sport - Jocul de volei

1. INTRODUCERE

1.1. Scurt istoric

Acest joc sportiv a fost inventat in anul 1885 de profesorul american William G. Morgan .La inceput, voleiul a fost conceput ca o activitate recreativa a oamenilor.   Jucatorii celor doua echipe trebuiau sa trimita mingea peste plasa, in terenul advers. Pe atunci jocul se practica in aer liber, pe baza unor reguli conventionale ce se refereau la numarul jucatorilor, la contactul cu mingea, la numarul punctelor, la dimensiunile terenului, la inaltimea plasei, etc. Astfel in 1917 toate seturile se castigau odata cu realizarea punctului 15, in 1918 se limiteaza la sase numarul jucatorilor intr-o echipa, in 1923 numarul maxim este de 3 pase in propriul te-ren, in 1964 se permitea, conform regulamentului trecerea mainilor peste plasa la blocaj si alte modificari.

Dupa 1996 apar modificari majore in regulamentul de joc, care au schimbat partial esenta jocului de volei traditional, spre exemplu: s-a permis lovirea mingii cu orice parte a corpului inclusiv cu piciorul. Alte modificari care au fost aduse jocului de volei sunt urmatoarele: Din 1998 se generalizeaza sistemul de joc TIE BREAK se introduce prin inlocuire jucatorul "LI-BERO pe tot parcursul jocului, numai in linia a doua, se stabileste un nou punctaj al seturilor, iar din 1999 se permite ca mingea la serviciu sa poata atinge plasa in traiectoria ei, si daca intra in terenul advers, este valabila iar faza de joc continua.

Referitor la sistemul competitional se precizeaza ca in 1954 s-a infiintat sistemul divizionar A, in 1958 divizia B, ambele pentru s4eniori, iar in 1969 se inaugureaza si divizia pentru juniori si in 1970 pentru copii se organizeaza concursul de MINI-VOLE. In privinta voleiului pe plaja, F.R.V. organizeaza din 1993 campionate nationale cu echipe compuse fiecare din cate 2 jucatori. Jocul se desfasoara pe un teren de nisip, in aer liber si, in multe privinte se aseamana cu jocul de sala in 6 jucatori.

Actualmente, marea majoritate a cuplurilor de baieti si fete sunt compuse din jucatori si jucatoare ale echipelor divizionare din campionatul voleiului de sala, dar in perspectiva multi jucatori se vor dedica numai voleiului pe plaja

1.2. Cadrul teoretic al problemelor abordate

Jocul de volei si-a castigat de-a lungul anilor datorita particularitatilor sale, o apreciere unanima atat din partea copiilor si a tineretului, cat si din partea adultilor. Cu posibilitati de practicare la toate varstele, voleiul este un frumos joc sportiv si in acelasi timp un important mijloc de educatie fizica.

Facand parte din marea familie a jocurilor sportive si fiind intr-o permanenta evolutie , voleiul si-a adaptat atat metodele de instruire, cat si mijloacele de pregatire respectand principiile generale de aplicare ale acestora.

In ultimele decenii tehnica si tactica jocului de volei au parcurs un drum ascendent, a avut o evolutie rapida, ajungand azi la un nivel apropiat de perfectiune, mai ales in ceea ce priveste unele elemente si procedee tehnice.

In conditiile actuale se incearca aducerea unui plus calitativ activitati sportive, implicit si voleiului, prin folosirea unor tehnici moderne. Printre ele se numara rationalizarea si standardizarea.

Trasaturile jocului modern de volei constau in viteza din ce in ce mai mare de executie si in complexitatea si varietatea actiunilor tactice. Rezulta deci ca principalele calitati motrice necesare in indeplinirea acestor deziderate sunt viteza si indemanarea. La grupele de incepatori la care preocuparea pentru dezvoltarea acestor calitati trebuie sa constituie un aspect primordial, stiind ca la alte nivele de varsta aceste calitati sunt greu sau deloc perfectibile.

Deci viteza si indemanarea sunt calitatile care trebuie sa preocupe permanent pe orice cadru de specialitate, si in mod special pe cei care lucreaza cu incepatorii, sa incerce sa gaseasca solutiile cele mai eficace pentru perfectionarea acestor calitati indispensabile in pregatirea sportivilor (voleibalistilor) de performanta.

Cele doua actiuni vizate vor trebui abordate diferit in procesul de pregatire, iar atentia va trebui sa fie crescuta mai ales la incepatori.

De la varsta de 11-12 ani, alaturi de insusirea deprinderilor motrice variate se va adauga lucrul pentru dezvoltarea vitezei. Acest regim de pregatire, trebuie sa se mentina pana la varsta de 15-16 ani, cand complexul de mijloace se va imbogati cu exercitii care dezvolta forta.

Calitatea fizica viteza exprima, in general, repeziciunea miscarilor, iar mai concret viteza reactiei motrice, viteza miscarilor separate de frecventa miscarilor, iar calitatea fizica indemanare exprima gradul de coordonare al actiunilor motrice. Unitatea de masura a indemanarii o constituie precizia perceptiei spatiului, a spatiului/timp in conditii de efort standard si a spatiului/timp in conditii neprevazute.

Reactiile organismului la efortul fizic si prin urmare posibilitatea de a folosi pentru fiecare sportiv un regim de antrenament s-au altul, depind atat de stare a de sanatate a acestuia, de gradul de antrenament, cat si de particularitatile individuale de dezvoltare fizica de trasaturile activitatii sale necesare superioare, de varsta, sex.

1.3. Tendinte si noutati in jocul de volei pe plan mondial

Paralel cu extinderea ariei de practicare si a popularitatii la scara mondiala, voleiul cunoaste o puternica dezvoltare atat sub aspectul maximalizarii parametrilor de continut si structura, cat si al nivelului solicitarii jucatorilor pe plan psihic, bao-motric si tehnico-tactic.

Rasturnarea imprevizibila a ierarhiilor mondiale si continentale a devenit o dominanta a ultimilor zece ani, in care alaturi de reprezentantele consacrate ale Europei si ale Asiei au aparut protagoniste fara antecedente performantionale deosebite, in principal din continentul american si in ultimi ani din Europa.

Echilibrarea valorica atat pe plan regional-continental cat si la nivel mondial, este rezultanta marilor investitii tehnice, umane si materiale de care a beneficiat voleiul, joc intr-un proces de dezvoltare incadrat in criterii stiintifice foarte elaborate.

Preluarea selectiva a tot ceea ce este valoros, alaturi de optimizarea tuturor verigilor performantei si de valorificarea oricarei rezerve de potential constituie conditia de progres materializata in intreaga munca de conceptie si executie. Cunoscutele caracteristici ale diferitelor scoli voleibalistice tind sa dispara prin generalizarea la scara mondiala. inaltimea crescuta a jucatorilor, dublata de forta deosebita in atac si aparare, cu accent pe blocaj, promovata de scoala europeana, alaturi de organizarea foarte rapida si variata a atacului si cu apararea bazata pe jocul acrobatic din linia a 2-a, promovate la scoala asiatica sunt atributele strategice foarte valoroase propagate la scara mondiala.

Imbinarea judicioasa a acestora in jocul echipelor continentului american, prin rezultatele de varf ale acestora in ultimi ani se constituie drept un argument al justetei asimilarii a tot ceea ce este valoros dincolo de barierele regionale sau traditionale.

Intr-o analiza a jocului practicat la ultimele competitii continentale si mondiale, ca si din tendintele de dezvoltare ce se desprind in jocul actual cu implicatii asupra evolutiei in perspectiva, se pot sintetiza urmatoarele aspecte:

valorificarea lucrurilor bune, vechi si uitate care, reactualizate, capata o semnificatie determinanta in echilibrul valoric al competitoarelor, prin surpriza pe care o creeaza pentru moment si care se constituie in avantaj.

configuratia structurala a echipelor evidentiaza faptul ca schimbarile operate in componenta sextetelor sunt masive si periodice in general dupa marile confruntari mondiale si sunt orientate preponderent in ideea aducerii unor masuri evidente in intinerire si de inaltime, ca baza a unui potential biologic crescut.

echipele valoroase etaleaza un joc de regularitate pe o curba a eficientei in platou la nivel ridicat, eliminand oscilatiile din executia actiunilor de joc din evolutia scorului.

jocul este foarte elaborat pana la mici detalii, lipsesc improvizatiile de moment si initiativele necenzurate de ideea tactica.

ideea strategica a implicarii in joc este aceea a valorificarii maximului randament al fiecarui component. Se pot recunoaste modele de comportament tehnico-tactic pentru fiecare jucator cat si modele de colaborare, specializarea jucatorilor pe posturi si zone de maxima eficacitate pentru atac, blocaj sau preluare apare pe un fond de pregatire in cadrul specializarii.

Actiunile de joc dominante sunt perfectionate la nivel de inalta maiestrie de executie si eficienta.

calitatile somato-motrice, nivelul maiestriei tehnice si aptitudinile de concurs ale jucatorilor se inscriu in cote valorice superioare.

travaliul motric si functional este ridicat la rang de primordialitate.

jocul are aspectul unei lupte acerbe, nici o echipa numai intra dinainte invinsa in teren, echilibrul executiei componentei tehnice tinde sa se echilibreze hotaratoare in balanta victoriei devenind strategia tactica si suportul psiho-bio-motric.

in ceea ce priveste inaltimea se manifesta tendinta de crestere a ei la nivelul intregii echipe, prezenta jucatorilor ridicatori de talie mai mica reducand media aparent sub limitele gigantismului.

analizand componenta echipei, se desprinde tendinta de a pastra in loturi 1-2 jucatori aflati in limita de varsta de 27-29 ani, cu mare experienta si valoare concreta, restul componentilor lotului avand o medie de 22-26 ani. Exceptie de la varsta de 24 ani fac ridicatorii.

formula de echipa este cea consacrata 5+1, sextetul de baza se mentine, iar schimbarile se fac in general duble.

media seturilor jucate pe meci de echipele de frunte exprima un indice mare de economicitate a potentialului biologic.

1.3.1 Actualitati in continutul actiunilor de joc

Serviciul

Tinde sa se constituie ca principala actiune de atac, expresa lui orientare tactica subordonand biomecanica executiei, care nu urmareste simpla repunere a mingii in joc, ci direct punctul.

Regulamentar, limitarea distantei la 8 metri de linia de fund a determinat executia razanta la nivelul plasei, efectuate atat de la linia de fund a terenului cat si de la 4-5 metri. Specializarea jucatorilor de preluare determina marimea dificultatii serviciului, urmarindu-se atat cresterea fortei acesteia sau preluarea mingii, cat si distributia ei precis delimitata tactic.

Jucatorii utilizeaza prioritar un singur procedeu, fiecare avand cel putin doi jucatori care il efectueaza din saritura, cu constanta si eficienta deosebita. Durata de zbor a mingii cat si a fortei lovirii ei, pentru serviciul planat, zborul dureaza intre 110-180 sutimi de secunda, in timp ce pentru cel din saritura se reduce la 60-90 sutimi de secunda.

Bio-mecanic, executia din saritura nu e tipizata, ea ramane diversificata in functie de particularitatile de saritura ale fiecaruia. Ea se aseamana cu lovitura de atac din linia a 2-a, cu aterizare avansata fata de locul de bataie, cu lovirea acoperita si putin tangenta.

Aruncarea mingii se face cu o mana sau cu doua, mai inalt sau mai jos, individualizat in functie de coordonare, particularitati de saritura si de lovire a fiecarui jucator.

Din 1999 se permite ca mingea sa poata atinge plasa in traiectoria ei si daca intra in terenul advers, este valabila iar faza de joc continua.

Preluarea serviciului

Este evidenta specializarea pentru preluarea serviciului, care se realizeaza de obicei in dispozitiv de 2-3 sau 4 jucatori, mai ales acum cand s-a introdus libero-ul.

Libero-ul este un jucator specializat numai pentru preluare, avand voie sa joace doar in linia a 2-a, schimbarile facandu-se fara sa se anunte arbitrul.

Preluarea capata traiectorii medii inalte, ea cade pe ridicator favorizandu-i acestuia atacul direct, ridicarea din saritura, marcarea intentiei de ridicare si fenta, in ideea accelerarii constructiei de atac pe fragmentul de joc ridicator - atac si a crearii conditiilor optime pentru tragator. Preluarile gresite ramase in teren sunt foarte bine corectate de ridicator, care incearca sa le valorifice pentru joc de combinatii si nu simplist, de siguranta.

Echipele de frunte nu pierd mai mult de 2-3 puncte pe joc din preluarea serviciului.

Contactul la preluare are loc intr-un punct mai inalt fata de podea, data fiind traiectoria mai intinsa a executiei serviciului. Preluarea din serviciu din saritura se executa cu amortizare.

Constructia atacului

Codificata din 4-5 combinatii pentru faza I si alte 2-3 pentru faza a-II-a a fiecarei situatii fundamentale, constructia atacului valorifica la maximum potentialul vitezei de deplasare si de executie in finalizare a fiecarui jucator.

