Raporturile juridice privind protectia componentelor naturale ale mediului inconjurator - atmosfera

RAPORTURILE JURIDICE PRIVIND PROTECTIA COMPONENTELOR NATURALE ALE MEDIULUI INCONJURATOR - ATMOSFERA

ATMOSFERA

1. NOTIUNE

Atmosfera terestra este invelisul gazos, alcatuit din aer, care inconjoara Pamantul, fara o limita superioara precisa, avand o compozitie si proprietati aproximativ constante pana la cca. 3000 m altitudine[1].

Potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului privind protectia atmosferei nr. 243/2000, aprobata prin Legea nr.655/20.11.2001, prin atmosfera se intelege „masa de aer care inconjoara suprafata terestra, incluzand si stratul protector de ozon”.

Prin aer inconjurator se intelege aerul troposferic, exclusiv cel din locurile de munca.

Aerul este un amestec de gaze. Uscat, el contine 78% azot, 21% oxigen, 1% alte gaze (argon, neon, heliu, bioxid de carbon). In atmosfera, aerul ocupa cca. 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de vapori de apa.

2. Cauzele Si efectele principale ale poluarii atmosferei

Prima Conferinta general europeana pentru protectia mediului inconjurator care a avut loc la Geneva in 1979, a elaborat printre altele Conventia si Rezolutia privind poluarea atmosferica transfrontiera la mari distante, conventie care “defineste poluarea atmosferica in general ca fiind: „eliberarea in aer, de catre oameni, mijlocit sau nemijlocit, de substante sau energie cu efecte nocive, precum si periclitarea sanatatii, daune comorilor vii si ecosistemelor sau altor bunuri, precum si o limitare a binefacerilor mediului sau a altor drepturi de folosire de drept a mediului”. In acelasi timp, poluarea atmosferica transfrontiera pe distante lungi a fost definita ca: „acea poluare a carei sursa fizica este cuprinsa, total sau partial, in zona supusa jurisdictiei nationale a unui stat si care are efecte daunatoare intr-o zona supusa jurisdictiei nationale a altui stat, la o distanta la care nu este in general posibil sa se distinga contributiile surselor individuale sau a grupurilor de surse de emisie”. Din aceste definitii rezulta ca poluarea aerului trebuie privita din punct de vedere al domeniului de folosire al acestui factor de mediu de catre om. Astfel, privit in calitatea sa de cadru natural al vietii, aerul devine poluat in momentul in care concentratia substantelor straine introduse in mod artificial sau natural, sistematic sau numai accidental, se situeaza la un nivel care poate dauna sanatatii sau vietii animale sau vegetale. Considerat ca element de viata si nutritie, aerul respirat de om trebuie sa aiba puritatea necesara proceselor de ardere din interiorul corpului sau. Aerul de calitate inferioara, provoaca respiratie greoaie care nu asigura ventilarea normala a plamanului si deci, intreaga cantitate de oxigen necesara oxidarilor interne. Depasirea valorilor naturale ale concentratiei de impuritati in aer este admisa pana la atingerea unor praguri maximale, stabilite prin acte normative, determinate in urma observatiilor si experimentarilor privind comportamentul fiintelor vii la expunere indelungata in aer poluat[2].

Aerul serveste insa, pentru anumite industrii, ca materie prima, caz in care poluarea are in vedere prezenta in compunerea lui a unor substante care au efecte negative asupra procesului de productie ducand la corodarea instalatiilor, la alterarea calitatii produselor etc. Pentru turism, efectele pagubitoare ale poluarii aerului in anumite zone privesc, nu neaparat prezenta unor substante vatamatoare sanatatii, ci si alterarea intr-un mod care il face mai putin agreabil pentru cei veniti sa se reconforteze in mijlocul naturii.

