SISTEMUL NERVOS

SISTEMUL NERVOS

NOTIUNI GENERALE

Sistemul nervos este format din totalitatea organelor a caror structura de baza este reprezentata de tesutul nervos. Datorita structurilor lui specifice, sistemul nervos are capacitatea de a receptiona informatii din mediul extern si intern, de a prelucra aceste informatii si de a elabora comenzi motorii voluntare si automate sau viscerale, adecvate conditiilor de mediu inconjurator.

Clasificarea sistemului nervos se poate realiza din doua puncte de vedere:

Din punct de vedere anatomic, sistemul nervos este impartit in doua mari componente:

sistemul nervos central (nevrax) - care la randul lui este format din maduva spinarii si encefal, maduva spinarii ocupa canalul medular al coloanei vertebrale, encefalul se afla in cutia craniana. Encefalul este impartit, si el, in mai
multe segmente: trunchiul cerebral, cerebelul, diencefalul si emisferele cerebrale.

- sistemul nervos periferic - cuprinde totalitatea fibrelor nervoase si al ganglionilor cu asezare extra nevraxiala dar in stransa legatura cu acesta. Toate
aceste fibre intra in alcatuirea nervilor spinali si cranieni.

Din punct de vedere functional - sistemul nervos este impartit de asemenea in doua componente:

sistemul nervos somatic sau al vietii de relatie - are rol de a stabili relatiile dintre organism si mediul extern prin doua modalitati:

senzitivosenzoriala sau somatosenzitiva si

somatomotorie, voluntara sau automata.

Prin prima modalitate se receptioneaza, toti parametrii ce caracterizeaza mediul extern (lumina, sunet, temperatura, presiune etc.), iar prin cea de a doua se poate reactiona voluntar sau automat asupra mediului ambiant.

sistemul nervos vegetativ sau autonom - prin care se coordoneaza si se dirijeaza activitatea viscerelor.

In plus, sistemul nervos vegetativ, in functie de efectele pe care le are asupra unor teritorii viscerale, stimulatorii sau inhibitorii, mai este impartit la randul sau
in doua componente: simpatic si parasimpatic

Reflexul - reprezinta mecanismul fundamental, de activitate al centrilor nervosi. Prin act reflex intelegem reactia de raspuns al centrilor nervosi, la actiunea unui stimul care actioneaza asupra receptorilor.

Baza anatomica a acestui reflex o reprezinta arcul reflex, care este format din urmatoarele componente: receptorul, calea aferenta, centrul nervos din nevrax,
calea eferenta si efectorul.

Receptorul este un organ specializat care poate sesiza modificarile din mediul intern si extern si care este capabil sa transforme energia stimulului (mecanica, termica,
electrica etc.) in influx nervos. Receptorul este format din celule senzitive, specializate, si celule de sustinere. si prezinta doi poli:

polul apical - prin care vine in contact cu factorul excitant,

polul bazal - prin care vine in contact cu terminatia nervoasa dendritica neuronala.
Receptorii sunt clasificati in trei categorii:

- exteroreceptori - care pot fi:

exteroreceptori la distanta = telereceptori - situati in retina, organul Corti, mucoasele linguala si olfactiva.

exteroreceptori de contact - pentru sensibilitati tactile, de presiune, durere si temperatura.

proprioreceptori - care aduc informatii despre pozitia corpului, a segmentelor si despre tonusul muscular.

- interoreceptori - care aduc informatii despre activitatea viscerelor si mediului intern (baroreceptori, chemoreceptori, osmoreceptori).

●Calea aferenta este reprezentata de neuronul de pe traiectul radacinii posterioare a nervului spinal) sau din ganglionii senzitivi ai nervilor cranieni (V, VII, IX si X).

. Prelungirea lui periferica, dendridica, vine in contact cu celula receptoare, iar prelungirea centrala, axonica, patrunde in nevrax unde poate face sinapsa cu urmatorii neuroni:

neuronul motor

- interneuronul sau neuronul de asociatie.

deutoneuronul sau neuronul II al caii de sensibilitate.

Centrul reflex este format din unul sau mai multi neuroni, asezati la nivelul nevraxului. La nivelul lor au loc analiza informatiei si elaborarea reactiei de raspuns.

Calea eferenta stabileste legatura dintre centrul reflex si cel efector; si face sinapsa cu fibra musculara striata sau neteda sau cu celula unei glande exocrine.

Efectorul poate fi de doua tipuri:

efector somatic - celula musculara striata

efector vegetativ - fibra musculara neteda si cardiaca, celula glandulara.

Clasificarea reflexelor - poate fi facuta dupa trei criterii:

dupa localizare - pot fi reflexe spinale, bulbare, pontine, mezencefalice, subcorticale etc.

dupa numarul sinapselor - pot fi monosinaptice (reflexul osteotendinos) si polisinaptice (reflexul bisinaptic, cutanat sau de aparare si reflexele vegetative).

dupa modul de aparitie - pot fi neconditionate (innascute) sau conditionate (dobandite in timpul vietii).

MADUVA SPINARII

ASEZARE SI RAPORTURI

Maduva spinarii impreuna cu meningele spinale ocupa canalul vertebral, avand limita superioara arcul posterior al atlasului si cea inferioara (vertebra lombara L2).

La acest nivel maduva spinarii prezinta urmatoarele raporturi:

anterior - corpurile vertebrale si discurile interver-tebrale,

lateral - pediculii vertebrali care delimiteaza gaurile intervertebrale prin care ies trunchiurile nervilor spinali,

posterior - lamele spinale si procesele spinoase vertebrale.

MENINGELE SPINALE

Meningele spinale sunt membranele de invelis ale maduvei spinarii, respectiv dura mater, arahnoida si pia mater.

Dura mater este o membrana fibroasa asezata pe fata interna a canalului vertebral, de care ramane totusi despartita printr-un spatiu numit spatiul epidural.

Arahnoida este membrana conjunctiva subtire care adera la fata interna a durei mater.

Pia mater este o membrana vasculara care adera intim la suprafata maduvei spinarii si se prelungeste si in jurul nervilor spinali, carora le formeaza teci.

Intre arahnoida si pia mater se delimiteaza spatiul subarahnoidian in care se gaseste lichidul cefalorahidian.

CONFIGURATIA EXTERNA A MADUVEI SPINARII

Maduva spinarii are forma unui cilindru turtit antero-posterior, de 43-45 cm si este impartita in urmatoarele regiuni: cervicala (formata din 8 segmente), toracala (12 segmente), lombara (5 segmente), sacrala (5 segmente) si coccigiana,

Pe lungimea ei are doua dilatatii, denumite intumescente: una cervicobrahiala si una lombara

Segmentele maduvei spinarii ocupa canalul vertebral
pana la nivelul vertebrei L2 si nu exista o corespon-
denta intre regiunile maduvei spinarii si cele ale
coloanei vertebrale. Ca urmare a acestei dispozitii,
fiecare pereche de nervi spinali care are originea
intr-un segment medular se va indrepta lateral si
din ce in ce mai oblic inferior spre gaurile inter-
vertebrale prin care ies din canalul vertebral.

