Echipamente si unelte de pescuit utilizate in pescuitul marin. efecte functionale adverse asupra resurselor escaresti si a habitatelor specifice

ECHIPAMENTE SI UNELTE DE PESCUIT UTILIZATE IN PESCUITUL MARIN. EFECTE FUNCTIONALE ADVERSE ASUPRA RESURSELOR ESCARESTI SI A HABITATELOR SPECIFICE

1. Generalitati

Pescuitul se poate defini ca o suma de actiuni: investitii (unelte, ambarcatiuni, instalatii portuare, unitati de prelucrare, personal calificat, sector cercetare etc.), cercetare-prosectare, identificare, concentrare, retinere, prelevare etc., care au drept scop realizarea unor capturi de peste sau alte resurse biologice acvatice comestibile.

Pescuitul poate fi practicat individual sau in grup, iar dupa anvergura actiunilor enumerate mai sus, in practica pot fi intalnite urmatoarele categorii:

* pescuitul individual, practicat de catre pescarii sportivi sau populatia riverana, este un pescuit de mica anvergura, avand drept scop fie destinderea, amuzamentul, fie asigurarea sau completarea hranei zilnice individuale sau familiale. Uneltele utilizate sunt simple, ieftine, in general unelte cu carlige: undite simple, actionate manual sau mecanic, undite tractate, etc, iar ambarcatiunile utilizate sunt de dimensiuni reduse, propulsate manual, cu vele sau cu motor. Resursele urmarite sunt pestii rapitori, atrasi de nada artificiala sau naturala, capturile realizate sunt reduse, marimea acestora fiind functie de efortul de pescuit;

* pescuitul artizanal, este o activitate de grup, cu un caracter familial in general, practicat de catre populatia riverana din tarile subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, avand drept scop acoperirea nevoilor alimentare proprii si realizarea de beneficii, prin vanzarea excedentului pe plan local. Avand in vedere forta de munca disponibila, in pescuitul artizanal se utilizeaza o gama mai larga de unelte: carlige, de tipul unditelor, paragate fixe si in deriva, unelte din plasa, de timpul setcilor fixe si plutitoare, navoadele marine, plase punga de dimensiuni reduse, unelte tip capcana. Manevrarea uneltelor se efectueaza de la bordul uneia sau mai multor ambarcatiuni de pescuit, rezultatul fiind cresterea efortului de pescuit si implicit a capturii;

* pescuitul semiindustrial, este o faza de trecere de la forma artizanala la cea industriala, progresul constand in cresterea nivelului efortului de pescuit si a capturii, prin diversificarea activitatii, cresterea parcului de nave, a dimensiunilor si dotarii tehnice a acestora, dotarea cu unelte cu capacitati sporite de prindere, asigurarea sectorului cu personal calificat. Acest tip de pescuit se practica in statele subdezvoltate sau in curs de dezvoltare, gestionare ale ZEE, in cadrul unor societati mixte, avand ca parteneri armatori cu experienta, dornici sa paticipe la exploatarea resurselor locale;

* pescuitul industrial, este activitatea de pescuit de anvergura, in care actiunile componente se regasesc la un nivel inalt si complex. Pescariile industriale poseda una sau mai multe flote, alcatuite din nave specializate sau universale, dotate cu aparatura de navigatie si pescuit, cu utilaje destinate manevrarii uneltelor si prelucrarii initiale a capturilor. La acest nivel, se pot aborda in pescuit toate categoriile de resurse marine, productivitatea pescuitului fiind asigurata de dotarea tehnica a unitatilor de pescuit, gradul de calificare al personalului implicat, precum si de calitatea informatiilor pescaresti furnizate de sectorul de cercetare aferent.

De asemenea, pescuitul este o activitate traditionala care de-a lungul timpului a avut un rol esential in economia regiunilor marine, forma de functionare fiind de tip industrial si artizanal.

Cea mai importanta resursa exploatata comercial, cu implicatii traditionale o constituie resursa piscicola. Resursele biologice marine sunt esentiale pentru supravietuirea umanitatii dar dupa cum bine se stie, desi ele se reinoiesc, nu sunt infinite si de aceea trebuie sa fie gestionate corect prin corelarea activitatilor de pescuit in functie de starea stocurilor.

Prin folosirea unor unelte si tehnici de pescuit neselectiv - distructive si efectuarea unui pescuit excesiv la anumite specii, poate fi periclitata starea rezervelor prin pescuirea puietului sau distrugerea unor comunitati bentale cu rol trofic sau de refugiu pentru multe specii de pesti.

Pentru o gestionare integrata a resurselor pescaresti trebuiesc luate diferite masuri manageriale

cum ar fi de exemplu masurile tehnice privind reglementarea uneltelor de pescuit (caracteristici constructive, conditii de folosire, etc.). O astfel de masura tehnica o constituie reglementarea dimensiunii ochilor de plasa, pentru a imbunatatii proprietatile selective ale uneltei, in scopul reducerii nivelului capturii de tineret si cresterii implicite a nivelului recrutarii. Astfel, pentru realizarea unui pescuit selectiv, de protejare a generatiilor tinere de pesti, se impune necesitatea utilizarii pe tip de unealta, a unei dimensiuni a ochiului de plasa care sa permita retinerea pestilor cu o lungime minima totala mai mare decat lungimea pe care o ating dupa prima reproducere, pentru a facilita pestelui posibilitatea sa se reproduca cel putin o data.

2. Tipuri de nave de pescuit

Desfasurarea procesului de pescuit implica o multitudine de activitati care conditioneaza atat pescuitul propriu zis cat si prelucrarea si ulterior desfacerea produselor realizate. In principal existenta unei flote de pescuit este determinata de: baza de constructie si reparatii de nave / ambarcatiuni; baza de confectionare si reparatii unelte de pescuit; baza de desfacere; porturi pentru descarcarea produselor; retea frigorifica; existenta personalului calificat.

In general o flota de pescuit se compune din: nave de pescuit; nave frigorifice de prelucrare sau transport; nave de aprovizionare materiale si combustibil; nave pentru fabricarea conservelor si a altor produse; nave auxiliare pentru interventii si reparatii.