Poluantii din atmosfera se impart in doua grupe mari: 1. Poluanti primari, care sunt emisi direct din surse identificate sau identificabile si, 2. poluanti secundari care sunt produsi in aer prin interactiunea a doi sau mai multi poluanti sau prin reactia cu anumiti constituenti ai aerului.

Principalii poluanti ai atmosferei sunt cei sulfurici, poluantii carbonici, hidrocarburile, compusii azotului, poluantii minerali, substantele radioactive, praful bacterian etc. Dintre acesti poluanti, oxidul de carbon este cel mai raspandit. El provine in proportie de aproape 60% de la vehiculele ce folosesc drept combustibil benzina si motorina, iar restul de la industria siderurgica, petrochimica si altele.

Bioxidul de sulf se considera ca este principala substanta daunatoare din aer; el provine, in primul rand din arderea carbunilor (50%), a petrolului (30%) si din alte procese (20%).

Odata patrunsi in atmosfera, foarte putini poluanti isi pastreaza integritatea. In general, ca urmare a reactiilor chimice si a influentelor termice, acestia isi schimba total identitatea.

Aparuta odata cu dezvoltarea industriala, poluarea atmosferica a capatat o mare extindere in cea de a doua jumatate a secolului XX.

Cresterea productiei industriale, de tot felul, a circulatiei vehiculelor cu motor, producerea energiei electrice si termice, diferite activitati din agricultura, inmultirea si raspandirea necontrolata a deseurilor etc. au fost insotite de eliberarea in aer a unor cantitati din ce in ce mai mari de particule invizibile de bioxid de carbon, oxid de azot, metan, pulberi si alti agenti poluanti care afecteaza atmosfera lent, dar sigur si progresiv, astfel incat intr-un deceniu temperatura medie poate sa creasca cu inca un grad Celsius[3].

Practic, nu incalzirea relativ limitata constituie un pericol, ci accelerarea schimbarii climei, fapt ce pare iminent. Intre anii 2030-2050, temperaturile medii ar putea deveni cu 1,5-4,5 grade Celsius mai mari decat cele actuale, ceea ce ar duce la valori care nu au mai fost inregistrate pe pamant in ultimele doua milioane de ani.

Se presupune ca datorita cresteri temperaturii globului - fenomen ce antreneaza cu sine accelerarea topirii calotelor de gheata ale polilor si pe cale de consecinta, cresterea nivelului apei in mari si oceane - ca in jurul anilor 2050 se va produce o ridicare a nivelului mediu al apelor marine cu 0,3 pana la 1,2 m, crestere ce ar produce inundarea unor vaste zone de litoral, corodarea tarmurilor, poluarea surselor de apa potabila si periclitarea enormului potential economic al regiunilor de litoral. Schimbarea climei pune sub semnul intrebarii chiar notiunea de progres uman.

O alta amenintare asupra mediului o constituie distrugerea progresiva a stratului de ozon[4], ceea ce intensifica proprietatile de absorbtie ale atmosferei, Iasand sa treaca radiatii solare in cantitati exagerate si implicit o mare parte din radiatiile infrarosii. In consecinta, pe masura ce o cantitate tot mai mare de raze ultraviolete patrunde in atmosfera, va creste numarul imbolnavirilor de cancer al pielii si cataracte oculare, paralel cu afectarea serioasa a productiei de grau, orez, porumb, soia ca si a planctonului oceanelor. Deteriorarea stratului de ozon este asa de mare, incat planetei i-ar trebui vreo suta de ani pentru a inlocui ozonul deja pierdut.[5]

Un alt efect malefic al poluarii atmosferei il constituie ploile acide.

Necesarul sporit de energie in toate tarile lumii a atras dupa sine consumuri tot mai mari de carbune, petrol si gaze naturale, ducand la o crestere continua a gradului de poluare a atmosferei.

