Criterii estetice de profil

In viziunea lui HEDIN profilul reprezinta aspectul cel mai semnificativ al complexului facial iar diferitele sale structuri anatomice trebuie sa fie in armonie unele in raport cu altele. Echilibrul profilului este examinat prima data in ansamblul sau, apoi analizat in mod sistematic fiecare etaj al fetei. Se urmareste prezenta unor variatii in limitele normalului sau patologice, in special la nivelul inferior, in portiunea sa subnazala sau mentoniera.

Fruntea participa la estetica unei fete, prin rapoartele pe care le are cu nasul si relieful curburii nazale. In mod normal fruntea este oblica in sus si inapoi, dar poate fi si verticala sau chiar usor inclinata spre inainte.

Masuratorile lui HADJEAN au confirmat ca valoarea unghiului nazo-frontal ar trebui sa fie cuprinsa intre 150° si 160°. Exista insa numeroase variatii ale fruntii, astfel in sens frontal variatiile se raporteaza la linia de implantare a parului si se disting trei variante generale: frunti inalte (A), frunti medii (B) si frunti joase (C). In sens sagital fruntea poate fii: bombata (D), normal inclinata (E), oblica si foarte inclinata inapoi.(tesita) (F).

Figura 6.

Criterii estetice de profil. unde este explicatia la figura pentru A,B,C,D,E,F, etc

Glabela poate fi proeminenta (G) sau stearsa (D).

Ancosa fronto-nazala prezinta variatiuni in sensul pozitiv, cand este profunda (I) sau negativ, cand poate fi inexistenta (J).

Arcada sprancenoasa poate fi inalta si arcuita (K ) sau joasa si dreapta (L).

In imediata vecinatate a etajului inferior se afla nasul. Acest organ prezinta o deosebita importanta fizionomica. Nu rareori chirurgul maxilo-facial este chemat sa modifice sau chiar sa o reconstituie iar tehnicianul dentar specializat in protetica reparatorie oro-faciala este solicitat sa efectueze epiteze nazale. Ambii trebuie deci sa cunoasca bine morfologia normala a acestui organ.

Din cauza morfologiei sale foarte variate, este dificil sa se defineasca criterii estetice stricte. Nasul trebuie sa se armonizeze in special cu ansamblul profilului. Totusi in Europa exista la ora actuala unele criterii admise pentru aprecierea formei generale a nasului: baza nasului sa se gaseasca la 3-4 mm deasupra liniei care uneste unghiurile interne ale ochilor; muchia nasului nu trebuie sa prezinte nici proeminente, nici curburi. Unghiul nazo-labial poate fi cuprins intre 90° si 110°.

Nasul are o parte superioara osoasa si o parte inferioara cartilaginoasa. Partea inferioara este mobila. Nasul are forma unei piramide triunghiulare cu baza privind in jos; deci are trei pereti si o baza. Dintre acesti pereti doi sunt externi si cutanati, iar al treilea, median si mucozal, separa fosele nazale. In mod obisnuit, peretii externi sunt simetrici si se termina in partea inferioara cu aripile nasului.

Baza nasului este deschisa si impartita de septul nasului in doua compartimente care formeaza narinele.

Forma generala a nasului este cea descrisa mai sus, dar in cadrul acestei forme generale exista deosebiri de contur si de marime de la individ la individ. Exista nas drept, arcuit, carn, scurt, larg, stramt si turtit. Lungimea nasului este in medie egala cu inaltimea fruntii.

La indivizii grasi si imbujorati la fata, culoarea nasului este la fel cu cea a obrajilor. La indivizii slabi si palizi, culoarea nasului este la fel cu cea a fruntii. O serie de boli locale si generale pot influenta forma, culoarea si aspectul nasului.

nu este facuta legatura dintre aspectul nasului si repere pentru tehnicienii dentari. Masurarea bazei aripilor nasului este efectuata cu un alameter si este reper de baza pentru latimea incisivilor artificali la protezarea edentatului total.

ESTETICA - PROCEDEU DE CONSERVARE SI RESTAURARE A STRUCTURILOR DENTARE

Criterii estetice pentru apreciere a componentelor morfostructurale ale unitatilor dento-parodontale

Cunoasterea formei, pozitiei si dimensiunii dintilor reprezinta cheia succesului in restaurarea protetica fixa. Culoarea este considerata de cele mai multe ori cel mai important factor al rezultatului estetic, dar o umbra perfecta pe o forma incorecta duce intotdeauna la un dezastru. Unii dinti, si anume cei mai proeminenti din gura, sunt de importanta principala la prima vedere.