In Marea Neagra, speciile de pesti ce constituie baza unui pescuit comercial, pot fi capturate cu urmatoarele tipuri de nave:

a. Traulere - construite intr-o mare varietate de tipuri, in functie de destinatia si anvergura activitati de pescuit. Astfel, in functie de zona de pescuit, pot fi costiere sau expeditionare iar din punct de vedere a amplasarii puntii si a echipamentelor de pescuit, pot fi traulere cu puntea de pescuit amenajata la pupa (traulere cu slip, semislip, portal rabatabil) sau prova (destinate pescuitului lateral sau in tandem)(Nicolaev, 1988)(Fig. 1). Fara a insista asupra principalelor caracteristici ale acestor traulere se pot evidentia operatiunile pe care le executa o nava trauler: navigatie; recunoasteri operative; pescuit; prelucrarea si inmagazinarea produselor; transbordare-produse, materiale. O nava trauler poate dispune de: instalatia de propulsie; instalatia de guvernare; instalatia de incarcare-descarcare; aparatura de pescuit si navigatie; instalatii de pescuit; instalatii de prelucrarea capturii.

La bordul acestor nave, pestele pescuit poate fi pastrat in amestec cu gheata sau sub forma sarata, intr-o magazie izolata termic si prevazuta cu instalatii de refrigerare.

b. Sainere - functie de raza de actiune se pot clasifica in:

- sainere expeditionare / dotate cu echipamente complexe pentru recunoasteri, pescuit, prelucrarea capturilor, magazii (in unele cazuri buncare cu apa preracita) (Fig. 2);

- sainere costiere - dotate cu magazii frigorifice.

O nava sainer dispune de: instalatia de propulsie si energetica (1000 si 4000 CP), echipamente pentru navigatie si cercetare (radare, aparate radionavigatoare, pilot automat, girocompas, loch, sonare-display, sonde verticale, batitermograf), instalatii pentru pescuit (platforma plasei punga, vinci, instalatia pentru manevra de ridicare a plasei, instalatie pentru transportul plasei); instalatie pentru prelevarea capturilor; echipamente pentru prelucrarea si inmagazinarea capturii.

In activitatile de pescuit de la litoralul romanesc al Marii Negre, pana in prezent nu sunt folosite acest tip de nava de pescuit

c. Traulere / Sainere - sunt nave dotate cu instalatii de pescuit atat cu traulul pelagic cat si cu plasa punga.

d. Driftere - nave de pescuit, in general de dimensiuni mici si medii, echipate cu setci (fixe sau in deriva), ale caror caracteristici costructive sunt functie de zona de pescuit si tehnologia pescuitului. In vederea desfasurarii activitptilor de pescuit, navele drivter sunt dotate cu: instalatii de propulsie; aparatura de navigatie, cercetare si pescuit, instalatii de pescuit, instalatii de prelucrarea si depozitarea capturii.

2.1. Structura flotei de pescuit din Marea Neagra

La nivelul anului 1995, conform statisticilor inregistrate de G.E.F/BSEP[1], flota de pescuit a celor sase tari riverane Marii Negre, este alcatuita din circa 4.866 unitati navale. Dintre cele 6 flote de pescuit se detaseaza net, flota de pescuit a Turciei cu 4.298 (88,1%) unitati navale, urmata la mare distanta de cea a Ucrainei cu 468 (9,4%) unitati navale. Restul flotelor, respectiv ale Bulgarie (15 unitati, 0,8%), Georgiei (46 unitati - 0,9%), Rusiei (26 unitati - 0,5%) si Romaniei (13 unitati - 0,3%) impreuna reprezinta doar o mica parte ce nu depaseste 2,5% (100 unitati navale) din numarul total de nave ce activeaza in zona Marii Negre. Analizand structura principalelor flote de pescuit, ale Turciei si Ucrainei, pe clase de tonaj, se poate observa faptul ca baza acestora este formata din nave de tonaj mic si mediu (pana in 100 TRB), cu 4.278 unitati navale (99,5%, din numarul total de nave) pentru Turcia respectiv 439 unitati (93,8%) pentru Ucraina.

Din punct de vedere al tipurilor de nave de pescuit, utilizate in capturarea resurselor pescaresti, flotele de pescuit al statelor participante la exploatarea acestora, sunt alcatuite din nave operationale (traulere costiere, sainere, traulere/sainere si driftere), nave de transport peste, nave uzine si nave de cercetare. Structura pe nave a principalei flote de pescuit din Marea Neagra, este formata in special din driftere - 52,86% (2.580 unitati), traulere/sainere - 4,4% (305 unitati), sainere - 4,1% (223 unitati) si traulere - 3,1% (183 unitati), restul de nave (1.042 unitati) practicand un pescuit specializat al altor specii de pesti (Tabel 2).

Tabel 2

Distributia navelor de pescuit, pe tipuri de unitati si tari, in zona Marii Negre

2.2. Structura flotei de pescuit romanesti

Incepand din anul 1980, in componenta flotei de pescuit a Romaniei au intrat si nave trauler costier, prin cumpararea a doua nave poloneze de tip B 410 (Morunul si Delfinul), urmate de noi nave de acelasi tip sau de tipul Baltica (rusesti) si TCMN (romanesti). An de an, flota nationala de pescuit costier a crescut progresiv, prin achizitionarea de noi nave, atingand nivelul maxim in anul 1990 (20 unitati navale). Din punct de vedere al structurii flotei de pescuit pe clase de tonaj, aceasta era formata in principal de nave de tonaj mediu (50-150 TRB) (Tabel 3).

Tabel 3

Evolutia flotei de pescuit romanesti, pe tipuri de nava, in perioada 1980-2009

Dupa o dezvoltare intensa din perioada 1981-1989, prin cumpararea a peste 20 de traulere (oficial statisticile prezinta un numar de 23 de nave, dar ultimile 3 nave construite la santierul Naval Tulcea nu au mai intrat in exploatare, fiind vandute unor firme straine)(Nicolaev, 2000), fapt ce a dus practic la dublarea capturilor realizate la mare, dupa 1990 a urmat, de la un an la altul, declinul flotei, care a dus ca la nivelul anului 2001 sa nu mai existe decat 6 nave, iar in prezent doar doua nave (Flamengo 4 si Meduza 6) (tabel 4).

