STUDIU STATISTIC PRIVIND DIAGNOSTICUL, COMPLICATIILE Sl TRATAMENTUL CAZURILOR DE AMIGDALITA CRONICA DIN CLINICA O.R.L. COLTEA INTRE ANII 2002-2005

STUDIU STATISTIC PRIVIND DIAGNOSTICUL, COMPLICATIILE Sl TRATAMENTUL CAZURILOR DE AMIGDALITA CRONICA DIN CLINICA O.R.L. COLTEA INTRE ANII 2002-2005

In lucrarea de fata ne-am propus sa studiem unele aspecte legate de:

. importanta examenelor clinice si de laborator (hematologice, bacteriologice si imunologice) in precizarea diagnosticului de amigdalita cronica;

. frecventa aparitiei unor complicatii locale sau la distanta ale procesului infectios cronic amigdalian;

. incidenta si oportunitatea amigdalectomiilor la bolnavii cu diagnosticul de amigdalita cronica.
Studiul statistic s-a efectuat pe un numar total de 864 cazuri, repartizate astfel:

- 214 cazuri in anul 2002

- 228 cazuri in anul 2003

- 205 cazuri in anul 2004

-217 cazuri in anul 2005

Realizand o comparatie a numarului de cazuri pe cei patru ani se observa prezenta unor valori apropiate, cu o usoara reducer e anumarului de bolnavi cu amigdalita cronica in anul 2004, comparativ cu anii precedenti.

Aceasta scadere ar putea fi explicata prin precizarea precoce a diagnosticului de amigdalita cronica si prin aplicarea unor masuri terapeutice corecte (conservatoare sau chirurgicale), reducandu-se astfel incidenta manifestarilor de gravitate crescuta si a complicatiilor la pacientii cu focar de infectie amigdalian.

Desi amigdalele dau imbolnaviri pe tot parcursul anului, se poate observa o frecventa mai crescuta in lunile de primavara si toamna comparativ cu cele de iarna si de vara.

Aceasta crestere a frecventei primavara(30%) si toamna(27%) poate fi corelata atat cu modificarea conditiilor atmosferice in aceste anotimpuri, modificare la care organismul este nevoit sa se adapteze permanent, cat si cu o scadere a rezistentei generale in aceasta perioada (in special in lunile de primavara).

Din totalul de bolnavi cu diagnosticul de amigdalita cronica:

. 465 au fost femei (53.82%)

. 399 au fost barbati (46.18%).

Comparativ la cele doua sexe se observa o incidenta crescuta a amigdalitei cronice la femei fata de barbati, observatie care poate fi asociata cu faptul ca, la sexul feminin se adauga cateva perioade caracterizate printr-o scadere mai accentuata a rezistentei organismului: ciclul menstrual, sarcina, lauzia.

Din totalul de cazuri studiate: - 206 au provenit din mediul rural (23.8%)

- 658 au provenit dm mediul urban (76.2%)

Incidenta mai crescuta in mediul urban poate fi explicata prin poluarea atmosferica mai mare in orase decat in mediul rural.In ceea ce priveste asocierea dintre incidenta amigdalitei cronice si diferitele grupe de varsta, s-a constatat predominanta clara a infectiei de focar amigdalian la tineri.

Tabel cu distributia pe grupe de virsta a cazurilor de amigdalita cronica

Astfel, din totalul cazurilor studiate, se observa ca majoritatea - 36.8% - se inscriu in grupa de varsta 20 - 29 de ani. Aceasta este urmata, ca frecventa,de grupele de varsta 30-39 ani (22.9%) si 10 - 19 ani (21.06%). Copiii cu varsta sub 10 ani prezinta frecvente mai scazute (3.13%) deoarece au mai multe acutizari si mai putine cronicizari. La pacientii peste 60 ani s-a constatat cea mai redusa incidenta a bolii - 0.57%.

La examenele O.R.L. s-a descoperit ca predomina amigdalele de tip hipertrofic -50.69%, cele de tip scleroatrofic fiind in procent de 35.92% iar cele de tip criptic in procent de 13.42%.