Cresterea numerica si perfectionarea combinatiilor tactice pe baza sporirii considerabile a vitezei de circulatie a mingii, mai ales pe ultima traiectorie a circulatiei jucatorilor in faza de finalizare, confera ridicatorului importanta deosebita in reusita actiunilor colective. Participarea in combinatie se face cu solutia de atac pentru toti cei cinci jucatori, echipele avand 2-3 jucatori specializati pentru atac din linia a Il-a, de obicei in varianta aglomerarii atacului cu jucatorii liniei I intr-o zona de fileu si atacul cu jucatorii din linia a Il-a, cu jucatorul din zona diagonala.

Prioritar se ataca din linia a Il-a, de referinta din zona 1 si 5, din pasa cu traiectorie medie. Pentru constructia din linia I se urmareste aglomerarea unei zone din teren cu doi jucatori si dislocarea celui de-al treilea cu un jucator la blocaj si crearea, astfel, a unei zone prioritare de finalizare.

Combinatiile prioritare sunt construite pe mecanismul de "intinsa' in principal cu jucatorul din zona 3, care "actioneaza pentru atac din urcare' si scurta intre zonele 3-2 sau din ridicare pe traiectorie intinsa pe zonele 4-3 avand sarcina de fixare a jucatorului din zona 3 adversa. in functie de varianta deplasarii lui se construiesc variantele de deplasare marcate ale celorlalti jucatori si cu finalizari in general in spatele jucatorului piston pentru timpul unu, "dublate' sau "departate', in zona de actionare a acestuia, cu ridicarea mingii, pe traiectorii scurte sau intinse. Ridicarile rapide, efectuate permanent din saritura si insotita de fenta capata ponderi marite in cadrul actiunilor de ridicare.

Eficienta atacului se mentine crescuta atat pe seama organizarii lui combinative cat si prin forta de lovire a mingii. Viteza de construire a actiunilor de atac este rezultanta exclusiva a vitezei de zbor a mingii pe fragmentul ridicator-tragator.

Finalizarea atacului combinativ cu participarea a doi tragatori se realizeaza in principal pe principiul "simultaneitatii si al alternantei' cu dublarea jucatorilor din atac sau cu depasirea la distanta de peste un metru cu desprindere pe un picior.

Apararea

Apararea din ce in ce mai agresiva si bine organizata, capatand pondere marita in cadrul balantei jocului, actiunile defensive reprezinta aproximativ 43% din actiunile jocului, iar in cadrul acestora cele specifice liniei a Il-a cu aproximativ 14% tind sa echilibreze greutatea specifica a blocajului 16%.

Apararile se organizeaza diferentiat, in functie de fiecare actiune tactica de atac pentru care se adopta si sarcini speciale, prioritar in sistemul cu zona 6 retras.

In general, la jocul combinativ pe timpul unu, jucatorii liniei I isi repartizeaza pentru blocaj omenii in relatia 1:1, iar jucatorii liniei a Il-a avanseaza (zona 6 pe 6 metri, zonele 1 si 5 pe 4 metri), atacul advers expediind preponderent mingea in jumatatea dinspre fileu. La atacul pe timpul doi sau din ridicare semi-inalta se organizeaza blocajul grupat de doi jucatori si dublarea de jucatori din linia a II-a, corespondenta fara deplasare preconceputa sub blocaj, favorizand actiunea auto-dublarii.

La atacul din ridicare inalta si la atacul din linia a Il-a se efectueaza blocaj de 3 jucatori, cu linia a Il-a dispusa de regula in semicerc si retrasa pe limitele terenului sau cu aglomerarea unei jumatati de teren cu doi jucatori, celalalt actionand cu sarcini mai mari pentru dublarea blocajului. in general, acoperirea suprafetei terenului se face prin repartizarea suprafetei pe culoare, acoperindu-se cu jucatori specializati pe preluare in toate zonele din linia a Il-a.

Plasamentul in aparare este favorizat de actiunea directa la minge a bratelor in blocaj, din care ies ceilalti jucatori si vor actiona supraaglomerat pentru directiile posibile ale atacului in fata. in aparare jucatorii au pozitii foarte joase si mobile cu desfasurarea greutatii prin ridicare si pasire spre directia de preluare pe momentul sariturii blocajului.

Fara teama fortei atacului advers se preia cu amortizare cu ambele maini pe traiectorii inalte si foarte inalte. Mingile ricosate din blocaj si sarite "depasite' de aparatori sunt in general recuperate prin lovire cu o mana, cu pumnul.

Mingile plasate cu traiectorii boltite nu mai sunt eficiente, ele fiind usor preluate prin plonjon inainte, din deplasarea cu amortizare pe bratul de preluare sau cu contact al palmei pe podea, simultan cu caderea mingii, pe partea dorsala a palmei, realizand asa-zisa "parghie dura'. Nu se mai utilizeaza plonjonul inapoi sau cu rulare pe spate, jucatorii nefiind preocupati de amortizarea caderii pe podea.

Blocajul

Pozitia de asteptare si plecare a celor 3 jucatori este foarte stransa pe centrul terenului (4 metri). Contributia lor devine deosebita prin actionare activa si agresiva direct la minge. Actiunea palmelor este de invaluire a mingii pe miscarea de intindere oblic-inainte, foarte agresiv, in terenul advers, fara deplasare laterala de cautare si marcare a directiei acoperite prin blocaj, chiar si la atacul de la distanta de fileu si la cel din linia a Il-a, palmele cauta "cauta' direct mingea, disparand acea nota de asteptare, de pasivitate. Actionand direct la minge, fara alte miscari suplimentare, se permite mai buna orientare a jucatorilor din aparare care vor putea ocupa oportun pozitii de asteptare in afara conului blocajului.

Repartizarea jucatorilor adversi din combinatie se face individual, in relatia:l cu jucatorul care actioneaza in atac pe zona corespondenta fara "alunecarea' jucatorului in blocaj dupa atacul advers, care isi poate schimba locul de finalizare in alta zona de pe lungimea fileului.

La atacurile din ridicare cu traiectorii semi-inalte pe fileu se organizeaza un blocaj grupat de 2-3 jucatori, direct la minge, permitand astfel mai buna orientare a jucatorilor din aparare, care vor putea ocupa oportun pozitii de asteptare in afara conului blocajului.

Tendintei jocului de a-si imbogati continutul i se asociaza in paralel actiunea de valorificare a lui prin contributia jucatorilor de inalta clasa, al caror potential psiho-bio-motric si tehnico-tactic se ridica la nivel de eficienta al acestui continut inaintat. Insuficienta apreciere a importantei construirii jocului cu jucatori de mare valoare conduce spre o grava eroare conceptionala, generatoare de imposibilitatea adaptarii reale a unui joc superior.

Intr-o sintetica analiza a orientarilor ce se desprind din voleiul actual, cu implicatii a-supra prototipului jucatorului potrivit specializarii, se pot contura mai multe idei.

Implicarea actiunilor ridicatorului este determinanta in jocul colectivului. Principala lui sarcina este ridicarea pentru atac. In plus, el actioneaza foarte mult si cu eficienta crescuta in aparare si in asigurarea actiunilor. Este mai scund decat tragatorul, dar suficient de inalt ca sa poata actiona la blocaj si sa atace direct din preluare.

Este prompt, rapid in reactii, cu un dezvoltat simt tactic si o inalta capacitate de cooperare si coordonare. Stapanirea pana la virtuozitate a executiei tehnice, a actiunilor potrivit specializarii, indici inalti de mobilitate a gandirii si creativitatii, anticiparea situatiilor si stapanirea de sine in momentele critice, ii confera o pozitie de lider in a sustine spiritul de combativitate a echipei.

Daca despre modelul ridicatorului putem spune ca a ramas sa actioneze, in general, in limitele acelorasi coordonate strategice ale jocului, maximalizandu-se nivelul de eficienta, pentru jucatorul tragator putem contura un model cu atribute extinse, caruia alaturi de suplimentarea valorilor inaltimii si a eficientei in atac si blocaj, i se solicita o deosebita contributie in aparare. Se constata ca metodica pregatirii jucatorilor foarte inalti este destul de bine conturata la multe scoli voleibalistice atat timp cat jucatorii de peste 2 metri, cu un inalt nivel de maiestrie si indemanare, reusesc sa atace cu dezinvoltura in multe faze rapide, pe fond de deplasare si solicitare multipla si sa preia din aparare cu precizie si acrobatie.

Indiferent de unele pareri este evident ca viitorul apartine tragatorilor forte buni in jocul colectiv cu inalta eficacitate, atat in actiunile din linia I cat si din linia a Il-a. Jucatorii vor trebui sa greseasca cat mai putin.

Modelului de tragator i se asociaza in principal siguranta executiei in conditiile inalt ei solicitari psihice si functional motrice, anticiparea situatiilor, gandirea operativa, concentrarea si distributivitatea atentiei, coordonarea miscarilor si viteza de reactie la obiectul de miscare.

1.4. Ipoteza lucrarii

Definind ipoteza sub forma unei propozitii de tipul: "Daca atunci' (ceea ce implica o tratare specifica gandirii logico - matematica, ca o propozitie de tip implicativ - ipotetic, putem formula ipoteza noastra sub forma: "Daca '

"Daca grupele de volei incepatoare isi adapteaza intreaga pregatire in conformitate cu cerintele calitatilor psiho - motrice viteza si indemanarea, care se impun la acest nivel, atunci potentialul valoric al sportivelor (tinere) poate dobandi valente superioare la testarile periodice la care au fost supuse.'

Motivarea temei

Aceasta lucrare isi propune ca pe langa caracterul de cercetare stiintifica, sa aiba si o legatura pronuntata cu activitatea practica, concreta, de crestere a performantelor sportive ale voleiului.

_{Prin lucrarea aceasta vom arata ca, calitatile motrice: viteza si indemanarea, pot fi dezvoltate si pri jocuri motrice.}

2. FUNDAMENTAREA TEORETICA SI STIINTIFICA A LUCRARII

2.1. Particularitatile marfo-functionale ale jucatorului de volei

Pregatirea fizica multilaterala implica o crestere normala, o dezvoltare armonioasa, imbunatatirea potentialului functional al organismului. Imbunatatirea indicilor morfologici si functionali vizeaza aparatul locomotor (sistem muscular, articular, ligamentar), organele interne si sistemul nervos.

Obtinerea performantelor sportive presupune pregatirea aparatului locomotor in ansamblu, cat si prelucrarea selectiva si continua a articulatiilor, ligamentelor si musculaturii.

Miscarile continue, cu amplitudine, contribuie la intarirea articulatiilor. Presiunea aplicata pe suprafata articulara influenteaza grosimea cartilajului articular. Tensiunile ce se produc in articulatie determina modificari in lungimea si grosimea ligamentelor si a capsulei articulare, articulatiile devenind mai rezistente. Intarirea articulatiilor si ligamentelor nu numai ca favorizeaza un volum si o intensitate mare de lucru, dar previne accidentele relativ frecvente in activitatea de performanta.

Muschii, care sunt organele active ale miscarii, trebuie dezvoltati armonios si in totalitate. Este necesar sa se acorde atentie aspectelor de forma ca lungimea, grosimea ca si proprietatilor functionale, contractibilitatea, elasticitatea.

Exercitiile de intindere si extensie efectuate in ritm maxim si cu amplitudine mare activeaza schimbarile nutritive si stimuleaza cresterea. Exercitiile de scurtare si flexiune, efectuate lent si cu mare incordare localizate la radacina membrelor sau concentric si inauntrul segmentului de contractie al muschilor franeaza procesele de crestere cand se folosesc excesiv.

Exercitiile fizice bine selectionate, aplicate o perioada lunga in cadrul unui antrenament metodic, dezvolta proprietatile muschilor, intaresc sistemul osos si-l imbunatatesc pe cel articular.

Scoarta cerebrala, avand rol conducator in activitatea motrica, in perfectionarea activitatii nervoase superioare, conditioneaza si pregatirea fizica a organismului. Antrenamentul de-termina perfectionarea sistemului de legaturi nervoase, ca si imbunatatirea coordonarii functiilor organelor si sistemelor. Perfectionarea acestora contribuie la cresterea eficientei activitatii si la reducerea cheltuielilor energetice.

Eficacitatea exercitiilor trebuie apreciata si prin influenta lor asupra intregului organism, considerat ca un ansamblu al partilor si functiilor sale.

In volei, se recomanda in special folosirea exercitiilor fizice dinamice, vii, ample si de scurta durata, efectuate frecvent, alternate cu miscari de relaxare. Se pot folosi si exercitiile statice, miscari de forta si rezistenta, dar cu respectare unei dozari corespunzatoare. Se vor folosi mai putin exercitiile cu toracele blocat, mai ales in prima perioada de crestere cand au loc importante modificari marfo-functionale, biologice la care este supus organismul copilului In timpul exersarilor se va insista mai ales asupra respiratiei corecte pe nas si ca pozitie care favorizeaza respiratia normala. Este recomandabil sa se utilizeze miscarile ample de respiratie care indreapta coloana vertebrala si maresc volumul toracelui.