Chiar daca este important sa se cunoasca anatomia fiecarui dinte, dintii frontali ai maxilarului au cateva detalii particulare care merita a fi mentionate. Incisivii centrali au trei lobi incizali la eruptie, care dispar cu timpul. Insa pe suprafata bucala raman urmele care definesc marginile dintre lobii separati. Marginea meziala a dintelui este dreapta, formand o zona de contact si nu un punct de contact. Incisivii laterali sunt o versiune mai mica a incisivilor centrali; ei au insa concavitati mai pronuntate in treimea cervicala, dand senzatia de apropiere.

Caninul maxilarului este foarte proeminent, refacerea acestuia fara succes ducand la esecuri estetice. Lungimea lui este cam la fel ca cea a incisivilor centrali, insa lobul central este mult mai proeminent, cel mai proeminent din acea regiune cervicala. Partea incizala este puternic directionata palatinal, acest caz ramanand chiar daca functia sau parafunctia altereaza partea incizala. Observatiile clinice dezvaluie ca cel mai apical punct al gingiei se afla distal axei dintilor, pe incisivii centrali ai maxilarului si pe canini. Incisivii laterali ai maxilarului si incisivii mandibulari au cel mai ridicat si cel mai de jos punct gingival, care se afla de-a lungul axei dintilor.

Forma si pozitia pe arcade a dintilor contribuie la exteriorizarea personalitatii omului. Astfel, dintii frontali patrati sau dreptunghiulari, cu margini incizale abrazate, colturoase, dau fetei o noua fizionomica masculina pe cand dintii frontali ovoizi, cu margini incizale rotunde, dau o nota fizionomica feminina. Incisivii cu fata vestibulara plana denota varsta inaintata si o activitate intensa a muschilor orofaciali, pe cand incisivii cu fata vestibulara convexa exprima vitalitate, tinerete si denota o activitate redusa a muschilor orofaciali.

Marginea incizala a dintilor frontali superiori - mai ales a centralilor superiori - poate veni sau nu in contact cu planul de ocluzie ori il poate depasi. Fiecare din aceste situatii da individului un aspect fizionomic particular. Cand marginea incizala depaseste planul de ocluzie, dintii realizeaza o convexitate inferioara care da impresia de tinerete si de buna dispozitie. Cand marginea incizala atinge planul de ocluzie, dintii exprima un caracter ferm, rigid, lipsit de suplete. Cand marginea incizala nu vine in contact cu planul de ocluzie, din cauza lungimii caninilor, individul are un aspect varstnic, care exprima indispozitie, tristete si , in general caracteristici psihice mai mult negative.

Coroanele clinice care corespund cu coroanele anatomice si au spatiile interdentare umplute cu papile gingivale reflecta tinerete, pe cand dintii frontali cu coroane clinice alungite in urma retractiei mucoasei gingivale si cu spatii interdentare libere dau aspect de varsta inaintata.

In tratamentele edentatiilor frontale si totale, modul de asezare a dintilor , pozitia lor pe arcadele artificiale, contribuie foarte mult la realizarea unei anumite fizionomii a pacientului. Astfel, asezand dintii frontali superiori cu marginile incizale intr-o aliniere curba, cu convexitatea in jos se obtine o fizionomie care reflecta buna dispozitie, veselie, amabilitate. Asezarea dintilor frontali superiori intr-o aliniere curba, cu convexitatea in sus, exprima o fizionomie opusa: proasta dispozitie, severitate, rigiditate. Asezarea acelorasi dinti intr-o aliniere dreapta exprima o fizionomie indiferenta, pe care numai contractiile muschilor mimicii o pot modifica.

Figura 9.

Reflectarea unor caractere individuale prin forma liniei incizale a dintilor frontali. (dupa WILLIAMS) . A - forma convexa care sugereaza un caracter tineresc, buna dispozitie; B - linie dreapta traduce un caracter sobru, ferm; C - forma concava inspira tristete, indispozitie, caracter varstnic.

TREBUIE SPUS CEVA DESPRE RESTAURARI CERAMICE, TEHNICI DE FATETARE, CORECTAREA DIASTEMEI

ELEMENTE DE ESTETICA GINGIVALA

Nivelul de continuitate al gingiei este intr-o oarecare relatie cu forma dintilor, reprezentand o semnatura individuala pentru fiecare persoana. Gingia per ansamblu prezinta un nivel simetric la incisivii centrali ai maxilarului, o locatie mai joasa la incisivii laterali si un nivel ridicat si simetric la canini. Intreruperile liniei orizontale a gingiei in urma terapiei parodontale sau reabilitarile orale protetice disturba simetria, deci si estetica. Contrastul dintre gingia de culoare rosu aprins si dintii foarte deschisi la culoare vor mentine de asemenea aceasta aparenta.