Amigdalele hipertrofice sunt mai frecvente pentru ca le intalnim mai ales la varstele tinere, hipertrofia amigdalelor datorandu-se efortului deosebit de mare pe care il fac aceste organe limfoide in procesul de aparare a organismului. Hipertrofia amigdalelor se face diferit la copii fata de adulti. La copii este o hipertrofie moale realizata printr-o sporire reala a tesutului limfoid amigdalian, pe cand la adulti este o hipertrofie dura in care sporirea de volum se realizeaza prin proliferarea conjunctiva in dauna tesutului limfoid amigdalian.

Transformarea scleroatrofica a amigdalelor se intalneste mai rar, iar cea criptico-cazeoasa este cea mai inofensiva si usor de diagnosticat.

Majoritatea pacientilor diagnosticati cu amigdalita cronica au prezentat unul au mai multe simptome in antecedente - 653 bolnavi (75.57%), in timp ce restul - 211bolnavi (24.42%) se aflau la primele manifestari de acest gen.

La pacientii cu simptome in antecedente am descoperit:

. 112 bolnavi cu alterarea moderata a starii generale: subfebrilitate,
cefalee, oboseala, inapetenta (14,4%)

. 115 bolnavi cu jena faringiana

. 113 bolnavi cu flegmoane periamigdaliene repetate

. 496 bolnavi cu angine repetate

Deci, infectia amigdaliana cronica se manifesta mai mult sau mai putin zgomotos, aceasta fiind in functie de grupa de varsta afectata, precum si in functie de modul in care reactioneaza atat amigdala (transformare hipertrofica sau scleroatrofica), cat si intregul organism.

In ceea ce priveste examenul clinic, principalele manifestari intalnite au fost:

1. Subiective.  - alterarea moderata a starii generale - 448bolnavi (51.85%)

- jena faringiana - 186 bolnavi (21,5%)

- tuse - 230 bolnavi (26.6%).

2. Obiective: - fetiditatea halenei - 443 bolnavi (51.3%)

- adenopatie subangulomandibulara - 414 bolnavi (47.9%)

- hipertrofie amigdaliana - 246 bolnavi (28.4%)

- hiperemia marginii libere a pilierilor anteriori amigdalieni 581 bolnavi(67.2%)

Se observa astfel ca, principalele semne si simptome ce caracterizeaza relativ constant tabloul amigdalitei cronice sunt: alterarea moderata a starii generale, fetiditatea halenei, adenopatia subangulomandibulara si hiperemia pilierilor anteriori amigdalieni.

Printre cele mai frecvente complicatii locale ale infectiei amigdaliene s-au numarat:

. Flegmonul lojilor amigdaliene - 217 cazuri

. Rinite si rinofaringite cronice - 203 cazuri

. Laringite - 107 cazuri

. Otita medie - 46 cazuri

Din totalitatea cazurilor diagnosticate cu amigdalita cronica am gasit
majoritatea ca nefiind insotite de manifestari la distanta - 679 cazuri (78.5%). Restul de 185 cazuri (21.4%) au prezentat diverse complicatii la distanta, care au impus, prin gravitatea si implicatiile lor, ablatia chirurgicala a focarului de infectie amigdalian.

Ca manifestari la distanta determinate de infectia de focar amigdalian, am descoperit, din totalul de 185 cazuri:

. 98 bolnavi cu manifestari articulare (53%), dintre care:

- 37 bolnavi cu RAA

- 60 bolnavi cu dureri articulare

-1 bolnav cu spondilita ankilopoietica

. 35 bolnavi cu manifestari respiratorii (19%)

. 21 bolnavi cu manifestari cardiace (11,3%)

. 17 bolnavi cu manifestari renale (9,2%), dintre care:

-15 bolnavi cu GNA poststreptococica

- 2 bolnavi cu GN cronica

. 5 bolnavi cu manifestari oculare (2,7%)

. 9 bolnavi cu manifestari cutanate (4,8%), dintre care:

- 7 bolnavi cu eczeme cronice

-1 bolnav cu purpura Henoch-Schonlein

Din totalul de 864 cazuri studiate, 628 (73%) au avut indicatii operatorii si 236(27%) au prezentat contraindicatii.