Pregatirea articulatiilor trebuie sa se efectueze paralel cu dezvoltarea musculaturii, pentru a se evita accidentele (intinderi, ruperi, smulgeri de ligamente, luxatii). Preocuparea pentru intarirea articulatiilor trebuie sa inceapa din prima copilarie si sa se mentina permanent.Imbunatatirea indicilor morfo-functionali se pot aplica la orice varsta cu conditia de a fi adaptate la particularitatile individuale.

Dezvoltarea indicilor morfo-functionali se efectueaza in cadrul lectiilor de educatie fizica, in prima parte a antrenamentului, la sfarsitul acestuia, in antrenamente suplimentare, in competitiile organizate pe grupe de varsta si pe nivel de performanta. Cresterea indicilor morfo-functionali, cat si insusirea de priceperi si deprinderi, tehnici de lucru, trebuie sa formeze o baza de pregatire a intregului tineret din cadrul careia se vor selectiona juniorii la volei. O data asigurata, aceasta se vor dezvolta calitatile motrice si segmentele importante. La echipele de volei (juniori si seniori) aspectele continutului pregatirii fizice se vor dezvolta paralel formand un tot unitar, conform specificului jocului.

2.2. Particularitatile psihice ale jucatorului de volei

Pregatirea psihologica cuprinde un ansamblu de masuri generale si speciale care urmaresc sa dezvolte acele laturi ale psihicului sportivului care sunt solicitate de activitatea sportiva si-1 fac capabil sa obtina mari progrese la antrenamente si rezultate bune in concurs.

In afara de procesele volatile, in cadrul pregatirii trebuie cuprinse si altele cum sunt: procesele intelectuale, afective si particularitatile personalitatii, atentia, perceptia, aptitudinile, temperamentul, caracterul.

Procesele psihice intelectuale, afective si volatile, care reprezinta aspectul de reflectare a lumii in creierul omului si in acelasi timp asigura functia de reglare a activitatii omului in raport cu mediul social in care traieste.

Importanta acestor componente ale vietii psihice este ca omul poate capata informatii cu atat mai exacte despre lumea inconjuratoare cu cat procesele psihice sunt mai evoluate. Dezvoltarea unor insusiri ca stabilitatea si concentrarea atentiei, spiritul de observatie, gandirea corecta si rapida, memoria trainica, imaginatia bogata si altele ii asigura individului cele mai bune conditii de informare despre ceea ce se petrece in lumea dinafara si in propriul sau organism.

Pe masura dezvoltarii unora sau altora dintre insusirile proceselor psihice, sportivul devine capabil sa se orienteze, sa rezolve probleme si sa actioneze cu rezultate bune in orice domeniu.

Procesele volatile

Vointa este capacitatea omului de a-si conduce in mod constient, cu un anumit scop, activitatea. Miscarile, actiunile, deprinderile, obisnuintele alcatuiesc continutul vointei.

Procesele psihice intelectuale constituie reflectarea lumii in creierul omului sub forma de senzatii, perceptii, notiuni.

Procesele afective reflecta atitudinea omului fata de realitate. Aceasta atitudine se exprima in emotii, dispozitii, sentimente si pasiuni.

Particularitatile personalitatii se formeaza in timpul vietii, mai ales in copilarie si tinerete sub influenta relatiilor sociale.

Aptitudinile se formeaza numai in activitate si se apreciaza prin usurinta si calitatea superioara a activitatii dintr-un anumit domeniu. Aptitudinile pentru sport se caracterizeaza prin usurinta conducerii miscarilor propriului corp, viteza si precizia miscarilor, forta sau rezistenta organismului.

Temperamentul exprima aspectul dinamic-energetic al personalitatii, adica rapiditatea desfasurarii proceselor psihice si forta acestor procese exprimate in miscari, conduita, limbaj, reactii emotionale.

Caracterul imbina si cuprinde un ansamblu de insusiri ale personalitatii care sunt proprii si specifice unui anumit om si care exprima atitudinea acestuia fata de munca, societate, oameni si fata de el insusi.

Atentia este capacitatea omului de a se orienta si concentra asupra unui fenomen sau activitati. Atentia are la baza procesele care se petrec in sistemul nervos central al omului si in special in scoarta creierului.

Tinand cont de toate acestea, factorul psihologic se contureaza din ce cin ce mai precis iar importanta lui este recunoscuta de practica.

Pregatirea psihologica trebuie asigurata de catre antrenor pe tot parcursul instruirii, nivelul ei conditionand eficacitatea procesului de antrenament atat sub aspect fizic, cat si tehnico-tactic. In plus ea este hotaratoare pentru depasirea momentelor dificile cand echipa este pusa in dificultate in timpul jocului. in cadrul antrenamentului, pregatirea psihologica dezvolta la sportivi capacitatea de mobilizare a resurselor fizice si psihice, aspect deosebit de important mai ales la eforturile de intensitate mare.

In cadrul jocului, aprofundarea aspectelor psihologice favorizeaza o adaptare mai rapida a jucatorilor la situatiile schimbatoare ale intrecerii si le formeaza capacitatea de a se dirija singuri.

Atat in antrenament, cat si in joc, pregatirea psihologica contribuie la dezvoltarea gandirii tactice si la participarea constienta fara de care progresul si rezultatele bune nu sunt posibile.

In jocul de volei, pregatirea psihologica are o importanta deosebita, lucru ce reiese in primul rand din specificul jocului, care pretinde in egala masura efort fizic si psihic. De exemplu, in joc mingea nu trebuie sa cada jos, ci trebuie lovita, respectand precizarile severe ale regulamentului. In aparare predomina atentia, cu ajutorul careia jucatorii trebuie sa se concentreze pentru preluarea mingilor dificile trimise de adversar ; in atac, gandirea tactica are rol preponderent in ceea ce priveste organizarea si finalizarea, in asa fel incat sa ingreuneze apararea adversa. Serviciul si preluarea necesita in plus stapanire de sine si curaj.

Pregatirea psihologica are o deosebita importanta in comportarea jucatorilor la finalurile de set si meci.

Pe baza pregatirii psihologice se pot inlatura si unele caracteristici negative in compor tarea jucatorilor, ca desconsiderarea adversarului, teama in fata unui adversar puternic aspecte ale individualismului, tendinta de a discuta, de a reprosa.

Componentii echipei trebuie educati in spiritul responsabilitatii actiunilor deoarece o greseala individuala se rasfrange asupra intregii echipe.

Antrenorul trebuie sa cunoasca particularitatile fiecarui jucator si in antrenament sa caute sa imbunatateasca pregatirea lor psihologica. Fiecare lectie trebuie sa contina si sarcini privind pregatirea psihologica.

Pentru dezvoltarea atentie si a calitatilor acesteia, stabilitatea, concentrarea, deplasarea volumul se pot utiliza astfel:

pasare in trei jucatori cu doua minge

folosirea unor complexe tehnico-tactice cu doua si cu trei actiuni exercitii la diferite semnale vizuale si auditive exercitii cu esalonarea situatiilor de atac si aparare pentru sentimentul datoriei si al responsabilitatii personale si spiritul de disciplina si ordine se pot realiza:

jocuri dinamice

jocuri pregatitoare

jocuri cu tema

Vointa, la randul ei, se poate educa prin exercitii grele, unele chiar mai putin placute, ca:

plonjoane repetate

blocaje urmate de plonjon

jocuri cu tema dificila (preluare directa si atac din lovitura a doua)

jocuri cu efectiv redus

Gandirea poate fi dezvoltata si in afara de largirea cunostintelor teoretico-metodice prin:

jocuri cu tema cu efectiv complet

jocuri pe teren normal cu efective inegale

Un aspect de cea mai mare importanta este dezvoltarea personalitatii sportivilor, cultivarea dorintei de a ajunge in loturile reprezentative si legat de aceasta a capacitatii de a depune eforturi din ce in ce mai mari, necesare atingerii unei pregatiri multilaterale superioare.

In dispozitiile de start negative, in volei se intalnesc "febra de start' - manifestata in special prin nestapanire, momente de neatentie, precipitare in actiuni, sufocare si "apatia de start', caracterizate de indiferenta, dispozitie generala rea, somnolenta, vointa diminuata, rezultate slabe la incalzire si inceput de joc.

Antrenorul trebuie sa le cunoasca si sa foloseasca mijloace corespunzatoare pentru remedierea lor. Antrenorul si colegii de echipa trebuie sa le vorbeasca celor in cauza calm, pe un ton linistit, sa le faci observatii mai putine, iar daca acestia se enerveaza, sa astepte cu rabdare calmarea lor. in timpul jocului coechipierii trebuie sa sesizeze momentele de stare psihica si sa-i joace mai putin.

Influenta acestor stari de negative poate fi diminuata si chiar anulata printr-o pregatire temeinica sub toate aspectele in timpul antrenamentelor. In ceea ce priveste manifestarile negative ale febrei de start, trebuie precizat ca acestea sunt evidente in jocurile din deplasare. In aceste situatii este bine sa se creeze in antrenamente, conditii dificile de desfasurare, prin folosirea statiei de amplificare, a magnetofonului sau a publicului.

In afara de dispozitiile de start negative, mai exista si "starea gata de lupta', caracterizata prin increderea in fortele proprii, nerabdare usoara irascibilitate, preocuparii de ordin tactic. Aceasta este starea optima de start. Practica evidentiaza si unele stari intermediare, care pot fii depistate si corectate pe baza indicatiilor si a recomandarilor facute.

Aspectele pregatirii psihologice trebuie sa fie cuprinse in documentele de planificare ale antrenamentului. In munca sa cu sportivii, profesorul nu trebuie sa aiba favorizati si persecutati, ci trebuie sa se apropie cu tact si in mod egal de toti jucatorii.

Mecanismul miscarilor de viteza

2.3.1 Accelerarea vitezei in lanturile biocinematice

Insumarea miscarilor si vitezelor

Punctului de lucru dintr-un lant biocinematic i se imprima viteza necesara prin aplicarea eforturilor coordonate in drumul de accelerare al corpului deplasat.

Miscarile pentru se executa prin intermediul miscarilor compuse ale mai multor verigi din lanturile biocinematice.

Prin insumarea miscarilor verigilor in miscarea compusa, se rezolva probleme complexe Trebuie obtinuta traiectoria impusa punctului de lucru, in cazul miscarilor simultane si succesive in numeroase articulatii, din multitudinea arcelor de cerc, care sunt descrise de verigi in miscarile articulare. Se impune crearea conditiilor optime pentru aplicarea eforturilor acceleratoare in punctul de lucru si obtinerea, la capatul traiectoriei punctului de lucru, a vitezei maxime si intr-un mod determinat, a vitezei orientate.

Viteza initiala a corpului deplasat nu trebuie sa fie totdeauna maxima. Viteza maxima in modul este necesara pentru rezolvarea problemei deplasarii la distanta cea mai mare.

Intr-o serie de exercitii, directia vitezei initiale prezinta o importanta decisiva. intre transmiterea vitezei initiale maxime si asigurarea preciziei exista o legatura reciproca complexa. Depasirea anumitor limite de crestere a vitezei poate atenua precizia miscarilor.

Succesiunea miscarilor de accelerare

Succesiunea miscarilor verticale in cazul deplasarii corpurilor exterioare este determinata de sarcina motrica ; in cazul deplasarilor rapide, se deosebesc: planul prealabil al aparatului si efortul final. Numarul muschilor care actioneaza, precum si distanta de accelerare fiind reduse, sunt necesare eforturi considerabile pentru obtinerea acceleratiei corespunzatoare.

In cazul realizarii vitezei initiale maxime de lansare a aparatului deplasat, in sistemul de miscari se realizeaza o coordonare fina. La accelerarea vitezei contribuie majoritatea verigilor corpului. La in inceput in miscarile globale pentru deplasare, grupele musculare mari si lente dezvolta eforturi considerabile, care sunt aplicate verigilor mai inerte; in continuare intrand in activitate muschii rapizi, dar mai putin puternici, care imprima acceleratie verigilor mai putin inerte, a caror viteza este mare.

In cadrul elanului prealabil se pregatesc conditiile pentru efortul final:

se accelereaza viteza aparatului

sportivul adopta pozitia initiala pentru efortul final

muschii sunt pregatiti pentru efortul final

Activitatea balistica a muschilor

Activitatea balistica a muschilor in efortul final este asigurata prin intinderea lor prealabila. Sunt caracteristice in acest caz eforturile mari, care se reduc rapid pe masura cresterii vitezei corpului accelerat. intr-un timp foarte scurt eforturile musculare cresc pana la maximum.

Tensiunea mare a muschilor determina accelerarea corespunzatoare a verigilor. Pozitia initiala pentru inceperea efortului final permite dezvoltarea tensiunii maxime a muschilor si asigura accelerarea ulterioara a corpului pe portiunea de elan. Aici este recomandabil marirea portiunii de aplicare a fortei de accelerare maxime posibile. In cazul in care corpului i se imprima o acceleratie, miscarea de lucru este inevitabil mai lenta decat cea mai rapida miscare cu traiectoria identica, dar fara rezistenta utila.

