Miscarea umana ca expresie a viului si evolutiei

Scopul modulului

• Intelegerea conceptului de miscare umana si a modului in care organismul uman functioneaza din punct de vedere al producerii miscarii.

Obiective operationale

• Cunoasterea formelor particulare de manifestare a miscarii, in general
• Insusirea modului de functionare a organismului uman privit ca sistem
• Cunoasterea conceptelor de motricitate si motilitate si intelegerea diferentelor intre acestea
• Ierarhizarea notiunilor act, actiune, activitate motrica, ca si notiuni simple din cadrul domeniului, de la care se poate porni in abordarea notiunilor superioare.

Unitatea de studiu I.1. Miscarea umana: definitie, generalitati, organismul uman vazut ca sistem

Din punct de vedere dialectic, miscarea este modul de existenta al materiei vii. Niciodata nu a existat materie fara miscare si nici nu poate sa existe (Heraclit, care este adeptul unei conceptii dinamice, dualiste, in care se refera la combinatia materie+spirit).

Miscare = expresie care indica totalitatea actelor motrice realizate de om pentru intretinerea relatiilor sale cu mediul natural si social.

Miscarea, in general, are ca forme particulare: miscarea fizica cu diversele ei modalitati de manifestare (mecanica cuantica si subcuantica, unde sunt implicate campuri, particule elementare, transformari nucleare etc.); miscarea chimica (asocierea si disocierea atomilor), care se complica prin interactiunea intre molecule formand elemente macromoleculare pana la componentele ce dau nastere vietii; miscarea biologica specifica materiei vii, care se bazeaza pe miscarea fizica si cea chimica fara a se reduce la acestea; miscarea constiintei, caracteristica spiritului superior dezvoltat, care implica fenomene si procese psihice proprii numai omului; miscarea sociala, cea mai complexa forma de miscare, conditionata de toate celelalte forme de miscare; miscarea cibernetica, care se refera la miscarea informatiei si miscarea cosmica, legata direct de elementele componente ale universului cosmic.

Actul motor nu poate fi considerat un proces izolat, el desfasurandu-se in cadrul general al unei anumite conduite. Raportata la personalitatea umana, aceasta conduita este formata din:

reactii fiziologice

comportament extern (cuvinte, miscari)

raspunsuri mintale (conceptualizari)

produse ale conduitei (actul propriu-zis)

Miscarea nu este deci, decat un aspect al conduitei, care nu poate fi disociat de celelalte aspecte.

Organismul uman trebuie privit ca un sistem, care - dupa Gaston Bachelard - poate fi privit prin prisma a 3 (trei) aspecte:

aspectul structural

aspectul functional

aspectul evolutiv

Aspectul structural

Anatomia functionala ne permite sa intelegem modul in care sunt organizate diferitele sisteme de organe, care joaca un rol specific in structura organismului asigurand functiile de nutritie, relatie si reproducere.

Activitatea SNC, careia ii sunt subordonate sistemul imunitar si sistemul endocrin, are ca finalitate asigurarea unitatii functionale a intregului organism in relatiile sale cu mediul.

Sistemul nervos central poate fi considerat ca o retea de comunicare in care sunt inclusi neuronii. Acest sistem este in legatura cu lumea exterioara prin intermediul organelor de simt si al celorlalte sisteme functionale ale organismului sistemul de nutritie si de reproducere (coordonate de sistemul nervos vegetativ) si organele de executie (musculatura striata), de la care primesc informatii. Transmiterea informatiilor se face prin intermediul sinapselor, deschise sau inchise de catre neuromediatori. Intelegerea modului de functionare a acestui sistem sinaptic este esentiala pentru specialitatea noastra.

Functia motrica este asigurata de trei tipuri de muschi: muschiul cardiac, musculartura neteda si musculatura striata. Primele doua grupe indeplinesc functii de nutritie si activitatea lor nu este sub controlul SNC, ansamblul musculaturii striate fiind insa in dependenta directa de SNC.

