Partea I

CAPITOLUL 1 INTRODUCERE

Fotbalul este o disciplina sportiva care se bucura de cea mai larga raspandire in majoritatea tarilor din lume si care a parcurs de la aparitia lui si pana astazi o lunga perioada de dezvoltare si progres.

Fotbalul este un fenomen social de suprastructura internationala care obliga pe toti participantii, respectiv pe toate scolile sau echipele de club, sa se intreaca in conditii egale, indiferent de locul de pe glob, de sistemele politice, religioase, culoare sau rasa, demonstrand ca fotbalul este international in continutul sau specific. Popularitatea fotbalului rezulta, fara indoiala, din irezistibila atractivitate a lui. Fotbalul poate fi considerat un limbaj universal al secolului nostru atat de incarcat de contradictii si strabatut de neasteptate crize. Fiecare dintre noi sa fie convins de influenta universala a fotbalului, de autenticitatea si valoarea sa educativa.

Asimilarea fotbalului de catre un numar din ce in ce mai mare de oameni, mai ales tineri, din diferite zone ale globului pamantesc nu poate fi pusa la indoiala. Acest sistem de generalizare ilustreaza marea viabilitate a fotbalului, puterea lui de atractie, faptul ca el raspunde nevoii de miscare, de perfectionare a omului sub aspectul comportamentului de ordin biologic.

Fotbalul actual fata de cel contemporan este mult mai complex deoarece este caracterizat prin rapiditate, dinamism si intensitate mare, sarcinile pe post inmultindu-se. Pentru ca jucatorii sa faca fata eforturilor actuale din jocul de fotbal, antrenamentele trebuiesc conduse si dirijate stiintific conform cerintelor actuale folosind metode furnizate si de alte stiinte: fiziologie, biochimie, biomecanica, psihologie, matematica.

1.1. Importanta si actualitatea temei

Calitatile si aptitudinile se pot influenta prin antrenament in mod pozitiv, iar pentru antrenori este important ca acestia sa aplice metode moderne de antrenament specifice varstei jucatorilor.

Nivelul atins in prezent de evolutia jocului de fotbal pe plan mondial, ca rezultat al eforturilor si preocuparilor specialistilor si jucatorilor pentru perfectionarea continua a jocului, a dus inevitabil la conturarea unor idei si solutii noi, precis stabilite cu privire la maniera de joc, la sistemul de pregatire, formare si selectie a jucatorilor. Jocul actual se desfasoara la un inalt nivel al performantei, solicitand din partea celor care-l practica aptitudini si deprinderi deosebite.In metodica de pregatire actuala se face simtita mai mult necesitatea studierii si cunoasterii continutului jocului, problema ce conditioneaza fundamentarea stiintifica si metodica antrenamentului sportiv. Continutul jocului trebuie cunoscut atat de jucatori cat si de antrenori . Procesul de preformare si formare a noilor generatii de fotbalisti poarta marca pasiunii si competentei antrenorului de copiii si juniori. Pregatirea sportiva a juniorilor de aceasta varsta va fi orientata preponderent spre imbunatatirea si perfectionarea fiecarui element de joc in parte, in timp ce jocul propriu-zis va servi in special ca mijloc de combinare a acestor elemente in proportii cat mai precise.

Intreg procesul de initiere si perfectionare a tehnicii jocului de fotbal trebuie sa se realizeze la varsta junioratului. La baza perfectionarii tehnice sta principiul fundamental de la joc la antrenament si inapoi la joc. Antrenorul va trebui deci sa cunoasca bine problematicile legate de diferitele etape de varsta, pentru a-si putea programa proiectul tehnico-educativ, raportat la o etapa de evolutie bine precizata a propriului grup-echipa.

Pentru a obtine si a atinge maiestria sportiva in practicarea fotbalului sunt necesare si unele calitati deosebite ale sportivului (depistate printr-o selectie stiintifica) care pot fi perfectionate printr-o pregatire temeinica si asidua. Psihologii, pedagogii, metodistii, dar si antrenorii au ajuns la unanima concluzie si convingere, ca fiecare componenta a pregatirii are si trebuie sa se bazeze pe continutul psihologic specific.

Scopul lucrarii

Prin studiul de fata ne propunem imbunatatirea metodologiei de lucru, in cadrul orelor de antrenament la grupele de juniori. Vrem astfel sa verificam daca prin alocarea unui numar mai mare de minute pentru dezvoltarea vitezei in cadrul antrenamentelor si printr-o dozare corecta si eficienta a mijloacelor, vom reusi sa imbunatatim calitatea motrica viteza.

Ipoteza lucrarii

Presupunem ca daca se va administra un program corect de antrenament ce are ca obiectiv dezvoltarea vitezei la juniorii fotbalisti cu varsta de 13 ani, se va imbunatatii semnificativ nivelul ulterior al calitatii motrice viteza.

FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICA A LUCRARII

2.1. Tendinte in fotbalul modern

Fotbalul modern se bazeaza pe o tehnica avansata, pe jucatori cu o mare personalitate in joc si cu o gandire tactica elastica. Fotbalul actual inaugureaza o noua atitudine in sportul contemporan, incat nu este exclus ca apropierea abia sugerata dintre jocul de fotbal si cel de sah sa se confirme in viitorul apropiat, mai ales in ce priveste strategia si tactica de initiere si conducere a actiunilor.

Fotbalul a devenit in decursul ultimilor ani o adevarata industrie in care cercetarea reprezinta fundamentul stiintific pe baza caruia in uriase laboratoare (scolile de fotbal), se incearca eliminarea erorilor prin folosirea celor mai valoroase metode, mijloace si forme de organizare.

Se observa tot mai clar tendinta de acoperire a intregului teren si desele schimbari de locuri si sarcini in functie de cerintele fazelor, ceea ce au facut ca sa dispara deosebirile esentiale ale posturilor in echipa.

Modificarile survenite in cadrul jocului de fotbal se refera la orientarea si structura jocului in ansamblu, pe linii de jucatori si posturi, precum si la dinamismul cu care se desfasoara trecerile din atac in aparare si invers.

Un jucator de fotbal se afla in posesia mingii 3-5 minute din cele 90 ale unui meci. Cea mai mare parte din timpul meciului il detine jocul fara minge, demarcarile, marcajul, miscarile efectuate pentru a intra in posesia mingii, etc. Realizarea acestor cerinte este posibila numai in conditiile unei pregatiri fizice superioare, determinate de atingerea unui nivel inalt de dezvoltare a calitatilor fizice: viteza, forta, rezistenta, indemanare.

Caracteristicile actuale ale jocului de fotbal:

participarea activa a tuturor jucatorilor de camp la ambele faze ale jocului,

- desele shimbari de sarcini si de locuri,

- nevoia tot mai accentuata de acoperire a intregului teren.

Un accent deosebit se pune pe adaptabilitatea jucatorului de a rezolva in egala masura sarcini de joc atat in faza de aparare cat si in cea de constructie si finalizare. Eforturile jocului modern pot fi suportate de jucatori numai daca in pregatire se folosesc metode de antrenament bazate pe respectarea datelor furnizate de stiintele specializate, precum si de rezultatele cercetarilor intreprinse de specialisti in domeniul fotbalului.

In cadrul jocului de fotbal modern actiunile de atac se desfasoara in conditii deosebit de dificile, datorita perfectionarii continue a mijloacelor si sistemelor de aparare. Pentru contracarea lor un accent deosebit se pune pe calitatile fizice (viteza, indemanare) si pe cele tehnice ale tuturor jucatorilor ajunsi in faza de atac. Viteza, forta, constitutia fizica, protejarea mingii, precizia, spontaneitatea trimiterii paselor pot determina obtinerea unor avantaje substantiale in joc.

Se observa tot mai clar importanta si nevoia stringenta de reactualizare si intensificare a invatarii si perfectionarii jocului combinativ sub toate formele si variantele de aplicare.

Organizarea jocului reprezinta o latura a muncii antrenorului cu echipa. Pe langa gasirea si fixarea locului fiecarui jucator in aparare plecand de la psihicul si profilul lor fizic si tehnic, antrenorului ii revine misiunea de a cunoaste cat mai bine inteligenta de joc a fotbalistilor sai, pentru a o pune in valoare si a o dezvolta continuu.

O alta cerinta de indeplinit a antrenorului este aceea ca, permanent trebuie stimulata inteligenta jucatorului, pentru a putea sa se descurce in situatii neprevazute, spre a-si impune propriile idei in fata adversarului, pentru a putea improviza constructiv si eficient. Trebuie sa subliniem importanta unor jucatori valorosi in cadrul echipei care prin calitatile lor de exceptie reusesc sa influenteze pozitiv rezultatul partidei.

Referindu-ne la continutul instruirii la 13 ani, putem spune ca se poate lucra eficient pentru viteza, sub toate formele de manifestare, pentru indemanare motrica generala si pentru pregatirea tehnica.

Este bine ca jocul sa nu lipseasca din nici un antrenament, deoarece prin joc ne putem da seama daca mijloacele folosite de noi in cadrul antrenamentelor au fost insusite corespunzator.

Antrenorii trebuie sa cunoasca particularitatile morfo-functionale si psihice ale varstei jucatorilor cu care lucreaza si ale fiecaruia in parte, pentru a evita suprasolicitarea organismului prin eforturi exagerate. La aceasta varsta instruirea jucatorilor urmareste formarea de cunostinte, priceperi si deprinderi tehnico-tactice necesare practicarii organizate a fotbalului.

2.2. Caracteristicile efortului in jocul de fotbal

Fotbalul este un joc sportiv, care solicita din partea jucatorilor eforturi diferite. Acestea sunt determinate de sensul schimbarilor de joc si se caracterizeaza prin alergari cu viteza diferita, cu schimbari de directie si ritm, prin sarituri din pozitii neasteptate, intoarceri, accelerari. In aceste solicitari sunt angrenate toate calitatile fizice; forta, indemanarea, viteza si rezistenta, dezvoltate intr-un anumit efort specific.

Acesta inseamna ca intre calitatile fizice exista o anumita corelatie in sensul ca orice miscare, in fotbal, cuprinde toate calitatile fizice, insa una sau mai multe calitati predomina. In jocul de fotbal structura efortului ne arata clar ca eforturile de intensitate ridicata si durata scurta alterneaza cu cele de intensitate joasa si durata mai lunga. In fotbal efortul se caracterizeaza prin neuniformitatea lui ca intensitate. Structura efortului in jocul de fotbal demonstreaza ca eforturile anaerob alactacide si anaerob lactacide alterneaza cu momentele de refacere intraefort, momente in care pe baza hiperventilatiei pulmonare si a energogenezei aerobe se plateste datoria de oxigen contractata in timpul eforturilor anerobe.Jocul de fotbal solicita mari eforturi din partea organismului, a sistemului nervos, a tuturor laturilor activitatii psihice si fiziologice ale jucatorilor. In desfasurarea actiunilor de joc sunt momente de efort intens, prelungit, dar sunt momente cand intensitatea scade, pentru ca imediat sa se schimbe din nou.

Efortul din jocul de fotbal solicita din plin atat caile aerobe cat si pe cele anaerobe. In fotbalul european jucatorul acopera pe meci o distanta aproximativa de 10-14 km, dintre care 10-15% in mare viteza.

Putem spune ca din punct de vedere fiziologic, fotbalul reprezinta o activitate preponderent dinamica de intensitate variabila, de la cea maximala si submaximala pana la cea moderata, toate acestea separate de pauze scurte, cand se creeaza posibilitatea revenirii partiale a unor indici fiziologici spre valorile de repaus.

Solicitarea sistemului nervos si neuromuscular este mai intensa fata de circulatie si respiratie, a caror activitate beneficiaza de pauzele din timpul meciului. Comparativ cu alte jocuri cu mingea, fotbalistii au atins un nivel mai ridicat de dezvoltare a capacitatilor cardio-respiratorii de efort.

Ei fac fata unui efort continuu de intensitati diferite. Aceasta solicitare aeroba se reflecta in frecventele cardiace maxime ridicate, in valorile mari ale ventilatiei si VO2 maxim.

Modificarile fiziologice determinate de jocul de fotbal sunt influentate in ansamblul lor de unele aspecte, generale, comune pentru toata echipa, cum ar fi: caracterul si metodica antrenamentului, conditiile meteorologice, starea terenului, nivelul pregatirii fizice generale a jucatorilor, volumul si intensitatea antrenamentului, nivelul maiestriei tehnice.

2.3. Aspecte privind calitatea motrica viteza

Notiunea de viteza poate fi inteleasa din doua perspective:

prima este cea de calitate a actelor si actiunilor motrice executate cu rapiditate;

a doua se refera la acea capacitate a organismului uman de a executa acte si actiuni motrice, cu respectarea anumitor cerinte de rapiditate, impuse in anumite conditii.

Viteza este capacitatea organismului uman de a executa acte sau actiuni motrice, cu intregul corp sau numai cu anumite segmente ale acestuia, intr-un timp cat mai scurt, cu rapiditate maxima in functie de conditiile existente.(Carstea G., 1993). Viteza este capacitatea omului de a executa miscarile cu mare rapiditate intr-un timp cat mai scurt.

Nicu A.,(1993) defineste viteza ca fiind "capaciatea de a executa o miscare data sau o suita de miscari intr-un timp cat mai scurt".

Capacitatea sportivului de a efectua eforturile specifice de viteza pe toata durata intrecerii, contribuie in mod hotarator la castigarea acesteia.

Viteza face parte din calitatile stabile ale individului, depinzand in mare masura de zestrea ereditara. Dupa cum este cunoscut viteza este capacitatea motrica cu cel mai mare grad de determinare genetica, deci antrenabilitatea ei este destul de scazuta. Rapiditatea si viteza pot aparea la o prima analiza sinonime, dar in realitate rapiditatea se refera la capacitatea de a efectua activitati motoare intr-un interval scurt de timp, in care parametrul de masura este in mod exclusiv timpul, in vreme ce viteza este o variabila de-a sa in care timpul este legat de spatiul parcurs.In fotbal se va vorbi, asadar, de viteza de deplasare sau de rapiditatea de efectuare a miscarilor.

In cadrul rapiditatii putem distinge: rapiditatea de natura ciclica si cea de natura aciclica. Prima dintre acestea se refera la o combinare secventiala a miscarilor, in timp ce a doua, se refera la efectuarea fiecaruia dintre gesturi.

Din practica fotbalistica fac parte miscarile ciclice: iesirea la balon, la adversar si alergarea dinaintea sariturii sau a plonjonului. In miscarile aciclice se inscriu: receptionarea mingii, fenta, atacarea adversarului, sariturile, schimbarile de directie. Aceste ultime miscari pot fi efectuate din proprie initiativa (rapiditate de actiune) sau ca raspuns la un stimul extern (rapiditate de reactie).[1]In rapiditatea de actiune intervine sistemul nervos efector si cel muscular:

timp de latenta (viteza de conducere a fibrelor nervoase eferente)

- viteza fiecarei miscari

- frecventa miscarilor.

In rapiditatea de reactie sistemele nervoase implicate sunt de natura

aferenta si eferenta:

captarea stimulului (organele de simt)

orientarea stimulului (neuronul aferent)

diferenta intre stimul si elaborarea raspunsului ( scoarta cerebrala)

orientarea stimulului executiv (moto-neuron)

efectuarea miscarii (contractarea musculara)

Se observa cum rapiditatea este o capacitate care depinde atat de structurile nervoase, cat si de cele musculare.

In schimb, se va putea ameliora destul de putin din punct de vedere muscular in ceea ce priveste:

procentul congenital de distribuire a fibrelor rapizi si latente

dependenta de nivelurile de forta

concentratia musculara a ATP-ului si a fosfocreatinei

Fara indoiala ca, odata cu acumularea unor si mai mari experiente de joc, sportivul isi va putea ameliora propria performanta in momentul jocului.

Se poate insa dezvolta mult mai mult componenta nervoasa a rapiditatii, care este strans legata de capacitatile coordonatoare; este suficient sa se observe cum reactia este plasata printre astfel de capacitati. Din acest motiv, putem afirma ca, perioada de dezvoltare mai mare a rapiditatii este cuprinsa intre 7 si 13 ani, cu conditia ca interventia asupra unei asemenea componente sa fie solida (3 antrenamente saptamanal, de cate 20-25 minute). Rapiditatea miscarilor izolate si rapiditatea de accelerare o va urma pe cea precedenta si se va dezvolta cel mai bine intre 10 si 14 ani.(Ferrante, C. 2000).

In jocul de fotbal sunt multiple componente care intervin si asupra carora se poate interveni in timp. Fara indoiala ca, odata cu acumularea unor si mai mari experiente de joc, sportivul isi va putea ameliora propria performanta in momentul jocului.

2.3.1. Factori de conditionare a vitezei

In procesul dezvoltarii vitezei trebuie sa se tina seama de faptul ca este determinata de urmatoarele categorii de factori: nervos, muscular, osos, psihic si motric. Ponderea lor este diferita in manifestarea formelor vitezei.

In cadrul factorului nervos sunt incluse:

rapiditatea cu care alterneaza procesele nervoase fundamentale pe scoarta cerebrala: excitatia si inhibitia;

coordonarea intramusculara - se refera la activarea unitatilor motorii cu o frecventa care sa permita accelerarea contractiei si relaxarii muschilor implicati in miscare;

coordonarea intermusculara - realizata de centrii motori si reflectata in relatia dintre muschii agonisti si antagonisti implicati in realizarea unei miscari.

Din cadrul factorului muscular fac parte:

tipul de fibre din structura muschiului( cele albe favorizeaza producerea de acte si actiuni motrice rapide);

sursele de energie - substantele fosfagene existente la nivel muscular (ATP, CP);

forta musculara;

elasticitatea musculara.

Deasemeni, depinde de functionalitatea analizatorilor(vizual, auditiv si cutanat), in sensurile acuitatii, finetei si preciziei acestora.

Manifestarea vitezei depinde si de un factor osos, respectiv lungimea segmentelor si inaltime.

Factorul psihic este reprezentat de capacitatea de concentrare a atentiei, nivelul motivatiei. Viteza depinde si de nivelul de manifestare a celorlalte calitati motrice, cum ar fi forta si rezistenta. Alti factori conditionali pentru manifestarea vitezei sunt varsta si genul ( masculin, feminin) al subiectilor.[2]

2.3.2. Forme de manifestare

Viteza de interventie(executie)

Reprezinta capacitatea de a efectua cat mai rapid un act sau o actiune motrica. Se masoara in timpul scurs intre inceperea si incheierea unei miscari, se exprima in milisecunde. Zatiorski o denumeste viteza maxima.

Viteza de executie este de fapt rapiditatea de actiune; capacitatea de a actiona rapid si precis pe parcursul unei legaturi motrice corecte analistic si global.

Harre,[3] considera ca la rapiditate maxima, precizia miscarilor este minima si poate compromite reusita actiunii. Este determinata si de nivelul insusirii tehnicii de executie a deprinderilor si priceperilor motrice sau a unor acte motrice implicate.

Factorii care conditioneaza viteza de executie:

• intensitatea influxului nervos
• gradul de excitabilitate al cailor nervoase, respectiv viteza transmiterii influxului nervos
• viteza de reactie a muschilor
• valoarea de frana a muschilor antagonisti
• forta de contractie a muschilor angrenati in miscare
• felul si marimea parghiilor
• elasticitate musculara si mobilitatea articulara
• gradul de stapanire a tehnicii.

Viteza de executie se dezvolta pe baza :

- imbunatatirii coordonarii

-dezvoltarea fortei maxime optime

- imbunatatirea elasticitatii si mobilitatii

- perfectionarea tehnicii.

Se actioneaza cat mai repede posibil, cu maxima eficienta, punandu-se in evidenta propriile capacitati tehnico-tactice. Este o calitate care permite jucatorului sa rezolve favorabil situatii de joc prin executarea rapida a unui procedeu sau complex de procedee tehnice.

Viteza de actiune, de deplasare

Reprezinta capacitatea individului de a parcurge o distanta cat mai mare, in timp cat mai scurt. Viteza de deplasare, ca forma complexa de manifestare a vitezei, are cea mai mare importanta in sport, deoarece oglindeste posibilitatile concrete ale sportivului de a parcurge distanta data cu maximum de viteza.

Sunt multe confuzii conceptuale si metodice.

- se confunda calitatea motrica ,,viteza" cu deprinderea si priceperea motrica ,,alergarea de viteza".

-se considera ca deplasarea in spatiu se face doar prin alergare (de aceea aproape toate mijloacele concepute pentru dezvoltarea /educarea vitezei sunt de tip ,,alergare").

-se considera ca in spatii de lucru improvizate: coridoare, sali de clasa cu banci, nu se poate educa viteza.

-este o varianta a vitezei de repetitie, concretizandu-se in urmatoarele doua modalitati:

• Parcurgerea unui spatiu prestabilit intre 15-20m si 100-150m contratimp
• Parcurgerea intr-un timp prestabilit (10-30sec) a unei distante.

Viteza de deplasare este necesara jucatorului de fotbal, in majoritatea actiunilor lui. Viteza de deplasare este influentata atat de capacitatea jucatorului de a-si deplasa corpul in minimum de timp, cat si de forta grupelor musculare ale membrelor inferioare. Asadar, in viteza maxima poate sa se deplaseze cel care are dezvoltata si forta corespunzatoare.

Deplasarile jucatorilor in teren se fac cu mingea, dar mai cu seama fara minge. Aceste deplasari se fac nu numai in linie dreapta, ci de mai multe ori insotite de schimbari de directie, de opriri si porniri bruste. In legatura cu viteza de deplasare, trebuie mentionate doua elemente: pornirea si pozitia de pornire.

Pornirea, in fotbal, nu se face niciodata dintr-o pozitie dinainte stabilita, nici nu se stie, cel putin, cu care picior incepe. Este normal ca dintre doi jucatori cu aceeasi viteza de deplasare sa castige cel care are o pornire mai rapida.

Metodele moderne de dezvoltare a vitezei de deplasare se bazeaza pe repetarea cu viteza maxima(sau aproape maxima) a unor portiuni relativ scurte, exercitiul fiind efectuat integral cu mare intensitate. In functie de gradul de pregatire, perioada de antrenament, conditiile materiale si de mediu, distanta si intervalul de odihna variaza.

Viteza de reactie

Este o forma de manifestare a vitezei mentionata de toti specialistii. I se mai spune si "timpul latent al reactiei motrice".

Exista unele puncte de vedere conform carora este vorba, de fapt, de latenta reactiei motrice(C.Bota,1997), rezultata din insumarea timpilor necesari pentru:

receptionarea informatiei-stimul din mediu si transformarea ei in semnal nervos(3-5ms);

transmiterea aferenta spre centrii nervosi(timpul difera in functie de impulsuri- pentru impulsurile vizuale, acustice 5-10 ms; pentru cele cutanate sau proprioceptive - 20-25ms);

analiza-sinteza si elaborarea raspunsului la nivelul ariilor motorii - 70-90 ms;

transmiterea eferenta, pe cai piramidale(pentru miscari voluntare) sau extrapiramidale(miscari semivoluntare sau automate) 8-10 ms;

aparitia raspunsului motor, consecinta depolarizarii placii motorii si contractiei musculare 25-35 ms.

Viteza de reactie se masoara in milisecunde, iar valoarea ei difera in functie de tipul de stimul la care se manifesta.

Reactiile la diferiti stimuli pot fi:

simple - la stimuli cunoscuti(startul in probele atletice);

complexe - presupun elaborarea unor raspunsuri motorii adecvate in conditiile in care nu se cunoaste stimulul si nici momentul aparitiei acestuia(in jocuri sportive, sporturi de lupte)

Se masoara prin durata timpului care se scurge de la producerea excitatiei pana la efectuarea miscarii. Reprezinta viteza de reactie in fata unor actiuni sau miscari neasteptate ale balonului, ale adversarului sau coechipierului.

• Reactie motrica simpla- raspunsuri constiente insusite si exersate la excitanti cunoscuti dar care apar spontan (pocnetul pistolului la startul competitiilor atletice -in diferite probe.
• Reactie motrica complexa- raspunsuri neexersate in relatie cu semnalul; raspunsurile sunt in functie de adversar, suprafata de joc, luminozitate.

- timpul de reactie scade intre 8-25 ani, sub influenta exercitiului, se stabilizeaza pana la 60 ani, apoi creste.

- timpul de reactie este diferit la diferiti excitanti:

* la impulsul de contact - 145m/s;

* la semnale acustice- 150m/s;

* la semnale vizuale- 195m/s.

Particularitatile timpului de reactie:

- la semnal acustic- T.R. e mai scurt intr-un mediu linistit.

- la altitudine, la semnale optice si auditive -T.R. este mai mare.

- cofeina scurteaza timpul de reactie, alcoolul scade timpul de reactie, apoi creste.

- la barbati timpul de reactie este mai scurt decat la femei.

- membrele inferioare sunt mai lente decat cele superioare.

- timpul de reactie poate fi considerat un indicator al formei sportive.

In concluzie putem aprecia ca, viteza de reactie este timpul dintre momentul aplicarii stimulului si momentul declansarii raspunsului motor adecvat.Cu cat jucatorul reuseste sa realizeze un timp mai scurt, cu cat isi angreneaza mai rapid musculatura in lucru, cu atat efectueaza mai rapid executiile tehnico-tactice in joc.

Lipsa vitezei de reactie se recunoaste prin miscari intarziate, prin actiuni lipsite de eficacitate. Adeseori putem vedea cum atacantii pierd numeroase ocazii de a trage la poarta, deoarece durata timpului care se scurge de la preluarea mingii, pana la executia loviturii la poarta este atat de mare incat da posibilitatea aparatorilor adversi sa intervina.

Viteza de repetitie

Mai este numita si frecventa miscarilor, se refera la capacitatea individului de a efectua un numar cat mai mare de miscari intr-un timp prestabilit. Se exprima prin numarul de repetari efectuat pe unitatea de timp.

Este frecventa miscarilor ciclice = capacitatea de a executa un numar de miscari identice intr-un timp cat mai scurt.

Factorii care conditioneaza viteza de repetitie:

-cei de la viteza de executie la care se adauga:

• mobilitatea scoartei cerebrale
• izocranismul neuro- muscular
• existenta stereotipului dinamic
• coordonarea neuro- musculara
• rezistenta scoartei cerebrale
• rezistenta fizica specifica

Dezvoltarea vitezei de repetitie se realizeaza prin calea elaborarii stereotipului dinamic (educarea miscarilor in regim de viteza maxima).

In cadrul jocului de fotbal mai putem intalni si alte tipuri de manifestare a vitezei:

Viteza de decizie se alege din mai multe posibilitati, actiunea cea mai eficienta in intervalul de timp cel mai scurt

Viteza de anticipare - se intuiesc, pe baza experientei si a situatiei

corespunzatoare, actiunile adversarului sau ale coechipierului, sau modul de desfasurare a actiunilor de joc

Viteza de perceptie se percep cu ajutorul canalelor vizual si auditiv, informatiile fundamentale referitoare la desfasurarea jocului, pentru a le evalua si confrunta. Ferrante, C., (2000)

Viteza de accelerare - reprezinta capacitatea de a atinge nivelul maxim de manifestare a vitezei, in timp cat mai scurt. [4]

Viteza uniforma si neuniforma.

-cand viteza creste se vorbeste de ,,acceleratie".

-cand viteza descreste se vorbeste de ,,deceleratie".

Este indicat a se stabili ce este capacitatea de a mentine viteza, o viteza optima in functie de necesitati.

Analizata in contextul manifestarii vitezei in cadrul anumitor acte sau actiuni motrice, se poate vorbi de combinarea acesteia cu alte calitati motrice.

Viteza in ritmul altor calitati motrice.

-viteza in regim de forta, numita si detenta.

-viteza in regim de indemanare.

-viteza in regim de rezistenta.

Antrenamentul anaerob

Un sprint realizat in timpul unui meci dureaza mai putin de 3 sec. Deci, un sprint poate fi important pentru rezultatul unui meci si de aceea este important pentru jucator sa efectueze antrenament de viteza. In fotbal, viteza nu depinde doar de capacitatea fizica, ea implica de asemenea realizarea rapida de decizii care trebuie traduse in miscari rapide.

Scopul antrenamentului de viteza este imbunatatirea abilitatii jucatorului de a percepe, evalua si actiona rapid in situatii in care viteza este esentiala. Aceasta poate fi obtinuta prin antrenamente de rezistenta in regim de viteza, care imbunatatesc capacitatea de a realiza in mod repetat exercitiile de intensitate maxima. Sprintul intens produce rezultatul unor momente decisive ale unui meci de fotbal.

Capacitatea jucatorilor de a produce o putere mare si sprinturi rapide este cruciala. De obicei, 15% din activitatea meciurilor jucate se rezuma la alergarea cu viteze cuprinse intre 15 km/h si viteza maxima, ceea ce inseamna ca jucatorul alearga 1,8 km la capacitate maxima.

Din acest motiv, antrenamentul anaerob este o componenta asa de importanta si un lucru fundamental in pregatirea fizica de dinaintea si din timpul sezonului. Pentru a avea beneficii mari in ceea ce priveste antrenamentul anaerob, jucatorii trebuie sa aiba un nivel cat mai ridicat cu putinta al conditiei aerobe.

Viteza antrenamentului este abilitatea de a atinge o viteza propusa si de a o mentine in perioade relativ scurte (2-10 sec.). Rezistenta este definita ca o capacitate de a mentine un anumit ritm pe distante mari sau mici si, in concluzie, puterea de a o repeta fara nici o durere.

Conditia pentru a rezista la viteza mare este de a avea antrenamente cu multe sprinturi (amandoua cu sau fara mingi), care sa-ti permita sa te refaci intre repetari si, de asemenea, mentinerea antrenamentului, care e executat om la om (insemnand ca jucatorul sprinteaza din spate, producand un stres metabolic, dupa care urmeaza durere).

Scopul acestor forme de antrenament este de a provoca adaptarea in sistemul anaerob a muschilor utilizati in fotbal, asa ca aparitia durerii e intarziata, iar timpul acordat exercitiului este imbunatatit, pe cand ati reveni dupa un sprint este imbunatatita ca rezultat pentru aceasta forma de antrenament, in privinta adaptarilor psihologice de care este nevoie exista niste controverse. De exemplu, unele studii arata ca, caile metabolice care produc energie in activitati de mare intensitate sunt mai eficiente (creste activitatea enzimelor), deoarece transfera durerea din interiorul muschiului, si astfel pune sangele in miscare. In consecinta, durerea dispare, permitand mai mult efort si poate atingerea unor nivele mai ridicate. Oricum, alte studii nu au raportat schimbari majore in activitatea sistemului anaerob. O parte din aceste controverse provin din modul in care aceste cercetari sunt efectuate. De obicei, jucatorii trec un test inaintea unui antrenament, dand o mostra din tesutul muscular (biopsia muschilor) luata inainte si dupa exercitiu.

Aceasta procedura determina o examinare a activitatii sistemului anaerob in timpul exercitiului. Acest proces este apoi repetat in timpul antrenamentului anaerob.

O concluzie mai avansata este aceea ca la intensitate crescuta, exercitiile de antrenament cresc eficienta metabolismului aerob si de aceea mai putine cereri sunt axate pe producerea de energie anaeroba si, prin urmare, se economiseste, oxigen care e folosit in momentele cruciale ale meciului. Se pare ca intensitatea crescuta a exercitiilor cauzeaza aceste schimbari aerobe, prin cresterea capacitatii sistemului cardiovascular de a livra oxigen si a muschilor de a o utiliza. Este cel mai bine sa efectuezi exercitii la intensitate ridicata, folosind o minge si sa faci exercitii asemanatoare cu cerintelor jocului.

2.3.3. Procedee metodice de dezvoltare/educare a vitezei

• Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri maximale, folosindu-se conditii normale de lucru.(alergare pe teren plat, pase sau dribling cu mingea pentru un joc sportiv) Acesta este procedeul metodic cel mai frecvent folosit pentru dezvoltarea vitezei.
• Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri supramaximale, folosindu-se conditii usurate de lucru (alergare ,,la vale" pe o panta usor inclinata, alergare pe teren plat cu echipament mai usor, pase cu o minge mai usoara, suturi sau driblinguri efectuate cu mingi mai usoare
• Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri submaximale folosindu-se conditii usor ingreuiate de lucru (alergare ,,la deal" pe o panta usor inclinata, folosirea unor mingii mai grele.
• Efectuarea actelor si actiunilor motrice in tempouri alternative (maximale si submaximale, maximale si supramaximale) tempouri imprimate de factori externi (mai ales de natura electronica sau mecanica).

Din punct de vedere didactico-metodologic trebuie sa se aiba intotdeauna in vedere cele ce urmeaza:

sistemul nervos trebuie sa se afle intr-o stare de excitabilitate maxima

exercitiile pentru dezvoltarea vitezei trebuie sa se desfasoare pe un fond odihnit

dupa o incalzire adecvata pot fi efectuate exercitii de rapiditate si viteza

exercitiile de rapiditate si viteza trebuie sa fie intotdeauna efectuate la inceputul antrenamentului

pot fi efectuate exercitii de intensitate maxima de scurta durata (maxim 5 secunde)

in momentul in care apar primele semne de oboseala trebuie sa se acorde pauze de refacere

trebuie sa treaca un interval de 90-120 de secunde intre un stimul si altul

programul de exercitii trebuie alcatuit intr-un mod variat si stimulant

este necesar sa se utilizeze drept semnale de plecare stimuli pentru toti receptorii si mai mai ales pentru cei vizuali care se refera la joc

sa se antreneze simultan toate componentele de viteza (coordonare, flexibilitate, forta)

sa se alterneze activitati fara balon cu situatii concrete de joc

sa se lucreze in timpul fiecarui antrenament

Principala cale de dezvoltare a vitezei o constituie repetarea. Metoda repetarii pentru dezvoltarea sau mentinerea vitezei reclama ca dupa fiecare efort sa se acorde timp suficient de refacere, pentru o noua repetare.

Este deosebit de important ca intervalul de odihna sa fie astfel stabilit, incat sa permita refacerea a circa 95% din capaciatatea de efort anerob-alactacida, iar in scopul mentinerii la un nivel ridicat al excitabilitatii sistemului nervos central in timpul pauzei, sportivul trebuie sa execute in continuare alergare usoara sau mers vioi.

Aspecte privind metodica dezvoltarii vitezei in cadrul educatiei fizice.

Dat find faptul ca educatia fizica este o activitate ce poate angrena diferite categorii de populatie, este deosebit de importantanta cunoasterea particularitatilor vitezei la diferite varste, astfel incat orientarea procesului de instruire sa se realizeze in concordanta cu particularitatile subiectilor. Conform datelor din literatura de specialitate se constata ca:

in perioada de varsta cuprinsa intre 5 si 7 ani, prin ameliorarea capacitatii de coordonare segmentara, se constata cresterea frecventei miscarilor; de asemenea se constata progrese la nivelul vitezei de reactie;

intre 7 si 10 ani, procesele de crestere si dezvoltare favorizeaza manifestarea unei viteze de reactie si executie crescute;

intre 10 si 14/15 ani se pot atinge, printr-o instruire adecvata, la indici ai vitezei de reactie echivalenti cu cei ai adultilor; prin cresterea capacitatii de efort anaerob, se poate interveni si asupra dezvoltarii vitezei de deplasare, precum si a vitezei in regim de forta;

adolescenta este perioada de varsta la care pot fi abordate toate formele de manifestare ale vitezei.

In dezvoltarea vitezei, specialistul trebuie sa tina cont de o serie de cerinte care trebuie respectate in procesul de instruire(A.Dragnea,1993, V.Tudor,1997):

durata exercitiilor de viteza trebuie sa fie de circa 5-6 secunde pana la maximum 40-43 secunde;

pauzele dintre repetari trebuie sa fie suficient de lungi pentru a permite revenirea functiilor vegetative, dar nu si reducerea starii de excitabilitate optima obtinuta la nivelul scoartei cerebrale ca urmare a lucrului cu viteza maxima;

subiectii trebuie sa aiba structura exercitiilor bine insusita;

exercitiile pentru dezvoltarea vitezei se vor planifica la inceputul lectiilor, in conditiile unui sistem nervos odihnit si ale unui organism cu nivel optim de incalzire.

2.5. Particularitati de varsta si morfofunctionale ale fotbalistilor de 13 ani

In general aceasta etapa se caracterizeaza printr-o crestere intensa, prin maturizarea functiilor organismului, dezvoltarea motricitatii si conturarea personalitatii. Etapa 13 ani reprezinta faza prepubertara, etapa in care selectia primara si secundara se incheie, grupul se consolideaza, se poate astfel actiona asupra factorilor antrenamentului si jocului.

Capacitatea vitala in jurul varstei de 12 ani este de cca 1300 cm3 iar la 14 ani de 2800 cm3, ceea ce atrage atentia asupra posibilitatii relativ scazute a copiilor de a face fata la eforturi indelungate, de rezistenta. Schimbarile datorate varstei, ale sistemului respirator, se manifesta, inainte de toate, prin cresterea volumului plamanilor si dezvoltarea muschilor respiratori. Aceasta duce la cresterea capacitatii vitale a plamanilor. Intre 12-14 ani se produce transformarea functiilor multor glande cu secretie interna. Sistemul nervos central al organismului tanar se caracterizeaza printr-o mare plasticitate adica prin capacitatea de a forma si fixa repede legaturile temporare ale reflexelor conditionate.La aceasta grupa de varsta, dezvoltarea sistemului nervos central, al scoartei cerebrale si a activitatii nervoase superioare permite includerea pregatirii tactice intr-un procent destul de ridicat 25%, existand chiar conditii fiziologice pentru inceperea pregatirii psihologice 5% (Apolzan D.).In aceasta perioada:

- are loc o crestere rapida in inaltime a corpului

- toracele se dezvolta mai mult in lungime decat in largime, fapt care impiedica satisfacerea in conditii optime a schimburilor respiratorii in eforturile indelungate

- muschii fiind lungi si subtiri determina aparitia relativ rapida a oboselii, mai ales in eforturile indelungate

- functional volumul inimii creste rapid, dar vasele sanguine raman ingustate, ceea ce determina ca efortul depus de inima pentru a impinge sangele in vase sa fie mai mare.

- insuficienta irigare a creierului si a organele interne in timpul efortului poate provoca stari de ameteala si de aparitia relativ rapida a oboselii.

- invatarea se face mai usor, coordonarea este sporita, miscarile executandu-se cu mai multa precizie

- procesele de excitatie predomina asupra celor de inhibitie

Puseul de crestere in inaltime apare in aceasta perioada de maturizare, intrand partial si in cealalta etapa a adolescentei (15-19ani).Dezvoltarea fortei muschilor se termina in jurul varstei de 20-22 ani; labilitatea muschilor atingand un inalt nivel deja intre 12-14 ani, fapt important pentru dezvoltarea calitatilor de viteza.Din punct de vedere motric, aceasta etapa de crestere prezinta caracteristici foarte importante, in special pentru stabilirea actiunilor de dezvoltare a calitatilor motrice. Copiii inregistreaza progrese deosebit de mari in ceea ce priveste motricitatea. Deprinderile naturale si de baza se perfectioneaza, iar pe fondul lor se formeaza si se consolideaza altele noi, mai complexe. Din aceste motive, aceasta varsta este cea mai indicata pentru dezvoltarea calitatilor motrice, fiind denumita si varsta primelor performante. Indicii care definesc viteza, indemanarea si rezistenta aeroba cresc rapid. Paralel cu cresterea acestor indici trebuie sa se acorde o atentie deosebita mobilitatii, care, daca nu este sustinuta corespunzator, poate regresa.

Varsta preadolescentei marcheaza inceputul maturizarii fizice a individului, fiind o perioada de intensa formare a personalitatii, de constituire a constiintei morale.

Partea a-III-a

CAPITOLUL 3. MATERIAL SI METODA

3.1. Perioada, locul si conditiile cercetarii

Subiectii care au fost supusi testarilor fac parte din echipa de fotbal juniori(n.1994) a F.C. Portul Constanta. Grupa supusa investigatiilor a fost formata din sase jucatori care evoluau, in cadrul echipei, pe posturi de fundasi, mijlocasi, atacanti. Experimentul s-a desfasurat in perioada 01.08.2007-01.05.2008.

Datele generale ale grupului

Tabel nr.3

Investigatii realizate

1. Viteza 30m

Proba s-a efectuat pe pista terenului, cu start din picioare si cronometraj la miscare. S-au efectuat doua incercari si s-a inregistrat cel mai bun timp.

2. Viteza 50m

Proba s-a efectuat pe pista terenului, cu start din picioare si cronometraj la miscare. S-au efectuat doua incercari si s-a inregistrat cel mai bun timp.

3. Saritura in lungime de pe loc

S-a efectuat pe o suprafata neteda, nealunecoasa. S-au acordat doua incercari, notandu-se cea mai buna.

4. Conducerea mingii printre 5 jaloane(dribling printre jaloane). Jaloanele sunt situate la 3m unul de celalalt. Jucatorul si mingea se afla la distanta de 1 metru fata de primul jalon. Traseul se parcurge dus-intors.

5. Mentinerea mingii in aer timp de 1 minut

s-a numarat de cate ori a fost lovita succesiv mingea, cu orice parte

a corpului(fara maini), in timp de 1 minut.

3.3. Metode si mijloace de instruire

Potrivit ipotezei, prin care s-a urmarit consolidarea si perfectionarea diferitelor procedee tehnice de atac, in cadrul antrenamentelor am propus si introdus o serie de exercitii si modele operationale menite sa imbunatateasca parametrii testati.

Mijloace folosite:

pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

alergare de viteza pe 10-20-30m cu pornire din diferite pozitii.

Jucatorii sunt asezati fata in fata, pe doua randuri, la o distanta de 3m unul de altul; un rand se afla pe pozitia stand, iar celalalt in sprijin ghemuit: executantii din stand pornesc in viteza spre cei din ghemuit, acestia se ridica rapid, se intorc cu 180 grade si alearga in viteza pentru a nu fi depasiti de partenerii lor.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie si de deplasare

Indicatii: se executa pe distanta a 30m, cel care pierde face 5 flotari.

Dozare:5x

pentru dezvoltarea vitezei de reactie si de executie

driblinguri succesive executate in viteza mare.

lovirea mingii la perete sau intre doi jucatori, foarte rapid.

Jucatorii sunt impartiti in grupe de cate 3, asezati unul langa altul in pozitia stand: usoara alergare, la un semnal, unul dintre ei executa o rostogolire inainte, ceilalti trebuind sa-l imite in cel mai scurt timp posibil.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie.

Indicatii: se executa pe distanta a 30m, in viteza.

Dozare: 4x-fiecare jucator.

Aruncarea mingii cu ambele maini in sol, rostogolire rapida ridicare si prindere a mingii.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie

Indicatii: mingea se loveste de sol puternic.

Dozare: 2x1 min.

Un jucator arunca mingea din sezand unui partener, care o trimite lovind-o cu capul .Primul se ridica si sare pentru a prinde mingea.

Scop: dezvoltarea vitezei de rectie

Indicatii: partenerii se afla la 5m unul de celalalt

Dozare 15x -fiecare jucator.

Cate doi stand fata in fata, la 3m distanta.Aruncarea mingilor cu mana in sus, lovirea lor cu capul in sus, schimbarea rapida a locurilor, prinderea mingilor si reluarea exercitiilor.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie.

Indicatii: deplasarea se face pe partea dreapta

Dozare: 2x1min.

Stand departat cu bratele sus, mingea tinuta cu ambele maini:lasarea ei sa cada peste cap, intoarcere rapida si preluare cu piciorul inainte de a atinge solul.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie.

Indicatii: exercitiu se executa in viteza si cu continuitate

Dozare: 2x1min.

Aruncarea mingii in sus, lasarea ei sa cada, trecera rapida a piciorului peste ea in momentul cand ia contact cu solul si apoi prindere.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie

Indicatii: mingea se arunca cat mai sus, prinderea se face la nivelul pieptului

Dozare:2X1min.

Cate doi cu fata la zid, la cativa metri distanta: lovire simultana a mingiilor cu schimbarea rapida a locurilor intre parteneri.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie

Indicatii: cine nu ajunge mingea face 5 genoflexiuni.

Dozare: 3x1min.

Lovirea mingii puternic pe jos, spre partener, acesta sare peste ea, se intoarce rapid, sprinteaza dupa ea, o opreste si o retrimite celuilalt.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie.

Indicatii: partenerii stau la 5m. distanta

Dozare: 3x1min.

Sezand : aruncarea mingii cu ambele maini in sol, ridicare rapida,preluare si mentinerea mingii in aer prin lovituri repetate cu capul.

Sop: dezvoltarea vitezei de reactie.

Indicatii: jucatorul se afla la 3-4 m de jalon.

Dozare: 10x

Jucatorii asezati pe doua siruri, cu fata la perete: lovirea mingii in perete astfel incat sa ricoseze partenerului din sirul alaturat si deplasare rapida la coada propriului sir.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie

Indicatii: partenerii stau la 5m distanta de perete, mingea se loveste puternic

Dozare: 5x

Lovirea mingii cu piciorul, in sus, cadere inainte in sprijin pe brate, ridicare rapida si preluare prin ricosare cu talpa.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie

Indicatii: mingea se loveste puternic in sus, exercitiul se executa in viteza mare.

Dozare:3x1 min

Ex.28: Doi jucatori la 20 m distanta paseaza.Unul din ei, dupa fiecare executie, ocoleste in viteza un jalon plasat lateral la 5 m.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie si de deplasare

Indicatii: dupa 10 repetari jucatorii isi schimba locurile.

Dozare: 20x

Ex. 29: Culcat pe spate:aruncarea mingii cu ambele maini in sus si inainte; ridicare rapida si preluare din aer.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie

Indicatii: exercitiul se executa in viteza mare

Dozare: 3x1 min

Ex.30: Doi jucatori stau fata in fata, la 10 m distanta, pornesc unul spre celalalt conducand mingea.Cand ajung la cativa metri, unul trimite mingea lateral stanga la 5-6 cm, iar celalalt in dreapta, apoi fiecare sprinteaza dupa mingea partenerului si reiau exercitiul pe noua directie.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie si de deplasare

Indicatii: mingea se conduce in viteza mare

Dozare: 3x1 min

Ex.31: Doi jucatori unul in spatele celuilalt la 1 m. Jucatorul din spate trimite mingea printre picioarele celui din fata, iar acesta sprinteaza dupa ea.

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie si de deplasare

Indicatii: pasa printre picioare trebuie sa fie de aproximaiv 10 m.

Dozare: 10 x

Ex. 32: Trei- patru jucatori se afla in sir, la 10 m distanta unul de celalalt.Ultimul care are mingea o paseaza celui din fata si sprinteaza in aceeasi directie asezandu-se la 10 m de cel din spate. Jucatorul care primeste mingea o paseaza urmatorului, sprinteaza, s.a.m.d.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare si de executie.

Indicatii: mingea se conduce in viteza mare

Dozare: 2x1 min

Ex.33: Jucatorii se afla la 30 m distanta de poarta. Antrenorul indica un jucator care, la auzul numelui sau, porneste in viteza si trage in mingea asezata la 16 m de poarta.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare si de executie

Indicatii: sutul sa fie cat mai precis.

Dozare: 10 min

Ex. 34: Un jucator asezat la 15 m fata de zidul de tras, executa o lovutura cu bolta, apoi alearga in viteza si incearca preluarea mingii ricosata din zid, inainte ca aceasta sa atinga solul.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare si de executie

Indicatii: lovirea si preluarea mingii sa fie cat mai precise.

Dozare: 3x5 executii

Ex. 35: Cate doi, stand fata in fata, la o distanta de 10 m, unul de altul, fiecare avand cate o minge: la semnal, mingile sunt aruncate in sus, jucatorii schimbandu-si locurile, preluand fiecare mingea aruncata de celalalt, inainte ca aceasta sa atinga solul.

Scop: dezvoltarea vitezei de deplasare

Indicatii: mingea se arunca cat mai sus

Dozare: 10x

Ex.36: Cate doi, stand fata in fata, la o distanta de 5m, unul de altul: jucatorul cu mingea trimite o pasa partenerului sau, care executa o saritura peste minge, apoi se intoarce rapid, sprinteaza dupa ea si o opreste cu talpa

Scop: dezvoltarea vitezei de reactie si executie.

Indicatii: pasa sa fie puternica.

Dozare: 10 executii fiecare

Jocuri si stafete pentru dezvoltarea vitezei

Ex.37. Stafeta cu sprint si cu alergare cu spatele.Jucatorii sunt asezati pe siruri. La unsemnal stabilit in prealabil, primii jucatori alearga cu spatele iar dupa ocolirea unui jalon alearga inainte, ocolesc sirul si schimba cu urmatorii jucatori.

Ex.38. Stafeta cu ocolirea jalonului si cu pase. Jucatorul nr.1 alearga in viteza, primeste o pasa pe care o retransmite partenerului din lateral, ocoleste jalonul, primeste mingea din partea opusa, pe care o retrimite cu capul, din saritura, ocoleste jalonul al doilea, predand stafeta jucatorului nr2.

Ex.39. Jucatorii sunt asezati in sir,iar la 15 m de lina de plecare se fixeaza un jalon. La semnal, primul porneste in viteza, ocoleste jalonul, apoi sirul si preda stafeta jucatorului urmator.

* jocuri dinamice (3 la 3, 4 la 4) Durata unui joc era variabila(3-5 minute). Prin aceste jocuri am urmarit sa aplicam o serie de procedee tehnice prelucrate anterior, am considerat ca prin aceste jocuri putem contribui la perfectionarea tehnicii individuale a jucatorilor si deasemeni putem dezvolta diferitele forme de manifestare a vitezei.. Jocurile s-au desfasurat pe terenuri cu dimensiuni reduse.

* Jucatorii realizeaza acest exercitiu doi cate doi: li se cere sa porneasca de la un anumit punct de start cat de repede posibil catre o minge pusa in joc de un 'servant'. Jucatorul care ajunge primul la balon trebuie sa continue catre poarta si sa incerce sa inscrie, in timp ce sarcina celui de-al doilea jucator este sa incerce sa se apere pentru a impiedica inscrierea golului. Dupa completarea exercitiului, ambii jucatori alearga in spatele grupului si se refac pana le vine din nou randul.Exemplul prezentat mai sus permite realizarea unui raport de lucru /odihna de 1:4 care este in conformitate cu dezvoltarea capacitatii de mentinere a vitezei. Astfel, acest exercitiu va dezvolta viteza de alergare de la un punct de start si pe parcursul distentei acoperite (de obicei 20-30 m).

* Mai mult, daca sunt realizate mai multe sedinte (cel putin 1 set de 10 reprize)  capacitatea de a atinge nivelul maxim sau aproape maxim al unor reprize de exercitiu fizic repetat, avand inalta intensitate, va fi mult imbunatatita.Acest exercitiu este folositor in special pentru faptul ca sedinta de pregatire poate fi schimbata usor fie prin schimbarea distantei de la care balonul este lovit si astfel si distanta sprintului sau prin schimbarea numarului de jucatori, schimband astfel raportul lucru/odihna.

Fig. 2. Exercitii de atac

Acest joc implica 2 vs. 2 pana la 8 vs. 8 in sectiunea centrala a
terenului. Scopul jocului este sa inscrii un gol folosind un jucator pe fiecare parte a terenului, sa pasezi si sa primesti pasa inapoi. Jocul se joaca 2 minute si jucatorii se rotesc pentru a permite o recuperare de 2 minute. Daca doi jucatori sunt angajati in efort la mijiocul terenului, ei exerseaza in medie cu 90% din ritmul maxim al inimii, iar cei de pe extreme exerseaza in medie cu 60% din ritmul maxim al inimii. Daca s-ar juca pe un teren mai mare, cu mai multi jucatori, intensitatea ar ramane ridicata pentru jucatorii de mijloc, dar pentru cei de pe flancuri intensitatea ar creste simtitor. Acest tip de activitate este particular folositor pentru antrenarea capacitatii aerobe si anaerobe a mijlocasilor(centrali, de banda), extremelor.

Oricum, este important ca antrenorul sa realizeze ca aceste adaptari
rezulta din schimbari in eficienta sistemelor energetice aerobe si anaerobe, mai cu seama a celor din urma. Intr-adevar, aceasta sugereaza ca un nivel ridicat al conditionarii aerobe va imbunatati viteza in aceste sisteme energetice, in timpul antrenarii cu exercitii de intensitate ridicata. Prin urmare, pentru cele mai multe beneficii ale antrenarii anaerobe, jucatorii trebuie sa aiba un nivel cat mai ridicat cu putinta al conditiei aerobe de efort. Aceasta teorie va permite realizarea volumelor mai mari de antrenare, care poate determina cresterea performantelor.

Toate aceste exercitii le-am inclus in programul de antrenament al grupei, alocandu-le 30 minute din timpul unui antrenament(se efectuau 3 antrenamente pe saptamana).

3.4. Metode de prelucrare a datelor

Am utilizat urmatorii parametrii statistici:

1.media aritmetica

2. abaterea standard

3. coeficientul de variabilitate

4. semnificatia diferentei dintre medii.

Capitolul 4

PREZENTAREA, PRELUCRAREA SI INTERPRETAREA DATELOR

4.1. Prezentarea datelor

Valorile lotului testat la testarea initiala si finala viteza 30 m

Tabel nr.4

Valorile lotului testat la testarea initiala si finala viteza 50 m

Tabel nr.5

Valorile lotului testat la testarea initiala si finala saritura in lungime de pe loc

Tabel nr. 6

Valorile lotului testat la testarea initiala si finala la conducerea mingii printre jaloane

Tabel nr.7

Rezultatele grupului la testele sustinute- testare initiala

Tabel nr.9

Rezultatele grupului la testele sustinute - testarea finala

Tabel nr.10

Dinamica valorilor in cadrul lotului testat, testarea finala comparativ cu testarea initiala la viteza 30m

Dinamica valorilor in cadrul lotului testat, testarea finala comparativ cu testarea initiala la viteza 50m

Dinamica valorilor in cadrul lotului testat, testarea finala comparativ cu testarea initiala la saritura in lungime de pe loc

Dinamica valorilor in cadrul lotului testat, testarea finala comparativ cu testarea initiala la conducerea mingii printre jaloane

Dinamica valorilor in cadrul grupei experiment, testarea finala comparativ cu testarea initiala la mentinerea mingii in aer

4.2. Prelucrarea si interpretarea datelor

Analizand rezultatele obtinute de catre subiecti la cele doua testari(initiala si finala) putem face urmatoarele aprecieri:

Viteza 30m

La aceasta proba comparand rezultatele inregistrate intre cele doua testari, se observa ca la testarea finala exista diferente semnificative a rezultatelor inregistrate de subiecti ( t=3,37, p<0,01).

Viteza 50m

Comparand rezultatele inregistrate la acest parametru intre cele doua testari, putem observa ca la testarea finala exista diferente semnificative a rezultatelor, subiecti obtinand rezultate semnificativ mai bune(, t=15,65, p<0,005).

Saritura in lungime 

Si la aceasta proba exista diferente semnificative intre cele doua testari. Jucatorii testati inregistrand progrese semnificative de la testarea initiala la testarea finala(t=6,32, p<0,005)

Conducerea mingii printre jaloane

La acest exercitiu jucatorii testati si-au imbunatatit semnificativ performantele la testarea finala comparativ cu testarea initiala(t= 20,12, p<0,005).

Mentinerea mingii in aer timp de 1 minut

La acest exercitiu putem constata ca la testarea finala subiectii au obtinut rezultate semnificativ mai bune. ( 5,20 fata de 61,16 7,33, t=8,83, p<0,005).

CAPITOLUL 5. CONCLUZII

Analizand si interpretand datele din experiment putem admite urmatoarele concluzii:

• Comparand rezultatele obtinute de catre subiecti la cele doua testari

( testarea initiala si finala), se observa progrese semnificative realizate de catre jucatorii grupei experiment, la exercitiile specifice testate.

• Calitatea motrica viteza s-a imbunatatit semnificativ intre cele doua testari.

• Diferitele forme de manifestare ale vitezei s-au imbunatatit semnificativ intre cele doua testari, lucru ce confirma ipoteza lucrarii.

BIBLIOGRAFIE

Apolzan, D. Fotbal 2010, Federatia Romana de Fotbal, Bucuresti, 1999.

Bangsbo, J., - Energy demands in competitive soccer, Journal of Sport Sciences 12,1994.

Birsan, N. Fotbal.Probleme generale.Tehnica jocului, Bucuresti, 1980.

Bota, C. Fiziologia educatiei fizice si sportului - ergofiziologie, Editura Antim Ivireanul, Ramnicu-Valcea, 1997.

Bota, C., - Fiziologia educatiei fizice si sportului, MEI, Bucuresti, 1994.

Carstea, Gh. Teoria si metodica educatiei fizice si sportului, Editura Universul, Bucuresti, 1993.

Cernaianu,C. Fotbal. Probleme teoretico-meodice ale jocului si antrenamentului modern, Universitatea Ecologica, F.E.F.S., Bucuresti, 1995.

Cojocaru, V. Strategia pregatirii juniorilor pentru fotbalul de inalta performanta, Editura Axis Mundi, Bucuresti, 2000.

Comucci, N. Manualul antrenorului de fotbal, Bucuresti, 1987.

Damian, M. Metodologia cercetarii stiintifice in sport. Note de curs FEFS, Constanta,2007.

Demeter, A. Bazele fiziologice si biochimice ale calitatilor fizice, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1981.

Dragnea, A. Teoria antrenamentului sportiv, Bucuresti, 1990.

Dragnea, A., Bota, A. Teoria activitatilor motrice, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti 1999.

Ferrante, C., - Formarea tanarului fotbalist. Notiziaro del sette tecnico della FIGC. - Florenta,2000.

Gevat,C.,Larion,A.(2001)- Atletism, Ed Ovidius University Press, Constanta

Harre D., Lodz, I.,- Antrenamentul de forta-viteza, Sportul de performanta, nr.260, Bucuresti,1986.

Insight" - The F.A. Coaches Association Journal, Vol. 5, Londra, 2002.

Ionescu, I. Football, Editura Helicon, Timisoara, 1995.

Melenco I.,(2007)- Pregatirea fizica diferentiata in jocul de fotbal, Ovidius University Press. - Constanta.

Miu, S. Fotbal - specializare, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2002.

Motroc, I., Motroc, F. Fotbalul la copii si juniori, Editura Didactica si Pedagogica Bucuresti, 1996.

Motroc, F., Motroc, A. Fotbal, tehnica-tactica, Editura Universitatii din Pitesti, 1999.

Nenciu, G. Bazele fizilogice ale antrenamentulzui sportiv cu referire la fotbal - culegere de lucrari tehnico-metodice, FRF-Scoala Nationala de antrenori, Bucuresti, 2002.

Nicu, A.,. Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, Bucuresti, 1993.

Stanculescu, G. Fotbal-curs. FEFS, Constanta,1992.

Stanculescu, G. - Fotbal specializare. Ovidius University Press. - Constanta, 2003.

Stanculescu, G., Melenco I. - Teoria jocului de fotbal. - Ovidius University Press. - Constanta, 2003.

Stanculescu, V. Ghidul antrenorului de fotbal, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1982.

Stibbe, O. Stiinta si fotbal, Barcelona, 1981.

Siclovan, I., - Teoria antrenamentului sportiv, Ed. Sport-Turism Bucuresti, 1977.