Metode de transmitere a miscarii

Transmiterea miscarii asupra corpului deplasat se realizeaza prin imprimarea vitezei initiale a obiectului prin interactiune de scurta durata. Acumularea cantitatii de miscare in corpul sportivului si transmiterea ei asupra obiectului se realizeaza simultan, numai in diferite faze ale miscarilor pentru deplasare si in conditii diferite, ele prezinta particularitati proprii.

Aparatele usoare, cu elasticitate mare (minge) sunt frecvent puse in miscare prin lovire actiune caracterizata printr-un timp de contact foarte mic. In acest caz se impune uneori o lungime sau viteza maxima de zbor a mingii, alteori o precizie foarte mare de lovire a tintei.

Teoria loviturii

Lovitura este un fenomen fizic, in care viteza corpului se modifica cu o valoare finita intr-un interval de timp foarte scurt (timp de lovire).

Miscarile pentru deplasare cu interactiuni de lovire se bazeaza pe ciocnirea dintre corpul sportivului si obiectul deplasat. Aceasta lovire poate fi directa sau prin intermediul materialului sportiv.

Deoarece timpul de lovire este foarte scurt, deplasarea corpului in acest interval este si ea foarte mica. Din aceasta cauza ea poate fi neglijata. in timpul lovirii, directia este aproape invariabila, insa modulul fortelor de lovire se modifica considerabil.

Masurile interactiunilor corpurilor sunt considerate impulsurile fortelor de lovire si nu fortele de lovire propriu-zise.

Viteza corpului in timpul lovirii se modifica cu o valoare egala cu diferenta dintre vitezele de la sfarsitul loviturii si cele initiale.

Forta de lovire este foarte mare si are o marime variabila ; in intervalul de timp in care actioneaza impulsul fortei modifica cantitatea de miscare a corpului deplasat.

Odata cu inceperea interactiunii de lovire, impulsul de lovire deformeaza corpul-pana in momentul in care viteza deplasarii reciproce devine nula.

Prin urmare, la ciocnire sunt inerente pierderi mai mari sau mai mici de energie, dependente de proprietatile elastice ale corpurilor care se ciocnesc.

2.4. Rationalizarea si standardizarea

In conditiile actuale se incearca aducerea unui plus calitativ activitatii sportive, implicit si voleiului prin folosirea unor tehnici moderne. Printre ele se numara rationalizarea si standardizarea.

Pentru a fi eficace exercitiile folosite in instruire si care constituie elementele de progres, trebuie selectionate din multitudinea cunoscuta de fiecare profesor, cele care au actiunea nemijlocita pentru atingerea scopului propus, in timp cat mai scurt si la valori cat mai ridicate. Aceasta abordare a problemei este cunoscuta sub numele de rationalizare.

La baza gruparii in acest sens a exercitiilor fizice stau mai multe criterii, dar dintre a-cestea se evidentiaza in primul rand cele aferente nivelului de pregatire al subiectilor.

Astfel, pentru incepatori, la care fondul instruirii este orientat spre invatarea unui sistem bine precizat de deprinderi si priceperi motrice, nemijlocit legat de dezvoltarea anumitor calitati motrice si insusiri psihice, metodica predarii sistematizeaza altfel exercitiile fizice decat in cazul pregatirii sportivilor avansati la care obiectivele au un preponderent caracter de perfectionare.

La incepatori exercitiile fizice sunt sistematizate in stricta concordanta cu legile formarii si instalarii stereotipului dinamic, cu teoria formarile reflexelor conditionate, ceea ce presupune folosirea unui ansamblu mai limitat de exercitii, repetat intr-o anumita ordine, cu volum si intensitati de efort deliberat concepute. Deci, primeaza cele mai eficiente structuri de miscari dovedite de metodica antrenamentului sportiv ca avand cele mai bune efecte instructive.

La sportivii avansati aria instruirii devine mai larga, cu obiective superioare si implicit, cu exercitii fizice mai variate, grupate dupa functionalitatea lor si repetate intr-o anumita ordine si la anumite intervale. Rezulta, asadar, ca rationalizarea exercitiilor fizice se rasfrange asupra instruirii tuturor subiectilor cuprinsi in practicarea sportului, dar diferentiat, in raport de nivelul pregatirii acestora.

Diferentierea, ca nota caracteristica a actiunii de rationalizare a exercitiilor fizice, este determinata nu numai de nivelul instruirii subiectilor ci si de particularitatile continutului ramurilor de sport, fiecare dintre metodicele acestora dispunand de un ansamblu propriu de exercitii, sistematizat dupa criterii de functionalitate bine definite.

Un aspect foarte important al rationalizarii, prezent cu deosebire in antrenamentul sportivilor avansati, este cel al individualizarii exercitiilor fizice. Se cunoaste cat de variate sunt insusirile si deci si disponibilitatile de randament al unor subiecti in raport cu altii. Este firesc deci, ca paralel cu exercitiile cele mai eficiente, sistematizate, dintr-o ramura de sport sa se constituie si grupe de exercitii corespondente valorificarii optime a valorificarii individuale.

In afara criteriilor mentionate mai sus, rationalizarea exercitiilor fizice se face preponderent in raport cu elementele de structura ale antrenamentului sportiv. Deci, trebuie cautata corespondenta exercitiilor cu componentele antrenamentului sportiv: pregatirea tehnica, tactica, psihologica, fizica. Ca urmare, rationalizarea presupune o analiza aprofundata a exigentelor fiecarui obiectiv instructiv si de asemenea a cerintelor de aplicare a lui in conditiile competitiei.

In cadrul metodicii predarii, un loc foarte important ocupa rationalizarea exercitiilor fizice menite sa dezvolte calitatile motrice. in cazul acestora, pornindu-se de la specificul eforturilor de viteza, rezistenta, forta si indemanare proprii fiecarei ramuri de sport, se constituie grupaje de exercitii speciale selectate in vederea dezvoltarii numai a unei anumite calitati motrice.

O problematica deosebit de complexa ridica rationalizarea mijloacelor de ordin tactic si, in mod deosebit in sporturile in care aria acesteia este foarte larga.

Extinderea rationalizarii in domeniul pregatirii tactice se concretizeaza prin constituirea unor structuri complexe de exercitii menite sa dezvolte capacitatea sportivilor de a evolua organizat atat in fazele de atac cat si in cele de aparare, in desfasurarea concursului.

Stabilirea si statornicirea unor afectiuni de ordin tactic, mai mult sau mai putin complexe, repetate sistematic ,devin obiective necesare pentru pregatirea temeinica a sportivilor in vederea participarii lor cu bune rezultate in activitatea competitionala.

Cunoscandu-se importanta pregatirii psihologice in realizarea rezultatelor sportive superioare se procedeaza si la rationalizarea mijloacelor de actionare ale acesteia.

Insemnatatea rationalizarii nu rezida numai in stabilirea celor mai eficiente mijloace ale antrenamentului sportiv ci si in simplificarea intocmirii planurilor de pregatire, in favoarea operativitatii si a gandirii de sinteza.

Rationalizarea constituie o cerinta metodica de prima marime, menita sa stabileasca cele mai eficiente exercitii fizice destinate insusirii si perfectionarii elementelor de continut, ale ramurilor de sport.

Structurile de exercitii stabilite in actiunea de rationalizare se constituie in modele operationale acestea devenind instrumente didactice fundamentale, cuprinse prioritar in procesul instruirii, datorita gradului sporit de eficienta.

Pentru a deveni modele operationale concrete, exercitiile fizice rationalizate trebuie sa treaca si printr-o faza ulterioara si anume standardizarea.

Standardizarea exercitiilor fizice se afla in stransa legatura cu actiunea de rationalizare, reprezentand chiar continuarea acesteia pe un plan metodic superior.

Inter relatia respectiva deriva din faptul ca daca rationalizarea exercitiilor fizice se refera la sistematizarea exercitiilor fizice potrivit corespondentei lor optime cu obiectivele instruirii, standardizarea adauga exercitiilor respective norme de calitate, obiectiv necesare asigurarii functionalitatii lor didactice. Pentru a devenii standardizat, structurii exercitiului respectiv i se adauga norme de volum, de intensitate, durata pauzelor dintre repetari si numai astfel construite, exersarea lor de catre subiectii in cauza devine eficienta.

Ca nota particulara a standardizarii exercitiilor fizice din aria antrenamentului sportiv, spre deosebire de acceptiunea generala a notiunii, trebuie mentionat faptul ca normele de calitate sunt stabilite de cadrele de specialitate.

Elemente de referinta pentru stabilirea normelor de calitate ale exercitiului fizic constau in urmatoarele aspecte:

varsta si sexul subiectilor.

indicii dezvoltarii morfologice (cei ai musculaturii au un rol prioritar).

nivelul dezvoltarii calitatilor motrice. experienta motrica dovedita in momentul dat.

capacitatea de adaptare a organismului la cerintele de efort proprii sportului respectiv.

masura in care se influenteaza insusirile psihice necesare efectuarii constiente a exercitiului dat.

Deci, standardizarea presupune cunoasterea disponibilitatilor de randament ale subiectilor, conditie de baza pentru precizarea normelor de calitate.

Exprimarea acestor norme de calitate au caracteristici diverse, dar poate fi acceptat un cadru general valabil:

Trebuie amintit si aspectul participarii constiente, efective, responsabile a exercitiului dat pentru realizarea nu numai a valorii tehnice ci si a componentei educative.

Rationalizarea in domeniul educatiei fizice si sportului nu constituie un scop in sine, esenta lor constand in stabilirea celor mai eficiente exercitii si parametrii calitativi si acestora, in vederea accelerarii instruirii si a cresterii valorii acesteia.

Aspectele teoretice enuntate mai sus sunt valabile pentru intreaga activitate sportiva, deci implicit si pentru volei, reprezentand activitatea care se desfasoara cu grupele de incepatoare.

2.5.Continutul privind pregatirea fizica a jucatorilor de volei

Jocul de volei solicita din partea celor care il practica o buna pregatire a carei dezvoltare trebuie sa se faca atat sub aspectul general-multilateral, cat si sub aspectul specific, legat de continutul tehnico-tactic al jocului. Cele doua ale pregatirii fizice se conditioneaza reciproc, fiind intr-o stransa interdependenta.

Pregatirea fizica generala presupune dezvoltarea calitatilor fizice de baza: forta, viteza, indemanarea, rezistenta si formarea unui bagaj de deprinderi motrice, cu ajutorul carora sa se poata ridica la un nivel din ce in ce mai inalt pregatirea specifica.  

Subordonata fiind scopului pe care il urmareste, ea trebuie sa fie canalizata spre specificului jocului, fapt pentru care se mai numeste si pregatirea fizica multilaterala specializata.

Pregatirea fizica generala poate fi dezvoltata prin: exercitii pregatitoare de dezvoltare generala exercitii speciale pregatitoare folosirea altor sporturi Pregatirea fizica multilaterala in volei se caracterizeaza prin manifestarea complexa a tuturor calitatilor fizice de baza, dar cu forme si calitati diferite de manifestare, comparativ cu alte sporturi.

In ceea ce priveste metodica dezvoltarii calitatilor fizice, trebuie sa se tina seama de toate particularitatile specifice voleiului.

Metodica dezvoltarii vitezei utilizeaza:

repetari de eforturi specifice, in viteza maxima in conditii normale

repetari cu eforturi specifice, in viteza maxima, in conditii ingreunate

repetari de eforturi specifice, in viteza maxima, efectuate sub influenta unor excitanti externi. in vederea dezvoltarii indemanarii se foloseste complicarea continua si progresiva a actiunilor motrice.

Pregatirea fizica este un factor important al antrenamentului. Ea trebuie sa fie prezenta in toate etapele, ponderea variind in functie de acestea.

Permanenta imbunatatire a pregatirii fizice generale si specifice, obtinuta in cadrul unui antrenament corect organizat, contribuie la realizarea unor rezultate din ce in ce mai bune, la mentinerea formei sportive pe o durata de timp mai mare, la un progres permanent si la o activitate sportiva indelungata.

2.5.1. Dezvoltarea vitezei si exercitii

Viteza reprezinta capacitatea de efectuare a actelor motrice cu mare rapiditate, in timp cat mai scurt si cu acelasi randament pe parcursul efectuarii efortului respectiv ; este o calitate motrica prioritara in obtinerea marilor performante.

Rolul crescand al vitezei in jocul de volei impune celor care se ocupa cu pregatirea jucatorilor sa acorde dezvoltarii acestei calitati fizice o atentie deosebita. Viteza este o calitate, dar rolul hotarator in dezvoltarea ei il au aptitudinile celui in cauza.

In timpul efectuarii exercitiilor de viteza sunt necesare pauze de odihna care sa asigure organismului o relaxare totala.