Tabel 4

Evolutia numarului de nave apartinand flotei de pescuit costier, in perioada 1981-2009

alte tipuri de nave

Flota de pescuit costier a fost alcatuita din trei tipuri de nave: B 410, de constructie poloneza, de 132 TRB/570CP; Baltica, de constructie ruseasca, de 98 TRB/300CP; TCMN, de constructie romaneasca, de 95 TRB/365CP.

Dupa anul 1990, un numar de sapte nave au fost detasate pentru a pescuii, in zona costiera a platformei mauritaniene, dar dupa o serie de campanii esuate au sfarsit prin a fi confiscate de Republica Mauritania. Restul navelor ramase au activat in zona litoralului, dar din cauza unui management defectos precum si a pierderii pietei de desfacere a pestelui au dus la vanzarea navelor, uneori pe un pret foarte mic. Flota s-a redus treptat, ramanand doar cinci nave.

In activitatile de pescuit cu traulul pelagic, la litoralul romanesc al Marii Negre, se folosesc trei tipuri de nave trauler costier cu traulare prin pupa, respectiv B - 410, Baltica si TCMN, dotate cu instalatii de pescuit si aparatura hidroacustica de detectare a pestelui, corespunzatore pentru realizarea unui pescuit eficient, in zona de larg (Nicolaev, 1988)(Tabel 1 si Fig. 3).

Dupa anul 1990 in pescuit au aparut si alte tipuri de nave trauler, fie prin modificarea unor nave (DRAGONUL ROU-P-040254 CT, BARACUDA II), fie cumpararea de nave din flota de pescuit turceasca (Pelican 1, YILDIRIMLAR I/ROU-P-060030-CT, HENDEM MUSTAFA/ROU-P-040026-CT

Fig. 3. Tipuri de traulere costiere (foto Maximov)

Tabel 1

Principalele caracteristici ale navelor trauler costiere

La bordul acestor nave, pestele pescuit poate fi pastrat in amestec cu gheata sau sub forma sarata, intr-o magazie izolata termic si prevazuta cu instalatii de refrigerare.

La navele trauler de tip Baltica si TCMN, puntea de pescuit este prevazuta cu un slip lat de circa 2,3 m si doua gruie de care sunt suspendate pasticile de traulare. In cazul navelor trauler de tip B-410, lansarea-virarea traulului si intermediarelor se realizeaza prin pupa navei, peste o rola cu latimea de circa 2,8 m. De asemenea, fiecare nava trauler costier prezinta la mijlocul puntii de pescuit cate o coloana portal pe care sunt fixate pasticile de descarcare a sacului, respectiv cate una (B-410) sau doua (Baltica si TCMN) bigi.

3. Unelte de pescuit

Crearea flotei de pescuit costier (1981), dezvoltarea lor ulterioara intr-un ritm accelerat, prin eforturi financiare considerabile, a necesitat realizarea de tehnologii de pescuit noi sau modernizate, necesare capturarii speciilor de pesti, implicit si a clupeidelor, cu valoare economica din diferite arii geografice. Cercetarile intreprinse de specialistii romani in tehnica pescuitului, au evoluat o data cu dezvoltarea flotei de pescuit, contribuind la proiectarea si elaborarea de unelte de pescuit, care sa duca la cresterea productivitatii pescuitului si reducerea cheltuielilor de productie.

Resursele pescaresti din Marea Neagra sunt capturate cu urmatoarele tipuri de unelte:

a. unelte de pescuit filtrante tractate: traul pelagic;

b. unelte de pescuit filtrante inconjuratoare: navoad marin, plasa punga;

c. unelte de pescuit talian, setca

d. unelte de pescuit cu carlige armate cu momeli: paragate, volta, taparina, naluca.

3.1. Unelte de pescuit filtrante tractate

Traul pelagic - este o unealta activa tractionata, prevazuta cu un sistem de armare care-i asigura in timpul pescuitului forma necesara filtrarii unui volum cat mai mare de apa. Este formate din patru piese: capac, talpa si doua piese laterale, simetrice doua cate doua. Intru-cat traulul este construit din elemente elastice, forma acestuia in timpul pescuitului va fi rezultatul echilibrului fortelor care apar ca urmare a rezistentelor hidrodinamice.

In perioada 1979-1990, specialisti din cadrul colectivului tehnica pescuitului din cadrul INCDM 'Grigore Antipa' Constanta, au realizat un numar de 6 traule, din care doua destinate pescuitului pelagic marin, a caror parametri functionali (Tabel 5) au dus la cresterea progresiva a productivitatii si au tinut cont de urmatoarele conditii:

Tabel 5

Principalele caracteristic ale unor tipuri de traule pelagice

- parametri tehnico-functionale imbunatatiti si in stransa corelare cu caracteristicile etologice ale speciilor care constituie obiectul pescuitului;

- manevrabilitate si reparare cat mai usoara;

- pret de cost redus;

- sistem de armare compatibil realizarii unor parametri functionali optimi.

Traulul pelagic este o unealta de pescuit de forma tronconica, echipat cu un sistem de armare propriu, tractata in masa apei cu ajutorul unei nave prin intermediul elementelor de legatura (vaiere, intermediare, fraie, etc.) (Fig. 4).

Fig. 4. Ansamblu nava-traul

Pescuitul cu traulul pelagic la litoralul romanesc al Marii Negre are un pronuntat caracter sezonier, impus de perioada limita in care isi face prezenta pestele in sectoarele acoperite de raza de actiune a navelor trauler costier. Pentru a retine selectiv pestii, dimensiunea ochiului de plasa (2a) de la camasa sacului de traul trebuie sa fie de 14-16 mm atunci cand se realizeaza un pescuit specializat la specia sprot, respectiv de 20 mm sau 24 mm cand obiectul pescuitului il reprezinta hamsia sau stavridul (Fig. 5).

