Aristichthys nobilis (Rich., 1845)

Aristichthys nobilis (Rich., 1845)

Clasa : Actinopterygii

Ordinul : Cipriniformes

Familia : Cyprinidae

Alte denumiri specifice care apar in lucrarile de specialitate: Leuciscus nobilis (Richardson, 1845), Hypophthalmichthys nobilis (Günther, 1868; Nicols, 1943), Hypophthalmichthys simani (Bleker, 1879).

Denumiri populare: crap cu capul mare, novac (in Romania), datorita ritmului foarte mare de crestere si a puterii cu care ii infrunta pe pescari sau crap marmorat, datorita numeroaselor pete negre distribuite neregulat pe suprafata corpului sau (foto nr. 2).

Caracteristici distinctive: novacul are un corp puternic, comprimat lateral si capul mare. Solzii sai sunt foarte mici. Novacul prezinta aproximativ 85 - 100 solzi, de-a lungul liniei laterale si 26 - 28 siruri de solzi, deasupra acesteia. Capul este mai mare decat al sangerului, la populatiile din Romania reprezentand 30,79 - 33,9%, iar la populatiile din fosta U.R.S.S. 36,6% .

Raportat la lungimea corpului, caracterele morfologice sunt urmatoarele: spatiul preanal 68,1 - 68,5%, spatiul predorsal 53,1 - 53,5%, spatiul preventral 46,2 - 46,6%, inaltimea maxima 30,8 - 31,2%, inaltimea minima 10,9%, pedunculul caudal 20,8 - 22,8%, pectorala 20,4 - 20,6%, ventrala 17,3 - 17,4%, baza dorsalei 10,2 - 10,7%, baza analei 14,5 - 15,6%, lungimea capului 33,3 - 33,9%, botul 8,7 - 8,9%, ochiul 4,06 - 4,46%, grosimea maxima reprezinta 50,7 - 54,2% din inaltimea maxima a corpului, iar ochiul 25,7 - 27,0% din spatiul interorbitar (Manea, 1985).

Pe partea ventrala a corpului prezinta o carena scurta, care se intinde numai intre inotatoarele ventrala si anala. Abdomenul este rotunjit. Spinii branhiali, in numar de 450 in medie sunt neanostomozati.

Formula inotatoarelor este urmatoarea: D II 8(9), A II 13-14, P I 18, V I 8, C 19-20.

Exemplarele de talie mai mare prezinta, la baza inotatoarei dorsale, un spin puternic, rigid si fara zimti, iar la baza inotatoarei anale un spin usor zimtat. Inotatoarea dorsala are 8 radii moi (foarte rar 9), iar anala 13 radii moi (foarte rar 14). Branhiile sunt lungi, cu aspect de pieptene, apropiate intre ele si nu fuzioneaza cu placile spongioase. Formula dintilor faringieni este 4 - 4 (Robinson si Buchanan, 1988). Linia laterala 98 - 107 (101) (tabel nr. 2).

Aceasta specie este asemanatoare cu sangerul, dar se poate distinge de acesta, datorita faptului ca are carena ventrala mai scurta si extinsa numai de la orificiul genital, pana la baza inotatoarei pelviene (fig. nr. 1).

Figura 1: Aristichthys nobilis (jos) - partea ventrala - comparativ cu Hypophthalmichthys molitrix (sus). Se remarca lipsa carenei pe abdomen la Aristichthys nobilis.

Intre cele doua specii mai exista si alte deosebiri si anume:

-intestinul este de 3,82 - 4,91 ori mai lung decat corpul;

-culoarea corpului si a partii dorsale a corpului este neagra;

-pe partile laterale ale corpului, uneori, solzii sunt pigmentati;

-toate inotatoarele sunt intens colorate, numai istmul este alb;

-novacul este un peste mai linistit si mai rezistent la traumatisme si manipulari, comparativ cu sangerul;

-are capul mai mare;

-distanta dintre insertia inotatoarelor pectorale si ventrale este mai mica;

-inotatoarele pectorale si ventrale sunt incomparabil, mai lungi;

-inotatoarele dorsala si anala sunt mai inalte;

-pedunculul caudal este mai lung;

-spatiile preorbitar si cel interorbitar sunt mai mari.

Cele mai mari deosebiri se refera, totusi, la pozitia carenei si structura aparatului branhial.

Caracteristic novacului, mai este si faptul ca poseda numeroase pete negre, distribuite in mod neregulat pe suprafata corpului sau.

Novacul se poate gasi in exclusivitate in ape dulci, atat in zonele de origine, cat si in zonele in care a fost aclimatizat. In privinta tolerantei la temperatura, specia se poate gasi numai in ape temperate, insa nu sunt cunoscute cu precizie tolerantele termice. Novacul este originar din raurile de ses ale Chinei, fiind intalnit din nordul, pana in sudul Chinei, in fluviile Huan Ho, Yangtze, Pearl si in vest (Si Kiang, Han Ciang si Min) (Bocshung, 1992). Aceasta specie este crescuta in toate apele temperate din lume, pentru a fi folosita, atat pentru consum, cat si pentru controlul calitatii apei (Cremer si Smitherman, 1980; Burke si colab., 1986; Dong si colab., 1992). Pe teritoriul S.U.A. novacul este considerat aclimatizat numai in Missouri (Courtney si altii, 1991).