Desi procentul de indicatii operatorii(73%) este net superior celui de contraindicatii(27%), se poate remarca o crestere progresiva a numarului de contraindicatii in cei patru ani, concomitent cu o scadere a numarului de indicatii, ceea ce arata o tendinta de inlocuire a ablatiei chirurgicale a amigdalelor, in unele cazuri, cu tratamentul conservator.

Printre antibioticele utilizate in tratamentul conservator al amigdalitei cronice au numarat:

. penicilina in 153 cazuri

. eritromicina sau alte macrolide in 80 cazuri

. cefalosporinele in 20 cazuri.

Indicatiile cele mai frecvente pentru exereza chirurgicala a amigdalelor au fost:

. pusee repetate de angina - 414 cazuri

. flegmoane amigdaliene - 149 cazuri

. amigdale hipertrofice - 58 cazuri

. amigdale criptice - 24 cazun

. amigdale scleroatrofice - 46 cazuri

De asemenea, cei 185 de bolnavi cu infectie de focar amigdalian insotita de manifestari la distanta, mai grave sau mai putin grave, au beneficiat de indicatie operatorie.

In ceea ce priveste contraindicatiile amigdalectomiei la cei 864 pacienti cu diagnosticul de amigdalita cronica, acestea pot fi grupate in contraindicatii absolute, temporare si ocazional-trecatoare.

Contraindicatii absolute (35 cazuri)

. hemofilie - 1 caz

. talasemie minora - 1 caz

. diabet zaharat - 15 cazuri

. TBC-13cazuri

. leucemie - 1 caz

. sindrom hipertensiv (stadiul III - IV)-4 cazuri
Contraindicatii temporare (27 cazuri):

. convalescenta unor boli grave (16 cazuri)

. primoinfectia TBC recenta (11 cazuri).
Contraindicatii ocazional- trecatoare (145 cazuri):

. amigdalita acuta (78 cazuri)

. viroze respiratorii (41 cazuri)

. stari febrile neasteptate in preziua operatiei (4 cazuri)

. carii dentare si infectii gingivo-dentare si bucale (6 cazuri)

. menstruatia (11 cazuri)

. infectii cutanate stafilococice (5 cazuri).

Desi amigdalectomia nu este considerata o operatie dificila, trebuie permanent avuta in vedere posibilitatea aparitiei postoperatorii a unor complicatii si de aceea, trebuie luate intotdeauna masurile necesare prevenirii acestora . Din totalul de 628 e pacienti cu ablatie chirurgicala a amigdalelor au survenit complicatii postoperatorii 10 cazuri:

. hemoragii - 6 cazuri, dintre care: - precoce 4 cazuri
- tardive - 2 cazuri

. infectii loco-regionale (faringita acuta febrila) - 4 cazuri.

In stabilirea corecta a indicatiilor si contraindicatiilor amigdalectomiilor intervin numeroase criterii, dar cele mai importante sunt reprezentate de examenele clinice si paraclinice. Tocmai de aceea, ne-am propus sa studiem unele aspecte clinice si de laborator - hematologice, bacteriologice, imunologice - la un lot reprezentativ dintre bolnavii cu diagnosticul de amigdalita cronica.

Studiul l-am efectuat pe un numar de 25 de bolnavi diagnosticati cu amigdalita cronica, avand varstele cuprinse intre 16 si 49 de ani.

La acesti bolnavi am urmarit clinic manifestarile locale date de inflamatia cronica a amigdalelor (dureri la deglutitie, jena faringiana, halena fetida, modificarea timbrului vocii, subfebrilitate, cefalee, astenie, tulburari respiratorii), precum si simptomele clinice ale manifestarilor la distanta (osteoarticulare, cardiace, renale).

Observatia clinica a aratat ca in numeroase cazuri simptomele acute ale reumatismului, ca si recidivele, urmeaza dupa o inflamatie a amigdalelor sau dupa unele infectii ale cailor respiratorii superioare (rinite, faringite, laringite sau traheite). La bolnavii urmariti, durerile articulare, intalnite la aproximativ 10% din cazuri intereseaza in special articulatiile mari si mai rar pe cele mici. Tratamentul antiinflamator (antireumatic) influenteaza favorabil aceste manifestari dureroase, dar uneori ele pot ceda si spontan.