. Unelte de pescuit filtrante inconjuratoare

Uneltele filtrante inconjuratoare sunt in general plase verticale cu care se inconjoara o anumita suprafata a apei, delimitand-o pana la un anumit nivel sau pana la fundul bazinului. Restrangerea suprafetei, se realizeza prin reducerea perimetrului inconjurat, in urma recuperarii extremitatilor uneltei pe mal sau nava / ambarcatiune (Adam si al., 1981; Bacalbasa, 1965).

a. Navod marin - este o unelta filtratoare inconjuratoare, capturarea pestelui efectuandu-se prin restrangerea suprafetei inconjurate de unealta, care filtreaza apa si retine exemplarele de pesti din perimetrul inconjurat (Fig. 6).

Fig. 5. Traul pelagic 50/35-74 m

Pentru confectionarea navodului marin se folosesc plase cu marimea ochiului (2a) cuprinsa intre 20-48 mm si finetea firului de 240 tex (N 4.100). Pescuitul cu navodul marin se realizeaza de-a lungul litoralului romanesc, pe substrat nisipos sau nisipos-malos la adancimi de 3-4 m in scopul capturarii cu predilectie a aglomerarilor de chefal.

Pentru a captura cu navodul marin pestii dintr-o anumita suprafata inconjurata, este necesar ca partea inferioara a uneltei (franghia cu greutati) sa aibe un contact permanent cu fundul marii, fapt care genereaza insa, efecte functionale adverse atat directe cat si indirecte asupra resurselor pescaresti, concretizate prin retinerea tineretului, respectiv a unor componente ale biocenozelor bentale cu rol trofic (crustacee, moluste, etc.) sau de refugiu (alge macrofite) pentru pesti.

Navoadele marine pot fi de doua tipuri: simetrice (lungimea aripii 1.000 m) si asimetrice (aripile avand lungimi de 1.000 si 1.250 m si o inaltime de 1,5-6 m).

Fig. Navod marin. parti componente: 1 - matita; 2 - privod; 3 - partea centrala; 4 - partea de la clece; 5 - clece; 6 - fraiele clecei; 7 - franghia de tractiune

Sunt utilizate in zonele de tarm, in numar destul de mic, de unele brigazi de pescari, fiind capturate in general specii de pesti de talie mica (datorita dimensiunilor mici ale laturilor ochiurilor de plasa din zona matitei / a = 10 mm), care intreprind migratii de-a lungul malului, printre care scrumbia, rizeafca, gingirica stavrid, chefal, lufar, cambula, calcan si uneori chiar sprotul. Cantitatile pescuite sunt in general mici, pestele fiind comercializat proaspat sau sarat.

Speciile de pesti mentionate mai sus sunt localizate in zona de mal, sub forma de aglomerari dispersate, fapt pentru care si capturile realizate cu navodul sunt in general mici. Aceasta situatie favorizeaza insa, mentinerea in stare vie a pestilor retinuti in matita navodului si da posibilitatea returnarii exemplarelor tinere, in mediul lor natural, atunci cand sunt recoltate din acest compartiment al uneltei (Nicolaev si al., 2004) .

b. Plasa punga - este o unealta pelagica filtratoare, inconjuratoare, fiind destinata pescuitului speciilor pelagice de card (sprot, hamsie, sardine, hering, macrou). Partile componente ale plasei punga sunt: aripa; pritonul; antepritonul si subpritonul; sardonul superior si inferior (rol de rezistenta); - franghia plutitorilor si a greutatilor; inele cu bride (rol de ingrelare si de dirijare a surmelei); - surmeaua (cu rol de punguire); codolele sau cablurile de manevra. Pentru armare se utilizeaza urmatoarele accesorii: flotori; franghia plutitorilor si a greutatilor; greutati, inele si surmeaua.

3.3. Unelte de pescuit fixe

Metoda de pescuit prin bararea directiei de deplasare si dirijarea pestelui intr-un spatiu redus consta in bararea directiei de deplasare a pestelui cu un perete vertical de plasa si dirijarea acestuia catre incinte realizate din plasa, intre care comunicarea se realizeaza prin culoare cu tenta de ingustare la trecerea de la o incinta la alta, facilitand retinerea pestelui. Uneltele de pescuit care functioneaza pe acest principiu se numesc capcane.

a. Capcanele - sunt unelte de pescuit stationar, fixate de substrat pentru functionare in anumite conditii de lucru, care bareaza drumul de deplasare al pestelui, dirijindu-l intr-un spatiu delimitat. Aceste unelte sunt realizate din plasa de relon si sunt echipate cu elemente de armare si fixare. Dimensiunile de gabarit sunt variabile, functie de conditiile de utilizare, dar indiferent de dimensiuni, elementele caracteristice ale capcanelor sunt: aripa care dirijeaza pestele, oborul care retine pestele dirijat intr-un spatiu limitat restrangandu-i posibilitatea de deplasare si camera de prindere care retine pestele. Unealta de tip capcana folosita in pescuit la litoralul romanesc, este talianul marin.

Talianul - este o capcana deschisa mare, utilizata in pescuitul marin de coasta si reprezinta o unealta cu un bun randament de pescuit. Principalele componente ale talienelor sunt: aripa, oborul si camera de prindere (1-3)(Fig. 7). Talienele pot fi instalate pe piloni (3-10 m) sau cu ajutorul flotorilor (plutitoare sau suspendate) (peste 10 m si fund pietros).

In alegerea locului de amplasare a talienelor trebuie respectate si cunoscute anumite conditii: zona de pasaj a speciilor, topografia arie, fiind preferate selfurile continentale plate, largi si line, fara sectoare stancoase, viteza curentului sa fie sub 1 m/s, la distante de 1,5-2 km intre taliene. Cele mai bune zone sunt platformele cu funduri nisipoase, favorabile pentru fixarea ancorajelor. Modul de fixare a unui talian este in functie de substratul zonei, putand fi fixat pe pari (zona nisipoasa) sau flotori (zona pietroasa)(Fig. 8).