In legatura cu regimul de hranire sunt putine informatii despre ecologia hranirii novacului salbatic, care traieste in arealul de origine sau in bazinele tributare golfului Mexic. Consideratiile asupra hranirii novacului au la baza informatiile obtinute prin analizarea pestilor crescuti in piscicultura.

Majoritatea autorilor, care au studiat aceasta problema, considera ca novacul este predominant zooplanctonofag (Lazareva si colab., 1977; Cremer si Smitherman 1980; Burke si colab., 1986; Dong si Li, 1994).

Hrana caracteristica speciei A. nobilis este zooplanctonul, ca hrana secundara consumand fitoplancton, detritus organic si intamplator, larve de insecte (Nicolau si colab., 1973).

Totusi, aceasta specie este oportunista, iar atunci cand concentratia zooplanctonului este scazuta poate consuma fitoplancton si detritus organic. In conditii de cultura, in S.U.A., Burke si colab., (1986) au constatat ca zooplanctonul constituie pana la 90% din hrana consumata de novac, insa variaza in functie de sezon, fiind asociat cu specii coloniale de fitoplancton, care devine predominant (pana la 70%) in timpul verii. Detritusul apare, intotdeauna, ca o componenta majora a hranei novacului. Cremer si Smitherman (1980) au constatat ca detritusul constituie, in medie, 69,3% din sursele de hrana. Lazareva si colab., (1977) au studiat aceasta specie crescuta in bazine cu zooplancton putin, constatand ca detritusul constituie 87 - 97% din resursele de hrana. Aceasta specie poate consuma cu usurinta furaje (Cremer si Smitherman, 1980). Pe baza indicatiilor chimice, specia poate detecta cu usurinta concentratiile zooplanctonice, pe care le utilizeaza ca hrana (Dong si Li, 1994). In urma analizelor continutului intestinal si al observatiilor facute, Cremer si Smitherman (1980) au aratat ca novacul filtreaza planctonul din toata masa apei.

Novacul filtreaza hrana in functie de marimea particulelor de hrana (Dong si Li, 1994). Consumarea de catre novac a zooplanctonului, mai mult decat a fitoplanctonului, se bazeaza pe caracteristicile mecanice ale aparatului sau filtrator si pe volumul mare aspirat in timpul ingestiei, care este mult mai mare decat la sanger (Cremer si Smitherman, 1980). Aceeasi autori au trecut in revista diferentele morfologice dintre aparatele de filtrare ale sangerului si novacului, constatand ca novacul filtreaza particulele cu dimensiuni care variaza intre 17 - 300 μm, majoritatea particulelor filtrate fiind de 50 - 100 μm.

Au fost identificate modificarile ontogenetice in ecologia hranirii novacului. Aceste au fost studiate si expuse de catre Lazareva si colab., (1977), pentru pestii crescuti in bazinele piscicole din Daghestan.

In primul stadiu larvar, novacul incepe sa se hraneasca cu infuzori si fitoplancton.

In stadiul larvar II, consuma in special protococale, mici cantitati de diatomee si alge verzi, pe langa acestea ingurgitand si mici cantitati de zooplancton.

In stadiul larvar III, formele zooplanctonice reprezinta aproape 100% din hrana consumata, fiind reprezentate de diferite forme mici de rotifere si nauplii de copepode. In acest stadiu, in micile cantitati de fitoplancton consumat, predomina diatomeele.

In stadiul IV larvar este consumat zooplancton mai mare, reprezentat de stadii juvenile de cladocere, copepoditi de cyclopide si larve de chironomide. Fitoplanctonul reprezinta 2 - 18% din hrana ingerata si este reprezentat, mai ales, de diatomee si intr-o masura mai mica de cyanoficee, protococale si euglenide.

In stadiul larvar V si in continuare, rolul zooplanctonului in dieta novacului scade. Rolul minor al zooplanctonului in hrana novacului, constatat de Lazareva si colab., 1977), se datoreaza, probabil, concentratiilor reduse ale zooplanctonului, in bazinele in care au crescut pestii studiati de acesti autori.

La pestii in varsta de 1 - 2 ani, diatomeele raman cele mai frecvente forme de fitoplancton consumat, alaturi de cantitati mai mici de protococale, cyanoficee, cloroficee si chrysoficee, fiind remarcata, de asemenea, o evidenta selectivitate asupra fitoplanctonului (Dong si Li, 1994). Intre cele mai frecvente forme zooplanctonice consumate in dieta novacului, predominante sunt Moina, Cyclops si Chydorus.

In legatura cu reproducerea si fecunditatea, Verigin si colab., (1990) a raportat ca fecunditatea femelelor de novac variaza intre 204.300 - 1.658.800 icre/femela, cu variatii tipice intre 660.000 si 872.000 icre. Aceeasi autori au constatat, de asemenea, ca diametrul icrelor variaza intre 4,5 - 5 mm. Novacul se reproduce in mediu reofil, in straturile inferioare ale apei. Icrele sunt pelagice si au o perioada scurta de dezvoltare embrionara. Este mai putin pretentios, decat sangerul, in ceea ce priveste continutul apei in oxigen, in special in perioada de iarna.

Aceasta specie are o crestere mai rapida, in conditii optime de mediu si hrana, putand ajunge chiar la 200 - 500 g/exemplar, in primul an de viata.