Ocrotirea mediului inconjurator, problema vitala a lumii contemporane

Ocrotirea mediului inconjurator, problema vitala a lumii contemporane

Din cele mai vechi timpuri, omul a incercat sa modeleze natura ale carei legi aspre trebuiau respectate pentru a supravietui. In ultimele doua secole s-a facut insa simtita, prin comportament si conceptie, incercarea omului de a domina natura, de a utiliza in folos propriu toate bogatiile naturale, accentuandu-se progresiv conflictul dintre procesele ciclice naturale ale ecosferei si cele liniare ale tehnologiilor create si sustinute de civilizatia umana, ajungandu-se la „criza ecologica”[1].

Cauzele acestei crize se datoreaza, in primul rand, dezvoltarii civilizatiei industriale de la mijlocul secolului al XlX-lea, care a produs modificari profunde si accelerate mediului inconjurator.

Din ce in ce mai mult, resursele naturale au fost solicitate, s-au extins suprafetele cultivate si s-au schimbat sistemele de cultura, s-au facut despaduriri masive pentru obtinerea de masa lemnoasa si de terenuri noi pentru agricultura, s-a intensificat utilizarea pasunilor, s-a dezvoltat mult exploatarea subsolului. In acelasi timp, civilizatia industriala a facut posibila si necesara o crestere demografica rapida, a insemnat o puternica dezvoltare a procesului de urbanizare, a creat mari aglomerari umane pe spatii tot mai restranse, situandu-l pe om in conditii de viata cu totul noi.

Dobandind posibilitatea de a transforma natura, omul nu si-a pus mult timp problema de a proceda rational, in conditii normale de echilibru si dezvoltare a pietii. El a sesizat destul de tarziu ca este creatia si creatorul mediului sau inconjurator care ii asigura existenta biologica si, totodata, cea intelectuala[2]. Exploatarea irationala, in primul rand, a resurselor regenerabile (paduri, flora, fauna etc.), apoi a celor neregenerabile (bogatii minerale ale subsolului) a accentuat efectul nociv al actiunilor omului asupra naturii.

Folosindu-se pe scara larga stiinta si tehnologia in scopul dezvoltarii industriale, s-a ignorat necesitatea pastrarii in permanenta a unui echilibru intre satisfacerea nevoilor materiale proprii in continua crestere si protectia tuturor factorilor mediului inconjurator. Dupa cum apreciaza Barry Commener „Degradarea mediului inconjurator se datoreaza unui neajuns al activitatii umane”[3].

Ruperea de catre om prin interventiile sale grabite si nesabuite a echilibrelor naturale, este o caracteristica a celei de a doua jumatati a secolului XX, desi fenomene izolate au aparut cu mult inainte. Este semnificativa in acest sens remarca facuta de Commener: „in secolul al XX-lea, cresterea economica a tarii (referire la S.U.A. - n.n.) s-a datorat partial unei exploatari nemiloase a padurilor, in urma careia munti intregi au ramas golasi, iar solul a fost puternic erodat”. Agresiunea asupra padurilor a continuat si continua fiind astfel explicabila catastrofa produsa in anul 1934 in Sud-Vestul S.U.A. cand a avut loc, in cateva minute, o mare eroziune eoliana, vanturile transformand in praf 300 milioane tone de sol fertil.

Aflat in unitate si, totodata, in contradictie cu natura, omul trebuie probabil inca multa vreme sa se confrunte cu fenomene naturale ca: inundatii, eruptii vulcanice, taifunuri si altele.

Revolutia tehnico-stiintifica contemporana care se desfasoara intr-un ritm din ce in ce mai accelerat, in toate tarile lumii, atat in cele puternic industrializate, cat si in cele in curs de dezvoltare, a pus in fata omenirii mai multe probleme determinate de situatiile previzibile ale ultimului deceniu al secolului XX si inceputul mileniului trei, dintre care citam: o populatie de peste 6 miliarde de oameni, care si-a unit fortele cu tehnologiile industriale pentru a crea o inertie de miscare fara precedent in directia unor modificari ecologice determinate de factorul uman; dorinta fireasca a tuturor oamenilor de a atinge un nivel de viata cat mai ridicat; corespunzator acestei situatii, necesitatea cresterii productiei agricole vegetale si animale pentru a asigura hrana tuturor oamenilor; necesitatea cresterii productiei de materii prime, de combustibili si energie[4].

Aproape fara sa-si dea seama, oamenii au pus in miscare vaste experimente ecologice care implica intregul Pamant, fara a avea inca mijloacele de a urmarii rezultatele in mod sistematic[5]. Daca vor fi luate in continuare prin surprindere, societatile industrializate, arata Brown, ar putea fi puse in situatia de a efectua sarcina costisitoare si indoielnica a intretinerii planetei.