Inferior, maduva spinarii se termina cu conul
medular , care se continua cu o formatiune de
natura gliala numita Filum terminale, sau "coada de cal'

Pe suprafata maduvei exista santuri longitudinale si anume:

fisura mediana anterioara - cel mai adanc sant;

santul lateral anterior - prin care ies radacinile anterioare(motorii) ale nervilor spinali;

santul lateral posterior - prin care intra radacinile posterioare (senzitive) ale nervilor spinali;

- santul median posterior.

Fetele maduvei spinarii delimitate de aceste santuri sunt:

fata anterioara - intre santurile laterale anterioare;

2 fete laterale - intre santurile laterale anterioare si posterioare;

fata posterioara - intre santurile laterale posterioare

STRUCTURA

Maduva spinarii este formata, ca orice segment al sistemului nervos central, din substanta cenusie si substanta alba.

Substanta cenusie dispusa central, pe o sectiune transversala, are forma literei H. Ca urmare a acestei configuratii, substanta cenusie a fost impartita in trei coarne,
fiecare cu structura si activitate proprie:

cornul anterior - este format din neuroni motori , ai caror axoni parasesc maduva prin radacinile anterioare ale nervilor spinali, inerveaza si asigura motilitatea si tonusul muscular.

- cornul posterior - este format din neuroni senzitivi (sensibilitatea exteroceptiva, tactila, si termoalgezica.

cornul lateral, este format din neuroni visceromotori si viscerosenzitivi organizati in nuclei vegetativi(simpatic si parasimpatic,) cu rol in controlul activitatii organelor interne.

-Intre cornul lateral si baza cornului posterior, in substanta alba se gaseste substanta reticulara medulara.

substanta cenusie a coarnelor este unita cu cea de partea opusa printr-o bara transversala denumita comisura cenusie, care este traversata de canalul ependimar, ce contine LCR.

Substanta alba este asezata la periferia maduvei spinarii, in jurul substantei cenusii si este impartita in 3 cordoane: anterior, lateral si posterior.

Aceste cordoane sunt formate din fibre nervoase mielinice care urca sau coboara prin maduva si care sunt organizate in fascicule (fig). Fasciculele de substanta alba ale maduvei spinarii sunt la randul lor sistematizate in cai ascendente si descendente.

Caile ascendente - reprezinta caile sensibilitatii intregului corp, cu exceptia extremitatii cefalice. in functie de tipul si dispozitia receptorilor si de calitatea
informatiilor receptionale, caile sensibilitatilor au fost clasificate in trei grupuri: exteroceptiva, proprioceptiva si interoceptiva.

calea sensibilitatii exteroceptive - conduce informatii preluate de la nivelul receptorilor cutanati, informatii tactile, dureroase si termoalgezice (fascicolul Goll-medial si Burdach-lateral).

calea sensibilitatii proprioceptive transporta informatii dela dela nivelul aparatului locomotor (muschi, oase, tendoane, articulatii). Dupa cum aceste informatii sunt proiectate la etajele superioare, sensibilitatea proprioceptiva poate fi constienta sau inconstienta.

calea sensibilitatii interoceptive - transporta informatii de la nivelul organelor interne si seroaselor acestora (pleura, pericard, peritoneu). Sensibilitatea
viscerala poate fi transmisa prin fibre vegetative simpatice si parasimpatice, dar si somatice.

Din acest motiv calea este complexa:

Caile descendente - conduc comenzi motorii voluntare (calea piramidala) si involuntare sau automate (caile extrapiramidale) de la nivelul etajelor superioare ale sistemului nervos central catre neuronul motor din cornul anterior. Acesta constituie astfel calea motorie, finala, comuna pentru ambele sisteme motorii, piramidal si extrapiramidal.

Altfel spus, acest motoneuron reprezinta singura legatura anatomica si functionala dintre SNC si musculatura striata.

Calea sistemului piramidal - conduce comenzi motorii voluntare cu origine corticala. Aceasta cale este formata doar
din doi neuroni, ceea ce-i mareste efectiv viteza de reactie.

- primul neuron - este neuronul piramidal, cortical. Axonul lui traverseaza succesiv toate etajele SNC pana la nivelul bulbului rahidian, unde are loc incrucisarea majoritatii fibrelor (85%). Inferior se vor forma doua fascicule piramidale: unul direct care coboara prin cordonul anterior si altul incrucisat (85% din fibre) care coboara prin cordonul lateral. Fibrele ambelor fascicule stau la baza miscarilor voluntare, fine.

Calea sistemului extrapiramidal - este o cale motorie secundara, polisinaptica.

Sistemul motor extrapiramidal intervine in controlul tonusului postural, al miscarilor automate asociate si atitudinilor automate.

NERVUL SPINAL

Maduva spinarii este impartita in segmente medulare sau mielomere ( metamerie). Aceasta se pastreaza si la nivelul nervilor spinali care parasesc segmentele medulare, in sensul ca din fiecare metamer se formeaza cate o pereche de nervi spinali.

Nervul spinal este la fata laterala a maduvei spinarii, de forma unui trunchi nervos, format prin unirea a doua radacini:

radacina posterioara - care are pe traiectul ei ganglionul spinal, format din neuronii tuturor cailor sensibilitatilor, somatice si vegetative, si are corpul celular la nivelul ganglionului spinal si ai caror axoni patrund
apoi prin santul lateral posterior in maduva.

radacina anterioara - este formata din axonii motoneuronilor radiculari din cornul anterior al maduvei si dupa ce strabat radacina anterioara si nervul spinal, si ajung la muschiul striat. Radacina anterioara mai are in componenta sa axonii neuronilor visceromotori din cornul lateral: simpatici sau parasimpatici, cu un comportament diferit.

Trunchiul nervului spinal se imparte apoi in 3 ramuri:

ramura anterioara - care inerveaza motor si senzitiv partea anterioara a trunchiului si membrelor. O parte din aceste ramuri (cervicale, lombare si sacrale) se organizeaza in plexuri nervoase care participa la inervatia, indeosebi a membrelor.

ramura posterioara - care inerveaza motor si senzitiv partea posterioara a trunchiului.

ramurile comunicante - fac legatura intre trunchiul nervului spinal si ganglionul vegetativ laterovertebral, pentru a ajunge direct la plexurile viscerale. simpatice si parasimpatice.

ramura meningiala - asigura inervatia senzitiva a meningelor spinale.

Reflexele spinale.

Alaturi de functia de conducere a maduvei spinarii, functia reflexa joaca un rol esential in activitatea acesteia.

Actul reflex constituie modalitatea de raspuns fiziologic la un stimul care actioneaza asupra unui receptor specific; substratul anatomic al reflex este reprezentat de arcul reflex. Acesta este fonnat din trei componente:

calea aferenta, centripeta sau senzitiva - formata la randul ei din receptori specifici si neuronul senzitiv din ganglionul spinal.

centrul nervos - este format din mase neuronale (nuclei) Ia nivelul carora ajung informatiile senzitive, care sunt prelucrate apoi, astfel incat sa se genereze
un raspuns motor. Acesti centri nervosi pot fi asezati la nivelul unui singur mielomer sau pot fi multi segmentari. De asemenea, ei pot fi somatici sau vegetativi.

calea eferenta - este formata din axonii neuronilor radiculari, somatomotori (reflexe somatice) sau visceromotori (reflexe vegetative).