Un rezultat estetic bun al unei proteze fixe nu va putea rezulta daca nu va fi luata in considerare si imaginea gingiei. Scopul esteticii gingivale este de a mentine imaginea unei gingii sanatoase in jurul dintilor care trebuiesc refacuti; aceasta poate fi realizata doar prin optimizarea sanatatii gingiei inaintea inceperii tratamentului si prin minimalizarea traumelor din timpul tratamentului. Evitarea contactului cu gingia in timpul tratamentului este cel mai bun mod de a minimaliza posibilitatile de trauma iar folosirea de preferinta a marginilor supragingivale, si nu cele subgingivale, ajuta la aceasta evitare.

Decizia asupra locului de plasare a marginii se ia in functie de situatia clinica. Pozitia dintelui, anterior sau posterior, o linie a buzelor ridicata, care scoate in evidenta dintii in diferite situatii, precum si opinia pacientilor reprezinta cei mai importanti factori care trebuiesc considerati in luarea unei astfel de decizii. Este posibila existenta unui rezultat estetic chiar si fara contactul cu gingia prin folosirea lucrarilor metalico-ceramice sau ceramice in totalitate.

Oricum, liniile de terminatie subgingivale sunt cerute in situatiile in care deja existentele lucrari sau carii forteaza prepararea subgingivala. O preparare subgingivala este cateodata necesara pentru a castiga suficienta retentie. Estetica dentara este cu siguranta o indicatie pentru plasarea preparatiilor subgingivala. Considerand ca sanatatea optima a gingiei deja exista si ca se poate incepe refacerea dintilor, trebuie acordata foarte multa atentie factorilor urmatori (dupa GOODACRE):

- minimalizarea traumei gingivale din timpul prepararii dintilor;

- folosirea cu atentie a coardei de retractie;

- inspectia santului gingival care are ca scop indepartarea oricarui material rezidual de amprenta;

- buna potrivire si refacerea temporara sau permanenta a mucoasei;

- observatiile asupra eficientei igienei orale dupa cimentare.

Instrumentele rotative afecteaza gingia, papilele interdentale fiind usor traumatizate. Marginea epiteliala junctionala este cea mai vulnerabila structura folosita pentru suport iar o linie de terminatie subgingivala nu trebuie sa se extinda mai departe de aceasta. Firele de retractie pot fi plasate cu grija in sacul gingival si lasate acolo in timpul prepararii dintilor pentru a evita posibilele daune ale gingiei. Daca este plasat cu grija, firul nu traumatizeaza gingia, insa daca prepararea dureaza mai mult este mai bine ca acest fir sa fie plasat spre sfarsitul prepararii. fOARTE IMPORTANT ESTE CA TEHNICIANUL DENTAR SA NU GRAVEZE ACEASTA ZONA. MAI ALES CA UTILIZAREA FIRULUI DE RETRACTIE ESTE NECESARA SI SUFICIENTA PENTRU DELIMITAREA PREPARATIILOR DIN ZONA COLETULUI.

Gingia poate fi afectata ireversibil daca firul de retractie este plasat in sulcus pentru mai mult timp, daca firul este prea gros, daca este folosit un instrument cu presiune excesiva sau daca firul este mutat atunci cand gingia este uscata. Cateodata, substantele chimice folosite odata cu firele de retractie pot cauza daune gingivale.

Retractia gingivala este asociata cu coroanele cu un contur impropriu. Mai mult chiar, este importanta schimbarea cimentului temporar din sulcus cu scopul de a se vindeca gingia complet.

Designul suprafetei interproximale de restaurare trebuie sa fie in deplin acord cu structura dintilor pentru a se evita colonizarea bacteriilor. Asa numitul triunghi interdentar trebuie sa fie suficient de larg pentru a permite pastrarea igienei orale dar nu excesiv, rezultatul negativ putand aparea in fonetica si estetica. Inlocuirea insuficienta a substantei dintilor rezulta nu doar din existenta unei coroane cu estetica gingivala saraca, ci si dintr-o lucrare prea putin colorata datorita spatiului insuficient pentru material ceramic.

Gingia artificiala - gama cromatica de 7-8 culori, utilitati! !!!!!!, grad de vizibilitate

ESTETICA ZAMBETULUI

Vizibilitatea dintilor in timpul vorbirii si surasului influenteaza mult aspectul fizionomic al individului.

Figura 10.

Linia surasului. A - normala; B - ridicata, cu evidentierea mucoasei gingivale vestibulare.

Linia formata de buza superioara in timpul surasului este denumita linia surasului. Aceasta este curbura produsa de dintii anteriori ai maxilarului si de relatia dintre bordura inferioara si buza superioara in timpul zambetului. Marginile incizale ale incisivilor centrali si varfurile caninilor ating buza superioara.