Pretutindeni in lume, din ce in ce mai insistent, se impun actiuni in sprijinul protectiei mediului inconjurator, aceasta fiind una dintre preocuparile contemporane prioritare.

„Pamantul este poluat, spune Commoner, nu pentru ca omul ar fi un animal deosebit de murdar si nici pentru ca specia umana ar fi prea numeroasa. Vina o are societatea omeneasca - modul in care societatea intelege sa obtina, sa repartizeze si sa foloseasca bogatiile pe care munca umana le extrage din resursele planetei”.

Poluarea indelungata a mediului natural a determinat acumularea problemelor ecologice contemporane, exprimabile printr-o dizarmonie accentuata intre mediul creat de om si cel natural, cu perspective reale de deteriorare a conditiilor de viata ale omului planetar si ale dezvoltarii civilizatiei viitorului.

Desi modificarile mediului inconjurator sunt o consecinta a civilizatiei industriale, nu civilizatia industriala in sine este cauza deteriorarii mediului. Aceasta pentru ca nu orice modificare a mediului inseamna o deteriorare. Deteriorarea mediului inconjurator consta in necorespondenta dintre conditiile de mediu si cerintele obiective (biologice, psihologice, economice, sociale etc.) ale omului, fiind provocata nu de modificarea mediului ca atare, ci de aparitia unor dezechilibre in cadrul relatiilor dintre om si natura. Civilizatia industriala poate asigura conditiile unui mediu de calitate[6].

Pare de-a dreptul paradoxal ca numai in epoca in care progresul tehnic a generat convingerea ca omul este stapanul planetei, a putut sa se cristalizeze si convingerea dependentei sale nemijlocite de ansamblul parametrilor mediului natural si odata cu aceasta, convingerea ca nu se poate sustrage de sub dominatia legilor ecologice.

Eliberata de presiunea fortelor naturii, omenirea devine tot mai mult amenintata de procesele pe care ea insasi Ie-a generat si care par sa scape intr-o masura tot mai mare de sub controlul sau. Cu cat societatea devine mai „sociala”, cu atat ea devine mai dependenta de natura. Daca la omul primitiv stress-urile veneau din biosfera, la omul civilizat ele provin din sociosfera, dupa cum si bolile psihosomatice se subsumeaza tot mai mult bolilor sociosomatice.

Deteriorarea mediului de catre om nu inseamna insa numai distrugerea echilibrului ecologic, ci si aparitia unei reactii inverse din partea mediului astfel modificat asupra omului: noile conditii de mediu sunt mai putin favorabile pentru viata omului, pentru desfasurarea activitatii sale economice.

O lupta pe viata si pe moarte are loc clipa de clipa in toate colturile planetei. O asemenea lupta este invizibila, de exemplu, atunci cand o specie vegetala si seria sa de gene de neinlocuit dispar pentru totdeauna dintr-o padure din Amazonia. In alte ocazii aceasta lupta este dureros de vizibila - un om moare sufocat intr-un metrou, victima a unei crize de astm declansata de poluare sau chipul unui om este desfigurat de un cancer al pielei. Pamanturile fertile ale planetei se transforma in deserturi prafuite, iar disparitia multor specii de plante si animale poate antrena cu ea, disparitia oricarei posibilitati de a gasi remediul pentru SIDA, cancer sau crize cardiace. In tarile in curs de dezvoltare poluarea omoara zilnic peste 25.000 de persoane[7].

Poluarea este una din formele cele mai insiduase de atentat in masa asupra sanatatii colectivitatilor umane. Este un paradox faptul ca pe masura ce societatea omeneasca se dezvolta ea devine tot mai distructiva in procesul productiv si in consumul personal, casnic, desi ar fi fost de asteptat ca, dispunand de atatea mijloace tehnice si de know-how, situatia sa fie tocmai inversa. Excesele tehnologiei antiecologice au fost alimentate intr-o mare masura de imprejurarea cat la maximul amplasarilor, parametrii riscurilor ecologice ramaneau inca imprevizibili.

Posibilitatile actuale ale prognozei ecologice dirijeaza azi intr-un mod tot mai eficient obiectivele tehnologiei contemporane spre reducerea sensibila a riscurilor ecologice.

Poluarea, ca un rau al secolului, este azi un fenomen de raspandire universala care nu depinde principial de caracterul oranduirii sociale (desi aceasta poate determina, printr-o gospodarire chibzuita a resurselor si printr-o legislatie adecvata o oarecare scadere a gradului de poluare), si care se amplifica urmand cursul ascendent al progresului tehnic, fiind un atribut al acestuia.