Manifestarile cardiace, constand din tahicardie, scaderea intensitatii
zgomotului l si aparitia unui suflu sistolic la focarul mitralei au fost intalnite la un singur caz. Este de remarcat faptul ca aceste modificari stetacustice apar la un interval de 10 - 30 de zile de la amigdalita, ele fiind precedate de modificarile EKG (unda P bifida, interval PR alungit, unda T aplatizata, BAV grad II). Semnele de certitudine ale unei leziuni cardiace apar de obicei mai tarziu, dupa luni de zile. Investigand cu atentie antecedentele bolnavilor cu afectiuni cardiace se descopera, adesea, existenta unor pusee repetate de amigdalita.

De asemenea, la un singur caz am intalnit: HTA, edeme si oligurie,
simptomatologie ce ne-a sugerat existenta unei glomerulonefrite acute
poststreptococice, diagnostic ce a fost ulterior confirmat prin investigatiile paraclinice.

O parte importanta a examenului clinic a constituit-o examenul obiectiv, in cadrul caruia s-au constatat:

. 7 cazuri cu amigdalita hipertrofica
. 10 cazuri cu amigdalita scleroatrofica

. 3 cazuri cu modificari de amigdalita acuta.

Din punct de vedere al examenelor paraclinice la bolnavii studiati s-au efectuat urmatoarele analize de laborator:

1. exsudatul faringian

2. hemoleucograma: - hemoglobina

- numarul de leucocite

- formula leucocitara

3. determinarea V.S.H.- ului

4. determinarea fibrinogenului

5. examenul histopatologic

6. teste imunologice: - determinarea tirului ASLO

- dozarea Ig serice G, A, M

- determinarea proteinei C reactive

- determinarea crioproteinelor serice

- determinarea nivelului complexelor imune
circulante

- dozarea fractiunii C3 a complementului
seric.

1. Exudatul faringian

Prin examenul bacteriologic al secretiei faringiene la cei 25 de bolnavi s-au pus in evidenta:

. Streptococ β - hemolitic - 6 cazuri

. Streptococ nehemolitic - 9 cazuri

. Stafilococ auriu (a si β - hemolitic) - 3 cazuri

. Stafilococ alb (epidermidis) - 5 cazuri

. Bacili gram negativi (E. Coli, Haemophilus influenzae) - 2 cazuri.

Este de remarcat faptul ca toti bolnavii la care s-a evidentiat streptococul β -hemolitic in exsudatul faringian prezentau manifestari la distanta ale infectiei amigdaliene de focar.

Procentul destul de scazut in care streptococul β - hemolitic se gaseste in exsudatul faringian arata ca acesta dispare din faringe la cateva zile de la debutul amigdalitei, dar persista in criptele amigdaliene timp indelungat. De asemenea, trebuie avut in vedere faptul ca in cursul infectiei de focar streptococul nu este constant prezent in faringe, prezenta sau absenta lui depinzand de mai multi factori: conditii de mediu, anotimp, epidemii de angina, tratamente intermitente cu antibiotice.

Hemoleucograma

Din totalul de 25 bolnavi studiati - 3 au prezentat o anemie hipocroma, cu grade variate de severitate, valorile hemoglobinei fiind cuprinse intre 8,5 si 11 g/dl.

Din intregul lot studiat, 14 bolnavi au prezentat o leucocitoza cu valori cuprinse intre 8000 si 12000 leucocite/ mm³, iar 11 bolnavi au prezentat leucopenie (< 4000 leucocite/mm³) sau leucocite in limite normale.

La determinarea formulei leucocitare s-au constatat urmatoarele modificari:

oNeutrofilie-8cazuri
oEozinofilie-3cazuri
o Limfocitoza - 2 cazuri

Prezenta eozinofiliei este o expresie a starii alergice postanginoase,
limfocitoza poate indica o suprainfectie de natura virala, iar neutrofilia sugereaza existenta unei infectii de focar.