Exercitiile pentru dezvoltarea vitezei se vor executa imediat dupa incalzire, cand sportivul nu simte inca oboseala. Aceste exercitii se efectueaza din diferite pozitii de plecare, la semnale vizuale si auditive, cautandu-se apropierea exercitiilor de miscarile specifice jocului de volei din timpul jocului.

Exercitiile vor fi folosite in functie de diferite etape de pregatire. La inceputul si mijlocul perioadei pregatitoare se recomanda ca sportivii sa parcurga distante scurte, din diferite pozitii de plecare. Apoi incep deplasarile rapide, cu opriri bruste.

In jocul de volei sunt necesare toate formele de manifestare a vitezei: de reactie, de executie si de deplasare, mai ales pe distante mici de oprire, de repetitie, complexul forta-viteza (detenta), complexul viteza-rezistenta.

Viteza generala reprezinta calitatea motrica de a executa rapid orice miscare.

Viteza specifica este calitatea motrica prin care se executa cu viteza ceruta actiuni specifice sau parti ale acestora.

Exercitiile menite sa dezvolte viteza ca si succesiunea procedeelor metodice trebuie corelate cu specificul tehnico-tactic al fiecarui sport si cu solicitarile de eforturi de viteza caracteristice domeniului sportiv respectiv.

Cu toate diferentierile ce apar, pentru dezvoltarea vitezei pot fi stabilite unele norme metodice generale:

stabilirea de catre antrenor a stocului de exercitii pentru fiecare forma de manifestare.

structurile de exercitii trebuie sa fie bine insusite fiind necesare executii in tempo-uri maxime.

durata efectuarii exercitiilor de viteza trebuie sa fie relativ scurta (20-22 sec); iar pentru incepatori chiar mai putin.

stabilirea judicioasa a pauzelor dintre repetari 3-4 minute.

folosirea frecventa a intrecerilor sub forma jocurilor sau a concursurilor. usurarea conditiilor de executie a unor acte motrice.

instituirea unor probe si norme de control prin a caror structura si calitate sa se poata testa capacitatea de viteza a subiectilor din sportul respectiv.

Viteza generala

Pentru dezvoltarea vitezei generale se pot folosi exercitii:

Exercitii individuale, exercitii in doi cu si fara elemente de intrecere:

starturi si alergari pe 15-30 metri la semnal auditiv, la semnal vizual, la plecarea partenerului.

intoarcere de pe loc, din mers si din alergare, inainte de sprint.

intoarceri in sens invers celui comandat, urmate de sprint scurt.

din stand sprijinit cu fata la perete la circa 1 metru distanta, alergare pe loc cu frecventa aproape maxima.

alergare in panta, pe distante mici.

Jocuri sportive sau actiuni specifice acestora:

baschet, handbal, fotbal, tenis, se organizeaza pe teren redus cu efectiv mai mic si reguli simplificate.

aruncarea la poarta si pase lungi de handbal.

serviciu si lovituri repetate la perete (din tenis).

aruncarea mingii la distanta (5-8 metri), alergare rapida si prindere (fara caderea mingii pe sol).

aruncarea mingii in perete si prinderea ei dupa o intoarcere de 360°.

Viteza de reactie

Viteza de reactie reprezinta timpul latent scurs de la aparitia unui stimul pana la efectuarea miscarii, poate fi sistematizata, cu specificitatea pentru volei:

reactia selectiva-intuirea, selectarea si efectuarea actiunilor tehnico-tactice cele mai oportune, in raport de modificarile rapide intervenite in desfasurarea competitiei.

reactia la obiect in miscare( de exemplu la minge-spatiul in care aceasta se afla, modul in care sportivul trebuie sa se comporte fata de posibila traiectorie, de viteza ce-i este imprimata; la miscarea in teren a adversarilor).

Ca procedee metodice de dezvoltare a vitezei de reactie enumar:

alergari cu schimb de directie la semnal auditiv si vizual.

jocuri pe grupe mici si jocuri bilaterale.

starturi in diferite pozitii de plecare( cu fata, cu spatele, culcat).

Viteza de executie

Viteza de executie se refera la capacitatea de a efectua cu mare repeziciune ansamblul procedeelor tehnice specifice fiecarui sport. in acest context rezulta faptul ca viteza de executie se afla in stransa legatura si conditionare cu gradul de stapanire a tehnicii sportive. Ca procedee metodice in dezvoltarea ei, se pot folosi:

repetarea in tempo-uri crescute a procedeelor tehnice.

repetarea in tempo-uri crescute a unor detalii ale procedeelor tehnice(exemplu: ridicarea rapida a bratelor la lovitura de atac).

Viteza de reactie si viteza de executie

Viteza de reactie si executie au un rol important in pregatirea jucatorilor de volei. Aceste doua forme ale vitezei, din considerente pur practice, vor fi tratate impreuna, intrucat de cele mai multe ori cerintele jocului le solicita astfel: cu pondere egala sau scurta.

In volei, predomina deplasarile scurte si rapide. De multe ori, aparatorul nu are timp sa realizeze decat o fandare in intampinarea mingii, expediata de atacul advers, cu o viteza de circa 30 m/s.

In deplasarile pe distante foarte scurte, cu start de pe loc, nu se poate atinge viteza maxima. De aceea este foarte importanta miscarea premergatoare interventiei la minge.

Mijloacele alese trebuie sa contribuie la dezvoltarea capacitatii de a reactiona rapid si eficient.

Exercitii pentru dezvoltarea vitezei de reactie si de executie

pase la perete de jos, in ritm foarte sustinut, insotite si de joc de picioare. Acelasi lucru pe perechi.

din incrucisat sezand, aruncarea mingii in sus, ridicare rapida si lovire cu doua maini de jos.

preluarea mingii ricosate din perete, aruncata cu directii si cu intensitati diferite de catre executant sau partener.

rostogolire inainte, in timpul ridicarii pasa de jos cu doua maini din minge aruncata de un partener.

deplasari specifice si nespecifice in tempo maxim:

deplasare inainte cu saritura la blocaj, retragere in pozitie fundamentala pe 3 metri.

deplasare laterala stanga-dreapta 3 metri cu plonjon.

sprint 10 metri cu atingerea unui obiect si retragere.

pase de sus si jos la perete insotite de deplasare inainte-inapoi sau dreapta-stanga

imitarea partenerului in oglinda sau unul in spatele celuilalt.

jucatorul cu mingea langa fileu o arunca in afara terenului, sprinteaza dupa ea si o inapoiaza spre fileu, cu o lovitura de jos, cu doua maini peste cap.

trei jucatori cu doua mingi, cei cu mingi paseaza alternativ celui de-al treilea care le-o inapoiaza foarte rapid.

stafete incluzand si elemente tehnice:

stafeta cu pase de control printre diferite jaloane.

cine executa mai repede cinci servicii corecte.

serviciu, alergare 9 metri, saritura .

joc 6 la 6 sau 4 la 4 cu minge aruncata ( seturi scurte cu pauze mari)

Viteza de deplasare

Viteza de deplasare reprezinta capacitatea de a parcurge anumite distante cu maxima repeziciune cum ar fi:

alergari pe distante scurte cu accelerari.

alternarea alergarii in tempo-uri crescute cu altele mai reduse.

alergari pe diferite distante cu viteza maxima.

alergari cu handicap, organizate pe grupe valorice si cu start simultan.

Viteza de deplasare in volei trebuie dezvoltata in stransa legatura cu manevrarea obiectului de joc, exercitiile facandu-se combinat cu exercitii de stapanire a mingii.

In dezvoltarea vitezei de deplasare, metoda de baza o constituie antrenamentul cu intervale constand din alergari repetate, cu efort maxim si pauze care asigura repetarea alergarilor fara micsorarea vitezei.

Exercitii pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

alergare cu ridicarea inalta a coapsei. exercitii din scoala alergarii:

alergare cu joc de glezna.

alergare cu genunchii sus.

pendularea gambei inapoi.

sprinturi pe distante scurte 10-15 metri.

alergare lansata cu starturi diferite.

alergare pe 10-15 metri din pozitii diferite si viteza variata ca: din inainte culcat, din culcat cu spatele spre directia de alergare, din saritura la blocaj, aterizare, intoarcere 180° si sprint; plecare din sezand cu picioarele incrucisate.

alergare cu pas adaugat, sub forma unor stafete cu mingea.

alergare cu spatele.

alergare pentru ajungerea unui partener care ia startul la 2-4 metri inainte.

deplasare laterala, combinata cu intoarceri, sprinturi scurte si schimbari de directie cu fandari.

individual, aruncarea mingii in sus, plonjon, ridicare rapida fara sa cada mingea si preluare din pozitie medie.

executarea unor elemente tehnice pase, 5 servicii, 10 plonjoane) dupa deplasare foarte rapida in pozitie fundamentala pe un traseu prestabilit, oblic inainte, inapoi, lateral dreapta-stanga, diagonala, cerc.

Viteza de repetitie

Dezvoltarea vitezei de repetitie presupune realizarea unui numar mai mare de executii in unitatea de timp. Acest aspect este legat si de rezistenta in conditii de viteza.

Viteza de repetitie se manifesta in joc si in antrenament, in cadrul sariturilor din linia I, al repetarilor multiple ale executiilor tehnice.

In cadrul dezvoltarii vitezei de repetitie, miscarile trebuie executate degajat, fara incordari inutile. Relaxarea muschilor intre executii permite repetari mai multe intr-un tempo rapid.

Viteza de repetitie a sariturilor necesita dezvoltarea complexului forta-viteza.

Exercitii pentru dezvoltarea vitezei de repetitie

exercitii de sarituri pe trepte: pe ambele picioare sau pe un picior.

pase sau preluari in 4 jucatori, cate 2 fata in fata, cu doua mingi; mingea se paseaza in fata si 2 jucatori schimba locurile lateral. pasarea a doua mingi aruncate pe rand de catre partener.

circuit tehnic mic: preluare lunga ( din zona 1 ), preluare scurta din zona 2 si deplasare la spatele sirului in zona 5:

Fig.l

sarituri consecutive la blocaj (mingea tinuta deasupra plasei).

Fig.2

sarituri transversale peste banca de gimnastica.

jocuri cu efectiv redus, special organizate.

Complexul forta-viteza

Dezvoltarea acestui complex este importanta pentru volei. Legatura stransa dintre viteza si forta poate fi exprimata prin notiunea de putere. Cu cat timpul este mai scurt, cu atat puterea va fi mai mare, iar solicitarea musculaturii mai intensa.

Prevenirea si invingerea plafonarii vitezei

Problema prezinta mare importanta pentru progresul jucatorului de volei, in sensul asigurarii capacitatii de a-si valorifica pregatirea tehnico-tactica prin intermediul celei fizice. in volei, plafonarea vitezei se manifesta atat sub aspect general cat si specific. Cauzele aparitiei barierei de viteza:

repetarea stereotipa a exercitiilor cu mingea.

evitarea folosirii exercitiilor cu ingreuieri pentru dezvoltarea fortei la nivelul tuturor segmentelor.

folosirea sporadica a exercitiilor de forta-viteza.

deficiente la capitolul suplete.

Prevenirea plafonarii vitezei se poate realiza printr-un antrenament bine conceput, prin alegerea exercitiilor adecvate urmarind continuu si sistematic dezvoltarea tuturor calitatilor, paralel cu educarea vitezei. Lucrul pentru viteza inregistreaza eficienta maxima in perioada pre-pubertara.

Indicatii pentru invingerea barierei de viteza la incepatori:

antrenamentul sa fie cat mai variat, folosind mijloace atractive.

exercitiile de viteza sa se repete in forme si situatii variate.

accent pe exercitiile de forta-viteza si mai putin pe executiile preluate din volei (pentru dezvoltarea vitezei).

2.5.2. Dezvoltarea indemanarii si exercitii

Oglindita in special in frumusetea si aspectul variata al jocului, indemanarea presupune in afara de dezvoltarea ei la indici ridicati si o pregatire tehnica multilaterala, precum si o coordonare perfecta, a miscarilor jucatorului cu utilizarea rationala a unor procedee tehnico-tactice.

Prin indemanare se intelege calitatea de a folosi cunostintele si deprinderilor motrice cu randament maxim si in concordanta cu conditiile variate impuse de desfasurarea jocului.

Din punct de vedere fiziologic indemanarea depinde de numarul mare de reflexe conditionate. in cadrul antrenamentului sportiv ea se manifesta sub forma indemanarii generale si a celei specifice. indemanarea generala se dobandeste prin efectuarea unor anumite actiuni motrice de coordonare legate de cresterea in general a aptitudinilor fizice ale organismului. indemanarea specifica este forma concreta de manifestare a miscarii in diferite ramuri de sport.

In volei ea joaca un rol foarte important, avand un larg camp de manifestare atat in actiunilor de atac, cat si in cele de aparare, de aceasta calitate depinzand in buna masura clasa inalta a unor jucatori.

Indemanarea nu este o calitate pe care o au toti jucatorii, dar ea se poate dezvolta la cei cu predispozitii naturale si educa intr-o oarecare masura la ceilalti prin antrenament.