Particulele emise in atmosfera, prin arderea acestor combustibili, actioneaza ca nucleu de condensare a apei, iar caracteristicile acestor aerosoli se regasesc in proprietatile ploii. Compozitia chimica a picaturii de apa de ploaie este rezultatul integral al incorporarii particulelor de aerosoli si al absorbtiei gazelor. Ca rezultat al interactiunii dintre gaze si picaturile de apa apare o acidificare a apei de ploaie.

Efectele ploilor acide sunt, in principal, de doua feluri: directe si indirecte. Cele directe intervin atunci cand depunerile acide vin in contact direct cu mediul receptor (plante, animale, constructii etc.). Efectele indirecte se produc atunci cand depunerile acide induc schimbari chimice in sol si in ape.

Dintre efectele terestre, cele mai frecvente sunt despaduririle. Un alt efect consta in pierderea de nutrienti in stratul superior al solului, cu urmari complexe asupra productivitatii acestuia, dar si al impurificarii apelor subterane si de suprafata.

La nivel acvatic, este afectata viata multor specii de pesti.

Asupra sanatatii oamenilor, impactul acidificarii este, de asemenea, direct si indirect. Efectele directe apar atunci cand aerosolii de acid sulfuric vin in contact cu traectul respirator si pielea. Efectul indirect se produce prin ingerarea de metale rezultate din dizolvarea in mediu acid a plumbului, cadmiului, aluminiului, cuprului etc.

Nu mai putin grav, prin efectele pe care le produce, este si smogul[6].

Oricat de mare ar fi volumul substantelor care rezultate din procesele industriale sau din alte activitati, ajung sa polueze aerul, proportia lor in ansamblul atmosferei nu ar putea reprezenta, prin ea insasi, un motiv de ingrijorare. Totusi, pericolul impurificarii atmosferei este deosebit de grav, poluarea facand de multe ori numeroase victime omenesti si provocand mari pierderi materiale.

3. Protectia atmosferei in dreptul intern

a. Politica si strategia nationala in domeniul protectiei atmosferei.

Potrivit Legii protectiei mediului si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 243/2000, aprobata prin Legea nr.655/2001, privind protectia atmosferei, prin aceasta activitate se urmareste prevenirea, eliminarea, limitarea deteriorarii si ameliorarea calitatii atmosferei, pentru a se evita manifestarea unor efecte negative asupra sanatatii umane, a mediului si a bunurilor materiale[7].

Din cele de mai sus, rezulta ca accentul se pune pe activitatea de prevenire a poluarii atmosferice, pe reducerea cat mai mult posibil a efectelor acestei poluari si ameliorarea calitatii aerului.

In acest scop, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului promoveaza politicile regionale si globale, fundamentand principiile si actiunile specifice la nivel national si local, in acest domeniu.

b. Evaluarea calitatii aerului; elaborarea si aplicarea programelor de gestionare a calitatii aerului.

Conform art. 16, evaluarea calitatii aerului inconjurator pe teritoriul Romaniei se efectueaza pe baza valorilor limita si a valorilor de prag, in acord cu standardele nationale si ale Uniunii Europene.

Criteriile, metodele si procedeele de evaluare a calitatii aerului se stabilesc prin ordin al ministrului apelor si protectiei mediului.

Rezultatele evaluarii calitatii aerului sunt aduse la cunostinta publicului si se raporteaza Uniunii Europene de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului (art. 16).

Poluantii de referinta care trebuie evaluati, precum si valorile limita, valorile de prag, marjele de toleranta[8] si termenele in care trebuie atinse valorile limita se stabilesc, in acord cu standardele europene si internationale si se aproba prin ordin al ministrului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.

Pe baza evaluarii calitatii aerului inconjurator, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului intocmeste, prin ordin al ministrului, lista cuprinzand zone si aglomerari in care nivelurile unuia sau mai multor poluanti sunt: a) mai mari decat valoarea limita, plus marja de toleranta, sau mai mari decat valoarea limita, in caz ca nu a fost fixata o marja de toleranta; b) intre valoarea limita si valoarea limita plus marja de toleranta; c) mai mici decat valoarea limita. Pentru zonele si aglomerarile prevazute la lit. a) si b) se adopta, prin hotarare a Guvernului, procedura de elaborare si punere in aplicare a planurilor si programelor de gestiune a calitatii aerului in vederea atingerii valorilor limita intr-o anumita perioada de timp.