A. Reflexele somatice medulare dupa numarul neuronilor si sinapselor arcului reflex pot fi monosinaptice sau polisinaptice:

reflexele monosinaptice- sunt formate din numai doi neuroni, unul senzitiv si altul motor, efector (motoneuronul). Exista deci o singura sinapsa, ceea ce determina o viteza foarte mare de raspuns. Aceste reflexe sunt limitate strict si fara iradiere. Din aceasta categorie fac parte reflexele osteotendinoase (rotulian, ahilian, bicipital, tricipital).

reflexele polisinaptice - sunt reflexe de aparare sau cutanate, formate din cel putin trei neuroni. Prezenta neuronilor intercalari, intre neuronul senzitiv si cel
motor, mareste durata de latenta (mai multe sinapse) si permite iradierea, ceea ce se traduce printr-un raspuns motor mai complex, cu implicarea unor regiuni mai
tinse. De ex: flexia unui membru, la aplicarea unui excitant nociv pe tegument.

AB. Reflexele vegetative medulare La nivelul cornului lateral al substantei cenusii, neuronii vegetativi se organizeaza in centri sau nuclei vegetativi care pe toata
lungimea maduvei sunt simpatici, iar la nivelul segmentelor medulare S2-S4 sunt si parasimpatici (centrul parasimpatic pelvin sau sacral). La nivelul acestor centri vegetativi se inchid o serie de reflexe din care amintim:

centrul ciliospinal - C8-T2

centrul cardioaccelerator - T2-T5

centrul bronhodilatator - T2-T5

centrul abdomino-pelvin de control al tubului   digestiv - T6-T12

centrii mictiunii si defecatiei - simpatici - L1-L5

- parasimpatici - S2-S4

centrii reflexelor vasoconstrictoare, sudorale si pilomotorii - pe toata lungimea maduvei spinarii.

TRUNCHIUL CEREBRAL

Trunchiul cerebral se afla in continuarea maduvei spinarii, se intinde pana la diencefal si prezinta importante functii reflexe si de coordonare a activitatii unor organe vitale.

El este format din trei etaje care de jos in sus sunt:
1 bulbul rahidian - care continua maduva spinarii de la nivelul arcului posterior al atlasului

2- puntea sau protuberanta;

mezencefalul - format la randul lui din pedunculii cerebrali si lama cvadrigemina.

CONFIGURATIA EXTERNA

Cele trei etaje ale trunchiului cerebral sunt despartite prin doua santuri vizibile numai pe fata anterolaterala:

- santul bulbopontin - la limita dintre bulb si punte;
- santul ponto-peduncular - la limita dintre punte si pedunculii cerebrali. Fiecare etaj prezinta cate patru fete: anterioara, 2 laterale si una posterioara (fig).

1. Bulbul rahidian - prezinta pe fata anterioara fisura mediana anterioara, intrerupta inferior de decusatia piramidala. Lateral de aceasta fisura se gasesc
piramidele bulbare, delimitate lateral de santurile laterale anterioare, care le continua pe cele medulare. Pe fata laterala a bulbului se gaseste oliva bulbara, determinata de nucleul olivar. Fata posterioara prezinta in jumatatea inferioara o configuratie asemanatoare fetei posterioare a maduvei si partea superioara este dilatata de forma unei arii triunghiulare, cu varful inferior, denumita trigonul bulbar.

2. Puntea, protuberanta sau puntea lui VAROLIO, prezinta median, pe fata anterioara, santul bazilar, lateral de care se gasesc piramidele pontine. Fata laterala prezinta originea pedunculului cerebelos mijlociu. Fata posterioara are forma triunghiulara, cu varful superior, fiind denumita trigonul pontin

3. Mezencefalul - prezinta pe fata anterioara cei doi pedunculi cerebrali, cu o dispozitie divergenta superioara, astfel incat intre ei se formeaza trigonul interpe-
duncular. Fata posterioara prezinta lama cvadrigemina, formata din patru tuberculi cvadrigemeni, doi superiori si doi inferiori, despartiti printr-un sant cruciform.
Inferior de lama cvadrigemina au originea pedunculii cerebelosi superiori.

STRUCTURA TRUNCHIULUI CEREBRAL

La fel ca si maduva spinarii, trunchiul cerebral este format din substantaa cenusie si substanta alba. Ca urmare a decusatiilor ascendente si descendente la nivelul trunchiului cerebral, substanta cenusie nu mai prezinta o dispozitie compacta, ca la nivelul maduvei, ci este fragmentata, formand multipli nuclei inconjurati
de fascicule de substanta alba.

NUCLEII TRUNCHIULUI CEREBRAL

Deci substanta cenusie a trunchiului cerebral este
formata din nuclei. O parte dintre acesti nuclei reprezinta
originea nervilor cranieni O alta parte din nuclei intervin in coordonarea miscarilor automate si involuntare, aflate sub dependenta sistemului motor extrapiramidal; acesti nuclei sunt proprii trunchiului cerebral. In sfarsit, un numar imens de mase nucleare mici, dispersate, constituie formatia reticulata a trunchiului cerebral.

A) Nuclei de origine ai nervilor cranieni, echivalenti nucleilor de origine ai nervilor spinali, pot fi impartiti in acelasi mod in patru grupuri (fig).

1) nuclei somatomotori
● la nivelul bulbului :

nucleul motor al n. XII (hipoglos), n. IX (glosofaringian), X (vag) si

la nivelul puntii: nucleul motor al n. VII (facial), n. VI (abducens), n. V (trigemen), n. IV (trohlear), n. III (oculomotor).

2) nuclei visceromotori - de remarcat este faptul ca toti acesti nuclei sunt nuclei vegetativi parasimpatici.
la nivelul bulbului

nucleul dorsal al n. X sau cardiopneumoenteric, -nucleul salivator inferior al n. IX

●-la nivelul puntii: - nuclei ai nervului VII: salivator superior al nucleul lacrimo-muco-nazal.

- la nivelul mezencefalului - nucleul accesor al n. III.

3) nuclei viscerosenzitivi - se gasesc doar la nivelul bulbului si apartin nv IX siX.

4) nuclei somatosenzitivi

- la nivelul bulbului, la care ajung informatii gustative (se mai numeste si nucleu gustativ).

nucleul senzitiv al n. trigemen - este intins pe toata lungimea trunchiului cerebral. La el ajung axonii neuronilor senzitivi din ganglionul trigeminal (Gasser)

B) Nucleii proprii ai trunchiului cerebral 

a) - la nivelul bulbului;

- nucleul olivar - este o masa nucleara ovalara dispusa in partea anterolaterala a bulbului.

b)  - la nivelul puntii - nucleii pontini - sunt mase nucleare dispersate printre fibrele caii piramidale si au legaturi aferente corticale si eferente cu cerebelul. c)- la nivelul mezencefalului - substanta neagra - un nucleu mare, care intervine in controlul miscarilor asociate. Lezarea nucleilor bazali si substantei neagre duce la aparitia bolii Parkinson.

