Norme de economisire a apei

NORME DE ECONOMISIRE A APEI

1. INTRODUCERE

Iata-ne destul de aproape de incheierea seriei de brosuri ECOAQUA. De fapt ne aflam la inceputul partii cu adevarat importante. Dupa ce am cunoscut apele in general si mai indeaproape apele de suprafata si subterane, dupa ce am vazut cum se potabilizeaza apa si cum se epureaza, dupa ce am luat ca studii de caz apa Somesului si Crisurilor, a Clujului si Oradiei, sa ne aplecam asupra relatiei dintre om si apa, asupra principiilor si politicilor de management a apei, sa vedem care sunt radacinile actualei relatii, care sunt perspectivele, unde sunt dilemele, ce avem de facut pentru a ocroti apa. Si in final sa cunoastem, acum in deplina cunostinta de cauza, actul fundamental al apelor in Romania - Legea Apelor.

2. OMUL SI APA

Dupa lungul tur prin variate domenii legate e ape, sa revenim la relatiile noaste cu ea. Sa mai privim odata la ce i-a facut omul prin dezvoltarea civilizatiei sale, la cum stam cu apele, la ce valori mai ascund in afara celor economice pe care le-am cunoscut deja, si la ce sursa de tensiune pot deveni pretioasele ape.

2.1 Efectele hidrologice ale urbanizarii

Modificarile in modul de folosire a terenurilor si apei au avut sau pot avea importante efecte hidrologice. Astfel, tranzitia comunitatilor umane de la stadiul preurban la cel urban timpuriu a cuprins mai multe transformari, cu consecintele corespunzatoare:

Au aparut reduceri ale suprafetelor inierbate sau acoperite de vegetatie forestiera, cu consecinte printre care reducerea transpiratiei si cresterea scurgerilor la suprafata dupa ploi cu cresterea eroziunii solului si a sedimentarii in albiile raurilor. Construirea de case de tip urban dar cu facilitati limitate de alimentare cu apa si canalizare au dus la poluari locale ale solului si apei freatice. Saparea de fantani a dus la reducerea usoara a nivelului freatic. Saparea de tancuri si drenuri septice da ca rezultat o anumita crestere a umiditatii totale din sol si a nivelului freatic, precum si posibila contaminare unor ape de suprafata sau subterane din vecinatate cum sunt fantanile.

Tranzitia de la stadiul urban primar la cel secundar a adus cu sine alte modificari:

S-au realizat masive remodelari ale terenului, cu terasari, excavari, decopertarea stratului superficial de sol sau la nivelarea unor depresiuni si crearea de halde de sol etc. Acest fapt a dus la o accelerata eroziune si sedimentare in rauri, la debite crescute la viituri si la eliminarea multor paraie si balti. De asemenea s-a inregistrat o constructie masiva de cladiri mari, pavarea strazilor si sigilarea altor suprafete, cu consecinte ca scaderea infiltratiei, scaderea nivelului freatic si debite crescute de viitura, cu ocazionale depasiri de capacitate a canalelor si a albiilor indiguite, avarierea digurilor etc. Abandonarea unor fantani si captarile de ape de suprafata au dus la cresterea din nou a nivelelor freatice respectiv reducerea scurgerii pe sectiunile de rau dintre captare / deviere si restituirea in emisar. Descarcarea apelor uzate neepurate sau insuficient epurate in apele de suprafata sau in alte locuri au dus la poluarea puternica a apelor de suprafata respectiv subterane, cu afectarea florei si faunei din ape si a folosintelor de apa de catre comunitatile din aval.

Trecerea de la stadiul urban mijlociu la cel de urbanizare superioara a adus cu sine o 'completare' a zonelor deja construite cu noi cladiri publice, comerciale si industriale si o crestere a volumului de ape uzate descarcate in emisarii locali. Consecinta este pe de o parte un nivel redus de infiltratie si scaderea nivelului freatic si cel de baza al raurilor din zona dar cu cresterea debitelor de viitura prin procentul mare de suprafete impermeabilizate ex. strazi; Nivelul de poluare al apelor inregistreaza o noua crestere, c consecinte grave asupra vietii acvatice si a disponibilului de apa pentru folosintele din aval.

Ultimele fantani / izvoare locale trebuie abandonate din cauza contaminarii apelor subterane din zona urbana, ceea ce duce la cresteri ale nivelului freatic. Volumele tot mai crescute de apa necesare populatiei urbane foarte numeroase impun realizarea de mari lacuri de acumulare, aductiuni de la distanta, uneori din alt bazin hidrografic, ceea ce duce la marirea debitelor de ansamblu in acel bazin hidrografic. Multe rauri sunt indiguite si curg prin albii artificiale si adesea prin tunele in zonele urbane. Acest fapt duce la unde de viitura foarte inalte si mari pagube la inundatii, precum si la modificari in geometria albiei si incarcarea sedimentara, cu agradare.