In zona litoralului romanesc al Marii Negre, au fost instalate taliene in sectorul cuprins intre Sulina si Vama Veche, numarul lor a oscilat, de la un an la altul, functie de necesitatile fiecarei societati, intre 29 si 140 buc, maximum fiind atins in anii 1965 si 1987 (140 respectiv 139 Tabel

In ultimii 12 ani, efortul de pescuit la taliene a scazut constant de la 123 de taliene/1989, la 82/1993, 65/1996, 49/1998, 42/2000 si 29/2001, fiind amplasate in 12 puncte pescaresti din sectorul Portita-Vama Veche. Paralel cu reducerea numarului de taliene s-a diminuat si numarul personalului angrenat in activitatea de pescuit de la circa 400-450 pescari (1983) la numai 150-200 pescari (2006) si sub 100 pescari in prezent.

Fig 7. Forma si componentele unei talian

Fig 8. Moduri de instalare a talianului (foto Maximov)

Tabel 7.6

Evolutia numarului de taliene instalate in zona litoralului romanesc, in perioada 1955 - 2009

b. Setci - sunt unelte confectionate din plasa si retin pestele prin agatare sau incurcare, fiind destinate pescuitului speciilor distribuite in masa apei.

Dupa tehnica de pescuit setcile pot fi fixe (fixate pe piloti, cipeti, ancore sau ancorete) (Fig. 9) si in deriva (libere in masa apei).

Baranov (1914) descrie trei tipuri de retinere a pestelui in unelte de tip setca:

* prindere la nivelul operculelor (plasa se opreste dupa marginea operculelor);

* prindere de corp (plasa se opreste in fata dorsalei);

* prindere prin incurcare in ochii de plasa (dinti, maxilare, inotatoare, fara penetrarea ochiurilor plasei.

Dupa specia de peste care reprezinta obiectul pescuitului setcile pot fi clasificate astfel:

◙ setca pentru scrumbie de Dunare si chefal - sunt confectionate din plasa realizata din materiale sintetice poliamidice (relon), cu dimensiunea ochiului de plasa 2a = 60-64 mm si finetea firului sub 10.000 m/kg, posadite pe franghi din polipropilena cu diametrul de 3-5 mm, echipate la partea superioara cu plute respectiv cu plumbi la partea inferioara;

◙ setca pentru calcan - sunt confectionate din plasa realizata din materiale sintetice poliamidice (relon), cu dimensiunea ochiului de plasa 2a = 400 mm si finetea firului sub 350 m / kg, posadite pe franghii din polipropilena cu diametrul de 3-5 mm, echipate la partea superioara cu plute respectiv cu plumbi la partea inferioara (Fig. 10 si 11);

◙ setca pentru rechin - sunt confectionate din plasa realizata din materiale sintetice poliamidice (relon), cu dimensiunea ochiului de plasa 2a = 200-240 mm si finetea firului sub 3000 m / kg, posadite pe franghi din polipropilena cu diametrul de 3-6 mm, echipate la partea superioara cu plute respectiv cu plumbi la partea inferioara;

◙ setca pentru sturioni (ohan) - sunt confectionate din plasa realizata din materiale sintetice poliamidice (relon), cu dimensiunea minima a ochiului de plasa 2a = 200 mm si finetea firului sub 2.450 m/kg, posadite pe franghi din polipropilena cu diametrul de 4-8 mm, echipate la partea superioara cu plute respectiv cu plumbi la partea inferioara;

setca pentru guvizi - este confectionata din plasa realizata din materiale sintetice poliamidice (relon), cu dimensiunea ochiului de plasa 2a = 20-24 mm si finetea firului sub 13.000 m /kg, posadite pe franghi din polipropilena cu diametrul de 3-5 mm, echipate la partea superioara cu plute respectiv cu plumbi la partea inferioara.

3.4. Unelte de pescuit cu carlige armate cu momeli

a. Paragat - este o unealta de pescui cu carlige armate cu momeli naturale. Din punct de vedere constructiv paragatul este constituit dintr-o linie principala (ana) de care sunt prinse carligele prin intermediul unor snururi (petile) de lungimi si intervale de prindere variabile. Orizontul de instalare a paragatelor poate fi pe fund (paragate de fund) sau in masa apei (paragate pelagice) (Fig. 12).

Fig. 12. Tipuri de paragate

Numarul maxim de carlige per paragat nu trebuie sa depaseasca 100 buc.

Pe timpul pescuitului, locul unde sunt instalate paragatele vor fi semnalizate cu nasane de tip similar cu cele recomandate pentru setcile montate la suprafata sau pana la 2 m sub nivelul marii.

Carligele sunt articole de pescuit de forma curbata, realizate din otel inoxidabil, cu varful ascutit, prevazut de regula cu o contra. Varful carligului poate fi drept sau curbat iar tija acestuia poate varia ca lungime si forma. In sectiune transversala tija carligului poate fi rotunda (in mod obisnuit) sau plata (prin forjare). Lungimea totala a carligului va fi masurata ca lungimea totala a tijei, de la extremitatea carligului care serveste pentru legare la petila, pana la varful curburii acestuia. Latimea carligului va fi masurata ca distanta orizontala cea mai mare de la partea exterioara a tijei, la partea exterioara a contrei carligului (Fig. 13).

Fig. 13. Modul de prindere a petilelor pe ana (a) si de legare a carligului la petila (b)

Dupa specia de peste care reprezinta obiectul pescuitului paragatele pot fi clasificate astfel:

◙ paragate pentru rechin - sunt realizate din franghii si snururi din relon cu diametrul de 5 mm - anaua, respectiv 2,5 mm - petila iar ca marime, carligele vor fi numarul 3/0, confectionate din otel inoxidabil. Lungimea petilelor va fi de 0,6 m iar distanta intre petile de 3 m.