Sistemul organic cuprinde: N: organele de nutritie - respiratie - circulatie - digestie - excretie R: organele vietii de relatie - simturi - musculatura striata S: organele genitale (ale sexualitatii) Sistemul nervos central indeplineste functiile de coordonare si integrare ale activitatilor la care participa organismul si este suportul functiilor mentale.

Figura nr. 1. Structura organismului (dupa Le Boulch, 1980)

Sistemul senzorial, SNC si musculatura striata reprezinta un modul functional care se supune legilor sistemice, adica sunt o unitate organizata, alcatuita din elemente solidare, care nu pot fi definite decat unele in legatura cu altele si in functie de locul pe care il ocupa in acest intreg.

In ceea ce priveste organele de relatie (sistemul senzorial si sistemul musculaturii striate), dependenta este de asemenea maniera incat intreruperea legaturilor cu SNC atrage degenerescenta lor.

Simplitatea aparenta a fibrei musculare striate ascunde capacitatea de a indeplini atat functii motrice (contractia tonica, contractia fazica), cat si senzoriale. Fie direct prin contractiile sale, fie prin miscarile pe care le imprima la nivelul articulatiilor, muschiul este un camp proprioceptiv complex (campul proprioceptiv al lui Sherrington).

Aspectul functional

Subsistemul nutritiv, raspunzator de homeostazie, asigura schimburile nutritive cu mediul, conditie indispensabila a supravietuirii. Celelalte interactiuni individ-mediu, care permit adaptarea sunt asigurate de organele de relatie: musculatura striata - sistemul nervos, sistemul endocrin si organele de simt.

Componenta tonica a miscarii este dependenta de sistemul nervos difuz care determina tonusul de baza. Componenta fazica a miscarii, de care depind praxiile (adaptari ale miscarilor umane in vederea unui anumit scop), este organizata de sistemul nervos operativ. Exista deci, doua substructuri in cadrul SNC, una care transporta energia si alta care transporta informatia, in sens ascendent si descendent. Sistemul energetic este reprezentat de formatiunea reticulata, care serveste ca suport sistemului nervos specific. Ea este un adevarat acumulator de energie, care are o activitate proprie, la care se adauga in permanenta suma aferentelor senzoriale care provin din intregul organism. Aceasta functie energetica se exercita in doua directii: spre muschi, la nivelul carora determina producerea si mentinerea unui tonus intrinsec (tonus de baza) si spre cortexul cerebral, la nivelul caruia determina mentinerea unui anumit activism permanent (de veghe). Formatiunea reticulata are deci o adevarata functie psihomotrica, in acelasi timp corporala si mentala. Aceasta functie este activata de catre necesitatile organice a caror satisfacere depinde de mediul inconjurator.

Sistemul operativ orientat spre exterior este reprezentat de sistemul de conducere senzoriala si de sistemul motor cortico-spinal. Centrii de decizie sunt interpusi intre informatiile care urca si cele care coboara. Integrarea informatiilor se poate face la trei nivele de decizie:

reflex

automat, care necesita invatarea anterioara

voluntar, care presupune o participare mai mare a functiilor cognitive.

Aspectul evolutiv

Organismul uman este alcatuit dintr-un ansamblu de structuri si functii, a caror ierarhizare se realizeaza treptat, incepand din stadiul de ou fecundat sau zigot. Primul timp al dezvoltarii embrionare consta in formarea structurilor diferentiate, care vor determina aparitia diferitelor organizari functionale. Unele dintre aceste structuri au un timp de dezvoltare relativ scurt, altele au nevoie de un timp mult mai lung pentru a ajunge la maturitate (SNC, de exemplu).

Organismul ca sistem autonom nu se poate dezvolta decat in interactiune activa cu mediul inconjurator si in contact cu o anumita educatie. Conditiile de dezvoltare sunt actiunile in mediul inconjurator si adaptarea la realitatea ambientala, precedate de gandire.