- nucleul rosu este asezat posterior de substanta neagra. Datorita bogatei vascularizatii si unui pigment specific, prezinta culoarea rosie si are legaturi cu cerebelul si maduva spinarii (fascicul rubrospinal).

C) Formatia reticulata a trunchiului cerebral- se intinde de la nivelul bulbului pana la talamus, fiind formata din numerosi nuclei, cuprinsi intr-o retea de fibre ascendente si descendente, somatice si vegetative care confera com-
plexitatea legaturilor acestui sistem: somatice, vegetative, senzitive sau motorii, astfel incat mentine starea de tonus a scoartei cerebrale. Nucleii formatiei reticulate, dupa asezarea lor in trunchiul cerebral, au fost impartiti in trei grupuri:

-nucleii reticulari centrali cu rol in mentinerea tonusului si starii de veghe ale scoartei cerebrale. Suprimarea activitatii determina instalarea somnului.

nucleii reticulari laterali - care stau la baza circuitului inhibitor cortico-reticulo-spinal.

- nucleii reticulari mediani - care detin rolul esential in coordonarea unor activitati viscerale, vitale, cum sunt respiratia si functia cardiaca.

SUBSTANTA ALBA A TRUNCHIULUI CEREBRAL

Din punct de vedere functional, substanta alba a trunchiului cerebral poate fi sistematizata in fascicule care apartin uneia din urmatoarele cai:

- caile de asociatie ale trunchiului cerebral - care nu parasesc limitele acestuia si au rolul de a realiza legaturi intre nucleii n cranieni si nucleii proprii ai trunchiului.

2)- caile ascendente

a) care tranziteaza trunchiul cerebral in drum spre talamus. Aceste fascicule continua fasciculele cu origine medulara si sunt reprezentate de:

- lemniscul (fascicolul) medial - reprezinta o continuare a fasciculului Goll si Burdach, medulare (caile exteroceptiva tactila si propnoceptiva constienta).

- lemniscul spinal - format din doua fascicule (anterior si lateral) - calea exteroceptiva tactila grosiera si tcrmoalgezica.
-fasciculele spinocerebeloase: direct si incrucisat, ambele ajung la cerebel.

b) cu origine in trunchiul cerebral:

-lemniscul lateral - calea acustica.

lemniscul trigeminal - neuronii din nucleul senzitiv al nervului trigemen.

- caile descendente:

calea piramidala (cortico-spinala), tranziteaza trunchiul cerebral de sus in jos, pana la i/3 inferioara a bulbului unde cea mai mare parte a fibrelor se
incruciseaza, dupa care se continua cu fasciculele piramidale medulare.

caile extrapiramidale - sunt reprezentate de o serie de fascicule talamice de unde prin nucleii extra-piramidali ai trunchiului coboara spare maduva.

NERVII CRANIENI

Sunt in total 12 perechi. Trunchiul cerebral este parasit, succesiv, de ultimele zece perechi de nervi cranieni (III-XII). Primele doua perechi (I - olfactiv si II - optic) reprezinta de fapt prelungiri ale creierului si vor fi descrise o data cu analizatorii corespunzatori.

Fiecare nerv cranian prezinta urmatoarele elemente discriptive:
- originea reala OR - este reprezentata de nucleii motori ai trunchiului, pentru fibrele motorii, si de ganglionii senzitivi, de pe traiectul nervilor, pentru fibrele
senzitive, deci locul unde se afla corpul celular al neuronilor, care formeaza nervul.

originea aparenta OA - reprezinta locul prin care paraseste sau intra nervul cranian in trunchiul cerebral.

- traiectul nervului (T)

teritoriile de inervatie (I), motorie, senzitiva, somatica sau vegetativa.

Nervii cranieni sunt urmatorii:

I. OLFACTIV

II. OPTIC

III. OCULOMOTOR : OR - din mezencefal. OA - in trigonul interpeduncular. T - paraseste cutia craniana si ajunge in orbita prin fisura orbitala superioara. I - inerveaza muschii extrinseci ai globului ocular (drept superior, drept medial, drept inferior, oblic inferior si m. ridicator al pleoapei superioare -exceptand m oblic sup).

IV. TROHLEAR:

OR - mezencefal. OA - fata pbsterioara a trunchiului cerebral, sub tuberculii cvadrigemeni. T - ca si precedentul, I - inerveaza m. oblic superior al globului ocular.

V. N.TRIGEMEN

OR - fibrele motorii din punte, iar cele senzitive din- in ganglionul trigeminal (Gasser) de pe traiectul nervului V. OA - pe fata anterolaterala a puntii. T - intracranian si se imparte in trei ramuri:

-r. oftalmica - care are traiect comun cu n. III, IV si VI spre orbita si si inerveaza tegumentul etajului superior al fetei, pana la vertex.

r. maxilara - care paraseste craniul prin gaura rotunda si inerveaza tegumentul etajului mijlociu al fetei, mucoasa nazala, mucoasa palatului dur si moale, a gingiilor superioare, a obrajilor; inerveaza de asemenea senzitiv dintii arcadei superioare, cat si tegumentul etajului mijlociu al fetei, mucoasa nazala, mucoasa palatului dur si moale, a gingiilor superioare, a obrajilor; cat si dintii arcadei superioare.

r. mandibulara - care iese din craniu prin gaura ovala si patrunde in corpul mandibulei. Inerveaza motor m. masticatori iar prin fibrele senzitive tegumentul etajului inferior al fetei, pana la marginea inferioara a mandibulei, mucoasa buzei inferioare, planseului bucal si a limbii.

VI N. ABDUCENS: OR - punte, OA - santul bulbo-pontin, T - idem cu n III si IV, I - inerveaza m drept lateral al globului ocular .

VII. N. FACIAL

OR - fibrele somatomotorii si fibrele visceromotorii - in punte.

- fibrele somatosenzitive, speciale, gustative - in ganglionul geniculat, de pe traiectul nervului. 

OA - in santul bulbopontin. T - traiect intracranian, patrunde in stanca temporalului si iese din craniu prin gaura stilomastoidiana. Ajuns in regiunea parotidiana si apoi a fetei, se imparte in 3 ramuri:
- fibrele somatomotorii inerveaza muschii mimicii si m. pielos al gatului.

fibrele visceromotorii - inerveaza parasimpatic glandele salivare, submandibulara, sublinguala si glanda lacrimala.

fibrele somatosenzitive, gustative - preiau informatiile gustative de la nivelul mugurilor gustativi din cele 2/3 anterioare ale limbii.

VIII.          N.ACUSTICOVESTIBULAR- va fi descris o data cu analizatorul acustico-vestibularul.

IX. N. GLOSOFARINGIAN

OR - fibrele somatomotorii, fibrele visceromotorii si cele somatosenzitive ( gustative si viscerosenzitive) - in BULB
OA - in partea superioara a santului retroolivar, bulbar.

T - iese din craniu, impreuna cu nv. X si XI si cu v. jugulara interna prin gaura jugulara, si ajunge pe peretele lateral al faringelui, in care patrunde si se imparte in ramuri somatomotorii visceromotorii care inerveaza muschii faringelui, glanda parotida, iar fibrele somatosenzitive, gustative, preiau informatii de la mugurii
gustativi din 1/3 posterioara a limbei si de la mucoasa faringiana

X. N. VAG

OR - in bulb, in vecinatatea n. X

OA - in santul retroolivar, inferior de n. IX.