LINIA SURASULUI SE RAPORTEAZA LA PLANUL DE ORIENTARE PROTETICA, CARE ESTE MARCAT DE, o linie orizontala de referinta paralela cu linia bipupilara si o linie de referinta paralela planului lui CAMPER. Dintii maxilarului sunt mult mai vizibili la persoanele tinere decat la cele in varsta, existand insa si o diferenta in functie de sex.

Expunerea incisivilor maxilarului este aproximativ dubla la cea mai mare parte a femeilor, de 3,4 mm, iar la barbati de 1,9 mm. In ceea ce priveste incisivii mandibulari se intampla invers; in general barbatii scot in evidenta mult mai mult dintii inferiori decat femeile. Dintii maxilarului devin mai putin vizibili odata cu varsta, in timp ce incisivii mandibulari devin mult mai vizibili. Odata cu varsta, curbura surasului tinde sa se schimbe in functie de dinti.

Refacerea curburii originale a surasului este atunci de o mare valoare estetica. In timpul surasului, marginea libera a buzei superioare se ridica, oprindu-se la un anumit nivel de pe fata vestibulara a dintilor frontali si formand astfel o linie care, la marea majoritate a indivizilor, nu depaseste coletul acestor dinti. Exista totusi indivizi la care devine vizibila si o portiune din procesul alveolar, acoperita de mucoasa gingivala.

Gradul de vizibilitate al dintilor depinde de forma si pozitia lor pe arcade, de stereotipul de masticatie si de configuratia figurii exprimata prin indexul facial .

Astfel, la europrosopi:

- in pozitie de repaos, dintii nu se vad;

- la pronuntarea vocalei "a" , se vad numai dintii inferiori;

- in timpul surasului, se vad atat dintii superiori cat si dintii inferiori, dar mai mult cei superiori

la leptoprosopi:

- in pozitia de repaus, dintii nu se vad;

- la pronuntarea vocalei "a" , dintii superiori se vad mai mult, iar cei inferiori putin;

- in timpul surasului se vad dintii superiori in intregime.

la mezoprosopi:

- majoritatea dintilor prezinta aspecte intermediare.

In dizarmoniile cranio-faciale (disgnatii), aceste aspecte pot sa apara modificate.

Stereotipul de masticatie influenteaza atat vizibilitatea, cat si pozitia si aspectul dintilor.

Astfel:

la stereotipul de tocare vizibilitatea este accentuata; adeseori dintii frontali se gasesc in malpozitie si au marginea incizala taioasa;

la stereotipul intermediar vizibilitatea este moderata si placuta; uneori exista usoare malpozitii si o abrazie redusa;

la stereotipul de frecare vizibilitatea este redusa, nu se observa malpozitii, abraziunea este intensa.

Numarul dintilor vizibili influenteaza fizionomia individului. Astfel: vizibilitatea mare a celor 12 frontali, cu spatiu liber intre arcade si comisuri deschise, da un aspect de gura mica, placuta, pe cand vizibilitatea premolarilor da un aspect mai putin placut, de gura mare, din cauza contactului strans al acestor dinti cu comisurile buzelor.

CRITERII ESTETICE LEGATE DE GRADUL DE VIZIBILITATE A DINTILOR IN FUNCTIE DE MARIMEA FANTEI LABIALE, TEXTURA SI MARIMEA BUZELOR, DE RIM

Secolul nostru in acest inceput de mileniu, cu toate mutatiile sale sociale si stiintifice, a creat noi curente artistice, devenind secolul fotografiei, al cinematografiei si al televiziunii, care ne propun un suras publicitar cu dinti perfect aliniati, albi, stralucitori, surasul labial alunecand spre acest suras dento - labial care, desi placut la vedere pare, de multe ori artificial, lipsit de personalitate. Insa mass-media, din ce in ce mai prezenta in viata cotidiana, intelegand importanta acestei expresii si exploatand-o la maximum, a contribuit la aparitia unei adevarate "investitii", dand individului nesigur, fara personalitate, un reflex de a se identifica cu acest "ideal" estetic propus de "epoca remarcarii" cu orice pret, adesea in detrimentul propriului eu. Se intelege astfel ca orice atingere estetica poate determina tulburari psihice grave legate de relatiile umane.

Un suras asimetric, care descopera incisivii cariati sau inghesuiti, o gingie edematiata sau absenta unuia sau a mai multor dinti, va crea aceluia sau aceleia care il priveste, ca si persoanei insisi care s-ar privi intr-o oglinda, un sentiment de suferinta si nu de placere.