In aceasta perspectiva, miscarea este motorul dezvoltarii, in jurul ei cladindu-se unitatea corporala si mentala a persoanei. Nu este vorba deci de un element facultativ, care se supraadauga educatiei intelectuale, deoarece autonomia gandirii trece prin autonomia motrica si, rupta de legaturile sale corporale, gandirea risca sa se degradeze.

Miscarea trebuie privita intr-un sens larg, exprimand deplasarea voluntara sau involuntara a intregului corp sau a unei parti ale sale, dar si ansamblul atitudinilor corporale ca mimica, care nu se traduce neaparat prin deplasare.

Miscarea voluntara nu se reduce doar la o succesiune de reflexe elementare. Pana nu demult, incercarile de explicare a motricitatii umane se bazau pe experientele de laborator facute pe animale, dar s-a ajuns la concluzia ca acest mod de a proceda exclude aspectele cognitive, lingvistice si de constientizare care caracterizeaza raspunsul motric la om.

Motricitatea voluntara a omului implica si limbajul. In timpul realizarii unei sarcini motrice, cuvantul nu reprezinta doar o simpla activitate cognitiva care se suprapune activitatii motrice si perceptive, ci are rolul de a usura realizarea sarcinii. Jensen (1963) a dovedit ca subiectii cu un nivel intelectual mai ridicat reusesc mai bine si verbalizeaza mai mult in timpul invatarii actelor motrice, decat subiectii retardati.

Luria accentueaza in lucrarile sale, rolul celui de-al doilea sistem de semnalizare in reglarea activitatii motrice, aratand ca evolutia activitatii motrice nu este subordonata progreselor limbajului.

Posibilitatea constientizarii confera specificitate motricitatii umane. Aceasta constientizare este necesara pentru a asigura eficienta actului motric si excesul risca, de multe ori, sa-l limiteze. Dar, acesta functie, care in zilele noastre s-a cam diminuat, permite o mai buna adaptare a actului motric la intentia initiala si face ca motricitatea umana sa nu poata fi redusa la comparatia cu cea animala.

Tratand miscarea ca un obiect supus legilor mecanicii, ea poate fi descompusa si identificata cu o succesiune de contractii musculare avand ca scop deplasarea parghiilor osoase susceptibile de a dezvolta o forta in mediul exterior. Aceasta posibilitate a facut ca, in invatarea miscarilor, sa se aplice aceeasi descompunere, ori s-a ajuns la concluzia ca daca 'structura este mai mult decat suma componentelor sale', nici miscarea nu poate fi considerata ca intreg, prin insumarea partilor sale componente. In cazul abordarii analitice a miscarii ca intreg, se elimina o componenta fundamentala si anume ritmicitatea, adica structura sa temporala; de aceea, in metodologia de invatare a miscarii se recomanda folosirea miscarilor globale organizate in vederea atingerii unui anumit scop.

Goldstein (Citat de Le Boulch, 1980) arata ca 'reactiile organismului nu sunt succesiuni de miscari elementare, ci gesturi datorate unei unitati interioare'. Componenta voluntara care se exprima prin miscare este deci, legata de semnificatia pe care o are situatia respectiva pentru persoana. Clasificarea miscarilor ar trebui facuta in functie de acest criteriu al semnificatiei.

Miscarea si procesele de adaptare

Sistemul organic este un sistem deschis, adica existenta sa este conditionata de schimburile pe care le face cu mediul inconjurator. Aceste interactiuni pot avea naturi diferite, astfel:

materii, prelucrate de organele de nutritie

intrare: oxigen, alimente

iesire: deseuri

energie, transportata de sistemul nervos difuz

intrare: componenta senzoriala, cantitativa

iesire: tonus muscular bazal

informatii, transportate de sistemul nervos operativ

intrare: diferite senzatii

iesire: activitate musculara si glandulara

In ciuda surselor de dezechilibru care apar ocazional in mediul inconjurator, organismul trebuie sa-si asigure conservarea, stabilitatea. Conceptul de homeostazie, introdus de Cannon, exprima pe plan biologic aceasta mentinere a starii de echilibru a organismului. Piaget, in enuntul legii echilibrului, descrie acelasi mecanism stabilizator, in termeni psihologici. Adaptarea, in acest caz, implica activitatea functionala a modulului vietii de relatie, reprezentat de organele de simt, SNC si musculatura striata.