Indemanarea reprezinta o calitate motrica deosebit de complexa, caracterizata prin capacitatea de a efectua acte motrice cu iscusinta, economie si intotdeauna in modul cel mai eficient.

Indemanarea conditioneaza insusirea si perfectionarea deprinderilor si priceperilor motrice, asigura aplicarea lor adecvata in conditiile cele mai variate si usureaza adaptarea la conditii modificate.

La baza indemanarii sta coordonarea, proces important al activitatii organismului, indeplinit de sistemul nervos central.

Jocul de volei face parte din grupa sporturilor de mare indemanare, alaturi de jocuri sportive si discipline sportive ca: patinaj, gimnastica, schi, sarituri in apa.

Un incepator poate fi calificat drept indemanatic daca in cadrul invatarii rezolva dificultatile de coordonare ale deprinderilor, invata miscarea repede si chiar integral, executand-o de la inceput cu viteza aproape maxima, curgator fara crispare si relativ precis.

Indemanarea voleibalistului imbraca aspecte specifice, determinate de conditiile de desfasurare a jocului, de situatiile mereu schimbatoare si neprevazute, atat in atac, cat si in aparare. Jucatorii sunt solicitati sa actioneze rapid si in acelasi timp conform planului tactic.

Voleibalisti intampina dificultati deosebite in cadrul auto-dublarii, al fentelor la ridicare la executarea atacului si in lupta directa cu adversarul deasupra plasei. in toate aceste situatii, indemanarea joaca un rol deosebit, conditionand executia tehnica in situatii de lupta, de dueluri aeriene, de dezechilibru.

Recunoscand marea importanta a indemanarii si a rolului ei in volei, in pregatirea jucatorilor vom folosi exercitii speciale atingerii acestui scop, pe care le vom sistematiza astfel:

exercitii pentru dezvoltarea gandirii rapide .

exercitii pentru dezvoltarea coordonarii.

exercitii pentru echilibru.

exercitii de suplete, mobilitate si elasticitate.

exercitii pentru orientarea corpului in spatiu.

exercitii pentru dezvoltarea motricitatii analitice.

exercitii de ambidextrie.

exercitii pentru dezvoltarea indemanarii in conditii de viteza si forta.

exercitii pentru dezvoltarea indemanarii in conditii de rezistenta.

a) Exercitii pentru dezvoltarea gandirii rapide

Aceste exercitii dezvolta concentrarea, hotararea, imaginatia, solicitand atentia, judecata si calmul.

alergari pe distante mici cu opriri si porniri bruste, schimbari de directie, intoarceri de 180° si 360°, plonjoane si sarituri la semnale diferite, alergare cu spatele si schimbari de directie.

pe perechi, fata-n fata, cu o minge: jucatorul care are mingea simuleaza actiuni in diferite planuri, celalalt trebuie sa reactioneze cat mai rapid, atingand mingea cu palma.

preluare in cerc cu doua mingi, fiecare jucator dupa ce a pasat se deplaseaza acolo unde a trimis mingea.

pase in doi, cu doua maini de jos, un al treilea cauta sa intercepteze mingea.

pase de control cu doua maini de jos, cu trecere printre si peste obstacole.

joc de volei cu doua mingi concomitent.

stand cu spatele la perete, jucatorii arunca mingea peste cap, se intorc brusc si paseaza din ricoseu intr-un cerc desenat pe perete.

stafete diferite.

b) Exercitii pentru dezvoltarea coordonarii

Aceasta componenta a indemanarii vizeaza coordonarea miscarii membrelor superioare si implicit coordonarea actiunilor marilor grupe musculare.

Pentru volei, dezvoltarea coordonarii miscarilor bratelor ca si a celorlalte segmente (picioare, cap) este o cerinta obligatorie. Se recomanda in acest sens folosirea miscarilor asimetrice cu bratele, picioarele, executate de pe loc si din deplasare.

Coordonarea actiunilor marilor grupe musculare conditioneaza executia deprinderilor complexe sub aspectul exactitatii si vitezei de executie.

Coordonarea miscarii membrelor si a marilor grupe musculare constituie de fapt elementul cel mai important in executia actului motric, in volei avand o deosebita importanta. Coordonarea depinde de simtul muscular, de activitatea analizatorului motric, de plasticitatea sistemului nervos.

Aceste exercitii dezvolta reflexele, ritmul, precizia miscarilor si solicita viteza si echilibrul proceselor nervoase.

deplasari in pozitie fundamentala in diferite directii, folosind toate procedeele de

deplasare (pasi adaugati, alergarea atletica cu opriri, sarituri, plonjoane) completate

cu sarcini suplimentare.

mers si alergare cu spatele.

alergare peste garduri.

pasarea mingii cu o mana dintr-o palma in cealalta in diferite planuri.

prinderea mingii venita de sus cu palmele la spate, aruncarea mingii in sus de la spate si prinderea ei in fata .

pase cu doua maini de jos, in doi cu doua mingi deodata.

preluarea cu mingi de rugbi.

miscari asimetrice cu bratele, din stand, din sezand, stand pe un genunchi, din mers si din alergare.

miscari cu bratele si cu picioarele, modificand actiunile la semnal (reactie prompta si eficienta).

joc de volei cu mingi aruncate; patru mingi de fiecare parte.

c) Exercitii de echilibru

Echilibrul poate fi static si dinamic. El depinde de starea aparatului vesfkled, automatismul tonic, simtul chinestezic, controlul vizual, baza de sustinere, pozitia picioarelor.

Echilibrul este implicat in volei, in cadrul realizarii diferitelor pozitii, opririlor, schimbarilor de directie.

Aceste exercitii dezvolta simtul miscarii si orientarii in spatiu, stapanirea de sine, cura-joule.

Sarituri cu si fara elan, aterizare pe un picior.

Aruncarea mingii in sus, rostogolire inainte, ridicare si lovirea ei cu ambele maini de jos (preluare).

Trei jucatori in linie, cel aflat in mijloc primeste pe rand mingea din dreapta si din stanga pe care o paseaza prin plonjare.

Pase cu doua maini de jos precedate de sarituri peste obstacole.

Exercitii din pozitii dezechilibrate: dupa o rostogolire i se arunca o minge pe care trebuie sa o paseze.

d) Exercitii de suplete, mobilitate si elasticitate

Supletea este capacitatea de a executa miscarile cu mare amplitudine; ea are la baza elasticitatea musculara si mobilitatea articulara. Totodata, contribuie la executarea miscarilor cu viteza maxima, cu usurinta, eficacitate si expresivitate.

Dezvoltarea supletei presupune intarirea articulatiilor, a ligamentelor, cresterea elasticitatii muschilor.

Supletea este activa si pasiva. Cea pasiva se obtine prin folosirea greutatii corporale, a unui aparat sau a unui partener. Cea activa se realizeaza prin activitatea musculara a sportivului, fara ajutor exterior, si are cea mai mare importanta.

Supletea specifica cuprinde aspectele supletei maxime (elasticitate-mobilitate) la nivelul grupelor musculare si al articulatiilor cu rol dominant in volei. Ma refer la dezvoltarea elasticitatii la nivelul:

a)        musculaturii extensoare a coapsei (fesierul mare, bicepsul femural, semitendinosul, semimembranosul).

b)        musculaturii flexore plantare.

c)     grupei muschilor anteductori ai bratului.

Mobilitatea trebuie dezvoltata si la nivelul articulatiilor.

a) coxofemurale, genunchi, glezne si a membrelor superioare.

b)     a trunchiului: extensie, rasucire, flexiune si a coloanei vertebrale.

c)        a umarului.

d)        a pumnului (pronatie, supinatie).

Viteza de executie a exercitiilor de suplete va fi mai mica la incepatori.

Imbunatatirea supletei (elasticitate, mobilitate) necesita un mare numar de repetari, putand duce la monotonie. Ca atare, se recomanda exercitii cat mai variate - individuale, cu partener, la scara fixa, cu mingea medicinala.

Exercitiile pentru suplete trebuie sa fie accesibile, simple, pentru a permite repetari multiple, executie cursiva, in viteza, corecta si mai ales cu amplitudine mare.

Mijloacele pot fi grupate pe complexe de circa 8 exercitii, in functie de diferitele segmente ale corpului. Majoritatea exercitiilor trebuie sa fie active.

In vederea dezvoltarii supletei se pot folosi exercitii active (le executa sportivul singur) pasive (mentinerea unei pozitii cu ajutor) si exercitii de relaxare.

e) Exercitiile active

Exercitiile active sunt mai utile, fiind destinate supletei active. Ele necesita un mare numar de repetari si pot fi executate individual, la aparate (banca, inele, paralele, scara fixa) si cu obiecte (corzi, panglici, bastoane).

din stand si din sezand, aplecari, rasuciri, circumductii (de trunchi, de brate), inclinari indoiri, indoiri cu rasucire, extensii, balansari (brate, picioare);

fig. 3;4

Fig. 3 Fig. 4

Fig. 5 Fig. 6

din mers si alergare: valuri, intinderi cu ridicare pe varfuri, mers pe calcaie, pe partea interioara si exterioara a labei piciorului.

din atarnat: balansari, extensii, rotari.

sarituri cu aterizare in ghemuit si executarea a 2-3 arcuiri. -

saritura scurta in lungime, aterizare in ghemuit si ridicarea prin val.

f) Exercitiile pasive

Exercitiile pasive constau in mentinerea segmentelor intr-o anumita pozitie, cu ajutorul partenerului, al aparaturii (scara fixa, perete, haltere) sau prin eforturile executantului (incordare statica).

cu partener: stand, sezand sau culcat, indoiri, aplecari, rasuciri, extensii si mentinerea pozitiei.

individuale: stand, sezand, cu picioarele apropiate sau departate, fandat, indoiri, aplecari si mentinerea pozitie cu ajutorul altor segmente sau prin incordarea musculaturii antagoniste.

In dezvoltarea supletei se recomanda utilizarea combinata a mijloacelor active si pasive.

g) Exercitii de relaxare

Acestea se vor introduce intre reprizele de exercitii active si in special intre cele pasive.

h) Exercitii pentru orientarea corpului in spatiu

Depinde in cea mai mare masura de analizatorul vizual. De mare importanta pentru dezvoltarea acestui simt sunt exercitiile acrobatice, sariturile in apa, exercitiile de orientare, piruete.

Putem folosi urmatoarele exercitii:

alergare, bataie intr-un cerc, desprindere si pirueta de 360° cu aterizare in cerc.

ghemuit, cu spatele in directia din care vine mingea: ridicare, intoarcere si pasarea mingii aruncate de partener.

alergare serpuita cu ridicarea si asezarea unor mingi.

patinaj, schi, ciclism.

alergare la deal, la vale, alergare cu cativa pasi de urcare pe perete.

prinderea si aruncarea mingi din stand si din deplasare pe banca de gimnastica intoarsa.

din stand si din mers pe banca de gimnastica intoarsa, rotari de brate, miscari de trunchi, cumpana, pendulari de picioare, ducerea unei mingi in jurul corpului.

i) Exercitii pentru dezvoltarea motricitatii analitice

Cuprinde bagajul motric la nivelul diferitelor segmente. Mai include viteza modificarilor directiei, numita de unii specialisti "agilitate', pe care o gasim la mana, la brat si chiar la corp.