Se construiesc sisteme mari de canalizare si statii de epurare. Consecinta hidrologica este si o depletie a apelor din zona, cu reducerea infiltratiei si deci a reincarcarii acviferelor. Se imbunatatesc colectoarele de ape pluviale, cu efect de reducere a inundarii subsolurilor si strazilor la ploi puternice.

Se realizeaza foraje de exploatare industriala a apei, mai adanci si de debit mai ridicat. Efectul hidrologie este scaderea presiunii acviferelor arteziene. Supraexploatarea poate atrage in zonele de coasta invazia de apa marina in acvifer respectiv atragerea de ape de calitate inferioara din alte acvifere invecinate.

Creste utilizarea apei pentru aer conditionat. Consecintele sunt cresteri de consum de ape si de volum de ape in canalizari, eventual reincarcari ale apelor freatice prin exfiltratii din canalizarea supraincarcata. Realizarea de foraje de reincarcare reface nivelele apelor subterane, la fel contribuie si cresterea reutilizarii apelor uzate.

2.2 Cum stam cu apa ?

Europa are resurse de apa estimate la 10¹⁵ m³ ape subterane, 2580 x 10⁹ m³ ape de suprafata (din care 131 x 10⁹ m³ in rauri, 2027 x 10⁹ m³ in lacuri naturale si 422 x 10⁹ m³ in acumulari artificiale) si 4090 x 10⁹ m³ in ghetari. Scurgerea medie (runoff = precipitatii minus absorbtie in sol si evaporare) este de 304 mm / an, adica 3100 x 10⁹ m³, pe un teritoriu de 10,2 milioane km² . Raportat la populatia Europei (680 milioane locuitori), inseamna teoretic 4560 m³ / locuitor / an, la o captare totala actuala de 700 m³ / locuitor / an = 1920 l / locuitor / zi.

Aparent, nu ar trebui sa existe probleme cantitative privind resursele de apa. Repartitia acestora este insa foarte inegala, tarile din nordul Europei avand, pe cap de locuitor, resurse de 6-8 ori mai mari decat celelalte. Intervine puternica variatie sezoniera, variatia interanuala si alti factori.

Problematica apei in diverse parti ale Europei este sintetizata in tabel:

Problematica apei in diverse parti ale Europei (dupa OMS si ONU).

2.3 Ce valoare subiectiva au apele?

Omul priveste apa prin prisme economice, o pretuieste pe baza debitului sau calitatii sau a valorii de utilizare (navigatie, pescuit etc.). Ea are insa o valoare mare intrinseca si subiectiva prin faptul ca vederea ei ne face placere, ne merge la suflet. Un peisaj marin sau cu un rau sau un lac este o mare valoare, dar greu de pretuit in bani. In schimb putem sa intelegem mai bine valoarea sentimentala aplecandu-ne putin asupra evaluarii estetice a apelor. Spre exemplu a raurilor.

Omul modern s-a lasat prins de febra 'luptei cu natura' si de o necugetata cursa a transformarii si amenajarii raurilor, vazute prea mult sub aspect de simplu canal pe care se scurge un fluid a carui energie si alte valori materiale pot si trebuie valorificate. Acum omul reevalueaza aceasta abordare si da tot mai multa atentie nu doar aspectelor ecologice ci si celor estetice, deoarece raurile sunt un element de baza in peisajul natural de care psihicul uman are nevoie.

Factori estetici ai unui rau sunt: Peisajul (vederea, panorame, diversitatea florei si a elementelor geologice, colorit, forme si contraste); Stimularea senzoriala (regim de temperatura, vant si alte elemente aeriene, sunete, mirosuri, matrici vizuale); Interese intelectuale (oportunitati pentru procese cognitive, ecologie, geologie, flora si fauna salbatica, diversitatea subiectelor disponibile pentru observare si studiu); Interese emotionale (stimuli fizici, potentiale intelectuale, posibilitati de aventura, interactiune cu flora, fauna si alti oameni, accesibilitatea, factori climatici); Obstacole si disconforturi (flora si fauna periculoasa sau deranjanta, accesibilitatea, factorii climatici); Factori culturali (traditiile de utilizare a teritoriului si principiile de management urbanistic, poluarea peisagistica, influente istorice, mentalitati).

La aprecierea estetica subiectiva a unui rau, cei mai importanti factori dintre cei enumerati sunt: vederea, coloritul, vegetatia (cantitate, varietate), spatiozitatea / vastitatea, serenitatea, naturaletea, valurile, turbiditatea, absenta poluarii.

2.4 Criza apei si civilizatia umana

Anterior am prezentat pe larg necesitatile de apa ale societatii umane si posibilitatile de satisfacere a acestora, precum si factorii ce o pericliteaza si consecintele individuale ale acestora. Trebuie inteles insa impactul de ansamblu, pe toate liniile si pe termen lung. Trebuie inteles ca apa e factor limitant al dezvoltarii, iar in caz de criza poate distruge civilizatiile sau genera grave conflicte, find nu doar o problema pentru manageri, conservationisti si specialisti, ci si o importanta chestiune politica de nivel inalt.

Conflicte pentru apa sunt cunoscute de mult. Una din primele consemnari este de acum peste 6000 de ani, cu privire la razboiul pentru apa dintre orasele mesopotamiene Lagas si Umma. In conflictul indo-pakistanez din zona Pundjab, apa e cauza centrala. La fel cel dintre India si Bangladesh pentru apa Gangelui. Brazilia si Argentina au fost in conflict din cauza amenajarilor hidroenergetice de pe fluviul Parana, ce periclitau Argentina. In 1962, Bolivia a rupt relatiile diplomatice cu Chile pentru ca aceasta a deviat prea multe ape din raul Lauca. SUA a avut un lung conflict cu Mexicul pentru ca a pompat masiv ape din acviferele de la granita Texasului cu Mexicul si mai ales pentru ca a dublat salinitatea lui Rio Colorado din cauza irigatiilor masive si il polua foarte puternic. SUA au fost obligate sa plateasca mari despagubiri si sa construiasca la frontiera o mare uzina de desalinizare a apei ca sa fie mai buna calitatea lui Rio Colorado la intrarea in Mexic! In Orientul Mijlociu, apa tinde sa surclaseze treptat petrolul ca si obiect de conflict, tensiuni militare fiind inregistrate din 1965 succesiv intre Israel si Siria, Israel s Iordania, Iordania si Siria (pentru apa raului Yarmuk), Turcia si Siria si Turcia si Irak pentru apa Eufratului (din cauza marelui baraj Attaturk construit de turci). Conflicte sunt si intre Libia si Egipt pentru exploatarea acviferului de sub Sahara, intre Egipt si Sudan si intre acesta si Etiopia pentru apa Nilului etc.

3. OMUL SI NATURA: O SCHIMBARE NECESARA IN RELATIE

Natura trebuie ocrotita nu impotriva omului, ci impreuna cu el. Omul primitiv a dus o lupta acerba pentru supravietuire, dar nu 'contra naturii' cum adesea se spune de catre omul modern, ci in cadrul ei. Marea greseala a fost proclamarea naturii ca adversar, inchipuirea oceanelor, muntilor, codrilor sau pesterilor ca salas al diavolului si demonilor, ideea de a 'imblanzi' natura. Probabil cea mai relevanta sinteza a spiritului acestei iresponsabile atitudini este afirmatia lui Miciurin cum ca 'Nu putem astepta ca natura sa ne dea picatura cu picatura; ceea ce vrem, trebuie sa smulgem de la ea'. Omul ca parte a naturii nu o poate lovi decat lovind de fapt in sine. Si nu o putem distruge ci doar modifica prin perturbarea actualului echilibru natural. Natura va supravietui, se va readapta noii situatii, nu insa si specia noastra. Ocrotirea naturii este o activitate interdisciplinara, unde se intalnesc stiintele biologice si cele nebiologice. Este o activitate de gestionare, care are ca scop mentinerea diverselor valori naturale (specii, populatii, habitate, comunitati, peisaje etc.). Ea are ca sarcini evaluarea, mentinerea si refacerea starii naturale. Si in cadrul ideii de 'ocrotirea naturii' conceptiile au evoluat pe masura mai bunei cunoasteri si intelegeri a ei. Astfel, de la ocrotirea speciilor s-a trecut la ocrotirea habitatelor (locurilor de viata) apoi la ocrotirea comunitatilor naturale si in fine la ocrotirea biodiversitatii.

Paradigma ecologica clasica afirma ca in natura exista echilibru, ca totul e sa reducem interventia umana si atunci prin autoreglare evolutia va fi spre un echilibru prognozabil. Pe baza acestei paradigme s-a promovat ocrotirea naturii prin ingradirea si pazirea unor zone. Aceasta conceptie s-a dovedit falsa. Natura este de fapt intr-un echilibru dinamic, in continua transformare, modificare influentata de factori intamplatori, ce directioneaza evolutia in directii diferite. Sistemele naturale sunt sisteme deschise, cu o reglare externa, in care au un rol important si 'catastrofele' naturale. Daca zona naturala e suficient de mare, pe ansamblu putem vorbi de un echilibru, desi in orice subzona luata individual nu este echilibru, dar sunt in schimb cicluri evolutive. De aceea, ocrotirea naturii nu se poate face prin cateva 'arii protejate' oricat de bine le 'ocrotim' - mai ales daca au dimensiuni mici - ci e nevoie de o retea de arii protejate si coridoare ecologice, de abordare globala. Din pacate ocrotirea naturii este in continuare influentata de factori subiectivi emotionali. Astfel, omul este mai tentat sa ocroteasca nu speciile cele mai periclitate, ci cele mai 'charismatice' - mari, 'frumoase', de care e atasat sentimental. Asemenea categorisiri sunt adanc inradacinate in cultura si mentalitati si nu va fi usor ca oamenii sa renunte la a iubi mai mult 'blanda caprioara' si 'mielul nevinovat' decat 'lupul cel rau' sau 'liliacul cel urat' daca e sa ramanem numai in sfera mamiferelor.. Si mai greu este cu reptilele, insectele sau microorganismele, si ele parte a naturii si de valoare la fel de mare, nu numai 'superbii fluturi' ci si specii pe care omul la mai vede inca sub forma de 'monstri'.

Suntem tentati sa credem ca 'protectia mediului' este ceva mai general decat 'ocrotirea naturii'. De fapt, in practica noi prin mediu ne gandim de obicei la mediul inconjurator, sau mai exact la cateva elemente de genul apa, aer, sol. si prin protectia mediului ne gandim de regula la prevenirea poluarii si depoluarea zonelor poluate. Protectia naturii trebuie insa sa insemne abordarea holistica, unde sa fie integrat si omul, unde biodiversitatea sa fie pe primul plan si restul elementelor in corelare cu acest obiectiv. Monitorizarea biodiversitatii inseamna sa vezi ce specii sunt, in ce cantitati si in ce stare. Fiind tehnic imposibil, se recurge la 'specii indicatoare', taxoni reprezentativi. Dar tot e mai larg si relevant decat numai monitorizarea unor parametri fizici sau chimici ai unor 'factori de mediu'.

Evolutia conceptiilor despre relatia om-natura

Numai in perioada 1990-1995 au aparut in limba engleza peste 100 de carti pe tema eticii de mediu. Este un subiect important de inteles, deoarece din abordarile diferite ale relatiei omului cu mediul izvorasc toate politicile, legile, atitudinile, standardele. S-au propus diverse clasificari ale atitudinii fata de natura. Una (Regier si Bronson, 1992) propune 4 modele de atitudine:

- exploatist (viziune pur utilitarista: exploatam resursele in folosul nostru si nu ne pasa de nimic);

- utilist (intereseaza impactul ecologic in masura in care afecteaza o folosinta umana bine cotata ca interes);

- integrist (considera ca trebuie mentinute nealterate ciclurile naturale si trebuie protejata natura ca sa nu degradam mediul de viata al omului);

- inerentist (apreciaza valorile mediului ca fiind intrinseci, indiferent de interesele omului).

O alta clasificare (Meffe si Caroll, 1994) distinge 4 orientari filozofice: strict antropocentrista; stewardism; biocentrism; ecocentrism. Petulla (1985) vede 3 puncte de vedere la baza atitudinilor fata de mediu: traditia economica; traditia biocentrica (izvorata din respect fata de forta naturii) si traditia ecologica (izvorata din stiinta).

Natiunile occidentale au fost pana in anii '70 pur utilitariste. Inca din Biblie omul a inteles ca totul i s-a dat lui in uzmai nou natiunile occidentale au devenit semi-utilitariste, recunoscand ca nevoile omului nu trebuie sa fie unicul criteriu. Atitudinea cea mai ecologica, ce valorizare intrinseca a mediului, o intalnim la popoare asiatice precum budistii si la membri unor miscari ecologiste din lumea dezvoltata.

'Utilitaristii' considera ca integritatea unui ecosistem inseamna poluarea lui pana la limita capacitatii de absorbtie. Pentru 'naturalisti' inseamna dimpotriva sa nu il influentezi deloc! Din asemenea pozitii opuse deriva intelegerea diferita a managementului calitatii apei, a scopurilor politicii etc. Acest lucru se vede pregnant in legislatie. Tarile predominant utilitariste au limite legale pentru nivele de poluare, adica admit sa faci orice cu apa daca nu depasesti 'nivelul maxim admis' iar limitele sunt pentru anumite aspect specifice, nu pentru impactul global asupra ecosistemului. Altii au reglementat pe baza impactului global asupra vieti acvatice. In fine, 'naturalistii' au legislatie ce cauta sa interzica sau minimizeze orice influenta asupra ecosistemelor acvatice.

5. MASURI SI TEHNICI DE ECONOMISIREA APEI

5.1 Masuri de economisirea apei

Masuri manageriale:

 contorizare;

· reglarea atenta a presiunii;

· detectarea si repararea neetansietatilor;

·  politici de pret orientate spre conservarea apei si alte mecanisme economice de determinarea a economisirii apei;

· instalatii sanitare si aparate casnice cu consum redus de apa;

·  retehnologizari si echiparea instalatiilor existente cu dispozitive de economisire a apei;

· dispozitive si metode de irigare cu consum redus de apa;

· distribuire la pret redus sau gratuit de dispozitive de economisire a apei, de detectoare de exfiltratie / pierdere de apa;

·  masuri de reutilizarea apei uzate.

Contorizarea stimuleaza consumatorul pe cale economica sa economiseasca apa.

Evitarea presiunii excesive reduce avariile si pierderile si de asemenea debitul utilizat de exemplu chiuveta, dus etc.

Politicile de preturi pot contine suprapreturi pentru perioade de varf de consum orar sau sezonier, crestere proportionala cu consumul, taxe de conectare etc. Alte mecanisme economice cuprind rabaturi, subventii, credite, penalitati etc.

Instalatiile sanitare cu consum redus de apa cuprind de exemplu toalete cu vid, cu incinerator, cu rezervor sub presiune, cu congelare, cu clatire cu micropori, cu aer comprimat, cu clatire presurizata, cu ulei, cu ape uzate, cu sistem diferential de clatire etc. De asemenea, masinile moderne de spalat rufe si vase au un consum de apa mult mai redus decat modelele mai vechi. Cele de spalat haine au scazut de la circa 170 litri / ciclu in 1970 la circa 50 litri / ciclu in 1998, iar cele de spalat vase de la 60 litri la 12 litri / ciclu. . Exista uscatoare de haine care folosesc apa, chiar mai multa decat masina de spalat si ar trebui eliminate.

Retehnologizarile sunt foarte importante in industrie. La multe procese tehnologice se pierde apa, dar unele tehnologii chiar perfect aplicate sunt prin natura lor mari consumatoare de apa si pentru multe din ele sunt tehnologii alternative de obtinut acelasi produs cu consum mult mai redus de apa. Agricultura este pe plan mondial cel mai mare consumator de apa. Si aici se pot face mari economii prin instalatii noi si performante de irigare, prin stropire sau si mai bine prin picurare la radacina (microirigare) plus dotare cu senzori de umiditate, temporizatoare reglabile si alte dispozitive care sa previna irigarea excesiva.

Folosintele publice de asemenea pot fi adaptate pentru consum mai redus de apa: Arborii si plantele ornamentale din parcuri pot fi alese astfel ca din natura lor sa necesite apa putina si sa nu fie nevoie de stropire Piscinele daca sunt acoperite pierd mai putina apa prin evaporatie;

Si pe plan casnic se pot face foarte multe pentru reducerea consumului de apa, ceea ce aduce si importante economii la bugetul familial, fara sa fie necesara schimbarea instalatiilor si aparatelor electrocasnice existente. Astfel, toaletele se pot echipa cu dispozitive care limiteaza volumul de apa din rezervor sau permit descarcarea doar partiala a acestuia atunci cand nu e nevoie de debitul maximal, robinetele cu bila cu o singura maneta permit reglaj mai rapid al temperaturii apei si inchiderea si deschiderea frecventa, nemaitrebuind lasata sa curga in cazul folosirii intermitente cum ar fi la barbierit etc. Mai bun este robinetul termostatat, care ofera direct apa la temperatura dorita. Se pot monta pe robineti si capetele de dusuri limitatoare de presiune si de debit ca sa previna deschiderea lor excesiva care se intampla frecvent fara vreo necesitate practica; Dusurile pot fi de asemenea echipate cu capuri asistate cu aer comprimat pentru cresterea presiunii fara cresterea debitului de apa; Montarea sursei de apa calda aproape de locul de utilizare (in baie sau bucatarie) si buna izolare a tevii de apa calda elimina volumul ce trebuie lasat sa curga pana 'vine apa calda'.