Interactiunea dintre om si mediu trece prin actiune, deci prin corp si miscarile sale, existand o profunda unitate intre experienta umana si mediu.

Daca dorim sa discernem mai clar semnificatia miscarii in conduita, este important sa se faca distinctia a ceea ce se numeste miscari operative (pe care Buytendjik le numeste 'tranzitive'), care au o finalitate exterioara pentru persoana si o semnificatie adaptativa. Din acest punct de vedere ele pot fi numite 'actiuni motrice orientate spre controlul mediului sau obiectelor materiale, sau spre confruntarea cu alte persoane'.

Miscarile operative pot avea valoare de comunicare, atunci cand sunt intentionat folosite pentru a adresa un mesaj sau pentru a exprima ceva fata de alta persoana. Este vorba despre o categorie de miscari, ceva mai elementare decat miscarile operative, deoarece trimit la o persoana si nu la un obiectiv exterior ce trebuie atins si constau in gesturi si mimica de natura expresiva care este traducerea trairilor afective si emotionale si depinde de variatiile tonusului sistemului muscular. Miscarile sau tensiunile musculare expresive traduc deci, o stare subiectiva.

Organismul este alcatuit din sisteme si aparate a caror ansamblu coordonat asigura homeostazia necesara mentinerii vietii. Fiecare dintre aceste sisteme corespunde unui modul functional, a carui activitate se raporteaza la organismul ca intreg. Muschii si SNC reprezinta o unitate functionala nedisociabila. Activitatea muschiului striat nu poate fi o realitate in afara relatiei sale cu SN. Spre aceste doua structuri converg mai multe tipuri de infirmatii provenind de la:

organele de simt (camp exteroceptiv)

sistemul muscular si articular, labirintul (camp proprioceptiv)

viscere (camp interoceptiv)

alti centri nervosi

Acest ansamblu, care cuprinde musculatura striata, informatiile provenite de la cele trei campuri senzoriale si de la SNC, reprezinta modulul psihomotor. El este un sistem orientat spre organism, pe de o parte si deschis spre exterior, pe de alta parte. El regleaza deci, schimbul intre structura interna si mediu. El primeste informatiile din mediul extern si, pe baza lor - tinand cont de situatia in care se afla sistemul interior -, stabileste raspunsul organismului. Modulul psihomotor activeaza functii specifice, dar se pune de acord cu celelalte functii organice.

Rezumatul unitatii de studiu

Sistemul nervos central indeplineste functiile de integrare si coordonare, integrarea reprezentand acel rol al sistemului nervos central de a reuni activitatea organismului, iar coordonarea aratand caracterul calitativ al proceselor de integrare. La baza coordonarii sta procesul fiziologic care impiedica impulsurile excitante sa se raspandeasca in mod nelimitat si anarhic la toti centrii nervosi.

Miscarea trebuie inteleasa ca expresie a unui act reflex si anume a unui reflex motric la care participa totdeauna cele trei componente: cea senzitiva (si senzoriala), cea reprezentata de centrii nervosi si cea motrica efectoare. Aceasta schema este valabila pentru cel mai simplu act reflex motric neconditionat.

Prin intermediul sistemului nervos central, pe baza iradierii, a concentrarii si a inductiei reciproce, se formeaza mecanismele de aparitie si dezvoltare a actelor reflexe conditionate, ca o expresie a 'legaturii temporare" ce se stabileste ca mecanism fiziologic principal al raporturilor dintre organism si mediu. Actul reflex conditionat se formeaza pe baza reflexelor motoare neconditionate, ca si pe cea a reflexelor motrice conditionate mai simple.