In cadrul acestei componente, mare importanta prezinta insusirea unor aspecte de baza privind simtul mingii.

prinderea si aruncarea unor mingi de diferite marimi, cu o mana si cu ambele.

conducerea mingii cu piciorul printre jaloane.

prinderea si aruncarea mingii, din saritura, cu una sau cu ambele maini.

culcat pe spate, prinderea mingii intre glezne si aruncarea ei peste cap, cu picioarele intinse.

simularea pasarii mingii cu doua maini si retinerea ei in ultimul moment, intre antebrate.

aruncarea si prinderea simultana a doua mingii.

transportul mingii in jurul trunchiului, pe sub un picior, de pe loc, din mers sau din alergare.

prinderea si aruncarea mingii cu antebratele: in sus, spre perete, la un partener.

stand, sezand sau culcat, aruncarea si prinderea rapida a mingii dintr-o mana in alta (palmele fata in fata).

diferite stafete cu exercitii combinate din cele prezentate.

j) Exercitii de ambidextrie

Se stie ca in volei mana neindemanatica trebuie sa participe la diferite actiuni tehnico-tactice, impreuna cu cealalta sau singura. In afara de mana mai participa piciorul ( fandari, sarituri) si trunchiul (plonjoane pe partea neindemanatica). Toate acestea scot in evidenta importanta dezvoltarii indemanarii generale si specifice.

efectuarea cu mana neindemanatica a unor activitati cotidiene.

mers si alergare cu o minge in mana neindemanatica.

prinderea si aruncarea unor mingi diferite, cu mana neindemanatica ( de jos, de sus, pe la spate).

prinderea si aruncarea succesiva a mingii in perete, cu mana neindemanatica.

dribling cu o minge de handbal si conducerea alteia cu piciorul.

stafete cu efectuarea mai multor actiuni cu mana, piciorul, partea neindemanatica.

exersarea mai frecventa, cu partea neindemanatica, in fiecare antrenament, a executiilor in conditii variate.

k) Exercitii pentru dezvoltarea indemanarii in conditii de viteza si forta

alergare de viteza cu start din diferite pozitii (ghemuit, sezand, ghemuit cu spatele in directia deplasarii, dupa saritura, cu atingerea unui obiect suspendat); se alearga pe distante mici.

aruncarea si prinderea mingii din diferite pozitii dupa ridicarea din sezand, din culcat, dupa ricosare din perete, din panoul cu suprafete prismatice, sarituri cu bastonul.

jucatorii sunt insirati pe mijlocul salii si alearga pe loc; la semnal se deplaseaza spre linia laterala, o ating si se intorc la locurile initiale.

sarituri ca mingea pe unul si pe ambele picioarele, in ritmuri diferite, cu intoarceri spre stanga si spre dreapta.

deplasare cu spatele prin sarituri laterale si transversale spre banca.

sarituri succesive pe verticala, cu atingerea mai multor obiecte suspendate.

prinderea si pasarea mingii din stand calare pe un jucator.

cate doi fata in fata, saritura cu atingerea palmelor deasupra plasei si pe sub plasa, dupa aterizare.

deplasare cu pasi sariti si atingerea cu piciorul a unor cerculete asezate in zigzag.

deplasarea iepurelui (sarituri).

l)Exercitii pentru dezvoltarea indemanarii in conditii de rezistenta

alergare pe un teren

variat. alergare prin padure.

prinderea si aruncarea mingii din saritura: jucatorii stau la distanta de 0,50 metri si isi transmit mingea din saritura; se solicita si viteza de repetitie.

joc de fotbal cu deplasarea pe patru labe si pe spate.

leapsa cu mingea de volei sau medicinala, tinuta intre genunchi.

Voleibalist indemanatic este considerat cel care invata repede sau dintr-o data, foloseste in joc o modalitate noua, are constanta, precizie si eficacitate in actiuni si participa permanent la joc prin miscare, atentie, gandire si anticipare.

2.5.3. Jocuri motrice pentru dezvoltarea vitezei si indemanarii in jocul de volei

Jocurile motrice prin continut, forma si efecte, prezinta unele avantaje fata de alte exercitii fizice, oferind conditii favorabile de dezvoltare simultana a deprinderilor motrice de baza sau specifice a calitatilor motrice ca si a proceselor psihice si a trasaturilor de personalitate.

Maxim Gorki spunea: "In joc se reflecta lumea si viata, in joc se pun bazele personalitatii si caracterului copilului. Jocul este calea copiilor catre cunoasterea lumii in care traiesc si pe care sunt chemati sa o transforme'.

Preadolescenta (11-14 ani)- perioada de incheiere a copilariei si trecerea la fazele de maturizare - este dominata de schimbari bio-somatice si psihologice care bazate pe modificarile anterioare, duc la echilibrarea unor manifestari aparute in procesul dezvoltarii.

La inceputul perioadei (11-12 ani ) predomina conduita infantila, caracterizata prin nevoia de miscare, care este satisfacuta foarte bine in activitatea ludica.

Adaptat mai bine la mediul social, preadolescentul isi largeste contactul cu cei din jur si capata mai multa independenta in gandire.

in planul dezvoltarii biologice se constata accentuarea diferentelor dintre fete si baieti. Preadolescentul isi exerseaza vointa printr-o mai mare perseverenta in diverse activitati fizice sau intelectuale.

Spiritul de responsabilitate confera o nota aparte relatiilor interpersonale. Cresc sociabilitatea si atractia pentru viata de colectiv, fondata pe aspiratia spre independenta si pe constiinta de sine.

Jocul preadolescentului este dominat de prieteniile legate cu colegii si de afectivitatea pe care o investeste in orice activitate.

Jocurile de performanta implica o competitie in care se realizeaza cooperarea, valorificarea posibilitatilor nemaifiind urmarita in mod individual, ci in grupuri.

Preadolescentul manifesta tendinta de integrare in colectivitati echilibrate ca varsta si ca posibilitati de finalizare a etapelor jocului. In alegerea partenerilor de joaca predomina calitatilor de buni jucatori, cele de simpatie avand un caracter secundar. Aceasta dovedeste un spirit organizatoric dezvoltat, care se grefeaza pe capacitatea preadolescentului de a emite judecati de valoare asupra partenerilor de joc.

Spre sfarsitul preadolescentei ( 13-14 ani) se manifesta preocuparea pentru latura amuzanta a jocului si dorinta de succes. Jocurile cu caracter competitiv sunt foarte indicate in acest sens. Ele contribuie la dezvoltarea supletei, a strategiilor gandirii si genereaza deprinderi intelectuale care intregesc motivatia unei conduite afective corecte. Din punct de vedere psiho-educativ nu trebuie neglijate jocurile desfasurate in grupuri, de sexe opuse, omogene.

Oferind posibilitati multiple de aplicare in conditii variate a deprinderilor motrice de baza (alergari, sarituri, aruncari, prinderi, echilibru), acestea favorizeaza manifestarea larga a independentei in actiune, in limitele unor reguli precise. Aceasta este conditionata insa si de intelegerea de catre elev a obiectului urmarit, de preocuparea de a gasi in permanenta solutii optime pentru atingerea scopului stabilit.

Cele mai multe jocuri de miscare se desfasoara pe baza de intrecere si sub forma de stafeta.

Pentru ca participantii sunt pusi in situatia de a executa rapid anumite actiuni, in conditii dificile, sunt solicitate si totodata dezvoltate, pe langa calitatile fizice si unele calitati morale si caracteriale: vointa, darzenia, hotararea, prezenta de spirit, stapanirea de sine.

Executia corecta presupune, sub aspect moral, responsabilitate, spirit colectivist, cinste sinceritate.

Un element important al jocului il constituie regulile acestuia, respectiv sistemul de conditii care reglementeaza variantele de actiune posibile ale participantilor, informatia fiecarei parti despre comportarea celorlalte, alternanta actiunilor si rezultatul acestora.

a) Jocuri pentru dezvoltarea vitezei de deplasare

"Depaseste-1 pe cel din fata"

Jucatorii sunt dispusi in formatie de cerc la 5 m unul de altul, la semnal incep sa alerge in jurul cercului marcat timp de 10 s, incercand sa-1 depaseasca prin exterior pe cel din fata sa. Depasirea se face numai la semnal prin oprire si verificarea pozitiilor.

"Stafeta razelor"

Elevii sunt impartiti in 5-6 grupe asezate in forma de raze, la o lungime de brat unul de altul, cu fata spre interiorul cercului; la semnal ultimul elev din fiecare grupa porneste in alergare prin dreapta, ocoleste cercul si se intoarce la locul sau, lovind cu palma pe urmatorul.

Castiga grupa care termina mai repede. Acelasi joc se poate organiza, elevii fiind numerotati; cand profesorul striga un numar, cel strigat cauta sa-1 prinda pe cel din dreapta sa.

"Stafeta pe doua siruri"

Jucatorii A si B paseaza intre ei, C alearga la mijlocul distantei dintre A si B, se opreste in pozitie fundamentala, prinde mingea si trece in locul lui A, care fuge la urma sirului C. Exercitiul se reia; castiga echipa care termina prima. (fig.7)

"Stafeta pe doua terenuri

stafeta pe doua terenuri cu plecare din zona 1; deplasare rapida inainte, apoi lateral pe langa fileu, retragere cu spatele in zona 5 si din nou lateral la urma sirului; la fiecare schimbare de directie, oprire in pozitie fundamentala. Plecarea in cursa se poate face din diferite pozitii: sezand culcat inainte, culcat pe spate, in intoarcere etc.

"Stafeta cu alergare si luarea mingii din cercul central"

Asezati pe 4 siruri, la semnal primii alearga catre centru pentru a lua cate o minge, urmatorii tot prin alergare duc mingea in cerc s.a.m.d. Sirul care termina mai repede castiga intrecerea.

b)Jocuri pentru dezvoltarea vitezei de reactie si de executie

" Cursa in cerc"

Jucatorii sunt asezati pe grupe in coloana cate unul sub forma de cerc: primii din fiecare grupa au o minge de volei, pe care la semnalul profesorului o rostogolesc printre picioarele tuturor; ultimul jucator o prinde si executa pasa de control de sus, alergand in jurul cercului, ocolind prin exterior toate grupele, dupa care vine in fata ocolind prin exterior toate grupele, dupa care vine in fata grupei sale si jocul continua. Castiga echipa care termina mai repede.

" Leapsa in trei cu minge"

Un jucator cauta sa atinga cu palma un altul care nu are minge; pentru a fi salvat coechipierul ii paseaza mingea.

"Alunga-l pe al treilea"

Jucatorii sunt asezati inainte culcat, in cerc, cu capul spre centru, doi dintre ei se urmaresc, alergand in jurul cercului; pentru a scapa de urmarire cel urmarit se aseaza inainte culcat in stanga unui jucator din cerc, care la randul lui trebuie sa se ridice rapid si sa fuga de urmaritor.

" Leapsa pe palma"

Jucatorii stau fata in fata in centrul terenului de volei, cu palma intinsa; cand unul dintre ei este atins de adversar cu palma trebuie sa fuga, fara sa fie atins, pana la linia laterala a terenului, unde este salvat. Se joaca pana ce un jucator acumuleaza 20 de puncte.

"Urmarirea"

Un jucator urmareste pe altul; daca in drumul sau apare un alt jucator, urmaritorul il urmareste pe primul, urmarind-1 pe celalalt. Cand urmaritorul este atins devine urmaritor.

"Cercul zburator"

Elevii, asezati in cerc, sar pentru a nu fi atinsi de un cauciuc pe care un alt elev il invarteste in cerc, pe sub picioarele lor.

"Fereste-te de mingi"

Pe terenul de volei fiecare echipa are circa 4 mingi; la semnal echipele arunca mingile in terenul advers. Cine reuseste sa arunce toate mingile intr-un singur teren castiga un punct. Se joaca pana la 5 puncte.

"Cauta sa castigi mingea"

Toti jucatorii in linie pe un rand; la distanta de 8 metri se aseaza mingile medicinale, cu una mai putin decat numarul jucatorilor; la semnal toti alearga dupa mingi pentru a lua cate una, jucatorul ramas fara minge primind un punct penalizare.

"Cine-i mai rapid"

1 la 1, de o parte si de alta a unui cerc situat in mijlocul terenului de volei; cine reuseste sa ia mingea din cerc si sa fuga cu ea pana la linia laterala, fara sa fie atins cu palma, castiga un punct; se joaca pana la 10.

"Cel mai bun aparator"

Repartizati in doua echipe, A si B, jucatorii sunt imprastiati pe toata suprafata terenului. in spatele liniilor laterale ale fiecarui teren este trimis un jucator din echipa adversa. Jocul incepe prin aruncarea mingii de catre profesor. Jucatorul care prinde mingea cauta sa loveasca mai jos de genunchi, jucatorii echipei adverse. Sa presupunem ca echipa A a lovit un jucator din echipa B, acesta trebuie sa treaca inapoia liniei laterale a echipei A unde impreuna cu jucatorii echipei sale trebuie sa colaboreze aruncand si el, ori de cate ori prinde mingea, in jucatorii echipei A. Jocul se incheie cand o echipa reuseste sa loveasca pe toti adversarii. Mingea se joaca continuu, fara iesire din joc, dar jucatorii nu au voie sa actioneze decat pe spatiul rezervat lor. Loviturile sunt valabile numai direct in picior si nu ricosate din sol. Elevii au voie sa se apere cu palmele, prinzand mingea sau evitand loviturile prin deplasari si sarituri rapide.

" Alearga cat ai timp"

Jucatorii se afla in cerc. Unul in centrul cercului, cu o minge de volei in mana. Cand acesta arunca mingea in sus, toti ceilalti se deplaseaza rapid cu procedeu specific jocului de volei in exteriorul cercului; cand jucatorul care a aruncat mingea o prinde, striga "stai', la acest semnal toti jucatorii se opresc in pozitie fundamentala cu fata spre acesta. Jucatorul cu mingea arunca in cel mai apropiat, pe care daca il loveste schimba locul cu el. Pentru evitarea loviturilor, jucatorii se pot feri, fara miscarea talpilor de pe sol.

"Alearga dupa minge"

Doua echipe de 8-10 elevi asezati in linii. Profesorul arunca o minge de volei la distanta si toti jucatorii alearga s-o prinda; cel care a prins mingea aduce un punct echipei sale.

"Crabii si crevetii"

Jucatorii sunt impartiti in doua echipe asezate in linie, pe un singur rand, fata in fata si la 2-3 pasi departare una de alta. in spatele fiecarei echipe, la 8-10 metri se traseaza o linie - linia de scapare.

O echipa reprezinta crabii, iar cealalta, crevetii. Cand conducatorul jocului striga numele unei echipe, componentii ei alearga spre linia proprie de scapare, fiind urmariti de adversari care cauta sa-i prinda. Cei prinsi pana la linia de scapare devin prizonieri si ies din joc. Jocul continua in acelasi mod la comanda conducatorului pana cand echipa este luata prizoniera in totalitate.

c) Jocuri pentru dezvoltarea indemanarii

" Fereste-te de lovitura"

Elevii sunt asezati in coloana pe trei grupe, inapoia unei linii: la semnal primii jucatori din grupa alearga inainte la o alta linie trasata la 6 m si cauta sa ia una din cele trei mingi aflate pe aceasta linie, fara a fi atins de un cauciuc pe care profesorul il invarteste permanent deasupra acestor mingi; cel care a reusit sa ia mingea o duce urmatorului din sir, cautand sa o aseze la loc fara sa fie atins; castiga echipa care termina jocul mai repede si are mai putine lovituri.

" Apararea cetatii"

Un jucator aflat in cerc apara trei maciuci in care alti patru jucatori arunca cu mingile. Jucatorul din cerc se schimba la trei minute; castiga jucatorul care in acest interval de timp are mai putine maciuci cazute.

" Buchetelul"

Jucatorii alearga in cerc. La un moment dat, conducatorul jocului striga un numar (de la 1 pana la 10). Jucatorii rup randurile si se strang in grupuri, in functie de numarul strigat. Cei care nu au reusit sa formeze buchetul respectiv sunt scosi din joc. Jocul continua in acelasi mod, castigatori fiind cei care nu au fost scosi din joc.

Alergarea in cerc poate fi inlocuit cu alte forme de deplasare sau exercitii de incalzire individuala pe un teren delimitat (terenul de volei).

"Cercul ochit"

Jucatorii se impart in doua echipe egale ca numar. Se traseaza pe perete sau sol cinci cercuri concentrice, cu un diametru de 20, 40, 60, 80, si 100 cm. Se numeroteaza cercurile, incepand cu cel din mijloc: 5, 4, 3, 2, 1. Fiecare jucator din echipa va arunca pe rand cu o minge in tinta respectiva, de la o distanta de 6-9 m. In functie de cercul lovit se acorda punctele. Castiga echipa care totalizeaza cele mai multe puncte.

"Mingea frige"

Jucatorii stau in formatie de cerc, unul dintre ei avand o minge. La semnal incepe pasarea intre jucatori. Cel care o lasa sa cada este penalizat cu un punct. In timpul paselor, conducatorul de joc fluiera. Jucatorul aflat in acel moment cu mingea in mana este penalizat cu un punct daca nu reuseste sa o paseze imediat altuia. Acesta nu trebuie sa prinda mingea pentru a nu fi penalizat. Castiga cei care au mai putine penalizari.

"Vanatorul iscusit"

Jucatorii se afla in cerc la distante mai mari, unul dintre ei fiind plasat in centru -vanatorul. Trei jucatori au cate o minge. Una dintre ele trebuie sa se deosebeasca ca marime sau culoare. La semnalul de incepere, mingile se paseaza intre jucatori, traversand cercul. Vanatorul trebuie sa urmareasca si sa prinda mingea distincta. Cand reuseste, schimba locul cu cel care a aruncat-o.

Jocul se poate desfasura cu o singura minge, pasata intre jucatori numai pana la inaltimea capului. Vanatorului i se cere sa o atinga.

" Mingea dinafara"

Se joaca pe terenul de volei, fara plasa. Jucatorii se impart in doua echipe - A si B -care ocupa fiecare o parte din teren. Un jucator din echipa A se aseaza in spatele terenului echipei B. La fel procedeaza si un jucator din echipa B.

Se trage la sorti pentru a se stabili jucatorul din afara terenului care va incepe jocul. Avand mingea, el va incerca sa loveasca unul din adversari, care se misca evitand mingea sau incercand sa o prinda. Jucatorul atins trece alaturi de cel dinafara din aceeasi echipa si-l ajuta (primul care iese schimba cu jucatorul din spate, dupa care nu se mai face schimbarea).

De fiecare data cand mingea iese afara, jucatorii au dreptul sa o ia si sa loveasca adversarul sau sa o paseze coechipierilor pentru a incerca ei acest lucru. Echipa care reuseste sa scoata toti jucatorii adversi din teren castiga jocul.

" Fereste-te de patru mingi"

Echipele ocupa cate o jumatate de sala si cauta sa prinda si sa arunce mingile peste plasa (barna), cat mai rapid. in momentul cand toate mingile sunt la adversar, in aer sau pe sol , echipei adverse i se acorda un punct.

Variante:

mingea se arunca altfel dupa fiecare punct; cu doua maini, cu bratul neindemanatic, peste cap, din saritura etc. ;

se folosesc doua mingi de volei si doua medicinale;

se introduc mai multe mingi;

"Leapsa cu ajutor (mingea)"

Jucatorii se deplaseaza ferindu-se de prinzator. Doi dintre ei au cate o minge. Prinzatorul are voie sa transmita leapsa numai jucatorului fara minge; cei urmariti pot fi salvati daca li se paseaza mingea.

Variante:

se introduc mai multe mingi;

colectivul se imparte in doua grupe (culori diferite), fiecare grupa avand un prinzator;

ajutorul prin aruncarea mingii poate fi dat indiferent de culoare;

acelasi joc, dar se sare intr-un picior (mai des cu cel slab).

2.6. Metodologia folosita in elaborarea temei

2.6.1. Metode folosite in elaborarea lucrarii

a) Documentarea teoretica si practica

Studiul permanent al bibliografiei, pentru a cunoaste cat mai bine problemele gandirii voleibalistelor incepatoare, a particularitatilor marfo-functionale si psiho-fizice, ale sportivelor la aceasta varsta.

b) Observatia

Observatia directa mi-a permis inregistrarea elementelor generale si specifice in dinamica lor. Ea insoteste toate celelalte metode si s-a desfasurat cu ajutorul unor instrumente de masura sa obiectivizeze rezultatele culese.

c) Metoda statistico-matematica

Se foloseste in scopul exprimarii cantitative a raporturilor calitative si consta in culegerea datelor numerice, interpretarea si prelucrarea lor statistica.

mediile aritmetice ale fiecarei grupe pentru oricare din parametri analizati, sunt calculate dupa formula:

X- media

N- volumul esantionului

Xi- variabila perimrtru

deviatia standard (eroarea standard, abaterea medie patrica)

eroarea medie

coeficientul de variabilitate

Prelucrarea datelor s-a facut conform obiectivelor cercetarii, acelea de "a evidentia dinamica fenomenelor studiate comparativ cu valorile medii cunoscute anterior sau stabilite chiar in cursul cercetarii'.

Datele culese au fost prelucrate prin metode statistico - matematice, calculandu-se parametrii si indicatorii statistici care permit o analiza cat mai exacta a esantionului si o comparatie a rezultatelor actuale cu cele anterioare.

d) Metoda experimentala

Prin experiment am cautat sa evidentiez conditiile favorabile pe care le ofera jocul de volei sub aspectul dezvoltarii calitatilor moral-intelectuale.

Prezenta scopului comun - executia corecta si rapida, victoria - uneste fortele, creeaza relatii de colaborare si ajutor reciproc, dezvolta spiritul colectivist.

2.6.2. Etapele si organizarea cercetarii

Pregatirea echipelor s-a desfasurat pe parcursul a doua perioade de pregatire:

a) perioada pregatitoare I

durata: 12.11.2006 - 15.12.2006

numar de saptamani: 5

numar de antrenamente: 15

Pregatirea fizica

dezvoltarea fizica armonioasa si cresterea capacitatii motrice

generale.

dezvoltarea calitatilor motrice specifice cu accent pe viteza de

reactie si de executie.

Pregatirea tehnica

consolidarea procedeelor tehnice de baza cu accent pe deplasarea in
teren, pasa de sus.

Pregatirea tactica

cunostinte tactice specifice fiecarui procedeu, fiecarui post.

b) perioada pregatitoare II

durata: 16.12. 2006 - 27. 01. 2007

numar de saptamani: 6

numar de antrenamente: 18

Pregatirea fizica

dezvoltarea calitatilor motrice

forta - viteza la membrele inferioare si superioare

dezvoltarea calitatilor motrice specifice jocului de volei: serviciul,

preluare, pasa, atacul.

Pregatirea tehnica

consolidarea pasei de sus, preluarii de jos, serviciului.

Pregatirea tactica

invatarea individuala pe posturi ale executiilor actiunilor de joc in structuri specifice fiecarei actiuni de joc in parte.

Probe aplicate in cadrul experimentului

Proba nr. 1

Alergarea de viteza - s-a efectuat pe distanta de 20 metri. Pentru compararea rezultatelor s-a utilizat viteza de deplasare exprimata in m/s.

Proba nr. 2

Saritura in lungime de pe loc - evidentiaza forta membrelor inferioare si coordonarea membrelor superioare cu cele inferioare. Se executa doua sarituri si se ia in considerare cea mai buna.

Proba nr. 3

Mobilitate - consta dintr-o indoire a trunchiului inainte din stand pe un scaun, cu bratele si genunchii intinsi. Proba a testat mobilitatea articulatiilor coxo - femurale si ale coloanei vertebrale, ca si elasticitatea musculaturii posterioare.

2.7. Rezultatele obtinute si analiza comparativa a parametrilor

TABEL NOMINAL CU REZULTATELE SPORTIVELOR CARE AU PARTICIPAT LA TESTAREA INITIALA DIN GRUPA

EXPERIMENT

Viteza S.L.L. Mobilitate

TABEL NOMINAL CU REZULTATELE SPORTIVELOR CARE AU PARTICIPAT LA TESTAREA FINALA DIN GRUPA

EXPERIMENT

Viteza S.L.L. Mobilitate

TABEL NOMINAL CU DIFERENTELE DINTRE TESTAREA INITIALA SI FINALA CU GRUPA EXPERIMENT

Viteza S.L.L. Mobilitate

TABEL NOMINAL CU REZULTATELE SPORTIVELOR CARE AU PARTICIPAT LA TESTAREA INITIALA DIN GRUPA

MARTOR

Viteza S.L.L. Mobilitate

TABEL NOMINAL CU REZULTATELE SPORTIVELOR CARE AU PARTICIPAT LA TESTAREA FINALA DIN GRUPA

MARTOR

Viteza S.L.L. Mobilitate

TABEL NOMINAL CU DIFERENTELE DINTRE TESTAREA INITIALA SI FINALA CU GRUPA MARTOR

Viteza S.L.L. Mobilitate

2.8.Concluzii si propuneri

2.8.1. Concluzii

Ca urmare a studiului efectuat am ajuns la cateva concluzii, menite sa aduca o contributie modesta la generalizarea si aprofundarea studiului efectuat pentru insusirea unitara si eficienta a tehnicii de joc.

In realizarea unor performante ridicate este foarte importanta elaborarea corecta a ipotezelor si continua lor imbunatatire.

Importanta obiectivizarii, rationalizarii si standardizarii mijloacelor de antrenament in sensul perfectionarii practice a acestui proces in toate ciclurile, etapele si perioadele de pregatire.

Orientarea metodica a intregii pregatiri, importanta dezvoltarii calitatilor motrice, prin jocurile de miscare constituie factori determinanti ai realizarii performantelor voleibalistelor incepatoare.

2.8.2 Propuneri

Rationalizarea si standardizarea sa fie folosita in toate ciclurile, etapele si perioadele de pregatire.

Pregatirea fizica care este de cea mai mare importanta in realizarea performantelor sportive trebuie sa se faca in tot timpul pregatirii, paralel cu invatarea, consolidarea si perfectionarea tehnicii si tacticii.

2. 9 Bibliografie

MIHAI EPURAN, "Pregatirea psihologica a sportivului', Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport, 1964.

N. MURAFA, ST. STROIE, "Jocul de volei', Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport,

PANTELIMON GALU, MIELU ZLATE, EMIL VERZA, "Psihologia copilului', Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1991.

N. TARCHILA, M. SERBAN, "Volei pentru juniori', Editia a-II-a revazuta si completata, Editura Sport - Turism, 1975.

STEFAN STROIE, "Pregatirea fizica a jucatorilor de volei', Editura Sport - Turism,n

EUGEN SCARLAT, "Volei, pregatirea echipelor scolare', editia a-II-a revazuta si adaugita, Editura Sport - Turism, 1976.

MARCEL H. SERBAN, PIERRE DE HILLERIN, "Volei. Strategie si tactica', Editura Sport - Turism, Bucuresti, 1984.

VASILE GHENADE, "Volei sub forma de joc', Editura Stadion, 1971

D. DONSKAI, "Biomecanica - bazele tehnicii sportive', Editura Stadion, 1973

GEORGETA CHIRITA, "Educatie prin jocuri de miscare', Editura Sport - Turism,

GHEORGHE CARSTEA, "Teoria si metodica educatiei fizice si sportului - pentru examenele de definitivat si gradul didactic II' Editura AN - DA, Bucuresti, 2000.