Apa - poluarea apei, in general - clasificarea apelor

ApA - Poluarea apei, in general - Clasificarea apelor

1. consideratii generale

A devenit clasica subdiviziunea Pamantului in „sfere”: atmosfera, biosfera, hidrosfera si litosfera. Fiecare dintre acestea poate fi considerata ca un singur rezervor, dar in legatura si conditionare reciproca cu celelalte.

Ca resursa naturala regenerabila, vulnerabila si limitata, apa reprezinta un element indispensabil pentru societate, materie prima pentru activitati productive, sursa de energie si cale de transport, fiind un factor determinant in mentinerea echilibrului ecologic, pentru existenta vietii si infaptuirea tuturor activitatilor umane[1]

Ca insasi existenta de veche, legatura dintre om si ape, traversand legende si balade, a dus la personificarea unor rauri, vazute ca niste viteji cu temperament eroic, navalnic, razbunator sau generos.

In fata lor omul era nevolnic, temator sau in cel mai fericit caz contemplativ, mulandu-si adeseori viata impotriva acestor temperamente debordante care stapaneau binele sau puteri.

Cea mai mare cantitate de apa existenta pe glob (97%) se afla in oceane si mari. Calotele de gheata ale polilor contin, ceva mai mult de 2% din totalul de apa, iar fluviile, raurile, lacurile, panzele subterane de apa si atmosfera, abia 1%, procent infim care constituie in mod obisnuit sursa aprovizionarii cu apa a omului[2]

Apa ca si energia, reprezinta o componenta esentiala pentru viata si indeletnicirile umane, lipsa ei putand deveni in multe zone ale lumii, un factor de limitare a cresterii economice.

De-a lungul timpului, utilizarea apei a inregistrat o continua intensificare si diversificare, trecandu-se de la folosirea apei pentru baut, satisfacerea cerintelor de igiena si a celorlalte nevoi gospodaresti, a pescuitului, la navigatie si irigatii, la folosirea ei in numeroase procese tehnologice. Pe de alta parte, cresterea exploziva a populatiei, gradul inalt de urbanizare, precum si aparitia unor industrii noi mari consumatoare de apa si in acelasi timp producatoare de efecte adverse asupra apei si a mediului inconjurator in general, au determinat aparitia si accentuarea fenomenului dublu, cunoscut sub denumirea de „secatuire si poluare a apelor”[3].

Calculele au demonstrat ca la fiecare 15 ani, consumul de apa se dubleaza. Solicitarile crescande de apa reclama o noua abordare a utilizarii resurselor de apa dulce de care se dispune pe glob.

Spre deosebire de celelalte resurse, apa solicitata in cantitati apreciabile nu poate fi transportata la distante mari fata de sursa, trebuind sa fie disponibila pe plan local sau regional.

Pentru a se putea asigura accesul tuturor oamenilor de pe Terra la resursele naturale de apa, Adunarea Generala O.N.U. plecand de la constatarea ca in tarile in curs de dezvoltare trei persoane din cinci sunt lipsite de apa potabila, a adoptat in anul 1990 o rezolutie prin care a proclamat intervalul 1980-1990, ca „deceniu international al apei potabile”.

Problema apei este grav complicata de cel putin doua cauze majore: lipsa completa sau insuficienta lucrarilor care sa faca posibila utilizarea in scopuri sociale si economice a intregului stoc de apa al fluviilor, raurilor, lacurilor si apelor subterane, permitand aducerea apei la locul, in cantitatea si la timpul necesar; poluarea crescanda a apelor, atat a celor interioare, cat si a celor maritime si oceanice.

Apa este totusi o resursa regenerabila, cu mari variatii in timp, regenerarea ei fiind insa strans legata de activitatea umana, de modul de abordare a folosirii acestei resurse.

Daca apa este tratata ca un drept social al tuturor, care nu costa, aceasta duce la risipirea sau la poluarea ei. Adaugand costuri pentru folosirea apei, se atrage atentia asupra faptului ca apa este intr-adevar deosebit de valoroasa.

2. Clasificarea apelor

In literatura juridica s-au propus mai multe criterii de clasificare a apelor, in functie de interesul manifestat de diferite stiinte[4].

Din punct de vedere al protectiei si gospodaririi durabile a acestei resurse, precum si a biocenozelor pe care le contine, intereseaza urmatoarele criterii de clasificare:

- din punct de vedere al administrarii lor, apele se impart in ape internationale, ape teritoriale si ape nationale.

Apele internationale sunt cele cu privire la care statul nostru este riveran cu alte state, cele care intra sau trec prin granitele tarii, precum si cele cu privire la care interesele unor state straine au fost recunoscute prin tratate si conventii internationale; apele teritoriale (maritime interioare) sunt cele cuprinse in portiunea de la tarmul tarii noastre spre larg, a caror intindere si delimitare se stabilesc prin lege; apele nationale sunt: fluviile, raurile, canalele si lacurile navigabile interioare, precum si apele fluviilor si raurilor de frontiera de la malul roman pana la linia de frontiera stabilita prin tratate, acorduri si conventii internationale.

- un alt criteriu de clasificare a apelor este dupa asezarea lor. Distingem astfel, ape de suprafata si ape subterane.

dupa destinatia lor economica concreta, apele sunt: de folosinta generala, ape destinate agriculturii si ape cu destinatie speciala.

In prima categorie, intra cele necesare satisfacerii nevoilor populatiei, cand apa (dupa criteriile Economiei politice), apare ca obiect de consumatie individuala; in cea de a doua categorie intra apele folosite, in special, pentru irigatii. Apa apare ca obiect al muncii. Apele cu destinatie speciala sunt cele utilizate pentru navigatie, plutarit, producerea energiei electrice, pescuit, apa fiind considerata ca mijloc de productie. In raport cu aceasta destinatie concreta se poate stabili si natura dreptului pe care o persoana fizica sau juridica il poate avea asupra apei.