In cazul in care valorile limita sunt depasite pentru mai multi poluanti, se elaboreaza planuri si programe integrate pentru toti poluantii respectivi.

Planurile si programele de gestionare a calitatii aerului se elaboreaza in colaborare cu administratia publica locala, cu organele descentralizate ale administratiei publice centrale, titularii de activitate si cu alti factori interesati si se aduc, de asemenea, la cunostinta publicului, raportandu-se si Uniunii Europene.

- Planul national de actiune in domeniul protectiei atmosferei se elaboreaza de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, in colaborare cu autoritatile competente implicate, cu titularii de activitate si cu publicul interesat. El se intocmeste pe baza programelor si a planurilor mentionate mai sus si se adopta prin hotarare a Guvernului, ca parte integranta a Planului national de actiune pentru protectia mediului. Acest plan poate fi revizuit, in functie de progresele realizate in domeniul protectiei atmosferei si de cerintele protectiei mediului, in general.

Legea prevede (art. 20) ca, la elaborarea si evaluarea planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului, trebuie sa se respecte si prevederile programelor si planurilor de gestionare a calitatii aerului.

Intreaga reglementare privind protectia atmosferei este strabatuta de multiple aplicatii ale principiului participarii publicului in probleme de mediu.

Astfel, pe langa aspectele deja mentionate mai sus, toate autoritatile publice sunt obligate sa asigure accesul la informatie si participarea publicului la luarea deciziilor in acest domeniu, in conditiile si la termenele prevazute de legislatia in vigoare[9].

Depasirea pragurilor de alerta se aduce la cunostinta publicului in mod operativ, prin cele mai eficiente mijloace de informare in masa, de catre autoritatea competenta de mediu, indicandu-se si masurile ce se impun (art. 21 alin. 3).

c. Obligatiile titularilor de activitati care constituie surse de emisii poluante pentru atmosfera; reglementarea procedurii specifice de autorizare.

Poluarea atmosferica poate fi produsa de emisii poluante provenite din surse fixe, surse mobile si surse difuze[10].

Activitatile care constituie surse fixe de poluare se pot desfasura numai pe baza acordului si/sau autorizatiei de mediu eliberate in urma abordarii integrate a impactului asupra mediului, conform reglementarilor legale in vigoare.

Lista cuprinzand activitatile care constituie surse fixe importante de emisii de poluanti, se stabileste prin hotarare a Guvernului.

Titularii activitatilor care constituie surse fixe de poluare pentru atmosfera sunt obligati:

- sa participe la elaborarea programelor de reducere a emisiilor de poluanti in atmosfera, a programelor si planurilor de gestionare a calitatii aerului si sa aplice obligatiile ce le revin prin acestea;

- sa se supuna tuturor procedurilor si cerintelor legale care conduc la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului inconjurator si asupra mediului;

- sa informeze si sa se supuna controlului autoritatilor competente conform Iegislatiei in vigoare.

d. Monitorizarea calitatii aerului.

Titularii de activitate au obligatia sa furnizeze autoritatilor competente informatiile solicitate pentru actualizarea Inventarului national al emisiilor de poluanti atmosferici, precum si pentru derularea procedurilor de reglementare si control, in conditiile legii[11].

Pentru monitorizarea calitatii aerului a fost infiintat si s-a organizat pentru prima data in tara noastra Sistemul national de evaluare si gestiune integrata a calitatii aerului, sistem care include Sistemul national de monitorizare a calitatii aerului si Sistemul national de inventariere a emisiilor de poluanti atmosferici.