◙ paragate pentru guvizi - sunt realizate din franghii si snururi din relon cu diametrul de 1,5 mm - anaua, respectiv 0,5 mm - petila iar ca marime, carligele vor fi numarul 2, confectionate din otel inoxidabil moale. Lungimea petilelor va fi de 0,2 m iar distanta intre petile 0,6 m.

b. Volta - este o unealta de pescuit cu carlige armate cu momeli naturale, destinata pescuitului sportiv si artizanal. Din punct de vedere constructiv volta este constituita dintr-o linie principala (fir monofilament cu diametrul de 0,4-0,6 mm) echipata la unul din capete cu un plumb cu greutatea de 60-100 g, deasupra caruia se leaga doua carlige numarul 1 sau 2 prin intermediul unui fir monofilament cu lungimea de 8-10 cm si diametrul de 0,3-0,4 mm. Primul carlig se leaga pe linia principala astfel incat acest sa se afle la acelasi orizont cu plumbul iar cel de-al doilea la un cm deasupra nodului de legatura a primului carlig pe linia principala. Volta se foloseste in general pentru pescuit guvizi si ocazional calcan, rechin si bacaliar. Aceiasi montura prezentata mai sus se poate folosi si pe lanseta. Numarul de volte permise la pescuit este de maxim 2 buc.

c. Taparina - este o unealta de pescui cu carlige armate cu momeli artificiale, destinata pescuitului sportiv si artizanal. Din punct de vedere constructiv taparina este constituita dintr-o linie principala (fir monofilament cu diametrul de 0,3 - 0,5 mm) echipata la unul din capete cu un plumb cu greutatea de 80 - 100 g, deasupra caruia se leaga 10 carlige numarul 2 - 4 prin intermediul unui fir monofilament cu lungimea de 4 - 5 cm si diametrul de 0,25 - 0,35 mm. Primul carlig se leaga pe linia principala astfel incat curbura acestuia sa fie situata la o distanta de 10 cm deasupra plumbului iar urmatoarele la o distanta de 12 -14 cm deasupra nodului anterior. Taparina se foloseste in general pentru pescuit stavrizi si lufar. Numarul de taparine permise la pescuit este de maxim 2 buc.

d. Naluca este o imitatie de peste realizata dintr-un metal inoxidabil de culoare argintie, in greutate de 100-200 g de care sunt prinse 1-2 carlige triple, numarul 1, destinatia acesteia fiind pentru pescuit sportiv si artizanal. Cand este folosita in pescuit, naluca se prinde pe o linie principala (fir monofilament cu diametrul de 0,5 - 0,8 mm). Pescuitul cu naluca este un pescuit dinamic si se foloseste in general pentru capturarea lufarului si ocazional a lavracului.

4. Efecte functionale adverse asupra resurselor pescaresti si a habitatelor specifice ale acestora

Pana in anul 1990 problematica privind echipamentele de pescuit activ era orientata cu predilectie spre ralizarea de tehnologii care sa conduca la cresterea productivitatii pescuitului.

Dupa anul 1990 a inceput sa se puna accent din ce in ce mai mult pe abordarea unor problematici privind protejarea si reabilitarea ecobiomului marin. In acest sens s-au intreprins studii pentru evaluarea impactului celor mai noi practici de pescuit asupra resurselor marine vii si habitatelor specifice acestora

Dupa cum se stie, protejarea zonei costiere presupune luarea unor masuri de conservare a resurselor sale biologice prin interzicerea tehnologiilor necorespunzatoare si diminuarea acelor activitati care prin specificul lor pot conduce la agravarea dezechilibrelor existente. In aceasta categorie poate fi catalogata si activitatea de exploatare necontrolata care poate afecta in maniera negativa unele elemente ale mediului marin si interrelatiile create in cadrul biocenozelor.

Aceste aspecte au fost abordate si in cadrul INCDM-Constanta, scopul lucrarilor de cercetare fiind identificarea efectelor generate de functionarea uneltelor de pescuit de tipul traulului pelagic asupra resurselor marine vii si habitatelor specifice acestora si realizarea unor imbunatatiri constructive si functionale care sa conduca la ameliorarea efectului perturbator al acestui tip de unealta de pescuit, asupra componentelor ecosistemului marin.

Din observatiile efectuate pe timpul pescuitului asupra mai multor variante de traule pelagice, a reiesit ca ansamblurile de traulare greoaie (greutatea echipamentului fiind data de panourile de plasa cu dimensiunea ochiului mai mica de 400 mm) prevazute cu intermediare inferioare mai scurte decat cele superioare, prezinta urmatoarele particularitati:

- intretinere si reparare mai facila;

- rezistenta mai mare la rupere;

- contact nemijlocit cu fundul marii;

- capacitate ridicata de retinere a algelor macrofite, molustelor si tineretului apartinand speciilor de pesti demersali valorosi (rechin, calcan, sturioni, etc.).

In baza datelor si informatiilor referitoare la efectele generate de functionarea diferitelor tipuri de traule asupra componentelor ecosistemului, s-a ajuns sa se elaboreze variante de traule pelagice care sa fie usor manevrabile, sa realizeze deschideri vertical-orizontale mari, respectiv sa fie echipate cu un sistem de armare care sa faciliteze evitarea contactului cu fundul marii.

Din testele efectuate pe mare cu prototipul traulului 50/35-74 m, a reiesit ca sistemul de armare optim pentru efectuarea traularilor in apropierea fundului este cel la care se foloseste o lungime a cablului intermediar inferior mai mare cu 0,3-0,5 m fata de cablul intermediar superior. In aceasta varianta se asigura functionarea futropului la o distanta minima de 10-30 cm fata de fundul marii si evitarea contactului cu substratul a panourilor hidrodinamice de distantare (Nicolaev si Anton E., 2006).

Spre deosebire de traulele cu latura ochiului de plasa mai mica de 400 mm, traulele cu latura ochiului de plasa mai mare de 400 mm (traul 50/35-74 m si 36/26-59 m), echipate cu intermediare inferioare mai lungi decat cele superioare, prezinta urmatoarele particularitati (Nicolaev si Anton E., 2006):

- intretinere si reparare mai dificila;

- necesita manipulare mai atenta;

- permite functionarea ansamblului de traulare la o distanta minima fata de fundul marii si evitarea in felul acesta a rascolirii substratului si deranjarea unor componente ale biocenozelor bentale (alge, moluste, etc.);

- capacitate mai redusa de retinere a algelor macrofite, molustelor si a tineretului apartinand

speciilor de pesti valoroase.