T - pana la baza craniului, traiectul este comun cu al nv. IX si XI. Traverseaza apoi regiunea gatului, laterofaringian si apoi lateroesofagian. Patrunde in torace, unde traverseaza mediastinul, pentru a se aseza de la nivelul vertebrei T7 pe peretele lateral al esofagului. La
acest nivel se ramifica si formeaza cu n. vag de partea opusa plexul vagal periesofagian. Din acesta se formeaza doua trunchiuri vagale, anterior si posterior, care patrund in abdomen impreuna cu esofagul, prin hiatusul esofagian al diafragmei, in tot acest traiect nervii vagi dau ramuri care sfarsesc succesiv in plexurile vegetative din vecinatatea organelor toracice si abdominale. Practic n vagi prin plexurile respective inerveaza toate organele interne.

XI. N. ACCESOR

OR - fibrele somatomotorii - au origine dubla:

- origine spinala - la nivelul cornului anterior al maduvei cervicale C1-C5

-origine bulbara
OA - in santul retroolivar, inferior de n. X.
T - paraseste craniul impreuna cu nn. IX si X; ajuns la baza craniului se imparte in doua ramuri;

-ramura interna se alatura n. X, participa la inervatia m. laringelui,

-ramura externa are traiect lateral, pe fata interna a m. Sternocleidomastoidian si inerveaza m. trapez si sternocleido-mastoidian.

XII N. HIPOGLOS

OR - in bulb

OA - in santul preolivar bulbar

T - iese la baza craniului pana la radacina limbii, coboara prin spatiul laterofaringian si inerveaza mm. intrinseci ai limbii.

FUNCTIA REFLEXE A TRUNCHIULUI CEREBRAL (enumerare)

- deglutitia - timpul bucal, timpul faringian si esofagian

reflexul de sugere.

reflexul de voma

reflexe respiratorii

reflexul de tuse

reflexe baro- si chemoreceptoare

reflexul salivar al glandei parotide

2) in punte:

1) in bulbul rahidian

reflexul salivar al glandelor submandibulara si sublinguala - reflexul lacrimal

reflexul palpebral (de clipire)

in mezencefal: -reflexul pupilar

CEREBELUL

configuratie externa

Cerebelul este alcatuit dintr-o formatiune mediala, denumita vermis, si doua emisfere cerebeloase (fig). In ansamblu, cerebelului i se descriu trei fete, superioara si inferioara, despartite printr-un sant circumferential, si una
anterioara Fata superioara este despartita prin cortul cerebelului (prelungire a durei mater) de lobii occipitali ai emisferelor cerebrale. Fata inferioara este asezata in
fosele cerebeloase ale osului occipital. Fata anterioara este in raport cu cavitatea ventriculului IV si fata posterioara a trunchiului cerebral; intre acestea se intind
cele trei perechi de pedunculi cerebelosi, superiori, mijlocii si inferiori.

Suprafata cerebelului prezinta o serie de santuri si fisuri care participa la impartirea cerebelului in lobi, lobuli si folii.

STRUCTURA CEREBELULUI Cerebelul este format din substanta cenusie si alba:

substanta cenusie este asezata atat la suprafata, unde formeaza scoarta cerebeloasa, cat si la interior, unde formeaza nucleii cerebelosi.

substanta alba este dispusa sub scoarta cerebeloasa spre care trimite prelungiri subtiri.

Scoarta cerebeloasa este formata din trei straturi celulare, cu structura si functii diferite: de la suprafata spre profunzime aceste straturi sunt:

stratul molecular

stratul intermediar sau al celulelor Purkinje

stratul granular.

Din punct de vedere functional, straturile molecular si granular sunt receptoare, in sensul ca primesc toate aferen-tele cerebelului, pentru a le trimite apoi prin
prelungirile lor axonale celulelor din stratul intermediar, celulele Purkinje.

Nucleii cerebelului - sunt in numar de patru perechi, care dinspre median spre lateral sunt:

- nucleul fastigial - este asezat la nivelul vermisului.

- nucleul globos - lateral de precedentul

-nucleii emboliformi.

nucleul dintat - este cel mai mare, fiind asezat in centrul emisferei cerebeloase.

Substanta alba sau centrul alb al emisferei cerebeloase, este formata din fibre aferente si eferente, care sosesc sau parasesc scoarta cerebeloasa, la care se
adauga fibrele de asociatie dintre cele doua emisfere cerebeloase.

CONEXIUNILE SI FUNCTIILE CEREBELULUI

Din punct de vedere filogenetic si functional, cerebelul este format din trei parti: arhicerebelul, paleocerebelul si neocerebelul. Conexiunile acestora, aferente si eferente,
alcatuiesc trei circuite cerebeloase, care prezinta cai anatomice si functii diferentiate:

- circuitul vestibulo-arhicerebelos

- aferente - fibrele vestibulo-cerebeloase, cu origine in nucleii vestibulari ai trunchiului cerebral si care sosesc la cerebel prin pedunculii cerebelosi inferiori.

eferente - fibrele cerebelo - vestibulare, care prin pedunculii cerebelosi superiori si inferiori ajung la nudcleii vestibulari. De la nivelul acestor nuclei pornesc
apoi fibre nervoase la nucleii motori ai nervilor oculomotori si la coarnele anterioare ale maduvei. Prin acest circuit cerebelul intervine in mentinerea echilibrului si coordonarea miscarilor globilor oculari.

2) - circuitul spino-paleo-cerebelos

Constituit dintr-o serie de fascicole si fibre aferente si eferente care trec prin pedunculii cerebelosi.

Prin informatiile proprioceptive pe care le primeste, cerebelul elaboreaza in cadrul acestui circuit raspunsuri care, prin motoneuronii medulari, permit ajustarea tonusului muscular la necesitatile posturii si elaborarea miscarilor
elementare ale corpului.

3. circuitul cortico-neocerebelos

Prin acest circuit cerebelul intervine in controlul miscarilor complexe, mai ales ale partilor distale ale membrelor.

DIENCEFALUL

Dicnccfalul impreuna cu emisferele ocupa cea mai mare parte a cutiei craniene, cu exceptia fosei cerebrale posterioare in care se gasesc trunchiul cerebral si cerebelul. Pedunculii cerebrali, asigura singura legatura dintre mezencefal si diencefal.

CONFIGURATIA EXTERNA A DIENCEFALULUI

Diencefalul are o forma complexa, neregulata, astfel incat descrierea aspectului exterior este dificila. Cu exceptia fetei inferioare a hipotalamusului, care poate fi observata la baza encefalului, restul fetelor diencefalului sunt profunde si acoperite de emisferele cerebrale. Medial si pe toata intinderea diencefalului, se delimiteaza cavitatea ventriculului III cerebral. Acesta comunica inferior prin apeductul lui Sylvius cu ventriculul IV iar superior prin doua orificii inter-ventriculare, cu cei doi ventriculi laterali, din baza emisferelor cerebrale(fig).