Determinarea V.S.H.-ului

Din totalul de 25 cazuri, V.S.H.-ul a fost modificat in 14 cazuri, variind in felul urmator:

o 2 bolnavi au prezentat V.S.H. foarte accelerat (42 - 90 mm/h)
o 7 bolnavi au prezentat V.S.H. moderat crescut (26 - 30 mm/h)
o 5 bolnavi au prezentat V.S.H. putin accelerat (20 - 25 mm/h).

Desi determinarea V.S.H.-ului este unul dintre cele mai vechi teste utilizate in diagnosticul paraclinic al infectiei de focar, in general, si al RAA, in special, valoarea sa este destul de redusa, datorita caracterului sau nespecific, orice infectie prezenta in organism fiind insotita de o modificare a V.S.H.-ului.

4. Determinarea fibrinogenuiui

Fibrinogenemia a fost crescuta la 9 dintre cei 25 subiecti studiati, valorile fiind cuprinse intre 400 si 750 mg/dl. Cresterea valorilor fibrinogenului seric este insa de asemenea nespecifica, indicand doar prezenta unei infectii in organism, nu si sediul acesteia.

5. Testarile imunologice - ofera posibilitatea unui diagnostic etiologic corect si, totodata, orientarii actului terapeutic spre o stimulare a mecanismelor de aparare proprii ale organismului.

a). determinarea titrului ASLO la cei 25 de bolnavi a condus la urmatoarele rezultate:

- in 15 cazuri - titrul ASLO a fost crescut (250 - 1660 U/ml)
- in 10 cazuri - titrul ASLO a fost in limite normale.

Valorile crescute ale titrului ASLO pun in evidenta anticorpi formati impotriva streptolizinei 0, una dintre exotoxinele streptococului. Dupa anginele streptococice, titrul ASLO creste dup o perioada de latenta de 1 - 4 saptamani, ajungand la valori de 250 - 1250 U/ml. Ulterior, titrul ASLO se normalizeaza, mentinerea lui la valori ridicate in faza de stabilizare a bolii, semnificand persistenta unui focar de infectie, cresterea titrului ASLO fiind conditionata de diseminarea continua in sange a antigenelor de la nivelul criptelor amigdaliene.

De asemenea, s-a observat ca infectiile streptococice repetate conduc la un raspuns imunologic mai intens, in timp ce, prin tratamentul precoce al anginelor cu antibiotice, anticorpii apar in titru mult mai mic.

Exista o serie de factori care intretin niveluri ridicate ale titrului ASLO perioade mai indelungate, factori dintre care amintim:

. reinfectii clinice sau subclinice cu manifestari minore, nesesizate de subiect

. asocieri cu flora microbiana penicilino-producatoare (stafilococi)
. TBC pulmonara

. Infectia cu virusuri adenofaringoconjunctivale

. Infectii amigdaliene cronice greu abordabile de catre antibiotice.

Dintre pacientii cu valori crescute ale titrului ASLO am constatat prezenta semnelor de infectie de focar la 6 subiecti, la restul de 9 subiecti lipsind tabloul clinic caracteristic unei manifestari la distanta.

Dintre bolnavii cu valori normale ale titrului ASLO, unul a prezentat o
simptomatologie specifica infectiei de focar (manifestari osteo-articulare).

Datele neconcordante intre prezenta unui titru ASLO crescut si prezenta infectiei de focar - in sensul normalizarii titrului ASLO cu persistenta unui focar de infectie latent, evidentiaza necesitatea efectuarii si a altor teste imunologice in scopul stabilirii corecte a diagnosticului de infectie amigdaliana cronica de focar.

b). Dozarea Ig serice G, A, M a pacientii din lotul de studlu a condus la urmatoarele rezultate:

Ig G - a avut valori crescute la 5 bolnavi

Ig A - a avut valori crescute la 9 bolnavi

Ig M - a avut valori crescute la 6 bolnavi.

La 5 pacienti nu s-au inregistrat cresteri ale nivelelor serice de Ig G, A sau M.

Amigdala palatina este capabila sa produca anticorpi, fiind unul dintre organele limfoepiteliale permanent expuse la variati stimuli antigenici. Prin tehnici de imunofluorescenta s-a demonstrat sinteza de Ig G la nivelul amigdalei palatine si s-a precizat localizarea Ig G, Ig A si Ig M la nivelul foliculului amigdalian, ariilor interfoliculare si epiteliului criptic.