Din obsevatiile efectuate pe timpul pescuitului a rezultat ca traulul pelagic armat cu intermediare inferioare mai lungi decat cele superioare, cu 0,3-0,5 m, nu genereaza efecte functionale adverse, deoarece futropul functioneaza la un orizont situat in imediata apropiere a fundului marii. Ca dezavantaj, procedeul impune corelarea riguroasa a lungimii vaierelor cu adancimea, pentru orice schimbare a regimului de lucru (viteza, drum de traulere, curenti, vant, etc.)(Nicolaev, 1988, Anton, 2006).

Asigurarea unui control permanent al pozitiei futropului fata de fundul marii, indiferent de schimbarile care pot apare in regimul de lucru se poate realiza prin echiparea traulului cu sonda de plasa.

Traulul pelagic armat si exploatat insa, in varianta demersala cu intermediare inferioare mai scurte decat cele superioare, situatie de altfel des intalnita in activitatea de pescuit desfasurata de navele trauler costier romanesti, genereaza efecte functionale adverse prin rascolirea sedimentelor si perturbarea organismelor bentale, urmare a contactului uneltei cu substratul.

Pentru protejarea si reabilitarea ecobiomului marin se impune conditia ca pe timpul traularii propriu-zise, orizontul de functionare a futropului sa fie situat deasupra fundului marii. Nerespectarea acestei conditii si practicarea unui pescuit, cu traulul pelagic, pe fundul marii, va avea atat un impact direct cat si indirect asupra resurselor acvatice vii si habitatelor specifice acestora, din impact putand sa apara urmatoarele situatii (Nicolaev si Anton, 1998; Anton si al., 2001/2002; Anton si Adam, 2004):

deranjarea componentelor biocenozelor bentale (moluste bivalve, alge macrofite, etc.) prin dislocare (fenomenul se produce sub actiunea mecanica a elementelor de legatura - armare si accidental a panourilor de plasa de la partea inferioara a traulului);

distrugerea partiala prin spargere, strivire si agatare a unor componente ale biocenozelor bentale (fenomenele au loc sub actiunea mecano-presoare a elementelor de legatura - armare si accidental a panourilor de plasa de la partea inferioara a traulului)(Fig. 14 / foto Anton Eugen);

patrunderea agentilor patogeni infectiosi (bacterii, ciuperci, etc.) la nivelul leziunilor cutanate produse de actiunea mecano-presoare a elementelor de armare si reteaua de plasa de la partea inferioara a traulului;

rascolirea substratului si antrenarea materialului sedimentar fin in masa apei.

Concluziile cercetarilor au evidentiat existenta unor efecte ale echipamentelor de traulare care functioneaza in varianta demersala (generate prin rascolirea sedimentelor si perturbarea organismelor bentonice), concretizate prin diminuarea unor verigi importante ale lantului trofic specific pestilor pelagici si bentonici.

Fig. 14. Efectele functionarii panoului atunci cand vine in contact cu fundul marii

(a - efectul de turbulenta generat la contactul panoului cu fundul marii,

b - urma lasata pe substrat de talpa panoului - foto Anton E.

Prin deranjarea respectiv distrugerea partiala a unor componente ale biocenozelor bentale (alge macrofite, moluste, etc) pot fi afectate atat sursele de hrana cat si locurile de refugiu specifice pestilor. Astfel, daca se are in vedere importanta algelor ca hrana si loc de refugiu pentru organismele animale dar si ca sursa de metaboliti externi si oxigen, inseamna ca prin colectarea sau distrugerea acestora (prin actiune mecano-presoare) se vor produce nemijlocit efecte adverse atat pentru viata in bentos cat si in intregul ecosistem al nord-vestului Marii Negre. Pe de alta parte, dupa cum este bine cunoscut, molustele bivalve prin natura sistemului lor de viata, bazat pe filtrarea apei de mare in scopul asigurarii hranei compusa din microorganisme (bacterii, microalge, etc.) si detritius organic, joaca un rol ecologic major in bioepurarea apei si ca atare acestea contribuie semnificativ la mentinerea calitatii mediului marin. Pe langa acest rol, molustele bivalve reprezinta o veriga importanta in lantul trofic al pestilor demersali si pelagici.

Din cercetarile efectuate in cadrul INCDM-Constanta cat si din consultarea bibliografiei de specialitate, a reiesit ca efectele cele mai drastice asupra fundului marii a traularilor de fund nu se datoreaza efectelor mecanice generate de ansamblul de traulare asupra biocenozelor bentale, cat mai ales tulburarii apei in urma rascolirii substratului si antrenarea in masa apei a unor cantitati mari de material sedimentar fin, asa numita fractiune "pelitica".

Prin suprafetele mari de filtrare pe care le realizeaza traulele pelagice, acestea pot facilita si capturarea accidentala a exemplarelor de delfini care executa deplasari prin sectoarele de traulare, in urmarirea si procurarea hranei (Anton , 2004).

Sansele de supravietuire a delfinilor patrunsi in conul de plasa al traulului sunt strict dependente de momentul in care se produce capturarea acestora. Astfel, daca delfinii sunt capturati accidental pe timpul virarii traulului, sansele de supravietuire sunt mai mari. De obicei, durata acestei operatiuni este scurta iar traulul in cea mai mare parte a timpului se afla la suprafata apei, ceea ce da sansa delfinilor sa mai respire pana cand unealta este recuperata in totalitate la bordul navei. In cazul in care capturarea accidentala a delfinilor se realizeaza pe timpul operatiunii de lansare sau traulare propriu-zisa, delfinii nu mai au nici o sansa de supravietuire, acestia mor prin asfixiere deoarece durata unei traulari poate sa ajunga pana la 120 de minute iar delfinii nu pot sa stea sub apa mai mult de 3-6 minute (Phocoena phocoena), respectiv 3-15 secunde (Delphinus delphis si Tursiops truncatus ), fara a plonja la suprafata apei pentru a respira (Fisher si al., 1987).