Anatomic si functional, diencefalul este impartit in urmatoarele parti:

- talamusul - substanta cenusie; participa la formarea peretelui lateral si inferior al ventriculului III.

- hipotalamusul - are forma unei palnii cu baza mare orientata superior.
- fata inferioara este proeminenta si se numeste tuber cinereum; ea se continua inferior cu tija pituitara prin care hipotalamusul este legat de hipofiza, care este asezata in fosa seii turcesti sfenoidale.

- metatalamusul - format din cei doi corpi geniculati.

- epitalamusul - in care este epifiza.
5) - subtalamusul - reprezinta o zona de trecere intre mezencefal si diencefal.

STRUCTURA SI FUNCTIILE DIENCEFALULUI

Diencefalul cuprinde 2 componente anatomofunctionale:

- talamusul - este un centru senzitiv complex, impartit in trei grupuri nucleare: anterior, medial si lateral. Grupul nuclear lateral este cel mai complex; el include si cei doi corpi geniculati medial si lateral.

Functiile talamusului pot fi sistematizate astfel:

functia de releu - sau statie obligatorie pentru toate caile senzitivo-senzoriale, cu exceptia caii olfactive.

-functia de asociatie, de coordonare senzitivo-motorie, devine secundara, fiind preluata de emisferele cerebrale.

-mentinerea tonusului cortical.

- hipotalamusul - este format din numerosi nuclei dintre care unii prezinta capacitatea de neurosecretie; sinteza, transportul si eliberarea de neurohormoni.

Hipotalamusul este impartit in trei regiuni nucleare:

regiunea supraoptica - formata din numerosi nuclei, care secreta vasopresina si oxitocina.

regiunea tuberala - nuclei la nivelul carora are loc secretia de hormoni hipofizari.

regiunea mamilara -

Hipotalamusul prezinta conexiuni complexe, aferente si eferente cu cortexul cerebral, nucleii bazali, talamus, cerebel si gl endocrine.

Ca urmare a conexiunilor pe care le realizeaza hipotalamusul, functiile acestuia pot fi sistematizate astfel:

- neurosecretia - prin care hipotalamusul intervine in controlul direct al secretiei adenohipofizei si indirect in secretia tuturor glandelor endocrine din organism.

-controlul activitatii sistemului nervos autonom; in partea anterioara sunt nuclei cu functie parasimpatica, iar partea posterioara nuclei cu functie simpatica.

-termoreglare - hipotalamusul anterior este termolitic vasodilatatie, sudoratie), iar hipotalamusul posterior este termogenetic (vasoconstrictie, stimularea metabolismului intermediar, tremor).

-reglarea metabolismelor intermediare;

-reglarea metabolismului energetic;

-reglarea importului de alimente si apa; centrii foamei si setei au localizare hipotalaniica;

controlul periodicitatii sau ritmului somn-veghe;

coordonarea unor acte de comportament (alimentar, sexual, de conservare);

coordonarea functiei sexuale - controlul gameto-genezei, ciclurilor periodice si apetitului sexual.

EMISFERELE CEREBRALE

Emisferele cerebrale sunt doua formatiuni ovoidale cu axul lung dispus antero-posterior, despartite incomplet prin fisura interemisferica, in care patrunde o prelungire a durei mater cerebrale denumita coasa creierului. Emisferele cerebrale sunt unite prin formatiuni comisurale.

CONFIGURATIA EXTERNA A EMISFERELOR
CEREBRALE

Fiecare emisfera cerebrala prezinta trei fete (superolaterala, mediala si inferioara), trei poli ( anterior-frontal, mijlociu-temporal si posterior-occipital) si trei margini.

- fata supero-laterala (fig) - prezinta trei santuri adanci: lateral, central si parieto-occipital, care delimiteaza patru lobi: frontal, parietal, occipital si temporal. In adancimea santului lateral se gaseste al V-lea lob al fetei supero-laterale,
numit lobul insulei. Lobii prezinta de asemenea santuri mai putin adanci, care delimiteaza intre ele circumvolutiile sau girii emisferelor cerebrale (girii frontali, precentrali, postcentral, temporali);

- fata mediala (fig) - prezinta in partea inferioara cea mai mare formatiune comisurala a emisferelor cerebrale, corpul calos. Acesta este inconjurat de santul corpului calos. Fata mediala a lobului occipital prezinta santul calcarin.

fata inferioara (fig) - este impartita de santul lateral in doua parti:

anterioara - care reprezinta fata orbitala a lobului frontal; in partea mediala se gaseste santul olfactiv, in care sunt asezate bulbul si tractul olfactiv si lateral girii orbitali.

posterioara - temporo-occipitala, traversata de o serie de santuri anteroposterioare care delimiteaza giri.

STRUCTURA EMISFERELOR CEREBRALE

Emisferele cerebrale sunt formate din substanta cenusie si alba (fig).

 
1) - substanta cenusie este dispusa la suprafata emisferelor cerebrale unde formeaza scoarta cerebrala sau cortexul, si la baza lor unde formeaza nucleii bazali sau corpii striati.

A. scoarta cerebrala - din punct de vedere filogenetic si functional este de doua tipuri:

- neocortex - format din sase straturi celulare; dintre care amintim ca fiind mai importante: straturile granular extern, care sunt receptoare, senzitive, si spre interior straturile piramidale extern si intern predominent motorie.

arhicortex - format din 3 straturi celulare si reprezentand doar 1/10 din suprafata totala a cortexului.

Arhicortexul are o structura rudimentara, cu trei straturi, asezate in jurul corpului calos, cu rol de integrare a informatiilor olfactive, viscerale, somatice.

B. nucleii bazali sau corpii striati - sunt mase nucleare mari situate in baza emisferei cerebrale denumite nucleul caudat si nucleul lenticular.

Din punct de vedere filogenetic si functional corpul striat este impartit in neostriat (nucleul caudat si
putamen) si paleostriat (globus palidus).

Conexiunile corpului striat sunt complexe (cu cortexul cerebral, talamusul, substanta neagra, nucleul rosu, oliva bulbara). Alterarea acestor conexiuni determina aparitia
tulburarilor motorii intalnite in boala Parkinson. Paleostriatul este principalul centru subcortical de origine al cailor extrapiramidale.

2. substanta alba a emisferelor cerebrale 

Fibrele substantei albe a emisferelor cerebrale sunt sistematizate in trei grupuri:

a. - fibre comisurale care leaga intre ele cele doua emisfere cerebrale si care sunt organizate in patru formatiuni comisurale: corpul calos, fornixul, comisura alba anterioara, comisura alba posterioara

b.     fibre de asociatie - care unesc ariile corticale ale aceleiasi emisfere cerebrale; aceste fibre pot fi lungi (fasciculele longitudinale) sau scurte;

c. -fibre de proiectie - care sosesc sau parasesc cortexul cerebral. Toate aceste fibre formeaza in centrul emisferei cerebrale coroana radiata din care se izoleaza inferior capsula alba interna. Aceasta este cuprinsa intre talamus (medial), nucleul caudal (superior) si nucleul lenticular (lateral)

PRINCIPALELE LOCALIZARI CORTICALE
S-a ajuns la delimitarea, pe suprafata emisferelor cerebrale, unor arii corticale cu functii precise senzitivo-senzoriale, motorii de asociatie si vegetative (peste 45 de arii corticale).