Structurile apartinand Sistemului national de monitorizare a calitatii aerului, indiferent de autoritatea competenta careia ii sunt subordonate sau in coordonarea careia se afla, au obligatia sa deruleze activitatea de monitorizare, sa raporteze si sa furnizeze informatia, conform criteriilor si procedurilor comune.

Titularii de activitate sunt obligati sa monitorizeze nivelul emisiilor de poluanti si sa raporteze informatiile solicitate catre autoritatea competenta, in conformitate cu O.U.G. nr.95/22.12.2005 privind protectia mediului.

Contingentarea productiei si a consumurilor, precum si interdictia de plasare pe piata a anumitor tipuri de substante cu impact asupra atmosferei, reglementate prin tratate la care Romania este parte, se fac prin hotarare a Guvernului.

e. Atributii si raspunderi ce revin autoritatii publice centrale pentru protectia mediului, altor autoritati publice centrale si locale, precum si persoanelor juridice in domeniul asigurarii calitatii aerului.

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, cu consultarea autoritatilor competente, elaboreaza normele tehnice si regulamentele privind:

- calitatea aerului in functie de factorii poluanti din atmosfera[12];

- emisiile de poluanti atmosferici pentru surse fixe si mobile, precum si conditiile de restrictie sau de interdictie pentru utilizare, inclusiv pentru substantele care afecteaza stratul de ozon;

- calitatea combustibililor si carburantilor, precum si reglementarile privind introducerea pe piata si transportul acestora;

- pragul fonic si reglementari pentru limitarea zgomotelor;

- supravegherea calitatii aerului, proceduri de prelevare si analiza, amplasarea punctelor si instrumentelor pentru probare si analiza, frecventa masuratorilor si altele;

- identificarea, supravegherea si controlul agentilor economici a caror activitate este generatoare de risc potential si/sau de poluare atmosferica;

- sistemul de notificare rapida, in caz de poluare acuta a atmosferei cu efecte transfrontiere, a autoritatilor desemnate cu aplicarea Conventiei privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale.

In acelasi timp, ca cea mai inalta autoritate de decizie si control in domeniul protectiei atmosferei, autoritatea publica centrala pentru protectia mediului are printre atributiile sale si urmatoarele: elaboreaza si promoveaza strategia nationala in domeniul protectiei atmosferei si controleaza aplicarea Planului national de actiune in domeniul protectiei atmosferei, ca parte integranta a politicilor si strategiilor nationale de protectie a mediului; elaboreaza, avizeaza si promoveaza si, dupa caz, aproba acte normative, precum si masurile necesare pentru aplicarea unitara pe teritoriul Romaniei a prevederilor privind protectia atmosferei, stabilite prin legislatia Uniunii Europene si prin conventiile internationale privind protectia atmosferei la care Romania este parte; coordoneaza sistemul national de evaluare si gestionare integrata a calitatii aerului; elaboreaza si reactualizeaza normele si reglementarile privind calitatea aerului si emisiile de poluanti atmosferici, aproba metodologiile pentru evaluarea calitatii aerului, a emisiilor de poluanti in atmosfera si a concentratiilor poluantilor in aer; asigura accesul publicului la informatiile privind calitatea atmosferei; raporteaza datele privind protectia atmosferei, Uniunii Europene s.a.[13].

Pe plan teritorial, autoritatile publice pentru protectia mediului elaboreaza planuri de actiune si programe de ameliorare a calitatii aerului, asigurand corelarea lor cu planul local de actiune pentru protectia mediului si le controleaza aplicarea; intocmesc inventarul de poluanti in atmosfera la nivel teritorial; informeaza populatia si autoritatile locale in cazul depasirii pragurilor de alerta etc.