Ig A este mai abundenta in amigdala palatina decat in ganglionii limfatici, ceea ce poate fi explicat prin necesitatea prezentei Ig A in mucoasa cavitatii bucale, Ig A fiind strans legata de mecanismele de protectie de la acest nivel. Ig G este cea mai raspandita imunoglobulina din amigdala.

Capacitatea amigdalelor de a produce anticorpi la locul de contact cum
antigenele subliniaza importanta rolului de protectie imuna pe care il detin aceste organe.

c). determinarea proteinei C reactive - am observat prezenta proteinei C reactive la 5 bolnavi din totalul de 25. Desi constituie o proba nespecifica a inflamatiei, proteina C reactiva poate fi utila in diagnosticul biologic al RAA, ea fiind considerata si un indiciu in urmarirea evolutiei bolii.

d). determinarea crioproteinelor serice - din cele 25 de cazuri studiate, 4 au avut crioproteine prezente.

e). determinarea nivelului c.i.c. - s-au inregistrat niveluri crescute de complexe imune circulante la 8 din cele 25 de cazuri.

Aceste procente destul de mari de crioproteine serice (20%) si c.i.c. cu nivele crescute (30%) demonstreaza rolul pe care il au mecanismele imune in declansarea infectiei de focar.

f). dozarea fractiunii C3 a complementului seric - a aratat o scadere a acestuia la 4 din cele 25 de cazuri studiate (16%), aceasta scadere fiind, de asemenea, o dovada a mecanismelor imunopatogenice ale infectiei de focar.

g). determinarea factorului reumatoid - la 4 din cele 25 de cazuri s-a
constatat prezenta factorului reumatoid, autoanticorp implicat in patogeneza
raspunsului inflamator sinovial.

6. Examenul histopatologic al amigdalelor extirpate a aratat prezenta
modificarilor caracteristice inflamatiei cronice. Trebuie mentionat faptul ca la cazurile cu pusee acute, ablatia chirurgicala s-a realizat dupa o perioada de 3 saptamani si ca nu a existat nici un caz cu modificari de tip displazic.

Pe baza investifatiilor clinice si paraclinice expuse am identificat la cei 25 de bolnavi tipul de amigdalita (9 cazuri cu amlgdalita hipertrofica, 13 cazuri cu amigdalita scleroatrofica si 3 cazuri cu amigdalita acuta), precum si prezenta sau absenta complicatiilor la distanta.

Din totalul pacientilor, 5 au prezentat manifestari al distanta (20%). Dintre acestia au fost:

o 3 bolnavi cu manifestari osteo-articulare (1 cu RAA si 2 cu dureri articulare)

o 1 bolnav cu manifestari cardiace

o 1 bolnav cu glomerulonefrita acuta post-streptococica.

Acest procent destul de mare demonstreaza rolul infectiei de focar amigdalian in aparitia manifestarilor la distanta. Toti acesti pacienti cu complicatii la distanta au beneficiat de ablatia chirurgicala a amigdalelor, dupa operatie simptomatologia ameliorandu-se simtitor.

Totusi, avand in vedere procentul de 80% din cazurile studiate care nu au prezentat manifestari la distanta, se pune in discutie oportunitatea amigdalectomiei la pacientii cu diagnosticul de amigdalita cronica.

Alaturi de anamneza corecta, examenul clinic complet si investigatiile
biologice uzuale, testele imunologice si-au dovedit utilitatea in precizarea
diagnosticului de focar de infectie amigdalian. Astfel, numai prin imbinarea acestor metode de investigatie se poate stabili daca bolnavul se incadreaza sau nu in grupul indicatiilor de amigdalectomie si se poate indica modalitatea optima de tratament.

CONCLUZII

Oto-rino-laringologia este specialitatea medico-chirurgicala in cadrul careia patologia specifica a infectiei de focar ocupa un loc central. Formatiunile limfatice din componenta inelului Waldeyer sunt implicate in mod direct in toate infectiile de focar ORL, iar amigdala palatina s-a dovedit a fi, alaturi de sinusurile paranazale, localizarea cea mai frecventa a focarului infectios.