Reflexele conditionate la om se deosebesc calitativ de ale animalelor, pe de o parte prin complexitatea lor, pe de alta parte prin interventia celui de-al doilea sistem de semnalizare, adica a excitantului 'simbol", a cuvantului scris sau vorbit.

Activitatea de miscare a omului se compune din miscari reflexe voluntare si automate, care in ultima instanta sunt acte reflexe. Actele voluntare sunt micari complexe compuse din miscari elementare care se asociaza in timp si spatiu. La originea oricarei miscari voluntare sta reprezentarea mintala a miscarii. Aceasta reprezentare este determinata de starea tuturor legaturilor temporare existente in scoarta, de bagajul motric, de intreaga experienta a omului, de constiinta si de informatiile provenite din mediul intern si extern.

Ca si actele voluntare, miscarile automate sunt miscari complexe care se realizeaza prin repetarea miscarilor noi si apar pe masura ce se fixeaza elementele componente. Miscarile automate depind foarte mult de bagajul de deprinderi motrice si de plasticitatea scoartei. Procesul de automatizare se realizeaza in timp, avand la baza fixarea puternica a legaturilor temporare. Formele de exprimare a miscarilor voluntare sunt deprinderile motrice, iar ale miscarilor automate - stereotipul dinamic.

Miscarea este inevitabila datorita permanentelor modificari ale specificului vietii omului, care sunt in stransa interactiune cu mediul inconjurator, ale carui conditii, la randul lor sunt dinamice, in permanenta schimbare.

Miscarea este un fenomen complex, care este influentat de o serie de factori:

factorii performantei fizice, care stau la baza oricarei miscari si care mai sunt caracterizati ca fiind 'expresii calitative ce determina caracteristicile individuale ale deprinderilor motrice (viteza, rezistenta, forta, indemanare etc.) si care, in fiziologia exercitiilor fizice, sunt definiti ca 'indici calitativi ai activitatii motrice";

factorii psihologici, care afecteaza comportamentul, influentand in ultima instanta miscarea in buna masura (atentia, interesul, initiativa, spiritul de echipa etc.).

In societatea contemporana, la nivelul si ritmul vietii actuale, activitatile de miscare in general, au dobandit o importanta din ce in ce mai mare, deoarece dezvoltarea normala si sanatatea omului nu pot fi concepute fara miscare, iar de sanatate este legata nemijlocit capacitatea de munca, punerea in valoare a calitatilor fizice, intelectuale si morale ale omului. In aceasta conjunctura, pentru omul societatii noastre, devine o necesitate atingerea unui grad cat mai inalt al posibilitatilor fizice, precum si mentinerea acestora, deoarece, la aceleasi eforturi, omul inzestrat cu o pregatire ridicata din punct de vedere fizic, oboseste mai greu si mai putin, fiind capabil sa suporte sarcini mai mari, isi reface mai rapid si mai complet fortele, dispune de rezerve mai mari pentru pregatirea sa neintrerupta si pentru desfasurarea une activitati sociale multilaterale. De asemenea, omul integrat activitatii de miscare este bolnav mai rar, datorita cresterii (pe plan general) posibilitatilor de reglare, adica a acelei functii de manipulare sensibila a impulsurilor in sensul activarii, relaxarii si compensarii. Aceasta reprezinta, de fapt, un stadiu perfectionat de coordonare si adaptare a tuturor functiilor organismului.

Autoevaluare

1. Care sunt principalele forme de miscare?
2. Care sunt componentele conduitei in cadrul careia se poate vorbi despre actul motor ?
3. Care sunt aspectele prin prisma carora organismul uman poate fi privit ca sistem?
4. Detaliati aspectul structural al organismului uman.
5. Detaliati aspectul functional al organismului uman.
6. Detaliati aspectul evolutiv al organismului uman.
7. Explicati legatura dintre miscare si procesele de adaptare.
8. Care este rolul SNC in activitatea organismului uman?
9. Care sunt componentele activitatii de miscare a omului?
10. Care sunt categoriile de factori care influenteaza miscarea?