In general, apele au mai multe destinatii in acelasi timp.

Din punct de vedere al reglementarii pescuitului si al protectiei fondului piscicol, apele nationale si cele teritoriale ale Marii Negre servesc pentru inmultirea, cresterea si pescuitul pestelui, al mamiferelor acvatice, crustaceelor etc., precum si pentru recoltarea produselor acvatice si se impart pe bazine piscicole. Bazinele piscicole pot fi naturale si amenajate.

3. Poluarea apei, in general

Viata pe pamant este dependenta de apa[5].

Existenta apei in natura a fost comparata adesea cu sangele din corpul omenesc sau cu seva unui copac care hraneste si oxigeneaza toate celulele dar, poate si dauna atunci cand ea transporta substante poluante.

Impreuna cu aspectul pur cantitativ, folosirea apei implica alterarea calitatilor sale fundamentale - poluarea ei. Evitarea poluarii apelor si epurarea celor uzate presupun operatii deosebit de costisitoare care, alaturi de consumul propriu-zis, duc la cresterea pretului apei.

Poluarea apei nu este specifica unui continent sau altuia, ci este un fenomen de raspandire generala. Ceea ce difera este numai coeficientul de poluare.

Evolutia fenomenelor de poluare a apei, schimbarile care au loc cu privire la diversificarea surselor de poluare si gradul sporit de nocivitate a lor au condus la o evolutie in privinta mijloacelor si metodelor juridice de combatere a acestei „boli” a civilizatiei moderne[6].

Conferinta internationala privind situatia poluarii apelor din Europa, care a avut loc la Geneva, 1961, a definit poluarea apei ca fiind: „modificarea, directa sau indirecta, a compozitiei sau starii apelor unei surse oarecare, ca urmare a activitatii omului, in asa masura incat ele devin mai putin adecvate tuturor sau numai unora din utilizarile pe care le pot capata in stare naturala”. Ulterior, s-au facut propuneri de completare a acestei definitii, cu precizari privind folosintele afectate si aspectele extraeconomice, degradarea peisajului, stanjenirea pescuitului etc.

In intelesul Legii apelor nr. 107/1996, actualizata, prin poluarea apelor se intelege „alterarea calitatilor fizice, chimice sau biologice ale acestora, peste o limita admisibila stabilita, inclusiv depasirea nivelului natural de radioactivitate, produsa direct sau indirect de activitati umane, care fac ca apele sa devina improprii pentru folosirea normala, in scopurile in care aceasta folosire era posibila inainte de a interveni alterarea”.

Sursele care produc poluarea apelor de suprafata se pot imparti in: surse de poluare concentrate sau organizate, reprezentate de apele uzate orasenesti ce deverseaza continuu sau ape uzate industriale, cu descarcare continua sau intermitenta; surse de poluare neorganizate, dispersate pe suprafata bazinului hidrografic al cursului de apa, constituite din apele de precipitatii care spala teritoriul localitatilor sau al drumurilor, depozitele de reziduuri, terenurile agricole pe care s-au aplicat ingrasaminte sau pesticide.

Pentru apele subterane, sursele de impurificare, provin in principal, din: impurificarea cu ape saline, gaze sau hidrocarburi produse ca urmare a unor lucrari miniere sau de foraje; impurificari produse de infiltratiile de la suprafata solului a tuturor categoriilor de ape care produc si impurificarea dispersata a surselor superficiale; impurificari produse in sectiunea de captare, datorita nerespectarii zonei de protectie sanitara sau a conditiilor de executie.

Poluarea apei este produsa de cel putin cinci categorii de poluanti: de natura fizica, chimica, biologica, bacteriologica si radioactiva, rezultati din diferite activitati umane.

Principalii agenti fizici cu rol in poluarea apelor sunt reprezentati, in mare parte, de substantele radioactive si de apele termale, proveniti din procesele de racire tehnologica a diferitelor agregate industriale. Sursele de contaminare radioactiva a apelor sunt constituite din depunerile radioactive care ajung in apa o data cu ploaia, apele folosite la uzinele atomice, deseurile atomice etc.

Poluarea termica apare in urma deversarii in apa a lichidelor calde care au servit la racirea instalatiilor industriale sau a centralelor termoelectrice ori atomo-electrice.

Poluarea chimica se produce prin infestarea cu plumb, mercur, azot, hidrocarburi, detergenti si pesticide. In ultimul timp, se acorda o atentie deosebita efectelor negative pe care le au produsele chimice asupra mediului inconjurator, in general, si asupra apelor in special.

Din punct de vedere al persistentei in apa, exista poluanti biodegradabili, care pot fi metabolizati si neutralizati de flora si fauna acvatica, poluanti nebiodegradabili, care se mentin ca atare in ape, acumulandu-se in timp si poluanti termici[7].

S-a remarcat faptul, ca in ultimii 15 ani, ca rezultat al impactului antropic, numarul de poluanti identificati in apa a crescut vertiginos. Astfel, daca la nivelul anilor 1960-1965, analizele fizico-chimice se limitau la cca. 50-75 de indicatori, in prezent, pentru o caracterizare numai a poluarii organice se au in vedere cca. 300 de indicatori[8].

In concluzie, se poate spune ca o apa poate fi poluata nu numai atunci cand pe ea pluteste petrolul, este colorata neplacut sau este rau mirositoare, ci si atunci cand, desi aparent buna, contine fie si intr-o cantitate scazuta, substante toxice.