In cautarea hranei delfinii isi pot face aparitia in orice moment in zonele de traulare unde de obicei activitatea de pescuit este declansata de prezenta aglomerarilor de pesti.

Talienele marine, fiind unelte de pescuit stationare cu o pozitie statica pe timpul functionarii, nu produc efecte functionale adverse asupra habitatelor specifice resurselor pescaresti.

Functionarea acestor echipamente de pescuit au insa si o principala deficienta, dimensiunile mici ale ochiurilor de plasa din zona camerei de prindere care favorizeaza si retinerea generatiilor tinere de pesti, apartinand speciilor scrumbie de Dunare, rizeafca, lufar, stavrid, calcan, etc. Exemplarele tinere de pesti pot fi returnate insa mediului, in stare vie, atunci cand sunt recoltate din compartimentul de retinere a talianului, intrucat retinerea pestelui la acest tip de unealta se realizeaza intr-un spatiu larg (camera de prindere), unde pestii au posibilitatea de a se misca liber pana la efectuarea operatiunii de recoltare.

Datorita dimensiunilor mici ale ochiurilor de plasa, talienele marine nu favorizeaza incurcarea sau agatarea delfinilor. Fiind un echipament cu anvergura mare, au existat si dese situatii cand indivizi de delfini au patruns in aceste instalatii, in urmarirea si procurarea hranei. In astfel de cazuri delfinii pot devenii captivi, cu precadere in talienele instalate pe piloti, deoarece la acest tip de instalatie partea superioara a peretilor aerieni de plasa, pot sa se afle la o inaltime apreciabila fata de nivelul apei (0,50-0,75 m), constituind un adevarat baraj in calea delfinilor ajunsi in camera de prindere a talianului. Din camera de prindere a talianului, delfinii ramasi captivi pot fi returnati insa mediului, in stare vie, prin coborirea peretilor laterali ai acestui compartiment, atunci cand se efectueaza controlul uneltei (verificarea talianului in vederea recoltarii pestelui retinut in camera de prindere se realizeaza cel putin o data pe zi) (Anton, 2003; Anton si al., 2001/2002; Radu si al., 2003; Anton si Adam, 2004).

Uneltele filtrante inconjuratoare sunt in general plase verticale cu care se inconjoara o anumita suprafata a apei, delimitand-o pana la un anumit nivel sau pana la fundul bazinului. Restrangerea suprafetei, in cazul navodului marin, se realizeza prin reducerea perimetrului inconjurat, in urma recuperarii extremitatilor uneltei pe mal (Adam si al., 1981; Bacalbasa, 1965).

Pentru a captura cu navodul marin pestii dintr-o anumita suprafata inconjurata, este necesar ca partea inferioara a uneltei (franghia cu greutati) sa aibe un contact permanent cu fundul marii, fapt care genereaza insa, efecte functionale adverse atat directe cat si indirecte asupra resurselor pescaresti, concretizate prin retinerea tineretului, respectiv a unor componente ale biocenozelor bentale cu rol trofic (crustacee, moluste, etc.) sau de refugiu (alge macrofite) pentru pesti. Datorita dimensiunilor mici ale laturilor ochiurilor de plasa din zona matitei (a=10 mm), acest tip de unealta poate retine pe timpul pescuitului exemplare tinere de pesti apartinand speciilor stavrid, chefal, lufar, cambula, calcan, etc., atunci cand acestea sunt prezente in raza de actiune a navodului.

Speciile de pesti mentionate mai sus sunt localizate in zona de mal, sub forma de aglomerari dispersate, fapt pentru care si capturile realizate cu navodul sunt in general mici. Aceasta situatie favorizeaza insa, mentinerea in stare vie a pestilor retinuti in matita navodului si da posibilitatea returnarii exemplarelor tinere, in mediul lor natural, atunci cand sunt recoltate din acest compartiment al uneltei (Nicolaev si al., 2004) .

Dupa cum a mai fost mentionat, reusita pescuitului cu navodul marin este conditionata de realizarea unui contact permanent a partii inferioare a uneltei (franghia cu greutati) cu substratul, pentru a nu permite evadarea pestilor aflati in perimetrul inconjurat de acesta. In asemenea situatii, prin frecarea partii inferioare a navodului de substrat se produce implicit agatarea, dislocarea si antrenarea catre zona de retinere a uneltei, a unor componente ale biocenozelor bentale cu rol trofic sau de refugiu (moluste, crustacei, alge macrofite, etc.) pentru pesti, dar la fel ca si in cazul talianului marin acestea pot fi redate mediului, atunci cand sunt recoltate din matita navodului.

Atat setcile fixe cat si cele in deriva nu genereaza efecte functionale adverse asupra habitatelor specifice resurselor pescaresti, in schimb sunt cele mai periculoase unelte de pescuit pentru delfini. Fiind realizate din fire subtiri, greu vizibile si elastice, setcile au o capacitate mare de retinere prin agatare si incurcare, fapt care reduce sansele de evadare a delfinilor care in tentativa lor de a recupera pestii ramasi captivi in reteaua de plasa, devin ei insusi victime (Fig. 15 / foto Maximov V).

Pentru explorarea spatiilor indepartate, la delfini s-a dezvoltat un nou sistem de orientare, ecolocatia. Folosind frecventele ultrasonice, acest sistem este foarte dezvoltat si extrem de sensibil. Cu ajutorul ecolocatiei delfinul poate detecta si identifica prada sau dusmanul, dar sa si comunice totodata cu ceilalti delfini. In acest context, pentru diminuarea capturilor accidentale de delfini, in setci, se recomanda echiparea acestora cu pingere.

Fig. 15. Delfini incurcati in setca (foto Maximov)

Pingerele sunt generatoare de sunete de intensitate relativ joasa (in general sub 150 dB re μP la 1 m) cu alimentare de la acumulatori mici, domeniul de operare fiind in gama de frecventa medie si inalta (intre cca. 10 kHz si aproximativ 100 kHz).

Sunt prezentate avantajele si dezavantajele folosirii in pescuit a uneltelor de tip stationar: