Raportul administratorilor

RAPORTUL ADMINISTRATORILOR

(EXTRASE)

Societatea pe actiuni, o entitate unica intr-un context variat

Din punct de vedere legal exista numai un singur model pentru toate societatile comerciale, indiferent de domeniul de activitate si de marimea lor, daca actionariatul este dispersat sau nu, daca sunt multinationale sau nu. Nu este prea comod, mai ales ca uneori se ajunge la situatii apropiate de absurd. De exemplu, din punct de vedere legal, este necesar sa se reuneasca cinci persoane care sa-si asume calitatea de actionar pentru a constitui o "societate comerciala pe actiuni", care atunci cand se considera oportun, printr-o participatie de capital la o alta entitate, preia si calitatea de "filiala"a unei societati - mama cu 30% - 50% si chiar 100% din capital. Ulterior, prin semnaturi pe unul sau mai multe documente cerute la Oficiul Registrului Comertului si Administratia Financiara isi spune "Grup".

In legislatia romana, mai precis, Legea societatilor comerciale nr. 82/1991, la fel ca si in legislatia din alte tari lipseste notiunea de GRUP; fiecare entitate care-l alcatuieste este investita cu calitatea de persoana juridica, grupul insa nu. Acesta nu are sediu social, nu are capital, nu are structuri. Din punct de vedere legal. Realitatea este insa diferita. Ceeace nu se regaseste la grup se intalneste la societatea - mama. Filialele care alcatuiesc grupul au obligatia sa recunoasca dreptul de control al societatii-mama, care detine ponderea cea mai mare in totalul capitalului social. In conformitate cu referentialul contabil IFRS prezenta acestei ponderi nu mai are semnificatia anterioara, calitatea de societate - mama putand fi preluata de entitatea recunoscuta de catre celelalte filiale ca merita acest atribut. Fiecare entitate din cadrul grupului, chiar daca este nerecunoscuta, are obligatia sa pregateasca si sa prezinte situatii financiare la incheierea exercitiului. Ca reprezentanta a grupului, oficial nerecunoscuta, societatea - mama este obligata sa "centralizeze" fila cu fila, indicator cu indicator, cifra cu cifra, argument cu argument activitatea depusa de filiale raportata in situatiile financiare "individuale", pentru ca pe aceasta baza, alaturand si situatiile financiare proprii, sa alcatuiasca si sa prezinte "situatia financiara consolidata " a grupului.

Rugand cititorul sa-mi ierte digresiunea, si continuandu-mi ideile de la inceput, se poate constata ca Societatea pe actiuni este un fel de monarhie, temperata de obligativitatea reporting-ului si de capacitatea revocarii simple a monarhului. Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) infiintata asemenea unui mai mic parlament, functioneaza corepunzator conceptului democratic cunoscut :

"o actiune - un vot". AGA detine competenta revocarii in orice moment, a unuia sau a mai multor membri ai consiliului, inclusiv a presedintelui (care in mod obligatoriu este membru al consiliului). Se cuvine sa subliniem ca aceasta democratie a reprezentativitatii actionaritului, orientata in Romania dupa dreptul francez, este mai puternica decat in alte tari, in care se prevede posibilitatea exercitarii dreptului de vot numai de catre actionarii care detin o anumita pondere in capitalul social subscris si varsat. La "Philips",de exemplu, acel colos industrial cunoscut pe tot globul, nu sunt decat sapte actiuni cu drept de vot, detinute de catre o fundatie prezidata de fostul presedinte al Soc. "Philips".

Consiliul de administratie al societatii pe actiuni este ales de AGA , iar presedintele de consiliul de administratie. Consiliul poate revoca presedintele ad mutum, adica in orice moment si fara indemnizatii. In contractul societatii cu presedintele nu este prezenta nici o clauza care sa prevada dreptul la indemnizatie a presedintelui. In practica insa, se intalnesc adesea diferite aranjamente financiare, dar care nu au nimic comun de exemplu, cu indemnizatiile acordate patronilor companiilor din alte tari. Patronii francezi au un statut mai precar decat patronii germani, a caror revocare este imposibila, (cu exceptia situatiilor extreme), dar durata numirii lor este limitata. De asemenea, patronii francezi au o situatie personala mai vulnerabila decat patronii americani, care pot fi revocati oricand, dar cu indemnizatii considerabile la plecare.