In conditii normale, relieful buzelor este dat de arcul vestibular al arcadei dentare. Baza superioara este de obicei putin mai proeminenta decat cea inferioara. In sens transversal diametrul fantei bucale este aproximativ acelasi cu diametrul interpupilar, surasul si rasul vor mari acest diametru cu cativa milimetri. In sens vertical in mod normal exista o beanta interlabiala de 1,8 mm in ocluzie centrica si de 3,7 mm in pozitie de repaos. In sens sagital buza superioara o depaseste pe cea inferioara, iar aceasta din urma depaseste mentonul. Putem distinge: buze subtiri, buze medii si buze groase. In sens antero-posterior usoarele sau semnificativele derivatii de la normal pot interesa:

doar buza superioara: procheilie sau retrocheilie;

doar buza inferioara: procheilie sau retrocheilie;

ambele buze: hipocheilie sau biretrocheilie.

Ca o regula generala, comisurile labiale in repaus trebuie sa se situeze aproximativ pe directia verticala a pupilelor nu este un reper sigur, stabil. Unii au strabism si atunci comisurile sunt stramb plasate?. RICKETTS stabileste o clasificare in functie de largimea fantei labiale, esalonata de la 1 la 5 astfel: gurile cele mai inguste 1 au o largime egala practic cu largimea narinara, iar gurile cele mai largi 5 corespund distantei interpupilare. Proportiile cele mai armonioase sunt realizate cand comisurile se situeaza la jumatatea drumului dintre limitele externe ale aripilor nasului si planurile bipupilare. Pe langa criteriile estetice ale fetei in repaus, trebuie sa adaugam si calitatea expresiva a fetei, care depinde foarte mult de calitatea surasului. Evaluarea vizibilitatii dintilor se face si la ras, IN FONATIE

In societatea actuala valoarea estetica a surasului este foarte importanta si este legata de buze si dinti de unde deriva expresia: suras dento - labial propusa de BARAT.

In timpul surasului, buza superioara trebuie sa lase sa apara incisivii superiori pe toata inaltimea lor si linia festonata a gingiei, iar marginea libera a incisivilor inferiori este putin vizibila.

Dintii cei mai degajati fac parte din grupul incisivo-canin superior, dar surasul larg poate sa mearga pana la descoperirea premolarilor si cuspidului mezial al primului molar.

Gingia nu trebuie sa fie expusa. O descoperire excesiva a gingiei superioare stabileste un suras gingival care este inestetic; dar efectul este la fel de dizgratios si cand nu apare nici un dinte.

Astazi, unul dintre criteriile de reusita a reabilitarilor protetice trebuie sa fie calitatea surasului. In mod normal, surasul trebuie sa fie agreabil, incadrandu-se intr-o armonie dintre rapoartele buzelor cu fata si a buzelor cu dintii.

Dar surasul depaseste cadrul labial, nu intereseaza doar gura, ci intreaga fata, de la radacina parului pana la extremitatea inferioara a mentonului, care reprezinta inaltimea fiziologica, suprafata de expresie.

In acest context socio-economic, proteticianului si echipei sale le revine sarcina de a reface "imaginea" faciala placuta, deci de a aborda un tratament de reabilitare estetica.

La individul adult, in jurul buzelor se gasesc mai multe depresiuni, santuri longitudinale, care la copil lipsesc, la adolescenti sunt mai sterse, iar la batrani si mai ales la edentatii totali se accentueaza. ACESTEA SUNT RIDURILE DE EXPRESIE PE CARE MAJORITATEA PACIENTILOR DORESC SA LE FACA MAI PUTIN VIZIBILE. Pe linia mediana se gaseste filtrul, care, spre deosebire de celelalte depresiuni faciale, este mai pronuntat la copil. De o parte si de cealalta a buzelor se gasesc santurile nazolabiale, care pornesc de la aripile nasului si merg catre comisurile buzelor. Intre buza inferioara si menton exista o depresiune orizontala denumita santul mentonier (mentolabial). Stergerea acestui sant este foarte prejudiciata pentru armonia profilului. La seniori batrani, pe langa adancirea acestor trei santuri, apar sau, daca exista, se accentueaza cele doua santuri laterale care pornesc putin distal de comisurile buzelor, catre partile laterale ale mentonului. Reliefurile si jocul de umbre creat de aceste santuri contribuie foarte mult la individualizarea fetei si la aspectul tineresc sau mai varstnic al omului. La varstnici tonicitatea scazuta a buzei superioare, scaderea amplitudinii deschiderii orificiului bucal si usoara abraziune a dintilor complica eforturile de reabilitare fizionomica.

La edentatii totali si mai ales la femei, se pot observa o serie de cute tegumentare verticale fine, paralele intre ele si situate in imediata vecinatate a rosului buzelor, denumite cute radiare perilabiale.

Cu ocazia diferitelor tratamente protetice trebuie sa restabilim si adancimea acestor santuri, micsorand-o in raport cu varsta pacientului, fara a le face totusi sa devina mai sterse decat in starea normala. Cutele radiare perilabiale nu se pot sterge prin tratamente protetice.