ARIILE DE PROIECTIE SENZITTVO-SENZORIALE ARIILE SENSITIVO-SENZORIALE

Proiectia cailor sensibilitatii si senzoriale (vizuala, acustica, olfactiva) are loc in trei categorii de arii corticale:

c.      aria primara - in care are loc proiectia punct cu punct a suprafetei receptoare a corpului si in care realizeaza integrarea primara a informatiei;

d.     aria secundara - mai putin intinsa si in care informatiei primare i se adauga caractere particulare conforme cu experienta anterioara (denumita si arie psihica, rezultatand caracterul de placut sau neplacut);

e.      aria suplimentara sau a IlI-a arie de proiectie (gnozica) - intalnita la unii analizatori unde are loc analiza fina a informatiei care este comparata, analizata, cu informatia de acelasi tip.

Dezvoltarea mai mare a ariilor secundare si suplimentare la om, confera acestuia capacitatea unei analize mai fine a informatiilor.

- ariile somatico-eszice - in care are loc proiectia cailor sensibilitatii extero-ceptive si proprioceptive constiente; - este localizata in girul postcentral (lb parietal), unde are loc proiectia punct cu punct a suprafetei corpului care are forma unei siluete cu capul inferior si bine reprezentat, mana de asemenea bine reprezentata in partea mijlocie, iar trunchiul si membrul inferior slab reprezentate, in partea superioara a girului postcentral lob - parietal (homunculus senzitiv):
2)- ariile vizuale - se gasesc pe fata mediala a lobului occipital, in jurul scizurii calcarine;

3) - ariile auditive - in lobul temporal superior;

aria vestibulara - in lobul temporal superior si in lobul parietal;

- aria gustativa - lobul pariietal

- aria olfactiva - lobul frontal. 

ARIILE MOTORII

Aria motorie primara - girul precentral (lb frontal). La
acest nivel are loc reprezentarea corpului in cadrul unei suprafete care corespunde unei siluete asemanatoare ariei somestezice primare (homunculus motor);

Ariile motorii secundare si suplimentare sunt localizate pe fata mediala a lobului frontal.

ARIILE DE ASOCIATIE

In jurul ariilor senzitivo-senzoriale si motorii, se
gasesc ariile de asociatie; acestea determina activitati psihomotorii si psihosenzitive prin integrarea functionala a ariilor motorii cu cele senzitive.

Structural, acest lucru presupune existenta fibrelor de asociatie lungi si scurte, intra- si interemisferice. Ariile de asociatie pot coordona acte senzitive sau motorii care au fost invatate in timpul vietii:

● arii de asociatie senzitive:

- centrul intelegerii cuvintelor vorbite lb temporal - centrul intelegerii cuvintelor scrise - in ariile vizuale (occipital).

Lezarea acestor centri duce Ia surditate verbala, respectiv cecitate verbala, in care individul aude si vede normal dar nu mai intelege cuvintele vorbite si scrisul, desi anterior avea aceste cunostinte.

●arii de asociatie motorii:
- centrul motor al vorbirii;

- centrul motor al scrisului; ambii centri se gasesc in girul frontal inferior (lb frontal), acolo unde sunt repartizate capul si mana in cadrul homunculusului motor. De
remarcat este faptul ca acesti centri se gasesc numai pe emisfera dominanta (dreapta la stangaci). Lezarea acestor centri determina afazie (nu poate vorbi desi aparatul
fonator este integru), respectiv agrafie (nu poate scrie desi mobilitatea nu este afectata).

ARII VEGETATIVE

Ariile vegetative, desi incomplet cunoscute, au putut fi localizate predominent in lobul frontal (giri orbitali), formand asa-numitul creier visceral, aflat in conexiune cu talamusul si hipotalamusul.

MENINGELE CEREBRALE

Meningele cerebrale au aceeasi structura ca, si cele spinale, existand si particularitati proprii.

Dura mater - este formata din doua straturi, intern si extern. Cele doua straturi adera intim in cea mai mare parte, cu exceptia unor spatii prin care circula sangele venos, denumite sinusurile durei mater.

De asemenea, dura mater trimite o serie de prelungiri intre segmente ale encefalului, avand rol de septuri despartitoare:

- coasa creierului - este un sept sagital care patrunde intre cele doua emisfere cerebrale, pana la fata superioara a corpului calos;

-cortul cerebelului - este o prelungire orizontala, care patrunde intre fata superioara a cerebelului si lobii occipitali ai emisferelor cerebrale.

- coasa cerebelului - este un sept sagital, asezat intre cele doua emisfere cerebeloase.

Arahnoida - este o membrana subtire, avasculara, care trece ca o punte peste santurile de pe suprafata encefalului. La baza creierului, intre arahnoida si
pia mater se delimiteaza spatii, denumite cisterne subarahnoidiene care, ca si restul spatiului subarahnoidian, contin LCR.

Pia mater - este o membrana subtire, care patrunde in toate santurile de pe suprafata encefalului; pe fata ei externa se afla vasele sanguine. La nivelul spatiilor ventriculare (ventriculii laterali I si II, III si IV), pia mater fuzioneaza cu plexurile venoase si formeaza plexurile coroide, care secreta LCR.

Ventriculii cerebrali sunt patru cavitati asezate in interiorul substantei nervoase a encefalului si care au fost
notati de sus in jos astfel (vezi fig pag 20):

-ventriculii I si II se gasesc in interiorul emisferelor cerebrale (drapta si stanga)

-ventriculul III - se gaseste la nivelul diencefalului

-ventriculul IV - se gaseste intre fata posterioara a trunchiului cerebral si cerebel.

Ventriculii laterali (I si II) comunica inferior prin cate un orificiu interventricular cu ventriculul III, iar acesta comunica prin apeductul cerebral cu ventriculul IV. Ventriculul IV se continua apoi inferior cu canalul ependimar al maduvei spinarii. Acest sistem ventricular, in care se gaseste LCR, prezinta trei comunicari cu spatiul
subarahnoidian al meningelor spinale si cerebrale, reprezentate de trei orificii situate pe peretele posterior al ventriculului IV. In acest mod, LCR poate trece din
ventriculii cerebrali, unde este secretat de plexurile coroide, in spatiul subarahnoidian.

PROCESE CORTICALE FUNDAMENTALE

(notiuni elementare, fiziologia va fi studiata ulterior)

Activitatea cortexului cerebral se caracterizeaza printr-o succesiune dinamica a doua procese fiziologice fundamentale, excitatia si inhibitia.

Excitatia este procesul activ al centrilor nervosi, prin care acestia sunt capabili sa determine o intensificare a functiilor organelor efectoare.

Inhibitia este tot un proces activ, care se traduce printr-o diminuare a functiilor organelor efectoare. Se remarca astfel ca, in ambele procese, activitatea centrilor nervosi nu inceteaza, numai ca sensul actiunii acestora asupra organelor efectorii este inversat.