Rolul biologic esential al amigdalei normale este cel de aparare ;

celulele imunocompetente din structura amigdalei sanatoase se integreaza, in conditii de echilibru imunologic, intr-un sistem fiziologic imunoreactiv, dar in conditiile unor inflamatii repetate acest rol benefic poate vira spre agresiune, amigdalele transformandu-se intr-o poarta de intrare pentru diverse afectiuni, devenind deci locul de plecare al infectiei de focar.

In cazul acutizarlor frecvente ale inflamatiei amigdaliene pe fondul
persistentei factorilor favorizanti locali si generali, singurul tratament logic este
amigdalectomia. Realizarea unui consens in luarea deciziei operatorii nu poate fi facuta decat prin analizarea individuala a fiecarui caz sub toate aspectele clinice si paraclinice si printr-o colaborare activa cu alte specialitati. La pacientii corect selectionati amigdalectomia duce la o imbunatatire semnificativa a calitatii vietii.

Amigdalectomia nu reduce in mod semnificativ concentratia serica
a imunglobulinelor. Se pare ca functiile imunitare ale amigdalelor pot fi compen­
sate de celelalte formatiuni limfoepiteliale faringiene

Imbinand studiul clinic si datele din literatura de specialitate, lucrarea de fata si-a propus sa arate locul important ocupat de amigdalita cronica si

infectia de focar in morbiditatea generala, precum si rolul dificil al medicului ORL in colaborare cu medicul internist de a pune diagnosticul de infectie amigdaliana cronica si de a indica ablatia chirurgicala a amigdalelor ca gest operator eficient.

In urma studiului efectuat pe un numar de 864 de pacienti diagnosticati cu amigdalita cronica in clinica de ORL Coltea intre anii 2002-2005, am desprins urmatoarele concluzii:

Valori apropiate ale numarului de cazuri inregistrate in fiecare an din perioada 2002-2005

* Predominanta infectiei de focar amigdalian la tinerii cu varsta cuprinsa intre 20-29 de ani ( 36.84%) si la sexul masculin( 53.81%)

* Cresterea adresabilitatii la medic a pacientilor cu amigdalita cronica in lunile aprilie, mai si octombrie

* Predominanta amigdalelor de tip hipertrofice (51%) evidentiate la examenul ORL

* Complicatiile la distanta au fost prezente in 23.84 % din cazuri; cele mai frecvente au fost manifestarile articulare (47.57%) respiratorii (16.99%) si cardiace (10.19%). Manifestarile renale fiind evidentiate doar la 17 bolnavi (8.25%).

* Cele mai frecvente complicatii locale au fost flegmonul periamigdalian ( 20,6 %) si rinitele si rinofaringitele cronice (21, 7%); de asemenea relativ frecvent a fost descrisa si otita medie (3,8 %)

* Procentul de indicatii a amigdalectomiei ( 92,1%) a fost net superior celui de contraindicatie (7, 9%), ablatia chirurgicala raminind in continuare metoda cea mai folosita pentru eradicarea focarului infectios si prevenirea complicatiilor.

* In unele cazuri tratamentul chirurgical a fost inlocuit cu cel conservator, penicilina fiind antibioticul cel mai frecvent utilizat, dar trebuie subliniata existenta unei alternative terapeutice reprezentate de asocierile de tip amoxicilina- acid clavulanic, alternativa care s-a dovedit a avea o eficienta ridicata.

* Din totalul cazurilor operate ( 849) complicatii au aparut doar la un numar de 45 de pacienti ( dintre acestia 30 au prezentat hemoragii precoce si tardive iar 10 cazuri de infectii loco-regionale.

Studii efectuate pe un lot 25 bolnavi in ceea ce priveste examinarile paraclinice ( exudat faringian, teste inflamatorii, teste imunologice ) au dus la confirmarea concluziilor anterior exprimate.

INDEX BIBLIOGRAFIC

Aprilie M., Callan N. - The effect of intravenous Dexamethasone in Pedriatic adenotonsillectomy, Arch-Otolaryngology-Had-Nek-Surgery, 1996, pg. 117-120

2. Bannister L. - Oral cavity and related structure in Gray's anatomy -37-ed, Ed. Churcill Livingstone, 1995

3. Brook I., Goger A. - Effect of penicillin of cefprazil trerapy on tonsilar flora, J-Antimicrob- Chemother, 1997, pg. 518-526

4. Brookl. Yucun P. - Changes in the core tonsillar bacteriology of recurrent tonsillitis, Clin-Infect-Diseases, 1995, pg. 171-176

5. Brukner I. - Glomerulonefrita acuta, in Medicina interna, vol. I-II, Ed. Medicala, Bucuresti, 1980

6. Buruiana M., Mustatea N., Ivanovici M. - Amigdalita palatina cronica in Otorinolaringologie, Ed. All, 1998

7. Buruiana M., Mustatea N. - Amigdalectomia si/sau terenul alergic la copil, in Otorinolaringologie, 1997, pg. 95-96

8. Calarasu R., Ataman T., Zainea V. - Manual de patologie otolaringologica si chirurgie cervicofaciala, Ed. Universitara "Carol Davila", Bucuresti, 2000

9. Colman B., Hall S. - Chronic tonsillitis, In Deseases of the nose, throat and ear, 12-ed 1990, pg. 129-139

10. Diculescu I., Onicescu - Histologia amigdalei palatine in Histologie - vol. II, Ed. Didactica si pedagogica, 1974

11. Fujumori I., Yamanda T. - Incidence of alfa-streptococcus inhibitory activity against beta-streptococcus in patients whit tonsillitis Nippon-kaiho, 1992, pg. 400-408

12. Garbea St. - Amigdalita cronica in patologia O.R.L., Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1980, pg. 238-245

13. Gherasim L. - Reumatismul articular acut, Medicina Interna, vol. II, Ed. Medicala, Bucuresti 1996, pg. 234-251

14. Ionescu N. - Amigdalite si rinosinuzitele, Ed. Medicala, Bucuresti, 1973

15. Ionescu N. - Curs de otolaringologie-ed. a 2-a, Ed. Amalteea, Buc., 1997

16. Lotreanu V., Buruiana M., Mustatea N. - Otorinolaringologie pediatrica - Ed. Medicala, Buc., 1992

17. Leonid Teodorescu - Orientari in Oto-rino-cervico-laringologie, ed. Junimea, Iasi, 1981, pg. 89-100

18. Missiorik D., Alvi A. - Post tonsillectomy hemorrage, an assessement of risk factors, Int-J-Padiatr-Otorhinolaryngology, 1996, pg. 35-43

19. Nord C. - The role of anaerobic bacteria in recurrent episodes of sinusites an tonsilitis, Clin-Infect-Diseases, 1995, pg. 1512-1524

20. Perry M. - The specialised structure of crypt epithelium in the human palatine tonsil and its functional significance, J. Anat., 1994, pg. 111-127

21. Popescu C. R. si colab. - Otorinolaringologie, Editura Info-Team, Bucuresti, 1997

Popescu C. R. - Tratamentul chirurgical al cancerului de amigdala palatina, Editura Conphys 2002, pg.11-31

23. Sorin M. Sabau - Amigdalita cronica si conceptul infectiei de focar Editura University press Targu Mures

24. Popescu E., Ionescu R. - Reumatismul articular acut in Compediu de reumatologie, Ed. Tehnica, Buc., 1997, pg. 136-138

25. Ramirez A., Peridola D. - β-hemolitic streptococi in tonsil hipertrophy and recurrent tonsilitis, Eferm-Infecc-Microbiol-Clin, 1997, 15, pg. 315-318

26. Srafoleanu D., Chiriac G. - Amigdalita palatina cronica in otorinolaringologie, Ed. Medicala, Buc., 1993, pg. 189-193

27. Sarafoleanu D., Sarafoleanu C. - Amigdalita palatina cronica in Compendiu O.R.L., Ed. National, 1997

28. Voiculescu V. - Boli poststreptococice si profilaxia lor in Boli infectioase, Ed. Medicala, Buc., 1990, pg. 40-45