Dimensiunea verticala a etajului inferior contribuie foarte mult la fizionomia individului. Inca din epoca Renasterii, Leonardo da Vinci, enuntand "canoanele frumusetii", atragea atentia asupra importantei pe care o prezinta inaltimea etajului inferior in armonia generala a trasaturilor fetei. In afara de acestea, nerespectarea dimensiunii verticale poate duce la efecte fizionomice sau patologice foarte neplacute. Astfel, o dimensiune verticala gresit marita in urma unui tratament protetic poate provoca ciocnirea arcadelor dentare intre ele - mai ales in timpul masticatiei si al vorbirii - fenomen foarte neplacut pentru pacient si persoanele din jurul sau. De asemenea, duce la obosirea muschilor coboratori ai mandibulei, manifestata prin dureri in regiunea cervicala anterioara. De aceea, restabilirea rapoartelor verticale normale dintre mandibula si maxilar constituie una din premisele principale ale terapeuticii protetice. Metodele de restabilire a acestor rapoarte au fost descrise intr-un alt capitol.

Principiile generale de montare a frontalilor sunt dominate de ratiuni estetice si fonetice. Exista multe abateri de la curbura clasica elipsoidala a arcadei maxilare sau de la cea parabolica mandibulara. Asezarea dintilor frontali superiori si inferiori necesita un veritabil simt estetic si ofera nobletea artistica a meseriei de tehnica dentara.

CRITERII ESTETICE DE REABILITARE CROMATICA A UNITATILOR DENTO-PARODONTALE

Stiinta culorii.asta trebuie rescris dupa Rominu, BRATU - MATERIALE DENTARE NOTIUNI TEORETICE SI APLICATII CLINICE 2003

ar trebui scris ceva despre discromii si rezolvarile protetice

Cautarea culorii adecvate inseamna mai mult decat gasirea acesteia. Culoarea ofera semnale informationale dar de asemenea provoaca asocieri si emotii. In functie de conditia sociala, nivelul educational si experienta de viata, interpretarea culorii variaza in functie de persoana sau de influentele altor persoane de-a lungul timpului. Un dentist nu poate discuta estetica si cosmetica dentara fara a cunoaste stiinta culorii. Remarcile precum "putin mai galben" nu ofera sau ofera foarte putina informatie in comunicarea cu tehnicianul dentar. Asa cum forma are trei dimensiuni, lungime, latime si grosime, de asemenea si culoarea are trei dimensiuni: nuanta, valoare si cromatica. In comparatie cu dimensiunile formei, dimensiunile culorii sunt mai putin cunoscute si intelese.

Dupa Romanu culoarea este proprietatea corpurilor de a produce senzatii vizuale, senzatii date de totalitatea radiatiilor luminoase de diferite frecvente, care permite ochiului sa deosebeasca intre ele doua parti vecine, omogene si egal luminate, vazute simultan. Clasificarea culorii: culori primare, fundamentale, culoori complementare, metamere

Caracteristicile culorii: nuanta, saturatia, stralucirea

! !!la evaluarile fotografice, valorile digitalizate ale culorii

METODA VIZUALA A DETERMINARII CULORII,

ALEGEREA OBIECTIVA A CULORII CU DIVERSE APARATE - SHADEEYE (SHOFU)

! ! !!!!SUBIECTIVISMUL DETERMINARII CULORII

Nuanta este lungimea de unda a radiatiei monocromatice, proprietatea culorii prin care descriem culorile: rosu, galben sau albastru. Nuantele pot fi intense sau vagi, dar nu pot fi schimbate decat combinandu-le cu alte nuante. Pentru a fi mai usor putem descrie culoarea unui dinte spunand ca este galben ca si nuanta.

A doua dimensiune a culorii, valoarea, sau stralucirea, reprezinta modul de a distinge o culoare deschisa de una inchisa.

Stralucirea este determinata de energia luminoasa radiata de sursa de lumina sau energia reflectata sau transmisa de corpul luminos; sensibilitatea ochiului pentru diverse lungimi de unda din spectrul luminos. Aceasta dimensiune poate fi folosita ca si grad de deschis sau inchis. O valoare ridicata tinde spre alb iar o valoare scazuta tinde spre negru. Din punctul de vedere al dentistului aceasta dimensiune este cea mai importanta deoarece descrie vitalitatea dintelui.

A treia dimensiune, cromatica, sau saturatia, descrie intensitatea unei culori distincte sau nivelul de puritate al unei culori. Saturatia este numita si puritatea culorii, fiind determinata de raportul cantitativ dintre culoarea spectrala si culoarea alba. Un dinte galben cu o cromatica ridicata este un dinte foarte galben, in timp ce unul cu o cromatica scazuta este foarte putin galben. De obicei, partile cervicale ale dintilor au o cromatica ridicata, iar partile incizale au cromatica slaba. In comparatie cu restul dintilor, caninii au cea mai ridicata cromatica.