Presedintele trebuie sa fie in mod obligatoriu director general si curios, principiul concentrarii puterilor poarta denumirea de "Furer Prinzip". A fost introdus in dreptul francez in anul 1940, adica in timpul ocupatiei naziste. Era o reactie la scandalurile care avusesera loc inainte de razboi. La acea vreme, atributul de presedinte era distinct de cel de director general, presedintele fiind adesea numit numai cu titlu onorific. Cand se cauta un vinovat, presedintele spunea ca el nu stie nimic din ce se petrece in intreprindere, iar directorul general il trimitea pe interlocutor la presedinte. Pentru a se inlatura aceasta nepotrivire s-a hotarat ca nu trebuie sa fie decat un cap; de la sistemul de conducere bicefala s-a trecut la ce al conducatoruilui unic. Un principiu care nu corespundea decat unei ideologii de moment, intrucat ulterior, si in dreptul german a fost promovat principiul colegialitatii. Concentrarea puterilor in Franta are ca sursa un principiu de drept german, niciodata aplicat in Germania dar introdus in Franta intr- o perioada de declin.

Puterea si lupta pentru putere

Presedinte si consiliul sunt investiti cu puteri identice, ceea ce pare curios. Puterile sunt considerabile. Presedintele, de exemplu ar putea vinde 60% din activele societatii fara sa ceara acordul actionarilor: are nevoie numai ca obiectul de activitate al societatii precizat in Statut sa fie modificat, in sensul solicitarii acordului prealabil al actionarilor. Cum obiectul de activitate al societatii este prevazut in termeni foarte generali sunt rare situatiile in care s-ar putea sustine ca acesta a fost modificat. Un patron american nu poate sa faca o investitie de cateva milioane de dolari fara autorizarea prealabila a Consiliului.

Dreptul comercial francez este atipic, strainii nu-l pot intelege, si atunci cand se incep demersurile unor contractari cu societati straine, acestea solicita aprobarea Consiliului pentru decizii pe care nimeni nu le cere, dar trebuie sa li se dea satisfactie. In schimb, in dreptul francez aprobarea actionarilor este necesara pentru tot ceea ce are legatura cu capitalul societatii: numarul de actiuni, repartizarea acestora pe categorii, modul de distribuire a dividendelor la actionari etc. In dreptul american dimpotriva, pot fi aduse modificari la statut, sau capitalul poate fi majorat sau micsorat fara solicitarea acordului actionarilor.

In ansamblu, actionarii au in dreptul francez mai multe puteri decat in dreptul american, iar patronii francezi mai putine decat vecinii lor americani. Acest model legal conduce desigur si la realitati diferite, corespunzator structurilor capitalului. In cazul in care societatea nu are decat un numar mic de mari actionari, consiliul de administratie este locul principal unde au loc negocierile. Daca societatea are un actionariat puternic majoritar, se observa o linie de demarcatie care separa actionariatul de managementul societatii. Este cazul societatilor cu actionariat dispersat, in care se observa adesea o schema critica de felul urmator: presedintele este propus adunarii administratorilor care il alege; consiliul aproba ceea ce nu controleaza presedintele; actionarii prezenti la AGA nu reprezinta decat cateva procente din totalul voturilor, consiliul detinand 30 - 40 % din puteri

In acest din urma caz cheile se afla in mainile consiliului de administratie, intrucat nu este posibil sa se puna in discutia AGA drepturile presedintelui; in afara de situatia "proxy battle", cand un actionar este imputernicit sa se opuna presedintelui. Dupa cunottintele mele, asa ceva in Franta inca nu a avut loc. In SUA insa, survin situatii de "proxy battle" atunci cand mai multe societati se lupta pentru obtinerea controlului, dar sunt rare cazurile in care opozantii castiga. Iar, daca presedintele isi simte alaturi Consiliul, guverneaza conform cu felul lui.

Riscurile de deriva sunt mai mari in Franta decat in SUA, unde actionarii nemultumiti pot actiona usor in judecata un administrator. Si, cum astfel de procese au loc fara intrerupere de aproape patru zeci de ani, administratorii au incercat sa stabileasca un mod de functionare a consiliilor care sa le garanteze protectia la aceste riscuri.

In IFRS, un nou criteriu de gestiune: rezultatul pe actiune

In diferite imprejurari mi s-a pus intrebarea urmatoare: ce determina valoarea unei actiuni In numeroase lucrari problema a fost abordata, si, dupa mine cred ca fost de mult timp clarificata. Dar, este prea importanta pentru a inceta sa mai incite.

Formula enuntata de Gordon - Shapiro ia in considerare valoarea actuala a dividendelor viitoare. Alte formule raporteaza activul net al societatii la valoarea actuala a rezultatelor viitoare. Sunt doua formule care conduc la rezultate diferite, dar rezultatul pe actiune este un indicator important in ambele cazuri. " Price Earning Ratio" sau "PER", indicatorul care a devenit de-acum binecunoscut in toate pietele de capital, in fond un multiplu al "rezultatului/ actiune" este dependent de rata dobanzii obligatiunilor, a cresterii asteptate si a unei prime de risc estimata de oamenii de bursa. Pe aceasta baza se pot confectiona multe modele de determinare a valorii teoretice a actiunii. Bancile publica in mod permanent diferite tablouri de interpretare a indicilor bursieri, in care se fac comparatii intre performantele efective si cele ce ar trebui sa fie, tinand seama de tendintele de fond ale pietei.

Rezultatul pe actiune a devenit de-acum un instrument esential de apreciere a intreprinderii pe pietele financiare. Ca urmare, a trebuit ca agentii de bursa ai intreprinderilor sa interiorizeze acest parametru, ceea ce s-a observat ca este greu de obtinut. In aceasta situatie, s-au obisnuit sa se bazeze pe rezultatele industriale sau pe rezultatul net, dar si-au dat repede seama ca sunt criterii diferite. Am participat la mai multe discutii pe aceasta tema si am remarcat ca se intelege mai usor ca intreprinderea trebuie sa se dezvolte, sa faca eforturi financiare mari pentru dezvoltare, dar a fost aproape imposibil sa fie inteles pentru ce rezultatele trebuie si ele sa creasca fara incetare. Raspunsul la intrebare si concluzia discutiilor au fost totdeauna foarte simplu de inteles: daca rezultatele vor inceta sa creasca, daca intreprinderea va trece pe pierderi, investitorii ne vor parasi, iar revenirea lor va fi costisitoare.

Este o concluzie care conduce inevitabil si la o noua viziune asupra dinamicii profitului, cu consecinte semnificative la nivelul managerial al intreprinderilor. Nu trebuie privit in afara intreprinderii, ci spre interiorul acesteia.

STOCK OPTION

O traducere directa a acestui termen nu ar spune nimanui nimic. Poate chiar ar dauna. O explicatie cat mai exacta, chiar daca cere cateva randuri in plus poate fi mai utila. Mai ales ca termenul se afla in legatura directa cu actul conducerii intreprinderii si cu actionariatul acesteia.

Prima si poate chiar principala directie de preocupari a intreprinderii o reprezinta actionariatul, concentrarea atentiei spre cresterea numerica si a potentialului acestuia in intreprindere. Pentru a internaliza acest obiectiv, de regula extern, americanii au inventat un sistem de crestere a interesului conducatorilor fata de intreprinderea pe care o conduc, prin intermediul a ceea ce au numit "Stock - option", un sistem care face ca beneficirii lui sa devina sesnsibili la cursul bursier al actiunilor. Pe de alta parte, intreprinderile au facut mari eforturi pentru a dezvolta actionariatul nu numai la nivel managerial, ci si in randurile salariatilor, ajungand pana la a finanta 3/4 din planurile de conomii in actiuni. La LAFARGE 80% din personalul francez este actionar al societatii, iar urmarirea cursului bursier al actiunilor si rezultatul/actiune au devenit preocupari de fiecare zi.

Rezultatele obtinute pe plan material si uman pe de o parte si concordanta intreselor societatii cu cele ale personalului propriu, pe de alta parte au facut ca preocuparile societatii sa se concentreze spre dezvoltarea acestui tip de actionariat si in strainatate. Dar, se intampina greutati mari, datorita volatilitatii pietei financiare. In special, oamenii nu pot intelege de ce scade cursul actiunilor cand creste profitul intreprinderii. Este necesara o adevarata maiestrie pedagogica sa explici unor oameni care au depasit de mult prima tinerete, ca efectele rezultatelor financiare favorabile nu se observa imediat ci numai pe termen mijlociu si lung.