Intre cele doua procese fundamentale ale cortexului cerebral au loc in permanenta fenomene de iradiere si inductie reciproca care permit adaptarea reflexa
a activitatii acestuia la conditiile, mereu schimbatoare, oferite de mediul inconjurator.

Formatia reticulata primeste informatii motorii, senzitive si vegetative, pe care le prelucreaza si se transforma in informatie generala difuza. Aceasta are doua posibilitati de proiectie:

ascendent - prin Sistemului Reticulat Activator Ascendent (SRAA), care se distribuie difuz in si are rolul esential in determinarea starii de veghe si in somn;

descendent - inhibitor, cu rol esential in controlul tonusului muscular, posturii si functiei reflexe a maduvei spinarii.

ACTIVITATEA NERVOASA SUPERIOARA

Gandirea este capacitatea omului, aflat in stare de veghe, de a elabora raspunsuri constiente la orice solicitare.

Constienta reprezinta suma gandurilor unui individ, ca rezultat al experientei acumulate in timpul vietii.

Memoria este capacitatea cortexului cerebral de fixare, recunoastere si evocare a experientei anterioare.

Limbajul reprezinta sistemul de comunicare intre oameni. Baza anatomica a limbajului include arii corticale senzitive-senzoriale (optica si auditiva) si efectorii (centrii scrisului si vorbirii). Limbajul este simbolul cel mai eficient folosit de cortexul cerebral in realizarea activitatii nervoase
superioare (in memorare, invatare, gandire).

SISTEMUL NERVOS VEGETATIV

Este format din totalitatea centrilor si cailor nervoase
aflate in relatie cu organele interne, a caror activitate o controleaza.

Anatomic si functional sistemul nervos vegetativ este impartit in doua componente antagonice si complementare, respectiv sistem simpatic si sistem parasimpatic. In
acest mod cele mai multe organe interne primesc o inervatie vegetativa dubla, care are rolul de a modula (echilibra) activitatea acestora in functie de necesitati sau de conditiile
la care este supus la un moment dat organismul. Substratul anatomic al activitatii autonome, reflexe, a sistemului nervos vegetativ este reprezentat de arcul reflex
vegetativ. Acesta, la fel ca si arcul reflex somatic, este format din calea aferenta, centrul nervos si calea eferenta.

CENTRII SISTEMULUI NERVOS VEGETATIVI

Centrii nervosi vegetativi, din punct de vedere functional, sunt impartiti in doua grupuri:

- centri simpatici - se gasesc in coarnele laterale ale maduvei toracale si lombare: (centrul cardioaccelerator, centrul bronhodilatator, centrii mictiunii si defectiei etc.);

- centri parasimpatici - sunt reprezentati de nucleii visceromotori parasimpatici de origine ai nervilor cranieni, din trunchiul cerebral (nucleul n. accesor al n. III, nucleii lacrimal si salivator superior ai n. VII, nucleul salivator inferior al n. IX si nucleii n. vag) si in maduva sacrala (S2-S4), unde se descrie nucleul parasimpatic pelvin.

Toti acesti centri primesc informatii, prin caile aferente, din teritorii viscerale corespunzatoare sau comenzi de la centri nervosi superiori, corticali, care le moduleaza activitatea. De asemenea, activitatea acestor centrii nervosi nu este obligatorie pentru functionalitatea viscerelor pe care le inerveaza, astfel incat un viscer denervat nu isi intrerupe activitatea ci doar isi pierde capacitatea de adaptare la conditiile mereu schimbatoare ale mediului.

Calea eferenta a arcului reflex vegetativ este deosebita de cea a arcului reflex somatic, prin prezenta pe traiectul acesteia a ganglionului vegetativ simpatic sau parasimpatic.

1) Ganglionii simpatici - formeaza lanturile
simpatice paravertebrale, asezate de o parte si de alta a corpurilor vertebrale. Prin unirea unora dintre ei, se reduc la numar, astfel: exista 3 cervicali, 10-12 toracali, 4 lombari si 4 sacrali.

Ganglionii simpatici paravertebrali sunt legati anatomic de trunchiurile nervilor spinali prin ramurile comunicante si ajung la vasele sanguine din tegument, din muschii striati, la glandele sudoripare si la m.
netezi de la baza firelor de par. O alta parte ajung la tunica musculara a viscerelor corespunzatoare, de obicei de-a lungul vaslor sanguine. Astfel in coarnele laterale medulare exista centri vegetativi (de unde pleaca fibrele eferente). Amintim pe cei mai importanti:

centrul ciliospinal (C8-T2 - la m. netezi ai irisului si corpului ciliar);

centrul cardioaccelerator T2-T5 de unde se formeaza cei trei nervi cardiaci simpatici cervicali care ajung la nivelul plexurilor cardiace si apoi la inima;

centrii bronhopulmonari - T2-T5 , care ajung apoi la nivelul plexurilor bronhopulmonare si plamanilor;

centrii abdomino-pelvini - T6-T12 - ajung la plexul vegetativ simpatic celiac (ganglionii plexului sunt asezati in jurul trunchiului arterial celiac) si formeaza nervii splanhnici, care la randul lor ajung prin plexuri periarteriale la viscere abdominale: stomac, ficat, splina, pancreas, duoden, intestin subtire, cec, colon ascendent si 2/3 drepte din colonul transvers;

centrii lombari simpatici - Ll-L2- ajung la restul
tubului digestiv, organele aparatului urinar si la organele genitale.

2) ganglionii parasimpatici - spre deosebire de cei simpatici, se gasesc intotdeauna in apropierea organelor, fie in plexurile previscerale, fie chiar in plexurile intramurale (cum sunt plexurile submucos si mienteric din peretii tubului digestiv).

Fibrele parasimpatice preganglionare, cu originea in centrii parasimpatici ai trunchiului cerebral, ajung pe calea nervilor cranieni (III, VII, IX, X) la ganglionii para-
simpatici din apropierea viscerelor respective (m. irisului si corpului ciliar, glandele salivare) sau la ganglionii parasimpatici intramurali din cord, pulmoni si din plexurile
submucos sau mezenteric ale tubului digestiv (stomac, duoden, intestin subtire, cec, colon ascendent si 2/3 din colonul transvers drept). N. vag asigura de asemenea
inervatia parasimpatica a ficatului, splinei, rinichiului si pancreasului.

Fibrele parasimpatice cu originea in centrul parasimpatic pelvin S2-S4, ajung pe calea nervilor pelvici care inerveaza parasimpatic restul tubului digestiv, cailor urinare inferioare si aparatului genital.

FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

(acleasi mentiuni intrucat se va studia la disciplina de Fiziologie)

Sistemul nervos vegetativ coordoneaza activitatea organelor interne, in deplina concordanta cu conditiile de
mediu la care organismul este supus. Fiecare organ are inervatie vegetativa dubla, simpatica si parasimpatica.
Activitatea celor doua sisteme se gaseste sub controlul superior al hipotalamusului; excitarea hipotalamusului anterior determina cresterea tonusului parasimpatic, iar
a celui posterior determina o crestere a tonusului simpatic. De asemenea scoarta cerebrala realizeaza o coordonare stransa intre reactiile vegetative si activitatea psihosomatica.

In continuare sunt prezentate, succint, efectele stimularii simpatice si parasimpatice: