Hypophthalmichthys molitrix (Val. 1844)

Hypophthalmichthys molitrix (Val. 1844)

Clasa : Actinopterygii

Ordinul : Cipriniformes

Familia : Cyprinidae

Denumire populara : crap argintiu sau, in Romania sanger, datorita vioiciunii si coloritului sangeriu pe care il capata in stare de agitatie (Mirica si colab. 1966).

Identificare : Caracteristicile distinctive au fost date de Berg (1949).

Chei care includ si aceasta specie, cu fotografii si ilustrate sunt furnizate si in cateva dintre cele mai recente publicatii din S.U.A. (Robinson si Buchanan, 1988).

Dimensiuni maxime : circa 1 metru lungime si 27 kg greutate.

Areal de origine : Mai multe fluvii mari care se varsa in Oceanul Pacific, situate in estul Asiei, de la fluviul Amur situat in estul extrem al Rusiei, pana in cel mai sudic fluviu din estul Chinei, Pearl, incluzand probabil si nordul Vietnamului (Berg, 1949).

Raspandire : specia se gaseste natural in China, fiind introdusa ca peste pentru consum si pentru controlul calitatii apelor, in zonele temperate din Asia, Europa si S.U.A.

Hypophthalmichthys molitrix (Val. 1844), are corpul comprimat lateral, spinarea usor ingustata intre ceafa si dorsala, dar necarinata, rotunjita in urma dorsalei (Grozavu, 1962). Capul este mare, iar ochii sunt dispusi foarte jos. Spinarea este colorata in negru cenusiu, iar laturile si abdomenul in cenusiu (foto nr. 1).

Gura mica terminala, oblica in sus cu tendinte de gura superioara, deschiderea ei ajunge sub nari, iar insertia mandibulei sub marginea anterioara a ochiului. Dorsala este situata in urma ventralelor, iar anala in urma dorsalei. Caudala este adanc bifurcata, iar marginea analei este scobita. Linia laterala este puternic indoita in partea anterioara, dupa care revine in pozitie aproape rectilinie.

La un numar foarte mare de exemplare cercetate s-au constatat urmatoarele raporturi fata de lungimea corpului, fara caudala (tabel nr. 1).

Inaltimea maxima 29.6 - 30,2 %, spatiul predorsal 49,1 - 51,5 %, spatiul preanal 67 - 68 %, spatiul preventral 43,1 - 46,9 %, pedunculul caudal 18,7 - 19,4 %, inaltimea minima 10,9 - 11,5 %, pectorala 18,8 - 21,1 %, ventrala 15,1 - 15,6 %, baza dorsalei 10,2 - 11,6 %, baza analei 16,9 - 18,1 %, capul 27,4 - 29,4 %, botul 5,6 - 7,9 %, ochiul 4,5 - 5,2 %, grosimea corpului reprezinta 40,7 - 47,3 % din inaltimea maxima, iar diametrul ochiului reprezinta 34,9 - 46,9 % din spatiul interorbitar (Manea, 1983).

Pe partea ventrala a corpului, intre istm si inotatoarea anala, exista o carena ascutita, lipsita de solzi si mai inalta intre ventrale si orificiul anal. Prezenta acestei carene ventrale este unul dintre cele mai importante caractere care separa acest gen, de genul Aristichthys. Corpul este acoperit cu numerosi solzi marunti. Este caracterizat prin coloratia regiunii dorsale in verde-gri, partile laterale si regiunea ventrala in argintiu, iar inotatoarele de culoare deschisa.

Morfologia aparatului filtrator specializat al sangerului a fost rezumata de catre Jirasek si colab., (1981, 1982) si de Hampl si colab., (1983).

Lamelele branhiale sunt foarte dezvoltate si mai lungi decat spinii branhiali; fiecare lamela branhiala este unita cu cea vecina printr-o punte cartilaginoasa. Spre exterior, lamelele branhiale sunt acoperite cu o membrana cu rol de filtru al planctonului si in special, al fitoplanctonului marunt.

Dintii faringieni sunt egali, dispusi intr-un singur rand (4 - 4), sunt netezi, usor scobiti.

Intestinul este foarte lung, de 6,06 - 8,18 ori mai lung decat lungimea corpului, iar stomacul bine conturat.

Formula inotatoarelor este : D (II) III 7,  A I-III 11-14, P I 17, V I 6, C 19- 20.

Numarul de solzi pe linia laterala este de 110 - 120 (tabel nr. 2).

Sangerul are o carne destul de apreciata la consum; ca aliment, carnea acestui peste, de culoare alba este foarte gustoasa si grasa. Lipidele din carne reprezinta 8 - 13 %, uneori ajungand pana la 23 %. Proteina din carnea cruda reprezinta 16,5 - 18,3% (Caraiman, 1984).

Hrana de baza a acestei specii o formeaza fitoplanctonul, cu care se hraneste in tot cursul vietii, in afara de prima perioada de dezvoltare, cand in paralel cu fitoplanctonul consuma si zooplacton (Mirica si colab., 1966).

Sangerul adult consuma in special fitoplancton, dar si detritus. Din aceasta cauza este utilizat in acvacultura si pentru pastrarea si imbunatatirea calitatii apei (Vovk, 1974; Cremer si Smitherman, 1980; Jirasek si colab. 1981, 1982; Herodek sicolab., 1989). Caracteristica acestei specii este incapacitatea de a filtra si ingera fitoplancton mai mic de 10 μm (Herodek si colab., 1989; Smith, 1989). Cremer si Smitherman (1980) au afirmat ca sangerul poate filtra si ingera particule de hrana de 8 - 100 μm. Sangerul selecteaza pasiv fitoplancton, pe baza dimensiunilor particulelor si aspectelor mecanice ale aparatului sau filtrator (Smith, 1989; Dong si Li, 1994). Leventes (1987) arata ca sangerul este un filtrator capabil sa consume mari cantitati de fitoplancton, in hrana sa fiind incluse si zooplanctonul, bacteriile si detritusul.

Sangerul consuma diferite specii de alge protocolare, euglene, diatomee.Algele verzi- albastre care produc in urma dezvoltarii metaboliti toxici, sunt consumate intr-o masura mai mica de catre sanger, dar in ratia exemplarelor adulte, ele pot reprezenta o proportie destul de reprezentativa.

El nu poate selecta tipuri individuale de plancton dintr-un pachet planctonic, insa poate selecta o anumita zona de hranire (Cremer si Smitherman 1980; Smith 1989; Dong si Li, 1984). Astfel, compozitia continutului intestinal este o reflectare a compozitiei fitoplanctonului ambiental, mai ales pentru clasele de marime, datorita caracteristicilor aparatului de filtrare. Smith (1989) a rezumat datele de hranire in functie de clasele de marime, dimensiunile particulelor si temperatura.

Sangerul are un comportament caracteristic de hranire, inoata rapid in cerc inghitind lacom apa, isi inchide gura si pompeaza apa printre opercule. Particulele de hrana ingerate trec fortat printre pliurile cartilaginoase ale dintilor faringieni (Robinson si Buchanan, 1988).

Sangerul se hraneste activ numai atunci cand fitoplanctonul este prezent in concentratii ridicate, pe care le detecteaza datorita senzorilor chimici (Smith, 1989). Beveridge si colab., (1993) au raportat ca sangerul poate detecta spiculele toxice ale cyanobacteriilor si isi poate modifica comportamentul pentru a evita ingerarea lor.

Pentru specia H. molitrix hrana specifica, in mediul natural este fitoplanctonul. La exemplarele adulte fitoplanctonul reprezinta minim 95%, iar zooplanctonul circa 2% din continutul intestinal (Nicolau si colab., 1973).

Burke si colab., (1986) au raportat, in urma examenului individual al continutului intestinal, ca acesta contine pana la 99 % fitoplancton, sau 90 % detritus si 5 % zooplancton, la exemplarele populate in policultura cu somnul de canal. Pestii adulti pot consuma zooplancton (Herodek si colab., 1986). Lewis si Weisburd (1994), Burke si colab., (1986), sugereaza ca sangerul ar putea fi considerat un omnivor versatil, datorita cantitatilor semnificative de zooplancton gasite in continutul tuburilor digestive examinate. In lacul Kinneret din Israel, sangerul isi schimba regimul de hranire, trecand de la fitoplancton la zooplancton, din septembrie pana in ianuarie, atunci cand fitoplanctonul se rareste, concurand la hrana speciilor zooplanctonofage (Spataru si Gophen, 1985). Spataru (1977) raporteaza cateva exemplare de sanger consumatoare de zooplancton, in lacul Dor, Israel, dar si exemplare la care zooplanctonul a trecut prin tot intestinul, fara a fi digerat si ca a gasit exemplare de Brachionus si de Rotatoria vii, in portiunea finala a intestinelor. Acelasi autor mai raporteaza ca Euglena   si Phacus sunt ingerate, de obicei, dar nu sunt digerate.

In conditii experimentale s-a constatat ca puii depun activitate de hranire dimineata si dupa amiaza tarziu, iar noaptea aceasta activitate este redusa sau chiar nu se hranesc. Herodek si colab.,(1989), Wang si colab., (1989) au raportat ca puii mai mici de 15 mm lungime, consuma in special zooplancton, iar puii sub 11 mm lungime selecteaza activ rotiferi si nauplii, in timp ce puii de dimensiuni cuprinse intre 18 - 26 mm selecteaza cladocere si copepode. Aceeasi autori, arata ca la dimensiuni de peste 26 mm lungime, hrana consta, aproape in exclusivitate, din fitoplancton. Puii din clasele de marime cele mai mici, consuma zilnic, pana la 140 % din greutatea lor corporala, cantitatea de hrana scazand pana la 30 %, la puii cu dimensiuni cuprinse intre 70 si 166 mg/exemplar (Wang si colab., 1989).

Specia are un ritm de crestere bun, care s-a reflectat in productiile suplimentare realizate, care au variat in functie de baza trofica si de densitatea populatiei piscicole. In conditii de iazuri si helestee, crescut in policultura cu crapul, H. molitrix realizeaza productii de pana la 600 kg/ha; in acelasi timp, productia de crap a crescut de la 1.200 kg/ha, la 1.500 kg/ha, realizandu-se productii totale de 2.200 kg/ha (Nicolau, 1962). Cresterea productiei pe unitatea de suprafata, a dus la scaderea cu circa 50 % a consumului specific de furaje distribuite si a pretului de cost.

Aceasta specie este intalnita numai in apele dulci, arealul natural al speciei fiind constituit de apele temperate ale Chinei. Reproducerea este conditionata de temperatura apei. In fluviul Syr Darya, reproducerea are loc la temperaturi ale apei cuprinse intre 18 - 22 ⁰C (Verigin si colab., 1978; Kamilov si Salikhov, 1996).