O buna cunoastere a dimensiunilor culorii este esentiala in discutiile cu tehnicianul dentar; avand aceste cunostinte se poate face o analiza asupra unei parti incorecte a dintelui si in loc de a recomanda tehnicianului o schimbare in "putin mai inchis", recomandarea poate fi precisa o cromatica mai puternica, scaderea valorii sau chiar ambele. Este foarte important de stiut ca, ulterior, nuanta si cromatica pot fi schimbate cu usurinta iar valoarea nu poate fi decat scazuta. Este imposibil de obtinut o valoare mai ridicata; daca exista nesiguranta in selectarea valorii adecvate este recomandat sa se aleaga o valoare mai ridicata deoarece aceasta poate fi intotdeauna corectata intr-o valoare mai scazuta.

In corelatie cu culoarea exista un alt parametru care influenteaza imaginea dintelui, si anume translucenta. Translucenta materialului este proprietatea de a permite luminii sa treaca in toate directiile si poate varia de la transparent la opac. Dintii tineri cu smalt intact au un grad al transparentei mai ridicat, in special in partea incizala; in timp, odata ce dentina apare mai aproape de suprafata, dintii devin mai putin transparenti, cu o valoare scazuta si o cromatica accentuate.

Culoarea dintilor variaza de la individ la individ. Ea rezulta din suprapunerea culorii smaltului peste culoarea dentinei. S-au facut cercetari in vederea stabilirii unei legaturi intre culoarea dintilor si culoarea tegumentelor, parului, irisului etc., dar nu s-a ajuns la concluzii de uz practic. La acelasi individ culoarea dintilor omologi este identica pe cand culoarea dintilor vecini difera. In grupul dintilor frontali,lateralii au cea mai deschisa nuanta, centralii au o nuanta mai inchisa, iar caninii au nuanta cea mai inchisa. Dentina are o culoare galbena de diferite nuante. Culoarea smaltului este alba, cu tonuri de galben, gri, albastru, roz ori o combinatie a acestor tonuri. Marginea incizala a frontalilor, fiind lipsita de dentina, adeseori este transparenta. Din aceasta cauza, fata vestibulara a dintelui prezinta doua nuante: jumatatea incizala avand un strat mai gros de smalt care nu lasa sa transpara dentina, este de culoare mai deschisa, pe cand in jumatatea cervicala smaltul , fiind mai putin gros, lasa sa transpara culoarea dentinei, rezultand astfel o culoare mai inchisa spre galben.

La tineri, culoarea dintilor este in general mai deschisa, iar la varstnici este mai inchisa, mai galbena sau mai gri. Uneori, din cauza fumatului, a consumului de anumite alimente si a bacteriilor cromogene, la varstnici apar diferite pigmentatii, modificari atipice de culoare. In orice caz, la adulti culoarea dintilor depinde si de modul in care respecta igiena bucala.

Selectarea culorii

Pentru a obtine cu succes o reproducere artificiala a dintelui, trebuie remarcata diferentierea vizuala. Culoarea naturala a dintelui este galben-portocaliu?; exista insa mai mult de 700 de diferentieri vizibile. Este astfel imposibil de a selecta doar o nuanta, o selectare a mai multora fiind esentiala pentru a avea un rezultat satisfacator.

Deoarece nu se poate alege numele unei culori doar din memorie au fost create ghidurile de culori care reprezinta o tinta in identificarea culorilor dintilor naturali. Este foarte usor de inteles ca un astfel de ghid care cuprinde 15-20 de culori este inadecvat in reproducerea nuantei naturale a dintilor. Succesul unui astfel de ghid tine de persoana care alege culoarea si de cea care produce lucrarea; alegerea si producerea tine de arta, insa chiar si un incepator poate avea un rezultat acceptabil daca urmeaza ghidul.(vezi tabelul).

TABEL 1. Principiile fundamentale ale selectarii culorii

Lumina adecvata a dintilor este esentiala din moment ce culoarea functioneaza pe post de lumina. Lumina amiezii dinspre nord este cea mai adecvata lumina pentru selectarea culorii. Insa lumina poate varia in timpul unei zile asa cum variaza in mai multe zile. In aceste conditii este importanta existenta unei surse cu lumina artificiala cu index de redare a culorii (CRI) de 90-100, cu o temperatura de 5 500s K si cu un spectru de iluminare adecvat. Cand un obiect pare a avea diferite culori in functie de diferitele surse de iluminare, selectia trebuie facuta in functie de mai multe tipuri de lumina: lumina zilei, lumina clinica de redare a culorii si lumina fluorescenta.

Determinarea spontana a culorii de baza la prima examinare a pacientului da cele mai bune rezultate. Medicul dentist sau tehnicianul dentar nu trebuie sa priveasca ghidul de culori si dintii mai mult de 10 secunde, pentru a se evita adaptarea culorii. Simtul unei nuante specifice se pierde in urma adaptarii culorii, acest simt dezvoltandu-se in descoperirea culorilor complementare. Operatorul poate compara mai multe nuante cu dintele cu conditia ca intre perioadele de observatie sa priveasca o hartie violet sau albastra.

Selectarea culorii se face inaintea administrarii anestezicului si inaintea inceperii prepararii dintilor. Dintii anesteziati par mult mai stralucitori atunci cand exista mici pete de sange langa ei. Dintii se usuca in timpul prepararii si par si in acest caz mult mai stralucitori. Pacientul trebuie asezat in pozitie ridicata spre dreapta iar operatorul trebuie sa se pozitioneze intre pacient si sursa de lumina cu ghidul de culori in mana la o distanta de 50 cm de ochi. In acest mod operatorul isi dezvolta capacitatea de a face estimari adecvate ale valorii.

O limita a sistemului ghidului de culori apare in cazul portelanului, datorita variatiilor de culoare care exista intre diferitele tipuri produse de acelasi manufacturier. Exista numeroase ghiduri de culoare, organizate in moduri diferite. Pentru a putea folosi un ghid de culori in cel mai bun mod, este mult mai important a stapani organizarea acestuia decat a alege un ghid anume.

Aspecte estetice; tehnici si materiale noi

Cunoasterea esteticii dentare de catre pacient si cunostintele medicului dentist asupra materialelor si metodelor pot fi scoase in evidenta in situatii in care trebuie gasit avantajul unui tip de terapie, pentru a nu aparea si dezavantaje. Multe din materialele disponibile sunt foarte sensibile din punct de vedere tehnic. Atunci cand ne decidem asupra unei tehnici trebuiesc luate in considerare posibilele esecuri tehnice si biologice, precum si longevitatea redusa. Aspectele estetice si cosmetice nu sunt bazate in principal pe tehnicile si materialele noi, ci pe imaginea dentitiei naturale in compozitia dento-faciala. Folosirea materialelor si tehnicilor noi nu pot inlocui cunoasterea asupra ceea ce constituie estetica naturala.

parerea pacientului nu conteaza in economia de piata? Optica despre estetica este in continua schimbare si este dictata si de cerintele pacientilor

! ! !!!!!!sistemele de albire a dintilor? chiar date despre piercing, inserturi de pietre pretioase pe dinti

BIBLIOGRAFIE

1. BRATU, D., IEREMIA L., URAM-TUCULESCU S.: Bazele clinice si tehnice ale protezarii edentatiei totale. Ed. Imprimeria de Vest. Oradea, 2003.
2. BRATU D., NUSSSBAUM R.: Bazele clinice si tehnice ale protezarii fixe. Ed. Signata, Timisoara, 2001.
3. CLARK, EB.: Problema culorii in medicina dentara , Dent. Digest, vol..nr. 1931.
4. GOODACRE, CJ.: Estetica gingivala , J. Prosthet. Dent, 1990.
5. IEREMIA L., BRATU D.: Viziunea intersistemica in medicina dentara. Ed. Univ. "Petru Maior", Targu-Mures. 2006.
6. LEVIN, L., Estetica dentara si proportia de aur, J. Prosthet. Dent, 197
7. MATEKOVITS, GH.: Reabilitare orala pentru tehnicienii dentari. Timisoara. Ed. Nero G., 2000.
8. MILLER-KEANE, Enciclopedia si dictionarul de medicina, asistenta si sanatate, editia a 6-a. 1997.
9. MILLER, EL., BODDEN, WR., JAMISON, HC., Studiu asupra relatiei liniei mediane dentare cu linia mediana a fetei, J. Prosthet. Dent, 1949.
10. RIMMER, SE., MELLOR, AC., Perceptia pacientilor asupra esteticii si a calitatii tehnice a coroanelor si a lucrarilor protetice partiale fixe, Quintessence Int., 1996.
11. PILKINGTON, EL.: Estetica si iluzia optica in medicina dentara, J Am Dent Assoc, 1936.
12. VALCENU A.: Estetica in medicina dentara.. Timisoara. 2004. Ed. Brumar
13. VIG, RG., GRUNDO, GC.: Dinamica aranjarii dintilor anteriori, J Prosthet Dent, 197
14. ***Glosarul termenilor protetici, 1999, J. Prosthet. Dent, vol. 81, nr.1.