Unitatea de studiu I.2. Motricitatea umana ca expresie calitativa a miscarii

Dictionarul explicativ al limbii romane defineste motricitatea ca si capacitatea activitatii nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitatie la altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul, iar Indrumatorul terminologic pentru studentii sectiilor de Kinetoterapie defineste motricitatea umana ca insusire a fiintei umane, innascuta sau dobandita, de a reactiona cu ajutorul aparatului locomotor la stimuli externi si interni, sub forma unei miscari, la baza sa stand o serie de factori neuro-endocrino-metabolici si musculari care conditioneaza deplasarea in spatiu a corpului omenesc sau a segmentelor sale.

Din aceste definitii reiese clar ca motricitatea este o capacitate, o insusire, innascuta sau dobandita (deci, educabila intr-o oarecare masura), care caracterizeaza, in functie de nivelul sau de manifestare, unele tipuri de miscari (in cazul miscarilor pasive, de exemplu, nu poate fi vorba despre motricitate).

Frecvent, se pune semnul egal intre motricitate si motilitate, care este definita ca fiind proprietatea unor organe cu musculatura neteda de a efectua miscari de contractie si relaxare. Deci, motilitatea ar fi o proprietate care defineste miscarile necontrolabile constient si voluntar (aflate sub controlul sistemului nervos vegetativ), care au loc la nivelul musculaturii netede a organelor interne si nicidecum la nivelul musculaturii scheletice, asa cum arata definitiile date motricitatii.

Despre act, actiune, activitate motrica; trecerea spre dezvoltare fizica, capacitate motrica, pregatire fizica si conditie fizica

In capitolele care trateaza motricitatea (considerata, de multe ori ca similara cu miscarea), se vorbeste despre act motric, actiune motrica si activitate motrica. Sa analizam definitiile acestora:

Actul motric, se prezinta ca un simplu fapt de comportare realizat de muschii scheletici care pun in miscare un intreg ansamblu de elemente articulare sub controlul dispecerului central - sistemul nervos central - in vederea obtinerii unui efect elementar de adaptare sau de constituire a unei actiuni motrice. Actul motric, care de regula se considera ca fiind un act voluntar, se foloseste in practica in interrelatii care definesc o anumita actiune sau activitate motrica. El este, totodata, un element component folosit in analiza actiunii sau activitatii motrice. Termenul de act motric poate sa indice si actele reflexe, instinctuale, automatizate.

Actiunea motrica reprezinta un ansamblu de acte motrice astfel structurate incat realizeaza un tot unitar in scopul rezolvarii unor sarcini imediate care pot fi izolate sau inglobate in cadrul unei activitati motrice.

Activitatea motrica este un ansamblu de actiuni motrice, incadrate intr-un sistem de idei, reguli si forme de organizare, in vederea obtinerii unui efect complex de adaptare a organismului si de perfectionare a dinamicii acestuia. Activitatea motrica se incadreaza, in general, intr-un concept privind organizarea, continutul si finalitatea domeniului. Ea este folosita si ca o expresie care concretizeaza numai acele exercitii fizice care se gasesc intr-o anumita interrelatie sau structura si care se aplica dupa anumite reguli si cu un anumit scop.

Din aceste definitii rezulta ca notiunile de act, actiune, activitate definesc doar sfera voluntara a miscarii (deprinderile motrice si stereotipurile dinamice ca expresie a automatizarii deprinderilor motrice). Ori, aceasta inseamna ca notiunile respective pot fi considerate ca modalitati de exprimare a unor tipuri de miscari, care pot fi definite prin indici diferiti de motricitate (fiind excluse miscarile involuntare si cele pasive).

De la acest nivel se poate vorbi despre alte notiuni importante, reprezentative pentru domeniu, cum ar fi dezvoltarea fizica si capacitatea motrica, ca nivele calitative ale dezvoltarii umane, conditionate mai mult ereditar, dar in care influenta factorilor de mediu si sociali are o importanta mare, pe fondul carora se grefeaza pregatirea fizica si conditia fizica, ca nivele calitative superioare ale dezvoltarii posibilitatilor motrice ale omului asupra carora influenta factorilor de mediu si socio-educationali detine o pondere mai mare.

Rezumatul unitatii de studiu

Intre termenii de motricitate si miscare nu poate fi pus semnul egal, deoarece, din definitie se observa faptul ca, motricitatea este o expresie calitativa a miscarii.

De asemenea, intre termenii de motricitate si motilitate nu se poate pune semnul egal, deoarece motricitatea se refera la o capacitate, o insusire a organismului de a efectua miscari cu anumiti indici de calitate, cu ajutorul musculaturii scheletice, aflate sub controlul si coordonarea sistemului nervos central, iar motilitatea se refera la indicii calitativi ai miscarilor realizate la nivelul musculaturii netede, aflata sun coordonarea si controlul sistemului nervos vegetative.

In legatura cu miscarea si motricitatea trebuie sa se vorbeasca de o serie de notiuni, a caror ierarhizare faciliteaza intelegerea mecanismelor lor intime de producere (de la notiuni simple, precum act, actiune, activitate se poate face trecerea spre notiuni superioare precum dezvoltare fizica, capacitate motrica etc.)

Autoevaluare

1. Ierarhizati, de la simplu la complex, notiunile simple care se folosesc in legatura cu miscarea si motricitatea.
2. Definiti actul motric. Exemplificati.
3. Definiti actiunea motrica. Exemplificati.
4. Definiti activitatea motrica. Exemplificati.
5. Care sunt notiunile superioare care se folosesc in legatura cu miscarea si motricitatea?

Test de autoevaluare a cunostintelor din modulul I

1. Enumerati formele particulare ale miscarii:

2.Din punct de vedere al miscarii umane, sistemul nervos central indeplineste functiile de:

a. integrare

b. excitatie

c. inhibitie

d. coordonare

3. Activitatea de miscare a omului se compune din:

a. gesturi simple

b. miscari reflexe voluntare  

c. activitati globale  

d. miscari reflexe automate

4. Raportata la personalitate, conduita umana (in cadrul careia se integreaza actul motor) este alcatuita din:

a. relatii sociale

b. reactii fiziologice

c. activitati profesionale

d. comportament extern (cuvinte, miscari)

e. raspunsuri mintale (conceptualizari)

f. produse ale conduitei

5. Asigurarea unitatii functionale a intregului organism in relatiile sale cu mediul se afla sub directa coordonare a:

a. sistemului imunitar

b. sistemului cardio-vascular

c. sistemului nervos central

d. sistemului endocrin

e. sistemului psihic

6. Tonusul muscular de baza este determinat de:

a. incapacitatea organismului de a se relaxa

b. sistemul nervos difuz

c. sistemul nervos vegetativ

7. Adaptarile miscarilor umane in vederea unui anumit scop (praxiile) sunt realizate de:

a. sistemul nervos autonom

b. sistemul nervos difuz

c. sistemul nervos operativ

8. Specificitatea motricitatii umane (in comparatie cu cea animala) este data de:

a. posibilitatea de realizare a unor miscari voluntare

b. posibilitatea constientizarii actelor motrice efectuate

c. posibilitatea de a realiza o mai buna adaptare a actului motric la intentia initiala

9. Conceptul de homeostazie se refera la:

a. mentinerea posturii si aliniamentului corect al corpului

b. mentinere starii de echilibru a organismului

c. asigurarea staticii umane

10. Motricitatea umana:

a. defineste miscarile controlabile constient si voluntar

b. defineste miscarile necontrolabile constient si voluntar

11. Ordonati, prin numerotare, de la simplu la complex, urmatoarele notiuni:

activitate motrica act motric actiune motrica