Autoritatile publice centrale pentru sanatate, pentru industrie si comert, pentru transporturi, agricultura si alimentatie, pentru lucrari publice si amenajarea teritoriului elaboreaza, fiecare in domeniul sau specific de activitate, strategiile sectoriale in domeniul protectiei atmosferei, asigurand evaluarea riscului asupra starii de sanatate a populatiei si prevenirea imbolnavirilor determinate de poluarea atmosferei, reducerea si limitarea acesteia; elaboreaza si reactualizeaza normele si reglementarile specifice privind emisiile de poluanti in aer.

4. Reglementari nationale privind protectia stratului de ozon

Pentru aplicarea masurilor preconizate de Conventia de la Viena privind protectia stratului de ozon, 1985, a celor cuprinse in Protocolul de la Montreal privind substantele care epuizeaza stratul de ozon, 1987, si a Amendamentului acestuia adoptat la Londra, 1990, documente la care Romania a aderat prin Legea nr. 84/1993, a fost infiintat in tara noastra, Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon, organism interministerial, fara personalitate juridica, a carui activitate este coordonata de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului[14].

Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon este alcatuit din reprezentanti ai ministerelor ale caror activitati au legatura cu producerea, comercializarea si utilizarea substantelor mentionate in anexele Protocolului de la Montreal, 1987, si al amendamentelor lui ulterioare, a echipamentelor si a produselor finite care contin in interiorul lor substantele in cauza sau care sunt obtinute cu ajutorul acestor substante.

Dintre atributiile ce revin acestui organism mentionam: analizeaza si propune spre aprobare Guvernului oportunitatea aderarii Romaniei la actele internationale in domeniul protectiei stratului de ozon, precum si incheierea de intelegeri bilaterale si regionale in domeniul activitatii cu substantele aflate sub incidenta Protocolului de la Montreal, echipamente si produse finite care contin in ele substantele in cauza sau care sunt obtinute cu ajutorul acestor substante; propune, in conditiile legii, Programul national de cercetare stiintifica si tehnologica privind protectia stratului de ozon; colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului la elaborarea sau avizarea, dupa caz, a proiectelor de acte normative privind productia, importul, exportul, reciclarea, recuperarea, regenerarea, distrugerea, comercializarea, utilizarile stabilite ca fiind esentiale pentru substantele prevazute in Protocolul de la Montreal; aproba tehnologia, definitiile si standardele tehnice in activitatile cu substantele aflate sub incidenta Protocolului de la Montreal s.a. (art. 5).

Comitetul prezinta Guvernului, o data la 2 ani, spre aprobare, un raport privind actiunile pe care le-a intreprins in vederea aplicarii Protocolului de la Montreal, raport care se transmite Secretariatului Ozonului din cadrul Programului Natiunilor Unite pentru Mediu.

In afara prevederilor legate de constituirea si functionarea Comitetului National, Hotararea de Guvern nr. 243/1995 reglementeaza si o serie de obligatii ce revin persoanelor fizice si juridice in scopul protejarii stratului de ozon.

Astfel, persoanele fizice si juridice care produc, importa, exporta, recupereaza, recicleaza, regenereaza, stocheaza, comercializeaza sau utilizeaza substantele mentionate in anexele Protocolului de la Montreal si in amendamentele sale acceptate ulterior, produsele finite si echipamentele care contin in interiorul lor asemenea substante sau care sunt obtinute cu ajutorul lor, au obligatia de a raporta datele statistice legate de activitatea respectiva, in conditiile legii; de a lua toate masurile pentru supravegherea, limitarea si prevenirea oricaror emisii, dirijate sau accidentale, de substante aflate sub incidenta Protocolului de la Montreal in atmosfera. In anul 1996, prin Ordinul nr. 506 din 17 septembrie al ministrului apelor, padurilor si protectiei mediului, a fost aprobata procedura de reglementare a activitatilor de import-export cu substante, produse si echipamente inscrise in anexele Protocolului de la Montreal, procedura care se refera la conditiile emiterii acordului de mediu cu privire la desfasurarea acestor activitati si a licentei de import-export.